Proprietăţile nucleului atomic

Modelul standard - descrie constituenţii fundamentali ai materiei şi interacţiunile fundamentale din

Univers

 Moleculele sunt formate din atomi

 Atomii sunt formaţi din protoni, neutroni,
şi electroni
• Electronii (din câte ştim până acum!!) sunt particule elementare, nefiind formate din altceva.
• Protonii şi neutronii sunt formaţi din cuarci

I. Particula elementară este o particulă de materie a cărei structură nu o cunoaştem încă.

Caracteristici:
o masă
o sarcină electrică
o spin

A. Familia particulelor de materie (FERMIONI):

a. Leptoni
 Electronul
 Tauonul
 Neutrinul
b. Cuarci
 Up
 Down
 Strange

B. Familia particulelor de schimb:

 Fotonul
 Bosoni W-, W+, Z0
 Gluoni
 Graviton

Majoritatea particulelor sunt nestabile şi se pot descompune în particule mai mici

 Pentru fiecare particulă de materie există o particulă corespunzătoare de antimaterie

(antiparticulă)
 Antiparticula are masă egală şi sarcină electrică opusă particulei
Exemple:
Particula: Antiparticula:
(1932) electronul e- pozitronul e+

Există particule care sunt propriile lor antiparticule

(ex: fotonul)
γ →e + +e −

 1928 - Paul Dirac- intuieşte existenţa

antimateriei
 1932 antielectronii (pozitronii)
 1995 antihidrogenul este format din antiprotoni şi pozitroni produşi la CERN
  OBS!!!
În Univers, nu există de fapt antimaterie.
Antimateria cunoscută până în prezent provine din reacţiile dintre particulele elementare, produse de
razele cosmice sau în acceleratoarele de particule

II.Interacţiuni fundamentale
 Ansamblul fenomenelor fizice care guvernează Universul poate fi descris prin patru tipuri de
interacţii sau forţe fundamentale.
 Particulele interacţionează şi/sau se descompun datorită forţelor.

GRAVITAŢIA
 Are raza de acţiune infinită
 Exemple: atracţia universală, planete, galaxii
 La scară atomică este nesemnificativă
 Particula purtătoare: graviton ???

Interacţia slabă
 Rază de acţiune limitată (10-17m)
 Ex: în dezintegrările radioactive
 Particule purtătoare: bosoni

Interacţia electromagnetică
 Rază de acţiune infinită
 Ex: electricitatea, magnetismul, coeziunea atomului
 Particule purtătoare: fotoni

Interacţia tare
 Rază de acţiune limitată (10-15m)
 Ex: coeziunea protonilor, a nucleelor, a cuarcilor din interiorul bosonilor şi barionilor
 Particule purtătoare: gluoni

III. Procese nucleare

 Structura învelişului electronic
 – se determină prin studiul radiaţiilor emise
 - determină principalele proprietăţi fizice şi chimice ale elementelor
 Niveluri energetice asemănătoare celor electronice (pe care sunt distribuiţi protoni şi neutroni)
 NU EXISTĂ O TEORIE CARE SĂ EXPLICE TOATE PROPRIETĂŢILE NUCLEULUI,
FENOMENELE NUCLEARE SAU FORŢELE NUCLEARE

IV. Modele nucleare

A. Modelul în pături al nucleului atomic

- Analogie cu modelul de aşezare a electronilor pe niveluri energetice
- Se realizează configuraţie stabilă prin completarea cu electroni a ultimului strat
- “Numere magice” corespund unor stări stabile ale nucleelor: 2, 8, 20, 28, 50, 82, 126
- Obs: nucleele cu aceste numere de protoni sau neutroni se găsesc deosebit de abundent în natură:

B. Modelul picătură de lichid

- Formă sferică- datorită atracţiei nucleonilor de la suprafaţă spre interiorul picăturii
 OBS: În fizica nucleară se utilizează mai multe modele nucleare, dar nici unul nu explică toate
proprietăţile nucleului
V. Radioactivitatea
 Def: Proprietatea unor nuclee de a se dezintegra prin emisia unor radiaţii, cu eliberarea spontană
de energie de la nivelul atomului
- Poate fi separată în emisia de particule cu energie cinetică şi emisie de fotoni
 Radiaţia: transmisia de energie în spaţiu
(undele luminoase, radio, sunetele)
 Radiaţiile nucleare = fascicule de particule nucleare în mişcare:
- protoni, neutroni, electroni
- fotoni, pozitroni
- nuclee de He, de H
 Pretutindeni sunt prezente
o Radiaţii cosmice
o Radiaţii provenite de la Soare
o Radioactivitatea naturală
o Radiaţii de origine artificială

 Există 3 tipuri de radiaţii:

a) Dezintegrarea α
b) Dezintegrarea β
c) Dezintegrarea γ

a) Dezintegrarea α

- Emisia nucleelor de Heliu – particule α

- În câmp electric, sunt accelerate spre electrodul negativ
- Pot fi oprite chiar şi de o foaie de hârtie
- Pot penetra numai a suta parte dintr-un mm de Al

Ex:

 Radiaţia alpha este o radiaţie care ionizează ţesuturile având un efect dăunător asupra
organismelor vii

b) Dezintegrarea β-
- Emisia de electroni- particule β
- În câmp electric, sunt accelerate spre electrodul pozitiv
- Pot fi blocate de o foaie de Al
- Putere de penetrare de o sută de ori mai mare decât particulele α

 Ex:

 Radiaţiile beta reprezintă emisia de electroni, corespunzând transformării, în interiorul nucleului

atomic, fie a unui neutron într-un proton şi un electron, fie a unui proton într-un neutron şi un
pozitron, sau electron pozitiv (ceea ce se întâmplă doar în nuclee artificial radioactive, produse ca
rezultat al unor reacţii nucleare);

Dezintegrarea β+

Transformarea în nucleu a unui proton şi a unui neutron într-un pozitron încărcat cu energie
 c). Dezintegrarea γ
- Fluxuri de fotoni
- Putere mare de pătrundere
- Pot fi absorbite prin utilizarea stratului de Pb
- Apar în dezintegrările α şi β

 Se produce când nucleul atomic după o dezintegrare este încărcat cu o energie mare
 radiaţiile Υ sunt unde electromagnetice cu o înaltă frecvenţă.

Radioactivitate:
1. Naturală:
Poloniu, Radiu, Uraniu, Thoriu
(emit particule şi energie)
2. Artificială:
Prin bombardarea cu diferite radiaţii a unor atomi se produce cel puţin un izotop radioactiv pentru
elementul respectiv
(utilizată în radiologie, medicina nucleară)