Transplantul de organe

Scurt istoric
In anul 1954 a avut loc primul transplant de rinichi
realizat cu succes. Rinichiul a fost donat de fratele
geaman, transplantat celuilalalt frate si a functionat
timp de 8 ani. Apoi in anul 1962, s-a efectuat primul
transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a
functionat timp de aproximativ 2 ani. In 1966 s-a
realizat primul transplant hepatic, care a functionat 1
an. Un punct de referinta in istoria transplantului
mondial si in istoria medicinei in general o reprezinta
primul transplant cardiac, efectuat in anul 1967 de
Christan Barnard in Africa de Sud. In anul 1972 a fost
aprobat Cardul Donatorului de Organe in toate cele 50
de state americane, card ce permitea fiecarei persoane
in varsta de peste 18 ani sa isi doneze organele. In
1981 a fost realizat cu succes primul transplant de
inima si plamani, organele functionand pentru o
perioada de 5 ani, iar un an mai tarziu s-a realizat
primul transplant de inima artificiala. In anul 1983,
medicamentul imunosupresor ciclosporina a fost
aprobat de Food and Drug Administration. O premiera in
istoria transplantelor a avut loc in anul 1986, cand
inima unui cimpanzeu a fost transferata unui copil
(celebrul caz Baby-Fae), care a supravietuit timp de 20
de zile. Apoi, in 1989, a fost realizat primul transplant
reusit de ficat, iar in 1996 s-a efectuat primul transplant
al unui ficat cadaveric, impartit in mai multe portiuni, la
mai multe persoane. In anul 2000, a fost realizata prima
cultura de celule stem embrionare umane. Daca
analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca

din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste

operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in
1959, transplantul de organe intre gemeni parea
singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi intre
gemeni fusesera realizate cu succes la Boston, de
grupul condus de J. Merrill. Alte cazuri de transplanturi
s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei
primitoare de a receptiona organul strain.
In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca
transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul
organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a
operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In
cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la
prelevarea unor organe de la cadavre. Deci, esentiala
pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea
intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului
si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A.
(identice sau asemanatoare). La noi in tara, primul
transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de
catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, iar in anul
1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici
condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul
transplant cu un rinichi luat de la un cadavru.
Controverse etice in transplantul de organe si tesuturi
umane
Numarul persoanelor aflate pe listele de asteptare este
cu mult mai mare decat numarul posibililor donatori.
Numarul redus al organelor disponibile pentru
transplant ridica numeroase probleme de natura morala
si etica cu privire la procurarea si distribuirea acestora:

- Ar trebui cei care au o sansa de supravietuire mai

buna sa aiba prioritate fata de ceilalti pacienti care
asteapta un transplant?
- Ar trebui parintii care au copii mici sa aiba prioritate?
- Ar trebui sa fie folosita tehnica de creare a organelor
pornind de la celulele stem?
- Ar trebui ca orice persoana care accepta sau nu
donarea de organe sa afiseze acest mesaj pe carnetul
de conducere auto sau in documentele pentru impozitul
pe venit?
-Ar trebui ca prizonierii condamnati sa primeasca
organe pentru transplant?
Consimtmantul informat
Legea diferentiaza situatia prelevarii de tesuturi si
organe umane de la persoane in viata de cele partinand
unor persoane decedate. Prelevarea de tesuturi si
organe umane in scop terapeutic se poate efectua de la
persoane majore, in viata, cu capacitate mintala
deplina, numai daca nu exista un pericol pentru viata
donatorului si cu consimtamantul scris, liber, prealabil si
expres al acestuia. Legea mai prevede necesitatea
controlului prealabil clinic si de laborator al donatorului.
Consimtamantul se da numai dupa ce donatorul a fost
informat in prealabil de medic asupra eventualelor
riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si
profesional, rezultand din faptul prelevarii.] O prevedere
importanta este aceea prin care se interzice prelevarea
de organe si tesuturi umane de la potentiali donatori
minori, precum si de la persoanele lipsite de
discernamant, aflate in viata. Legea autorizeaza totusi

prelevarea de maduva osoasa si de la minori, dar numai

in beneficiul fratelui sau sorei acestuia.
In ceea ce priveste prelevarea de tesuturi si organe
umane de la persoanele decedate, aceasta se
efectueaza potrivit legii, numai daca moartea cerebrala
a fost confirmata medical. Potrivit legii, prelevarea se
face, in acest caz, cu consimtamantul scris al membrilor
majori ai familiei sau al rudelor, in urmatoarea ordine:
sot, parinte, copii, frate ori sora.
Moartea cerebrala
Moartea cerebrala reprezint pierderea ireversibila a
functiilor intregului creier, inclusiv baza creierului. Nu
trebuie confundata moartea cerebrala cu moartea
biologica. Din punct de vedere juridic, moartea este
considerata una singura, si anume cea declarata din
punct de vedere medical.
Moartea, din punct de vedere medico-legal, este
cunoscuta in mai multe feluri si anume:
a) moarte aparenta (functiile vitale sunt atat de mult
slabite incat nu pot fi percepute decat cu aparate
speciale);
b) moarte clinica (functiile vitale au incetat fara sa se fi
alterat inca structurile in mod ireversibil; de aceea este
posibil ca aceste functii sa fie reactivate prin terapia
intensiva si reanimare);
c) moarte biologica (se produce atunci cand organele
vitale au intrat deja in proces de alterare, adica a
inceput procesul de necrozare al tesuturilor);
d) moarte cerebrala.

Donatorul
1. In cazul donatorului viu, transplantul se va face
numai cu respectarea urmatoarelor norme:
- sa fie major si sa fie in deplinatatea facultatilor
mintale;
- sa i se garanteze ca viata nu ii va fi pusa in pericol;
- sa ii fie prezentate riscurile si consecintele asupra
sanatatii si asupra capacitatii de munca pe care
prelevarea de organe le poate provoca;
- sa-si fi dat in mod prealabil, liber, expres, constient si
informat consimtamantul in scris pentru prelevare. In
cazul donatorului minor, consimtamantul va fi acordat
de catre parinti sau de catre tutorii legali, respectanduse libertatea si demnitatea minorului.
2. In cazul donatorului decedat:
- echipa care a constatat decesul unei persoane nu va
fi aceeasi cu cea care urmeaza sa faca transplantul;
- medicii care constata decesul sunt responsabili pentru
situatiile in care moartea nu a intervenit efectiv sau ea
nu a fost bine constatata.
Surse alternative de organe
Cateva dintre solutiile propuse sunt:
- Organe de la animale (xenotransplant)
Animalele sunt o sursa potentiala de organe. Unul din
contra argumentele xenotransplanturilor a fost
posibilitatea transferului de bacterii sau virusuri

animale la om, care ar putea produce epidemii, mai ales

ca pacientii sunt tratati cu imunosupresoare puternice.
- Organe artificiale
Acestea reprezinta o alta varianta potentiala de organe.
Probleme etice pe care le implica folosirea organelor
artificiale fac referire la costurile extrem de ridicate pe
care le implica si totodata la eficacitatea acestora.
Persoanele care ar primi organe artificiale ar putea avea
nevoie de noi organe artificiale in cazul in care
mecanismele celor anterioare s-ar defecta.
- Celulele stem
Celulele stem se pot specializa pentru a forma diferite
tipuri de celule ce se gasesc in corpul uman.
Cercetatorii au mari sperante ca celulele stem vor
putea fi folosite, intr-o zi, pentru a recrea intregul corp
uman.
- Fetusi avortati
Acestia reprezinta o potentiala sursa de organe pentru
transplant. Dezbaterile au loc asupra aptului daca este
moral sau nu folosirea organelor de la fetusi avortati in
stadii tarzii ale sarcinii pentru transplanturi care ar
putea salva viata unui alt copil.
Primitorul
Primitorul isi va da consimtamantul in scris pentru
efectuarea transplantului si va fi informat obiectiv
asupra sanselor de reusita ale transplantului.
Concluzii

Din textele tuturor documentelor internationale

referitoare la drepturile omului se desprind cateva idei
calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru,
intangibil, trebuie respectat, atat in timpul vietii, cat si
dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui
comert. Orice act prin care se efectueaza prelevarea
unor organe din corpul uman viu, aducand o grava
atingere vietii si integritatii corporale omului, este
sanctionat de Codul penal. Pentru a se evita aceste
consecinte, transplantul de organe trebuie conceput si
realizat ca un gest suprem de daruire a omului catre
om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile
asupra corpului sau, este un membru al societatii si,
prin aceasta, poate aduce un serviciu semenului sau,
dar in conditiile unei generozitati sanatoase si
rezonabile.