Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro
aici nu este inclusa tehnologia unui proces experimental. Regia de productie nu trebuie sa
includa cheltuielile de vanzare si in general nu include cheltuielile generale si
administrative. Cu toate acestea, anumite intreprinderi pot clasifica drept cheltuieli
generale si administrative costuri ce apar, in mod direct sau indirect, in procesul de
aducere a unui articol la conditia si amplasarea curenta. Astfel de costuri se pot aloca
stocului, indiferent de moduld e clasificare de catre intreprindere. Unele exemple pot
include salariile si beneficiile aferente personalului administrativ al fabricii, taxe locale,
servicii de paza pentru anumite amplasamente si operatiuni. In plus, antreprenorii pot
include cheltuielile administrative si generale in costurile contractuale, cu conditia ca
aceste cheltuieli sa fie trecute in mod specific in sarcina clientului conform condtiilor
contractuale (IAS 19 - Contracte de constructii).
Costurile care nu apar in realitate, dar care pot fi atribuite in scopuri manageriale
(cum ar fi dobanda atribuita capitalului si amortizarea atribuita) nu trebuie incluse in
costul stocului.
Costurile de regie trebuie alocate pe stocuri. Metodele costului direct, ce trateaza
cheltuielile de regie ca un cost aferent perioadei, nu sunt permise. Alocarea regiei fixe
trebuie sa se faca pe baza capacitatii normale (Capacitatea normala reprezinta productia
prognozata a fi realizata in medie pe parcursul a cateva perioade de timp in anumite
conditii preconizate, care nu inseamna neaparat capacitatea totala de productie a unei
facilitati, sau eventual ceva apropiat de capacitatea totala, capacitatea normala fiind in
general mai mica decat capacitatea totala). In standard nu se specifica numarul
perioadelor de timp ce urmeaza a fi luate in considerare, aceasta reprezentand o problema
de rationament ce trebuie sa ia in considerare natura intreprinderii, precum si factori cum
ar fi efectele ciclice, ciclul de viata al produsului, precum si acuratetea prognozelor.
Capacitatea normala trebuie sa fie realista, fara a se constitui intr-un reper care trebuie
atins. Costurile cu regia variabila de productie sunt alocate pe fiecare unitate de produs pe
baza productiei reale. Costurile cu regia nealocata sunt trecute pe cheltuieli in perioada de
exercitiu in care apar.
Produsele care sunt obtinute simultan (obtinerea unui produs care are ca efect
obtinerea altui produs/ produse cuplate/ produse comune) pot fi identificate pentru fiecare
produs in acelasi mod ca si costuri ale produselor obtinute separat. Costurile inainte de
punctul respectiv (denumite costuri cuplate/ comune) trebuie alocate fiecarui produs
printr-o metoda rezonabila (de exemplu, pe baza valorii relative a vanzarii produselor la
separare). Esenta metodei "valorii relative a vanzarilor" consta in faptul ca toate
produsele cuplate rezultate in cadrul aceluiasi proces apar ca fiind in mod egal profitabile.
Ipoteza profitabilitatii egale a produselor cuplate este, cel putin, la fel de justificata ca
oricare dintre infinitele presupuneri posibile ce implica profitabilitati relative variabile, in
mod special atunci cand factorii de poroductie nu pot fi modificati prin schimbarile aduse
procesului de productie. Prin urmare, o metode de alocare a costurilor compuse nu
trebuie utilizata atunci cadn aceasta tinde sa arate un produs ca fiind in mod semnificativ
mai profitabil decat altele, daca nu exista o justificare obiectiva pentru a proceda astfel.
Produsele secundare reprezinta produse cuplate cu valoare relativa
nesemnificativa. Considerarea acestora ca produse cuplate nu este eficienta, fiind
rezonabila si aplicabila in acest caz, asa numita metoda a produselor secundare. In acest
fond, produsele secundare reprezinta costuri alocate la o valoare echivalenta cu valoarea
neta a vanzarilor prin deducerea valorii nete a vanzarilor acestora din totalul costurilor de
productie. Costul net de productie este alocat produsului ramas sau produselor ramase.
IAS 2 prevede ca unele cantitati neobisnuite de materiale pierdute in procesul de
productie (rebuturi), forta de munca sau alte costuri de productie trebuie inregistrate pe
cheltuieli la momentul aparitiei, si nu incluse in costul stocului. In plus, trebuie sa se tina
cont de faptul ca valorile normale de rebuturi sau pierderi sunt incluse in mod
corespunzator in stoc ca parte a costului de obtinere a unitatilor de produs ce urmeaza a fi
generate.
Tot el permite capitalizarea cheltuielilor de depozitare numai in cazul in care
depozitarea este necesara in procesul de productie anterior unei viitoare faze de
productie.
In cazul in care o intreprindere opteaza pentru capitalizarea costurilor aferente
imprumuturilor, trebuie facuta referire la IAS 23 - Costurile indatorarii, prentru a
determina masura in care este corespunzatoare includerea costurilor indatorarii in costul
stocurilor.
IAS 18 solicita ca veniturile rezultate din serviciile prestate sa fie recunoscute in
mod obisnuit utilizand metoda gradului de finalizare. Conform acestei metode (prezentata
in IAS 11 - Contracte de constructii) veniturile sunt recunoscute in cursul unei perioade
in masura in care serviciile sunt prestate. Corespunzator, costurile aferente acestor
servicii sunt inregistrate pe cheltuieli in perioada respectiva. Ca o consecinta, bilantul
furnizorilor de servicii reflecta, in general, valori relativ mici aferente stocurilor.
Costul stocurilor unui furnizor de setrvicii consta in acele costuri aparute in urma
furnizarii serviciului dar pentru care veniturile au fost deocamdata recunoscute.
Principalele costuri ce apar constau, in mod obisnuit, in costuri privind manopera si din
alte costuri legate de personalul direct angajat in furnizatea serviciului, inclusiv
personalul insarcinat cu supravegherea. In plus, toate costurile indirecte asociate
furnizarii serviciului, cum ar fi costurile privind cladirile, transportul, pregatirea
profesionala, aprovizionari, etc. trebuie de asemenea alocate stocurilor aferente
serviciului. Costurile cu manopera si costurile asociate aferente vanzarilor si personalului
general administrativ nu trebuie incluse in stoc, insa trebuie recunoscute ca si cheltuiala
in perioada in care au fost efectuate.
Ca tehnici de masurare a costurilor exista mai multe metode.
Metoda cu amanuntul (folosita in comertul cu amanuntul) constituie o metoda
acceptabila de masurare a costului si este prevazuta de IAS 2 dar care nu trateaza in
profunzime multitudinea problemelor pe care le implica aplicarea acestei metode. Se fac
unel precizari cu privire la tratamentul contabil al sacderilor de pret si indica faptul ca
acestea trebuie incluse in profitul brut (adica "deasupra liniei"), pe cand tratamentul
contabil predominant in practica este de a le exclude (adica "sub linie"). Tratamentul "sub
linie" (care este mai conservator) are ca rezultat scaderea valorii contabile a stocului sub
cost, suficient ca sa asigure ca un profit brut normal este reportat la ultima vanzare si ca,
se ajunge la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea de piata intr-o singura etapa. Pe
de alta parte, abordarea IAS 2 are in vedere intentia de a aproxima costul (si nu valoarea
cea mai mica dintre cea a costului si valoarea realizabila net
Ca formule de determinare a costului, IAS 2 solicita utilizarea unei identificari
specifice pentru alocarea costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt in mod obisnuit
atunci cand sunt introduse materiale noi pentru inlocuirea altor materiale din produs, sau
cand au loc lichidari de stoc substantiale ca rezultat al vanzarii unei sucursale sau filiale.
Datorita complexitatii metodei LIFO nu este fezabil, in general, sa se efectueze calculele
pe perioade interimare in decursul unui an de raportare financiara a intreprinderii.
Situatiile financiare pentru astfel de perioade interimare au la baza, de regula, estimari
pentru determinarea valorii stocurilor prin metoda LIFO.
Reducerea valorilor conatabile la valoarea realizabila neta poate fi necesara
datorita scaderii preturilor de vazanre, sau datorita cresterii costurilor de finalizare sau
costurilor directe de vanzare. In plus, este posibil ca unele produse sa se fi deteliorat sau
altele sa fi fost detinute in cantitati ce nu se preconizeaza a fi vandute intr-o perioada de
timp rezonabila. In aceste conditii, valoarea contabila a stocurilor trebuie scazuta sub
nivelul costului la valoarea ce se preconizeaza a fi recuperata din vanzarea acestora. Dar,
scaderea valorii contabile ia in considerare costurile estimate de finalizare si vanzare, dar
nu trebuie sa includa un profit brut aferent acestor costuri.
Scaderea valorii contabile la valoarea realizabila neta trebuie determinata
element cu element, cu exceptia cazurilor in care realitatea nu permite evaluarea fiecarui
element, iar elementele stocului sunt similare sau complementare. Elementele sunt
similare sau complementare atunci cand provin din aceeasi linie de produs, au scopuri sau
utilizari finale si sunt produse si vandute pe piata in aceeasi zona geografica. Aceasta pare
sa prezinte un grad standard mult mai strict pentru gruparea stocurilor decat cel aplicat in
unele tari unde gruparea stocului din acest punct de vedere reprezinta o practica uzuala.
Valoarea realizabila neta trebuie determinata avand la baza conditiile existente la
data incheierii bilantului. Aceasta evaluare, totusi, necesita exercitarea rationamentului
profesional. Prin urmare trebuie avute in vedere toate informatiile disponibile, inclusiv
modificarile ulterioare ale preturilor de vanzare sau costurilor. De exemplu, o crestere
ulterioara a pretului va demonstra probabil ca o scadere a pretului ce a avut loc anterior
datei bilantului a fost temporara si ca nu este necesara nici o reducere a valorii contabile a
stocului (sau este necesara o reducere mai mica). O scadere ulterioara a pretului poate
indica o problema ce a existat la data bilantului, cum ar fi o reducere a pretului de
vanzare al unui produs competitiv. In consecinta, modificarile ulterioare in preturile de
vanzare sau costuri trebuie analizate pentru a se determina daca acestea reprezinta
punctul culminant al unor conditii prezente la data bilantului sau pot fi atribuite unor
evenimente ce apar in perioadele ulterioare. In mod evident, cu cat momentul aparitiei
acestor modificari este mai indepartat de data bilantului cu cat este mai putin probabil sa
fie atribuit unui eveniment ulterior.
IAS 2 solicita ca o reducere a valorii contabile la valoarea realizabila neta luata
intr-o perioada anterioare sa fie stornata atunci cand conditiile ce au constituit motivul
reducerii valorii contabile au incetat sa existe. In cazul marfurilor sau altor produse finite,
ori servicii ce sunt subiect al unor frecvente fluctuatii de piata, aceasta practica ar putea
avea ca rezultat oscilatii dramatice ale rezultatelor activitatii de exploatare numai din
castigurile si pierderile nerealizate. Tot IAS 2 solicita prezentarea de informatii privind
reducerile valorii contabile semnificative ce au fost stornate in perioada de exercitiu si
conditiile aferente acestora.