1.

Scurt istoric
Friedrich Nietzsche (1844-1900) a fost un ginditor original si deosebit de radical cel mai
antimodern dintre filozofi moderni, iar scrierile sale sunt profetice, poetice si extreme de critice
la adresa unei mari parti a filozofiei.
S-a nascut la Rocken la 15 octombrie 1844 intr-o respectata familie de pastori luterani. A
urmat o scoala de elita si a fost un elev model, astfel incit in 1864 a intrat la Universitatea din
Bonn, mutindu-se ulterior la Leipzig. La virsta de 25 de ani i s-a incredintat o catedra de
professor la universitatea din Basel. In timpul studentiei a fost impresionat profund de
pesimismul lui A.Schopenhauer si a legat o strinsa prietenie nu mai putin pesimistul compositor
Richard Wagner si cu sotia acestuia Cosima. Treptat a fost dezamagit de Wagner, dezgustul fata
de antisemitismul, nationalismul si aroganta compozitorului se regasesc in lucrarea Nietzshe
contra Wagner publicata in 1888.
Filozoful german a avut intotdeauna o sanatate precare, din 1878 fiind nevoit sa renunte
motive de boala la postul de la Basel, in anii urmatori isi prece timpul fie in Engadin, in Elvetia
fie pe tarmul Rivierei pet imp de iarna. In urmatorul deceniu a scris foarte mult, in pofida
sanatatii subrede si a numeroaselor nefericiri. In 1889 si-a pierdut integritatea mintala, fiind
ingrijit de sora lui, Elizabeth care s-a ocupat de opera sa manuscrisa, pe care a modificat-o si
raspindit-o dupa bunul sau plac, deseori deformind sensurile si deplasindu-I accentele. Cu toate
acestea la moartea sa fizica, Nietzshe avea deja o reputatie bine stabilita. Asocierea sa cu
nazismul si hitlerismul a stirnit numeroase controverse care nu si-au pierdut nici pina astazi
ecourile in viata intelectuala germana.
El se exprim cu cea mai mare claritate asupra faptului c modul su de reprezentare are
legtur cu strile lui corporale. n anul 1879 eu mi-am dat examenul pentru a ocupa catedra
de profesor universitar de la Basel, am trit toat vara ca o umbr n St. Moritz, iar n iarna
care a urmat, iarna cea mai fr soare a vieii mele, am trit ca umbr n Naumburg. Acesta a
fost punctul meu cel mai de jos. La 36 de ani am ajuns n punctul cel mai de jos al vitalitii
mele, nc mai triam, dar fr s vd trei pai naintea mea. Drumeul i umbra lui a luat
natere n aceast perioad. Fr nici o ndoial, pe atunci m pricepeam la umbre... n iarna
urmtoare, prima mea iarn la Genova, acea ndulcire i spiritualizare care e condiionat de
o srcire extrem a sngelui i muchilor, a fcut s apar Aurora; luminozitatea i voioia
desvrit, chiar exuberana spiritului, care se oglindete n opera amintit, sunt compatibile
la mine nu numai cu slbiciunea fiziologic cea mai profund, ci chiar cu un exces al
senzaiei de durere. n mijlocul unor chinuri pe care le aduce cu sine o durere cerebral
nentrerupt, care a durat trei zile, mpreun cu o vom anevoioas a mucoaselor, posedam o
claritate dialectic par excellence i gndeam pn la capt, cu snge rece, nite
lucruri pentru care n condiiile unei stri mai bune a sntii nu sunt un destul de bun
crtor, nu sunt destul de rafinat, destul de rece. Cititorii mei tiu poate n ce msur
consider c dialectica e un simptom de decaden, de exemplu, n cazul cel mai renumit din
toate: n cazul lui Socrate.
Nietzsche privete de-a binelea schimbrile survenite n modul su de a gndi drept rezultat al
predispoziiei la schimbri ale propriilor lui stri corporale. Un filosof care a parcurs drumul
ce duce prin multe snti i l parcurge mereu, a trecut prin tot attea filosofii: el
nu poate face altfel dect s-i transpun de fiecare dat starea n forma i deprtarea cea mai
spiritual aceast art a transfigurrii este filosofia lui. n amintirile aternute pe hrtie n
1888 i intitulate Ecce homo, Nietzsche vorbete despre felul cum din boal a primit impulsul de
a dezvolta n interiorul lui o concepie despre lume optimist: Cci, luai seama, eu am ncetat
s fiu pesimist n anii vitalitii mele celei mai sczute; instinctul de autorestabilire mi-a interzis
s scriu o filosofie a srciei i descurajrii.
Din pcate, datele nesigure pe care le avem despre strmoii lui Nietzsche nu ne dau
posibilitatea de a face o judecat satisfctoare n aceast privin, pentru a ti ct din specificul
spiritual al lui Nietzsche trebuie explicat prin ereditate. Adeseori s-a atras atenia n mod
1

nendreptit asupra faptului c tatl su a murit din cauza unei boli a creierului. Numai c acesta
si-a atras boala printr-un accident, dup naterea lui Nietzsche. Totui, nu pare lipsit de
importan faptul c Nietzsche nsui atrage atenia asupra unui element morbid existent n tatl
lui. Tatl meu a murit la 36 de ani: el era delicat, drgu i morbid, ca o fiin predestinat s
fie aici doar n trecere, mai degrab o amintire plin de buntate a vieii, dect viaa nsi.
Cnd Nietzsche spune c n el triete ceva decadent alturi de ceva sntos, se gndete n mod
evident el nsui c pe primul l motenise de la tatl su, pe ultimul de la mama sa, care avea o
sntate de fier.

2. Trsturi si Asemanari
n viaa sufleteasc a lui Nietzsche ntlnim o serie de trsturi nvecinate cu patologicul, care
ne amintesc de Heinrich Heine i de Leopardi, cei doi poei care i altfel au multe lucruri comune
cu el.
Heine era chinuit nc din tineree de melancolii sumbre, el suferea de nite stri asemntoare
cu visul; i el a tiut mai trziu s scoat din constituia corporal cea mai jalnic, dintr-o boal
ce-i rpea puterile vznd cu ochii, acele idei care nu sunt departe de ideile lui Nietzsche. Ba
gsim chiar n Heine un precursor al lui Nietzsche, n ceea ce privete opoziia dintre nelegerea
apolinic sau contemplativ a vieii i acceptarea dionisiac-ditirambic a vieii. i viaa spiritual
a lui Heine rmne neexplicabil din punct de vedere psihologic, dac nu se ia n considerare
smburele patologic existent n natura lui, motenit de la tatl su, care fusese o personalitatea de
tip degenerativ, care se furia prin via ca o umbr.
Deosebit de izbitoare sunt asemnrile dintre caracterul fiziologic al lui Leopardi i cel al lui
Nietzsche. Aceeai sensibilitate deosebit la starea vremii i la anotimpuri, la loc i ambian se
ntlnete la amndoi. Leopardi simea cele mai mici schimbri ale termometrului i
barometrului. El nu putea s creeze dect vara; a umblat mereu prin lume n cutarea unui loc
favorabil creaiei sale.
Nietzsche se exprim n felul urmtor n legtur cu asemenea particulariti ale naturii sale:
Acum, cnd n urma unor exerciii ndelungate percep n mine nsumi, ca la un instrument
foarte fin i demn de ncredere, toate influenele de origine climatic i meteorologic, i cnd,
deja n cursul unei cltorii scurte, de la Turin la Milano, s zicem, calculez la mine, din punct
de vedere fiziologic, n grade, schimbrile umiditii aerului, m gndesc cu groaz la
faptul nspimnttor c viaa mea, exceptnd ultimii zece ani, ani n care am fost la un pas de
moarte, s-a desfsurat mereu numai n locuri nerecomandabile, ba chiar de-a
dreptul interzise pentru mine. Naumburg, Schulpforta, Turingia n general, Bonn, Leipzig, Basel,
Veneia tot attea locuri nefericite pentru fiziologia mea....
Aceast sensibilitate ieit din comun are legtur, la Leopardi ca i la Nietzsche, cu dispreul
fa de sentimentele altruiste. La amndoi, unul dintre punctele n care era necesar un efort de
autodepire a fost acela de a-i suporta pe oameni. Din propriile cuvinte ale lui Nietzsche se
poate vedea c teama de impresii prea puternice, de excitaii care cereau prea mult de la
sensibilitatea lui i-au insuflat nencrederea n instinctele altruiste. El spune: Le reproez celor
care comptimesc faptul c prea uor pierd ruinea, respectul, delicateea fa de distane. i
pentru Leopardi era fapt cert acela c foarte greu poi gsi un om suportabil; el ntmpina mizeria
cu ironie i amrciune, dup cum Nietzsche i fcuse o maxim din cuvintele: Cei slabi i
nereuii trebuie s piar; primul principiu al iubirii noastre de oameni. i mai trebuie s-i i
ajutm n acest sens. Nietzsche spune despre via c ea este n esen acaparare, rnire,
copleire a ceea ce e strin i mai slab, oprimare, duritate, impunerea formelor proprii,
integrare i, cel puin, n cazul cel mai blnd, exploatare.La fel, pentru Leopardi viaa este o
lupt nencetat, ngrozitoare, n care unii i calc pe ceilali n picioare, zdrobindu-i.
Ct de mult ating aceste gnduri, la amndoi, patologicul, reiese din felul absolut iraional n
care ajung la ele. Ei nu sunt condui spre ideea luptei pentru existen prin reflecii logice, cum
se ntmpl, de exemplu, la Malthus, economistul naional, i la filosoful Hobbes, sau prin
2

observaii fcute cu grij, ca la Darwin, ci prin sensibilitatea amintit, intensificat la maximum,

care e cauza faptului c orice excitaie exterioar e resimit drept atac dumnos la care rspund
cu sentimente de respingere violente. La Nietzsche, existena acestui fenomen poate fi dovedit
n mod absolut clar. El ntlnete ideea luptei pentru existen la Darwin. N-o respinge, dar o
interpreteaz n sensul care corespunde sensibilitii sale excesive: Dar ia s presupunem c
aceast lupt exist i, ntr-adevr, o ntlnim adesea; din pcate, ea se ncheie invers dect o
dorete coala lui Darwin, dect, poate, ne-ar fi ngduit s-o dorim mpreun cu el, i anume, n
defavoarea celor puternici, privilegiai, a excepiilor fericite. Speciile nu cresc n desvrire: cei
slabi devin mereu stpni peste cei puternici aceasta fiindc sunt mai numeroi, sunt i mai
inteligeni... Darwin a uitat spiritul (ceva tipic englezesc!), cei slabi au mai mult spirit... Cine are
tria, se sustrage spiritului.

3. Gindurile si ideile lui Nietzsche

Un fenomen extrem de izbitor n viaa spiritual a lui Nietzsche este dedublarea contienei
de sine, care a existat mereu n el, sub form latent, dar care uneori iese la iveal n mod clar.
Acel dou suflete, ah! locuiesc n al meu piept , la el se nvecineaz cu patologicul. Nietzsche
nu poate s realizeze echilibrul dintre cele dou suflete. Polemicile sale nu pot fi nelese
aproape deloc, dac nu sunt privite din acest punct de vedere. Cu judecile sale, el nu-l
nimerete aproape niciodat cu adevrat pe adversar.
Gindurile si ideile lui Nietzsche despre morala sunt presarate in intreaga sa opera astfel incit
adunarea lor intr-o viziune unitara devine o incercare dificila si riscanta. Se poate totusi sustine
ca filozoful sustine o teorie deontological care isi are fundamental in vointa individului. Criterial
binelui si raului trebuie cautat in vointa indiciduala, pentru care este valabil ca bun cee ace il
impinge spre trecerea dincolo de sine spre depasirea acestui sine iar ca rau cee ace impiedica
acestea. Deja in capitolul 45 din Omenesc prea omenesc (1878) intitulat Dubla preistorie a
binelui si raului, incepe a se contura viitoarea disociere hotaritoare pentru conceptia
nitzscheniana asupra morale. Exista casta stapinilor si masa sclavilor. Fiecare o priveste pe
cealalata prin propria prisma si in opozitie cu sine. Stapinii, individualitati puternice, detesta
masa cu pulberea; in ochii lor nobil si josnic, domn si sclav se exclude reciproc.
Pentru asupriti si neputinciosi dusman e orice alt om, mai ales cel superios, care din aceasta
perspectiva apare groaznic si diabolic in insingurarea-I divina. Privit de jos tot ce e sus e rau iar
binele nu-I decit o rautate distilata, sublimate. Se configureaza idea de baza a doua moralitati
opuse dezvoltata din doua situatii de fapt si psihologii opuse. Aceasta disociere intre o umanitate
si o subumanitate, care printr-un accident si-a impus suprematia in istorie este una din nodurile
intelegerii acestui sistem etic.
Lucrarea din 1882 Aurora poarta subtitlul Ginduri despre prejudecatile morale. Aici arata ca
initial totul fusese frust si sanatos, sub presiunnea descendentei lucrurile s-au incurcat pina in
complexa moralitate a moravurilor. Omul in starea sa originara era liber, autoritar, imprevizibil si
in aceasta calitate el actioneaza inca nu potrivit ordinelor descendentei adica a regulilor morale ci
pe masura vointei sale. Libera sa amoralitate echivalase cu initialul sau mod de a fi moral.
Datorita descendentei insa a fi moral incepe sa insemne a fi ascultator fata de legile trasate de
ascendenti. Individual e jertfit legilor morale, iar cine vrea sa se ridice deasupra lor trebuie sa
devina el insusi legiuitor sa instituie el insusi moravuri. Ceea ce se distinge de moravurile
prescrise devine insa rau. Felurile descendente si diferitele moralitati ale moravurilor vor evalua
si raul in moduri diferite. Cu timpul insa orice moralitate ajunge sa se subtieze, sa decada si sa se
transforme in constringere pura.
In Dincolo de bine si de rau din 1886 se continua seria investigatiilor atacuri la adresa
moralitatii modern.
Morala nu e decit o indelungata constringere intr-o unica directive, de pilda pe baza
schemei crestinismului, supunerea se constituire intr-un imperative moral.
3

Poporul evreu a initiat revolta sclavilor in domeniul morale si prin aceasta pentru citeva
milenii, rasturnarea valorilor morale, statornicita de crestinism.
Viclenia si prostia obladuiesc toate moralele ce par a propune individului fericirea , de fapt
adresindu-se tuturor in chip generalizat si absolutist, invocind ba intelepciunea ba stiinta, ba
lumea cealalta, propunind mereu compromisuri, imblinziri, ademeniri, diluarea patimilor,
morala in chip de teama.
Si aici e reluata idea existentei a doua tipuri fundamental diferite de moralitate: morala
stapinilor si morala sclavilor. Aristocratul instituie o cu totul alta scara de valori decit robii:
primii se glorifica pe sine si toate ale lor, severitatea, duritatea, agresivitatea, ultimii isi pretuiesc
slabiciunile proprii, compatimirea, rabdarea, modestia, utilitatea; rezulta astefel 2 feluri
incompatibile de a privi binele.
Conceptia asupra morale se contureaza insa pe deplin in Despre genealogia morale din 1887,
considerat de unii autori drept cel mai polemic text al lui Nietzsche. Aici filozoful sustine ca
oamenii nu sunt si nici nu trebuie socotiti egali. Exista superiori si inferiori, suspusi si supusi,
stapini si sclavi, rupture dintre cele doua moduri existentiale e predeterminata chiat biologic,
inainte de a fi istoric si intellectual statornicita.
Intre cei meniti sa conduca si cei meniti sa fie condusi nu se incheie tranzactii, cu atit mai
putin vrio pace durabila, intervalele pasnice sunt suspecte, molesesc si produc decadent. Omul
nu si-a mentinut in suficienta masura lgaturile firesti cu animalul din el, in totalitate de nedepasit.
Orice depasire autentica va fi si o intoarcere care va re improspata vitalitatea tradata.
Aceasta stare de fapt naste si una de drept, instituita in toate legile juridice si morale. Dar falia
insurmontabila mentinuta intre cele 2 tipuri de umanitate va determina si scindarea morale in
doua tipuri ireconciliabil opuse, cee ace e moral pentru una devine inevitabil immoral pentru
cealalta. Virtutea si servitutea isi schimba sensul in functie de emitator si receptor, de perspectiva
din care sunt private si definite. Pozitivul pentru unii e negative pentru altii.
Binele acopera 2 continuturi distincte si opuse. Pentru morala stapinilor bun e orice le
confirma si le consfinteste stapinirea e bine sa fii stapinitor, aristocrat, puternic, dur, neiertator,
unul caruia totul ii e permis. Dimpotriva pentru morala sclavilor bine e numai cele justifica lor
existent, le indulceste sclavia, un sclav bun e unul slab, supus, sarac, care inventeaza pentru el
subterfugii cit mai bune subterfugii spre asi suporta neputinta, mizeria, boala, moartea. Pentru
nobil e buna numai nobletea, starea care ii confera forta, frumusetea, placerea, starea prin care
intra in gratia zeilor, comportindu-se el insusi ca un zeu. Pentru nenobil e bine sa se simta parte
indistincta a colectivitatii, umil si umilit, milos in consecinta, in asteptarea milei daca nu
pamintesti, atunci macar ceresti.
Vin s ava invat ce e supraomul Omul e ceva ce trebuie depasit si anume nu odata pentru
totdeauna, ci mereu de la inceput ca vesnica reintoarcere a aceluiasi. Asa grait-a Zarathustra.
In ultima instant confruntarea are loc o supra-umanitate si o sub-umanitate. O prima
dificultate intervine ca urmare a nerecunoasterii subumanitatii de catre purtatorii ei. O a doua se
datoreaza neasteptatei victorii repurtate de supusi asupra stapinilor . morala ajunge sa exprime nu
doar o neputinta devenita contestare morbida, ci sis a semnifice o convertire a slabiciunii in forta,
convertire ce manifesta dorinta secreta a celor slabi de ai domina pe cei puternici. Aceasta
inversare dovedeste ca morala e la origine principiu de acuzare si pretext de razbunare, expresia
resentimentelor celor incapabili. A treia corelativa istoriei o constituie decantarea unei ideologii
corespunzatoare si a exponentilor ei autorizati care reusesc sa compenseze, cel putin pentru
moment inferioritatea lor reala efectiva printr-o iluzorie superioritate ideala.
Acestor conideratii le urmeaza un paradoxal diagnostic istoric; reprezentantii originari ai rasei
nobile, pe de o parte si cei ai masei nocive pe de alta parte sunt localizati in aristocratii si in
democratii antichitatii din traditii Greco-romane, iar in mai apoi iudeo-crestine. Pina la decadent
socrativca, lumea graca e cea mai buna, depozitarea virtutilor elogiate de Nietzsche, iar dupa
momentele istorice ale derutei elenistice, universal barbatesc roman e considerat continuatorul si
pastratorul authentic al originalitatii originare. Romei antice I s-a opus insa Iudeea antica. In
4

comparative cu iudaismul care e utilitar, pizmas, collectivist, resentimentar, romanitatea e

superioara dezinteresata in promovarea neabatuta a interesului individual superior.
Tragedia deriva din infringerea romanitatii de carte iudaitate, in plan spiritual si moral.
Aceasta victorie rasturnata fata de cea indeobste consemnata in manualele de istorie e
argumentata de catre Nietzsche prin presupusa de el identitate de fond dintre crestinism si
iudaism.
Prin afirmarea iudeo-crestinismului sclavii au izbutit asupra stapinilor, instinctual de turma sia
luat revansa asupra alesilor. A fost instituit astfel plebeismul ca valoare suprema: dreptul celor
multi asupra celor putini, al slabiciunii asupra fortei de odinioara, morala compasiunii, a milei a
supunerii ca virtute victoriasa. Dumnezeu crucificat ca simbol al mintuirii omului inseamna prin
instituirea istorica dominatoare, sfirsitul autenticelor idealuri nobile. Iudeo-crestinismul da cistig
de cauza celor mizeri, bolnavi si decazuti, care pot da acu curs liber resentimentelor lor intitulate
idealuri.
Opozitia traverseaza intraga istorie ulterior dupa ce Napoleon restabilise pentru scurta vreme
cee ace democratismul si Revolutia Franceza viciasera.
Solutia pe care o intrevede Nietzsche se circumscribe vitalismului. Nu exista in sina si pentru
sine nici bine nici rau, bine e tot cee ace contribuie la sporirea si maximizarea vietii, rau e tot cee
ace provoaca diminuarea sau slabirea ei; binele e cee ace ajuta, raul cee ace stinjeneste afirmarea
vietii, desfasurarea si succesul actiunii. Individual creator, in care filosoful german isi pune toata
nadejdea, al carui prototip e prezentat in Asa grait-a Zarathustra din 1885, poate atinge cea mai
inalta treapta a procesului autodevenirii, dupa parcurgerea unor metamorfoze indicate prin
simbolul camilei, leului si copilului.
Prima metamorfoza care conduce spre treapta camilei consta in recunoasterea principiilor
heteronome ale determinarii vointei. Omul preia mai intii codul moral fixat prin traditie ca sistem
normative obligatoriu pentru el si se supune astfel vointei si autoritatii inaintasilor sai care au
stabilit ce anume trebuie socotit bine si rau.
Daca reuseste sa-si asume povara camila se transforma in leu, omul va fi preocupat in
intregime cu distrugerea valorilor traditionale, el opune lui tu trebuie pee u vreau. Refuzind sa
acorde recunoastere valorilor cultivate din vechime el se face stapin peste tarimul care a devenit
acum fara stapinire. El nui inca in stare sa creeze noi valori de aceea e necesara o noua
transformare prin care eu vreau sa prouca noi valori.
Aceasta se va realiza pe treapta copilului. Omul capata o dimensiune originara, in care nu are
nimic de dinainte; e acum liber si are puterea de asi fixa singur normele si valorile, la fel ca un
fauritor ce isi produce in mod creator regulile dupa care sasi traiasca viata, sensul propriei
existente, la fel cum copilul care se joaca si care in joc isi stabileste singur regulile jocului.
Numai cine, la fel ca si copilul e stapin al propriei vointem fiind in stare sasi determine autonom
propriul sau bine sir au, poseda dorinta de putere si poate sa se autodepaseasca in orice moment.
Nu exista valori etern valabile, a fost marea sentinta pe care Nietzsche a facuto cunoscuta
lumii secolului care a inceput in anul mortii sale. Ceea ec e valabil trebuie creat mereu intr-o
forma noua, dintr-o forta originara creatoare si in aceasta ridicare continua se realizeaza idea
supraomului ca sens al vietii.
Acest model circular s-a nascut la Nietzsche dintr-o critica a modelului linear al invataturii
morale traditionale. Acesta definea omul nu ca scop immanent vointei omenescti, ci ca scop
independent de ea, astfel incit vointa nu e buna in ea insasi ci poate fi desemnata ca atare numai
in functie de faptul ca scopul definit drept bine e urmarit si atins.
n toamna anului 1888, Nietzsche nu mai poate deloc s-i nteleag lucrarea Richard Wagner
la Bayreuth altfel dect explicndu-i c nu l-a avut n vedere nicidecum pe Wagner, ci pe sine
nsui.
Un psiholog ar mai putea aduga c ceea ce am auzit eu n anii tinereii n muzica wagnerian
nu avea absolut nimic comun cu Wagner; c atunci cnd am descris muzica dionisiac am
descris ceea ce auzisem eu c am simit instinctiv nevoia de a transpune i transfigura n
spiritul cel nou ceea ce purtam n mine. Dovada acestui fapt, cea mai puternic dintre cte pot
5

s existe, este scrierea mea Wagner la Bayreuth: n toate pasajele decisive este vorba numai
despre mine , se poate pune, fr nici o rezerv, numele meu sau numele Zarathustra, acolo
unde n text apare cuvntul Wagner. ntreaga imagine a artistului ditirambic este imaginea
poetului preexistent lui Zarathustra, conturat cu o profunzime abisal i fr a atinge mcar o
clip realitatea wagnerian. Wagner nsui avea o idee despre aceast situaie: el nu se
recunoate n scrierea mea.
Cind Nietzsche pledeaza pentru autorealizarea individului dincolo de bine si de rau nu
inseamna ca el se declasa pentru o stare lipsita de morala, dominate de bunul plac, lipsita de
reguli. Rezultatul criticii intreprinse de el asupra morale traditionale a condus spre concluzia ca
toate mijloacele prin care omenirea urma sa fie convertita pina acum spre moralitate au fost
din capul locului nemorale. Negarea a cee ace a fost considerat valabil pina atunci se produce
in intentia unei rasturnari a tuturor valorilor, vechile table de legi trebuie inlocuite de altele care
sunt intemeiate nu printr-un principiu al vreunui zeu ci prin acela al creatorului care trece
dincolo de sine, in permanenta autodepasire adica prin idea supraomului.
Noul cod moral va fi expresia libertatii unei vointe care-si da legi doar siesi si care sunt
valabile doar pentru sine.
Omul e un animal valorizator in sine, aceasta e una din ideiile originale prin care Nietzsche
crea sa innoiasca gindirea supra vietii si morale. El plaseaza criterial binelui si raului in vointa
individului care se determina autonomy, conform masurii propriei sale vitalitati sau puteri. Omul
isi valorizase bine instinctele exteriorizare, dar a ajuns sasi valorizeze inadecvat, daunator
instinctele interiorizate in resentimente.
Religia propune in fapt doar o falsa eliberare din starea de nelibertate. E nevoie de o
autentica mintuire Solutia e preconizata spre finalul celei dea doua disertatii din Despre
genealogia morale. Omul sa fie refortificat prin noi confruntarim cuceriri si victorii. Aerului
statut, viciat sa-I prefere aerului aspru al inaltimilor inzapezite. In acest scop trebuie sa invinga
falsul nihilism, neantul, pe Dumnezeu in toate intruchiparile sale.
Doar ca imoralist neinfricat va izbindi omul mintuitor de sine: prin si assemenea lui
Zarathustra cel fara Dumnezeu.
Vom avea o claritate deplin asupra unora dintre afirmaiile lui Nietzsche numai atunci cnd
faptului c la baza ideilor sale filosofice se afl autoobservaia i vom altura cellalt fapt, c
sinea lui n-a fost una armonioas n sine, ci una scindat. Aceast scindare a introdus-o i n felul
su de a explica lumea. Observndu-se pe sine nsui, Nietzsche a putut spune: Nu trebuie oare
s ne mrturisim, noi, artitii, c n noi exist o diferen nspimnttoare, c gustul nostru i,
pe de alt parte, fora noastr creatoare, stau n mod minunat pe propriile lor picioare, rmn
pe propriile lor picioare i au o cretere a lor, vreau s spun c au nite grade i tempouri
absolut diferite pentru btrn, tnr, copt, prea copt, putred? Aa c, de exemplu, un muzician
ar putea crea o via ntreag lucruri care s contrazic ceea ce preuiesc, gust,
prefer urechea lui de asculttor rsfat, inima lui de asculttor rsfat: nici mcar n-ar fi
neaprat nevoie ca el s tie de existena acestei contradicii!
Aici avem de-a face cu o explicare a naturii de artist, format n funcie de propria entitate a
lui Nietzsche. Ceva asemntor ne ntmpin n toate scrierile sale. n mod nendoielnic, n unele
cazuri se merge prea departe cnd anumite fenomene ale vieii sufleteti sunt puse n legtur cu
nite noiuni patologice; la o personalitate ca Nietzsche se vede c numai o asemenea legtur
explic pe deplin concepia sa despre lume. Orict de util ar fi, din multe puncte de vedere, s
rmnem la afirmaia lui Dilthey : Geniul nu e un fenomen patologic, ci omul sntos,
desvrit, ar fi la fel de greit s negm orice consideraii de felul celor pe care le-am dat aici
n legtur cu Nietzsche, din cauz c nu ne putem desprinde de o asemenea dogm.

4. Supraomul - clarificare conceptual

Noiunea de Supraom are n filosofia lui Nietzsche un orizont anticretin declarat, n primul
rnd deoarece, Supraomul presupune moartea lui Dumnezeu i n al doilea rnd, pentru c acest
6

concept a fost ntotdeauna folosit n contrast cu oamenii buni, cu cretinii. Cu privire la geneza
Supraomului, din nenumratele formulri prin care Nietzsche vorbete despre acesta, e greu s se
poat spune dac e vorba de un act ndreptat spre depirea biologic a omului sau despre o
formare spiritual, educativ a omului, sau ambele.
Biologicul este evident prin faptul c Nietzsche vorbete de o cast a Supraoamenilor care
formeaz o ras stpnitoare ce se manifest ca rezultat fericit al acestei educaii. ns gritoare
sunt i pasajele n care Supraomul este pus n antitez cu individul dintr-o er socialist i
industrializat. Transformarea profund a omului, n procesul de eliberare de sub jugul societii
i a contiinei, presupune reabilitarea tuturor lucrurilor vtmtoare, care au fost considerate a
fi cele mai periculoase, ntre ele voluptatea, setea de dominare, egoismul.
Supraomul trebuie s fie fericit, iar fericirea lui e deplina identificare cu semnificaia,
acceptarea total a propriului trup, care nu mai este vzut ca un obstacol n ncercarea de a atinge
un dincolo. Setea de dominare, egoismul, sunt de fapt manifestrile prin care el respinge orice
form de supunere fa de vreo autoritate. n numele acestui egoism, care dup cum ne atrage
atenia Nietzsche, nu este iubire de noi nine, el proclam c nu umanitatea, ci supraomul este
elul! Supraomul ia atitudine mpotriva turmei, care i impune propria moral tuturor, adic
mpotriva societii vremurilor respective, n care primeaz raiunea organizrii productive i a
diviziunii muncii sociale

5. Omul Mare i Supraomul

Omul Mare este o prefigurare a noii rase care va trebui s ndrume umanitatea pe alte ci. Cu
siguran, n sine, el este deja un Supraom miraculos, excepional. Pentru a nelege cum poate
omul s devin Supraom, este necesar s descoperim condiiile apariiei acestuia.
Nietzsche vorbete despre Omul Mare n partea a patra din Voina de putere, descriindu-l ca
fiind capabil s anticipeze evoluia, avnd un avans fa de ea, putnd s desemneze punctul
ideal la care ea ar trebui s ajung. Dar, pe deasupra, el are un destin, i tocmai asta este ceea ce
l distinge de omul complex, de nihilistul care este neputincios s reuneasc complexitatea sa sub
o ordine, incapabil de a-i organiza propriul haos.
Deoarece, nihilistul, i el a vzut i a trit de toate, el a ajuns la limitele disperrii, el a smuls
toate mtile metafizicii. Defectul specific nihilistului, este voina de a se depi, de a fi mai mult
dect el nsui, de a-i fi organizat, de fapt, singurtatea lui n destin. Omul Mare, ca i totalitate
activ, i constituie deci propriul timp, propria logic; el este un univers n univers, un tot n tot;
el este mereu naintea secolului su.
Implicaiile politice ale teoriei Supraomului:
n epoca modern politica reprezint o teorie despre societatea de mas, cu privire la
modalitile de organizare, institutionalizare i educare a elementelor sale constitutive, despre
factorii care stau la baza autoritii guvernamentale i despre cum poate fi ea pus n funciune.
Din acest punct de vedere este evident c Nietzsche nu a construit o filozofie politic, deoarece
nu gsim n opera sa filosofic un rspuns posibil pentru toate aceste aspecte. Mai mult, pentru el
nici o politic nu e semnificativ i nu a dorit niciodat s fie implicat n aceast neruinat
mistificare a raselor.
Nietzsche i manifest foarte clar aversiunea fa de politic n textele sale, mai ales fa de
dominaia dimensiunii politice asupra celorlalte dimensiuni ale vieii. Politica este cel mai mare
duman al culturii, statul este un zeu nou. Politizarea Germaniei este o surs de declin cultural
i spiritual. O eroare frecvent a unora dintre cititorii i comentatorii lui Nietzsche, care a condus
la falsificarea filosofiei sale, este punerea egalitii ntre conceptul nietzscheean de putere i
puterea propriu zis, dar i confuzia dintre atitudinea sa aristocrat i puterea politic a
aristocraiei.
Pentru Nietzsche aristocratul este nobil prin felul n care triete, gndete i acioneaz, prin
spiritul su, i nu prin motenirea unui titlu politic de la strmoii si. Puterea n sens propriu
7

pentru el, nu are legatur cu constrngerea politic, ci ine de cultur, de sistemul de valori, de
stabilirea normelor. Nietzsche prin ideile referitoare la critica principiului egalitii, dispreul fa
de democraie, a pus la dispoziia fascismlui prghii prin care acesta l-a revendicat cu uurin.
Nietzsche a respins egalitatea democratic, prin idei aristocratice, ns nazismul i fascismul au
neles totul n termenii societii totalitare de mas. Conceptul de putere, folosit de Nietzsche
ntr-un sens destul de dificil de relevat, le-a permis folosirea lui cu o intenie politic contrar
filosofiei lui Nietzsche.
Cu toate acestea i cu siguran contient de riscurile pe care i le-a asumat, Nietzsche nu a
fost preocupat de valenele periculoase ale operei sale. El nu a inclus mulimea, turma, n
filosofia sa, ci a dispreuit-o i a ignorato. Nu a crezut n filosofia pentru mulime, ns mulimea
a fost cea care a realizat vulgarizarea gndirii sale.
Astfel el a pierdut lupta cu istoria, devenind o prad uoar pentru confiscri, falsificri i
abuzuri. Nietzsche ar fi trebuit s prevad c ideile sale vor fi servi spiritelor slabe i unor
interese demne de dispre. Ideile sale au constituit surs de inspiraie pentru gnditori cu
ideologii contrare: Mussolini i Thomas Mann, Heidegger i Rabinul Kook, Camus, Foucault i
Alfred Rosenberg, scriitori evrei precum Brenner, Berdicevschi, Zeitlin, i s nu-l uitm pe nsui
Hitler, care s-a fotografiat n faa porii Arhivei Nietzsche, alturi de sora filosofului, Elisabeth
Frster-Nietzsche.

6. Binele si raul
Friedrich Nietzsche,considera ca natura binelui si al raului nu trebuie cautate nici in preudecata
teologica (in biblii) si nici dincolo de lume. Problema era de a stii daca binele si raul sunt
inventate de oameni, pentru a servi ca fundament al judecatilor noastre morale sau in ce masura,
identificand natura binelui si al raului, umanitatea evoluaza pe plan moral.
Binele inceteaza de a mai fi bun, din momentul in careajunge pe buzele vecinului. Si
cum ar fi cu putinta sa existe un lucrucomun! Cuvantul se contrazice pe sine: ceea ce poate
fi posedat incomun, are intotdeauna prea putina valoare.
Insa, nici metoda rationala a filozofiei nu ne poate releva adevarata natura a conceptiilor de
bine sau rau. Insa, o posibila intelegere a semnificatiei lor, ar putea fi explicata de etimologia
acestor doua cuvinte, termeni: de pilda, in majoritatea limbilor cuvantul bun se traducea sau
insemna nobil, distins, iar cuvantul rau s-ar traduce vulgar, josnic, proscris.
Din fericire, am invatat din timp sa deosebesc prejudecata teologica de cea morala si n-am mai
cautat originea raului dincolo de lume. (Friedrich Nietzsche, Geneologia moralei.)
Nici metoda rationala a filozofiei nu ne poate releva adevarata natura a conceptiilor de ,,bine
sau ,,rau. Insa, o posibila intelegere a semnificatiei lor, ar putea fi explicata de etimologia
acestor doua cuvinte,termini: de pilda, in majoritatea limbilor cuvantul ,,bun se traducea sau
insemna ,,nobil , ,,distins, iar cuvantul ,,rau s-ar traduce ,,vulgar, ,,josnic , ,,proscris.
Nietzsche spune ca a descoperit 2 tipuri fundamentale de morala, morala de stapin si morala de
sclavi. In toate civilitaiile superioare ele sunt combinate si elemente din amindoua pot fi gasite
chiar in acelasi om. Dar este important sa le distingem. In moala de stapin si morala de
aristrocrat binele si raul sunt echivalente cu nobil si vrednic de dispret, iar epitetele sunt atribuite
oamenilor si nu actiunilor. In morala de sclav standartul este ceea ce este folositor si benefic
societatii celor slavi si fara de putere. Calitati de mila, bunatate, umilinta sunt preamarite ca
virtuti, iar indivizii puternici si independenti sunt priviti ca periculosi si, prin urmare, ca rai.
Conform standartelor moralei scalvilor omul bun al moralei stapinilor tinde sa fie considerat rau.
Morala de sclav este astfel morala de turma. Evaluarile ei morale sunt expresia nevoilor turmei.
8

Cuprins:
9

Scurt istoric.1-2
Trsturi si Asemanari..2-3
Gindurile si ideile lui Nietzsche3-6
Supraomul - clarificare conceptual6-7
Omul Mare i Supraomul..7-8
Binele si raul8

Bibliografie:
10

1. Comp. M. G. Conrad, Snge de eretic

2. Elisabeth Frster-Nietzsche, Viaa lui Friedrich Nietzsche.
3. Opere, vol. V.
4. Comp. M. G. Conrad, Snge de eretic.
5. Comp. Filosofia lui Heine ca problem de psihopatologie.
6. Dincolo de bine i de ru.
7. Fora imaginaiei i nebunia, Leipzig, 1886.
8. V. Capcelea, Etica si deontologia juridica.

11