Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pedagogul francez G. Mialaret (1993) extinde notiunea de educatie si arata ca ea reprezinta simultan: o activitate organizata
institutional conform unor finalitati educative; un produs al activitatii, determinabil si adaptabil la cerintele societatii; un proces
angajat intre mai multe fiinte umane, aflate in diferite relatii de comunicare si de modelare reciproca.
Philip Coombs a diferentiat inca din anii 70 trei tipuri sau forme de educatie. In Dictionarul International al Educatiei, intalnim
aceste trei notiuni corelate: educatie formala, educatie informala si educatie nonformala.
In cursul existentei sale, fiecare persoana este supusa unui ansamblu de influente care se succed sau se imbina armonios. Unele
au un caracter intentionat, sistematic, organizat, dar altele actioneaza spontan, accidental. Toate acestea se structureaza in trei mari
categorii, cunoscute sub numele de forme ale educatiei: educatia formala, nonformala si informala.
I.1. Educatia formala (termenul de educatie formala provine din latinescul formalis, care inseamna oficial, organizat si legal)
presupune transmiterea cunostintelor teoretice si practice si asimilarea acestora de tanara generatie in special, formarea
personalitatii in cadrul institutionalizat, oferit de institutiile de invatamant de toate gradele.
- Reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate pe niveluri si trepte de studii
(gradinite, scoli, universitati, centre de perfectionare).
- Se realizeaza in cadrul unui proces de instruire si educare realizat cu rigurozitate in timp si spatiu, pe baza de planuri,
programe, manual, cursuri si diverse mijloace de instruire.
- Este o eduactie complexa, programata, organizata, intentionata si constienta.
- Are in vedere toatre continuturile activitatii de formare, dezvoltarea personalitatii in plan intelectual, moral, tehnologic,
estetic si fizic.
Emitator (E)
Receptor (R)
codare
decodare
decodare
codare
In actul comunicarii atat E, cat si R se angajeaza cu un anumit repertoriu. Prin repertoriu intelegem ansamblul de cunostinte,
priceperi, deprinderi, experienta nivelul dezvoltarii celor care participa la comunicare.
Pentru a avea loc actul comunicarii, cele doua repertorii (ale E si R) trebuie sa aiba o parte comuna, in caz contrar
comunicarea fiind imposibila.
II. 1. Forme ale comunicarii umane (adaptate si dezvoltate dupa L. Iacob si A. Barna)
Criterii
Forme
1. Parteneri
c.
c. interpersonala
Precizari
- cu sine
intrapersonala (monolog
ul interior
si
verbalizat
)
c. in grup mic
c. publica
2. Statutul interlocutorilor
c. verticala
c. orizontala
- intre 2
persoane
- relatie
de grup,
de tip fata
in fata
auditoriul
este
un
public
larg,
in
relatie
directa
(conferint
e, miting)
sau
indirecta
(ziar, TV)
cu
emitatorul
- are loc
intre
persoane
care
au
statute
inegale
(elevprofesor,
subalternsef).
- are loc
intre
persoane
care
au
statute
egale
(elev-elev,
profesorprofesor).
c. verbala (CV)
c.nonverbala (CNV)
3. Codul folosit
c.paraverbala (CPV)
c. mixta
- Informatia
este
codificata si
transmisa
prin cuvant
si prin tot
ceea ce tine
de acesta
sub aspect
fonetic,
lexical,
morfosintact
ic.
- Este
specific
umana.
- Forme:
orala si/sau
scrisa.
- Cea mai
studiata
forma a
comunicarii
umane.
- Informatia
este
codificata si
transmisa
printr-o
diversitate
de semne
legate direct
de postura,
miscarea,
gesturile,
mimica,
infatisarea
partenerilor.
- Faciliteaza
exprimarea
verbala.
- Se bazeaza
deopotriva
pe elemente
innascute,
dar si
invatate.
- Informatia
este
codificata si
transmisa
prin
elemente
prozodice si
vocale ce
insotesc
cuvantul si
vorbirea in
general si
care au
semnificatii
comunicativ
e aparte.
- In aceasta
categorie se
inscriu:
caracteristic
ile vocii,
particularita
tile de
pronuntie,
intensitatea
rostirii,
ritmul si
debitul
vorbirii,
intonatia,
pauza.
- Nu poate
exista, ca
forma, decat
concomitent
cu
exprimarea
verbala.
Combinarile
celor trei
forme sunt
foarte
variate
c. accidentala
4. Finalitatea actului comunicativ
c. subiectiva
c. instrumentala
transmiter
ea
intamplat
oare
de
informatii
, nelegate
de tema
abordata
exprimare
a directa
(verbal,
nonverbal
,
paraverbal
) a unei
stari
afective
- vizeaza
un
obiectiv
precis,
urmareste
producere
a
unui
anumit
efect
la
receptor si
se
modifica
in functie
de reactia
receptorul
5. Capacitatea autoreglarii
c. lateralizata (unidirectionala)
c. nelateralizata
6. Natura continutului
c. referentiala
ui. Este
forma
domonan
ta
de
comunica
re.
fara
feed-back
(comunica
re
prin
film,
radio, TV,
forme
care
nu
admit
interactiu
nea
instantane
e)
- cu feedback
concomite
nt,
determina
t
de
interactiu
nea dintre
E si R
- vizeaza
un anumit
adevar
c. operational-metodologica
c. atitudinala
(stiintific
sau de alta
natura)
care face
obiectul
expres al
mesajului
- vizeaza
intelegere
a acelui
act, felul
in
care
trebuie
operat,
mental
sau
practice,
pentru ca
mesajul
transmis
sa
fie
descifrat
valorizeaz
a
cele
transmise,
situatia
comunicar
ii si a
partenerul
ui
De retinut !!!
- Comportamentele comunicationale pot fi cu dominanta verbala, cu
dominanta nonverbala sau mixte.
- Continuturile afectiv-atitudinale se transmit, in proportii hotaratoare, prin
CPV si CNV: 55% nonverbal, 38% paraverbal si doar 7% verbal.
- CV si CPV sunt obligatoriu simultane, CNV poate fi simultana, dar le
poate si anticipa si succeda.
- Intr-o comunicare cu dominanta verbala, cum este cea dintre elev si
profesor, CPV si CNV nu se adauga verbalului, ci formeaza un intreg
structurat, complex, convergent.
II. 2. Comunicarea didactica
Comunicarea didactica este o forma specifica a comunicarii umane, direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de
invatare.
Particularitati:
- este proiectata si se desfasoara in vederea realizarii unor obiective instructive-educative anterior stabilite;
- vehiculeaza continuturi purtatoare de instruire;
- genereaza educatie, invatare si dezvoltare;
La nivelul fiecarui element implicat in comunicare pot sa apara blocaje. Sarcina cadrului didactic este de preveni sau de a
inlatura astfel de situatii nedorite.