Ultima noapte de dragoste, intaia

noapte de razboi
- roman modern de analiza psihologica

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu

este un roman modern de analiza psihologica, ce a aparut in anul 1930, in
presa vremii, sub titlurile: Jurnalele capitanului Andreescu, Proces verbal
de dragoste si razboi.
Prin acest roman, impreuna cu Patul lui Procust, Camil Petrescu
innoieste romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura
universala.
Specia de roman psihologic se remarca prin tema, conflictul interior,
prin mijloacele de analiza a constiintei si procesele psihologice ale
protagonistului.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman
modern de tip subiectiv, avand drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana I, luciditatea analizei si a autoanalizei,
anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de
creatie cu realitatea vietii, cu experienta neprevenita, cu trairea intensa.
Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente
fundamentale: iubirea si razboiul.
Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator care
mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca
despre ele atat cat stie si personajul principal.
Temele romanului sunt usor de identificat: iubirea si razboiul.
Titlul nu indica numai temele, ci si partile unite de prezenta unei
singure constiinte, cele doua experiente fundamentale de cunoastere
traite de protagonist.
Romanul este alcatuit din doua carti: prima avand sase capitole, iar
cea de-a doua sapte. Prima carte relateaza rememorarea iubirii
matrimoniale esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, iar cea de-a doua
este jurnalul de front al eroului ce urmareste experienta acestuia in timpul
Primului Razboi Mondial.

Personajul-narator, Gheorghidiu, se raporteaza la doua planuri

temporale: timpul cronologic, in care consemneaza intamplarile de pe front
si timpul psihologic, in care protagonistul rememoreaza drama iubirii.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional. In primavara
anului 1916, Stefan Gheorghidiu, tanar sublocotenent de infanterie, asista
la o discutie despre dragoste si infidelitate, pornind de la o publicatie a
presei despre un barbat judecat la tribunal pentru ca si-a ucis sotia
infidela.
Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului,
trezindu-i amintiri legate de casnicia sa cu Ela. Tanarul fusese student la
Filozofie, iar Ela studenta la Litere. Cei doi s-au casatorit din dragoste,
dupa casatorie traind modest, dar fericiti.
Viata tinerilor este tulburata de o mostenire pe care Stefan o primeste
de la unchiul sau avar, Tache. Datorita noului statut social pe care averea
le-o ofera, Ela se simte atrasa de viata mondena.
Cuplul trece printr-o inevitabila criza matrimoniala, punctul culminant
fiind momentul in care Ela ii acorda o atentie exagerata domnului G. in
timpul unei excursii la Odobesti. Stefan o banuieste pe aceasta ca il
inseala cu domnul Grigoriade, insa dupa multe separari si regasiri cei doi
se impaca. Acesta doreste sa o verifice, insa datorita razboiului, cererea ii
este respinsa. Ranit si spitalizat, Stefan se intoarce acasa, o paraseste pe
Ela si ii lasa ei cea mai mare parte din avere.
Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului
lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut.
Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa, in realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si
sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in
masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel
mai misterios personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat
de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu se poate pronunta
asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala decat spirituala.
Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice,
Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate, alternand sau interferand,
aspecte ale planului interior (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului
exterior (fapte, relatii cu alte personaje).
Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si
interpretarea, de unde impresia de epic evenimential sarac in favoarea
analizei.
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine
autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci

efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoaca

emfaza din limbajul personajelor din romanul traditional.
In concluzie, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este
un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva,
naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii.