Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura - In agricultura biologica, conceptului de

ngrasamant se prefera cel de fertilizare, deoarece scopul principal al aportului nutritiv nu este
atat nutritia directa a plantelor, asa cum se practica n agricultura conventionala, cat mbogatirea
terenului. Prin intermediul procesului de umectare a terenului si prin activitatea populatiei
microbiene se asigura n agricultura biologica ntreaga gama de elemente nutritive necesare
hranirii plantelor si se reduc riscurile poluarii apelor de adancime.
Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura - Datorita solubilitatii crescute a ngrasamintelor
chimice de sinteza, se asigura o crestere rapida a plantelor, ca efect principal, dar cu o serie de
efecte colaterale, nedorite. Unul dintre cele mai grave efecte ale excesivei utilizari a
ngrasamintelor chimice se produce din cauza fenomenului de spalare a principiilor nutritive din
si de pe sol de catre apele de irigatie sau ploi si infiltrarea acestora n apele freatice, contribuind
la accentuarea procesului de eutrofizare a cursurilor de apa.
Un alt fenomen, produs din cauza utilizarii ngrasamintelor chimice n exces pentru
supraalimentarea plantelor, este acela al proliferarii parazitilor pe animale si vegetale, cum ar fi:
afidele, paianjenul rosu, Oidium Tuckeri si Botrytis, a caror dezvoltare este accentuata la culturile
ngrasate excesiv cu azot.
Din aceste motive n agricultura biologica se prefera utilizarea ngrasamintelor organice sau
minerale n care elemntele nutritive, greu solubile sunt mobilizate cu ajutorul microorganismelor
din sol.
Obtinerea compostului
Principalele surse de mbogatire a terenului, utilizate n agricultura biologica, sunt reprezentate de
totalitatea reziduurilor vegetale (miriste, resturi de porumb, cartofi, resturi rezultate n urma
curatatului pomilor etc.), combinate ntr-o proportie adecvata cu ngrasaminte organice, de
preferat, gunoi de grajd sau compost matur.
Incorporarea n sol a materialului obtinut se efectueaza n timpul lucrarilor de pregatire a
terenurilor prin intermediul araturii la 25-30 cm. Aceasta practica este mai putin costisitoare
pentru reintegrarea substantei organice si refacerea fertilitatii naturale a solulu, pentru ca prin
stimularea activitatii microflorei se restituie, prin descompunere, o parte semnificativa de
elemente nutritive altfel pierdute.
Obtinerea compostului este baza principala a fertilizarii terenului. Se poate obtine compost dintrun asternut permanent pentru animale, utilizand atat partea solida a dejectiilor animal, cat si
urina. Se poate composta orice material organic nepoluant, prezent n ferma: balegar de la bovine
(cel mai bun), ovine, cabaline, gunoi de pasare, resturi vegetale, ca: paie, fan, ierburi (nainte de
formarea semintelor), resturi de la curatatul pomilor, coarde de vita de vie, fire de lana, fulgi de
gaina, cenusa de lemn, resturi de fructe si legume.
Pentru a obtine un compost de calitate nu este suficienta utilizarea dezordonata, fara nici un
criteriu, a oricarui material de natura organica, ci dirijarea procesului de compostare, n functie de
dimensiunea, umiditatea, structura si compozitia materialelor reziduale, astfel ncat acestea sa fie

rapid si eficient disponibile microorganismelor, constituind un substrat ideal si bogat n nutrienti

pentru dezvoltarea lor.
in cele enumerate, rezulta importanta fundamentala a raportului dintre continutul n carbohidrati
(mai exact, n carbon) si cel de proteine (mai exact, n azot), existent n materialele utilizate
pentru compostare. Conditiile optime pentru activitatea microorganismelor sunt asigurate cand
acest raport este cuprins ntre 25 si 30.
Cand materialul folosit pentru compostare este mai bogat n carbohidrati si derivatii lor,
microorganismele ntampina dificultati majore n descompunerea reziduurilor organice si va fi
deci necesara o perioada de timp mai mare pentru maturizarea compostului, care va fi, n acest
caz, mai sarac n humus. Cand materialul utilizat este foarte bogat n proteine si n derivatele lor,
are loc o pierdere excesiva de azot, mai ales sub forma de amoniac.
ngrasaminte organice naturale
ngrasamintele organice naturale, numite uneori si ngrasaminte locale, se obin din diferite
produse naturale de origina vegetala sau animala, printr-o anumita pregatire sau prelucrare ce se
face n apropierea locului de obinere si de folosire si cuprind: gunoiul de grajd, gunoiul artificial,
turba, gunoiul de pasari, urina mustul de gunoi si compostul, din aceasta grupa mai fac parte si
ngrasamintele verzi.
1. Importana lor n contextul crizei energetice
Cu toata dezvoltarea industriei chimice producatoare de ngrasaminte minerale, n viitor,
ngrasamintele organice naturale vor constitui un important mijloc pentru sporirea fertilitaii, ca
urmare a importanei pe care materia organica introdusa n sol o are ca factor energetic pentru
microorganisme si pentru mbunatairea nsusirilor fizico-chimice ale solului. Experienele si
practica au aratat ca cele mai mari sporuri de recolta se obin atunci cnd se combina armonios
ngrasamintele organice cu cele chimice.
2.Clasificare
Dupa proveniena, ngrasamintele naturale pot fi clasificate astfel:
Produse secundare rezultate din zootehnie
o Gunoiul de grajd
o Tulbureala
o Urina si mustul de gunoi de grajd
o Gunoiul de pasari
Composturi si alte ngrasaminte organice naturale
o Compostul organic din resturi vegetale si animale
o Compostul organo-mineral din resturi vegetale si animale n amestec cu compusi minerale
o Composturi biodinamice
o Composturi din reziduuri orasenesti
o Turba
Culturi speciale utilizate ca ngrasamnt
o ngrasamintele verzi
3.Gunoiul de grajd. Compoziia chimica, mod de pastrare si aplicare
Gunoiul de grajd este un amestec alcatuit din dejeciile consistente si lichide ale animalelor
domestice si din asternut. El este considerat un ngrasamnt complet, deoarece conine
majoritatea elementelor nutritive necesare plantelor, ca: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu,
bor, mangan, zinc, cupru etc. Cu toate acestea, raporturile formelor accesibile n care se afla
aceste elemente nu satisfac ntotdeauna cerinele plantelor, fapt ce necesita aplicarea n

completare si a ngrasamintelor chimice. Gunoiul de grajd mai prezinta importana pentru

aciunea multilaterala pe care o are asupra nsusirilor fizico-chimice ale solului prin ridicarea
starii generale de fertilitate.
Mareste permeabilitatea pentru apa si aer, contribuie la cresterea coninutului n humus, sporeste
capacitatea de tamponare si puterea de reinere a substaelor nutritive. Pe lnga toate acestea,
gunoiul de grajd mbogaeste solul cu microorganisme folositoare si mareste cantitatea de bioxid
de carbon din sol care ajuta la solubilizarea substanelor nutritive. Efectul gunoiului de grajd se
resimte si la culturile care urmeaza n anul al doilea, al treilea si chiar al patrulea de la aplicare.
Cantitatea de gunoi de grajd ce se poate acumula n cursul unui an ntr-o unitate este legata de
numarul de animale si specia acestora, cantitatea de asternut folosit, felul hranei si numarul de
zile ct animalele stau n stabulaie. Calculul cantitaii de gunoi de grajd se poate aprecia dupa
cantitatea medie a dejeciilor consistente si lichide si a cantitaii de asternut folosit, cunoscnd ca
n decurs de 24 ore vitele cornute mari elimina n medie 20-30 kg dejecii consistente, 10-15 l
dejecii lichide, cabalinele 15-20 kg dejecii consistente, 4-6 l dejecii lichide, porcinele 1- 2,5 kg
dejecii consistente, 2,5-4,5 l dejecii lichide.
Compoziia chimica a gunoiului de grajd
Gunoiul de grajd are o compozitie chimica complexa, deoarece conine toate substanele care au
luat parte la formarea masei vegetale. Aceste substane trecnd odata cu hrana prin organismul
animal, ca de altfel si n timpul depozitarii pna la folosire, sufera o serie de transformari, fara
nsa ca elementele principale folosite ca ngrasaminte: azot, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, sa se
piarda dect ntr-o mica masura.
Compoziia gunoiului de grajd proaspat variaza n raport cu specia si vrsta animalelor de la care
provine, cu hrana, cu felul si cantitatea asternutului. n raport cu specia, gunoiul de grajd provenit
de la cabaline si ovine are un coninut mai ridicat de azot, fosfor si potasiu dect cel de la vitele
cornute si porcine. Cnd animalele sunt hranite cu nutreuri concentrate (uruiala, graune, fn de
lucerna, trifoi), compoziia gunoiului este mai bogata n azot, fosfor si potasiu, ntruct prin
dejecii se elimina cantitai mai mari din aceste elemente. Cnd hrana este alcatuita mai mult din
furaje fibroase (paie, coceni), sau nutreuri suculente (sfecla), atunci si dejeciile animalelor au un
coninut mai mic de azot, fosfor, potasiu etc. De asemenea dejeciile provenite de la animalele
tinere, ca si la cele n gestaie sunt mai sarace n elemente nutritive de baza.
Datorita componentelor care intra n alcatuirea gunoiului de grajd si care variaza att cantitativ
ct si calitativ compoziia chimica a gunoiului de grajd proaspat variaza n limite foarte mari.
Transformarile care au loc n compoziia gunoiului de grajd
Datorita caracterului sezonier al lucrarilor solului si al cantiailor de gunoi de grajd care se
acumuleaza zilnic, depozitarea acestuia este inevitabila. n timpul acestei pastrari se produc
numeroase transformari care modifica compoziia chimica si nsusirile fertilizante.
n practica, dupa durata de depozitare si gradul de descompunere se deosebesc 4feluri de gunoi
de grajd:
Gunoi de grajd proaspat, cnd paiele sunt tari, rezistente si si pastreaza culoarea galbena.
Greutatea unui m3 n stare afnata este de 300-400 kg, iar cnd este ndesat 500- 600 kg.
Gunoi semifermentat, cnd culoarea paielor devine cafenie-nchis, structura lor se mai cunoaste
nca, nsa nu mai sunt tari si se rup cu usurina cnd se iau n furca. Daca se spala cu apa se obine
o soluie bruna-negricioasa. Faa de gunoiul de grajd proaspat se produce o scadere n greutate de
20-30%. Greutatea unui m3 este n medie de 700-800 kg.
Pentru utilizarea eficienta a ingrasamintelor chimice, modul si perioada de administrarea prezinta
o importanta deosebita.Stabilirea modului corect de administrare a ingrasamintelor chimice este

factorul care determina eficienta acestora.Trebuie urmarit ca substantele nutritive sa fie cit mai
mult in zona radacinilor active ale plantelor.
Perioada de administrare
Perioada de administrare difera in functie de conditiile pedo-climatice, ca si de faza de consum
maxim al plantei de cultura.Solul prin caracteristicile sale fizice, chimice si biologice
influenteaza in mare masura perioada de administrare a ingrasamintelor.In perioada de incoltire al
semintelor este foarte important ca substantele nutritive sa existe in cantitati suficiente, inzona
unde apr radacinile plantei. Acetsa este criteriul optim in stabilirea perioadei optime de
administrare a ingrasamintelor.Deci nu se poate recomanda un calendar standard, totusi este
posibila stabilirea unor caracteristici generale cu privirel la administrarea ingrasamintelor,
avandu-se in vedere elementele nutritive de baza.
Ingrasamintele azotoase sunt foarte active in sol si pot fi usor spalate de apele pluviale sau de
irigatii. Pentru a preintampina aceste pierderi aceste ingrasminte se vor administra in momentul
in care este cel mai mult mnevoie de ele, in cele mai multe cazuri nu se administreaza toata
cantitatea de azot in perioada de insamnatari sau de crestere a plantelor, administrarea facandu-se
in etape, in anumite in anumite perioade de evolutie a plantelor.
La paioase, odata cu insamantarile se administreaza ureea, care prin spalare are pierderi mici in
sol.Inainte de incoltirea semnintei se vor folosi ingrasaminte pe baza de azotat de amoniu si
calciu, (Nitrocalcar) . In lipsa acestora se poate folosi ureea, mai ales inainte de ploaie.
In Romania, conditiile pedo-climatice recomanda folosirea ingrasamintelor azotoase(chiar si
complexe) in mod fractionat, jumatate toamna , la pregatirea patului germinativ sau imediat dupa
semanat, si cealalta jumatate primavara la pornirea in vegetatie a plantelor, pe sol liber de zapada.
Daca la plantatiile cu pomi fructiferi se va observa deficienta de azot, toamna si inainte de
inflorit, se va administra prin pulverizare uree in concentratie de 0,5-1,0%. Se pot administra
ingrasaminte cu azot in sol, de jur imprejurul pomului, la protectia coroanei, dup[ care se
incorporeaza in sol cu ajutorul unei greble.
In vii, jumatate din ingrasamintele azotoase se va administra in timpul lucrarilor din februariemartie, iar jumatate sub forma de uree, dupa prima sapa.
La legume, ingrasamintele se administreaza odata sau de doua ori tinandu-se seama de perioada
de vegetatie, Administrarea se face in doua faze, jumatate la 15 zile dupa plantare, iar restul dupa
legarea rodului, ingrasamantul fiind administrat la circa 10/15 cm distanta de tulpuina plantei si
amestecandu-se cu solul. In functie de perioada de aplicare ingrasamintelor se disting 3 variante
si anume :fertilizare inainte de semanat/plantat numita ferilizare de baza;fertilizarea odata cu
semanatul/plantatul;fertilizare in timpul vegetatiei.
Fertilizare inainte de semanat/plantat
Se imbina cu sistemul de lucrare al solului, odata cu aratura adanca sub brazda. Ingrasamintele
pot fi incorporate si cu lucrarile dinaintea semanatului, in acest caz se folosesc ingrasaminte usor
solubile , care vor fi utilizate de plante la inceputul pornirii in vegetatie la culturile anuale
(cereale, legume, palnte furajere)
Fertilizarea odata cu semanatul/plantatul

Pentru plantele care se seamana in randuri sau in cuiburi, ingrasamintele se aplica cu semanatori
speciale care lasa pe acelasi rand sau cuib semintele si ingrasamintele.O astfel de fertilizarea
asigura nutritia plantelor pe 20/30 zile de la rasarire.La porumb, una din plantele de cultura care
raspunde cel mai bine aplicarii ingrasamintelor chimice, acestea se aplica in 2 faze :inainte de
semantat sau odata cu semanatul, pe rand, la 5-6 cm lateral de samanta si la 2-3 cm sub aceasta;in
faza in care planta are 5-7 frunze, tot pe rand folosind cultivatorul echipat cu dispozitive de
administrat ingrasaminte.