Sunteți pe pagina 1din 8

Consideratii fiziologice asupra efortului fizic

Metabolismul energetic
Clasificarea efortului sportiv
Antrenamentul, ca proces de adaptare.
CRITERIUL INTENSITATE:
EFORT DE INTENSITATE MAXIMALA, cu o durata de 10-15 secunde (3-8 secunde). Cel mai mare debit energetic (cantitatea
de energie eliberata pe unitatea de timp). Energia se elibereaza pe cale anaeroba din ATP-ul care se resintetizeaza din
fosfocreatina.
EFORT DE INTENSITATE SUBMAXIMALA, cu o durata de pana la un minut;
eliberarea de energie se face tot pe cale anaeroba, dar substratul energetic este mai complex; pe langa ATP si CP se degradeaza
si substratul glucidic in cadrul glicolizei anaerobe din care rezulta acid lactic.
EFORT DE INTENSITATE MARE, cu o durata de pana la 6 minute; energie anaeroba cat si aeroba.
EFORT DE INTENSITATE MODERATA, cu o durata de pana la 60 de minute. Formarea de energie aeroba in conditii de stare
stabila relativa - ergostaza. Apare un echilibru intre consumul de oxigen si necesarul de oxigen. Se inregistreaza totusi un mic
deficit de oxigen, care va fi acoperit dupa efort, printr-un consum marit de oxigen. Substratul energetic este reprezentat de
glucide.
EFORT DE INTENSITATE MICA, cu durata intre 60 de minute si cateva ore, in care formarea de energie are loc pe cale
aeroba. Intregul necesar de oxigen este acoperit de consum, deci apare starea stabila adevarata (steady-state). Substratul
energetic este reprezentat de glucide si lipide.

CRITERIUL APROVIZIONAREA CU O2
EFORT ANAEROB, cand acesta se realizeaza in conditii de apnee sau intr-o ventilatie limitata. Eliberarea energiei se
desfasoara in lipsa oxigenului si in functie de substratul energetic vorbim de efortul anaerob alactacid, cu substrat energetic
ATP si CP, din a caror metabolizare rezulta energie in mod exploziv prin ruperea legaturilor fosfatmacroergice si efort anaerob
lactacid, cu substrat energetic imediat tot ATP, dar a carei resinteza se realizeaza prin glicoliza anaeroba, din care rezulta acid
lactic.
EFORTUL ANAEROB ALACTACID
Substratul energetic al acestui tip de efort il reprezinta sistemul fosfagenelor (ATP si CP), care prin reactiile catalizate de
enzimele: miozin ATP-aza si fosfofructokinaza, elibereaza in mod exploziv o mare cantitate de energic la ruperea legaturilor
fosfat.
EFORTURILE ANAEROBE ALACTACIDE - eforturi f.scurte (7 - 10 s) si de intensitate maximala. Ex. sprintul 100 m, 110
m garduri, sariturile, aruncarile. Calitatile motrice dominante sunt forta si detenta. Aceste eforturi se caracterizeaza prin:
- degradarea completa a CP si utilizarea ATP;
- dezvoltarea exploziva a unei mari cantitati de energie denumita putere maxima anaeroba alactacida;
- participarea celorlalte 2 procese de resinteza a ATP sunt foarte reduse;
- puterea musculara dezvoltata este foarte crescuta, dar nu poate fi mentinuta mai mult de 7 s la un neantrenat si 10 s la un
antrenat (deoarece se epuizeaza CP si modifica echilibrul acidobazic, prin intrarea in actiune a glicolizei);
- debitul energetic este maxim, caracteristic fosfogenelor si se mentine aproximativ 7 s dupa care scade brusc; efortul nu poate
fi mentinut la aceeasi putere decat prin scaderea intensitatii;
- volumul de lucru este mic datorita incapacitatii muschilor de a lucra peste 10 s la intensitate maxima;
- capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita) este mica, comparativ cu eforturile lactacide sau aerobe;
- numeroase procese biochimice declansate in cursul efortului, continua si in faza de revenire;
- resinteza substantelor energetice spoliate in efort (ATP si CP) se face imediat dupa efort, din ADP, AMP, C si P, prin reactii
inverse celor de degradare. Procesele de refacere sunt aerobe si in mica masura, glicolitice.
- in eforturile anaerobe alactacide se contracteaza o datorie de oxigen care se plateste la sfarsitul efortului, prin consum de
oxigen marit - datorie denumita alactacida (fig. 1).
- datoria de O2 alactacida are valori de 2,5 l la adultul sedentar si 6 l la antrenat; durata rambursarii este de 3-5 minute
(comparativ cu datoria de O2 lactacida de 10 - 12 l la care durata rambursarii este de pana la l ora);
Datoria de O2 alactacida serveste la:
- refacerea stocului de fosfogene;
- refacerea oxigenului fixat pe mioglobina;
-hiperreactivitatea sistemului cardiovascular si respirator in perioada postefort: pe masura ce durata efortului se prelungeste
peste 7-10 s, ajungand la aproximativ 20 s, creste productia de energie pe cale lactacida.

EFORTUL ANAEROB LACTACID


Durata acestor eforturi este de maximum 60 s.
Substratul energetic pe baza caruia se resintetizeaza ATP-ul, i-l reprezinta glucidele. Glucoza sau glicogenul degradeaza
intracitoplasmatic in anaerobioza (ciclul Embden-Mayerhoff), proces denumit glicoliza anaeroba.
Degradarea anaeroba a glucidelor este incompleta, ajungandu-se la acid lactic, de unde si denumirea de efort lactacid.
Exemple de eforturi anaerobe lactacide sunt probele din alergare pe 200 m,400m sau 4x400m sunt considerate eforturi
lactacide, dovada lactacidemiile crescute in timpul efortului (12 - 14 milimoli/l)

CARACTERISTICELE EFORTURILOR ANAEROBE LACTACIDE:


- putere maximala (energie pe unitatea de timp) crescuta, dar de aproximativ 50% din puterea maximala alactacida;
- puterea maximala lactacida este atinsa la 10-15 s si poate contine aproximativ 40 s, dupa care intensitatea prestatiei scade;

- cheltuielile energetice sunt acoperite prin epuizarea stocului de CP si utilizarea glicogenului si/sau glucozei;
- productia de energie pe cale aeroba este si ea prezenta, dar acopera aproximativ 20% din necesarul total energetic;
- productia crescuta de acid lactic este evidenta de cresterea concentratiei H+ care produc o mare aciditate intracelulara;
- perturbarea echilibrului acidobazic al organismului ce obliga adesea sportivul la abandon;
- cand cantitatea de acid lactic este foarte crescuta, acesta actioneaza ca o supapa care inhiba glicoliza si deci, fereste
organismul de o acidifiere ce n-ar putea fi suportata;
- capacitatea (cantitatea totala de energie) este limitata, tocmai prin acidoza crescuta care inhiba glicoliza, inainte ca rezervele
glucidice musculare sa se fi epuizat;
- dupa efort, are loc resinteza CP si excretia - metabolizarea acidului lactic. Acidul lactic migreaza din muschi in sange si apoi
in alte tesuturi;
- efortul fiind anaerob, se contracteaza o datorie de oxigen care este platita dupa efort - datorie de oxigen lactacida , cu valori
de aproximativ 10-12 1;
resinteza de glucoza si proteine, din acidul lactic acumulat, constituie cai importante de refacere metabolica
suplimentara a organismului;
refacerea activa practicata dupa efort, constituie o modalitate rapida si adecvata de metabolizare a acidului lactic;
viteza de eliminare a acidului lactic este (dupa Saltin), de 50% in 25 min si 100% in 60 min.;
puterea maxima glicolitica este limitata de cantitatea de enzime care asigura transformarea glicogenului in acid
lactic;
randamentul crescut in aceste eforturi se datoreaza musculaturii bogate in fibre albe (Ft),caracterizate prin metabolism
anaerob.

EFORTURILE AEROBE

Toate solicitarile care depasesc 2-5 minute si a caror intensitate permite o aprovizionare cvasicompleta cu O 2,
eforturi aerobe.
Modalitatea de resinteza a ATP-ului, o constituie oxidarea completa intramitocondrial a glucidelor, a AGL, in prezenta
O2.
Reactiile de degradare aeroba sunt: glicoliza aeroba; ciclul Krebs;
sistemul transportorilor de electroni.
Degradarea oxidativa a substratului energetic este completa pana la CO2, H2O si energie.
Intrucat eforturile cu dominanta aeroba mai sunt denumite eforturi de anduranta se impune definirea notiunii
('endurance' = putere de a suporta) - anduranta este capacitatea de a efectua o perioada indelungata o activitate
oarecare, fara a-i scadea eficacitatea. este capacitatea de a rezista la oboseala. In acest sens si in functie de sursa
energetica, se vorbeste de anduranta anaeroba alactica si lactica. In practica, termenul de anduranta este folosit
pentru activitatile in regim aerob stabil.
Referitor la sistemul energetic aerob de sustinere a unui efort de lunga durata, caracteristicile acestuia sunt:
- puterea maximala aeroba (PMA), respectiv cantitatea maxima de energie eliberata pe unitatea de timp cand debitul
energetic este maxim, se atinge dupa 2-3 minute si poate fi mentinuta la valori maximale 5 min. sau maximum 10 min.
(de ex. cursele de 1500 - 3000 m);
- PMA este relativ modesta si este evaluata la 20-30% din puterea anaeroba alactacida;

- desi PMA este mica si randamentul de asemenea, metabolismul aerob are avantajul de a putea functiona practic
timp nelimitat, cu conditia unui aport corespunzator de substante nutritive si oxigen;
- efortul care se desfasoara la PMA (la VO2max), beneficiaza doar de utilizarea glucidelor,
- capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita pe toata durata efortului) este foarte mare si proportionala cu
durata probei (de exemplu, 30 - 70 K.J pentru parcurgerea a 10 Km si 120 -850 KJ pentru 42 km.
- inertia este mare (3-4 min.) la neantrenati si aproximativ 1,5 - 2 min. la antrenati;
- cu cat efortul este mai solicitant si se desfasoara la un procentaj mai mare din VO 2 max, cu atat lactacidemia este mai mare
(lactacidemia se amplifica in efort si apoi se stabilizeaza):
- daca productia si metabolizarea lactatului cresc in mod egal, efortul ramane per total aerob;
- metabolismul aerob e o sursa bogata de energie (din 350 - 450g glicogen si 13 - 15 Kg lipide, fata de fosfogene 19-23
mmol/Kg);
- performanta in eforturile aerobe depinde si de procentajul de fibre rosii, dotate cu rezerve energetice si enzimatice specifice
metabolismului aerob, precum si de o densitate si marime considerabila a numarului si taliei mitocondriilor;
- parametrul esential si semnificativ de apreciere a posibilitatilor de lucru aerob, il reprezinta consumul maxim de
oxigen (VO2 max).
In repaus, consumul de O2 este de 250 - 300 ml/minut, iar in efort vorbim de VO2 max. Acesta are valori (absolute) de 3000 3500 ml/minut sau chiar 5500 ml/min. (sportivi). In valori relative, VO 2 max este de 75 ml/Kg corp la fondisti, fata de 45
ml/Kg corp la sedentari.

Un sportiv poate lucra la PMA, respectiv la consumul sau maxim de O2, maximum 5 - 8 minute (10
minute pentru sportivii de elita): in continuare, prestatia se desfasoara la un anumit procentaj
dinVO2 max.
EFORTUL MIXT,

din sporturile in care intensitatea efortului permite aprovizionarea partiala a organismului cu oxigen (ex: proba de 1500 m),
substratul energetic este reprezentat de ATP, CP, acidul lactic si degradarea aeroba a glucidelor. Energia este furnizata atat
aerob cat si anaerob in functie de intensitatea efortului pe traseu.

Dupa TIPUL DE CONTRACTIE, efortul poate fi:

EFORT IZOTONIC (dinamic), in care contractiile musculare presupun cresterea initiala a tensiunii interne si apoi
pastrarea constanta a acesteia tot timpul contractiei, iar fibrele musculare se scurteaza fie deplasand segmentele corporale, fie
efectuand lucru mecanic deplasand o greutate.

EFORT IZOMETRIC (static), care presupune doar cresterea tensiunii interne a fibrelor musculare fara scurtarea
muschiului si deci fara efectuarea de lucru mecanic.

EFORT IZOKINETIC (in care tensiunea interna este mare in toate fibrele musculare active, pe toata durata contractiei);
Continuind clasificarea, in functie de organul, aparatul si sistemul
implicat dominant in efort se descriu:

EFORTUL DE TIP NEUROMUSCULAR,


In care solicitarea se adreseaza preponderent sistemului neuromuscular.
Eficienta acestui efort depinde de nivelul de dezvoltare si organizare a sistemului nervos central si periferic, capabil sa
mobilizeze prompt, economicos si in conditii diverse, efectorii musculari.
EFORTUL DE TIP CARDIORESPIRATOR,
in care aparatul cardiovascular, respirator si sangele sunt direct responsabile de valorile optime ale consumului maxim de
oxigen utilizat de tesuturi in scopul degajarii unei cantitati suficiente de energie.
EFORTUL DE TIP ENERGETIC,
denumit si efort endocrino-metabolic.
Performanta in acest tip de efort depinde de posibilitatile organismului de a resintetiza chiar in timpul efortului, substratul
energetic metabolizat.
Refacerea substantelor producatoare de energie presupune timp, de aceea eforturile aerobe pot oferi aceste conditii.
In acest tip de efort intervine reglajul hormonal, de ex: ACTH-cortizol care determina si mentine glicemia normala, furnizand
substrat glucidic prin procese de gluconeogeneza si medulosuprarenala intervine prin secretia de catecolamine cu rol ergotrop
mobilizator in efort.
Functie de CARACTERUL REPETARII MISCARILOR in:
EFORT CICLIC (stereotip, ritmic) in care miscarile se repeta in unitate de timp, intr-un anume ritm si au avantajul unei mai
rapide automatizari, desfasurandu-se in conditii de economicitate energetica.
EFORT ACICLIC, caracterizat printr-o succesiune de contractie si relaxare, in care neexistand un ritm anume, nu se creeaza
stereotipie dinamica si in final nu se produce automatizarea miscarilor.

CONCEPTUL DE EFORT FIZIC IN VIZIUNEA SPECIALISTILOR DIN DOMENIUL EDUCATIEI


FIZICE SI SPORTULUI
Definitie. Consideratii generale.
''Efortul reprezinta o conduita de mobilizare, concentrare si accelerare a fortelor fizice si psihice in cadrul unui sistem de
autoreglaj constient si aconstient in vederea depasirii unui obstacol, a invingerii unei rezistente a mediului si a propriei
persoane".
In antrenamentul sportiv, ne intereseaza in mod deosebit efortul fizic, care prin actiunea sa implica sistemul muscular,
energetic, de transmitere si prelucrare a informatiei si determina un anumit grad de solicitare a organismului, solicitare care
prin caracterul sau de stres, modifica nivelul homeostaziei, fixandu-l pentru moment la un nivel superior.

SISTEMELE ENERGETICE
SI EFORTUL FIZIC
1. Sursele de energie
2. Biochimia productiei de energie
3. Sistemele energetice
4. Interactiunea sistemelor energetice
5. Utilizarea energiei
Sursele de energie
Musculatura reprezinta localizarea principala pentru oxidarea grasimilor si glucidelor, reprezentind in acelasi timp si locul
unde organismul, aflat in repaus sau in efort, isi realizeaza homeostazia energetica.
Sursele energetice accesate in efort sunt musculare si externe ( extramusculare ).
Rezervele musculare de energie sunt reprezentate de :
- Adenozintrifosfat ( ATP )
- Creatinfosfat ( CP )

- Glicogenul muscular
- Lipidele intracelulare.

Glicogenul muscular
In fibra musculara glicogenul atinge in medie 80mmoli / gram tesut muscular umed, ceea ce inseamna o cantitate de
15 grame glicogen pe 1 kg de tesut muscular.
masa musculara reprezinta in medie 40% din greutatea corporala. Pentru un individ de greutate medie, adica 80 kg,
40% inseamna 32 kg de tesut muscular.
Daca exista 15 grame / kg de tesut muscular umed, aceasta inseamna 480 grame de glicogen. Si daca 1 gram de
glicogen produce 4,1 Kcal, rezulta o rezerva energetica de 2000 kcal.
In cazul glicogenului muscular, prin antrenament specific si / sau printr-o dieta adecvata, continutul de glicogen poate
creste de la 15 g / kg. tesut muscular umed la 50 g / kg !
Cresterea cantitatii de glicogen are insa si inconveniente : fiecare gram de glicogen trage dupa el 2,7 grame de apa;.

Lipidele intracelulare
In fibra musculara se stocheaza lipide in medie de 7-25 moli / gram tesut muscular umed.
De aceasta data, rezervele de lipide, sunt mai mari in fibrele musculare lente ( slow twich ), cu potential oxidativ mare.
Rezervele energetice externe ( extramusculare )
Sunt reprezentate de :
- Glicogenul hepatic
- Glucoza sanguina
- Lipidele din tesutul adipos periferic

Glicogenul hepatic
Ficatul uman are o greutate medie de 1,2 kg si contine in medie 85 gr glicogen / kg tesut hepatic proaspat. Cantitatea de
glicogen pe kg. tesut hepatic proaspat poate varia de la 0 la 110 gr / tesut hepatic proaspat, media situindu-se in jurul a 100 gr /
tesut, ceea ce inseamna ca reprezinta o rezerva energetica de 400 kcal

Glucoza sanguina
In acest caz, valorile normale sunt de 5,5 mmoli / L sau 100-120 mg / dL.
Valori mai mici de 3 mmoli / L sunt considerate hipoglicemie.
10 gr de glucoza sunt continute in 10-15 L de singe. Nivelele sanguine de glucoza sunt mentinute la valori normale de ficat.

Lipidele din tesutul adipos periferic


Acizii grasi liberi reprezinta o sursa majora de energie, lipidele asigurind de exemplu, la o greutate corporala de 60 kg si 1520% tesut adipos, 100.000-150.000 kcal energie.

Dinamica energogenezei in efort


Poate fi schematizata astfel:
ATP cantitatea de ATP scade pe masura ce se desfasoara efortul. La un nivel de intensitate comparabil cu 50% din VO2max
individual, ritmul de utilizare ( turnover ) a ATP creste de aproape 40 de ori fata de cel din repaus, la un consum de O2 cu
valoare medie de 150 ml / kg / minut ( rata maxima de consum O2 aproximativ 300 ml / kg / min ).
Prin antrenament, rapiditatea scaderii cantitatii de ATP scade.
Rata maxima de utilizare a ATP este de 3 moli / gr. tesut / secunda.
CP - se afla in celule in cantitati de 3-4 ori mai mari decit cele de ATP. Maniera prin care CP cedeaza Pi pentru refacerea
nivelelor de ATP este inca subiect de controversa.
Metabolismul glucozei este un subiect cunoscut

Glicogenul muscular
Are o concentratie celulara de 10-50 gr / kg tesut muscular umed. Utilizind 1L de O2 glicogenul realizeaza 5,1 kcal.
Glicogenul poate fi utilizat in conditii aerobe dar si anaerobe. Caile metabolice sunt activate rapid iar cantitatea de glicogen
poate fi marita, prin regimuri alimentare sau antrenamente.
In sfirsit, daca intensitatea efortului este mare ( peste 90% VO2 max ), glicogenul este singura sursa energetica utilizata.

Lactatul
Ca produs al metabolismului glucidic, este rezultatul intensitatii si duratei efortului fizic, dar si al tipului de fibra musculara
implicata in efort.
Rata maxima de productie de lactat, la om, este de 1,35 moli / gr tesut / sec.

Lipidele
Apelul la aceasta sursa energetica are si avantaje si dezavantaje.
Avantaje ar fi urmatoarele:
produc 9,3 kcal / gr;
reprezinta cea mai mare sursa energetica existenta, cu o productie maxima estimata la 100.000 150.000 kcal.
lipidele reprezinta sursa energetica principalafolosita in conditii de repaus sau in eforturile fizice de intensitate redusa.

Dezavantaje:
rezervele musculare de lipide sunt mici in comparatie cu cele de glicogen;
lipidele sunt mari consumatoare de oxigen, la volume egale de oxigen utilizat, lipidele produc 4,62 kcal / L fata de 5,1 kcal / L
din glucide.
In plus lipidele au un timp de amorsare a proceselor energogene de 20-30 minute, interval in care are loc mobilizarea eficienta
a acizilor grasi liberi si cresterea acestora la nivel sanguin ( in repaus, 0,85 mmoli / L si in efort 1,5 mmoli / L ), cresterea
activitatii simpatice, a descarcarilor de epinefrina, etc

Proteinele
Sunt folosite in cazul scaderii importante si de durata a rezervelor de glicogen dar si in subnutritie.
Daca pana acum s-a crezut ca ele nu pot fi considerate ca o sursa energetica, investigatii recente arata contrariul.
In eforturile de anduranta aportul energetic provenit din proteine poate asigura 5 15% din necesar. Aceste valori se pot mari,
in eventualitatea unor eforturi fizice de intensitate foarte mare, repetate intr-un interval scurt de timp sau a unor eforturi de
lunga durata ( ultramaraton ).
Utilizarea proteinelor ca sursa energetica este dezavantajoasa.
Pentru ca, in parte, proteinele utlizate, provin din musculatura, efectul asupra performantei este negativ.
Aspectul a avut efect direct asupra indicatiei conform careia unui sportiv de anduranta ii sunt suficienti 0,75 1 gr. proteina /
kg /zi, cantitatea crescind la 1,5 2 gr. proteine / kg / zi . Sunt de preferat proteinele de origine animala.

In concluzie:
- Glucidele utilizeaza mai putin oxigen; din acest motiv efortul intens utilizeaza glucide.
- Lipidele utilizeaza mai mult oxigen; eforturile de intensitate mica ( fara restrictii de oxigen ) vor utiliza lipide.
- Proteinele utilizeaza o cale metabolica lunga pana la utilizarea ca substrat.
Pe parcursul unui efort fizic este folosita o combinatie de surse energetice: la eforturi de intensitate mare sursa energetica
este aproape exclusiv reprezentata de glucide, pe cind in eforturile de intensitate mica, sunt utilizate predominant grasimi.
S-a descris chiar si o corelatie intre intensitatea efortului ( exprimata in %Fcmax. ) si utilizarea (contributia ) fiecarei surse
energetice
Astfel:
Tabel - Corelatia dintre intensitatea efortului ( % FC max ) si substratul energetic utilizat.

BIOCHIMIA PRODUCTIEI DE ENERGIE.


- Componentele sistemelor energetice
- Fosfatii macroergici
- Glicoliza
Componentele sistemelor energetice
Notiunea de sistem energetic se refera la calea metabolica prin care se produce energia necesara contractiei
musculare.
In organism, exista trei cai metabolice ( sisteme energetice ) importante:
sistemul fosfagen ( ATP - CP, anaerob alactacid ),
sistemul anaerob ( lactacid ) si
sistemul aerob.
Pentru a intelege mai bine aceste cai metabolice este util sa facem citeva precizari asupra componentelor lor.

ATP
Sau adenozintrifosfatul reprezinta singurul compus chimic sub forma caruia energia este stocata la nivel celular, cu precadere
in fibrele musculare.
Energia este utilizata in procesele de contractie musculara. Eliberarea ei are loc in urma scindarii moleculei de ATP cind,
ruperea unei legaturi macroergice de tip fosfat.
Rezultatul este aparitia adenozintrifosfatul ( ADP ) si a unui fosfat liber ( Pi ) plus energie care este folosita imediat.
In functie de intensitatea efortului in curs, scaderea ATP poate fi mai mica si mai lenta sau accentuata si mai rapida.
Rezervele de ATP sunt reduse, asa ca depletia lor are loc in scurt timp. Pentru ca efortul inceput sa poata continua, este
obligatorie refacerea stocului de ATP, care sa permita furnizarea energiei in continuare.
Refacerea nivelelor de ATP se face pe trei cai metabolice, cunoscute si ca sisteme energetice.

CP
Sau creatinfosfatul.
Este primul compus chimic prezent la nivel celular care participa la refacerea nivelului de ATP.
Procesul de refacere a ATP din CP implica cedarea unei grupari macroergice fosfat catre ADP, rezultatul fiind refacerea ATP.
La fel ca si ATP, CP se afla in celule in cantitati minime, fiind deci o solutie de moment, avind insa drept calitate, o mare
accesibilitate si producerea instantanee de energie.
In acest fel sunt posibile eforturile acute, de mare intensitate.

Acidul lactic este un produs intermediar al metabolizarii glucozei.


Glicogenul este forma sub care se stocheaza carbohidratii in organismul uman. Cele mai mari stocuri se
afla in ficat si in musculatura striata.
Glicoliza este procesul biochimic prin care are loc metabolizarea glicogenului, proces care drept scop
refacerea rezervelor de ATP.
Aerob caracterizeaza orice proces biochimic de producere a energie, in prezenta oxigenului.
Anaerob defineste procese biochimice de energogeneza care se produc in absenta oxigenului.
Compusul care stocheaza energia este ATP-ul:
Prin scindare enzimatica, gruparea terminala fosfat ( legatura macroergica ) se elibereaza energie, urmind a fi utilizata in
diverse scopuri ( de ex. contractia musculara ):
ATP (ATP-aza) ADP + Pi + E
ADP adenozin difosfat
Pi fosfat anorganic
E energie
ATP-ul este sursa energetica unica pe care o poate utiliza musculatura, atunci cind se contracta.
Cantitatea de ATP prezenta in muschi este insa redusa ( aprox. 5 moli/gram subst.uscata ). Din acest motiv, cantitatea este
suficienta doar pentru 2 3 secunde de efort, echivalentul a 1-2 contractii musculare de intensitate maxima.
Din aceste motive, ATP-ul este refacut si stocat in permanenta.
Refacerea ATP-ului este un proces extrem de rapid, ceea ce permitesustinerea unor eforturi de mare intensitate.
Sustinerea acestui proces de refacere continua este asigurat de prezenta unui alt compus macroergic, creatinfosfatul
( CP ) care are capacitatea de a transfera o grupare fosfat catre ADP-ul rezultat anterior; se reface astfel ATP-ul.
Din nou, procesul este extrem de rapid si este catalizat de o enzima, creatin-kinaza ( CK ):
CP + ADP ( CK ) ATP + creatina
CP creatin-fosfat
CK creatin-kinaza
Chiar daca concentratia de CP este de 15 20 moli/gram subst.uscata, ceea ce reprezinta o cantitate de 3 4 ori mai
mare decit stocurile existente de ATP, asigura contractii musculare pentru o perioada mai mare de timp, de aproximativ 6 8
secunde. Acest timp de activitate este la fel de scurt, chiar si pentru sprinturi.
Exista insa si alte cai de a asigura grupari fosfat ( Pi ) care sa se cupleze cu ADP, ceea ce ar duce la resintetizarea ATP.
Reactia este prezentata mai jos, ea fiind catalizata de mio-kinaza:
2 ADP MK ATP + AMP
MK mio-kinaza
AMP adenozin monofosfat
Aceasta ultima reactie este una de urgenta, fiind considerata neeconomica pentru ca duce la scaderea nivelului de
ADP care poate lua parte la resintetizarea ATP-ului.

GLICOLIZA AEROBA.

Productia de ATP rezultata in urma degradarii aerobe a glucozei este mai mare decit procesul asemanator realizat in
conditii anaerobe. Ecuatia care sumeaza rezultatele lantului de reactii aerobe arata in felul urmator:
Glucoza + 36 ADP + 36 Pi + 6 O2 6 CO2 + 36 ATP +
42 H2O
Caile metabolice, aeroba si anaeroba merg paralel, ceea ce explica, de ce exista nivele sanguine de lactat, in
conditii bazale: in singele venos 1 1,8 mmoli/L si in plasma, 0,6 2,4 mmoli/L.
Daca fibrele musculare sunt alimentate cu cantitati suficiente de O2, scindarea compusilor macroergici se face
aproape exclusiv pe cale aeroba.

SISTEMELE ENERGETICE UTILIZATE


Citeva cuvinte despre sistemele energetice sau caile metabolice de producere a energiei utilizabile in organism:
- Sistemul ATP-CP
- Sistemul anaerob
- Sistemul aerob

SISTEMUL ATP CP.


Sistemul fosfagen / componenta anaerob alactacida ( fara producere de acid lactic ! ) a energogenezei.
Sistemul ATP CP are doua componente: ATP si CP. Prima asigura energia necesara contractiei musculare iar cea de a
doua, CP, la refacerea nivelelor reduse de ATP.
ATP putin suporta efortul doar citeva contractii musculare, pentru 4 6 sec. La finalul lor, este folosit CP pentru refacerea
nivelelor de ATP. Acesta transforma ADP ul acumulat in ATP. Dupa alte 4 - 9 secunde si nivelele de CP scad. In acest fel,
sistemul ATP CP poate sustine eficient un efort cu durata maxima de 12 secunde, contributia sa la energogeneza reducinduse, cu un minim la 20 secunde de la debutul efortului, cind rezervele de ATP si CP ajung minime. In acest moment, efortul fie
se opreste si incepe refacerea rezervelor energetice, fie se apeleaza la alte cai metabolice, care pot reface nivelele de ATP,
mentinind turnover-ul energetic pentru sustinerea efortului.

SISTEMUL ANAEROB.
Dupa 20 sec. de la debutul efortului fizic, rezervele intracelulare de ATP si CP sunt la nivele minime, se va utiliza glicogenul
muscular, ca substrat pt. refacerea ATP-ului. Procesul biochimic este denumit glicoliza anaeroba ( are loc in absenta oxigenului
! )si are ca rezultat, producerea de ATP dar si aparitia unui produs intermediar de metabolism glucidic, acidul lactic. Procesul
este mai complicat, fiind compus dintr-o serie de 12 reactii succesive, ceea ce face ca si durata sa sa fie mai mare, in
comparatie cu activitatea sistemului ATP CP, unde au loc practic doar 2 reactii. Se produce si ac.lactic, produs intermediar de
metabolism, care si el poate fi o sursa utilizabila de energie, dar care determina aparitia acidozei lactice.
Acumularea ac.lactic creeaza starea de acidoza lactica metabolica in celule si secundar in singe, stare care are efecte negative
asupra capacitatilor contractile musculare si care interfera si activitatea altor sisteme si organe.

SISTEMUL AEROB.
Daca durata efortului fizic depaseste 2 minute, intra in actiune sistemul aerob de productie. Acest interval de timp este
necesar pentru amorsarea eficienta a proceselor de energogeneza aeroba. Acestea sunt mai lente, dar au o eficienta net
superioara.
Procesul se numeste glicoliza aeroba. Daca efortul este de durata mai mare iar intensitatea este redusa, locul glucidelor poate fi
luat de lipide. Sistemul de productie aerob este cel mai lent dintre toate, dar poate furniza energie efortului pentru citeva ore iar
daca in locul glucidelor sunt folosite lipidele, pentru un timp indelungat.
- Antrenamentele de tip aerob conduc la dezvoltarea si ameliorarea capacitatilor sistemelor cardiovascular si a aparatului
respirator, ajuta la refacerea organismului dupa eforturi intense si formeaza baza capacitatilor de anduranta.
- Sistemul aerob este eficient si nu produce compusi metabolici care sa induca starea de oboseala.
- Asigura energia necesara eforturilor fizice de intensitate medie si mica dar de durata mare ( pana la citeva ore ).
- Ocupa un loc important in procesele de refacere post-efort pentru toate tipurile de efort.
- Capacitatile cardiovasculare si respiratorii sunt decisive in performanta aeroba.
- Sistemul energetic aerob este rezistent la starea de oboseala.
- Sistemului energetic aerob ii este necesar un timp de amorsare a proceselor de producere a energie
Toate mecanismele energetice sustin efortul la debutul lui; contributia fiecareia difera de la individ la individ, de tipul
efortului facut si de rata de eliberare a energiei. Atentie, activitatea sistemelor energetice interfera; ele nu functioneaza separat.

UTILIZAREA ENERGIEI
Simplificind, producerea si utilizarea energiei in repaus si effort are loc in trepte succesive, dupa cum urmeaza:
in repaus, energia este produsa si utilizata la nivele minime.
In efort, producerea si utilizarea energiei cresc in functie de intensitatea si durata efortului fizic.
Dupa incheierea efortului fizic, are loc refacerea rezervelor de energie.
In repaus, in absenta unor eforturi fizice, energia este folosita doar pentru mentinerea functiilor fiziologice de baza.
. In efortul fizic are loc angajarea productiei si utilizarea energiei. Procesul este fazic, succesiunea fiind urmatoarea:
faza I, care reprezinta trecerea de la starea de repaus la cea de effort, pana la prima crestere a valorilor lactatului
sanguin ( pragul aerob, lactat sanguin 2 mM/L );
faza a II-a, este faza tranzitiei aeob anaerobe ( intervalul de la prima crestere a lactatului sanguin pana la pragul
anaerob, care reprezinta cea de a doua crestere a lactatului sanguin );
faza a III-a, sau faza productiei anaerobe de energie, situata peste nivelul pragului anaerob. Valorile maxime
individuale de lactat sunt asociate cu performantele maxime individuale.
Dupa incheierea efortului fizic, are loc revenirea la normal a mediului intern si apoi refacerea rezervelor energetice.