Sunteți pe pagina 1din 3

Zmeura de Campie

Mircea Nedelciu a fost un scriitor romn, considerat a fi unul dintre cei mai
importani reprezentani ai curentului optzecist i ai postmodernismului n
literatura romn. Debuteaz n 1979 cu volumul de proz scurt Aventuri ntr-o
curte interioar, urmat de alte opera precum: Efectul de ecou controlat, Si
ieri va fi o zi, Femeia in rosu (roman colectiv, scris impreuna cu Adriana Babei
i Mircea Mihie).
Romanul Zmeura de campie" a aparut n 1984 si se centreaza pe tema cautarii
identitatii care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu si
Gelu Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti
in orfelinat. Motivul in jurul caruia se construieste intreaga poveste este acela al
orfanului care doreste cu orice pret sa-si gaseasca identitatea, parintii,
radacinile.
Titlul este mai degraba simbolic, intrucat ilustreza conditia orfanului in societatea
optzecista. Zmeura este o planta de munte, iar prezenta ei intr-o gradina de la
campie este un fapt curios care ne sugereaza faptul ca orfanii se pot adapta
foarte bine la diverse conditii. Zmeura din gradina fostului invatator simbolizeaza
copilaria pierduta, imaginea cu care incepe lumea. Ea trezeste anamneza, ceea
ce contrazice subtitlul roman impotriva memoriei.
Romanul este structurat in patru parti care au semnificatia cautarii:
Presupuneri, Pareri, Alte investigatii si Alte pareri. Capitolele sunt
ierarhizate dupa literele alfabetului si apar o serie de cuvinte cheie care fac
referire la conditia orfanului: arac (acesta ca si orfanii poate fi pus in orice loc si
nu vrea sa iasa in evidenta); drum (metafora a cunoasterii si cautarii propriei
identitati); ecluza (face aluzie la faptul ca orfanii trebuie sa isi salveze cee ace
mai pot recupera din viata lor); gherghef (desemneaza de fapt polisemia
cuvantului razboi, care dincolo de conotatiile istorice, face aluzie si la razboiul de
tesut prin care orfanii isi amplaseaza destinele in tesatura societatii).
Subiectul romanului este structurat pet rei planuri care coincide cu povestea de
viata a orfanilor. Radu A. Grintu este fiul lui Anton Grintu care a fost inrolat in
armata din cauza fiului invatatorului din sat si care dupa ce vine de la razboi afla
ca Florea Popescu o ia de sotie pe prima nevasta a lui Anton Grintu cu care face
si un copil, pe Zare Poepscu (ea credea ca barbatul ei a murit in lupta). Anton
intra la puscarie in urma unei delatiuni, iar fiul sau este dat in grija primei sotii. In
noua familie, sotia lui Florea moare, iar acesta este arestat si el. Cei doi copii,
Grintu si Zare ajung la orfelinat, dar nu se cunosc acolo ci abia in armata. Grintu
termina liceul, apoi facultatea si devine pedagog la liceul de mecanica fina, insa
nu poate ocupa prea mult timp aceasta pozitie intrucat nu are domiciliu stabil in
Bucuresti. Dupa care devine ghid touristic, iar in cele din urma se angajeaza ca
professor intr-un sat de campie, dupa cum l-a sfatuit inspectorul Stamatescu.
Zare Popescu este dat de asemenea la casa de copii, in cadrul careia face scoala,
ocazie cu care il cunoaste pe profesorul Valdulcean, cu care va purta toata viata
o corespondenta asidua pana ce Valedulcean moare. Dup ace este respind de la
Facultatea de Istorie din cauza firii sale speculative, Zare pleaca in armata unde
il cunoaste pe Grintu cu ocazia faptlui ca Zare se oferise sa ii tunda pe soldati.
Acesta incepe de asemenea o corespondenta sporadica cu Ana; el neglijeaza
insa sa ii raspunda la scrisori, moment in care fata (presata de families a plece

din tara) il cere in casatorie pe Zare. Ca si Grintu, Zare se angajeaza in diverse


locuri de munca, ultimul fiind un santier din Constanta si aflam ca ii trimite bani
din cand in cand lui Gelu care presupune ca este fratele lui
Dintre toti orfanii, Gelu Popescu este singurul cae nu isi afla originile desi face o
serie de investigatii: pleaca in satele de campie, de unde s-ar fi tras familia lui; il
intalneste pe batranul invatator Popescu, apoi pe Anton Grintu (si schimbase
numele in Grintoiu) si afla istoria celor doi. DE asemenea, o reintalneste pe Ana
intr-un tren si isi aminteste ca o mai vazuse in timpul liceului la un cenaclu literar
unde recitase o poezie foarte frumoasa.
In ceea ce priveste personjele, putem sesiza cu usurinta si mirare absenta
descrierilor fizice si a portretelor morale, personajele fiind conturate numai prin
prisma aspiratiilor lor. In final, autorul isi submineaza singur personajele
sugerand ca acestea nu ar putea fi personaje litarare din cauza ca lipsesc
trasaturile fizice.
Radu A. Grintu este fiul lui Anton si a Sperantei Grintu, un orfan care soreste sa
isi afle originea. Grintu obtine successive slujbe, ultima fiind cea de professor
intr-un sat de munte (sperand ca astfel isi va afla radacinile). El este cel care
aspira la postul de regizor, iar in acest sens noteaza in niste caiete idei, imagini
si povesti pe care sa le poata utiliza intr-un viitor film.
Zare Popescu este fiul lui Florea si a Sperantei. Ocupa de asemenea statutul de
orfan, dar spre deosebire de ceilalti doi, el decide ca nu are nici o legatura cu cei
care i-au dat viata, mai mult, el reactioneaza violent cand afla ca este fiul
Sperantei sia lui Florea (nu se vrea fiul unui delator). Acest personaj are o
inteligenta speculativa ca re il face sa emita teorii cu privire la istorie si
onomastica. Este obsedat de cuvinte si incearca sa decodeze diferite nume, de
exemplu Popescu vine de la pop (par, stalp din bulgara si ar insemna a tasni, a
izbucni) iar Grintu din grecescul Gregorios (cel care vegheaza, paznicul). El
doreste a studieze istoria si aplica pentru Facultatea de istorie dar este respins
din cauza ca el doar speculeaza cu privire la anumite evenimente dar nu este
bine pregatit. Zare este o persoana careia ii plac provocarile pentru ca se ofera
sa ii tunda pe soldati desi nu mai tusese niciodata; atunci cand se juca cu Musu
se repliaza foarte bine la intrebarile profesorului.
Gelu Popescu este singurul dintre cei trei orfani care in obsesia cautarii trece la
actiune. El nu reuseste sa isi afle radacinile insa, descopera relatia dintre Grintu
si Zare. In conditiile in care Gelu face un traseu investigative putem sesiza ca
este o persoana deschisa, care vorbeste cu oameni multi pe care este dispus sa
ii asculte si care este capabila sa faca legatura intre informatiile cu care intra in
contact.
Ana Szasz are radacini sasesti si unguresti. Se inscrie la liceul pedagogic pentru
a devein invatatoare, ocazie cu care il intalniste pe Zare cu care va coresponda
pe tot parcursul liceului. Absolveste liceul si devine invatatoare in Burlesti unde
se indragosteste pe profesorul de educatie fizica Patrut, insa nu se infiripa nici o
relatie intre ei. Il reintalneste pe Gelu cu care are o scurta relatie amoroasa in
urma careia ramane insarcinata.
Arta naratiunii lui Mircea Nedelciu este profund postmoderna. Scrierea este
fragmentata, compusa din amintiri, scrisori, dialoguri, scenarii imaginate de
Grintu (cu greu se poate inchega un fir narativ, fapt care sugerea incoerenta

lumii postmoderne). Romanul nu respecta in niciun fel cronologia evenimentelor


intrucat el incepe cu Grintu si Zare aflati in armata, se intoarce in timp pana la
momentul lor de la origine, dupa care se amesteca evenimente din timpul
razboiului (din anii 50, 76-77) cu anii prezentului. Romanul amesteca diferite
strategii narrative: cele ale romanului epistolar (caietele lui Grintu, scrisorile
trimise de Zare catre Valedulcean si scrisorile Anei); strategii investigative (se
amesteca amintiri, povestiri, observatii, consideratii). In povestire descoperim si
pluralitatea vocilor narrative (Grintu, Zare, Gelu, invatatorul Popescu, Anton
Grintu, Ana). Un fenomen cu adevarat innovator este pluriperspectivismul. Grintu
este un narrator care povesteste totul la persoana a treia, dar care preia puncul
de vedere al lui Grintu (perspectiva din spate alterneaza cu perspective
narativa impreuna cu). Scrisorile lui Zare si ale Anei sunt scrise la persoana
intai, iar Gelu relateaza totul la persoana a doua (aici Gelu exerseaza o
perspectiva din exterior, intrucat stie mai putine decat stiu persoanele cu care
intre in contact)
Pe langa intreaga fictiune apar si elemente metatextuale fiindca naratorul site
nevoia sa se explice de foarte multe ori , sa vorbeasca despre textul sau. De
exemplu, legat de niste versuri spuse de o fata din Tg. Jiu, autorul noteaza ca
sunt cu adevarat niste versuri ale unei poete din Targul Jiu. De asemenea, textul
introduce fragmente din alte carti: autor, titlu, pagini, citat din DEX.
De asemenea tot un reflex postmodernist este si dialogul cu alte texte prin care
se fac diferite aluzii: exista o scena a taierii unui salcam in care autorul pare ca
rescrie scena din romanul Morometii; in text se face aluzie la o adunare
linistita care aminteste de cea de la poiana lui Iocan; se fac aluzii la Romeo si
julieta sau poate chiar la Padurea spanzuratilor
Intr-o lume atat de fragmentata cum este cea din roman, personajelor le este
greu sa se gaseasca, sa-si gaseasca originile si raman cumva pierduti intr-o
existenta in care pana la urma aspiratiile nu se indeplinesc (Gelu nu isi afla
originile, Zare nu intra la facultatea de istorie, Grintu nu devine regizor). Lumea
in care traiesc orfanii este o lume in care cunoasterea ascunde mai degraba
decat sa dezvaluie, o lume fragmentata in care nu exista un adevar absolut ci
doar un adevar al cuiva. Zmeura de campie este o meditate trista asupra lumii,
scrisa pe un ton neutru, cand ironic, cand aluziv.

S-ar putea să vă placă și