Sindicatul.

Categorii de persoane care nu se pot

constitui in sindicate. Personalitatea juridica a
sindicatelor.

Sindicatul. Categorii de persoane care nu se pot constitui in sindicate.

Personalitatea juridica a sindicatelor.
Sindicatele sunt persoane juridice independente, fara scop patrimonial,
constituite in scopul apararii drepturilor si promovarii intereselor profesionale,
economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor de sindicat, ce isi desfasoara
activitatea in baza statutelor proprii.
Art.1 alin.1 din L.54/2003[1] prevede sunt constituite in scopul apararii
drepturilor prevazute in legislatia nationala, pactele, tratatele si conventiile
internationale la care Romania este parte, precum si in contractele colective de munca si
promovarii intereselor profesionale, economice, sociale,culturale si sportive ale
membrilor acestora
Conform art.217 din Codul muncii sindicatele sunt persoane juridice
independente, fara scop patrimonial, constituite in scopul apararii si promovarii
drepturilor colective si individuale, precum si a intereselor profesionale, economice,
sociale, culturale si sportive ale membrilor lor.
Trasaturi caracteristice
Sunt persoane juridice independente de drept privat
Sunt, prin natura lor, persoane de drept privat, care contribuie insa, prin activitatile
lor la solutionarea unor probleme de interes public.
Sunt rezultatul unei asocieri de persoane ce exercita activitati profesionale
determinat.
Sunt rezultatele unei asocieri de persoane dupa criteriul locului de munca,
meseriei, profesiei, ramurii de activitate sau teritorial.
Au caracter profesional si nu politic.
Sindicatele
Constitutiei.

isi

desfasoara activitatea in

baza statutelor

proprii

si

Isi desfasoara activitatea in temeiul statutelor proprii, aprobate potrivit

Constitutiei si legii. In mod obligatoriu, statutul trebuie sa cuprinda, potrivit art. 6 din
L.54/2003, cel putin :
- Scopul constituirii, denumirea si sediul
- Modul in care se dobandeste si inceteaza calitatea de membru
- Drepturile de stabilire si incasarea cotizatiilor
- Organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere si de revocare,
durata mandatelor si atributiile lor.
- Conditiile si normele de deliberare pentru modificarea statutului si de adoptare
a hotararilor.
- Marimea si compunerea patrimoniului initial.
- Divizarea, comasarea sau dizolvarea organizatiilor sindicale, transmiterea ori,
dupa caz, lichidarea patrimoniului, cu precizarea ca bunurile date in folosinta de catre
stat vor fi restituite acestuia
Scopul sindicatelor consta in apararea drepturilor si promovarii intereselor
profesionale, economice, sociale si culturale ale membrilor lor
Ansamblul de norme juridice care reglementeaza organizarea si functionarea
sindicatelor, rolul lor in cadrul societatii indeosebi in raporturile cu patronatele si
autoritatile publice constituie dreptul sindical.
Modul de constituire a sindicatelor isi are sorgintea in art. 9 din Constitutie care
prevede: Sindicatele se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit cu statutele lor,
in conditiile legii. Astfel, Constitutia, prin aceasta prevedere, face trimitere la legea
organica, Legea nr. 54/2003, care prin art.5 dispune ca: modul de constituire,
functionare si dizolvare a unui sindicat se reglementeaza prin statutul adoptat de catre
membrii sai, cu respectarea dispozitiilor legii.
Dispozitiile legii sus mentionate reglementeaza si cine se poate constitui in
sindicate si anume: persoanele care au calitatea de salariat au dreptul, fara nicio
ingradire sau autorizare prealabila, sa se organizeze in sindicate; persoanele care
exercita legal o meserie sau profesie in mod individual sau care sunt asociate in
cooperative, precum si alte categorii profesionale decat salariatii.
Art.4 din Legea nr. 54/2003 stipuleaza clar si categoriile de persoane care nu se
pot constitui in organizatii sindicale Persoanele care detin functii de conducere,
functii de demnitate publica, conform legii, magistratii, personalul militar din aparatul
Ministerului Apararii Nationale si Ministerului de Interne, Ministerului Justitiei,
Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de
Informatii Externe si Serviciului de Telecomunicatii Speciale, precum si din unitatile
aflate in subordinea acestora.
Organizatiile sindicale se constituie prin parcurgerea unor etape:

- prima etapa se refera la elaborarea proiectului de statut si aprobarea acestuia in

adunarea generala a membrilor fondatori;
- a doua etapa priveste inscrierea la judecatorie si are drept consecinta dobandirea
personalitatii juridice[2].
Modul de constituire, organizare, functionare si dizolvare a unui sindicat se
reglementeaza prin statutul adoptat de catre membri sai, cu respectarea dispozitiilor
legale (art. 6 din Legea nr. 54/2003).
Statutele organizatiilor sindicale cuprind prevederi cel putin cu privire la:
a) scopul constituirii, denumirea si sediul organizatiei sindicale;
b) modul in care se dobandeste si inceteaza calitatea de membru al organizatiei
sindicale;
c) drepturile si indatoririle membrilor;
d) modul de stabilire si incasare a cotizatiei;
e) organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere si de
revocare, durata mandatelor si atributiile lor;
f) conditiile si normele de deliberare pentru modificarea statutului si de
adoptare a hotararilor;
g) marimea si compunerea patrimoniului initial;
h) divizarea, comasarea sau dizolvarea organizatiei sindicale, transmiterea ori,
dupa caz, lichidarea patrimoniului, cu specificarea ca bunurile date in folosinta de
catre stat vor fi restituite acestuia.
Asadar, mentiunile enumerate de textul legal, ce trebuiesc
avute in vedere la elaborarea statutelor, sunt minime, ramanand la
aprecierea si initiativa fondatorilor, detalierea si nuantarea unor
dispozitii legale[3].
Sindicatele sunt persoane juridice. Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/2003,
pentru dobandirea personalitatii juridice, imputernicitul special al membrilor fondatori
ai sindicatului prevazut in procesul de constituire trebuie sa depuna o cerere de
inscriere la judecatoria in a carui raza teritoriala isi are sediul sindicatul. La aceasta
cerere se anexeaza originalul si 2 copii ale procesului verbal de constituire a
sindicatului semnat de cel putin 15 membrii fondatori (numarul minim de membri
pentru constituirea unui sindicat), statutul sindicatului, lista membrilor din organul de
conducere al sindicatului cu mentionarea profesiei si a domiciliului.
Judecatoria, in termen de cel mult 5 zile de la inregistrarea cereri este obligata
sa examineze daca s-au depus toate actele necesare si daca actul constitutiv si statutul
sunt conform prevederilor legale in vigoare.

Cererea este solutionata cu citarea imputernicitului special membrilor fondatori.

Hotararea se comunica in termen de cel mult 5 zile de la pronuntare semnatarului
cererii de instruire. Hotararea judecatoriei este supusa recursului, in termenul de 15
zile de la comunicare; pentru procuror, termenul curge de la pronuntare. Recursul se
judeca, de asemenea, cu citarea imputernicitului membrilor fondatori. Dosarul se
restituie in termen de 5 zile de la pronuntare, impreuna cu decizia tribunalului,
judecatoriei. Desigur ca nerespectarea termenelor respective de catre instanta[4]
In art.18 din Legea nr.54/2003 se prevede ca sindicatul dobandeste
personalitatea juridica de la data inscrierii in registrul special a hotararii judecatoresti
definitive de admitere a cererii.
Ca masura de publicitate, art.17 din Legea nr.54/2003 stabileste ca judecatoriile
sunt obligate sa tina un registru special in care se semneaza denumirea si sediul
sindicatului, numele membrilor din organele de conducere si adresele lor, data
inscrierii, precum si numarul, data hotararii judecatoresti definitive de admitere a
cererii de inscriere.
Orice modificare ulterioara statutului si orice schimbare in compunerea organului
de conducere trebuie adusa la cunostinta judecatoriei, instanta precedand la fel ca si la
dobandirea personalitatii juridice[5].
Daca nu se actioneaza pentru dobandirea personalitatii juridice prin depunerea
actelor necesare la judecatoria competenta, sindicatul nu exista ca persoana juridica,
dar bineinteles ca el exista ca o asociatie nedeclarata, ca grupare de fapt doar. El nu
poate sta in justitie in nume propriu dar nu ar putea scapa de raspunderea civila
pe motivul ca ii lipseste personalitatea juridica.
Pentru a se putea declansa analiza sindicatului ca partener social, se impune
stabilirea in termeni stiintifici a notiunii de sindicat, cu atat mai mult cu cat se mentin
controverse in ce priveste natura juridica a sindicatului. Acest fapt se explica prin
existenta unor prerogative specifice in favoarea persoanei juridice sindicat,
prerogative care ar putea apropia gruparea sindicala de o persoana de drept public.
Intelegerea naturii juridice, presupune analiza sindicatului dintr-un dublu unghi de
vedere:
1.

sindicat persoana juridica;

2.

sindicat institutie juridica.

Recunoasterea legala a sindicatului ca persoana juridica apare ca o exigenta a

principiului libertatii sindicale, care implica, printre altele, si libertatea de actiune a
unui organism legal constituit si presupune ca gruparea respectiva are personalitate
juridica, beneficiind de prerogativele pe care o astfel de personalitate i le confera[6].
Conventia nr. 87/1948 a Organizatiei Internationale a Muncii[7], desi nu cere
in mod expres statelor semnatare recunoasterea sindicatelor ca persoane juridice,
solicita insa ca aceste state sa acorde toate facilitatile in vederea exercitarii reale a
drepturilor sindicale[8]. Ori, cea mai sigura metoda de realizare a acestei recomandari
se poate face numai prin acordarea personalitatii juridice in favoarea sindicatului.

Conventia nr. 87/1948 stabileste dreptul tuturor lucratorilor, dar si al

angajatilor, de a se organiza sau a se afilia in organizatii profesionale, potrivit
propriilor optiuni, in vederea promovarii si apararii intereselor lor specifice. Este de
observat ca, in special in cuprinsul concluziilor Comisiei de experti sau cele ale
Comitetului libertatii sindicale de pe langa Organizatia Internationala a Muncii, se
considera ca prin textul acestei conventii este acoperit si dreptul la greva, ca un
corolar implicit al libertatii sindicale, atata vreme cat Conventia nr. 87/1948
garanteaza dreptul sindicatelor de a decide asupra propriei activitati[9].
Legea romana recunoaste calitatea de persoana juridica a sindicatului, in
cuprinsul Legii sindicatelor[10], existand o sectiune intreaga (Sectiunea a III-a) care
reglementeaza modul de dobandire a personalitatii juridice de catre un sindicat.
Astfel, in art. 18 din Legea nr. 54/2003, se prevede ca: ' Organizatia sindicala
dobandeste personalitate juridica de la data inscrierii in registrul special prevazut la
art. 17 alin. (1) a hotararii judecatoresti definitive de admitere a cererii' (hotarare care
autorizeaza infiintarea sindicatelor).
Sunt de asemenea persoane juridice si asociatiile sindicale, indiferent de forma
concreta pe care acestea o imbraca ( federatiile, confederatie sau uniune teritoriala). In
favoarea acestei solutii sunt prevederile art. 41 din Legea nr. 54/2003, care stabileste
modul de dobandire a personalitatii juridice de catre uniunile teritoriale, federatiile
profesionale si confederatiile sindicale.
O problema care se ridica, este de a sti daca, o data asociate, sindicatele de
baza continua sa-si pastreze propria lor personalitate juridica. Raspunsul la aceasta
problema nu poate fi decat afirmativ. Pentru sustinerea acestui punct de vedere,
aducem urmatoarele argumente:
a) art. 43 alin. 4 din Legea 54/2003, prevede ca una din atributiile instantei
competente a hotari dobandirea personalitatii juridice de catre o federatie,
confederatie sindicala sau uniune teritoriala, pe aceea de a verifica daca organismele
sindicale ce se asociaza au la randul lor personalitate juridica. Astfel, consideram ca
acordul de vointa dat de parti (organisme sindicale), in vederea asocierii lor in
federatii, confederatii sau uniuni teritoriale, nu implica si pierderea sau diluarea
propriei lor personalitati juridice in cadrul persoanei juridice nou create. Se pune
problema atat a existentei ca atare a organismului nou creat prin asociere, cat si a
coexistentei acestuia alaturi de persoanele juridice sindicate care l-au creat;
b) organismul nou creat are o activitate si un mod de organizare propriu, care
nu se confunda cu acela al sindicatelor componente (de exemplu, o federatie sau o
confederatie sindicala poate avea propria sa interventie, ca persoana juridica de sine
statatoare in cadrul desfasurarii unei negocieri colective, asa cum si sindicatele care o
compun au activitate specifica in cadrul negocierii de la nivelul de baza);
c) retragerea unui sindicat dintr-o federatie sindicala nu aduce nicio atingere,
nici modului de organizare a sindicatului retras si nici patrimoniului acestuia. De aici
rezulta faptul ca personalitatea juridica a gruparii sindicale ce s-a retras a existat pe tot
parcursul perioadei in care a fost asociata la o federatie si continua sa existe si dupa
retragerea din federatie. Aceasta solutie, desi neprevazuta expres de lege, ni se pare de

la sine inteleasa, pentru ca altfel s-ar aduce atingere insusi dreptului constitutional la
libera asociere;
d) responsabilitatea si raspunderea juridica a unei uniuni sindicale nu atrage
automat si raspunderea organizatiilor ce o compun. Rezulta deci ca, in cadrul entitatii
care o formeaza, sindicatele componente continua sa-si pastreze propria
individualitate.
De altfel un astfel de punct de vedere este sustinut si in doctrina de
specialitate[11].
Consideram insa ca, de lege ferenda, o subliniere expresa cu privire la calitatea
pe care si-o pastreaza sindicatul ce se asociaza la un alt organism sindical, trebuie
avuta in vedere. De fapt, s-ar impune dezvoltarea problematicii federatiilor,
confederatiilor si uniunilor teritoriale in cadrul legii sindicatelor, intrucat consideram
ca a trata numai modul lor de infiintare din punct de vedere procedural nu este
suficient, atat practica cat si doctrina simtind nevoia unei dezvoltari legale mai ample.
Legea romana defineste notiunea de sindicat din chiar primul articol al Legii
sindicatelor, nr. 54/2003, considerand ca sindicatele sunt organizatii fara caracter
politic, constituite in scopul apararii si promovarii intereselor profesionale,
economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor acestora, prevazute in
legislatia muncii si in contractele colective de munca.
Este de remarcat, in primul rand, dorinta legiuitorului roman de a stabili o
definitie legala pentru o institutie care, prin natura sa, implica o larga discutie
teoretica[12].
Vom incerca o analiza critica asupra definitiei legale, evidentiind anumite
lipsuri si inexactitatii pe care, in opinia noastra, le prezinta definitia cuprinsa in art. 1
din Legea nr.54/2003.
1. Consideram ca definirea sindicatului ca fiind o organizatie nu reprezinta
exprimarea cea mai fericita, deoarece printr-o astfel de exprimare nu este subliniata
esenta sindicatului. De aceea, ne raliem opiniei, exprimate in literatura juridica de
specialitate[13], considerand ca sindicatul este un grup de persoane asociate in mod
liber.
Argumentele pe care le aducem in sustinerea acestui punct de vedere sunt
urmatoarele:
a) Sindicatul reprezinta o grupare de persoane si nu neaparat o organizatie
profesionala. Este adevarat ca majoritatea sindicatelor au la baza interesul profesiunii
comune, incepand cu sindicatul de ramura si pana la sindicatul dintr-un domeniu
specializat al unei anumite profesiuni.
Totusi, desi mai putin practice, sindicatele interprofesionale nu sunt interzise
de lege (de exemplu, intr-o unitate se poate constitui un singur sindicat la care sa
participe o structura de personal neomogena din punct de vedere al profesiunii). In

acest sens, art.12 din Legea nr. 54/2003, prevede ca sindicatele se pot organiza la
nivelul unei unitati, a unei profesiuni, a unei ramuri sau la nivel teritorial.
In Europa Occidentala, sindicatele locale se pot constitui fie pe criterii
geografice, fie tinandu-se cont de locul de munca (sindicatele de intreprindere), fie in
functie de apartenenta la o anumita categorie profesionala[14].
b) Conform art.3 din Legea nr. 54/2003 sindicatul apare ca o grupare de
persoane, orice persoana avand posibilitatea asocierii sau a aderarii la un sindicat,
chiar daca este vorba de un liber profesionist[15].
c) Sindicatul, in acceptiunea larga, (incluzand aici si federatiile, confederatiile
si uniunile sociale) se creeaza ca o grupare de persoane, atat fizice cat si juridice.
Constituirea unor grupari sindicale prin unirea mai multor persoane juridice este mult
mai frecventa in Europa Occidentala in cazul sindicatelor patronale, acolo unde se
pune problema afilierii in sindicate, a unor intreprinderi organizate in forme de
societate.
2. Sindicatul apare ca o grupare voluntara, adica are la baza principiul
constituirii pe baza liberei asocieri, presupunand o deplina libertate in ceea ce priveste
formarea si organizarea sa interna. Nerecunoasterea sau nesublinierea acestui element
de esenta ar duce la incalcarea unei trasaturi fundamentale a sindicatului si anume
independenta sindicala.
Sindicatele sunt chemate in primul rand sa apere interesele celor pe care ii
reprezint. Ceea ce este de remarcat in favoarea definitiei legale date de legea romana,
spre deosebire de alte legislatii (de exemplu, art.411 alin.1 din Legea franceza), este
faptul ca se subliniaza nu numai rolul clasic de aparator al unor interese, dar si rolul
din ce in ce mai pregnant pe care il dobandeste sindicatul la nivelul societatii actuale,
si anume acela de a promova intereselor acelora pe care ii reprezinta. Astfel, notiunea
de 'aparare' a unor drepturi reflecta mai mult aspectul contestatar al sindicatului. Dar,
atat legislatia, cat si practica, chiar daca nu in mod direct, recunosc din ce in ce mai
mult, dreptul de participare si chiar de cooperare a sindicatului, la activitatea de
elaborare a politicii economice si sociale la nivel micro si macro[16].
3. Ceea ce se considera ca nu este evidentiat de Legea nr. 54/2003 este faptul
ca sindicatul se bucura de reprezentativitate, el fiind reprezentantul profesiunii, al
salariatilor dintr-o unitate sau al salariatilor dintr-o ramura de activitate, atat in fata
puterii publice, cat si in fata celuilalt partener social. Un sindicat are calitatea de
reprezentant al membrilor sai, in fata puterii judecatoresti (de exemplu, in cadrul unor
litigii de munca), sau in luarea unor decizii de interes social major, in fata
executivului. Dar, sindicatul isi reprezinta membrii in primul rand in fata partenerului
social, in cadrul oricarei negocieri, fie a uneia ce are in vedere incheierea sau
modificarea contractului colectiv, fie a negocierilor ce intervin intre parti pe tot
parcursul unui conflict colectiv de munca.
4. Se considera ca enumerarea domeniilor in care este posibila interventia
sindicatului, asa cum apare ea in art.1 din Legea nr. 54/2003 (interese profesionale,
economice, sociale, culturale si sportive), nu trebuie privita ca o enumerare limitativa.
Scopul general al sindicatului este acela de a apara si promova intereselor celor pe

care ii reprezinta, fara a intreprinde activitati avand caracter propriu-zis politic, ori
practica sociala poate dovedi oricand ca aceste interese pot fi multiple, evident fara ca
prin aceasta sa se incalce normele prohibitive si ordinea de drept.
Fata de cele aratate mai sus, pentru intelegerea notiunii de sindicat, propunem
urmatoarea definitie:
Sindicatul este o grupare de persoane fizice si juridice, ce se asociaza in mod
liber, avand ca scop reprezentarea, apararea si promovarea intereselor membrilor sai,
in conditiile si in limite impuse de lege.
In conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea nr. 54/2003, sindicatele se
constituie cu scopul apararii si promovarii intereselor gruparii pe care o
reprezinta, interese stabilite atat de lege cat si de contractul colectiv de munca.
Pornind chiar si de la definitia legala a sindicatului, se poate observa ca insasi
ratiunea de a fi a unui sindicat se exprima prin realizarea uni cadru adecvat de
desfasurare a muncii, in favoarea celor pe care ii reprezinta. Art. 27 alin. 1 din Legea
54/2003, stabileste ca in vederea realizarii scopului pentru care sunt create, sindicatele
au dreptul sa foloseasca mijloace specifice, intre acestea aflandu-se pe primul plan
negocierea. Deci, pentru ca o grupare sindicala sa reuseasca in mod real promovarea
sau apararea intereselor grupului pe care il reprezinta, ea va negocia cu celalalt
partener social o serie de clauze ce intereseaza salariatii, iar in situatia unei negocieri
reusite, se va incheia contractul colectiv de munca, acesta fiind actul in baza caruia
urmeaza sa se desfasoare relatiile de munca de la un anumit nivel determinat.
De altfel, este de mentionat faptul ca inainte de recunoasterea prin lege (art. 4
alin. 2 pct. a din Legea nr. 130/1996, republicata) a obligatiei patronului de a
comunica informatiile in cadrul negocierii colective, Legea nr. 54/2003 stabilea in
favoarea sindicatului un drept subiectiv pentru apararea intereselor sociale ale
membrilor de sindicat, respectiv dreptul a primi informatiile necesare pentru
negocierea contractului colectiv de munca (art. 30 alin. 2 din Legea nr.54/2003).
Legea privind contractele colective de munca stabileste cu valoare de principiu
ca la negocierea unei conventii, salariatii vor fi reprezentanti de grupari sindicale si
numai in situatia in care acestea nu exista sau nu indeplinesc conditiile legale pentru a
fi reprezentativi intr-o negociere colectiva, la negociere vor participa salariatii
desemnati prin vot secret, mandatati de catre ceilalti salariati din unitate sa-i
reprezinte pentru incheierea contractului colectiv de munca.
Daca legea veche, respectiv Legea nr. 13/1991 impunea o anumita
reprezentativitate la negociere, dar numai la nivel de unitate (deoarece in art. 7 din
vechea lege se stabilea ca in situatia in care intr-o unitate erau organizate mai multe
sindicate sau nu exista un sindicat, negocierea era purtata din partea salariatilor de
catre cei alesi prin vot secret si mandatati in acest scop, neadmitandu-se posibilitatea
incheierii decat a unui singur contract colectiv de munca la nivel de unitate), la ora
actuala, Legea nr. 130/1996 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.143/1997,
stabileste cu valoare de principiu regula reprezentativitatii, fixand totodata o serie de
parametrii, a caror indeplinire poate conduce la recunoasterea prin hotarare
judecatoreasca, a reprezentativitatii unei anumite grupari sociale.

In tarile Europei Occidentale, recunoasterea sindicatelor se realizeaza pe baza

voluntara. Din moment ce un sindicat a aderat la o asociatie sindicala, el isi asuma
implicit obligatia de a negocia cu organismul patronal care a tratat cu asociatia din
care face parte[17]. In schimb, in S.U.A., criteriile in functie de care se face
recunoasterea sunt stabilite prin lege: participa la negocieri numai sindicatul care a
fost votat de majoritatea salariatilor, printr-o procedura specifica de certificare a
reprezentativitatii[18].
S-ar putea pune problema, in ce masura textul art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr.
130/1996, republicata, este conform cu principiul pluralismului sindical. Asa cum
exista redactat initial acest text de lege, la nivelul unui unitati nu putea fi reprezentativ
decat un singur sindicat. Ar fi fost greu de presupus ca, prin respectarea conditiei
legale, respectiv numarul de membrii ai sindicatului reprezinta cel putin 50% din
numarul salariatilor unitatii, s-ar fi putut ajunge la posibilitatea constituirii mai multor
sindicate in cadrul acelorasi unitati. Privind astfel lucrurile, noua solutie a
legiuitorului, cuprinsa in Legea nr. 143/1997, prin care procentul necesar pentru
obtinerea reprezentativitatii a scazut la 33,3% (legea noua impune ca un sindicat
reprezentativ la nivel de unitate sa cuprinda cel putin 1/3 din numarul total de
salariati), este pe deplin rezonabila. De altfel, in literatura de specialitate s-a precizat
ca solutia data de art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.130/1996 (in forma sa initiala), se
afla in discordanta cu principiul pluralismului sindical care ar trebui sa fie prezent nu
numai la nivel de ramura sau la nivel national, ci si la nivel de unitate[19].
Consideram ca discordanta vechii reglementari cu principiul pluralismului, ar
trebui totusi usor nuantata. Chiar daca se admite posibilitatea constituirii, chiar si
teoretic, a mai multor sindicate, indiferent de nivelul la care acestea se constituie
(respectandu-se astfel principiul pluralismului sindical), aceasta nu inseamna ca ar fi
de admis, in orice situatie, ca intr-o negociere sa participe mai multe sindicate
reprezentative. Nu este mai putin adevarat insa ca, solutia de lege lata are in vedere o
asemenea limitare numai in cazul organismelor sindicale si patronale constituite la
nivel de ramura (si, spunem noi, cu atat mai mult ar trebui sa functioneze la nivel
national). Astfel, art. 19 din Legea nr.130/1996, republicata, stabileste ca la nivelul
ramurilor de activitate ale economiei nationale, fiecare organizatie sindicala de tip
confederativ, precum si fiecare asociatie de unitati[20], care sunt reprezentative la
nivel national, vor desemna o singura organizatie sindicala, respectiv asociatie de
unitati reprezentativa, sa participe la negocierea si incheierea contractelor colective de
munca. In schimb, o asemenea dispozitie nu se mai regaseste la nivelul unitatii, de
unde ar trebui sa rezulte ideea ca la o negociere la nivelul unitatii pot participa mai
multe sindicate reprezentative in conformitate cu legea, incheindu-se insa un singur
contract colectiv de munca, conform art.11 alin.2 din Legea nr.130/1996, republicata.
Chiar daca aceasta solutie este conforma cu solutia de lege lata, credem ca nu
este si oportuna. Astfel, din moment ce legiuitorul stabileste posibilitatea incheierii
unui singur contract colectiv de munca, la fiecare nivel, s-ar putea crea serioase
disensiuni in cadrul echipei de negociatori ai sindicatului, cu privire la modul in care
fiecare sindicat reprezentativ ca fi la randul sau reprezentat in comisia de negociere.
Pe de alta parte, din tacerea legii ar fi mai curand de admis ca patronul dintr-o unitate
cu mai multe sindicate reprezentative, ar avea obligatia sa negocieze cu fiecare
sindicat in parte, urmand insa ca, in final, sa incheie un singur contract colectiv de
munca. Astfel, s-ar crea posibilitatea ca patronul, in functie de propriile interese, sa

incheie contractul cu sindicatul reprezentativ care ii propune cea mai buna solutie de
contract. Alte sindicate din unitate, fie ele chiar reprezentative, ar fi net defavorizate.
Insasi egalitatea de pozitie dintre partenerii sociali s-ar dilua vizibil, patronul avand
un drept de optiune cu privire la contractul care s-ar putea incheia, in functie de
propriile interese.
De aceea, consideram ca o solutie de compromis, prin care insa s-ar putea
asigura perfecta egalitate de pozitie juridica, ar presupune ca, in masura in care intr-o
unitate ar fi mai multe sindicate reprezentative, sa se formeze o unica echipa de
negociere, din toate sindicatele reprezentative, in functie de ponderea pe care acestea
o au in unitate. Aceasta echipa va fi partenerul social de negociere al patronului,
urmand a se incheia sau nu unicul contract colectiv de munca la nivel de unitate.
Pentru a putea functiona insa aceasta solutie, s-ar impune amendarea
corespunzatoare a textului art.20 din Legea nr.130/1996, republicata, in sensul ca, un
contract colectiv de munca sa se poata incheia la nivelul unitatii atunci cand in unitate
fie nu exista constituit un sindicat, fie sindicatele nu sunt reprezentative conform legii,
fie exista mai multe sindicate reprezentative conform legii. In toate aceste situatii,
salariatii isi vor desemna reprezentantii la negociere prin vot secret, iar in masura in
care sunt mai multe sindicate reprezentative, sindicatele reprezentative vor fi cele care
isi vor desemna in echipa de negociere proprii reprezentanti.
Este de mentionat si faptul ca, principiul pluralismului sindical apare chiar si
in Europa la ora actuala din ce in ce mai estompat, facand loc unei participari de tip
reprezentativ, specifica sindicalismului nord-american.
In consecinta, sindicatele sunt asociatii ale salariatilor si organizatii fara
caracter politic.
Nu se pot constitui in sindicate persoanele care detin functii de conducere ( art.
294 C. Muncii) si nu pot adera la o organizatie sindicala.. Contrarietatea de interese
dintre angajator si sindicat, ii impiedica pe salariatii cu functii de conducere sa aiba
calitatea de sindicalisti.

Persoanele care detin functii de demnitate publica.

Persoanele care fac parte din categoria inaltilor functionari

publici, sunt functionari publici de conducere si alte categorii de
functionari publici.

Magistratii ( judecatorii si procurorii).

Personalul militar.

Persoanele care practica

profesiuni liberale, membrii
cooperatori, agricultorii si persoanele in curs de calificare.

A. Numarul minim de constituire a unui sindicat este de 15 persoane din

aceeasi ramura sau profesiune, chiar daca isi desfasoara activitatea la angajatori
diferiti.

Asadar este posibil ca una si aceeasi organizatie sindicala sa

aiba ca membrii persoane aflate in serviciul unor angajatori
diferiti, dar sub conditia ca membrii respective sa presteze
activitate in aceeasi ramura sau profesiune.

O persoana poate face parte, in acelasi timp, numai dintr-o

organizatie sindicala.

Salariatii minori, de la implinirea varstei de 16 ani, pot fi

membrii ai unei organizatii sindicale, fara a fi necesara
incuviintarea prealabila a reprezentantilor legali.

B. In scopul dobandirii personalitatii juridice, imputernicitul celor care

fondeaza sindicatul depune la judecatoria din raza teritoriala o cerere de inscriere, la
care se adauga procesul verbal de constituire semnat de membrii fondatori, statutul
sindicatului si lista membrilor din organul de conducere al sindicatului , cu mentionarea
profesiei si a domiciliului. In termen de 5 zile de la data inregistrarii, judecatoria are
obligatia de a examina legalitatea actelor.
In cazul in care se constata ca
cerintele legale nu sunt indeplinite, presedintele completului de judecata citeaza, in
camera de consiliu, pe imputernicitul legal caruia ii solicita in scris, remedierea
neregulilor constatate in termen de 7 zile. Daca sunt indeplinite cerintele legale,
instanta procedeaza la solutionarea cererii in termen de 10 zile, cu citarea
imputernicitului special. Instanta pronunta o hotarare motivata de admitere sau
respingere a cererii, care se comunica semnatarului cererii de inscriere, in termen de 15
zile de la pronuntare. Organizatia sindicala capata personalitate juridice la
data inscrierii in registrul special a hotararii judecatoresti de admitere a
cererii[21].
C. Ca orice persoana juridica sindicatul are un patrimoniu propriu, care
poate fi folosit numai potrivit intereselor membrilor de sindicat si nu poate fi
impartit intre acestia.
D. Sindicatele unei profesiuni de la nivelul mai multor unitati din aceeasi ramura
de activitate se pot asocial in federatii sindicale. Mai multe federatii sindicale pot
constitui o confederatie sindicala ( la nivel national).Federatiile si confederatiile
sindicale pot constitui in uniuni sindicale teritoriale. Acestea dobandesc personalitate
juridica din momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti care autorizeaza
infiintarea acestora, competenta apartinand tribunalelor judetene.
E. Reorganizarea si dizolvarea organizatiilor sindicale.
Organizatiile sindicale indiferent de nivelul lor, nu pot fi dizolvate si nu li se
poate suspenda activitatea in baza unor dispozitii ale autoritatilor publice sau patronale.
In cazul reorganizarii unei organizatii sindicale, hotararile asupra
patrimoniului se iau de catre conducere, daca statutul propriu nu prevede altfel.
In cazul dizolvarii unei organizatii sindicale, hotararea se adopta de catre
membrii sai sau delegatii acestora.

Sindicatul se poate dizolva fortat atunci cand numarul membrilor sai scade
sub limita impusa, sau atunci cand scopul sau a devenit ilegal sau ilicit.