Sunteți pe pagina 1din 21

BAZELE ANATOMO-FUNCIONALE ALE MIsCRII

Planuri si axe de miscare


Pozitia antomica - stnd cu membrele superioare apropiate de partile laterale ale trunchiului, coatele
exteinse, minile n supinatie, degetele (inclusiv policele) extinse, membrele inferioare apropiate,
genunchii extinsi, picioarele n unghi drept pe gambe, calciele apropiate, vrfurile apropiate sau
departate la unghi de maxim 450.
Planurile anatomice = sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul sub o anumita incidenta. n
raport cu orientarea fata de pozitia anatomoca a corpului se descriu 3 planuri:

frontal - dispus paralel cu fruntea, mparte corpul ntr-o parte anterioara si o parte posterioara.
sagital - este dispus vertical si antero-posterior, mparte corpul ntr-o parte dreapta si una
stnga.

transversal - este dispus orizontal si paralel cu solul, mparte corpul ntr-o parte superioara si
una inferioara.

Planurile medii ale corpului: medio-frontal, medio-sagital, medio-transversal sunt planuri principale.
La intersectia celor trei planuri medii se gaseste centrul de greutate al corpului.
Axele - se formeaza prin intersectarea a doua planuri:

axul vertical - la intersectia planului frontal cu cel sagital


axul sagital (antero-posterior) - la intersectia planului sagital cu cel transversal

axul frontal (transversal) - la intersectia planului frontal cu cel transversal

Toate articulatiile distale permit efectuarea unor miscari pure, ntr-un singur ax. Articulatiile
proximale (umar, sold) permit efectuarea miscarilor n mai multe axe simultan. Articulatiile
intermediare (cot- humerolnara, humeroradiala, radioulnara proximala, genunchi) realizeaza miscari n
doua axe. n una din aceste axe se produce rotatia.
Exemple:

la cot miscarea de rotatie se executa n jurul axului longitudinal al antebratului. Ulna este
imobila si miscarea este realizata doar de radius. Rotatiile la nivelul antebratului se numesc:
pronatie - miscarea prin care fata palmara devine posterioara si policele
medial

supinatie - miscarea prin care fata palmara devine anterioara si policele


lateral

la genunchi miscarile de rotatie nsotesc miscarile de flexie si extensie, datorita inegalitatii


condililor femurali si a interventiei ligamentelor ncrucisate:

flexia peste 700 se asociaza cu rotatia interna a gambei prin care vrful
piciorului este orientat medial. Amplitudinea rotatiei este de pna la 20 0

extensia maxima se nsoteste de rotatia externa a gambei prin care vrful


piciorului este orientat lateral

Din punct de vedere biomecanic miscarile se produc astfel:

n plan sagital si ax frontal (transversal) - flexia si extensia


n plan frontal si ax sagital - abductia si adductia

n plan transversal si ax vertical - rotatia interna si externa

Miscari posibile n articulatii:

Flexia - este miscarea prin care 2 segmente articulate ntre ele se apropie unul de celalalt.
Extensia - este miscarea inversa celei de flexie, prin care 2 segmente articulate ntre ele se
ndeparteaza unul de celalalt.

La umar miscarea de flexie mai este denumita proiectie nainte sau anteductie, iar cea de extensie
proiectie napoi sau retroductie.
La articulatia gleznei avem flexie dorsala = flexia piciorului si flexia plantara = extensia piciorului.

Abductia - este miscarea prin care segmentul respectiv se ndeparteaza de linia mediana a
corpu lui.
Adductia - este miscarea prin care segmentul se apropie de linia mediana a corpului.

Rotatiile - se executa n jurul axei lungi a segmentului. Ele pot fi interne si externe. La nivelul
antebratului vorbim de pronatie = rotatie interna si supinatie = rotatie externa.

Circumductia - este miscarea care se executa concomitent pe mai multe planuri, miscare prin
care segmentul descrie un con al carui vrf este reprezentat de axa articulatiei.

Motricitatea voluntara
Miscarea voluntara - este aleasa de subiect si adaptata unui scop precis.
n acest sens muschii actioneaza ca:

agonisti - sunt muschii care initiaza si produc miscarea. Se mai numesc "motorul principal"
antagonisti - sunt muschii care se opun miscarii produse de agonisti. Au rol frenator,
reprezinta frna elastica musculara care intervine de obicei naintea celei ligamentare sau
osoase

Muschii agonisti si antagonisti actioneaza ntotdeauna simultan dar au rol opus:

cnd agonistii lucreaza tensiunea lor de contractie este egalata de relaxarea


antagonistilor, care controleaza efectuarea uniforma si lina a miscarii prin reglarea
vitezei, amplitudinii si directiei

cnd tensiunea antagonistilor creste miscarea initiata si produsa de agonisti


nceteaza

Prin jocul reciproc echilibrat dintre agonisti si antagonisti rezulta o miscare precisa. Interactiunea dintre
agonisti si antagonisti mareste precizia miscarii, cu att mai mult cu ct este angrenat un numar mai
mare de muschi.
Cu ct relaxarea antagonistilor este mai mare cu att miscarea este mai rapida si mai puternica.

sinergisti - sunt muschi prin a caror contractie actiunea agonistilor devine mai puternica.
Acest lucru se observa n cazul agonistilor biarticulari sau poliarticulari. Sinergistii confera si ei
precizie miscarii prevenind aparitia miscarilor aditionale (secundare) pe care agonistii au
tendinta sa le produca simultan cu actiunile lor principale. Interventia sinergistilor este
involuntara.

Exemplu: o parte din muschii adductori ai umarului produc secundar si rotatia interna a bratului,
motiv pentru care la initierea miscarii de adductie se produce si miscarea aditionala de rotatie
interna care este frnata de muschii sinergisti.

fixatori - actioneaza tot involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor, antagonistilor si


sinergistilor. Fixarea nu se realizeaza continuu pe ntreaga cursa de miscare a unui muschi.

Muschii pot lucra cu sau fara producerea miscarii, realiznd contractii izotonice sau izometrice.

Contractiile izotonice:

se realizeaza cnd muschiul deplaseaza segmentele pe care se gasesc punctele


sale de insertie

se produc cu scurtarea sau alungirea muschiului sau a grupului muscular respectiv

contractiile izotonice cu scurtare - se produc cnd capetele de insertie ale


muschilor se apropie. Exemplu: n miscarea de flexie a antebratului pe brat din
pozitia antomica = pozitia zero (cu antebratul n prelungirea bratului) se produce
scurtarea flexorilor

contractiile izotonice cu alungire - se produc cnd capetele de insertie ale


muschilor se departeaza ncet unul de celalalt. Exemplu: revenirea antebratului din
flexie se produce cu alungirea progresiva a flexorilor

Exemplu:

n pozitia zero anatomic pentru cot (antebratul n prelungirea


bratului) muschii flexori se afla n zona lunga si cu ct progreseaza
n realizarea flexiei trec prin zona mijlocie pna cnd ating
amplitudinea maxima a flexiei cnd ajung n zona scurta. n acest
caz muschii flexori sunt agonisti

pe tot parcursul miscarii de flexie antagonistii sufera modificari


inverse ale lungimii - n pozitia zero anatomic sunt scurtati la
maxim (zona scurta) iar n amplitudine maxima de flexie a
antebratului pe brat sunt alungiti la maxim (zona lunga)

zona medie se suprapune pentru agonisti si antagonisti

majoritatea muschilor desfasoara activitati curente cnd sunt contractati n zona


mijlocie

contractiile n zona scurta solicita intrarea n actiune a unui numar mare de unitati
motorii. La aceasta lungime a agonistilor antagonistii se afla n zona lunga, care
poate coincide cu momentul fortei maximale, tinznd sa schimbe directia de
miscare. Din acest motiv contractiile n zona scurta sunt dificile.

contractiile n zona lunga sunt de asemenea dificile pentru ca o parte din efort este
utilizat pentru comprimarea suprafetelor articulare.

Contractiile izometrice

rezulta din scurtarea fibrelor contractile dar lungimea muschiului ramne constanta

modificarile se produc la nivelul tensiunii musculare care creste.

Din punct de vedere structural si functional muschii scheletici se clasifica astfel:

muschi fazici (de tip II):


o

sunt superficiali , biarticulari

au tendoane lungi

sunt formati din fibre albe, sarace n mioglobina, care se contracta rapid, motiv pentru
care se numesc fibre fazice (rapide)

aceste fibre sunt bogate n fosfati, glicogen si enzime necesare pentru producerea pe
cale anaeroba a energiei

inervatia este asigurata de motoneuronii alfa () fazici mari ( 1) cu conducere nervoasa


rapida si descarcari ample si scurte de impulsuri nervoase. Din aceste motive obosesc
usor prin acumulare de lactat si scaderea pH-ului

acesti muschi:

sunt raspunzatori de solicitarile musculare rapide, puternice

intervin n motricitatea fina, precisa

muschi tonici (de tip I):


o

sunt proximali, uniarticulari, antigravitationali

au tendoane late

sunt formati din fibre rosii, bogate n mioglobina, care se contracta lent, motiv pentru
care se numesc fibre lente, tonice

aceste fibre contin putin glicogen si multe enzime oxidative necesare pentru
producerea de energie pe cale aeroba

inervatia este asigurata de motoneuronii alfa () tonici mici ( 2) cu conducere lenta si


descarcari de impulsuri nervoase permanente dar cu frecventa joasa

acesti muschi:

asigura tonusul postural

sunt muschi de sprijin n actiune

realizeaza miscarile de apucare si mentinere a unor obiecte

Numarul de motoneuroni care corespund unui muschi este variabil:

cu ct muschiul executa miscari mai fine, de precizie, cu att numarul fibrelor musculare
inervate de respectivul motoneuron este mai mic

Fiecare muschi contine un numar variabil de fusuri neuromusculare, dependent de gradul de


automatism al muschiului:

muschii cei mai voluntari (muschii fazici, albi) au cea mai scazuta concentratie de fusuri
neuromusculare

muschii antigravitationali (muschii tonici, posturali, rosii) care detecteaza rapid modificarile
pozitiei corpului au cele mai mari valori

- muschii bogati n fusuri neuromusculare participa predominant la activitati reflexe


automate
- muschii saracii n fusuri neuromusculare participa predominant la activitati voluntare
Motricitatea reflexa

Definitie - miscarea reflexa este realizata prin contractie musculara involuntara (dar constientizata) ca
raspuns la un stimul senzitiv-senzorial adecvat.
Se bazeaza pe arcul reflex care este format din:

receptor - specific diferentiat sau terminatie nervoasa libera

cale aferenta (senzitiva) - reprezentata de fibre sensitive (dendrite) care culeg


informatii le de la receptorii periferici si se ndreapta catre unul sau mai multi neuroni
senzitivi. Transporta influxul nervos exteroceptiv cutanat si proprioceptiv (constient si
inconstient) provenit de la receptorii musculari, tendinosi, ososi si articulari

centrii nervosi - reprezentati de motoneuronii si situati n coarnele anterioare ale


maduvei spinarii

cale eferenta (motorie) - reprezentata de fibre motorii, axoni care transmit comanda la
organul efector

organul efector - muschiul

Atitudinea (postura) de ansamblu a corpului se realizeaza prin reflexe statice si statokinetice.


1. Reflexele statice:

reactiile de adaptare statica = reflexele de postura:


o

intervin
pentru
mentinerea
pozitiei
verticale
opunndu-se
fortelor
dezechilibrante (presiuni, tractiuni) care se exercita pe trunchi si cap,
pozitionnd trunchiul si membrele n raport cu capul

reactiile de echilibrare sau reflexele de redresare:


o

intervin cnd reflexele statice sunt depasite

au punct de plecare n tegument, structuri articulare, muschi, labirint

printr-un joc continu de contractii musculare se opun fortelor dezechilibrante


(presiuni, tractiuni) mentinnd aliniamentul ortostatic

2. Reflexele statokinetice:

sunt mai rapide dect reflexele statice

constau din adaptari ale tonusului muscular secundare informatiilor primate de la diversi
receptori.

au ca scop mentinerea pozitiei corpului si a segmentelor lui n timpul deplasarii

asigura stabilitatea organismului n miscare adaptnd tonusul muscular si pozitia


membrelor

includ:
o

reflexele de acceleratie si deceleratie liniara - apar n timpul deplasarii


ntr-un vehicul care accelereaza sau frneaza brusc

reactia liftului - consta n flexia membrelor inferioare la coborre

reactia de aterizare - consta din adoptarea pozitiei pregatitoare unei sarituri


EXERCIIUL FIZIC TERAPEUTIC

Definitie - exercitiul fizic reprezinta repetarea sistematica a unor cicluri de miscari care au drept scop
influentarea dezvoltarii fizice si a capacitatii de miscare a individului, fara producerea unor modificari
morfologice vizibile. Prin exercitiul fizic cresc capacitatile coordinative:

echilibrul
orientarea n spatiu

precizia

Obiectivele exercitiului fizic terapeutic


Obiectivele se clasifica dupa efectele induse n:

morfologice

favorizeaza procesele de crestere si dezvoltare fizica

prevenire atitudinilor incorecte ale corpului

corectarea atitudinilor si deficientelor corpului

functionale

cresterea capacitatii generale de efort

cresterea capacitatii functionale a aparatului cardiovascular (debit sistolic,


VO2 max)

cresterea capacitatii functionale a aparatului respirator (volume si capacitati


pulmonare)

cresterea capacitatii functionale a aparatului locomotor (amplitudini articulare,


proprietati musculare)

cresterea capacitatii functionale a celorlalte aparate si sisteme ale organismului

neuropsihice

dezvoltarea capacitatii de relaxare fizica (musculara, functionala) si psihica

dezvoltarea capacitatilor cognitive

dezvoltarea capacitatilor de nvatare motrica, a expresivitatii si cursivitatii


miscarilor

social-educationale

favorizeaza integrarea si reintegrarea n grupuri sociale (familie, colectiv de


munca, echipa)

formarea obisnuintei de a practica sistematic exercitiile fizice n scop profilactic


si terapeutic

formarea reflexului de atitudine corecta a corpului

Principiile de baza ale exercitiului fizic:

exercitiile se executa lent, ritmic, fara miscari bruste.


exercitiile trebuie sa se bazeze pe pozitii de start stabile, solide, menite sa faciliteze travaliul
muschilor si sa permita apoi o recuperare ct mai buna a acestui travaliu

progresivitatea exercitiilor va fi lenta, de la stadiile cele mai joase de forta musculara, redoare
sau incoordonare trecndu-se treptat spre exercitiile care cer forta, amplitudine sau coordonare
aproape normale. Nu se vor sari aceste etape

se va urmari ca exercitiile de tonifiere musculara sa se execute ntotdeauna pe toata


amplitudinea de miscare articulara posibila

cu ct un exercitiu a cerut o contractie musculara mai intensa, cu att pauza de relaxare care
urmeaza va fi mai lunga, pentru a asigura refacerea. Din alternanta exercitiu-relaxare se
creeaza ritmul exercitiului

orice exercitiu trebuie sa se execute n limitele maxime posibile ale unghiului de miscare a
segmentului. Numai n acest fel vor intra n actiune toate fibrele musculare iar amplitudinea
miscarii se va mentine sau va redeveni normala

Dintre aceste principii cele mai importatnte sunt pozitia de start si principiul progresivitatii.

Pozitia de start
s-a demonstrat ca o mare parte a insucceselor sau a ntrzierilor efectelor
pozitive ale exercitiilor fizice terapeutice sunt consecinta pozitiilor inadecvate
de pornire

crearea unei perfecte stabilitati a coprpului si/sau a segmentului n timpul


exercitiului fizic este o conditie de baza

pozitia stnd departat este mult mai stabila dect cea de stnd cu picioarele
apropiate, pentru orice exercitiu de trunchi sau membre. Daca n cadrul
exercitiului sunt necesare miscari spre nainte ale bratelor stabilitatea se obtine
daca se duce un picior anterior

exceptia de la acest principiu este n cazul exercitiilor de coordonare


neuromusculara, cnd pozitia de start este aleasa astfel nct sa creeze
dificultati de mentinere a echilibrului, deoarece prin dezechilibrari si
reechilibrari succesive se obtine n final coordonarea

Principiul progresivitatii se aplica n exercitiile pentru:

tonifierea musculara - se realizeaza prin mai multe metode:

cresterea progresiva a lungimii sau a rezistentei aplicate miscarii.

Exemple de exercitii:

tonifierea extensorilor toracolombari - din decubit ventral, cu


bratele pe lnga corp, cu bratele la ceafa, cu bratele ntinse pe
lnga cap - sunt 3 trepte de progresivitate

tonifierea rotatorilor trunchiului - din decubit dorsal, cu bascularea


stnga - dreapta a unui membru inferior ridicat la verticala,
bascularea ambelor membre inferioare - sunt 2 trepte de
progresivitate

aceeasi metoda se foloseste si la exercitiile simple cu rezistenta, n


care rezistenta se aplica treptat tot mai distal de articulatia n
miscare. Exemplu - n flexia cotului rezistenta aplicata la mijlocul
antebratului este mai mica dect cea aplicata la extremitatea
distala

n concluzie - o rezistenta este cu att mai mare cu ct punctul de


aplicare este mai distal de centrul de miscare. Rezistenta =
greutatea aplicata x distanta de la centrul de miscare la punctul de
aplicare al greutatii

scoaterea treptata a ajutorului dat unei miscari de musculatura accesorie.


Exemple:

tonifierea musculaturii abdominale - decubit dorsal, membrele


inferioare rasturnate peste cap, vrfurile degetelor picioarelor ating
podeaua, membrele superioare se sprijina cu palmele pe
podea, membrele superioare se ridica de pe podea, membrele
superioare ajung la verticala

cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatiei sau cu o greutate


adaugata

n cazul unei contractii excentrice - o miscare lenta solicita mai


mult musculatura dect aceeasi miscare executata rapid

n cazul unei contractii concentrice - orice schimbare de ritm (lent


sau rapid) care se abate de la ritmul optim, natural al miscarii
respective creste solicitarea musculara

succesiunea contractie statica - contractie dinamica:

se aplica n cazul muschilor cu forta ntre 2 si 3 (la bilantul


muscular)

cresterea greutatii (sarcinii) care reprezinta rezistenta aplicata

tonifierea cvadricepsului - izometria cvadricepsului; apoi cu un sul


sub genunchi (care sa asigure o flexie de 30 0 a genunchiului) se
executa extensia gambei

succesiunea miscare n pozitie fara efectul gravitatiei - miscare cu implicarea


gravitatiei

tonifierea musculaturii dorsolombare - decubit ventral, ridicarea


trunchiului; se asociaza si ridicarea unui membru inferior, apoi
ridicarea ambelor membre inferioare - etape de solicitare tot mai
mare pentru musculatura paravertebrala

modificarea ritmului unei miscari

tonifierea musculaturii abdominale - decubit dorsal, forfecarea pe


verticala a membrelor inferioare, se creste amplitudinea de
forfecare

asocierea unor miscari la un exercitiu care antreneaza grupul muscular principal

explicatie - cnd palmele se sprijina pe podea marele dorsal,


rotundul mare si pectoralul mare ajutau la mentinerea flexiei
coloanei toracolombare; cnd membrele superioare au ajuns la
verticala efortul de flexie a coloanei este realizat de musculatura
abdominala

cresterea se face n general cu 150-250 g

prelungirea duratei n timp a exercitiului dupa ce se trece de perioada de adaptare,


cnd apare impresia ca efortul este din ce n ce mai usor

cresterea amplitudinii miscarii se realizeaza n urmatoarele moduri:

modificarea ritmului miscarilor care se executa pe toata amplitudinea posibila

adaugarea unei serii de miscari mici si ritmice la limitele sectorului de mobilitate


articulara

introducerea unor te]nsiuni prelungite pe directia miscarii ce trebuie recuperata


(aceasta fortare nu trebuie sa produca durere importanta)

coordonare se poate realiza astfel:

se trece progresiv de la miscari ale articulatiilor mari spre miscari ale articulatiilor
mai mici (miscarile articulatiilor mici necesita un control coordonator mai mare
dect miscaile articulatiilor mari)

cresterea preciziei n executarea unei miscari. Exemplu:

la un pacient hemiplegic - de la o flexie necoordonata a membrului


superior se ajunge la ducerea minii la gura, apoi a minii cu o
lingura la gura

combinarea miscarilor diverselor articulatii si segmente. Exemple:

genuflexiune, cu ridicarea bratului homolateral

genuflexiune, cu ridicarea bratului heterolateral

Aceste 3 modalitati pot fi aplicate la orice grup de articulatii. La acestea se adauga metode specifice
utilizate n coordonarea membrelor inferioare si a trunchiului:

diminuarea treptata a poligonului de sustinere. Exemple:

picioarele departate - apropiate - ridicarea pe vrfuri - stnd ntr-un


picior - stnd ntr-un picior pe vrf

mers pe o banca de gimnastica - mers pe partea ngusta a bancii


de gimnastica

cresterea dificultatii de a mentine n echilibru o pozitie prin:

ridicarea centrului de greutate al corpului (bratele deasupra


capului)

miscarea libera a diverselor articulatii ale membrelor superioare


perturbnd echilibrul

ridicarea naltimii brnei sau a bancii de gimnastica pe care se


merge (efect psihologic care perturba echilibrul)

utilizarea de sarituri usoare pe un picior, alternativ cu opriri bruste n anumite


pozitii sau pasi nainte, lateral, n spate (ca la dans) cu flexia si extensia cte unui
genunchi

Pozitiile fundamentale si derivate ale exercitiului fizic

Exercitiul fizic este initiat si finalizat din pozitiile de pornire sau de start care pot fi fundamentale si
derivate.

Pozitii fundamentale:
o

pozitia stnd:

se mai numeste pozitie ortostatica

descriere:

pozitie verticala, barbia orizontala, privirea anterior (nainte), umerii


relaxati, trunchiul drept, bratele relaxate pe lnga corp, minile n pozitie
intermediara de pronosupinatie, coapsele si genunchii n extensie,
picioarele apropiate; varianta calciele apropiate si vrfurile departate la un
unghi maxim de 450

caracteristici:

are cea mai mica baza de sustinere

centrul de greutate este n pozitia cea mai nalta si se proiecteaza n


mijlocul bazei de sustinere.

este cea mai instabila pozitie fundamentala, care solicita musculatura


posturala si reflexele respective

favorizeaza miscari ample

este indicata n reeducarea:

deficientelor fizice globale si segmentare

a mersului

echilibrului

pozitia asezat:

descriere:

pacientul asezat pe un scaun ale carui dimensiuni trebuie sa asigure flexia


la 900 a articulatiilor soldurilor si genunchilor, genunchii sunt usor
departati, picioarele se sprijina cu plantele pe sol orientate anterior,
calciele si vrfurile sunt apropiate; varianta - calciele apropiate si
vrfurile departate la un unghi maxim de 450

capul ca la pozitia stnd

membrele superioare ca la pozitia stnd sau minile se sprijina pe coapse

trunchiul se sprijina pe tuberozitatile ischiadice (regiunea fesiera)

sprijinul se realizeaza partial si pe fetele posterioare ale coapselor

caracteristici:

baza de sustinere mai mare

pozitie fixatoare pentru coloana lombara si bazin

centrul de greutate este situat mai jos, este o pozitie comoda, odihnitoare,
care este mentinuta cu consum mininim de energie

pozitia" pe genunchi":

descriere:

barbia orizontala, privirea anterior (nainte), umerii relaxati, trunchiul drept,


membrele superioare relaxate pe lnga corp, minile n pozitie
intermediara de pronosupinatie, degetele usor flectate, genunchii flectati

sprijinul se realizeaza pe fata anterioara a gambelor si pe fata dorsala a


picioarelor mentinute n extensie maxima

caracteristici:

baza de sustinere mare

centrul de greutate situat jos, mentinerea pozitiei este destul de dificila

trunchiul inferior si bazinul pot fi mobilizate cu usurinta

pozitia decubit dorsal:

descriere:

cu membrele inferioare apropiate, extinse din sold si genunchi, picioarele


cu vrfurile orientate n sus,

membrele superioare pe lnga corp, palmele n pronatie sau pronosupinatie

punctele de sprijin sunt reprezentate de:

caracteristici:

regiunea occipitala

partea dorsala superioara a trunchiului

regiunea fesiera

calcie

baza de sustinere mare

centrul de greutate foarte aproape de suprafata de sprijin

este pozitia cea mai odihnitoare, relaxanta

corpul are cea mai mare stabilitate

mentinerea ei pe o perioada ndelungata induce efecte osteoporozante


generale, deoarece ofera gravitatiei posibilitatea actiunii pe o suprafata ct
mai ntinsa

pozitia atrnat:

descriere:

corpul este mentinut n rectitudine,

membrele superioare abduse peste 90 0 din umeri, coatele extinse, minile


prind bara fie n pronatie, fie n supinatie

membrele inferioare apropiate, extinse din sold, genunchi si picioare, nu


ating solul

mentine coastele ridicate si trunchiul usor extins

blocheaza respiratia n inspir si stnjeneste circulatia motiv pentru care


este contraindicata bolnavilor pulmonari si cardiovasculari

caracteristici:

centrul de greutate este situat sub suprafata de sprijin (n acest caz de


sustinere)

mentinerea pozitiei necesita un efort mare

Pozitii derivate - se obtin din pozitiile fundamentale prin modificarea:

bazei de sustinere (suprafetei de sprijin)

pozitiei trunchiului si/sau a capului

pozitiei membrelor superioare

pozitiei membrelor inferioare

combinatii partiale sau totale ale posibilitatilor anterioare,


realiznd modificari complexe

derivate din pozitia stnd:

modificarea bazei de sustinere:

stnd pe vrfuri

stnd pe calcie

stnd pe marginea interna sau externa a piciorului

stnd cu un picior n fata celuilalt

stnd departat

modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului


o

stnd cu trunchiul nclinat anterior pna la 30 0, cu capul n extensie

stnd cu trunchiul aplecat pna la 900

stnd cu trunchiul ndoit anterior peste 900

stnd cu trunchiul si capul n extensie

stnd cu trunchiul nclinat sau rasucit stnga sau dreapta

modificarea pozitiei membrelor superioare:


o

membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral (abductie


din articulatia umarului)

membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior (flexie


din articulatia umarului)

membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si minile


mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,

membrele superioare cu coatele extinse se ncruciseaza anterior


sau posterior

modificarea pozitiei membrelor inferioare - consta n modificarea suprafetei de


sprijin

modificari complexe
o

stnd pe vrfuri, genunchii n extensie, capul mentinut la verticala,


minile pe solduri (la nivelul crestelor iliace), coatele flectate,
bratele abduse, trunchiul nclinat dreapta sau stnga

derivate din pozitia asezat:

modificarea suprafetei de sprijin:


o

asezat la marginea mesei de reeducare

asezat pe o fesa (hemiasezat)

asezat pe podea

modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului:


o

asezat pe scaun cu trunchiul si capul n extensie

asezat pe scaun cu trunchiul aplecat peste coapse

asezat pe scaun cu trunchiul aplecat ntre coapse

modificarea pozitiei membrelor superioare:


o

membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral (abductie


din articulatia umarului)

membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior (flexie


din articulatia umarului)

membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si minile


mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,

membrele superioare cu coatele extinse se ncruciseaza anterior


sau posterior

modificarea pozitiei membrelor inferioare:


o

asezat pe podea cu coapsele si genunchii flectati

asezat pe podea cu un genunchi flectat si celalalt extins

asezat pe podea cu membrele inferioare departate

modificari complexe:
o

asezat pe podea cu sprijin posterior pe antebrate si anterior pe


plante, membrele inferioare fiind flectate din articulatiile
genunchilor si soldurilor, trunchiul si capul n extensie

asezat pe podea cu sprijin posterior pe mini si anterior pe plante,


membrele inferioare fiind flectate din articulatiile genunchilor si
soldurilor, trunchiul si capul n extensie

asezat pe podea cu sprijin posterior pe mini si anterior pe plante,


un membru inferior extins din genunchi iar celalalt flectat si sprijinit
pe planta, trunchiul si capul n rectitudine

derivate din pozitia" pe genunchi":

modificarea suprafetei de sprijin:


o

pe genunchi cu sprijin pe palme (coate sau antebrate), trunchiul la


orizontala (sub sau deasupra ei), pozitie numita patrupedie. Se
foloseste frecvent n recuperare pentru urmatoarele caracteristici:

suprafata mare de sprijin

centru de greutate n pozitie medie (stabilitate


relativa)

elibereaza coloana

faciliteaza mobilizarea

modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului:


o

pe genunchi cu trunchiul nclinat anterior, capul mentinut n


rectitudine

pe genunchi cu trunchiul si capul nclinate lateral dreapta sau


stnga

modificarea pozitiei membrelor superioare:


o

membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral (abductie


din articulatia umarului)

membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior (flexie


din articulatia umarului)

membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si minile


mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,

modificarea pozitiei membrelor inferioare:


o

pe genunchi cu membrele inferioare departate

pe genunchi cu un genunchi anterior fata de celalalt

modificari complexe:
o

pe genunchi cu sprijin pe palme, cu trunchiul deasupra orizontalei,


capul flectat, mna si genunchiul de aceeasi parte (homolateral)
sau de partea opusa (hetero-sau contralateral) situate anterior

pe genunchi cu sprijin pe coate, trunchiul sub orizontala, capul


flectat

pe un genunchi, sprijin pe palme, celalalt membru inferior extins


din sold si genunchi, capul si trunchiul n extensie

pe genunchi departat cu trunchiul n extensie

pe genunchi n sprijin pe antebrate, gtul n extensie

derivate din pozitia decubit dorsal:

modificarea suprafetei de sprijin:

decubit lateral - este o pozitie stabila pentru ca are baza mare de


sustinere si centrul de greutate situat jos. Este folosita n
reeducarea neuromotorie a marilor disabilitati pe care i pregateste
pentru activitati uzuale (mbracat, miscari libere n pat)

decubit ventral:

are o baza mare de sustinere: menton sau partea


laterala a fetei, fata anterioara a toracelui,
coapselor, gambelor, fata dorsala a picioarelor

centrul de greutate este aproape de suprafata de


sprijin

modificarea pozitiei trunchiului:


o

culcat rezemat cu trunchiul la diferite grade de extensie

culcat rezemat cu trunchiul la diferite grade de flexie

modificarea pozitiei membrelor superioare:


o

decubit dorsal, membrele superioare cu coatele extinse, bratele


departate de trunchi (abduse)

decubit dorsal cu minile pe vertex, pe umeri, sub axile, pe sold

decubit dorsal cu membrele superioare ncrucisate anterior

modificarea pozitiei membrelor inferioare:


o

decubit dorsal cu membrele inferioare departate (abduse) la


diverse amplitudini

modificari complexe:
o

decubit lateral cu genunchii flectati, trunchiul n rectitudine, capul


flectat, sprijinit pe antebratul de partea decubitului, cotul fiind
flectat

decubit dorsal cu genunchii flectati, sprijin pe plante, membrele


superioare cu minile la ceafa

decubit lateral cu membrul inferior contralateral (heterolateral) n


flexie, trunchiul n rectitudine, capul n extensie

decubit ventral cu sprijin pe coate, trunchiul si capul n extensie se


numeste "postura papusii" si este folosita n reeducarea
neuromotorie pentru tonifierea muschilor extensori ai cefei, spatelui
si soldului

derivate din pozitia atrnat:

modificarea suprafetei de sprijin - consta n modificarea prizei

sprijinul se realizeaza cu o mna orientata n pronatie sau n


supinatie sau cu ambele mini, dar cu mentinerea coatelor n flexie

se mai poate folosi sprijinul pe vrful picioarelor sau pe calcie (n


pozitia atrnat cu spatele la scara fixa)

modificarea pozitiei trunchiului:


o

atrnat cu fata la scara fixa, minile n pronatie, trunchiul extins,


nclinat sau rasucit stnga - dreapta

modificarea pozitiei membrelor superioare - reprezinta modificarea suprafetei de


sprijin

modificarea pozitiei membrelor inferioare:

atrnat cu membrele inferioare departate (abduse), ncrucisate


(adduse), flectate din sold si genunchi

atrnat cu membrele inferioare extinse din genunchi si flectate la


900 din sold

modificari complexe:
o

atrnat cu minile n supinatie, trunchiul


rectitudine, membrele inferioare adduse

flectat,

capul

atrnat cu minile n pronatie, trunchiul si capul rasucite stngadreapta, membrele inferioare cu genunchii si soldurile flectate la
900

Structura exercitiului fizic terapeutic


Exercitiul fizic terapeutic are urmatoarea structura:

pozitia de start - reprezentata de o pozitie fundamentala sau derivata


executia miscarii - prin contractia concentrica a agonistilor, excentrica a antagonistilor si statica
a fixatorilor

mentinerea pozitiei obtinute - prin contractie statica, izometrica

revenirea n pozitie de start - prin inversarea agonistilor si antagonistilor

Pozitia de start:

este importanta pentru ca asigura succesul n actul recuperator

alegerea ei depinde de starea functionala a pacientului si de miscarile ce urmeaza


sa fie efectuate

pentru a facilita activitatea musculara o pozitie de start corecta trebuie sa fie


stabila:

suprafata bazei de sustinere a corpului sa fie ct mai mare

perpendiculara din centrul de greutate sa se proiecteze ct mai n


centrul suprafetei de sprijin

distanta dintre centrul de greutate al corpului si suprafata de


sustinere sa fie ct mai mica

greutatea corpului sa fie suportata de un numar ct mai mare de


articulatii

trebuie sa tina cont de tipul contractiei musculare:

pentru contractiile izometrice se aleg pozitii care ncarca articulatia


prin greutatea corpului sau care permit terapeutului compresiunea
n ax a segmentelor

pentru contractiile izotonice se folosesc pozitii care lasa articulatiile


libere si care permit tractiuni usoare n ax ale segmentelor

exceptia de la conditia de stabilitate este n cazul exercitiilor de coordonare


nuromusculara, situatie n care pozitia va fi aleasa n asa fel nct sa creeze
dificultati n mentinerea echilibrului, pentru ca prin dezechilibrari si reechilibrari
succesive se va obtine n final coordonarea

Executia miscarii este influentata de:

numarul articulatiilor ce intra n schema de miscare

modificarile de tonus muscular care sunt induse reflex de miscarea respectiva. n


functie de scopul urmarit pot fi stimulate sau inhibate urmatoarele reflexe:

miotatic

de tendon

reflexele statice posturale generale sau de echilibru

la sfrsitul unei miscari, corpul sau segmentele sale se afla n echilibru instabil, pe
care grupele musculare ncearca sa-l restabileasca prin intrarea n functiune a
musculaturii de fixare, care sustine segmentul n pozitia cea mai utila si confera
forta miscarii

Mentinerea pozitiei obtinute - este realizata prin contractia statica, izometrica a grupelor musculare
ce actioneaza mpotriva gravitatiei sau a unei rezistente ce se opune miscarii

contractia izometrica se efectueaza la diferite nivele de lungime ale muschilor si


anume zona scurta, medie sau lunga:

pentru muschii tonici, posturali, antigravitationali - care se


contracta lent - se prefera pozitionarea n mod normal n zona
medie sau scurta

pentru muschii fazici, flexori - care se contracta rapid si obosesc


greu - se prefera pozitionarea n zona lunga spre medie, pentru ca
influentele reflexului miotatic la acest nivel faciliteaza contractia

cnd forta musculara este scazuta rezistenta se aplica n zona scurta pentru ca
reflexul de ntindere este facilitat la acest nivel

aplicarea rezistentei cnd muschiul se gaseste n zona lunga va scadea si mai mult
forta musculara, reflexul de ntindere fiind inhibat

Revenirea n pozitia de start - se realizeaza prin:

contractia excentrica a agonistilor

contractia concentrica a antagonistilor

contractia statica a fixatorilor

Dupa scoala de kinetoterapie din Boston exercitiului fizic are trei parti care constituie un sistem
unitar notat ATE unde prima parte se denumeste "activitate" ("activities"), a-II-a parte "tehnica"
("techniques") si a-III-a parte "elemente" ("elements"). Folosind acest sistem ATE exercitiile fizice
terapeutice pot fi descrise astfel:
Exemple:
1.

A - asezat, extensia genunchiului


T - contractie concentrica (eventual excentrica)
E - rezistenta gravitatiei + presiune minii kinetoterapeutului (pentru tonifierea cvadricepsului)

2. A - stnd (ortostatism), abductia umarului


T - contractie concentrica
E - rotatia externa a bratului (pentru mobilizarea umarului)
3. A - decubit lateral, flexia soldului homolateral
T - contractie concentrica
E - placa talcata, gravitatia exclusa (pentru tonifierea muschiului psoasiliac la forta 2)
Exercitiul fizic urmareste fie cresterea fortei musculare, fie mobilizarea articulara, fie coordonarea
neuromotorie sau abilitatea.
Modalitati de aplicare a exercitiilor fizice

Exercitii n grup sau terapia n grup:

se folosesc n cazul pacientilor cu acelasi tip de afectiuni:

cu simptomatologie asemanatoare

vrste apropiate

acelasi sex

n aceeasi faza evolutiva a bolii

avantaje:

de natura pragmatica - posibilitatea tratarii unui numar mai mare de


pacienti ntr-o unitate de timp

de natura psihica - motivatia si emulatia de grup pentru nvatarea unui


program de exercitii, vor scadea durata tratamentului de recuperare,
factorul social devine un factor de ordin terapeutic

dezavantaj:

capacitatea redusa a terapeutului de corectare individuala a pacientilor

Exercitii individuale

se recomanda n situatiile n care se impune supravegherea unui singur pacient

cnd executia atinge parametrii impusi pacientul va fi constientizat asupra


necesitatii repetarii exercitiilor si n afara programului de la sala

n functie de informatiile subiective si de reactivitatea psihica a pacientului


programul de recuperare se va reconsidera zilnic sau la intervale scurte de timp

S-ar putea să vă placă și