GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

DESTINUL UNUI TOPOS ROMANTIC: LUNA

Conf. univ. dr. GABRIELA DUDA
Universitatea Petrol-Gaze, Ploiesti
Lhistoire dun motif ou dun topos sidentifie avec lhistoire dune littrature. Lhistoire du
motif romantique de la lune nen fait pas exception. En examinant la poesie roumaine de Mihai
Eminescu jusquaux potes postmodernes on peut dceler les mouvementes de contestation de la
grande tradition potique du 19me sicle, mouvements qui se sont systmatiss tout au long du
sicle suivant.
Exist forme poetice care, prin bogtia simbolismului lor, pot rescrie istoria unei literaturi.
Mai ales motivele sau topoi si remodeleaz ntelesurile urmnd cursul epocilor literare si, de aceea,
devin semnificante pentru asezarea unei literaturi n matca timpului istoric, nregistrnd reactiile de
acceptare sau de contestare a unei ideologii literare, a unei mode literare, a unui tip de viziune
poetic. Un asemenea topos este cel al lunii.
Prelungind prin semnificatiile sale gndirea mitic, simbolul lunii domin teri-toriul
imaginarului nocturn, asa cum soarele l domin pe cel diurn. Exist o ambivalent a simbolisticii
lunii pe care astrul diurn nu o cunoaste, ambivalent sesizabil n aproape toate culturile traditionale; rezumnd am putea spune c simbolismul lunar, corelat cu cel al soarelui, exprim
periodicitatea si renvierea, cci luna guverneaz desfsurarea spectacolului cresterii si al
descresterii1. Astrul nocturn este un instrument de msur universal al timpului2, ritmnd viata si
moartea deopotriv; de aceea, nu este deloc neobisnuit c luna a fost, simultan, privit ca simbol al
fertilitti, intrnd n aceeasi serie simbolistic cu apa si vegetatia, si ca simbol al mortii: numeroase
divinitti lunare sunt htoniene si funerare.
Luna care vegheaz curgerea veacurilor, vegheaz si curgerea gndurilor, este o cluz nu
numai a nomazilor prin desert, ci si a omului dintotdeauna pe cile nestiute ale cugetrii; de aceea
luna simbolizeaz, n egal msur, cunoasterea prin reflectare, cunoasterea teoretic, rational,
iar noaptea guvernat de lun rmne timpul predilect al reflectiei.
Am reamintit aceste consideratii foarte generale, legate de lun, pentru c a-proape toate
semnificatiile acestui simbol plurivalent se prelungesc, mai clar sau mai difuz, n poezia romantic,
ce redescoper nu att dimensiunea temporalittii, ct diversitatea tririlor care i se asociaz. Luna
intr n scenariul nocturn al poemului romantic nu numai ca element obligatoriu, ci si ca unul foarte
lesne perceptibil, pentru c se fixeaz din capul locului ntr-un topos literar de mare prestigiu,
indicnd o schimbare de regim a imaginarului poetic.
La intrarea poeziei romnesti n modernitate, natura nc nu exist n sine, ca subiect
autonom al discursului, ci ca decor idealizat de privirea adesea conventional a subiectului liric;
desigur, presentimentul naturii ca realitate autonom la Crlova ori la Grigore Alexandrescu exist,
dar, de cele mai multe ori, natura se propune fie ca un fundal pe pnza cruia se dramatizeaz un
sentiment, o stare, o idee ca n meditatia Umbra lui Mircea. La Cozia, fie ca peisaj, umanizat,
mblinzit, ca n pastelurile lui V.Alecsandri. Inspirat, la nceputurile poeziei noastre moderne, de
exemplul Noptilor lui Young, cunoscut prin traducerile lui Simeon Marcovici ale variantei franceze
31

GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

semnate de Le Tourneur, dar mai ales prin poezia lui Lamartine 3, peisajul romantic nocturn este
obligatoriu dominat de lun, maestru ce regizeaz spectacolul de sunet si lumin al poeziei.
Plurisemantismul motivului selenar, deschiderea acestuia spre dimensiunea cosmic, apar
ns la Eminescu si am putea spune c toate semnificatiile pe care poetul le-a acordat motivului se
rentlnesc n poezia care vine dup el; este ca si cum un fluviu urias s-ar fi desfcut n zeci si sute
de suvoaie, a cror origine comun o recunoastem datorit unor curenti vizibili care le strbat si le
cluzesc curgerea nentrerupt. Dar nu amprenta lui Eminescu, pe care o descifrm n poezia celor
care vin dup Eminescu va interesa n aceste pagini, ci ndeprtarea de Eminescu, iar o dat cu asta,
de modelul romantic, n cele din urm, de un concept de poezie ncremenit ntr-un romantism
minor, nc foarte rezistent la jumtatea secolului trecut.
n cartea sa Melancolia lui Eminescu, G.Gan observa c Eminescu inaugureaz un alt tip de
imaginare a naturii dect predecesorii si contemporanii si: Peisajul necropol a istoriei si peisajul
populat de om nu mai apar la Eminescu dect foarte rar si nu mai sunt caracteristice. Pentru c si
aceasta este deosebirea esential Eminescu este un poet cu viziune cosmic si metafizic, nu
neaprat prin amploarea imaginilor, ci prin semnificatia lor. Orict de concrete si puterea lui de a
plasticiza este incomparabil mai mare , ele se integreaz ntr-o viziune global si parcip la
semnificatia general. Peisajele lui nu sunt doar fragmente de univers, sunt metafore ale lui, si a
vorbi de pastel n legtur cu ele ar fi impropriu. Emotia estetic se prelungeste ntr-o adeziune
existential, a fi devine a fi nuntrul naturii, care e ceva sau singurul absolut 4. Luna este
situat, n acest spectacol cosmic, jucat pe scena poeziei eminesciene, ntr-un loc geometric, cci se
poate vorbi, n cazul lui Eminescu, de un adevrat tropism selenar 5, care face din el un poet al
nocturnului, receptacol al vietii si al mortii.
Indiferent de semnul care se acord simbolisticii selenare, n scenografia liric eminescian
luna ocup ntotdeauna o pozitie central, iar viziunea antropomorfic pe care o reitereaz poetul
este gritoare: luna e criasa pmnean, regina noptii, al noptilor monarc, regina cea
blaie, al noptii blndul soare, [luna] ca un palid dulce soare, doamna mrilor si-a noptii.
Luna apare, n viziunea poetic a lui Eminescu, drept zn, divinitate protectoare a Daciei mitice,
care si revars, dintr-un ocean de lumin, razele binecuvntate asupra patriei originare. Aflat sub
semnul tutelar al lunii, Dacia lui Eminescu devine un spatiu privilegiat:
Si atuncea peste ape fata sfnt-a lunei pline
si ridic discul splendid n imperiul de lumine,
Mrii mndre poleindu-i pnzriile-i de-azur.
Ea adoarme-ale ei spume, ca mrgritarul, sure,
Nisipisul strluceste, ruri scapr-n pdure (Memento mori).
Divinitate benefic, luna smulge ntunericului noptii fsii din realitate, luminnd cu lumina
ei cerul, codri, marea sau rurile; Luna prin nouri nger pe lume blnd vegheaz pentru ca lumea
s nu fie nghitit de ntuneric: De pe-un deal rsare luna ca o vatr de jratic / Luminnd
strvechiul codru si castelul singuratic (Clin. File de poveste).
Luna care vars farmec face ns s se schimbe contururile stiute ale lumii: atins de
lumina lunii, natura si reveleaz esenta magic, dobndind, prin transfigurare, o alt realitate:
Luna tremur pe codri, se aprinde, se mreste,
Muchi de stnc, vrf de arbor, ea pe ceruri zugrveste,
Iar stejarii par o straj de giganti ce-o nconjoar,
Rsritul ei pzindu-l ca pe-o tainic comoar/ [...]
Si cu ct lumina-i dulce tot mai mult se lmureste,

32

GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

Codrul pare tot mai mare, parc vine mai aproape

Dimpreun cu al unei disc, stpnitor de ape (Scrisoarea IV)
Perceptia naturii n ordinea feericului este cluzit la Eminescu de lumina lunii care, asemeni
privirii poetului, depseste, prin amplificare, prin transfigurare, realitatea.
Lumina lunii este astfel semnul unei idealitti palpabile, al unui Eden nocturn, ale crui
contururi se ncheag ns prelnic, tremurtor, cci pe cellalt versant al simbolisticii selenare,
luna, visul negurii eterne, devine mesagerul care, o dat cu somnul si visul, vesteste moartea
individului (Mai am un singur dor) si a cosmosului (Scrisoarea I). De fapt, aparitia / disparitia lunii
nici nu vorbeste despre altceva dect despre cderea la infinit n moarte, n al crei imperiu luna ne
cluzeste:
Si din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amortit li-i durerea, le simtim ca-n vis pe toate,
Cci n propria-ne lume ea deschide poarta-ntrrii
Si ridic mii de umbre dup stinsul lumnrii...
Mii pustiuri scnteiaz sub lumina ta, fecioar,
Si cti codri-ascund n umbr strlucire de izvoar!
Peste cte mii de valuri stpnirea ta strbate,
Cnd plutesti pe misctoarea mrilor singurtate,
Si pe toti ce-n ast lume sunt supusi puterii sortii
Deopotriv-i stpneste raza ta si geniul mortii! (Scrisoarea I).
Eminescu care dorise s-si intituleze volumul de poezii Lumin de lun transform motivul
lunii ntr-un centru al gndirii si al viziunii sale poetice, epuiznd toate valentele posibile care
puteau fi atasate acestui topos; de aceea, orice refrazare a motivului nu putea, n poezia celor care iai urmat, s sune dect ca dj connu, ca semn de indeniabil eminescianism; si ar fi fost nevoie de
voci lirice foarte puternice care s nving intertia prestigiului; mai trziu, pentru unii, ntre
eminescianism si romantismm s-a pus chiar semnul egalittii.
Este ciudat c St. Petic a crui mostenire eminescian, tratat manierist, este totusi
important 6 nu face niciodat apel la motivul lunii: romantismul latent al poetului nu se vdeste n
alegerea timpului nocturn ca timp al poeziei cele multe drame lirice pe care le pune n scen
Petic se desfsoar la ceasul nserrii, cnd ziua se ngn cu noaptea (de altfel, amurgul va fi
timpul predilect al simbolistilor) , iar spatiul a fost deja transformat n decor, ntr-un cadru stilizat,
civilizat prin numeroase aluzii culturale care l nnobileaz. Luna nu mai exist ca centru cosmic al
lumii, pentru c natura nssi ca spatiu cosmic nu mai exist; de la simbolisti ncolo, poetii nu vor
mai evoca luna dect parodic ori asumndu-si descendenta eminescian. ntr-una din extrem de
putinele locuri din poezia lui Petic n care este evocat, luna si revars asupra ndrgostitilor
lumina mai curnd malefic, oricum aductoare de suferint si grea neliniste: Vai, chinul noptilor
de var,/ Si groaza razelor de lun!/ Misterul lor e o povar/ Si pacea lor e o minciun! [...]// Iubitii
dorm. De-asupra pare/ C trece dragostea pierdut;/ Un glas de clopot e-o chemare / n noaptea
clar si tcut// Lenglbeneste fata luna/ Cu dureroasa-i poezie;/ Ei dorm mai strnsi ca totdeauna/
Si plng n somn fr s stie (Cnd viorile tcur, V). Petic nu se va ndeprta de modelul
eminescian constientiznd acest lucru, asumndu-si libertatea de a fi altceva dect marele naintas.
Macedonski, n schimb, refuz dintru nceput modelul Eminescu si eminescianismul a crui primejdie probabil c o intuise. Deja din Noapte de aprilie, adoptnd o poz dezabuzat cinic, poetul
proclama iubirea un capriciu de-o noapte si se dispensa, n consecint, de luna si stelele care ar fi
putut prezida la mplinirea ritalului erotic: Luna nu era n ceruri ca s-o am de mrturie,/ Si-

33

GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

nchizndu-si somnoroase ochii lor ptrunztori,/ Stelele nenumrate de pe bolta azurie/ Dormeau
duse prin vzduhuri sub o grea manta de nori!
Atitudinea va strni emulatii si M. Sulescu nu va ntrzia s se situeze de asemenea critic
fat de scriitura romantic si retorica ei, simtite ca demonetizate: i spun tcut n noapte, si nu-l
mai am n minte,/ dar simt c-ar fi s fie si cald, si grav, si rar./ Un cntec, pentru care nevoia de
cuvinte/ Si doar ascult...ntr-nsul nu-i vorba de castele,/ De paji, de castelane, de lotusi si de stele,/
(Romantice motive un stoc epuizat [subl.ns.])/ / Nu lotusi albi pe ape, nu paji si nici povesti,/ Nu
printi, si nici btaie de lun la feresti (Capitala).
Refuzul modelului eminescian se va instala ncet, dar sigur, aproape fr voie, printre
simbolisti. D. Anghel, cu fastuoasele lui orgii olfactive, desfsurate n cadru nocturn si vegheate de
lun, doar un ban de-argint, este poate mai aproape de Eminescu pe care mrturisea c l-a urt
att de mult n tinerete; numai c luna nceteaz s fie un centru al cosmosului si al universului
imaginar, ci devine un element de butaforie ntre altele.
Bacovia merge mai departe cu stilizarea n Amurg, integrnd luna ntr-o serie de elemente
unificate prin culoarea fatal a sngelui: Pe dealurile-albastre,/ De snge urc luna,/ De snge pare
lacul, Mai ros ca totdeauna. ntr-un alt Amurg, luna craiul nou verde-pal , si pierde chiar si
acest ascendent al picturalittii si devine un simplu martor al pustiului, al singurttii lipsite de
sperant si cotropite de presentimentul nebuniei. n poezia Crize, necomunicarea cu cellalt este
vegheat de astrul noptii: Trist, dup un copac, pe cmp/ St luna palid, pustie / De vnt se
clatin copacul / Si simt fiori de nebunie. Poetul ricaneaz, ia n derdere modelul simbolist n
care se ntrevede, ca n filigran, modelul romantic al romantei, dar gratuitatea parodic se
contamineaz de o posac melancolie, cci n jocul cu poezia Bacovia nu are aproape niciodat
aplecare spre ludic: Poetizeaz luna/ Grdina de parfume, / Prozaicele hoarde/ De-acuma au
tcut.../ Prin tainicile umbre,/ Strin ca-ntotdeauna, / Cu plnsul meu pe coarde,/ Te-astept ca si-n
trecut.
Din vrtejul policrom si fantezist al comparatiilor minulesciene, luna iese devalorizat,
transformat n obiect derizoriu, ntr-un peisaj aleatoriu, dominat de un Dumnezeu-ppusar de
circumstant: n noaptea aceea luna prea un cap de mort/ Tiat de ghilotin si aruncat n mare /
Un cap purtat de valuri si-n marsuri funerare/ Rostogolit spre farul ce scnteia n port.// n noapteaaceea luna prea un ghem de sfoar/ Scpat din mna dreapt a celui care-n viat/ Te leag, te
dezleag, te iart si te-nvat/ Cum poti iesi din iarn, intrnd n primvar (Nocturn). Comparatia
devalorizant, care obiectualizeaz, lipsind astrul noptii fie si calitatea de element obligatoriu al
peisajului nocturn, o ntlnim si la Tristan Tzara n Insomnie, II (Luna capul de ppus spart) sau
la alti poeti modernisti din primele decenii ale secolului trecut. Doar pentru Stefan Roll, n Discurs
pentru un crepuscul, imaginea lunii traverseaz cu prospetime textul, lsnd n urm parfum de
legend (Cavalerii au murit bnd din corn crepusculul/ Si-n coif luna trecu prin grdina de
portocali); pentru Ion Vinea, luna, fcnd concurent felinarelor, mai poate cel mult lumina un
peisaj meschin, de margine de oras, peisaj nu diferit de cel bacovian: Gar peticit de lumini,/ sine
verzi sub luna de venin,/ cmp n ceruri ntepat cu spini,/ ce tcere, suflet pal si mut,/ trenurile toate
au trecut (Doleante).
Alunecarea n derizoriu a motivului ilustru al lunii se face paralel nu numai cu cliseizarea
multor elemente de retoric romantic, dar si cu perceptia subiectiv a romantismului n general
drept colectie de clisee; simbolismul nu va fi, la modernisti si la poetii avangardei simtit dect ca o
prelungire a unui romantism care, oricum, durase prea mult: a adopta, asadar, o poz ironic,
parodic, sarcastic n tratarea unui motiv ca cel al lunii era un bun prilej de a marca desprtirea

34

GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

definitiv de o literatur, simtit, n fond, ca revolut. Atitudinea unui Gherasim Luca este indiciul
c rezervorul romantic al imaginarului se golise de orice substant, iar toate nsemnele de prestigiu
poetic atinseser pragul de jos al clisizrii: Poetii de azi, poetii cu degetele tremurtoare ca niste
plopi si scurte ca niste gloante/ poetii cu pietre de toate mrimile prin buzunare/ trebuie s stie c
singura greutate e spargerea primei vitrine ntlnuite pe marile bulevarde/ fiindc celelalte vitrine se
sparg de la sine/ dup cum e de ajuns s stingi o singur stea ca pe urm celelalte stele s se sting
de la sine// cer iertare pentru comparatia cu steaua,/ poeti/, e o amintire din vremurile de altdat/
cnd m extaziam n fata pomilor nfloriti si lesinam la fiecare rsrit de soare [Gherasim Luca ar fi
putut tot att de bine s spun la fiecare rsrit de lun].// Poetii de azi, poetii cu degetele
tremurtoare ca niste plopi si scurte ca niste gloante/ pot asvrli cu pietre n comparatia cu steaua/
va fi poate prima vitrin pe care veti sparge-o/ si celelalte vitrine se sparg de la sine (Tragedii care
trebuie s se ntmple). Atitudinea de frond este limpede n aceast invitatie la insurgent, dar ea
nu mai priveste nici mcar romantismul, cu att mai putin pe Eminescu, ci, global, modul conventional de a face poezie.
Ceva mai trziu, dispozitia polemic se va sistematiza n lirica unui Geo Dumitrescu, prin
piese ca Spinoasa problem a noptilor, discursiv si totusi lmuritoare, n care un alt mod de a fi al
poeziei si face loc. Noua ipostaz a antipoeziei, dup cum numeste St. A. Doinas formula liric a
lui Geo Dumitrescu7, combin banalitatea realului, prozaismul, refuzul ndrjit al scrisului frumos
sau al sentimentalittii plate, adic al unui kitsch care devenea tot mai ameninttor pe msur ce
marea retoric a poeziei se fixa tot mai mult n cliseu. Nu se mai putea vorbi despre lun si cer
nstelat fr riscul de a te compromite sau de a te acoperi de ridicol; vremea marilor elanuri lirice a
apus pentru totdeauna. Dar nostalgia marilor elanuri, chiar dac marcat de constiinta imposibilittii lor, poate subzista si l poate atinge cu aripa ei chiar si pe poetul postmodern. Numai c,
asemeni lui Borges, care stie c romanul Don Quijote pe care Pierre Menard l scrie se propune ca
fiind diferit si sfrseste prin a fi identic cu cel al lui Cervantes, Matei Visniec stie c singura cale de
a rescrie marea poezie este de a-l copia pe Eminescu nsusi:
nainte de a ncepe un poem obisnuiesc
s m plimb prin parcul municipal
pe strzile pustii/ m lipesc de fiecare arbore si-mi soptesc n auz
acele cuvinte pe care le-as rvni dac
as fi arbore
m lipesc de fiecare fereastr si
privesc att de mirat n marile interioare prsite
nct mai apoi cu fereastra lipit de fat
trec printre cldirile negre ca niste duhuri de gheat
si pe acoperisuri m plimb vistor cu minile
la spate, apare luna, o luna, doamne,
de cnd nu s-a mai scris un poem sincer
despre lun si atunci mi vin dintr-odat
n minte subiectul, actiunea, urma prpstiei n carne,
conflictul, personajele principale,
Seneca si compilatorii Calpurnus si
Macabeus, elementele stilistice si formale,
groaza de mine si virtutea stirbit la coltul

35

GABRIELA DUDA, Destinul unui topos romantic: luna

strzii de primul trector, ranita mea din armat

si arma fatal pe care, da/ mi-am descrcat-o singur n picior
alerg spre cas cu o poft de scris
locuitorii orasului s-au asezat pe dou rnduri
si asteapt asteapt asteapt
eu alerg fr s-i vd tulburat si plin de nfiorare
cineva mi deschide usa cineva mi trage
scaunul cineva mi asaz hrtia cineva mi ntinde
tocul si toti, mai apoi: lun, tu, stpna noptii...(Descrierea poemului, VII).
n felul acesta, ciclul negatiilor si al transformrilor se nchide.
Referinte bibliografice
1. Chevalier, Jean si Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri, vol. 2 E-O, Artemis, 1995,
p. 245.
2. Durand, Gilbert, Les structures anthropologiques de lImaginaire, Bordas, Paris, 1969,
pp. 326-327.
3. Cornea, Paul, Grigore Alexandrescu sau lirismul paspotist ca experient interioar, n
De la Alexandrescu la Eminescu, Editura pentru literatur, Bucuresti, 1966, pp. 121-125
4. Gan, George, Melancolia lui Eminescu, Editura Fundatiei Romne, Bucuresti, 2003, p.
121.
5. Gan, George, ibidem, p. 134.
6. Vultur, Smaranda, Un motiv poetic eminescian n prelungire simbolist, n Infinitul
mrunt, Cartea Romneasc, Bucuresti, 1996, pp.201-211
6. Doinas, Stefan Augustin, Mstile adevrului poetic, Cartea Romneasc, Bucuresti, 1992,
pp. 114-118.

36