Sunteți pe pagina 1din 5

Virusul Parainfluenza

- este cel mai important virus patogen la sugar si copiii, provocand


infectii ale cailor respiratorii superioare. Sunt cunoscute 4 tipuri de
virus parainfluenza.
Morfologie si diagnostic:
-are o marime cuprinsa intre 120 si 250 nm
-sunt frecvente tipurile 1,2 si 3 in toate anotimpurile iar tipul 4 este foarte rar
Evidentierea diagnosticului se realizeaza prin hemaglutinare (alipirea in
gramezi a hematiilor) si neutralizare
In culturile de tesuturi, ca material de cercetare in vederea izolarii virusului,
se utilizeaza apa de gargara leuco-faringiana
Clinica
-virusurile parainfluenza determina in general infectii ale cailor respiratorii
superioare
-daca sunt implicate segmente profunde ale aparatului respirator apar
laringo-traheo-bronsite acute redutabile mai ales la sugari si copii si copii
mai mici de 3 ani.
-este caracteristica pneumonia noilor nascuti cu inalta letalitate
-la copii mai mari si la adulti este benigna(tratabila), totusi se constata
laringita,bronsita si bronho-pneumonii. Mai rar apar simptome la nivelul
sistemului nervos central si circulatiei cardiace precum si probleme gastrointestinale
Tipul 3 poate induce o bronsita sau o pneumonie, in timp ce tipul 4 produce
numai rareori o infectie
-manifesta din punct de vedere clinic terapie si profilaxie
Tratament specific
-simptomatic,antibiotice, in functiile secundare bacteriene
-tratamentul specific, eventual gama globulina intravenos
-un se recomanda carantina si izolare

Epidemiologie
-imunitatea la virusul parainfluenza este deosebit de redusa
-evolutia, cel mai adesea benigna, la copii si la adulti, se explica prin
prezenta anticorpilor dar se pare ca nici anticorpii un protejeaza infectia.
In general infectiile primare cu tipul 3 au loc in primele luni de viata in timp
ce infectiile cu celelalte tipuri apar mai tarziu.
Inca din al 2-lea an de viata multi copii poseda anticorpi neutralizanti contra
tipului 3 si tipului 1 si 2, insa anticorpii neutralizanti se formeaza abia intre
6-10 ani de viata.
In ciuda nivelului ridicat al anticorpilor serici se pot produce reinfectii care
pot aparea ca infectii primare.
Raspandirea virusului si modul de contaminare = probabil prin stropi, sursa
de infectie fiind omul.

Virusul Oreionului
- face parte din categoria paramixovirusurilor
Oreionul este o boala cunoscuta a copilariei, considerata inofensiva, desi
complicatiile acestei maladii pot determina afectiuni grave.
Patogenitatea la tineri este mai redusa decat la adulti. Sunt mai afectati copii
de varsta scolara sub forma unor mici epidemii a caror sursa este
reprezentata de persoanele deja incubate.
La inceput apar scurte manifestari usoare necaracteristice, dupa aceea timp
de cateva zile apare febra insotita de inflamatia dureroasa la apasarea glandei
parotide, dureri la masticatie cu inflamatia glandelor salivare
submandibulare si sublinguale.
Pot fi afectate si alte glande declansand pancreatita, pericol de infertilitate,
mastica, tiroidita, hepatita sau poate fi indusa o arterita sau poate fi atacat
sistemul nervos central.
*imunitatea este pentru toata viata
Indicele de contagiozitate este ridicat dar mai scazut ca la varsatul de vant
sau la pojar.
Epidemiile mari sunt rare, in general apar epidemii pe spatii mici, gradinite,
scoli, garnizoane.
Contagiozitatea are o incidenta mai mare toamna, iarna si primavara

Se manifesta la varsta de 4 pana la 15 ani cu o rata de 80%-90%


Aproape 30% pana la 40% din imbolnaviri evolueaza nemanifestandu-se.
Virusul Oreionului poate fi evidentiat microscopic si in culturile de saliva,
sange, urina sau lichid cefalo-rahidian.
Evidentierea seriologica se realizeaza prin determinarea anticorpilor
hemoglutinati si de fixare a complimentului.
Terapie:
- nespecifica, prin odihna la pat, alimentare rationala
Tratament specific:
-in evolutiile mai complicate, cu imuno-globulina in doze mari
Izolarea bolnavilor se impune cel putin o saptamana pana la disparitia
inflamatiei glandelor. Un se impune carantina, contactul cu alte persoane, cu
adulti imediat iar cu copii dupa 3 saptamani

Virusul Pojarului
- maladia este acuta, cu mare infectiozitate, caracterizata prin febra si
simptome respiratorii.
Morfologie si diagnostic:
- compozitia chimica si morfologia virusului pojarului se aseamana cu
cea a celorlaltor paramixovirusuri.
- este vorba de virusuri ARN, helicoidal cu un invelis de lipide.
- O caracteristica a virusului consta in continutul de hemoglutinina si
hemolizina al invelisului din care lipseste neuraminidaza.
- Diametrul total al virusului pojarului este intre 100 300 nm
Virusul este putin rezistent la variatii de temperatura, este distrus la
temperaturi de 56grade, el poate fi totusi congelat.
Maladia se poate recunoaste numai pe baza tabloului chimic, daca
manifestarile tipice lipsesc, astfel incat diagnosticarea devine dificila, este
necesar sa se recurga la diagnosticul de laborator.

Material de laborator:
- sange, secretie nazala si buco-laringiana sau culturi de tesuturi
Evidentiere serologica:
-relativ in faza timpurie a bolii se pot pune in evidenta anticorpii specifici
neutralizanti, inhibitori de hemaglutinare si fixare a complimentului.
-in faza terminala a maladiei se inregistreaza o crestere a anticorpilor
specifici serici cu cele mai inalte valori dupa 4 pana la 8 saptamani.
Clinica
Pojarul este o boala exantematica cu inalta contagiozitate si evolutie acuta.
Boala incepe cu manifestari specifice: febra,guturai,traheo-bronsita si
conjunctivita cu 3 faze distincte:
1) faza prodromala
2) faza de exantem
3) faza de covalescenta
1. Faza prodromala dureaza circa 4 zile, la aparitia asa numitelor pete
mici albe ca niste stropi de var pe partea interioara a mucoasei
obrajilor iar cand se pun in evidenta petele mari, diagnosticul este deja
sigur.
2. In alte situatii diagnosticul poate fi stabilit abia atunci cand apare
exantemul, la inceput pe fata si in spatele urechilor, apoi extins pe tot
corpul si extremitati.
3. La inceput petele sunt mici apoi isi maresc suprafata iar in punctul
culminant al bolii au o coloratie albastruie-rosiatica.
Temparatura care scade la inceputul exantemului creste dupa 4 zile la valori
inalte de peste 39grade, scazand din nou inainte de a 3 zi de eruptie.
Evolutia este variabila incluzand forme usoare dar si forme maligne (febra
mare care poate avea consecinte de genul stopului circulator, aceasta este
forma toxica de pojar)
Complicatii:
- pneumonie, otita medie purulenta la ambele urechi, scarlatina,
encefalita sau activarea unui vechi focar de tuberculoza.

Terapie si profilaxie:
- tratament nespecific, simptomatic, medicamente calmante pentru tuse,
repaus sever la pat, protejarea copilului de stimul exterior si de
variatiile de temperatura. In supra infectii antibioticele, in encefalita
corticosteroizii.
Tratament specific:
- in special in afectiuni ale sistemului nervos central = imediat
gamaglobulina intravenos
Epidemiologie:
- este o boala larg raspandita si o maladie tipica a copilariei, fiind
deosebit de contagioasa.
- Contaminarea inca din primul an de viata, poate sa fie 100% de la
micul rezervor de agenti patogeni, este omul bolnav.
- Sub forma endemica, boala apare cu regularitate iarna si primavara
- Raspandirea virusului se limiteaza la caile respiratorii superioare.
- Infectia lasa imunitate pentru toata viata.
- Exista un vaccin viabil pentru imunizare activa contra pojarului.

Virusul respirator sincitial


- apartine familiei paramixovirusuri
- este cauza cea mai frecventa a cailor respiratorii inferioare la copii
mici
- la copii mari si la adulti virusul determina simptome usoare si
nepericuloase.
- Imunitatea este de scurta durata, recidivele fiind in consecinta
frecvente
- Este redutabil in maternitati, transmitandu-se pe cale aeriana