Sunteți pe pagina 1din 21

INTRODUCERE IN GEOGRAFIE

C1: Problematica obiectului de studiu al geografiei


Geografia este un domeniu al cunoasterii, conturat in antichitate, care s-a impus in sistemul
stiintelor la inceputul secolului al XIX-lea. Conceptul de geografie a fost introdus de catre Eratostene
(276-192 i.Hr.) si provine de la termenii geo (pamant) si graphein (descriere), prin urmare geografia
s-a nascut initial ca o stiinta care se ocupa cu descrierea unor aspecte de pe suprafata pamantului.
De-a lungul timpului au existat mai multe perceptii asupra geografiei ca stiinta. De exemplu, la
inceputuri a fost considerate ca un mixtum compositum, adica un ansamblu de cunostinte preluate din
alte cunostinte, apoi a fost considerate un domeniu encyclopedic de cultura generala, memorare de
termini si fenomene, satisfacerea unui hobby si a unor curiozitati legate de diferite aspecte naturale si
social-economice.
In legatura cu obiectul de studio al geografiei se disting doua tipuri de conceptii:
a) Conceptii antice (sec V i.Hr sec II d.Hr) in cadrul carora, geografia era chemata sa studieze
procesele atmosferice si hidrice, influenta factorilor locali asupra temperamentului si a caracterului
oamenilor, sa faca observatii astrologice sis a descrie anumite regiuni. Dintre geografii antichitatii ii
amintim pe: Aristotel Stagilitul, Hipocrate si Ptolemeu.
b) Conceptii moderne (sec. XVIII XIX) conform carora geografia se structureaza pe doua domenii
principale:
1) Geografia fizica, cu subramurile: geomorfologie, climatologie, hidrologie, biogeografie si pedologie
2) Geografia umana, care pune accentul pe om si pe activitatile sale.
Printre parintii fondatori ai geografiei moderne ii amintim pe : Alexander von Humboldt, Karl
Ritter, Friedrich Ratzel, Friedrich von Richthoffen, Albrecht Renek, Paul Vidal de la Blache, Emmanuel
de Martonne, Simion Mehedinti, Geogrge Barsan.
Obiectul de studiu al geografiei este invelisul geografic care reprezinta un ansamblu ierarhic
integrat de unitati teritoriale numite geosfere cuprins intre stratul de ozon (25-50 km) si baza litosferei
(80-100 km). Invelisul geografic poate fi cercetat sistematic, pe componenti, la scara panetara (litosfera,
atmosfera, hidrosfera, biosfera, antroposfera) si la scara regionala (relief, climat, hidrografie, vegetatie,
fauna si sol, asezari si activitati economice).
Obiectul geografiei este invelisul geografic, domeniul de cunoastere este intregul teritorial, iar
scopul geografiei este acela de a explica geneza proceselor si fenomenelor diverse, care actioneaza in
invelisul geografic (fizice, bionice, sociale, economice). In ceea ce priveste sistemul stiintelor geografice,
desi geografia s-a nascut ca stiinta unica, in timp ea s-a divizat in stiinte independente, specializate pe
diferite probleme sub forma unor ramuri ale geografiei. Prin urmare, se distinge urmatoarea sistematica a
geografiei:
a) Geografia fizica, cu ramurile: geomorfologia, climatologie si meteorologie (clima, atarea vremii),
hidrologie (unitati acvatice), biogeografie (vegetatie, fauna) si pedologie (soluri).
b) Geografia umana, cu ramurile: geodemografie (populatie), geografia asezarilor, geografia economica
(industrie, agricultura, transporturi, comert), geografia politica (statele lumii) si geografia turismului.
c) Geografia regionala, cu ramurile: geografia continentelor, tarilor, peisajelor, organizarea spatiului
geografic, planning teritorial, geografia hazardelor si riscurilor.
d) Geografia mediului inconjurator (tot ce ne inconjoara)
Ca stiinta despre invelisul geografic, geografia are legaturi cu alte stiinte care actioneaza tot in
invelisul geografic, cum ar fi: chimia, fizica, biologia, geologia, istoria, economia, demografia,
urbanismul, arhitectura, matematica, informatica, etc.

C2: Organizarea materiei in Univers


Universul este spatial nemarginit, infinit si caracterizat printr-o multitudine de forme ale materiei
aflate in diferite stadii de dezvoltare. In ceea ce priveste preocuparile oamenilor de stiinta de a investiga si
defini acest concept, s-au stability mai multe categorii de universuri, dupa cum urmeaza:
1. universul vizibil (metagalaxie)
2. universul fizic sau presupus, care poate fi investigat cu aparatura
3. universul total
In univers, materia se afla sub forma organizata (stele, planete, sateliti, asteroizi, meteoriti,
comete) si neorganizata (gaz ionizat si pulberi rarefiate, radiatile cosmice, electromagnetice etc.). In ceea
ce priveste structurile organizatorice ale universului se disting urmatoarele forme:
a) Nebuloasele, care sunt formatiuni eterogene cu forme si dimensiuni instabile. Dupa complexitatea
materiei acestea pot fi:
1. nebuloase obscure (contin materie difuza si au viteza mare de deplasare)
2. nebuloase luminoase (contin materie concentrata).
b) Corpurile cosmice galactice. In aceasta categorie se regasesc galaxiile, stelele si planetele.
Galaxiile sunt asocieri enorme de stele care se misca in jurul centrului lor de greutate. Se
presupune ca in univers exista peste 100 miliarde de galaxii cu varste cuprinse intre 10 si 15 miliarde ani,
in structura carora intra materie stelara in proportie de 97-99%. Se disting mai multe tipuri de galaxii:
galaxii eliptice, spiralate, lenticulare sau neregulate.
Galaxia in care se afla Sistemul Solar si planeta Pamant se numeste Calea lactee (Milky Way), avand
diametrul de 100 de ani lumina, forma spiralata si cuprinzand peste 100 miliarde de stele.
Stelele sunt sfere incandescente gazoase, provenite din material difuza interstelara (praf si gaze).
In evolutia unei stele se disting mai multe stadii:
1. stadiul contractiei gravitatinale in care se produce condensarea gravifica a materiei difuze stelare
2. stadiul de stea (ex. Soarele)
3. stadiul de stea gigantica rosie (ex. Soarele peste 5 miliarde de ani)
4. stadiul de stea pitica alba (ex. Soarele peste 10 mld. ani)
5. stadiul de stea neutronica
6. stadiul de stea colapsata (prabusita in interiorul sau).
Planetele sunt corpuri ceresti reci care imprumuta caldura si lumina de la stele, avandu-si
originea in materie difuza interstelara. Ca atare, planetele s-au format prin condensarea gravitationala a
materiei formata din praf si gaz cosmic, situate in jurul stelelor tinere.
In ceea ce priveste evolutia universului exista mai multe modele cosmobonice:
1. Ipoteza universului stationar si a acretiei continue a materiei, care presupune infinitatea universului,
acesta neavand limite spatio-temporale, fiind fara inceput si sfarsit.
2. Ipoteza universului in expansiune (Big-Bang) care presupune ca universul in forma actuala a rezultat
in urma unei explozii puternice produse in urma cu 15 miliarde de ani.
3. Ipoteza universului in expansiune-contractie, conform careia universul s-a format in urma exploziei
primordiale (Big-Bang) si va disparea in urma unui mare colaps (Big-Crunch).
Abordarea sistemului Solar presupune cunoasterea structurii acestuia si a importantei sale asupra
planetei Pamant. Astfel, sistemul solar este un ansamblu de corpuri ceresti, localizat pe un brat al Caii
Lactee, la 30.000 ani lumina de centrul acesteia. In alcatuirea acestuia intra: Soarele, panetele: Mercur,
Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun, alaturi de care exista sateliti, meteoriti, comete,
praf, gaz si fluxul de particule.
Intre Soare si Pamant exista o relatie deosebita sub aspect functional, manifestat prin ionizarea
atmosferei de catre vantul solar, radiatia solara directa care incalzeste pamantul, iluminarea si clima care
caracterizeaza Pamantul, formele de viata, etc. . La randul sau, Pamantul, ca si corp cosmic este situate la
o distanta optima fata de Soare (149 milioane km), are o forma ovala, bombata la Ecuator turtita la poli
si efectueaza doua tipuri de miscari cu consecinte geografice importante:

1
2

Miscarea de rotatie in jurul axei sale


Miscarea de rotatie in jurul Soarelui (Miscarea de Revolutie).
C3. Nivelul terestru de organizare a materiei
I. Structurarea zonar concentrica a invelisurilor geografice

A. Invelisurile interne ale pamantului sau structura zonar concentric interna


Interiorul pamanatului este structurat pe mai multe invelisuri concentrice in cadrul carora materia
prezinta caracteristici fizice, chimice si dinamice diferite. Aceste invelisuri sunt despartite de zone numite
discontinuitati in cadrul carora materia prezinta caractere de tranzitie de la un invelis la altul, aceste
discontinuitati poarta numele geofizicienilor care le-au descoperit. Pentru exemplificare redam un model
clasic al structurii interne al pamantului care sintetizeaza date provenind dn modelele propuse de catre
geofizicienii: E. Wiechert 1897, A. Mahorovicici 1909, B. Gutenberg 1914.
Scoarta terestra este invelisul solid al pamantului alcatuit din minerale si roci. Grosimea acestui
invelis este cuprinsa intre 20-80 km sub continente si 5-15 km sub ocean. Densitatea materiei este
cuprinsa intre 2,5 si 3,3 g/cm3, iar temperatura creste spre adanc atingand intre 600 1000 o C la peste 20
km adancime. Pe verticala scoarta terestra prezinta mai multe invelisuri dupa cum urmeaza:
1. Invelisul sedimentar, granitic si bazaltic care formeaza scoarta continentala
2. Invelisul sedimentar si bazaltic care formeaza scoarta oceanica
Structura orizontala a scoartei terestre este alcatuita din placi tectonice despartite de rifturi.
Suprafata scoartei terestre este amrcata de forme de relief.
Mantaua este invelisul in care materia este vascoasa si se divide in 2 subinvelisuri:
1. Astenosfera (astenos=slab) este cuprinsa intre 80-400 km. Prezinta o denistate medie cuprinsa intre 3,36,7 g/cm3 si temperaturi intre 1000-1500o C.
In astenosfera functioneaza curenti de convectie care antreneaza materia sub forma de magma spre
suprafata terestra, prin fracturile care exista in scoarta terestra, dand nastere fenomenelor vulcanice.
2. Mantaua inferioara cuprinsa intre 400-2900 km prezinta o densitate medie de 6,7-9 g/cm 3 si temperaturi
de 1500-2900o C.
Nucleul este cuprins intre 2900-6378 km, iar in interiorul sau materia este lichida sau gazoasa
avand denistati de 9-17 g/cm3 si temperaturi intre 1900-10000o C.
La stabilirea acestui model de structurare interna a pamantului s-a ajuns pe baza urmatoarelor
elemente:
1. Foraje, exploatari miniere, existenta mai multor tipuri de roci
2. Date geofizice referitoare la forma pamantului, variatiile geomagnetice si geotermice, proprietatile
materiei terestre
3. Vulcanismul continental si marin

4. Cutremurele de pamant care de fapt reprezinta sursa cea mai importanta pentru cunoasterea structurii
interne a pamantului deoarece undele seismice emise, artificial se comporta diferit cand strabat materia
din interiorul pamantului, fapt care a evidentiat existenta mai multor invelisuri interne.
B. Invelisurile externe ale pamantului sau structura zonal concentrica externa
La exterior pamantul prezinta la fel ca si la interior mai multe invelisuri concentrice dupa cum
urmeaza:
a) Geomorfosfera care este invelisul reprezentat prin forme de relief care s-au format prin interactiunea
factorilor interni(miscari tectonice) si factorilor externi(eroziune, transport, acumulare).
b) Atmosfera care este invelisul de aer s-au gazos al pamantului, dispus pe mai multe strate dupa cum
urmeaza:
- troposfera intre 0-18 km altitudine
- stratosfera 18-32 km
- mezosfera 32-80 km
- temosfera 80-1000 km
- exosfera 1000-3000 km
c) Hidrosfera este invelisul de apa al pamantului organizat pe urmatoarele nivele structural functionale:
1. nivelul hidrolitosferic sau hidrogeologic alcatuit din ape subterane, repartizate pe 2 orizonturi:
- orizontul hipogeu sau al apelor de adancime (la peste 40 m)
- orizontul epigeu sau freatic (pana la 40 m adancime)
2. nivelul epihidrosferic repreznetat prin ape curgatoare (paraie, rauri, fluvii) si ape statatoare (lacuri,
mari, oceane) si apa in stare solida (ghetari)
3. nivelul hidroatmosferic alcatuit din vapori, ace de gheata, fulgi de zapada si picaturi de ploaie
d) Biosfera care reprezinta invelisul viu al planetei alcatuit din comunitatea vegetala si animala, repatizata
pe urmatoarele domenii de viata:
1. domeniul terestru
2. domeniul acvatic
3. domeniul subteran
e) Antroposfera este invelisul care cuprinde comunitatile umane si activitatile lor social economice si
culturale.
Asadar obiectul de studiu al geografiei este invelisul geografic structurat pe mai multe geosfere, iar
componentele geografiei se refera la studiul invelisurilor externe mergand pana la contactul dintre scoarta
terestra si astenosfera, deoarece fenomenele geodinamice care se petrec acolo se repercuteaza asupra
fenomenelor care au loc la suprafata scoartei terestre.
II. Potentialul fizic al pamantului
Toate invelisurile terestre formeaza sistemul material terestru care se distinge prin proprietati
fizice si chimice, relevante pentru toate procesele care se desfasoara pe intinsul planetei. Dintre aceste
proprietati amintim:
a) Gravitatia terestra care este cuprinsa intre 9,7 cm/s 2 la Ecuator si 9,8 cm/s 2 la poli, servind la
cunoasterea formei pamantului, a structurii scoartei terestre, a denistatii si repartitiei materiei in interiorul
pamantului, a mecanismelor de formare a maselor terestre.
b) Magnetismul terestru datorat faptului ca pamantul se comporta ca un urias magnet insotit de un
camp magnetic care se resimte pana la 100.000 km si poarta numele de magnetosfera. Acest magnet are 2
poli magnetici situati la capetele axei geomagnetice. Axa geomagnetica este decalata fata de axa gografica
cu 11o si 5 min. formand unghiul de declinatie magnetica. Polii geografici nu corespnd cu polii magnetici.

Campul magnetic terestru influenteaza deplasarea placilor tectonice, migratia si orientarea unor
animale, modificarile climatice si protejeaza planeta de radiatia corpusculara solara (vantul solar)
c) Electricitatea terestra se manifesta sub forma unui camp geoelectirc care inconjoara pamantul.
Acest camp geoelectric este generat de catre curentii de convectie din nucleul extern, de activitatea
electrochimica si fizica naturala si de catre curentii din ionosfera si cei telurici, influentand fenomenele
meteorologice, telecomunicatiile si orientarea unor specii de animale (pesti, albine)
d) Energia geotermica este rezultatul transferului de caldura dinspre interiorul pamantului spre
suprafata. Cele mai importante manifestari geotermice (ape termale, izvoare fierbinti) se intalnesc in
zonele vulcanice si in zona fracturilor adanci.
e) Fenomenele seismice sau cutremurele de pamant, reprezinta manifestari frecvente ale geodinamicii
terestre care se disting prin urmatoarele componente:
- hipocentrul sau focarul (situat in adancime)
- epicentrul (situat la suprafata)
- energia degajata in focar
- durata cutremurului
Zonele cele mai afectate de cutremure sunt cele unde scoarta terestra este fragila, traversata de fracturi,
afectata de vulcanism (ex. Cercul de foc al Pacificului). In Romania cele mai vulnerabile zone dpdv
seismic sunt Carpatii de Curbura (Vrancea, Buzau) si Muntii Banatului.
C4. Modelul geosferic de organizare a invelisului geografic
Invelisul geografic este situat la interferenta dintre cele 5 geosfere (scoarta terestra, atmosfera,
hidrosfera, biosfera si antroposfera). Aceasta notiune este cunoscuta si sub celelate denumiri cum ar fi:
invelis terestru, invelis geosferic, invelis landsaftic intreg teritoriul planetar, epigeosfera, geosistem,
sociogeosistem, invelis terestru superior sau invelis terestru de sinteza.
Coloana vertebrala a invelisului geografic este scoarta trestra care absoarbe, transforma si emana
diferentiat energia si substanta existenta in incarcatura geosistemului planetar. Aici are loc punerea in
contact a mediilor si starilor specifice fiecarei geosfere si interactiunilor dintre acestea rezultand o serie de
structuri inedite cum ar fi: relefosfera sau geomorfosfera, pedosfera, biosfera sau landsaftosfera care se
reunesc in acest produs de sinteza numit invelis geografic. In ceea ce priveste delimitarea invelisului
geografic trebuie sa aratam ca acesta se situeaza intre acele limite unde in acelasi timp exista raporturi
active intre geosfere, unde se afla toate starile de agregare ale materiei si unde este prezenta materia
organica, vie sau moarta.
Limita superiaora este considerata ozonosfera sau stratul de ozon (O3) care se situeaza la 20-25
km altitudine si marcheaza nivelul pana la care pot supravietui formele de viata sub actiunea radiatiilor
ultraviolete (25-40 km).
Limita inferioara este reprezentata de baza litosferei situata la adancimi de 90-250 km unde are
loc contactul dintre scoarta terestra si astenosfera. In aceasta zona materia topita din astenosfera si cea
solida a scoartei formeaza un amestec in care se inradacineaza placile tectonice. Tot aici are loc
consumarea placilor tectonice prin subductie fapt care genereaza eruptii vulcanice ce pun in loc structuri
specifice (corpuri intrusive, relief vulcanic).
Contactul dintre astenosfera si scoarta terestra estemarcat de prezenta formelor de viata in rocile
sedimentare ale placilor tectonice aflate in subductie.
_

OZONOSFERA_ _ _ 20-40 km

___SCOARTA TERESTRA__ 0 km
ASTENOSFERA

350-400 km

Limitele orizontale ale invelisului geografic sunt date de diferentierea componentelor si a


complexelor teritoriale rezultate din interactiunea lor. Aceste limite au caracter relativ, divers si
schimbator, fiind reprezentate de margini continentale, lanturi de munti, tarmuri, frontiere politicoadministrative. Sub aspect structural invelisul geografic prezinta urmatoarele componente:
1. substratul reprezentat prin componente organice (materia vie) si anorganice (minerale si roci),
structurate pe corpuri geologice, forme de relief, soluri, etc.
2. mediul hidroatmosferic reprezentat prin apa si aer care indeplinesc diferite functii (climatice, vitale,
ecologice) rezultate din procese interconditionate de transfer, transformare si conversie a substantei si
energiei.
3. comunitatea vie reprezentata prin organisme (plante, animale, om) si prin produsul activitaii lor
(asociatii de vegetatie si fauna, asezari omenesti, centre economice), acestea prin intermediul masei
hidroatmosferice realizand conexiunea cu substratul.

Structurarea materiala si evolutiva a invelisului geografic are loc sub forma geosferelor, care
exprima un mod universal de organizare a materiei. La originea acestui proces stau legile de atractie,
miscare si evolutia corpurilor cosmice, iar elementul comun este faptul ca structurile rezultate trebuie sa
respecte coordonatele geometriei sferice, fapt reflectat intr-o serie de tipare definitorii cum ar fi:
- forma sferica (ovala, eliptica)
- structurarea pe invelisuri concentrice
- orbite si miscari cu traiectorie eliptica
Geosferele s-au format prin procesul de diferentiere dinamica a materiei terestre in campul
gravitational, in functie de greutatea si densitatea specifica a elementelor chimice.
Astfel, prin acumularea materiei grele in nucleu (12-17 g/cm 3) si migrarea materiei usoare spre
suprafata pamantului (2,5 g/cm3) a rezultat structura zonar concentrica a planetei. Geosferele terestre
(interne si externe) sunt activ interconectate si inscrise in procese coevolutive si sinergetice care
genereaza noi structuri (curenti de convectie in astenosfera, placi tectonice, relief tectonic, eruptii
vulcanice, asociatii de plante si animale, soluri, activitatile economice, etc.).
Prin procesul de selectare a starilor de agregare a materiei sub constrangerile gravitatiei, pe nivele
sau geosfere distincte (scoarta, atmosfera, hidrosfera, biosfera) si prin procesul de combinare-conlucrare a
maselor solida, lichida, gazoasa si biotica au rezultat geosfere mai integratoare cum ar fi reliefosfera,
pedosfera sau landsaftosfera (landschaft=peisaj).
Prin geosfera se intelege intinderea unei mase componentale cu tot ce contine ea, pana la
acoperirea suprafetei sferice a pamantului.
Geosferele se supun urmatoarei clasificari:
a) Dupa origine:
1) geosfere primare (scoarta terestra, atmosfera, hidrosfera)
2) geosfere derivate (biosfera, reliefosfera, pedosfera, antroposfera)
b) Dupa pozitia lor fata de suprafata terestra:
1) geosfere interne (nucleu, mantaua, scoarta terestra)
2) geosfere externe (atmosfera, hidrosfera, biosfera, pedosfera, reliefosfera, antroposfera)

Geosferele invelisului geografic se caracterizeaza prin cateva elemente definitorii dupa cum
urmeaza:
1. Atributul de amestec, adica elementele specifice unei geosfere se regasesc si in cuprinsul celorlalte
geosfere (ex. Vaporii de apa in atmosfera, gazele dizolvate in apa, apa+aer+substantele organice in scoarta
terestra)
2. Coexistenta tuturor starilor de agregare ale materiei in cadrul fiecarei geosfere (ex. Vapori de apa, ace
de gheata, particule solide in atmosfera; apa, aer, gheata in scoarta terestra, etc)
3. Ordonarea verticala pe invelisuri concentrice (ex. Troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera si
exosfera in atmosfera: nivelul hidrolitosferic, nivelul epihidrosferic, nivelul hidroatmosferic in hidrosfera,
nivelele sociale, nivelele economice) toate arata structurarea geosferelor pe nivele.
4. Ordonarea orizontala a componentelor (zone de clima, tipuri de clima, zone de vegetatie si fauna,
sisteme de asezari, atc.)
5. ordonarea si conlucrarea unitatilor structurale prin discontinuitati si fasii de tranzitie (ex.
Discontinuitatile dintre invelisurile interne, discontinuitatile dintre placile tectonice, fronturile atmosferice
dintre masele de aer: planurile de stratificatie intre roci: ariile periurbane: silvostepa intre padure si stepa,
etc.)
6. integrarea structurilor geosferice in ansambluri teritoriale sub forma de peisaje, regiuni si zone la nivel
local, regional si global.
Elementele de baza ale geosferelor sunt geocomponentii care se manifesta intr-o diversitate de
forme (ex. Apa se gaseste sub forma de paraie, rauri, fluvii, mari, aceane, lacuri: se gaseste in plante,
animale, minerale si roci, mineralele se gasesc in roci, apa, corpul omenesc, in plante: formele de viata
microscopica se gasesc in apa, in sol, in aer, in corpul omenesc, etc.). Prin urmare exista o permanenta
intrepatrundere si interactiune intre componentele eosferelor si intre geosfere, avand ca rezultat
individualizarea unor structuri geografice complexe. Acesti geocomponenti sunt obiect de studiu pentru
stiina (ex. Chimia, fizica, zoologia, antopologia, economia), dar doar goegrafia urmareste masa,
complexitatea reala si localizarea in spatiu concret a geocomponentilor respectivi (ex. Masa de aer,
asociatii de plante si animale, regiuni economice)
Geografia studiaza geocomponentii prin efectele lor cumulative, nu individuale (ex. Mineralele,
rocile, rauri, specii de plante, idividul, locuinta etc.), ci asociativ (ex. Structura litosferica, sistemele de
drenaj, asociatiile vegetale, comuniatea umana, asezarea omeneasca).
Fiecare geocomponent se coreleaza si se raporteaza la ceilalti geocomponenti, creand functia de
produs al interactiunilor si de factor al complexului teritorial, de exemplu relieful s-a format prin
interactiunea dintre roca, apa, aer, plante, animale si om: asezarile omenesti s-au format prin interactiunea
dintre comunitatile umane si factorii naturali si sociali economici etc.
Expresia concreta a invelisului geografic este peisajul geografic (landschaft) care reprezinta o
grupare de elemente, procese si fenomene a caror interactiune se reflecta in fizionomia acestuia. Geosfera
atotcuprinzatoare care include diversitatea de peisaje de pe suprafata planetei se numeste
landschaftosfera. Conceptul peisaj are 2 acceptiuni:
1. Acceptiunea fizionomica conform careiarelatiile dintre componentele unui anumit treitoriu se
reflecta in infatisarea acestuia care genereaza o serie de stari sufletesti in mintea privtorului (bucurie,
incantare, impresii de neuitat, dezgust, uimire)
2. Acceptiunea strctural functionala conform careia peisajul este considerat o portiune din spatiu a
carui infatisare este rezultatul conlucrarii dintre elementele sale componente (ex. Peisajul montan are o
fizionomie impresionanta care este rezultatul conlucrarii dintre fortele tectonice, procesele erozionale,
clima, activitati antropice etc.)
Tipologia peisajelor dupa factorul dominant care ofera specificitate scoate in evidenta
urmatoarele categorii de peisaje:
a) Dupa forma de relief: peisaj de munte, de deal, de campie, litoral
b) Dupa unitatea acvatica: peisaj lacustru, marin
c) Dupa forma de vegetatie: peisaj forestier, de stepa, de jungla, etc.
d) Dupa acivitatea economica: peisaj portuar, industrial, agricol, turistic

e) Dupa asezari: peisaj urban, rural


La nivel teritorial invelisul geografic are forme de organizare specifice care semnifica un nivel
superior de structurare a acestuia. Vectorul procesului de organizare la nivel teritorial este omul prin
actiunile sale deliberate bazate pe idealuri, necesitati, interese sau ratiuni juste. Una dintre formele cele
mai elocvente de organizare a invelisului geografic la nivel teritorial este divizarea spatiala in anumite
unitati teritoriale dintre care amintim: locul, localitatea si regiunea.
Locul este o portiune din suprafata terestra cu anumite trasaturi date de elementele sale
componente si de modul lor de conlucrare in timp, fapt care il face unic si irepetabil.
Localitatea cuprinde locul si opera omului amestecate in tip si spatiu, a carui semnificatie
toponimica (topo=loc, nomos=nume) este legata de un eveniment, de un fenomen, etc. (Ex. BaileHerculane, Ocna Sugatag, Lunca Ilvei, Soimu, Pestera)
Regiunea geografica este unitatea teritoriala caracterizata prin relativa omogenitate si
specificitatemorfostructurala impuse de manifestarea unor functii dominante intre anumite limite spatiotemporale.
Ca tipuri de regiuni avem:
a) Dupa conditiile si modul de formare:
1. regiuni concrete, date prin autoorganizare naturala si antropica (podisul Tibet, podisul Transilvaniei,
Carpatii Orientali)
2. regiuni proiectate prin planificare si gestiune teritoriala: regiunile industriale, agricole, etc.
3. regiuni de apartenenta, constand in spatiu de actiune, interventie si control (regiunile politicoadministrative, regiunile suprastatale, reg. transfrontaliere)
4. regiuni de identitate afectiva sau etnografice (ex. Tara maramuresului, Bucovinei, Tinutul
Padurenilor, Tinutul Secuiesc, Tara Motilor, etc.)
b) Dupa trasaturile evolutive:
1. regiuni naturale care contin elemente naturale netransformate de om;
2. regiuni umanizate pe care se resimte influenta omului (regiuni urbane, regiuni industriale)
c) Dupa scopul demersului stiintific:
1. regiuni geomorfologice bazate pe relief (regiunea carpatica, r. Subcarpatica, etc)
2. regiuni climatice: tropicala, mediteraneana
3. regiuni biogeografice bazate pe invelisul de plante si animale (regiunea polarctica, regiunea
Malgasa, regiunea Indo-Australiana, etc.)
4. regiuni pedogeografice bazate pe soluri (regiunea cernoziomurilor, regiunea solurilor brun-acide, r.
solurilor terra rosa)
5. regiuni rurale
6. regiuni urbane (ariile metropolitane)
7. regiuni agricole (C. Romana, C. De Vest)
8. regiuni industriale (Bazinul Ruhr din Germania, B. Sileziei, r. marilor lacuri din SUA)
9. regiuni turistice (Valea Prahovei, Bucovina, Litoralul Marii Negre)
d) Dupa marime:
1. microregiuni
2. regiuni de ordinul I, II, III
3. microregiuni
e) Dupa structura:
1. regiuni omogene
2. regiuni polarizate
3. regiuni nepolarizate
Principalele caracteristici ale regiunilor geografice sunt: localizarea, suprafata, limitele,
ierarhizarea.

C5. Caracteristicile de baza ale invelisului geografic


- limitele - ozonosfera baza litosferei
- structura substratul, mediul hidroatmosferic, comunitatea vie
- organizarea geosfere geocomponenti
Invelisul geografic ca entitate structural functionala se distinge prin urmatoarele caracteristici de
baza:
a) prin varietatea geocomponentala care se refera la faptul ca invelisul geografic este alcatuit din
componente elementare (minerale, roci, aer, apa, organisme etc.) si din componente complexe (scoarta
terestra, relieful, atmosfera, hidrosfera, etc.)
b) variabilitatea starilor geocomponentale care ne arata ca nu exista componenti identici si stabili, ci
acestia isi ajusteaza necontenit starea interna, individual, reciproc si colectiv intr-un camp energetic
fluctual (aerul in miscare escaladeaza formele de relief si se pliaza pe configuratia acestuia, o apa
curgatoare isi croieste drum in functie de duritatea rocilor din albie; animalele cauta permanent resurse de
hrana; politicienii urmaresc tot timpul oportunitatile pentru a ajunge la scopul propus)
c) posibilitatile practic nelimitate de combinare intre geocomponenti, avand frept rezultat diversificarea
lor prin procesul de structurare si integrare dintre acestia (combinatiile dintre minerale, relatiile sociale,
ploile acide, aliantele politice)
d) exceptionala diversificare spatio-temporala a formelor concrete de materializare teritoriala a
invelisulkui geografic, sub forma de lacuri, regiuni, peisaje, zone etc.) in urma conlucrarii dintre
geocomponenti, fapt care determina ca invelisul geografic sa fie diferit de la un loc la altul si de la un
moment la altul (paduri ecuatoriale temperaturi mari precipitatii abundente; desert temperaturi mari
precipitatii reduse; aria metropolitana concentrare de populatie, cladiri si functii economice, etc)
e) omniprezenta eterogenitatii structurale data de diversitatea geocomponentala, fapt care este sursa
cauzalitatii geografice si se exprima la randul sau prin relatii de contrarietate generate de diferentele
antagonice de potential sau de stare (cald rece; umed uscat; rezistent moale; inalt scund; solubil
insolubil; bogatie saracie)
f) circuitul materiei sub forma fluxurilor interconectate care se vehiculeaza fie in interiorul aceluiasi
geocomponent (curentii atmosferici, curentii oceanici, fluviali, lanturile tropice, circulatia apei in natura;
fluxul de materii prime si produse finite, circulatia turistica)
g) unitatea se refera la solidaritatea care exista intre componentele unui t4eritoriu, fapt care asigura
functionarea acestuia daca un component sufera modificari, acest fapt se transmite celorlalti
geocomponenti si chiar intregului teritorial cu repercursiuni asupra functionarii acestuia (ex: defrisarile
favorizeaza producerea viiturilor care determina pagube materiale si victime, inducand suferinta si
neajunsuri; aparitia lacului de la Colibita a determinat concentrarea activitatilor turistice, fapt care a dus la
suprasolicitarea spatiului respectiv)
h) coevolutia este un proces evolutiv de transformare corelativa a componentilor ca urmare a
interactiunilor dintre acestia. Prin urmare componentii se sustin reciproc si evolueaza impreuna spre un
nivel structural sau functional superior (formarea solului este rezultatul conlucrarii dintre roca, apa si
vegetatie).
i) Functionalitatea este o proprietate rezultata prin integrarea relationara a mai multor geocomponenti
care interactioneaza. De exemplu, climatul favorizeaza obtinerea unor recolte care vor asigura produsele
agricole si hrana populatiei sau ninsorile abundente asigura zapada pentru practicarea schiatului, fapt care
va aduce venituri prestatorilor de servicii agrementare.
j) Sinergetismul reprezinta procesul de cooperare a partilor aflate in interactiune cu mediul pentru
realizarea caracteristicilor intregului. Prin urmare conlucrarea eficienta a componentilor va genera noi
proprietati, iar sistemul din care fac parte evolueaza. De exemplu, climatele, reteaua hidrografica, solurile,
biogenezele, asezarile sunt trepte evolutive in invelisul geografic rezultate prin coevolutie si sinergetism.

k) Autoorganizarea este o proprietate care se realizeaza prin instalarea unei ordini a complexitatii, la
nivel natural sau social pe baa unor principii organizatorice, cum ar fi: dimensionarea, succesiunea,
ierarhizarea, selectia, polarizarea, divizarea, interferenta, necesitatea, posibilitatea, alegerea.
Procesul de organizarea a unui sistem este de 2 feluri:
1. organizarea naturala, spontana, numita si autoorganizare
2. organizare constienta, rationala, dupa un program prestabilit de catre actiunea umana.
l) Dezvoltarea emergenta este un proces de parcurgere a unor stadii si etape evolutive de compexitate
crescanda, prin care are loc fenomenul de innoire si relansare al invelisului geografic si al
geocomponentilor. Evolutia invelisului geografic a inregistrat etape ascendente (explozia vegetatiei,
formarea sistemelor montane), etape descendente, de recul sau de relativa stagnare (racirea climatului,
declinul vegetatie), etape de accelerare evolutiva (exploziile peisagistice din Carbonifer si Permian),etape
de praxism evolutiv(ciclurile tectonice, glaciare, extinctia cretacica).
Toate aceste etape sinuoase de evolutie au contribuit la edificarea structurilor definitorii ale
invelisului geografic. Pe langa aceste caracteristici de baza, invelisul geografic prezinta si o serie de
proprietati specifice cum ar fi:
a) Zonalitatea care este diferentierea spatiala latitudinala a fenomenelor geografice, din cauza
diminuarii progresive dinspre Ecuator spre poli, a energiei radiante (solare), datorita formei sferice a
Pamantulu, miscarii de rotatie si inclinarii axei terestre.
Exista mai multe tipuri de zonalitate dupa cum umreaza:
- zonalitatea climatica
- zonalitatea biogeografica
- zonalitatea agricola
- zonalitatea turistica
b) Azonalitatea este procesul de perturbare a zonalitatii determinat de factorii azonali, locali sau
regionali, care nu sunt specifici zonei respective, fapt care afecteaza simetria si omogenitatea zonalitatii
geografice latitudinale. Dintre factorii azonali putem aminti: arealele montane si efectele imuse prin
altitudine(ghetarii de pe Muntele Kilimanjaro de la Ecuator), fortele tectonice, orientarea suprafetelor
terestre, fragmentarea terenului, raporturile dintre uscat si apa, etc.
c) Etajarea altitudinala este o forma de diferentiere spatiala a faptelor geografice determinata de
relieful uscatului cre prin altitudinea sa plaseaza suprafata uscatului la nivele succesive din troposfera,
caracaterizate prin modificarea temperaturilor, presiunii, umiditatii, vanturilor, etc.
Tipuri de etajare: etajare climatica, biogeografica, agricola, turistica.
Etajarea altitudinala poate fi interpretata ca o zonalitate pe verticala.
d) Rtitmicitatea geografica este procesul de diferentiere temporala a faptelor geografice impusa de
miscarile pamantului, dinamica solara si impulsurile telurice care determina modificarea fluxurilor
energetice si structurii geocomponentelor. Ritmicitatea poate fi:
1. Ritmicitate diurna determinata de miscarea derotatie si se reflecta in variatia temperaturilor
presiunii atmosferice, luminozitatii, evaporatiei, condensarii, alterarii, bioritmicitatii activitatilor sociale.
2. Ritmicitatea anuala sau sezoniera determinata demiscarea de revolutie si inclinatia axei terestre
reflectata in alternanta anotimpurilor, modificarea regimului termic si hidric, activitatilor social
economice.
3. Ritmicitatea multianuala determinata de activitatea solara, fapt care induce perturbatii climatice,
tehnologice, metabolice, etc.
e) Ciclicitatea geografica este fenomenul de repetare a unor procese goegrafice la un anumit interval
de timp. De exemplu ciclurile orogenetice sau de formare a muntilor, ciclurile climatice, ciclurie glaciare,
etc.
f) Asimetria si simetria geografica este fenomenul de repartizare a faptelor geografice de simetrie:
zonalitatea latitudinala, zonele biogeografice.
Exemple de asimetrie:
- repartitia inegala pe glob a uscatului (148 mil. km2) si a apei (362 mil. km2)

10

- asimetria emisferelor (uscatul reprezinta 39% in emisfera nordica si 19% in cea sudica)
- asimetria polara (la Polul Nord este Oceanul Arctic cu 15 mil. km 2, la Polul Sud este continentul
Antarctica cu 12 mil. km2)
- asimetria economica dintre cele 2 emisfere (emisfera nordica are mai multe trai dezvoltate decat
emisfera sudica).
C6. Dimensiunea sistemica a invelisului geografic
Notiunea de sistem este cunoscuta inca din antichitate (sistem ceresc, politic, circulator), dar
adevarata ei consacrare vine odata cu elaborarea teoriei generale a sistemelor la inceputul anilor 60 ai sec.
XX, teorie elaborata de catre Ludwig von Bertalanffy. Conform acestei teorii sistemul este un complex de
elemente aflate in interactiune. Intregul univers reprezinta un esafodaj piramidal alcatutit din sisteme
integrate ierarhic, fiecare sistem putan fi studiat ca parte a acestui sistem complex, dar si ca intreg.
Ex.
Universul Sistem complex

Galaxia Calea Lactee Sistem galactic

Sistemul Solar

Planeta Pamant Sistem de geosfera

Oceanul

Oceanul Atlantic
Sistemul geografic reprezinta un sistem de sine statator (ansamblul de geosfere si
geocomponente), dar si o parte a sistemului solar si cosmic fiind structurat in nenumarate subsisteme
supuse raporturilor dintre parte si intreg.
Sistemul ca ansamblu de elemente aflate in interactiune se bazeaza pe urmatoarele caracteristici:
a) structura, adica modul de aranjare a elementelor componente. De exemplu, invelisul geografic este
alcatuit din mau multe elemente cum ar fi: scoarta, atmosfera, hidrosfera, biosfera, comunitatea umana,
activitatile, economice.
b) relatiile, adica legaturile dintre componente care asigura functionarea acestuia (ex: relatia dintre
Pamant si Soare, elatiile dintre geosfere, elatiile dintre oameni, relatiile dintre o pensiune turistica si
furnizorii d eenergie, alimente, utilaje, etc.)
c) starea, adica situatia structural functionala pe care o inregistreaza sistemul geografic la un moment dat
datorita variabilelor sale componente. De exemplu, starea unui sistem urban este data de nuamrul
populatiei, resurse, activitati economice, venituri, etc; starea mediului este data de situatia componentelor
sale (apa, aer, vegetatie, fauna, etc.); starea unei intreprinderi de turism este data de: resursele atractive,
oferta, servicii oferite, relatii dintre angajati, etc.
In concluzie, un sistem este structurat pe mai multe elemente intre care se stabilesc relatii de
interactiune care dau starea acestuia. Modul de abordare a realitatii geografice este geosistemul sau
sistemul de geosfere terestre, un sistem unic si nedisociabil, in continua evolutie, care functioneaza pe
baza acestor 3 parametrii esentiali: structura, relatii, stare. Intre structura geosistemului si relatiile dintre
componentele sale pe de o parte si functionalitatea sa pe de alta parte, se instituie u mecanism de tip:
proces raspuns, prin conexiuni directe si inverse, generatoare de sinergie (cooperare si competitie intre
geocomponente).
Structura geosistemului - reprezinta un fenomen de includere a componentilor cu semnificatie
pentru existena sa, care sunt reuniti prin intermediul relatiei. Dintre acesti componenti structurali putem
aminti:
a) Componenti fizici sau materiali:

11

1. abiotici substratul, apa, aerul, constructiile, infrastructura


2. biotici organismele vegetale si animale
3. antropici populatia, asezarile, activitatile
b) Componenti nonmateriali, formali subiectivi:
1. informatia legitatile fizico-chimice, reglementraile administrative, comerciale si politice,
legislatia, codurile, normele de conduita morala, etc.
2. creativitatea, imaginatia, atitudinile, dorintele, aspiratiile, traditiile, mentalitatile, sentimentele.
Relatiile structurale ale geosistemului sunt de 2 feluri:
1. intrarile, care sunt relatii structurale cu sursa externa si efectele in interiorul sistemului
INTRARI
SISTEM
Flux de turisti
VENITURI
2. iesirile care sunt relatii structurale cu sursele in sitem si efectele in exterior
SISTEM
IESIRILE
Venituri INVESTITII
Variabilele de stare ale sistemului geografic sunt:
1. dupa origine, variabilele externe sau extrinseci (ex. Resursele atractive din exteriorul eunei pensiuni
turistice) si variabile interne sau intriseci (ex. Relatiile dintre angajatii unei pensiuni, politica de
marketing a pensiunii, etc.);
2. dupa functia cauzata avem: variabile independente (cu rol de cauza resursele atractive din jurul
unei pensiuni) si variabile dependente (cu rol de efecte, oferta,c alitatea serviciilor).
Intre componentele geosistemelor se stabilesc relatii complexe dupa cum urmeaza:
a) dupa sursa relationala exista:
- relatii interne (relatiile dintre angajatii unei pensiuni)
- relatii externe (intre pensiune si turisti, firme de transport, furnizori)
b) dupa forma de interactiune:
- actiuni (agentia de turism propune un produs turistic)
- reactiuni (turistii isi manifesta interesul fata de acest produs turistic)
- interactiuni (intre turisti si personalul unui hotel)
- corelatii (toti actorii implicati in conceperea unui produs turistic actioneaza conform programului
stabilit)
- conexiunea (pensiunea primeste curent, gaze, apa, alimente, pe care le plateste furnizorilor)
c) dupa durata:
- relatii temporale (turisti partie de schi)
- relatii intermitente (iarna, datorita schimbarilor atmosferice telecabina care urca un munte
functioneaza cu intreruperi)
d) dupa tipul de manifestare:
- relatii statice (pensiune substratul pe care se afla)
- relatii dinamince (turisti substrat, turisti apa lacului, turisti angajati pensiuni)
e) dupa natura componentelor pe care le conecteaza:
1. relatii intracomponentale:
- intre componente abiotice (relief - apa curgatoare; ape uzuale rauri; vant zapada, etc.)
- intre componente biotice (vegetatie fauna; lup cerb)
- intre componente antropice (turist receptioner, profesor student; client banca)
2. relatii intercomponentale:
- relatii intre componente abiotice si biotice 9plante soare; plante apa; roca apa)
- relatii intre componente biotice si antropice(explorarea padurii; cultura plantelor; vanatoarea;
protectia si conservarea plantelor si animalelor)
- relatii intre componente abiotice si antropice (amenajarea terenului; explorarea rocilor; poluarea;
etc.)

12

f) relatii de autoreglare, care au rolul de a mentine stabilitatea sistemului sub aspect structural si
functional (intrari iesiri):
1. relatii sau conexiuni directe care se transmit dinspre intrari spre iesiri afectand starea sistemului si
marimea iesirilor.

2. realatii sau conexiuni inverse (retroactiuni sau feed-back), care se transmit dinspre iesiri spre
intrari, determinand modificarea marimii intrarilor prin modularea iesirilor pentru a se pastra un echilibru
care sa ajusteze starea sistemului, in vederea mentinerii functionarii sale la un nivel cat mai apropiat de o
stare normala sau de echilibru.

Dupa efectele generate, relatiile inverse sunt de 2 feluri:


1. Feed-back negativ (modificarile operate asupra intrarilor sunt benefice pentru sistem)

2. Feed-back pozitiv, cand marimea iesirilor amplifica sau diminueaza marimea intrarilor, in sens contrar
necesitatilor de echilibru intern ale sistemului, fapt care determina schimbari ireversibile in sistem.

Dimensiunea sistemica a invelisului geografic


Functionalitatea invelisului geografic este asigurata datorita:

13

- eterogenitatilor structurale (scoarta, atmosfera, hidrosfera, biosfera, antroposfera)


- neregularitatilor si contrastelor (roca apa; vale culme; cald rece; productie consum)
- disparitatilor si afinitatilor dintre componente (munte- campie; ocean contintent)
Aceste stari contradictorii duc la instalarea fenomenelor de transfer energetic in vederea stingerii
contrastelor (legea contradictiilor). Fenomenul de transfer energetic se realizeaza prin fluxuri de materie
(curenti oceanici, atmosferici; fluxuri de sedimenti, de materii prime, forta de munca si produse finite)
interne si interconectate (circuitul apei in natura, sistemul de vanturi, tectonica placilor, globalizarea)
materializate prin diverse forme dinamice (valuri, maree, scurgerea apei, migraii, schimbari economice si
geopolitice) care modifica necontenit paramaterii informationali in legatura cu starea sistemului.
Dintre trasaturile sistemice ale invelisului geografic amintim:
a) caracterul deschis dat de faptul ca geosistemul intretine relatii cu alte sisteme, realizand astfel
schimburi de materie, energie si informatie (ex: Pamant Soare)
b) unitatea data de faptul ca elementele care interactioneaza in structura geosistemului se afla intr-o
stransa interdependenta, iar orice modificare aparuta in ritmul sau, intenistatea unui component afecteaza
intreg sistemul (ex. O ploaie torentiala genereaza viituri care produc pagube materiale si victime
omenesti)
c) integralitatea data de faptul ca geosistemul este integrat intr-un sistem superior (ex. Sistemul solar)
d) identitatea care presupune ca orice sistem geografic are propria sa personalitate si identitate fiind
irepetabil (ex. Orasul Bistrita, Valea Salautei, M. Calimani, etc.)
e) complexitatea prin care intelegem ca geosistemul este un sistem complex care include in structura lui
numeroase componente si variabile care intretin relatii diverse (ex. Geosistemul montan care se bazeaza
pe componente precum: roca, relief, retea hidrografica, invelis vegetal, resurse, etc.)
f) incertitudinea care considera ca orice sistem este supus schimbarilor (ex. Sistemul politic, social,
fluvial, etc.)
g) autoreglarea conform careia in cadrul unui geosistem componentele se ajusteaza permanent pentru a
asigura functionarea acestuia (ex. In cadrul unui sistem fluvial daca raul intalneste un strat de roci dure le
va ocoli pentru a curge mai departe)
h) sensibilitatea data de faptul ca geosistemul este sensibil la diferite informatii si actiuni din exterior,
dar si la fluctuatiile parametrilor sai interiori (ex. Poluare efect de sera, defrisare eroziune, etc.)
i) stabilitatea care pesupune ca sistemele pot reveni la o stare de echilibru dinamic existenta inaintea
unor perturbatii (ex. Cutremure de pamant; eruptii vulcanice; inundatii, razboaie)
j) adaptabilitatea conform careia geosistemul afectat de perturbatii periculoase poate dobandii o noua
stare de echilibru dinamic (modificarea albiei dupa inundatii, bararea unei vai dupa o eruptie vulcanica)
k) caracterul istoric care presupune ca orice sistem are o istorie a evolutiei sale (ex. Statiune turistica;
oras; munte)
l) dualitatea conform careia orice sistem functioneaza intre 2 poli: echilibru haos, stabilitate
instabilitate, ordine dezordine, bogatie saracie, deocratie totalitarism.
m) ierarhizarea data de faptul ca orice sistem este alcatuit din subsisteme si se integreaza in sisteme
supraordonate (raul Bistrita Ardeleana se varsa in raul Sieu carese varsa in Somes, care se varsa in Tisa
Dunare, etc; Orasul Bistrita jud. BN regiunea de N-V Romania)
n) relativitatea conform careia orice geosistem nu are o durata abosulta ci este trecator si relativ (ex. Un
vulcan stins, sistemul comunist, etc.)
C7. Energia si informatia in invelisul geografic
Invelisul geografic isi bazeaza existenta si functionalitatea pe triada: materie, energie, informatie.
Energia in invelisul geografic provine din 2 surse:
A) Surse interne sau energoendogene:
1. gravitatia aceasta sursa energetica este responsabila de urmatoarele procese geografice:
a) autoorganizarea materiei pe zone concentrice sub forma geosferelor interne si externe, datorita
densitatii specifice a acestora si fortei centripete (de atractie);

14

b) eterogenizarea geosferelor in plan orizontal sub forma succesiunii de continente, bazine oceanice,
lanturi de munti, datorita fortei centrifuge (de respingere);
c) edificarea formei de geoid a pamantului adica a formei elipsoidale sau ovale, ca rezultat al
conlucrarii dintre forta centripeta si forta centrifuga in campul gravitational;
d) directionarea vertical descendenta a fluxurilor materiale de la suprafata scoartei terestre
(infiltrarea apei, curgerea apei, structurarea solului pe orzonturi).
2. energia din interiorul pamantului aceasta forma de energie isi are originea in perioada
protoplanetara, in caldura generata prin radioactivitate in procesele tectonice si in vulcanism. Directia sa
de transmitere este dinspre interior spre suprafata, iar procesele prin care se observa prezenta acesteia
sunt: izvoarele termale, gheizerele, lava. Rolul caldurii interne este de a mentine echilibrul geotermic al
planetei, procesele geologice si geomorfologice (ex. Vulcanismele)
B) Sursele externe sau energoexogene:
a) energiile externe de atractie sunt exercitate de catre campurile gravitationale selenar si solar asupra
suprafetei terestre avand ca efect formarea mareelor oceanice (flux-reflux) si continentale (vibratii)
reglate ritmic prin miscarea de rotatie a pamantului si prin modificarea pozitiei celor 2 curpuri ceresti in
raport cu Pamantul.
b) energia solara care se manifesta prin 2 componente: radiatia solara si radiatia corpusculara sau
vantul solar sub forma unor fluxuri de ioni, protoni si neutroni.
Radiatia termica sau solara numita si radiatia electormagnetica apartine spectrului solar alcatuit
din radiatii cu lungimi diferite de unda, fapt care se reflecta in cantitatea de energie transportata (ex. Cu
cat lungimea de unda este mai mare, cu atat energia transportata este mai mare atingand valoarea maxima
in cadrul radiatiei infrarosii).
Cantitatea de energie solara inregistrata la partea superioara a atmosferei este de 1,98-2,0
cal/cm2/min si se numeste constanta solara.
Componentele radiatiei solare primite de suprafata terestra sunt urmatoarele:

RS = radiatie solara
RSD = radiatia solara directa
RA = radiatia absorbita de atmosfera si de nori
RRA = radiatia solara reflectata de atmosfera
RRN = radiatia solara reflectata de nori
RRT = radiatia reflectata de scoarta terestra
Bilantul radiativ al sistemului pamant-atmosfera se prezinta astfel:

Bilantul caloric poate sa fie pozitiv sau negativ, iar schimburile energetice calorice dintre
regiunile cu bilant caloric pozitive si cele negative se fac prin intermediul curentilor oceanici si curentilor

15

atmosferici, fapt care asigura echilibrul termic global. Pe langa energie, informatia este o componenta
esentiala a materiei fiind de 3 feluri:
1. Informatie ontologica care cuprinde toate caracteristicile sau proprietatile componentelor care
interactioneaza in cadrul proceselor genetice si evolutive (ex. Forma sferica a planetei este rezultat al
informatiei transmise de amteria telurica sub influeanta miscarii de rotatie si fortelor centrifuga si
centripeta: diferentierea latitudinala a insolatiei este o informatie transmisa de forma pamantului).
2. Informatia gnosologica ce cuprinde natiuni, legitati, axiome, principii si metode care exprima
diferitele procese care au loc in cadrul sistemelor geografice.
3. Informatia praxiologica prin care informatia gnosologica poate fi aplicata in practica servind la
prevenire unor evolutii nefavorabile (inundatii, coroziune, avalanse, eruptii vulcanice, saracie) si la
proiectarea unor actiuni organizatorice in cadrul mediului pentru a optimiza calitatea relatiilor dintre
componentele teritoriului in funcite de cesitatile societatii.
INFORMATIE RADIOLOGICA - aplicarea in practica
|
INFORMATIE CNOSOLOGICA - concepte
|
INFORMATIE ANTOLOGICA
- procese
MATERIE ENERGIE INFORMATIE
Relatia dintre materie energie si informatie poate di urmarita in cadrul principalelor structuri
energetice ale invelisulu geografic cum ar fi: solul, bazinele acvatice, raurile, curentii marini si aerieni,
biosfera, precumsi activitatile ecologice.
Sursele de energie mentionate genereaza in cadrul invelisului goegrafic anumite structuri
energetice care reprezinta ansambluri geocomponente care transforma energia in informatie necesara
functionarii geosferei. Dintre aceste structuri energetice se disting urmatoarele:
a) Solul stratul afanat de la suprafata scoartei terestre format prin conlucrarea mai multor elemente
cum ar fi: roca, apa, vegetatia, regimul termic, organismele sub influenta energiilor primite din exterior si
din interiorul pamantului.
Caldura absorbita de sol depinde de latitudine, dar si de caracteristicile sale (compozitie,
structura, culoare, etc.). Cantitatea de caldura care se propaga in sol depinde de conductivitatea calorica si
termica a acestuia si scade in adancime.
Rezultat al conversiei energetice, solul este obiect al muncii in agricultura, domeniu care asigura
hrana omenirii. Agricultura a generat de-a lungul timpului forme de utilizare a terenurlor, tehnici de
prelucrare a solului si se constituie ca o activitate cu impact mare asupra functionarii invelisului geografic
(eroziunea solului, emisia gazelor de sera, deversarea apelor uzate, defrisari).
b) Bazinele oceanice sunt structuri energetice care functioneaza prin caldura absorbita din spatiul
cosmic si cea provenita din interiorul pamantului. Cele mai absorbite radiatii sunt: infrarosiile, rosiile si
galbenele, care patrund pana la 40-50 m. Radiatiile verzi si albastre coboara la adanici mai mari, iar
radiatiile ultraviolete au cea mai mare putere de penetrare ajungand pana la 100-150 m.
Transportul caldurii pe verticala are loc prin turbulenta sub forma curentilor de convectie.
Temperatura bazinelor oceanice prezinta variatii latitudinale diurne si anuale care se rasfrang
asupra mai multor activitati economice printre care si a turismului.
Energia apelor oceanice se rasfrange si asupra raporturilor cu uscatul din vecinatate, astfel ca la
contactul dintre cele 2 domenii s-a realizat o morfologie specifica sub forma reliefului litoral.
c) Raurile sunt structuri energetice care functioneaza prin transportarea energiei gravifice
(gravitationale).
Energia obtinuta de rauri sub impulsul gravitatiei este folosita pentru modelare scoartei terestre.
Astfel prin acest mecansim au luat nastere formele de relief fluviale.
d) Curentii marini sunt o expresie a energiei care caracterizeaza bazinele oceanice. Cea mai mare
acumulare energetica in cadrul oceanelor areloc in zona intertropicala unde temperatura apelor ajunge la

16

29-30oC, ca atare apele calde de aici se indreapta sub forma de curenti calzi spre zonele temperate si
polare, iar apele reci din aceste zone se deplaseaza in sens invers intr-un adevarat circuit energetic care
influenteaza climatul regiunilor costiere, activitatile economice, activitatile de transport maritim precum
si ecosistemele (ex. Curentul Golfului).
e) Fluxurile maselor de are sunt structuri energetice rezultate prin incalzirea inegala a suprafetei
terestre fapt care se reflecta in modificari ale presiunii atmosferice, ale temperaturii si umezelii aerului.
Ca atare se forrmeaza in atmosfera mase de aer calde si mase de aer reci, mase de aer cu presine
ridicata sau coborata, mase de aer umede si mase de aer uscate.
Expresia energetica razultata din transformarea caldurii in energie mecanica este vantul.
Masele de aer influenteaza activitatile economice, comunitatile umane si contribuie la
modelareascoarteie terestre (ex. Formele de relief modelate de vant, de apele fluviale, etc.).
f) Transformarile energetice din campul fizico-geografic:
1. Fotosinteza este un proces care se desfasoara in prezenta luminii si presupune transformarea
energiei solare in energie chimica dupa urmatorul principiu:
6CO2+6H2O lumina solara clorofila > C6H12O6+6O2
Glucoza, carbonati + oxigen
2. Respiratia este procesul prin care energia chimica provenita de la gazele din atmosfera este
transformata in energie cinetica, musculara si caldura dupa urmatoarea schema:
6CO2+6O2 Respiratie > 6CO2+6H2O Fotosinteza > C6H2O+6O2
3. Evapo-transpiratia este un proces prin care energia solara este transformata in energie calorica
(eliberearea de vapori are loc in prezenta caldurii). Procesele de evapo-transpiratie implica suprafete
acvatice, suprafata terestra (solul), plantele, animalele si omul.
A. Fermentatia este un proces chimic de descompunere a substantelor organice de catre
microorganismele pe cale aeroba sau anaeroba.
B. Transformarile energetice in procesele activitatilor umane energia naturala este utilizata
de catre societatea umana in cadrul circuitului geoeconomic astfel:
1. energia primara (solara, eoliana, hidrologica, combustibili fosili) este transformata in energie
secundara (energie electrica, produse petroliere, energie termica).
2. energia secundara este transportata spre consumatori care o primesc sub forma de enrgie finala,
concretizata in energie de intrebuintare (curent electric, lumina, caldura, hrana).
C8. Dinamica invelisului geografic
Parcurge niste etape de evolutie care seminifica individualizarea geosferelor interne si externe.
Invelisul geografic a parcurs o lunga perioada de timp pana la individualizarea sa in forma actuala
ca ansamblu geosfere si geocomponente. Prin urmare se pot separa mai multe etape de evolutie dupa cum
urmeaza:
A. Etapa prebiogena. In cadrul acestei etape se desfasoara cateva procese care contribuie la conturarea
geosferelor interne (scoarta terestra, manta, nucleu_ si a celor mai multe geosfere externe, respectiv
reliefosfera, atmosfera si hidrosfera:
1. Procesul de nucleatie in timpul caruia are loc formarea nucleului planetar si a mantalei.
2. Procesul de bazaltizare si formare a scoartei bazaltice prin cristalizarea topiturilor magmatice
de la exteriorul mantalei. Tot acum prin degajarea hidrogenului, metanului, amoniacului, monoxidului de
carbon si a vaporilor de apa se schiteaza atmosfera initiala.
3. Procesul de granitizare a scoartei terestre si de formare a scoartei continentale prin
transformarea rocilor magmatice initiale (bazaltice) in granite; tot acum are loc diferentierea pe verticala a
atmosferei.
4. Procesul de stabilizare fizica prin autoreglare care determina racirea treptata a invelisului
granitic, aparitia de crapaturi in scoarta prin care au loc eruptii vulcanice; tot acum are loc stabilizarea
atmosferei prin racire, desfasurarea unor reactii chimice in atmosfera si formaera vaporilor de apa care

17

vor determina aparitia hidrosferei, declansarea unor fenomene meteo violente (ploi, vijelii) care initiaza
eroziunea asupra reliefului formal si aparitia formatiunilor sedimentare.
La finalul acestei etape invelisul geografic era schitat in mare parte aratanad o diversificare
structurala, morfologica si hidroatmosferica.
B. Etapa biogena. Aceasta etapa se distinge la randul sau prin cateva procese care duc la aparitia
organismelor si continua definitivarea structural-functionala a celorlalate geosfere.
1. Procesul de aparitie a compusilor organici. In acest moment compusii initiali simpli (hidrogen,
amoniac, metan, vapori de apa) se transforma in compusi complexi (aminoacizi) sub influenta radiatiilor
ultraviolete si a descarcarilor electrice, evoluand mai departe spre compusi organici.
2. Procesul de bifurcatie biogeografica. Compusii organici marcheaza aparitia materiei vi
(organisme unicelulare) care se diversifica si evolueaza spre forme tot mai complexe (bacterii, alge,
plante terestre, organisme acvatice si terestre etc.)
3. Procesul de diferentiere structurala si spatiala de-a lungul erelor geologice (Arheozoic,
Proteozoic, Paleozoic, Mezozoic, Neozoic). In acest moment au loc orogeneze (nasteri de munti),
expansiunea oceanelor, vulcanism, cutremure, evenimente care duc la conturarea formelor de relief, la
schibari compozitionale in atmosfera si hidrosfera, la diversificarea mediilor de viata si a vietuitoarelor,
etc.
C. Etapa antropogena. Aceasta etapa se remarca prin aparitia omului si prin evolutia anatomofunctionala a acestuia. Conturarea dimensiunii sociale a omului si interactiunile sale cu mediul se
materializeaza prin:
- retribuirea substantei si energiei
- transformarea peisajului natural in peisaj culturalizat
- crearea unor noi structuri geografice (asezari, complexe industriale, porturi)
- interventii agresive in mediu
Odata conturate geosferele invelisului geografic, ele isi incep interactiunea si permanenta ajustare
la provocarile energetice planetare.
Geosferele interne ale invelisului geografic intra intr-un joc dinamic marcat prindeplasarea
placilor tectonice si prin miscarile tectonice asociate cum ar fi:
- miscari epirogenetice negative si pozitive, de ridicare si coborare a scoartei;
- miscari orogenetice, divergente (formarea faliilor, rifturilor, horturilor si grabenelor) si convergente
(incretirea scoartei terestre);
- miscari ignee sau pirotectonice (magmatism intruziv si extruziv).
Geosferele externe sunt afectate la randul lor de anumite procese dinamice care le asigura
functionarea, adaptarea si integrarea in sistemul geografic planetar, astfel reliefosfera este intr-o
permanenta prefacere prin conlucrarea factorilor interni (miscari tectonice) cu factorii externi (aer, apa,
insolatie, organisme, om), fapt care determina evolutia formelor de relief si aparitia unor noi forme de
relief; atmosfera se afla intr-o prefacere continua sub influenta radiatiei solare si a activitatilor terestre
materializate in starea vremii si modificarile climatice globale, hidrosfera se afla sub influenta energiilor
cosmice si telurice parcurgand ciclul hidrografic propriu sub forma circuitului apei in natura (evaporatie,
condensari, precipitari, scurgere si infiltrare), biosfera isi manifesta dinamica prin inmultirea plantelor si
animalelor, prin repartizarea spatiala a formelor de viata si prin ritmurile diurne si anuale pe care le
inregistreaza anumite organisme; comunitatea umana se manifesta dinamic prin diferite fenomene cum ar
fi: natalitate, mortalitate, spor natural, raspandire pe suprafata terestra, etc.).
Se observa ca fiecare geosfera se caracterizeaza printr-o anumita dinamica, incadrandu-se in
dinamica de ansamblu a invelisului geografic.
Invelisul geografic prin dimensiunea sa dinamica se afla intr-un proces continuu de reorganizare
si reconfigurare fapt care determina in mod frecvent anumite descarcari energetice de amploare. Atunci
cand fluctuatiile care traverseaza sistemul depasesc o marime critica, in raport cu stabilitatea de ansamblu
a acestuia, avem de a face cu un prag sau un punct critic.

18

Pragurile sunt discontinuitati spatio-temporale statice sau dinamice in distributia materiei


energiei si informatiei in sistem, care marcheaza aparitia sau stingerea unor fenomene extreme. Prin
urmare pragurile reprezinta esenta schimbarii pentru ca odata traversate, sistemul fie se destructureaza, fie
se autoorganizeaza in directia unor noi conditii de echilibru asemanatoare sau diferite fata de cele
anterioare.
A. Hazardul reprezinta un fenomen extrem, o intamplare cu descarcare energetica de amploare al
carui loc, timp, magnitudine si impact nu se cunoaste si sunt greu de prevazut. Hazardele sunt de mai
multe feluri:
a) dupa origine sunt: hazarde naturale (geologice, geomorfologice, hidrologice, cliamtice, biologice)
si antropice (sociale, tehnologice, etc.)
b) dupa consecinte pot fi hazarde minore, medii, catastrofe, dezastre.
c) dupa spatiul afectat pot fi hazarde locale, regionale, globale.
B. Riscul este un concept care exprima probabilitatea sau posibilitatea aparitiei unor consecinte
naturale, nefaste a unor hazarde naturale sau antropice, infunctie de vulnerabilitatea sistemului respectiv.
Riscurile se clasifica dupa cum urmeaza:
a) dupa geneza exista riscuri naturale (vezi la hazarde) si antropice (sociale, medicale, demografice,
politice, etc.)
b) dupa modul de manifestare: riscuri cu manifestare viloenta (explozii, accidente), riscuri cu
manifestare progresiva si riscuri cu manifestare lenta (secete, imbatranirea populatiei)
c) dupa suprafata afectata: durata activa, frecventa si efecte, riscurile prevestesc o gigacatastrofa
(eruptie vulcanica), o megacatastrofa (seisme, eruptii), o mezocatastrofa (frig, tornade, ninsori), sau o
catastrofa (seisme, ploi exceptionale,a ccidente cu victime, epidemii).

C9. Functia de mediu a invelisului geografic


Invelisul geografic ca obiect de studiu al geografiei indeplineste si functia de mediu, adica de
ansamblu de elemente naturale si antropice aflate in relatie.
Conceptul de mediu se regaseste in geografie sub mai multe denumiri cum ar fi: mediul
inconjurator, geografic, ecologic, peisaj geograci, ambient, enviroment. In functie de natura
componentelor putem delimita in cadrul mediului urmatoarele subcategorii:
a) mediul natural care cuprinde elemente netransformate de om (forme de relief, unitati acvatice,
paduri, pasuni, etc.).
b) mediul antropizat sau umanizat cae cuprinde elemente naturale transformate de catre om prin
diferite activitati.
c) mediul antropic care cuprinde elemente construite de om (platforme industriale, mall-uri, interiorul
unor magazine, etc.).
Dupa cum se observa, mediul este intr-un fel sinonim cu invelisul geografic, care reprezinta un
ansamblu de geosfere si geocomponente, dar notiunea de mediu primeste conotatii functionale prin care
se asigura suport interactiunilor dintre om si natura.
De-a lungul timpului, populatia planetei a parcurs mai multe stadii culturale pentru a ajunge la
dezvoltarea actuala si la impactul pe care il are in acest moment in cadrul invelisului geografic. Aceste
stadii culturale sunt:
A. Epoca de piatra situata de la 9000 de ani pana la 4000 de ani in urma, in care populatia se apreciaza
ca inregistra 5 milioane de locuitori, iar omul era vanator, culegator si pescar si isi confectiona unelte din
piatra (cutite, topoare, varfuri de sageti, varfuri de sulite, etc.).

19

B. Revolutia agricola din neolitic care se produce acum 5000 de ani pe teritoriul dintre G. Persic, M.
Caspica si M.Neagra. In acest stadiu populatia este apreciata la 200 mil. locuitori, iar omul devinde
agricultor, ocupandu-se si cu cresterea animalelor si cultura plantelor. Obtinandu-se surplusuri de hrana,
creste nivelul de trai, omul devine sedentar si intemeiaza primele orase pe teritoriul actual al Irak-ului (C.
Mesopotamiei: Ur, Uruk, Kis, Nipur).
C. Epoca metalelor cuprinas intre 4000 1800 ani inaintea erei noastre, cu 2 epoci: epoca bronzului
(4000 ani inainte erei noastre), epoca fierului (1800 ani). In acest stadiu cultural, omul sis confectioneaza
unele si arme din metal, practica activitatile agricole si comerciale si continua sa-si intemeieze asezari.
D. Revolutia industriala din secoul XVII. Acest stadiu cultural debuteaza odata cu inventarea
motorului cu aburi la sf. sec. XVII si cu introducerea sa la 1769 in ramura textila din Anglia care pana
atunci era manufacturiera. Este momentul in care se naste o noua ramura economica ce va avea un impact
covarsitor asupra umanitatii.
Din acest moment, industria se extinde treptat in alte tari din Europa (Franta, Germania, Italia si
in America de Nord).
Dezvoltarea industriei determina cresterea nivelului de trai, dezvoltarea oraselor si cresterea
populatiei care la 1850 este apreciata la 1,1 0 1,2 mld. loc. Perioada dintre 1850 1960 este cunoscuta si
ca perioada exploziei demografice sau a boom-ului demografic.
Industria si derivatele ei, cresterea populatiei si urbanizarea vor avea un impact negativ asupra
mediului, fapt care la inceputul anilor 70 ai sec XX, se va constitui intrun semnal de alarma in vederea
protectiei si conservarii mediului.
In aceasta etapa populatia ocupata in industrie, dar si cea care se indeletniceste cu agricultura se
supune unui anumit program de munca si de petrecere a timpului libet, orientat spre cresterea productiei
materiale si spre dobandirea prosperitatii.
E. Etapa societatii post industriale sau a societatii informationale care se desfasoara la sfarsitul
secolului XX si inceputul sec. XXI, avand ca repere scaderea importantei activitatilro industriale si
dezvoltarea informatiei. Conceptia fata de munca si fata de programul rigid de lucru se modifica.
Populatia fiind antrenata tot mai mult in servicii si in munca de birou, fapt cre se va rasfrange si asupra
timpului liber si a modalitatilor de folosire a acestuia. De asemenea, in aceasta perioada se acorda o mare
atentie protectiei si conservarii mediului.
Specific aceste perioade este scaderea natalitatii si imbatranirea populatiei atat in tarile
dezvoltate, cat si in cele fost comuniste.
Activitatile de productie materiala se suprapun si ele stadiilor culturale mentionate, astfel avem
urmatoarele etape:
a) etapa vanatului si pescuitului care se suprapune paleoliticului, cand omul utiliza unelte de piatra,
lemn si os, avea forme specifice de habitat (pesteri, locuinte primitive, colibe), aveau o dieta omnivora
(fructe, iepuri, etc.), se afla in stadiu dezvoltarii capacitatii de comunicare, iar impactul asupra mediului
era redus.
b) etapa cultivatorului si a prelucratorilor substantelor minerale se suprapune neoliticului si
epocii metalelor (bronz-fier). In aceasta etapa are loc revolutia agricola, aparitia oraselor, dezvoltarea
comertului si a ehnologiei (caruta cu roti, barca, pluta, moara de amcinat, vasul de ceramica, unelte si
arme performante).
c) etapa industriala de la sfarsitul sec. XVII-XVIII pana in sec. XX caracterizata prin exploatarea
resurselor, diversificarea ramurilor industriale, cresterea nivelului de trai, urbanizarea, cresterea
demografica si dezechilibru in cadrul mediului.
Activitatile economice se desfasoara pe 3 categorii:
a) activitati primare reprezentate prin agricultura si industrie extractiva;
b) activitati secundare reprezentate prin industria prelucratoare, industria de fabricatie, constructii si
industria energetica.
c) activitati tertiare reprezentate prin servicii (banci, burse, comert, turism, furnizare de energie, etc.)
d) activitati cuaternare reprezentate prin cercetare si management.

20

In concluzie, aritectura sub forma de geosfere si geocomponente a invelisului geografic


dobandeste functia de mediu pentru desfasurarea proceselor naturale si a activitatilro umane.

21