Sunteți pe pagina 1din 4

Doctorii sunt oameni ce salveaza oameni.

Oamenii aleg sa se fac doctori


pentru a salva vieti. De parca nu ar fi de ajunsi oameni pe pamant. Doctorii
recicleaza oameni. Ii peticesc pentru a-i mai duce un an, doi, trei, pe lume.
Oameni vin, oameni pleaca, pe targa impinsi sau trasi de asistente. Doctorii
sunt oameni ce salveaza oameni. Oameni ce salveaza alti oameni. Cand stai
sa privesti lucrurile din perspectiva asta, punand un egal intre doctori si
oameni, oamenii de fapt se salveaza pe ei insisi. De parca universul ar fi
impotriva speciei noastre si noi ne luptam sa ramanem aici. Agitatia, panica,
tristetea din camera de urgente a spitalelor descrie dorinta omenirii de a
exista. Oameni ce salveaza oameni.

De fiecare date cand aud cupluri spunandu-si te iubesc, ma pustiesc.

E toamna continua la mine-n suflet si frunzele-s purtate de vant incolo si-n


incoace. Mainile-mi mereu reci tradeaza anotimpul interior. Scurtele
introspectii in care ma suprind zilnic ma poarta pe alte lumi si desi nu
calatoresc mai deloc, pot spune c-am pasit pe o mie de terre.

Mereu mi s-a parut ciudat faptul ca oameni au inventat un obiect special


pentru defecat. Iti faci nevoile la cativa metrii distanta de locul unde mananci
sau dormi. Oricat de maret ai fi, de faimos sau de avut, in secunda in care te
asezi pe closet esti cat se poate de egal cu restul oamenilor.

Sunt o jucarie stricata cu putine sanse de reintrare pe piata. In cel mai bun
caz voi ajunge intr-un second hand si voi fi mutata de ici colo. Voi cunoaste
oamenii dupa fiecare colt al lor si fiecare rotunzime, si voi ajunge masterand
al analizei si interpretarii comportamentului uman, chiar acolo din vitrina.
Insa tot o jucarie stricata voi fi, pentru ca mie nu-mi voi putea intelege or
repara mecanismul.

Desi sunt constienta de catastrofele naturale care ne-ar putea surprinde in


orice moment din zi si din noapte, nu gasesc motivatia necesara sau gramul
de adrenalina care sa ma faca sa imi apreciez scurta existenta de muritor. Nu
reusesc sa gasesc acel sfert bun in cele trei sferturi de rau. Am aceeasi stare,
intrerupta de scurte momente de fericire si panica. Simt ca ma plafonez si ma
afund zi dupa zi, mai adanc in acest eu plictisit si trist, care nu are sanse de
recuperare. Si zi dupa zi, astept o catastrofa, care sa ma loveasca si sa-mi

zdruncine convingerile si tot ceea ce stiu si-am invatat, pentru a ma renaste


si a o lua de la capat, ca un prunc in fasa, ce rade la o jucarie sau la fetele
ciudate facute de tatal sau. Imi vreau naivitatea inapoi.

In majoritatea timpului ma suprind blestemandu-mi firea. Sensibilitatea


exagerata ce ma caracterizeaza mi-a adus numai batai de cap. La ce mi-ar
folosi empatia asta generala pe care mi-o manifest? Dramatizez, cosmetizez,
romantizez... Realitatea mie straina. De aceea depind de pareri exterioare.
Dar poate ca, in timp, se va gasi un rol si pentru cei timizi si sensibili. Pentru
ca, in fond, exagerarea unui sentiment este definitia poeziei, beletristicii. Si
acestea doua sunt hrana pentru suflet. Asta sa fie rolul sensibilitatii mele
exagerate?

Desi se spune ca minciuna ar fi un rau necesar, consider ca necesitatea ei in


viata unui om nu pica natural. Minciuna fiind o modificare a unui adevar nu e
deloc naturala. Naturala poate fi doar inventivitatea mincinosului si
spontaneitatea cu care acesta introduce in discutie scenariile stangaci
alcatuite.

Adevarul, spus verde in fata sau timid cu vocea tremurand, permite vietii sa
se intample si este mult mai benefic decat orice colac de salvare.

Sentimente precum panica, Anneincrederea in sine, nervozitate, frica trezesc


in ceilalti exact contrariul.

Ma aflu intr-o continua asteptare. Ma simt ca in una dintre lungile calatorii cu


masina, catre litoral, pentru care ai mei parinti economiseau cu sarguinta tot
anul.

cand ma gandesc
ca pot pleca in orice ora
de pe acest pamant
cu voia mea si din motive intelese doar de mine

mi se face mila de voi


toti muritorii de rand
ce duceti o viata mizera
fara a sti cand sa va opriti
din a trai.
va rad in fata, ha
voi nu aveti taria
si nici stapanirea de sine
pentru a spune
STOP
gata cu toate astea
eu ma retrag.

si cand ma gandesc
ca intr-o ora pot fi
doar un nume pe buzele unora
sau un chip in memoria altora
ma detasez de toti si de toate
si pic in visarea unui rai
doar al meu
locuit de toate animalele mele de companie
disparute subit
si de bunica.

si cand ma gandesc
ca intr-un minut

n-o sa mai respir aerul asta imbacsit de plictiseala


si voi usura planeta de 60 de kile
mi se lumineaza chipul
si un zambet trufas imi apare
pentru ca eu am ceva ce voi nu aveti
o portita de scapare
stiuta doar de mine
ce ma va conduce
spre un vid minunat.