Sunteți pe pagina 1din 5

CE POTI FACE DACA ESTI ELEV SI TI-E FRICA DE PROFESOR

Profesorul care tipa si ameninta este slab. In primul si primul rand, ai grija de emotiile tale. Invata sa
nu-ti fie frica in interiorul tau. De cele mai multe ori ceea ce spun profesorii nu au fundament, insa
acestia stiu ca ti-e teama si se folosesc de asta. Spune-ti: E problema lui daca tipa sau e nervos. Mi-ar
placea sa vorbeasca calm, insa unii oameni se enerveaza si tipa. Nu sunt un nimeni daca tipa la mine.
Sa vad mai bine ce doreste sa fac. Intreaba-l: ce doriti sa fac dl. profesor?
Accepta responsabilitatea pentru greseala ta. Daca ai intarziat, nu ti-ai facut tema, nu stii lectia, sau
orice altceva ASUMA-TI RESPONSABILITATEA. Nu mintii! Nu uita ca il poti pacali uneori pe
profesor, insa in viata vei plati orice scurtatura. Incearca sa te achiti cat poti tu de bine de datoriile de
elev, insa atunci cand gresesti asumati-le. Majoritatea profesorilor vor fi atat de socati ca recunosti ca ai
gresit incat nici nu vor sti cum sa reactionezi.
Invata care sunt consecintele care exista si fa diferenta de cele care sunt inventate de profesori.
De exemplu: nu iti poate scadea nota la purtare pentru ca nu ti-ai facut tema sau nu are voie sa iti dea
nota la o anumita materie pentru ca ai deranjat clasa. Insa, acesta nu este o scuza ca tu sa nu inveti sau
sa te comporti urat la ore. Este corect sa primesti note mici daca nu inveti si este corect sa ti se scada
nota la purtare (dupa avertizare) daca deranjezi orele sau te comporti obraznic.
Daca ti-e teama ii poti spune direct: Dl. profesor, imi este teama de dvs. cand tipati la mine. Inteleg
ca sunteti suparat, inteleg si stiu ca am gresit (asta daca ai gresit!). Nu doriti sa vorbiti cu parintii mei?
Ai dreptul sa iesi oricand din situatia in care se tipa la tine, te simti amenintat sau umilit. Nu confunda
asta cu dreptul tau de a tipa la profesori! Nu ai nicio scuza sa vorbesti urat sa tipi sau sa ameninti un
profesor, chiar daca el o face! Nu uita! Daca ameninti un om nervos, se enerveaza si mai tare!
Cere ajutorul. Vorbeste cu un profesor in care ai incredere, cu parintii tai sau cu directorul scolii. Nu
incerca sa iti faci singur dreptate! Inca, din pacate, nu exista mentalitatea unei educatii fara frica.
CE POTI FACE DACA ESTI PARINTE SI AI UN COPIL CARUIA II E FRICA DE
PROFESOR
Nu te criza! Evita sa faci un circ in care sa scoti in evidenta comportamentul inacceptabil al
profesorului! Vei pierde oricum. Ti se va spune cat de inacceptabil se comporta copilul tau. Nu ai cum
sa castigi cu o astfel de atitudine!
Invata-ti copilul sa fie puternic emotional in situatiile in care unii profesori tipa la el. Indiferent ce
vei face, nu il vei putea scuti pe copil de astfel de experiente, insa, il poti invata ce sa faca cand se
confrunta cu astfel de situatii. Invata-l ca este valoros chiar daca ceialalti tipa sau il ameninta. Invata-l
sa-si asume responsabilitatea! Invata-l sa invete si sa fie disciplinat!
Nu iti invata copilul sa-i fie frica de profesor! Invata-l pe copil sa isi respecte profesorul chiar daca
nu este de acord cu ceea ce face acesta uneori, insa, NICIODATA nu il invata sa-i fie frica de acesta!
Incearca sa ai o discutie cu profesorul prima data. Vorbeste frumos si cu calm si spune-i ca intelegi
ca ii este dificil si ca tu doresti sa colaborezi cu el in educarea copilului tau, insa, il rogi sa nu tipe la
copil cand acesta greseste. Spre surprinderea ta, daca ai atitudinea corecta si vei face acest lucru
CERANDU-I FRUMOS si NU PRETINZANDU-I, vei obtine ceea ce iti doresti. Profesorii sunt si ei
oameni si isi doresc sa fie intelesi. Daca situatia este grava, te-ai asigurat ca nu catastrofezi si crezi ca
te tine, mergi mai departe pe calea ierarhica: director, inspectorat scolar, minister. Totul cu o
ATITUDINE CALMA, centrat pe rezolvarea de probleme si nu pe razbunarea copilului. In tot acest
demers nu uita ca daca il inversunezi pe copil impotriva profesorului ii faci un mare rau acestuia
(copilului)! Invata-l sa judece comportamente si nu oameni!

Educatia este cel mai important aspect al vietii umane. Parintii si profesorii modeleaza
comportamentele copiilor de azi. Indiferent cat as scrie si spune, mi se pare prea putin in comparatie
cu miza care este: VIATA COPILULUI.
Am vazut atatea vieti distruse de proprii parinti si educatori. Copilul este produsul mediului in
care creste si se dezvolta. Nu ii scuz greselile! Insa, stiu ca responsabilitatea se invata! Si de multe ori,
prin atitudinea noastra il invat exact altceva!
In articolul urmator voi incerca sa scriu ce pot face profesorii la clasa cu privire la problemele de
disciplina ale elevilor. Nu am nicio intentie sa lovesc in sistemul de educatie. Nu sunt de acord cu
metodele, insa, nu stau deoparte si le critic doar! Ofer solutii! Exista metode care functioneaza si fac tot
ce tine de mine sa ajunga la cat mai multi profesori. Ciudat, acestia le refuza uneori, desi le-ar face
munca mult mai usoara, mai placuta si mai plina de rezultate!
P.S. Sa nu uit sa iti spun ce a facut mama din exemplul de mai sus. i-a spus copilului ca in viata
e bine sa isi asume responsabilitatea, sa accepte cand greseste (notiunea nu era noua pentru fetita) si i-a
spus ca daca profesorul tipa la ea sa incerce sa isi repete ca ea nu este de vina pentru nervii profesorului
si ca profesorul greseste ca tipa, insa are dreptul sa faca greseli. De asemenea, trebuia sa il intrebe
simplu pe profesor: imi dati voi la ora sau nu? Atat!
Si, da, i-a spus sa incerce sa zambeasca dupa ce profesorul pleaca. Fetita avea si o recompensa daca
reusea. Si, da, a primit recompensa!

Frica de note mici


Nu mai pot merge la scoala
Parintii tai isi doresc tot binele pentru tine. Faptul ca te cearta pentru note inseamna ca au asteptari mari
de la tine, ceea ce duce la concluzia ca au o parere foarte buna despre tine. Ma gandesc ca frica ta de
note mici nu are legatura cu cearta parintilor, ci mai degraba cu credinta ta referitoare la pierderea
aprecierii lor. Acest aspect ar fi bine sa il discuti cu parintii, chiar daca iti vine sa plangi cand le
comunici aceasta frica sau durere. E mai bine sa le spui ca iti este frica (cu sanse de remediere a
situatiei si a atitudinii lor) decat sa ii pui in fata absenteismului sau a abandonului scolar.
Notele mici nu au nici o legatura cu persoana ta; cu alte cuvinte, tu nu esti tot una cu notele mici.
Acestea din urma reflecata doar interesul tau pentru performanta academica, interes care este destul de
scazut. Dar nu este capatul lumii; acest interes iti poate creste daca cineva sau poate chiar tu iti gasesti
o motivatie. Iar daca nu, tot nu este capatul lumii; poate ai alt interes in care poti face performanta. Insa
nu uita ca scoala este importanta totusi, pentru ca fara o diploma sansele de reusita, mai tarziu, se vor
restrange. Nu trebuie sa fii perfect sau sa fii geniu ca sa termini o scoala. Nici notele mari nu-ti
garanteaza reusita in viata. E suficient sa fii prezent, sa fii politicos si putin atent la ceea ce spun
profesorii. Vei vedea ca incet, incet va creste si interesul pentru informatie. Ca sfat, ti-as recomanda sa
inveti din curiozitate si nu din obligatie.
Iti inteleg frica de note mici... si eu am trecut prin asta si mi-a luat multi ani sa inteleg ca eu nu ma
identific cu notele. Am fost si eu certata si chiar umilita din cauza notelor si din aceasta cauza
performanta mea academica a sczut drastic. Parintii nu au procedat bine nici in cazul meu, nici in cazul
tau, dar asta nu inseamna ca sunt niste parinti rai, ci niste parinti cu standarde ridicate. Uite, pe langa
toata durerea mea legata de notele mici si problemele cu parintii, eu am avut si un beneficiu: cand am
terminat liceul (la un nivel submediocru) am vrut sa intru la facultate, nu pentru a satisface standardele
parintilor, ci pentru a nu pierde cea mai tare distractie a vietii. Aceasta mi-a fost motivatia care m-a
impins sa iau examenele de admitere cu bursa de merit si am invatat pe branci. Apoi, in timpul
studentiei am invatat si din curiozitate si din rusine (pentru ca eu cunosteam aceste standarde ale
parintilor pe care le proiectam in standarde universale). Apoi au urmat alte studii academice,
universitare si postuniversitare care mi-au trezit interesul si multe curiozitati. Notele mele mici, din
timpul liceului, nu reflectau prostia mea si nici nimicnicia (asa cum credeam atunci), ci mai degraba
inversunarea impotriva celor ce nu-mi dadeau voie sa-mi vad de interesele mele (haine frumoase,
baieti, etc). De fapt eram o persoana foarte inteligenta dar si foarte dezinteresata de scoala si de
pretentiile parintilor care credeau pe buna dreptate in capacitatile mele peste medie. Poate asa cred si
parintii tai despre tine. Si nu e un lucru rau, dimpotriva, este ceva imbucurator, care ar putea fi una din
motivatiile tale de a recupera ceea ce ai pierdut pana acum.
Asa ca nu dispera; sigur ca frica ta este justificata, dar ar fi asa de trist sa-ti pierzi scoala si o sansa in
plus pentru reusita in viata din cauza unei emotii (frica) ce se poate restabili sau disipa sau reduce
printr-o discutie! Daca nu ai face fata absolut deloc, as mai intelege ca nu vrei la scoala; dar asteptarile
pe care le au parintii tai, stau marturie in fata capacitatii tale. Altminteri, parintii si-ar da seama ca nu
exista nici o sansa si nu ar mai insista. Insa ei te cunosc cel mai bine si cred ca problema ta este doar
"lenea". Si uite o discrepanta intre adevarata problema (frica) si ceea ce cred ei ca ar fi problema
(lenea). Clarificarea acestei discrepante este primul pas. Apoi, daca va exista si o motivatie, vor urma si
alti pasi marunti, la inceput. Poate vei avea si o surpriza legata de ascensiunea ta, in timp. Dar pentru
asta, trebuie sa stii ca totul se poate recupera, in cazul tau.

Poveste terapeutica. Frica de esec scolar


A fost odata un baietel pe nume Radu. Auzise inca de la gradinita ca la scoala va fi mult mai greu
decat i-a fost pana atunci. Va invata lucruri mult mai frumoase, dar nu se va mai juca atat de mult si va
trebui sa fie mult mai serios. Sa isi faca temele, sa mearga in fiecare zi la scoala, sa fie organizat si
mereu atent la ore. A inceput si scoala. Primele zile i s-au parut de-a dreptul frumoase, dar apoi au
inceput sa invete tot mai multe lucruri si unele tot mai grele. Nu reusea sa inteleaga totul la scoala, iar
cand ajungea acasa avea nevoie ca mama sa stea cu el si sa ii explice totul inca o data.
- Nu mai vreau la scoala! E prea greu! Nu stiu nimic. Ceilalti copii stiu mai multe decat mine! se
plangea aproape in fiecare zi copilul.
De fiecare data cand era ascultat, in picioare, in fata clasei, ii era teama ca nu va sti sa raspunda si din
acest motiv raspundea cu greu sau gresea des. Invatatoarea ii spunea intotdeauna:
- Radu, trebuie sa fii mai atent. Straduieste-te mai mult. Poti, dar e nevoie sa fii putin mai serios cu
invatatul. Nu mai suntem la gradinita. Suntem copii mari deja!
Atunci cand se anuntau teste la scoala, Radu devenea din ce in ce mai speriat si nu mai era deloc sigur
pe ceea ce a invatat. Petrecea zile intregi inainte de un test cu mama alaturi si facea exercitii, dar
spaima ca nu se va descurca cand va fi la scoala era la fel de mare. Desi mama sa incerca sa il
incurajeze, dimineata, inainte de lucrarea de control, Radu era palid si speriat.
Intr-una din zile, bunica lui Radu a venit in vizita. Copilul inca era la scoala, iar mama si fata s-au pus
pe povesti. Mama lui Radu a inceput sa povesteasca despre temerile copilului ca nu va reusi sa se
descurce la scoala, ca nu va lua note bune, ca nu va fi la fel de istet ca ceilalti copii si despre frica
baiatului de a mai merge la scoala. Ce se gandi bunica?
- Pana se intoarce Radu de la scoala, voi merge la cumparaturi.
Intors acasa, Radu si-a intalnit bunica. Au povestit de toate: de scoala, despre colegii de clasa si despre
bunicul care n-a putut veni in vizita, dar care i-a trimis un cadou. Despre ce sa fie vorba? Un plic
frumos pe care scria frumos: Pentru Raducu, de la bunicul.
Cand a deschis Radu plicul, in interior ce credeti ca a gasit? Un bilet si un stilou nemaipomenit, cu o
penita frumos incovoiata. Pentru ca Radu inca nu stia sa citeasca prea bine, i-a cerut bunicii sa-l ajute
cu citirea biletului. Iata ce scria:
Dragul meu Raducu,
Bunicul n-a putut sa vina la tine sa te vada de data asta, dar stie ca esti in continuare ascultator si ca
inveti tare mult la scoala. Ma bucur ca-ti placesi mie mi-a placut, desi cand eram asa mic ca tine mi-a
fost tare frica de scoala. Ca nu voi putea sa invat, sa fiu ca ceilalti copii si sa am rezultate bune. Dar
tatal meu mi-a daruit un stilou fermecat care mi-a fost aproape in fiecare zi, la scoala si acasa. Mi-a
spus ca atunci cand mi-e frica, e suficient sa ma uit la penita stiloului, sa ii spun tot ce simt (ca mi-e
teama ca nu voi reusi) si sa-mi pun o dorinta: sa ma ajute sa ma descurc. Trebuie sa recunosc ca de
cand am primit stiloul, nu mi-a mai fost frica. Am stiut ca o sa ma ajute mereu. Acum, pentru ca eu nu
mai am nevoie de el, asa cum tu ai, ti-l daruiesc. Si aminteste-ti: stiloul fermecat te ajuta sa scrii
frumos tot ceea ce tu stii, tot ceea ce ai invatat.
Eu zic sa te apuci repede sa scrii cu el si abia astept sa ne vedem ca sa mi povestesti daca te-a ajutat si
pe tine, asa cum a facut-o de fiecare data cu mine.
Te saruta cu drag,
Bunicul
Bucuros peste masura, Raducu a luat stiloul si din acea zi a mers cu capul sus la scoala, mandru si sigur
ca se va descurca in orice situatie se va afla. Atunci cand era ascultat in fata clasei, in picioare, isi lua
stiloul in mana si-l tinea strans. Raspundea la fiecare intrebare cu siguranta si era din ce in ce mai

laudat de catre invatatoare si apreciat de ceilalti copii. Incet, incet, a ajuns unul dintre cei mai buni
copii din clasa si nu i-a mai fost frica ca ar putea avea vreun esec in invatare.
Si tu ii poti face cadou copilului un stilou lasandu-l sa creada ca ar putea fi stiloul fermecat. Asigura-te
insa ca cel mic nu se va baza numai pe puterea stiloului: nu e suficient sa ai un stilou fermecat, ci
trebuie si sa inveti pentru a te putea descurca cu usurinta la scoala. Discuta in acelasi timp cu copilul
tau si despre ce anume simte el atunci cand traieste o situatie dificila la scoala si fa o paralela intre el si
Radu, personajul povestii.