Partea I

Raportul de obligatii. Izvoarele obligatiilor civile.

Titlul I
Consideratii generale cu privire la obligatiile civile
Capitolul I
Notiunea de obligatie. Structura. Clasificarea obligatiilor.

Sectiunea 1. Notiunea de obligatie

Obligatia(dreptul de creanta) reprezinta raportul juridic in temeiul caruia

o persoana, numita creditor, are dreptul de a pretinde de la o alta persoana,
numita debitor, o anumita prestatie, constand in a da , a face, a nu face ceva,
prestatie pe care acesta este indatorat a o indeplini, sub sanctiunea
constrangerii de stat in caz de neexecutare de bunavoie.
Termenul de obligatie provine din cuvantul obligatio din latina ( a lega
pe cineva din pricina neexecutarii prestatiei pe care o indatora altuia.
In terminologia actual, termenul de obligatie are doua intelesuri :
-

Un sens prin care intelegem raportul juridic cu ambele sale laturi : activa si
pasiva, in virtutea careia creditorul are dreptul sa ceara debitorului sau sa
execute o prestatie la care este indatorat, sub sanctiunea constrangerii de stat.
Latura activa a raportului juridic consta in dreptul de creanta ce apartine
creditorului de a cere debitorului o anumita actiune sau abstentatiune, iar
latura pasiva desemneaza o datorie asumata de catre debitor .
In sens mai larg, termenul de obligatie este sinonim cu cel de indatorire
juridica.
Se vorbeste despre existenta obligatiei morale (impusa de normele
morale) sau despre obligatia de convietuire sociala, de politete, de respect
intre oameni; acestea nu sunt obligatii in sens juridic , deoarece nu pot fi aduse
la indeplinire prin forta de constrangere a statului.
De asemenea, exista si obligatia naturala( civila imperfecta) , respectiv
acea obligatie care este executata de debitor de bunavoie, in sensul ca acesta
nu poate cere restituirea prestatiei ,dar in schimb, creditorul nu poate aduce

indeplinirea prin forta de constrangere a statului, in cazul in care aceasta nu

este adusa la indeplinire de bunavoie.

Sectiunea a 2-a. Structura obligatiei.

1.Subiectele raportului juridic obligational
Subiecte ale raportului juridic obligational pot fi atat persoane fizice, cat
si persoane juridice, in unele situatii si statul putand fi subiect in cadrul unui
raport obligational.
In ceea ce priveste determinarea subiectilor raporturilor juridice de
obligatii, regula este ca atat subiectul activ, cat si cel pasiv, se determina in
momentul nasterii acestor raporturi. La raporturile izvorate din acte juridice,
momentul nasterii este cel al incheierii acestora, iar la cele izvorate din fapte
juridice, momentul nasterii este cel al survenirii lor. Exista si exceptii, in sensul
ca sunt raporturi obligationale la care, in momentul nasterii lor, numai unul
dintre subiecte este determinat, celalalt fiind doar determinabil. De exemplu :
promisiunea publica de recompense adresata publicului, la care numai
debitorul (ofertantul) este determinat in momentul emiterii ofertei.
Cum cele mai numeroase raporturi obligationale au caracter complex,
subiectele lor au o dubla calitate, fiecare fiind, in acelasi timp, creditor al unei
prestatii si debitor al altei prestatii. De exemplu : vanzarea-cumpararea , unde
vanzatorul este creditor al pretului si debitor al prestatiilor de transmitere a
dreptului de proprietate si de predare a bunului, iar cumparatorul este
creditorul prestatiei de predare a bunului cumparat si debitor pentru plata
pretului. In cazul raporturilor obligationale unilaterale, doar o parte este
creditor si doar una este debitor. La obligatiile pure si simple, din punct de
vedere al subiectilor, exista numai doua persoane, in timp ce la cele complexe,
exista mai multe persoane , drepturile si obligatiile fiind divizibile.
2.Continutul raportului juridic de obligatii
Prin continutul raportului obligational, se inteleg toate drepturile de
creanta si obligatiile correlative care apartin subiectelor sale, mai exact, acest
continut consta in dreptul creditorului de a pretinde o anumita prestatie si
obligatia debitorului de a executa prestatia datorata. Dreptul creditorului se
stinge in momentul in care debitorul isi executa obligatia ce-I incumba din
contract; acesta trebuie sa isi execute obligatia intocmai cum a fost prevazuta

in contract, in caz contrar, el supunandu-se executarii silite si suportarii

pagubelor material si cheltuielilor cauzate creditorului.
a) Clasificarea raportului juridic de obligatii
- Simplu (unilateral) atunci cand o parte are numai drepturi, iar cealalta parte
numai obligatii (de exemplu, raportul obligational nascut din contractul de
donatie);
- Complex (bilateral) ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii
( raportul obligational nascut din contractul de vanzare-cumparare);
- Subiectiv determinat prin vointa partilor, avand ca izvor actul juridic , in
special acest rapot deriva din contractele civile;
- Obiectiv determinat de lege, avand ca izvor fapta juridica ilicita cauzatoare
de prejudicii.
b) Drepturile de creanta
Dreptul de creanta (ius ad personam) se naste in raportul juridic
obligational si il indreptateste pe creditor sa pretinda de la debitor indeplinirea
obligatiei de a da , a face sau a nu face ceva . Drepturile de creanta sunt
drepturi relative, ce presupun existent unui raport juridic intre doua subiecte de
drept civil, determinate din momentul nasterii raportului juridic, neconferind
titularului sau un drept de urmarire sau de preferinta, ci un drept de gaj
general asupra patrimoniului debitorului.
Dreptul de creanta presupune de la inceput determinarea atat a
subiectului activ, cat si a subiectului pasiv, singurul obligat si caruia ii este
opozabil. Drepturile de creanta nu au ca efecte dreptul de urmarire si de
preferinta, cid oar dreptul de gaj general al creditorilor asupra patrimoniului
debitorului, in concurs cu ceilalti creditori chirografari. Drepturile de creanta
sunt nelimitate ca numar, deoarece ele se pot naste din orice acte juridice
incheiate valabil. Drepturile de creanta sunt drepturi cu exercitare sau realizare
mediata sau mijlocita (in caz de neexecutare voluntara a obligatiei, dreptul de
creanta se poate realize pe cale de executare silita). Spre deosebire de
drepturile reale care erau aparate prin intermediul actiunilor reale, drepturile
de creanta sunt aparate prin intermediul actiunilor personale. Drepturile de
creanta sunt drepturi efemere, ele se nasc si se sting foarte repede, de regula,
odata cu plata datoriei de catre debitor.
3.Obiectul raportului juridic de obligatii
Obiectul raportului juridic obligational este definit ca o actiune sau
inactiune concreta la care este indatorat subiectul pasiv si indreptatit subiectul

active, constand fie intr-o prestatie pozitiva de a das au a face ceva sau intr-o
prestatie negative de a nu face ceva. Altfel spus, obiectul raportului juridic
obligational consta in actiunile sau inactiunile la care partile sunt indrituite sau
de care sunt tinute (insasi prestatia sau conduita concreta sau particulara )
a) Obligatiile principale
-

Obligatia de a da (dare) inseamna obligatia de a constitui sau transmite un

drept real, care nu se confunda cu obligatia de a preda, care este o obligatie de
a face (remiterea bunului vandut este obligatie de a face)!! Exemplu : obligatia
pe care o are vanzatorul de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate
asupra lucrului vandut. Conform CC, obligatia de a da se poate infatisa prin
urmatoarele modalitati : obligatia de a stramuta proprietatea, obligatia de a da
bunuri de gen, obligatia de a da o suma de bani (art. 1483; 1486; 1488).
Rezulta ca, obligatia de a da are ca obiect o prestatie pozitiva de a transmite
sau de a constitui un drept real, oricare ar fi el. Conform legislatiei actuale,
transmiterea drepturilor reale se realizeaza concomitent cu incheierea
contractului, ceea ce inseamna ca, in principiu, o astfel de obligatie nu persista
in timp. Exista si obligatii care persista in timp, cum este cazul in care partile
au convenit ca transmiterea proprietatii sa aiba loc la un moment ulterior,
cazul vanzarii unor bunuri de gen, unde transferul proprietatii opereaza in
momentul individualizarii bunurilor; cazul vanzarii bunurilor viitoare. Obligatia
de a da poate fi cu executare dintr-o data sau cu executare succesiva.

Obligatia de a face(facere)-reprezinta indatorirea subiectului pasiv de a

efectua o lucrare, un serviciu si, in general, o prestatie pozitiva in favoarea
subiectului activ, cu exceptia transmiterii sau constituirii unui drept real. Din
aceasta categorie fac parte: prestatia vanzatorului de a preda lucrul vandut,
restituirea de catre depozitar a lucrului aflat in deposit; punerea in posesie sau
locatiune; construirea sau repararea unei case; efectuarea unui transport sau a
unui serviciu. Obligatia de a face nu se confunda cu obligatia de a da ceva.
Obligatia de a face are, deci, ca obiect , orice alta prestatie pozitiva decat
aceea de a transmite sau a constitui un drept real. De asemenea, si obligatia
de a face poate fi cu executare dintr-o data(restituirea unui lucru individual
determinat) , succesiva(acordarea de ingrijiri medicale) sau continua (furnizare
de energie electrica). In cazul neexecutarii obligatiei de a face, creditorul poate
fi autorizat de instanta sa execute el obligatia, pe cheltuiala debitorului, iar in
cazul neexecutarii obligatiei de a face, creditorul nu mai este obligat sa ceara
incuviintarea instantei judecatoresti pentru a trece la executarea silita, fiind
insa dator s ail instiinteze pe debitor prin cererea de punere in intarziere.

Obligatia de a nu face (non facere)-consta intr-o conduit negative, adica in

abtinerea debitorului de la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata
de creditor. Prin natura ei, prestatia de a nu face este intotdeauna succesiva.
Este, de exemplu, obligatia autorului unei opera literare care a incheiat un

contract cu o editura de a nu incheia un alt contract cu o alta editura pentru

aceeasi lucrare. Ne aflam in fata unei obligatii de abtinere, care in lipsa
asumarii ei,de catre subiectul pasiv, nu ar fi existat. Aceasta obligatie nu se
confunda cu obligatia negativa general ace revine subiectelor nedeterminate
ale unui drept real, de natura a nu face nimic c ear stanjeni existenta acelui
drept. Rezulta ca, obligatia de a nu face are ca obiect o abtinere sau o prestatie
negativa. Ea este numai cu executare continua, deoarece orice fapta a
debitorului prin care se abate de la abtinerea datorata, fie ea singulara,
constituie o incalcare a acestei obligatii. In cazul neexecutarii acestei obligatii,
creditorul are posibilitatea de a cere instantei incuviintarea sa inlature ori sa
ridice ceea ce debitorul a facut cu incalcarea obligatiei, pe cheltuiala
debitorului. De asemenea, creditorul are dreptul la daune-interese pentru
prejudicial cauzat.
b) Conditiile generale ale prestatiei
Pentru a fi obiect al obligatiilor civile, prestatia, indifferent ca este
pozitiva sau negativa, trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- Prestatia sa aiba natura juridica sa aiba sorgintea intr-un raport juridic
obligational.
- Prestatia sa fie destinata creditorului sau persoanei desemnata de creditor
numai creditorul poate pretinde prestatia de la debitor, cu exceptia
stipulatiei pentru altul, contractului in favoarea unui tert.
- Prestatia sa prezinte interes pentru creditor patrimonial sau moral;
- Prestatia sa fie posibila susceptibila de executare sau indeplinire. In cazul in
care prestatia este imposibila absolut, raportul juridic nu se va naste valabil
si va fi lovit de nulitate.
- Prestatia sa fie determinata sau determinabila ;
- Prestatia sa fie licita si morala in concordanta cu ordinea publica si bunele
moravuri.
4.Sanctiunea obligatiei
Sanctiunea obligatiei civile reprezinta dreptul creditorului de a recurge la
forta de constrangere a statului pentru realizarea dreptului sau pe calea unei
actiuni. Actiunea in justitie consta in posibilitatea creditorului de a obtine o
hotarare judecatoreasca prin care debitorul sa fie obligat la executarea
prestatiei ce o datoreaza. Sanctiunea nu este o parte component a raportului
juridic obligational, ci doar un atribut.
Obligatiile civile perfecte sunt sanctionate cu o actiune in justitie, prin
care creditorul este indreptatit sa obtina o hotarare judecatoreasca definitiva
pe baza careia sa procedeze apoi la executarea silita a dreptului sau de creanta
asupra bunurilor debitorului.
Obligatiile neinzestrate cu actiune in justitie, si anume cele imperfecte si
cele degenerate, denumite si obligatii naturale, sunt sanctionate pe cale

defensiva, prin recunoasterea valabilitatii executarii lor voluntare si

inadmisibilitatea cererii de restituire a prestatiilor astfel executate, precum si
prin recunoasterea posibilitatii transformarii lor in obligatii civile perfecte, daca
debitorul se oblige a le executa. In acest caz, creditorul nu poate obtine o
hotarare judecatoreasca care sa-l oblige pe debitor la executare si, prin urmare,
nu poate recurge la procedura executarii silite.
Sectiunea a 3-a. Clasificarea obligatiilor.

a) Dupa izvorul lor, acestea pot fi nascute din :

-

Contracte;
Acte juridice unilaterale;
Fapte ilicite cauzatoare de prejudicii;
Imbogatirea fara just temei;
Gerarea intereselor altei persoane;
Plata nedatorata.

Primele doua categorii sunt nascute din acte juridice, iar celelalte sunt
nascute din fapte juridice.
b) Dupa subiectele lor :
Obligatii unilaterale se caracterizeaza prin faptul ca un subiect
este exclusive creditor, adica are numai drepturi, iar celalalt subiect
este exclusiv debitor, avand numai indatorire. Fac parte din aceasta
categorie: raporturile obligationale nascute dintr-un contract de
donatie, in care donatarul este numai creditor si donatorul numai
debitor; raporturile obligationale nascute din plata nedatorata, cand
solvens este exclusiv creditor, iar accipiens este exclusiv debitor;
raporturile obligationale nascute din fapte ilicite cauzatoare de
prejudicii: victima sau cel prejudiciat este numai creditor, iar persoana
raspunzatoare este numai debitor.
Obligatii bilaterale se caracterizeaza prin interdependent si
reciprocitatea obligatiilor existente intre subiectele raportului juridic
obligational. Fiecare subiect are dubla calitate, fiind in acelasi timp
creditor si debitor al celuilalt subiect. Fac parte din aceasta categorie :
toate raporturile obligationale care se nasc din contractele
sinalagmatice : vanzare-cumparare, schimb, renta viagera, intretinere,
locatiune, antrepriza etc.
c) Dupa structura :

Obligatii simple sunt raporturi juridice de obligatii, ce se nasc si

exista exclusiv intre doua subiecte, indiferent ca unul dintre subiecte
este numai creditor si celalalt numai debitor, sau fiecare subiect este
atat creditor, cat si debitor. Majoritatea obligatiilor fac parte din
aceasta categorie. Exemple : obligatiile provenite din contractul de
vanzare-cumparare incheiat intre un singur vanzator si un singur
comparator.
Obligatiile complexe se caracterizeaza prin pluralitate de subiecte,
pluralitate de obiecte sau ambele.
Obligatii afectate de modalitati (de termen sau conditie).
d) Dupa obiectul lor :
Dupa natura prestatiei datorate de subiectul pasiv , se pot retine
urmatoarele clasificari :

O prima clasificare distinge intre trei categorii de obligatii :

Obligatia de a da ;
Obligatia e a face;
Obligatia de a nu face.

O alta clasificare o reprezinta :

Obligatii pozitive (obligatia de a da si de a face);
Obligatii negative (obligatia de a nu face).

O a treia clasificare o reprezinta :

- Obligatiile de rezultat sau determinate sunt caracterizate prin
aceea ca obligatia este strict precizata sub aspectul obiectului si
scopului urmarit , debitorul obligandu-se ca, desfasurand o anumita
activitate, sa aiba un rezultat bine stabilit. Observam ca obligatia de
rezultat creeaza o veritabila garantie de executare, pe care debitorul
si-o asuma expres ori legea o incumba in sarcina sa, fata de creditorul
sau; acesta are siguranta ca va obtine rezultatul promis, fie repararea
prejudiciului cauzat, daca rezultatul promis nu a fost obtinut. Exemple :
intr-un contract de transport, carausul se oblige sa transporte
incarcatura intr-un anumit loc; vanzatorul sa transfere dreptul de
proprietate asupra unui anumit lucru etc. Obligatiile de a da si de a nu
face sunt numai de rezultat . Obligatiile de rezultat se pot subclasifica
in : obligatii de rezultat absolute si relative.

- Obligatia de mijloace sau de prudenta si diligenta este

caracterizata prin aceea ca obligatia debitorului nu consta in
indatorirea precizata de la inceput de a atinge un anumit rezultat
determinat,ci in indatorirea sa de a depune toata diligenta necesara
pentru ca rezultatul dorit sa se realizeze. Debitorul insa nu garanteaza
creditorului ca rezultatul urmarit va fi si obtinut. Exemplu : obligatia ce
revine medicului de a actiona cu toata prudenta si diligent cerute de
stiinta si etica medicala , in vederea atingerii rezultatului dorit;
obligatia unei persoane de a pregati un tanar in vederea promovarii
unui examen sau concurs; Obligatiile de a face pot fi atat de rezultat,
cat si de mijloace, spre deosebire de cele de a nu face care sunt numai
de rezultat.
In cazul obligatiilor de rezultat, creditorul nu are obligatia de a
dovedi culpa debitorului, in sarcina acestuia din urma operand o prezumtie
legala relativa de culpa, dedusa din faptul neobtinerii rezultatului la care s-a
obligat.
In cazul obligatiilor de mijloace, simpla nerealizare a scopului nu
declanseaza prezumtia de culpa a debitorului, creditorul trebuind sa faca
dovada culpei debitorului, in sensul ca nu a depus prudenta si diligenta
necesara.

Pentru a stabili daca o obligatie este de mijloace sau de rezultat,

se va tine seama de :
Modul in care obligatia este stipulate in contract;
Existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului;
Gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului;
Influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei.

O a patra clasificare o reprezinta :

Obligatiile pecuniare sau montare acele obligatii care au
ca obiect prestatia de a da o suma de bani, cum ar fi : obligatia de a
restitui suma de bani imprumutata; obligatia cumparatorului de a plati
pretul bunului cumparat; acestea au intotdeauna ca obiect obligatia de
a da si sunt intotdeauna de rezultat.
Obligatii de alta natura pot avea ca obiect alte prestatii
decat aceea de a da o suma de bani. Exemplu : obligatia care are ca
obiect prestatia de a preda un bun individual determinat; obligatia care
are ca obiect prestarea unui serviciu.
e) Dupa sanctiunea lor :
Obligatii civile sau perfecte sunt acele obligatii a caror
executare este garantata prin mijloace juridice ofensive, creditorul
putand apela la concursul fortei de constrangere a statului, atunci cand

debitorul nu executa voluntar prestatia datorata. Majoritatea

obligatiilor intra in aceasta categorie. Exemple : actiunea in justitie,
daunele interese moratoria si executarea silita.
Obligatii naturale sau imperfecte sunt acele obligatii la
care nu se mai poate cere executarea silita,dar, de indata ce au fost
executate, debitorul nu mai are dreptul sa pretinda restituirea
prestatiei. Ele sunt obligatii juridice, si nu simple obligatii morale,
creditorul nu poate obtine sprijinul fortei publice pentru a-si realiza
dreptul de creanta. Exemplu : debitorul care a executat obligatia dup
ace dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu mai are dreptul sa
ceara inapoierea prestatiei.
f) Dupa opozabilitatea lor :
- Obligatii obisnuite regula.
- Obligatii reale (propter rem) apar ca un accesoriu ale unui
drept real, ca adevarate sarcini reale, cum sunt cele prevazute pentru
detinatorii de terenuri agricole de a asigura cultivarea acestora si
protectia solului, obligatiile care revin proprietarilor de terenuri vecine.
Aceste obligatii se transmit odata cu transmiterea bunurilor respective,
fiind un accesoriu al acestora, obligatia propter rem subzistand atata
timp cat exista dreptul real respectiv, indiferent de titular.
- Obligatii opozabile tertilor (scriptae in rem) sunt strans
legate de posesia lucrului, corespunzand unor drepturi de creanta. Este
cazul obligatiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosinta
lucrului inchiriat. In cazul in care locatorul instraineaza inainte de
expirarea contractului de inchiriere lucrul, noul proprietar, desi nu a
fost parte in contract, va fi obligat totusi sa respecte drepturile ce revin
locatarului. Prin urmare, obligatia nascuta intr-un astfel de contract
este opozabila fata de un tert strain de contract.
g) Clasificarea obligatiilor dupa alte criterii :

Dupa durata executarii in timp :

- Obligatii cu executare unica acele obligatii care trebuie
executate o singura data. In cazul neexecutarii acestor obligatii, se
produce rezolutiunea judiciara sau conventionala.
- Obligatii cu executare succesiva obligatii care urmeaza a
fi executate esalonat in timp, fie la intervale de timp exacte,
prestabilite in contract(obligatia locatarului de a plati lunar chiria), fie
la interval de timp diferie, inexacte (obligatia medicului de a acorda
ingrijiri medicale pacientului la solicitarea acestuia). In caz de
neexecutare, se produce rezilierea.
- Obligatii cu executare continua implica o executare
neintrerupta (furnizarea apei, energiei electrice ). In caz de
neexecutare, se produce rezilierea.

O alta clasificare :
- Obligatii conjuncte acelea in cadrul carora debitorul
datoreaza cumulativ , aceluiasi creditor, doua sau mai multe prestatii,
pe care trebuie sa le execute in totalitatea lor si deodata. Exemplu
:debitorul se oblige sa ii dea creditorului la aceeasi data 5 kg mere si 5
kg pere.
- Obligatii alternative acelea care cuprind doua sau mai
multe prestatii dintre care numai una singura trebuie executata.
Exemplu :debitorul se oblige sa ii dea creditorului fie 5 kg mere, fie 5
kg pere. Dreptul de a alege prestatia ce urmeaza a fi executata
apartine debitorului, afara de situatia in care s-a stipulate expres ca
alegerea o va face creditorul.
- Obligatii facultative acelea prin care debitorul se oblige la
o singura prestatie, dar I se lasa facultatea de a se putea libera si prin
executarea unei alte prestatii determinate.
O alta clasificare dupa criteriul raportului de accesorietate :
- Obligatii principale au un caracter independent fata de
alte obligatii din cadrul aceluiasi contract.
- Obligatii accesorii este asumata sau prevazuta in vederea
indeplinirii unei alte obligatii, cea principala.
O alta clasificare :
- Obligatii transmisibile acele obligatii care pot fi transmise
atat prin acte inter vivos(pe calea cesiunii de creanta si a subrogatiei
personale), cat si prin acte mortis causa (pe calea succesiunii legale si
testamentare).
- Obligatii netransmisibile rezulta din contractele incheiate
in consideratia persoanei debitorului intuit personae. Exemplu :
contractul de mandat, contractul de executie muzicala.
A cincea clasificare :
- Obligatii divizibile acele obligatii care pot fi executate
fractionat. Exemplu : obligatiile cu pluralitate de creditori, de debitori
sau atat de crditori, cat si de debitori, care conform legii, se divid de
plin drept, activ si pasiv , astfel incat fiecare creditor poate pretinde
numai partea sa din creanta si fiecare debitor datoreaza numai partea
sa din datorie.
- Obligatii indivizibile acele obligatii care nu pot fi executate
fractionat. Exemplu : obligatiile cu pluralitate de creditori, debitori ,
care conform legii, nu se divid nici sub aspect activ, nici sub aspect
pasiv , astfel ca fiecare creditor poate pretinde intreaga creanta, nu
numai partea sa, si fiecare debitor poate fi silit sa execute intreaga
datorie, nu numai partea sa.

Capitolul II
Izvoarele obligatiilor

1.Notiune
Prin izvor de obligatii intelegem acel fapt juridic-in sens larg-care da nastere
unui raport juridic de obligatii. Mai exact, acele actiuni omenesti si evenimente
sau fenomene naturale, carora legea le confera eficacitate juridica, in sensul ca
dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice.
Izvoarele obligatiilor genereaza drepturi subiective si obligatii corelative
acestora, neputand fi confundate cu izvoarele dreptului. Izvoarele obligatiilor
stabilesc raporturi juridice concrete de obligatii intre subiecte determinate, in
limitele oferite de norma juridica generala.
2. Clasificarea izvoarelor in lumina dispozitiilor actualului Cod
civil
Din dorinta de a elimina confuziile generate de vechea clasificare, noul
legiuitor reglementeaza intr-o maniera concisa si ferma izvoarele obligatiilor
civile, incercand sa remodeleze vechile dispozitii pentru a corespunde unor
nevoi concrete.
Animat de dorinta de a surprinde dinamica vietii sociale, acesta extinde
sfera izvoarelor obligatiilor civile, prin includerea unui izvor, si anume: orice alt
act sau fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii. Scopul largirii ariei
izvoarelor obligatiilor consta in crearea posibilitatii legiuitorului de a include in
aceasta categorie diverse izvoare care pot aparea de-a lungul timpului, tinand
cont de faptul ca, actualmente, traversam o perioada de tranzitie, caracterizata
prin diversitate si schimbare.
Prin urmare, art. 1165 NCC consacra ca izvoare a obligatiilor
urmatoarele:
a) contractul;
b) actul unilateral;
c) gestiunea de afaceri;
d) imbogatirea fara just temei;
e) plata nedatorata;

f) fapta ilicita;
g) orice alt act sau fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii.
Actele juridice manifestari de vointa ,animate de intentia de a produce
anumite efecte juridice, efecte care nu se pot produce potrivit legii decat daca o
asemenea intentie a existat. In aceasta categorie intra : contractul si actul
juridic unilateral.
Faptele juridice fapte licite sau ilicite, savarsite fara intentia de a
produce efecte juridice, efecte care se produc insa in virtutea legii, independent
de vointa celor care au savarsit faptele. Intra in aceasta categorie :gestiunea de
afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza, fapta ilicita cauzatoare
de prejudicii.
Imbogatirea fara justa cauza reprezinta faptul juridic ilicit prin care are loc
marirea patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului
unei alte persoane, fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un
temei legal. Din acest fapt juridic se naste un raport obligational, in care
creditorul are posibilitatea intentarii unei actiuni in justitie, prin care poate
pretinde restituirea imbogatirii realizate.
Actele juridice reprezinta acorduri de vointa sau manifestari de vointa ale
persoanei fizice si juridice, facute cu intentia de a produce efecte juridice, cu
respectarea sau in executarea legii(ex: contractul, actul unilateral). Faptele
juridice reprezinta toate acele imprejurari, cu exceptia manifestarilor de vointa,
indiferent ca sunt sau nu conduite umane, de savarsirea carora legea leaga
nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, cum ar fi:
distrugerea bunurilor altuia, ruina unui gard(fapte ilicite cauzatoare de
prejudicii), gestiunea de afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza.
Noul izvor de obligatii, sintetizat in sintagma orice alt act sau fapt de care
legea leaga nasterea unei obligatii, are rolul de a tine pasul cu realitatea
reglementarilor dintre cele mai variate din ultima perioada, caracterizata, printre
altele, de diversificarea imprejurarilor care genereaza raporturi juridice
obligationale, fata de care conceptia traditionala, intemeiata pe distinctia act
juridic-fapt juridic, se dovedeste a fi nesatisfacatoare.