Sisteme de educatie

Pedagogul francez G. Mialaret (1993) extinde notiunea de educatie si arata ca ea reprezinta simultan: o activitate organizata
institutional conform unor finalitati educative; un produs al activitatii, determinabil si adaptabil la cerintele societatii; un proces
angajat intre mai multe fiinte umane, aflate in diferite relatii de comunicare si de modelare reciproca.
Philip Coombs a diferentiat inca din anii 70 trei tipuri sau forme de educatie. In Dictionarul International al Educatiei, intalnim
aceste trei notiuni corelate: educatie formala, educatie informala si educatie nonformala.
In cursul existentei sale, fiecare persoana este supusa unui ansamblu de influente care se succed sau se imbina armonios. Unele
au un caracter intentionat, sistematic, organizat, dar altele actioneaza spontan, accidental. Toate acestea se structureaza in trei mari
categorii, cunoscute sub numele de forme ale educatiei: educatia formala, nonformala si informala.
I.1. Educatia formala (termenul de educatie formala provine din latinescul formalis, care inseamna oficial, organizat si legal)
presupune transmiterea cunostintelor teoretice si practice si asimilarea acestora de tanara generatie in special, formarea
personalitatii in cadrul institutionalizat, oferit de institutiile de invatamant de toate gradele.
- Reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate pe niveluri si trepte de studii
(gradinite, scoli, universitati, centre de perfectionare).
- Se realizeaza in cadrul unui proces de instruire si educare realizat cu rigurozitate in timp si spatiu, pe baza de planuri,
programe, manual, cursuri si diverse mijloace de instruire.
- Este o eduactie complexa, programata, organizata, intentionata si constienta.
- Are in vedere toatre continuturile activitatii de formare, dezvoltarea personalitatii in plan intelectual, moral, tehnologic,
estetic si fizic.

- Este dirijata de un corp profesoral specializat.

- Raspunde unei comenzi sociale si este intotdeauna evaluata social.
- Este generalizata, permitand tuturor indivizilor accesul la valorile si experienta umanitatii.
Critici:
- Nu lasa loc imprevizibilului, ceea ce poate predispune catre rutina si monotonie.
- Se pune prea mult accentul pe informativ si instructiv, in defavoarea aspectelor formativ-educative.
- Relatii slaba cu ceilalti factori educative: familia, biserica, comunitatea.
I. 2. Educatia nonformala (termenul provine din latinescul nonformalis, care inseamna fara forme) reuneste ansamblul
activitatilor educative ce se desfasoara intr-un cadru institutionalizat, dar situate de regula in afara sistemului de invatamant.
Cuprinde totalitatea actiunilor educative desfasurate in institutii special organizate: case de cultura, biblioteci, palatele copiilor, teatre,
cinmatografe si muzee.
Reprezinta si o componenta a etapei scolare a educatiei: activitati in cadrul cercurilor, sesiuni de comunicari stiintifice,
comemorari sau festivitati, olimpiade competitii culturale si sportive sau sub forma de vizite si excursii.
Educatia nonformala este definita: educatia primita in afara scolii sau in afara anilor afectati prin statutul scolaritatii, de
exemplu educatia adultilor.
Educatia nonformala se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate, ea venind in intampinarea intereselor multiple si variate ale
elevilor, si contribuind la largirea orizontului cultural, imbogatirea cunostinteleor din anumite domenii, dezvoltarea aptitudinilor
speciale.
Spre deosebire de educatia formala, educatia nonformala se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

- are caracter facultativ sau optional;

- elevii sunt implicati in proiectarea, organizarea si desfasurarea acestor activitati;
- nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasa;
- permite punerea in valoare a aptitudinilor si intereselor copiilor si tinerilor;
- permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporita a formelor, cunoaste modalitati diferite de finantare;
- faciliteaza promovarea muncii in echipa si a unui demers pluri sau interdisciplinar;
- accentueaza obiective de tip formativ-educativ.
Dezavantajul major al educatiei nonformale este legat de absenta unor demersuri evaluative sistematice. Intre educatia formala
si nonformala exista o interactiune, educatia formal avand rol de dirijor.
I. 3. Educatia informala (termenul provine din latinescul informis, care inseamna fara forma, involuntar, spontan) cuprinde
influentele educative ce se exercita spontan si continuu, neintentionat, in afara cadrului organizat, institutionalizat, din partea
ambiantei sociale, a intregului mediu de viata. Acest tip de edcatie poate avea si efecte negative, deoarece mediul social nu ofera
intotdeauna numai aspect demne de urmat. Contracararea acestora se constituie ca una din sarcinile educatiei formale.
Caracteristici:
- spontaneitatea
- atractivitatea si diversitatea stimulilor educationali (mass-media, internet, personane importante din mediul psiho-social)

- absenta restrictiilor sau a standardelor

- varietatea continutului informational, acoperind toate domeniile de cunoastere
Educatia formala trebuie sa valorifice efectele educatiei nonformale si informale in conditiile actuale. Scoala nu-si poate
permite sa ignore mesajele celorlalte educatii si nici sa intre in contradictii cu ele. Educatia formala are menirea de a completa,
corecta, sistematiza achizitiile dobandite prin educatia nonformala si informala, exercitand o functie de integrare si sinteza a diferitelor
experiente ale elvilor. Ele se sprijina si se conditioneaza reciproc.
II. Comunicarea
Motto:
daca nimeni nu ma intreaba ce este timpul, stiu; dar daca ma intreaba, nu mai stiu Sfantul Augustin
Privit din punct de vedere stiintific, actul de comunicare este procesul de transmitere a informatiilor si sentimentelor (idei,
pareri, atitudini, opinii) de la un individ catre un alt individ sau de la un grup social catre un alt grup social.
Fascinanta si omniprezenta, comunicarea este insa, prin excelenta, o dimensiune fundamentala a existentei si a dezvoltarii
umane
din
cele
mai
vechi
timpuri.
Cuvantul comunicare provine din limba latina si termenul a circulat in vocabularul vremii cu sensul de a impartasi ceva
celorlalti.
Prin comunicare intelegem transmiterea unui continut (mesaj) de la emitator la receptor prin intermediul unui canal sau cai de
comunicare. Prin urmare, fiecare act de comunicare presupune existenta unui emitator (E), a unui receptor (R) si a unui canal. Se
realizeaza intotdeauna intr-un context (spatiu, timp, ambianta, starea psihica a celor ce participa la comunicare) care influenteaza
calitatea comunicarii.
Pentru a transmite mesajul, emitatorul il codifica (il transpune intr-un sistem de semne verbale sau nonverbale), iar receptorul
realizeaza decodarea mesajului.
canal

Emitator (E)

Receptor (R)
codare

decodare
decodare

conexiunea inversa (feed-back)

codare

In actul comunicarii atat E, cat si R se angajeaza cu un anumit repertoriu. Prin repertoriu intelegem ansamblul de cunostinte,
priceperi, deprinderi, experienta nivelul dezvoltarii celor care participa la comunicare.
Pentru a avea loc actul comunicarii, cele doua repertorii (ale E si R) trebuie sa aiba o parte comuna, in caz contrar
comunicarea fiind imposibila.

II. 1. Forme ale comunicarii umane (adaptate si dezvoltate dupa L. Iacob si A. Barna)
Criterii
Forme
1. Parteneri
c.

c. interpersonala

Precizari
- cu sine
intrapersonala (monolog
ul interior
si
verbalizat
)

c. in grup mic
c. publica

2. Statutul interlocutorilor

c. verticala

c. orizontala

- intre 2
persoane
- relatie
de grup,
de tip fata
in fata
auditoriul
este
un
public
larg,
in
relatie
directa
(conferint
e, miting)
sau
indirecta
(ziar, TV)
cu
emitatorul
- are loc
intre
persoane
care
au
statute
inegale
(elevprofesor,

subalternsef).
- are loc
intre
persoane
care
au
statute
egale
(elev-elev,
profesorprofesor).
c. verbala (CV)
c.nonverbala (CNV)
3. Codul folosit
c.paraverbala (CPV)
c. mixta

- Informatia
este
codificata si
transmisa
prin cuvant
si prin tot
ceea ce tine
de acesta
sub aspect
fonetic,
lexical,
morfosintact
ic.
- Este
specific
umana.
- Forme:
orala si/sau
scrisa.
- Cea mai
studiata
forma a
comunicarii

umane.
- Informatia
este
codificata si
transmisa
printr-o
diversitate
de semne
legate direct
de postura,
miscarea,
gesturile,
mimica,
infatisarea
partenerilor.
- Faciliteaza
exprimarea
verbala.
- Se bazeaza
deopotriva
pe elemente
innascute,
dar si
invatate.

- Informatia
este
codificata si
transmisa
prin
elemente
prozodice si
vocale ce
insotesc
cuvantul si
vorbirea in
general si
care au

semnificatii
comunicativ
e aparte.
- In aceasta
categorie se
inscriu:
caracteristic
ile vocii,
particularita
tile de
pronuntie,
intensitatea
rostirii,
ritmul si
debitul
vorbirii,
intonatia,
pauza.
- Nu poate
exista, ca
forma, decat
concomitent
cu
exprimarea
verbala.
Combinarile
celor trei
forme sunt
foarte
variate

c. accidentala
4. Finalitatea actului comunicativ

c. subiectiva
c. instrumentala

transmiter
ea
intamplat
oare
de

informatii
, nelegate
de tema
abordata
exprimare
a directa
(verbal,
nonverbal
,
paraverbal
) a unei
stari
afective
- vizeaza
un
obiectiv
precis,
urmareste
producere
a
unui
anumit
efect
la
receptor si
se
modifica
in functie
de reactia
receptorul

5. Capacitatea autoreglarii

c. lateralizata (unidirectionala)
c. nelateralizata

6. Natura continutului

c. referentiala

ui. Este
forma
domonan
ta
de
comunica
re.
fara
feed-back
(comunica
re
prin
film,
radio, TV,
forme
care
nu
admit
interactiu
nea
instantane
e)
- cu feedback
concomite
nt,
determina
t
de
interactiu
nea dintre
E si R
- vizeaza
un anumit
adevar

c. operational-metodologica

c. atitudinala

(stiintific
sau de alta
natura)
care face
obiectul
expres al
mesajului
- vizeaza
intelegere
a acelui
act, felul
in
care
trebuie
operat,
mental
sau
practice,
pentru ca
mesajul
transmis
sa
fie
descifrat
valorizeaz
a
cele
transmise,
situatia
comunicar
ii si a

partenerul
ui
De retinut !!!
- Comportamentele comunicationale pot fi cu dominanta verbala, cu
dominanta nonverbala sau mixte.
- Continuturile afectiv-atitudinale se transmit, in proportii hotaratoare, prin
CPV si CNV: 55% nonverbal, 38% paraverbal si doar 7% verbal.
- CV si CPV sunt obligatoriu simultane, CNV poate fi simultana, dar le
poate si anticipa si succeda.
- Intr-o comunicare cu dominanta verbala, cum este cea dintre elev si
profesor, CPV si CNV nu se adauga verbalului, ci formeaza un intreg
structurat, complex, convergent.
II. 2. Comunicarea didactica
Comunicarea didactica este o forma specifica a comunicarii umane, direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de
invatare.
Particularitati:
- este proiectata si se desfasoara in vederea realizarii unor obiective instructive-educative anterior stabilite;
- vehiculeaza continuturi purtatoare de instruire;
- genereaza educatie, invatare si dezvoltare;

- presupune o implicare activa a educatului in actul comunicarii;

- este o comunicare totala si complex, integrand comunicarea verbal, nonverbala si paraverbala;
- cere existenta feed-back-ului in mod obligatoriu;
- comunicarea didactica nu se realizeaza doar pe vertical (profesor-elevi), ci si pe orizontala (elevi-elevi).
Factori ce conditioneaza eficienta comunicarii:
- f. ce tin de personalitatea profesorului: capacitatea de proiectare pedagogica, prelucrarea informatiilor, adecvarea mesajului la
particularitatile psihosociale ale elevilor, priceperea de a promova dialogul, de a stabili relatii armonioase cu clasa,
comportament flexibil, spirit de cooperare, capacitate empatica, cursivitatea discursului, timbrul, tonul vocii.
- f. ce tin de personalitatea elevului: nivelul dezvoltarii psihice, competenta lingvistica necesara decodarii mesajului, un anumit
fond de informatii, deprinderi, atitudini accumulate in timp la care sa se raporteze continuturile noi, disponibilitatea de a
asculta, de a primi mesajul, de a se implica activ in comunicare.
- f. ce tin de repertoriu: un repertoriu comun este indispensabil comunicarii.
Contextul in care are loc comunicarea
- canalul pe care circula informatia trebuie sa permita ca mesajul sa ajunga fara distorsiuni la receptor (se vor elimina
reverberatiile salii, zgomotele, starile de rumoare);
- folosirea a cat mai multe canale pentru transmiterea informatiei;
- atmosfera in care se realizeaza comunicarea sa fie calda, apropiata, fara stari conflictuale.
Conexiunea inversa presupune urmarirea atenta a comportamentului receptorului sau verificarea calitatii receptiei prin intrebari
de sondaj.

La nivelul fiecarui element implicat in comunicare pot sa apara blocaje. Sarcina cadrului didactic este de preveni sau de a
inlatura astfel de situatii nedorite.