Sunteți pe pagina 1din 4

Predica

la

Sfantul

Mare

Mucenic

Dimitrie

Frati
crestini,
Acum o mie sase sute de ani in urma, in vestita si stralucita cetate a Tesalonicului, era ca
voievod al ei, tatal SfantuluiDimitrie. Falnic print, vestit prin faptele sale de vitejie, dar si
mai mult pretuit prin nobilitatea conducerii sale. Totdeauna intelept la sfat, cu vorba buna
si plina de mangaiere pentru cei in suferinti, iar celor lipsiti cu amandoua mainile le varsa
ajutorul sau domnesc. De aceea toti il iubeau, pentru ca fiecare simtea ca inima
voievodului bate si pentru binele lui. Chiar si crestinii cei ce erau persecutati de aprigul
imparat, in patria Tesalonicului se simteau ocrotiti. Caci trimisii imparatului erau primiti
cu voie buna de conducatorul scaunului tetalienilor si aprinderea lor de a persecuta pe
crestini era potolita prin aceea ca le arata, ca la el cei mai buni cetateni sunt crestinii. De
aceea el se ruga de trimisii imparatului, ca sa-i lase pe seama lui pe acesti crestini, sa-i
aduca pe cale pasnica la credinta imparatului... Si asa in timpul domniei lui, in Tesalonic,
crestinii au avut buna pace..., traind aici ca intr-o insula ce din toate partile era lovita de
valurile indepartatei uri si de jalnicele gemete de suferinti ale crestinilor din imperiul cel
mare
al
paganatatii...
Taina acestei parintesti conduceri, abia mai tarziu au aflat-o toti! Acest voievod era
crestin. Dar el niciodata n-a marturisit-o, caci apriga era mania imparatului contra
crestinilor. Si fara judecata condamna la moarte pe orcine ar fi fost numai banuit ca era
crestin... De aceea acest voievod al Tesalonicului, nu marturisea prin vorbe lumii ca el e
crestin, ci traia in taina sufletului sau acest crez, iar celor multi totdeauna le arata
bunatate,
blandete,
dreptate,
si
in
toate
cinstita
cumpaneala...
Iar in palatul sau domnesc, nu se vedeau nici paganesti chipuri, nici obraznice imagini,
dar nici semnele crestine, ca nu cumva solii imparatului sa banuiasca ceva si fara judecata
sa-l
si
omoare.
Dar in fundul dinspre rasarit al cladirii, dincolo de camera sa de odihna, pe unde nimeni
nu mai indraznea sa patrunda, se afla camera luminoasa a credintei sale. Acolo era
paraclisul cel de taina al rugaciunilor sale. Si totul era impodobit cu icoane cinstite. Din
toate insa, doua iti stapaneau privirile prin marimea si stralucirea lor: era icoana
Domnului nostru Iisus Hristos si icoana Maicii Domnului. Pe aceste doua sfinte icoane
imbracate in aur, le impodobise cu cele mai scumpe pietre, cu briliante si margaritare... Si
din aceasta comoara de taina, cu aur imbracata si suflata, din duhul credintei sale,
voievodul isi sorbea toate acele idealuri de viata si toata acea sanatoasa morala de
conducere pentru miile si zecile de mii de suflete ale voievodatului sau. De aceea el
aparea sufleteste ca o gradina de virtuti, pentru ca sufletul sau si-l ogora in lumina cea
vesnica
a
soarelui
Hristos...
Desigur, in aceasta biserica de taina, adesea multe lacrami a varsat, pentru ca Dumnezeu
sa-i daruiasca un copil... Si bunul Dumnezeu, ascultandu-i rugaciunea, ii darui nu un
copil oarecare, ci un fecior cu multe daruri sufletesti... Acesta e insusi Sf. Dimitrie, pe
care tatal sau il crescu ca pe un dar ceresc, cu multa dragoste si intelepciune. Pe el inca de
mic, chemand un preot duhovnic, il boteza in paraclisul casei sale. Apoi pe masura ce anii

se numarau ca si boabele metaniilor sale, el ii tot picura in suflet intelepciunea cea


vesnica. Si asa impreuna se rugau, impreuna ceteau cartile sfinte si impreuna faceau
exercitii
de
fapte
bune...
Si pe masura ce cumpana vietii tanarului Dimitrie se inalta ca un rasarit de soare, cea a
batranului tata se cobora in apele apusului. Si putem spune ca se urca fiul, pentru ca anii
cei grei ai parintelui sau apasau celalalt capat al cumpenei vietii pamantesti...
Imparatul Maximian, auzind de moartea conducatorului Tesalonicului, nu avu mult timp
sa se framante pe cine sa puna in loc, caci atat el cat si dragostea tuturor celor din acel
voievodat vaduvit, ii recomanda pe tanarul Dimitrie, fiul voievodului disparut. Intradevar ca si imparatul incredintandu-se de destoinicia si vitejia acestuia, ii dadu
conducerea voievodatului, spunandu-i-se: Sa apere tara si sa o pazeasca mai ales de
crestini... Si in curand, el a si fost instalat cu mare pompa imparateasca, in scaunul de
domnie
al
tetalienilor...
Noul voievod insa, infatisandu-si programul conducerii sale, a marturisit tuturor credinta
sa crestina. Si ceva mai mult, el nu numai ca ocrotea pe crestini, dar pe toti cauta sa-i
increstineze, sa-i lumineze cu invatatura lui Hristos Domnul. Si daca Sf. Apostol Pavel,
pentru prima oara vesti credinta crestina in Tesalonic, Dimitrie la randul lui, cu aceeasi
ravna apostolica, se silea ca pe toti sa-i aduca la cunostinta cea adevarata a lui
Dumnezeu...
El implinea, ca un ucenic al Sf. Pavel, cele ce acest Dumnezeiesc apostol scrisese cu doua
sute si cincizeci de ani mai inainte tesalonicenilor: De asemenea, va rugam fratilor, sa
sfatuiti pe cei fara de randuiala, sa mangaiati pe cei intristati, sa sprijiniti pe cei slabi si sa
fiti indelung rabdatori catre toti... si pururea sa cautati a face bine si unuia si altuia si
tuturora.
(I
Tesal.
V,
14-15).
Imparatul pagan Maximian, auzind de toate acestea, se tulbura si gand rau slobozi din
intunecata lui judecata, cu privire la voievodul crestin Dimitrie al Tesalonicului. Numai
astepta prilejul ca sa-l si implineasca, caci el acuma era in razboi cu Scitii si Sarmatii,
popoarele din partea de nord-est a imperiului roman din Europa...
Desigur ca vestile cele rele, in graba au ajuns si la Tesalonic. Si prietenii, dar mai ales
dusmanii le adusesera la cunostinta voievodului Dimitrie... Dar el cu nimic nu se tulbura,
ci incepu sa se gandeasca la martiraj. Stia el cat de capricioasa e porunca imparatului si
cat de cruda e judecata lui cu privire la crestini, asa ca in chip sigur se si pregatea sa
primeasca persecutia intunecatului stapanitor. Bine stiind, ca prin aceasta moarte
martirica, el se departeaza pentru totdeauna de paganul imparat pamantesc si se apropie
de Imparatul cel vesnic al luminii, iar pentru voievodatul lui crestin, el va fi si mai de
mare
folos...
Fratilor, martirajul Sf. Dimitrie e de pretuit si dupa marirea rangului sau. Caci el avand
toate la dispozitie: avere, cinste si slava omeneasca de la toti supusii lui, deodata renunta
la toate acestea, pentru a ramane credincios credintei crestine!. Aceasta e o mare dovada

de dragostea cea nemarginita ce o avea fata de Dumnezeu. Pentru ca Sf. Dimitrie n-a fost
ca unul ce n-avea nimic de pierdut pentru aceasta lume, ci din contra el a nesocotit o
domnie pamanteasca! El mai inainte de a suferi muncile martirajului trupesc, a avut de
indurat un martiraj cu privire la averile sale si cinstea si slava omeneasca! El a avut de
indurat acea lupta sufleteasca de a te hotari sa parasesti toate maririle acestei vieti si sa
urmezi suferintelor Mantuitorului. Sa te hotarasti ca toate gloriile lumii acesteia sa le
arunci la picioarele tale, in pulbere, iar tu sa urmezi gloriei ceresti! Si acest prim martiraj
l-a trecut cu bine voievodul Dimitrie, caci el chemand pe cel mai credincios demnitar al
sau, ca unul ce era si ucenic in ale credintei, ii dadu porunca sa imparta la saraci toata
mostenirea de la parinti si toata averea sa regeasca. Si asa incepand chiar din palat, dadu
argintaria, auraria si mobila la saracii capitalei. Iar cu pamanturile si casele domnesti,
inzestra pe alti saraci din cuprinsul voievodatului sau... Bine stiind, ca viata saracilor
indulcind,
el
va
primi
de
la
Dumnezeu
insutit...
Dar iata ca nu dupa mult timp, imparatul Maximian, se si intoarse victorios din razboiul
cel nou, facand popasuri triumfale in orasele mai de seama ale imperiului. Si cu acelasi
alai a fost primit si in Tesalonic. Dar acuma, ametit fiind si de victorie, el, de la prima
intalnire, ii si arunca dispretul sau tanarului voievod Dimitrie. Pentru acest nou martiraj
sufletesc
insa,
Dimitrie
se
pregatise.
Dupa aceasta, chemat fiind indeosebi de imparat, voievodul marturisi cavalereste credinta
sa crestina. De data aceasta, paganul imparat, iesind afara isi arata tot dispretul sau
grosolan in fata tuturor curtenilor si a cetatenilor din Tesalonic. Si asa, cu vorbe grele si
murdare, si cu maini pline de sange crestinesc, degrada si pe Dimitrie din demnitatea sa
voievodala, si dadu porunca sa fie aruncat in cea mai infioratoare si murdara temnita. Dar
tot acest martiraj sufletesc, Sf. Dimitrie il trecu cu bine...
Acuma el se pregatea pentru cel de al treilea martiraj, pentru suferintele fizice. De aceea
de cum pasi in subsolul unei bai vechi, Sfantul se ruga, precum odinioara regele David:
Ia aminte, Doamne, spre ajutorul meu, ca Tu esti rabdarea mea, si nadejdea mea. Tu esti,
Doamne, acoperamantul meu pana ce voiu fi. Intru aceasta veselise-va gura mea, iar
limba
mea
va
invata
dreptatea
Ta!...
Si sezand in temnita, cercetat a fost de ingerul lui Durnnezeu, care s-a aratat lui cu o prea
frumoasa cununa din Rai, spunandu-i: Pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie,
imbarbateaza-te, si te intareste si biruieste pe dusmanul credintei. Acestea zicandu-i, i-a
pus cununa pe capul lui. Iar Sfantul a spus: Ma bucur in Domnul si ma veselesc intru
Dumnezeu
Mantuitorul
meu...
In vremea aceea insa, imparatul Maximian petrecea paganeste si oranduia salbatice
bucurii pentru el si curtenii sai. Si aici adusese pe un colos atlet, pe paganul Lie, care, in
circ, frangea trupurile crestinilor mai ales, aruncandu-le in suliti. Si pe cand imparatul se
desfata cu astfel de privelisti paganesti, crestinii in taina cereau mila de la Dumnezeu. Si
iata, un crestin, Nestor, un tanar ca si David, mergand in taina la inchisoare, ceru
binecuvantare de biruinta de la Sf. Dimitrie. El i-o dadu, spunandu-i: Si pe Lie vei birui,
dar
Si
pe
Hristos
vei
marturisi...

Intarit sufleteste, Nestor a alergat cu graba, cerand sa lupte Lie si cu el. Si cu toate ca
insusi imparatul, induiosandu-se de frumusetea si tineretea lui, il sfatui sa nu incerce, el
rugandu-se cu lacrami, i se ingadui. Si strigand cu glas de taina: Dumnezeule al lui
Dimitrie ajuta-mi, el incepand lupta, in curand arunca el pe Lie in suliti... Si asa cetatea
crestina a Tesalonicului a fost aparata de binecuvantarea Sf. Dimitrie. Mahnit insa peste
masura de moartea lui Lie, paganul imparat dadu porunca sa fie cercetat cu a cui putere
invinsese Nestor. Si afland, si hotari sa i se taie capul Sfantului Nestor, iar Sfantul
Dimitrie sa fie omorat cu sulita. Si in dimineata zilei de 26 Octomvrie, ostasii pagani
intrand in temnita, au gasit pe Sf. Dimitrie cu mainile ridicate in sus, ca de rugaciune, si
ei s-au si repezit si cu sulita coasta lui au impuns. Si asa s-a invrednicit Sfantul Dimitrie
sa
primeasca
aceeasi
patima
ca
si
Mantuitorul
Hristos...
Dupa aceasta, un ucenic al Sfantului luandu-i cu multa jale vestmintele muiate in sangele
martirului, multe si mari minuni se savarseau cu ele: pe bolnavi tamaduiau de toata
neputinta trupeasca si sufleteasca, deci si duhurile cele rele le alungau. Iar sf. sale
Moaste, ingropate fiind cu cinste, si inaltandu-se pe acel loc o sfanta biserica, multe
minuni au stralucit la locul acela. Si asa, prin aceasta, el si mai mult ocrotea cetatea sa de
boli, de foamete, de cuceriri de dusmani, cum pe larg se scrie in istoria vietii sale, cu
privire
la
sf.
sale
Moaste.
Frati
crestini,
Precum ati vazut, Sf. Dimitrie a avut ca o mostenire de la parinti: averea si conducerea sa
voievodala, insa in acelasi timp, el avea ca pe o mostenire scumpa parinteasca si credinta
in Hristos, comoara cea in veci nepieritoare. Si desi el avea amandoua aceste mosteniri in
mana, el ca un intelept prefera inaintea celeilalte, mostenirea credintei. Si asa el se lega
de cele vesnice si nesocoti gloria aceasta inselatoare a lumii, care de multe ori cu
nedreptati si cu suferinti, trece cu ziua de ieri. Si asa ca un intelept, Sfantul Dimitrie,
departandu-se de tiranul imparat Maximian, dusmanul adevarului si al omenirii, el a
preferat sa fie ucenic al Imparatului Luminilor din ceruri, Dumnezeul adevarului si
Parintele omenirii. Si cu El a si ajuns sa domneasca de 16 veacuri in cetatea Tesalonicului
si in intreaga imparatie a credintei, pe cand paganul Maximian e pomenit cu groaza si
alungat
ca
un
duh
rau
in
iadul
chinurilor
sale
vesnice.
Pentru ca ieri, astazi si in veci, se implinesc cele scrise de Sf. Apostol Pavel
Tesalonicenilor: Caci asa e drept la Dumnezeu, ca celor ce va necajesc sa li se plateasca
cu necaz, iar voua celor necajiti, sa vi se dea odihna cu noi, cand din cer se va arata, cu
ingerii puterii Sale, Domnul Iisus Hristos, Cel ce are sa savarseasca in para de foc
razbunarea impotriva celor ce n-au cunoscut pe Dumenezeu si a celor ce nu s-au supus
Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, care vor fi pedepsiti cu vesnica pieire de la
fata Domnului si de la slava puterniciei Lui, in ziua aceea, cand va veni El sa se
proslaveasca in sfintii Sai si sa Se arate minunat in toti credinciosii, pentru ca au crezut
marturisirea noastra, care am facut-o intre voi. (II Tesal. I, 6-10). Amin.