Sunteți pe pagina 1din 7

Enigma Otiliei

Incadrarea operei si a autorului:


Cel mai mare critic literar, si autor al monumentalei Istoria literaturii romane de
la inceputuri pana in prezent, George Calinescu ramane ca o personalitate puternica a
literaturii romane, care s-a dezvoltat si afirmat in aproape toate domeniile literaturii.
Spirit proteic, este un spirit enciclopedic, intrand in seria marilor enciclopedisti din istoria
literaturii romane: primul fiind Dimitrie Cantemir, urmat de Ion Heliade Radulescu,
Bogdan Hasdeu, Nicolae Iorga si mai apoi Mircea Eliade.
A atacat aproape toate genurile literare: poet, romanicer si dramaturg, critic si
istoric literar, eseist, teoretician al basmului , jurnalist si foiletonist. Ca romancier, George
Calinescu intra in categoria marilor romancieri interbelici: Camil Petrescu, Liviu
Rebreanu, cei care au revolutionat romanul romanesc si l-au orientat fie catre romanul
obiectiv, fie catre cel subiectiv si de analiza psihologica.
Debuteaza in 1933, cu romanul Carea Nuntii, roman scris ca exercitiu, de factura
citadina. Capodopera lui este Enigma Otiliei, roman scris la 1938 si urmat de altele doua
din perioada comnuista: Bietul Ioanide si Scrinul Negru. Romanul Engima Otiliei are un
caracter evident demonstrativ, prin formula sa balzaciana. In primul rand, Calinescu
considera ca romanul ca specie s-a nascut cu Balzac, iar romanul realist este un produs al
mediului burghez si citadin.
Pozitia lui Calinescu este polemnica. El sesizeaza trei fapte: lipsa de experienta de
viata a tinerilor prozatori, faptul ca ei intai fac teoria romanului si apoi il scriu, si faptul
ca toti vor sa fie proustieni. El nu intelege de ce tinerii nu vor sa fie balzacieni,
stendalieni, flaubertieni, etc. Asadar, el sesizeaza o carenta, o lipsa, un gol al romanului
romanescu. Drept raspuns la aceasta absenta a romanului de tip balzacian, el publica
Enigma Otiliei, roman ce va ramane cu un imens impact asupra literaturii romane.
Comentariul titlului:
Caracterul balzacian il putem identifica int itlul initial, Parintii Otiliei, iar tema
paternitatii este tema centrala a lui Balzac, Pergoriu si Calinescu. Titlul de Enigma Otiliei
este impus de editori, pentru criterii comerciale, de vandabilitate. In profunzime, Engima
Otiliei este un roman al familiei si al mediului citand burghez, lucru care reiese din titlul
original pe care autorul il intentionase.
Trasaturile romanului balzacian:
Romanul balzacian este in esenta un roman doric care releva un anume tip de
valorificare a formulei realiste, care a avut drept model romanul lui Honore de Balzac.
George Calinescu introduce primul roman balzacian in literatura romana, si anume,
romanul Enigma Otiliei, care intalneste toate trasaturile balzacianismului.

Eventimentele sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent


si omnipotent, care cunoaste intocmai destinul personajelor sale. Romanul este scris la
persoana a IIIa, la un mod impresonal, naratorul neimplicandu-se in mod subiectiv in
roman.
Tema romanului este reprezentativa pentru romanul balzacian: tema familiei, si a
orfanilor, reprezentata prin Felix Sima si Otilia Marculescu, si dezvoltata ca unul dintre
planurile majore ale romanului, alaturi de cel al istoriei mostenirii lui mos Costache,
generat de acumularea de tensiuni intre familiile Tulea si Giurgiuveanu. Un alt element
specific balzacianismului este tehnica incipitului si a excipitului, ce confera simetria
romanului prin circularitatea epica. Tot din incipit reiese si intentia de reconstituire a unei
epoci si a unui mediu social, si anume inceputul secolului al XX-lea, in mediul citadin
bucurestean, prin punrea in comun a caracterelor cu mediul social in care traiesc.
Folosirea spatiului ca mijloc de caracterizarea a personajelor se remarca drept o
alta tehnica balzaciana. Astfel, prima descriere a casei lui mos Costache ne ofera o idee
asupra caracterului burghez al personajelor de locuiesc acolo, insa, un exemplu mai bun
este conferit de descrierea camerei Otiliei: dezordonata, cu patul nefacut si rochiile
aruncate din dulap, ea este intocmai ca si caracterul fetei pe care o reprezinta.
Un alt aspect modern, naturalismul, consta in interesul pentru procesele psihice
deviante, alienarea si senilitatea, motivate prin ereditate si prin mediu, tipologie in care se
incadreaza Titi Tulea, dar si tatal acestuia, Simion Tulea.
Structura ideatica:
Tema este redata de aspectul general al vietii, si anume, viata citadina de la
inceputul secoului al XX-lea, din Bucuresti, prin familiile Giurgiuveanu si Tulea,
exponenti ai burgheziei moderne, concretizandu-se prin motivul romanului.
Ideea este mesajul ce se desprinde din opera, si anume, ideea de degradare a
societatii in care averea si mostenirea troneaza.
Tema si viziunea despre lume:
Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, deoarece
fiecare dintre personaje determina cumva soara orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul
este fortat, din motive editoriale, sa schimbe titlul romanului, deplasand astfel accentul de
la motivul realist al paternitatii catre misterul protagonistei.
Istoria mostenirii include un dublu conflict succesoral, realizand astfel al doilea
plan al romanului. Este vorba de ostilitatea manifestata de Aglae impotriva Otiliei,
datorita faptului ca aceasta i-ar putea mosteni averea lui mos Costache, iar pe alta parte,
de interesul lui Stanica pentru averea batranului, care va duce la dezbinarea familiei
Tulea. In acest conflict intra cele doua familii inrudite: Giurgiuveanu si Tulea.

O alta tema a romanului este reprezentata de evolutia carierei lui Felix, care se
incadreaza de fapt in evolutia orfanilor, alaturi de conflictul erotic care priveste rivalitatea
dintre adolescentul Felix si batranul Pascalopol, amandoi manifestandu-si iubirea fata de
Otilia, care nu poate alege intre ei.
Aceste planuri se intrepatrund, conferind aspectul balzacian al operei.
Relatia incipit-excipit:
Incipitul are rolul de a deschide opera, de a face introducerea in lumea acesteia, si
de a instaura timpul si spatiul romanului.
Clasandu-se in randul romanelor realist-obiective, de tip balzacian, tehnica
incipitului si a excipitului are rolul de a crea senzatia de circularitate, cea a romanului
sferoid, sfarsitul intorcandu-se inapoi la inceput.
Asadar, in incpit sunt fixate coordonatele temporale, precum si cele spatiale,
printr-o acumulare de detalii menite pentru a crea senzatia de realism a actiunii: Intr-o
seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de vreo
optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre
strada Sfintii Apostoli..
Tot in incipit este descrisa si casa lui Mos Costache, abundand in detalii, cu acelasi
scop de a crea impresia realismului. Obiectele sunt primele indicii cu privire la personaje,
astfel, casa cea mare ne ofera ideea unei familii burgheze, datorita decorurilor si detaliilor
arhitecturii, Mos Costache dovenindu-se mai tarziu a fi exponentul burgheziei
bucurestene.
Urmeaza mai apoi introducerea personajelor, conform modelului balzacian, prin
introducerea acestora in scena, si descrierea lor, vazuta din ochii personajului central,
Felix Sima.
Fraza cheie prezentata in incipit, la sosirea lui Felix, este rostita de catre unchiul
acestuia, Mos Costache: Aici nu locuieste nimeni.. Aceasta propozitie, impreuna cu
descrierea casei si a imprejurimilor sale, sunt reluate in excipitul romanului, la un deceniu
dupa ce Felix intra pe strada Antim pentru prima data, creeand astfel senzatia de
circularitate si de trecere a timpului asupra personajelor din roman, exact ca in viata reala,
ceea ce de altfel romanul isi si propune sa expuna.

Structura compozitionala:
Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre romane, fara
niciun titlu, iar actiunea dureaza 10 ani, din 1909, pana in 1919, dintre care ultimii ani
sunt rezumati in doar doua pagini, inainte de finalul romanului.
Actiunea are loc pe doua plane: viata citadina burgheza a Bucurestiului din secolul
al XX-lea, si drumul formarii tanarului Felix Sima, construit pe tema paternitatii impletita
cu cea a orfanilor.
O particularitate a structurii compozitionale a romanului o constituie cele doua
scene-cheie: prima (in capitolul I), in care surit 'prezentate personajele, "la scena
deschisa", adica in salonul lui Costache, in seara sosirii lui Felix; a doua scena-cheie
(capitolul al XVIII-lea) aduna familia in acelasi spatiu, in jurul lui mos Costache (care
suferise un atac de apoplexie); "discutia" in care fiecare participant vorbeste numai
despre sine, fara a auzi ce spun ceilalti, da masura egoismului tuturor si tinde spre absurd.
Momentele subiectului pe scurt:
Expozitiunea romanului se deschide prin venirea tanarului Felix, orfan, absolvent
al Liceului Internat din Iasi, la Bucuresti, in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu.
Patruns in locuinta, Felix se intalneste cu mos Costache, si asa-zisa lui verisoara Otilia.
Replicile Aglaei anticipeaza conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei
motiveaza atasamentul lui Felix.
Intriga este dezvoltata pe doua planuri care se intrepatrund:
1. Istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, prin competitia pentru aceasta
mostenire, prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, al obsesiei banului.
Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante si actiuni, nu pune in practica
niciun proiect pentru viitorul Otiliei, de teama de a nu cheltui cumva prea multi
bani, astfel ajungand sa amane infierea fetei.
2. Destinul tanarului Felix Sima, plan ce urmareste experientele traite de acesta in
casa unchiului sau, in special planul erotic dezvoltat alaturi de Otilia si Georgeta.
Desfasurarea actiunii este transpusa princ ele doua mari conflicte dintre familiile
lui Costache Giurgiuveanu si ale surorii acestuia, Aglae. Primul conflict se datoreaza
mostenirii lui mos Costache, iar cel de-al doilea conflict duce la dezbinarea familiei
Tulea.
In mare parte este prezentata dorinta eterna a casatoriei: casatoria Otiliei cu
Pascalopol, pentru a avea un viitor sigur si pentru a se simti protejata, lucru ce nu ar fi
fost posibil alaturi de Felix. Indragostindu-se de ea, Otilia devine pentru Felix un ideal al
femininului, insa pentru Pascalopol ea ramane un simplu mister, o enigma.
Aurica si Titi se lupta si ei pentru stabilirea unui viitor prin casatorie, Titi ajungand
sa se casatoreasca in secret, in timp ce sora lor Olimpia se casatoreste cu Stanica Ratiu.
Punctul culminant incepe dupa ce mos Costache sufera un infarct, si devine din ce
in ce mai speriat de moarte. Aceasta ii planuieste lui Pascalopol o suma de bani pentru a

asigura viitorul Otiliei, insa Stanica afla locul unde sunt ascunsi si ii jefuieste. Mos
Costache este surprins de atac, si in urma efortului moare.
Deznodamantul curpinde parasirea Olimpiei de catre Stanica, odata ce acesta fura
banii lui mos Costache. Aurica ramane necasatorita, Felix o pierde pe Otilia care fuge la
Buenos Aires, dar cu ocazia razboiului devine doctor, si mai apoi profesor univeristar.
Intalnindu-se accidental cu Pascalopol in tren, afla ca acesta a divortat de Otilia, iar ea
este acum casatorita cu un om bogat in Buenos Aires. Fotografia Otiliei nu mai starneste
niciun sentiment acum pentru Felix, iar amintirile acelei idile se naruiesc in cuvintele lui
mos Cotache: Aici nu sta nimeni..
Personajele si lumea burgheza:
Fiind roman balzacian, in Engima Otiliei intlanim tipologii de personaje, dupa
modelul oferit de scriitorul francez Balzac.
- mos Costache si Simion Tulea reprezinta avarii
- Stanica Ratiu este reprezentatul arivistului, alaturi de Felix, care intra in aceasta
categorie deoarece se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie,
intr-un cerc de persoane influente, indeplinindu-si astfel cariera si realizandu-si visul.
- Georgeta este tipul cocotei
- Agale este baba perfecta, cum este sugerat chiar si in roman de catre Weissman baba
perfecta, fara cusur in rau
- Aurica este fata batrana, care nu reuseste niciodata sa se casatoreasca si ramane singura
pentru tot restul vietii
- Otilia este fata angelica, idealul feminin in viziunea lui Felix, insa ramanand pana la
sfarsit o enigma
Relatia dintre doua personaje:
Otilia Marculescu este personajul feminin principal al romanului, reprezentand
misterul feminitatii adolescentine. Ea este fiica adoptiva a lui mos Costache, si trece ca
fiind verisoara lui Felix Sima, desi in realitate cei doi nu au nicio legatura. Dupa cum
denota tocmai din titlul romanului, aceasta are un caracter enigmatic, devenind astfel greu
de fixat o trasatura majora a fetei.
Felix si Otilia, intelectualul in formare si femeia enigmatica, alcatuiesc un cuplu
de personaje care ilustreaza tema iubirii adolescentine, in acest roman realist. Ambii sunt
adolescenti orfani care au inca nevoie de protectori, roluri jucate de catre Costache
Giurgiuveanu si Leonida Pascalopopl, ei au un statut intelectual superior celor al copiilor
din familia Tulea.
Felix este fiul medicului Sima de la Iasi, venind la Bucuresti pentru a-si face el
insusi o cariera in medicina, si locuieste la unchiul si tutorele lui, Costache, unde va trai
iubirea adolescentina pentru Otilia, tanara cu temperament de artista, conform studentilor
de la Conservator.

Relatia dintre cei doi este greu de sintetizand intr-un singur cuvant, tocmai datorita
caracterului enigmatic al Otiliei, care reiese din majoritatea scenelor in care aceasta si
Felix sunt impreuna. Felix nu reuseste sa o inteleaga, aparent datorita varstei sale fragede
si a lipsei de exeprienta cu femeile, deoarece mama sa murise cand el era inca mic, iar de
atunci fusese crescut numai de catre barbati. Otilia devine un ideal feminin pentru Felix,
care o vede ca pe o fiinta angelica, si este dispus sa faca orice pentru ea. Acesta se gaseste
deseori in pragul unor decizii bulversante, nestiind ce este mai bine sa faca,
constinentizand faptul ca Otilia are nevoie de un barbat stabil, care sa ii asigure viitorul,
cum este Pascalopol. Felix ii propune de multe ori sa fuga in lume impreuna, promitandui fetei ca va sustine familia, insa aceasta nu ii permite sa renunte la studii, repetandu-i in
mod constant ca trebuie sa isi faca o cariera in medicina.
Lucrul cel mai deruntant pentru Felix este faptul ca Otilia refuza sa ii ofere
certitudinile de care el are nevoie, fata trece brusc de la o stare de spirit la alta, atitudinea
ei se schimba pe zi ce trece, iar Felix nu poate intelege in profunzime care sunt
sentimentele acesteia, avand deseori crize de gelozie din cauza lui Pascalopol. Atunci
cand Felix ii marturiseste Otiliei ca o iubeste, prin intermediul unei scrisori, aceasta se
comporta ca si cum nu ar fi citit-o, lasandu-l pe Felix cu numeroase semne de intrebare
cu privire la ceea ce isi doreste aceasta de fapt.
Ultima intalnire dintre Felix si Oilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu
Pascalopol, este esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata
de iubire. Daca Felix este intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza
nimic in viata, si pentru care femeia reprezeinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta,
care crede ca rostul femeii este sa placa, in afara de asta neputand exista fericire.. Otilia
concepe iubirea in modul aventuros al aristului, cu daruire si libertare absoluta, in timp ce
Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, l aun moment dat, se va
casatori cu Otilia, bazandu-se pe conceptul clasic de dragoste implinita prin mariaj.
Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica
in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege siguranta
casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu, la vederea unei fotografii cu Otilia, Felix realieaza
ca lucrurile pe care le-a simtit candva nu mai exista, ca Otilia va ramane intotdeauna un
mister, lucru confirmat prin spusele lui Pascalopol A fost o fata delicioasa, dar ciudata.
Pentru mine e o enigma..
Constructia unui personaj:
Personajul este o suma a tuturor cuvintelor scrise despre acesta, si rostite de el.
Otilia Marculescu este Eroina mea lirica, tipizarea mea in ipostaza feminina, afirma
George Calinescu. Ea este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuire rolul
de observator lui Felix, la inceputul romanului, facand astfel portretrul fizic al
personajului: fata masliniei, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa
intre multele bucle si gulerul de dantela..

Otilia isi dezvaluie complexitatea prin caracterizarea indirecta, ce reiese din


faptele si cimportamentul sau, din modul in care vorbeste si din relatiile cu celelalte
personaje. Descrierea camerei fetei este un punct de reper asupra caracterizariisale,
corespondent modelului balzacian, vorbind despre caracterul ei dezordonat si spontan,
reprezentat prin toate sertarele deschise, hainele aruncate pe pat, si, in final, intreaga
imagine de ansamblu a camerei.
Personalitatea Otiliei este una complexa, greu de inteles, enigmatica, care denota
tocmai din felul ei de a se comporta. Schimbarile bruste de atitudine ii induc in eroare pe
cei din jurul fetei, si insasi ea se caracterizeaza astfel: Sunt foarte capricioasa, vreau sa
fiu libera! Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata.. Celalte personaje o caracterizeaza fiecare in mod subiectiv, astfel, daca
familia Tulea lanseaza numeroase zvonuri despre Otilia, care ar trai cu mos Costache ca
sa ii fure averea, Felix nu asculta niciunul dintre asa-zisele avertismente pe care le
primeste, ci o considera pe Otilia ca fiind idealul feminintatii. Stanica o considera pe
Otilia ca fiind o fata faina, desteapta, colegii lui Felix sunt invidiosi pe acesta pentru ca
este mereu in apropierea ei, deoarece o considera cea mai eleganta conservatoare, in
vreme ce Aglae este personajul care o detesta cel mai mult, folosind pentru ea apelative
cum ar fi zdreanta, zanatica, iar pentru Aurica ea este o simpla rivala in casatorie.
Otilia reprezinta intruchiparea misterului feminin, iar comportamentul derutant al
fetei il descumpaneste pe Felix, pentru ca nu-si poate explica lipsa de certitudine a fetei.