NC 342 SME-Panels

PANELS

ROM-

Etichetarea: Competitivitate, informatii pentru consumatori

si o mai buna reglementare legislativa la nivel de UE
Informatii de baza
INTRODUCERE
1.
Etichetarea este un instrument de piata important care trebuie privit ca parte integranta in
comunicarea dintre jucatorii societali (mediul de afaceri catre consumatori, direct sau prin
intermediari, autoritati catre consumatori etc.). Chiar daca etichitarea nu mai este o cale pe care sa
te poti baza in comunicarea de informatii catre consumator ea ramane un instrument eficace.
2.
Avantajele informatiilor pentru consumator, in general, si etichetarea, in special, nu pot fi
demontate. Pentru consumator, informatiile sunt modul in care operatorul comunica informatii
esentiale despre produs (perioada de valabilitate, ingrediente etc.), precum si informatii care, poate
chiar daca nu sunt esentiale, sunt considerate utile (etichetarea valorii nutritionale, etichetarea de
origine etc.). In acest fel, eticheta are rolul de a permite consumatorului sa faca o alegere pe baza
informatiei transmise in punctul de vanzare si, daca va cumpara un produs, sa stie cum il poate
utiliza cel mai bine.
3.
In cazul producatorului, etichetarea este un instrument puternic care, atunci cand este
utilizat efectiv si in mod responsabil, nu numai ca asigura transmiterea de informatii esentiale catre
operatori, dar ii si ajuta sa evidentieze avantajele produselor lor fata de produsele concurentilor un factor foarte important desi antreneaza costuri suplimentare, dar de care operatorii au nevoie
cand vor sa convinga consumatorul sa plateasca mai mult decat pentru alte produse concurente de
pe piata. Intr-adevar, un studiu sociologic realizat in Europa arata ca lipsa informatiilor dintr-o
eticheta privind metodele de productie impiedica consumatorul sa isi schimbe obiceiul de a
cumpara acel tip de produs1.
4.
Prin urmare, desi etichetarea este o situatie din care profita atat consumatorul cat si
operatorul, realitatea dezvaluie frecvente deficiente ale pietei. Pe de alta parte, multi din cei
interesati sustin ca etichetarea nu este exploatata in totalitate. Mai simplu spus, consumatorul nu
utilizeaza etichetele in mod sistematic si se pune sub semnul intrebarii eficacitaea etichetarii ca
mijloc de comunicare. Motivele sunt variate, dar, probabil, ca se pleaca de la lipsa interesului
consumatorului asupra informatiilor de pe eticheta. Si, chiar daca consumatorul este interesat,
multi dintre consumatori considera ca etichetele au prea multe informatii, multe din ele de
neinteles, confuze si prost prezentate.
OBIECTIVUL STRATEGIC

Consumer concerns about animal welfare and the impact on food choice / Grija consumatorului privind
bunastarea animalelor si impactul in alegerea alimentelor/. EU FAIR-CT36-3678. Dr Spencer Henson si Dr
Gemma Harper, University of Reading.

Proiect finantat de Uniunea Europeana

5.
Actiunea DG SANCO referitoare la etichetare, inclusiv a legislatiei din domeniu, trebuie sa
tina seama de contextul mai larg al comunicarii cu consumatorul. Trebuie sa cuprinda si cerintele
de informare/date care se concentreaza pe un anume aspect al unui produs (ce anume asteapta
consumatorul de la eticheta), aspectele legate de realizarea etichetei (cum sa creezi cea mai
eficienta eticheta pentru un anumit scop) si abilitarea efectiva a consumatorului ca receptor de
mesaj de comunicare (educatie, intelegere etc.). Obiectivul strategic consta in a gasi o abordare
generala a etichetarii capabila:
sa asigure informatiile necesare pentru consumatori ca acestia sa se simta in siguranta si ca
alegerea lor este sanatoasa si durabila;
sa creeze un mediu de piata care sa stimuleze competitia si in care operatorii dinamici,
eficienti, inovativi sa poata utiliza din plin puterea etichetei in vanzarea produselor lor;
sa fie consistenta, coerenta si transparenta;
sa creeze un cadru si norme comune pentru a elimina barierele din calea liberei circulatii a
produselor.
6.
Este necesar sa luam in considerare in ce masura modul actual de abordare al DG SANCO
referitor la etichetare raspunde acestui obiectiv strategic si acestor scopuri descrise mai sus si care
ar fi eventualele schimbari care se impun. De exemplu, ar fi oare benefica o simplificare si o
clarificare a structurii si scopului legislatiei existente privind etichetarea, atat pe orizontala cat si pe
verticala, si regruparea elementelor comune? Este oare practic sa punem impreuna etichetarea
produselor alimentare cu cele nealimentare? Exista suficienta flexibilitate care sa permita industriei
sa se adapteze rapid la schimbarile din cerintele si necesitatile consumatorului? Autoreglementarea
sau coreglementarea au vreun rol in problemele etichetarii?
7.
In momentul cand ne punem aceste intrebari, este important sa se recunoasca ca DG
SANCO are la dispozitie o serie de optiuni pentru a trata problemele etichetarii. Ar trebui ca
acestea sa fie tratate ca un pachet intr-o legislatie cadru? Ar trebui sa fie preluate in paralel, adica
sub forma unor texte distincte dar strans legate de un calendar si un mod de abordare? Ar trebui
tratate individual in continuare? Etapa urmatoare consta in determininarea masurii in care este
necesara sau dezirabila o abordare la nivelul Comisiei a intregului sistem de etichetare. Multe din
cerintele etichetarii referitoare la siguranta produselor nealimentare sunt introduse in legi care sunt
administrate de alte servicii ale Comisiei. In ce masura o abordare globala este posibila?
Practici comerciale neloiale
8.
In examinarea abordarii actuale a DG SANCO in problema etichetarii, va trebui sa se tina
seama de Directiva practicii comerciale neloiale (PCN) (2005/29/CE) publicata la 11 mai
2005. Aceasta se aplica tuturor practicilor comerciale ale intreprinderii lor fata de consumatori si
acopera elementele inselatoare din etichetare si, in special, cu referire la comercial, adica
neobligatoriu. Directiva PCN poate fi folosita ca instrument de aplicare uniforma si corecta a
cerintelor existente si viitoare de etichetare/informare la nivel UE. Directiva are reguli generale
prin care se asigura ca o eticheta nu induce in eroare, dar care aduce un precedent acolo unde
exista Lex specialis. Cu toate acestea, acolo unde exista cerinte UE de etichetare prin Lex
specialis, Directiva PCN poate sa intareasca aplicarea oferind autoritatilor nationale pentru
protectia consumatorului o baza legislativa suplimentara pentru a se respecta obligatia de
informare vizata de legislatia asupra etichetarii.
9.
Omiterea unei informatii materiale de care are nevoie consumatorul de mijloc poate fi
asimilata unei practici de inselaciune in virtutea Directivei PCN. Astfel, Directiva PCN poate fi
folosita ca mijloc de a umple goluri legislative, dar interpretarea ei in jurisprudenta este lenta si
2

Directiva insasi nu prevede formarea vreunui comitet. Astfel, Comisia ar putea lua in vedere
posibilitatea de a elabora un ghid care sa asigure o orientare informala asupra practicilor
inselatoare si sa alerteze mediul de afaceri, pe de o parte, si, pe de alta parte, sa dea un instrument
autoritatilor. Chiar daca Statele Membre nu vor putea fi obligate sa tina seama de interpretarile
Comisiei, acest mod de abordare s-a dovedit de mare ajutor in cazul operatorilor economici din
lantul alimentar in multe din cazurile in care legea noua risca sa creeze incertitudine.
Teme comune
10.
Abordarea obiectivului strategic privind etichetarea admite ca vor exista divergente in
domenii precum nutritia, bunastarea animalelor, tara de origine, ingredientele, OMG si siguranta
produselor. Cu toate acestea, in mod egal exista multe teme comune pe care DG SANCO cauta sa
le identifice pe cat de mult posibil pentru a se putea ocupa de ele intr-un mod coerent. Temele
comune includ:
necesitatea de a lua in considerare alternativele la legislatie (de exemplu,
autoreglementarea sau codurile de bune practici);
problema intreprinderilor mici si mijlocii (IMM): costurile pentru introducerea unor
schimbari in etichetare vor fi in general mai mari in cazul IMM-urilor si trebuie luate in
considerare modalitatile de minimalizare a acestor costuri.
prezentarea adecvata a etichetelor: consumatorii sunt deseori nemultumiti de aspectul
etichetelor, spunand ca este greu sa le citesti si, deci, sa le intelegi. Iar, acest lucru este
perfect adevarat in cazul etichetarii produselor alimentare;
eventuala utilizare a logotipurilor si simbolurilor: desi atractiva in relatia cu piata
interna, micsorarea spatiului necesar pentru o etichetare multilingva si asigurarea unei
intelegeri armonizate in toata Europa, apar dificultati practice la nivelul dezvoltarii si a
punerii in practica;
un echilibru just intre o abordare normativa a etichetarii, care ar asigura consistenta dar
care ar fi rigida si ar impiedica inovatia, si o abordare care ar fi prea flexibila si ar conduce
la o pierdere a pietei interne;
coordonarea aplicarii legislatiei pentru a minimaliza efectul unor schimbari multiple in
etichetare asupra sectoarelor industriale avute in vedere;
asigurarea calitatii oricarei cercetari intreprinse in sprijinul dezvoltarii legislatiei si, acolo
unde se aplica, coordonarea cercetarii asupra aspectelor diferite de etichetare;
o constientizare a faptului ca este vorba despre consumatori si nu a consumatorilor,
adica asupra faptului ca nu exista un raspuns unic pentru toate aspectele si ca este
necesar sa existe abordari diferite in furnizarea de informatii de care au nevoie toate
grupurile-tinta;
spatiul de etichetare este limitat si este necesar sa se faca o lista a prioritatilor de informatii
care sa fie trecute pe o eticheta si ce poate sa fie comunicat mai eficient prin alte mijloace
(de exemplu, pe langa ambalaj).

ETICHETAREA GENERAL A ALIMENTELOR I ETICHETAREA NUTRIIONAL

Etichetarea general a alimentelor
11. Etichetarea general a alimentelor este reglementat de Directiva 2000/13/CE, care este o
versiune codificat a Directivei 79/112/CE. n ciuda unei modificri importante introduse
n 2003 (etichetarea ingredientelor alergene), majoritatea dispoziiilor dateaz din 1978.
3

Evoluia pieei produselor alimentare ca i evoluia ateptrilor consumatorilor n ceea ce

privete informarea asupra acestui tip de produse impune o actualizare a legislaiei curente.
12. A fost realizat o evaluare extern, coordonat de DG SANCO, n scopul identificrii mai
eficiente a aspectelor asupra crora ar trebui concentrate eforturile de modernizare.
Raportul acestei evaluri, ale crei concluzii s-au publicat n 2004 2, i comentariile
ulterioare fcute de ctre Statele Membre asupra evalurii, au indicat faptul c eventualele
revizuiri trebuie sa vizeze urmtoarele aspecte:
Structura legislaiei
13. Care este instrumentul legislativ cel mai potrivit pentru o implementare unitara a
acestor dispoziii legislative pe piaa european (Statele Membre s-au pronunat adeseori in
favoarea adoptrii de regulamente n locul directivelor) i n ce manier ar trebui
regrupate dispoziiile referitoare la etichetare? Este adevrat c dispoziiile referitoare
la etichetare ct i dispoziiile conexe au fost incluse n numeroase texte legislative, dar
acest fapt se datoreaz utilizrii frecvente a regulii Lex generalis i a regulii Lex specialis.
Cerintele comune n domeniul etichetrii, care se aplica tuturor categoriilor de produse
alimentare, sunt prevzute n legislaia orizontal (Directiva 2000/13/CE i textele conexe),
n timp ce prevederile specifice, rspunznd la nevoile specifice de informare ale
consumatorilor, sunt prevzute n legislaia vertical, ca rezultat al unor norme specifice de
compoziie sau de standarde de calitate de care sunt strns legate. Aceeai structur o
putem regsi n legislaia naional a Statelor Membre ca i n standardele internaionale din
Codex Alimentarius.
14. Ar fi foarte dificil de cumulat ntr-un singur pachet legislativ toate cerinele specifice
referitoare la informare, aplicabile, de exemplu, de la pete pn la ciocolat. In plus, o
asemenea metoda ar genera noi inconsecvente i ar fi dificil de utilizat pentru operatori i
greu de manevrat de ctre autoritile publice. Ar fi cu siguran mult mai realist i mai
promitor de a reuni toate dispoziiile orizontale ntr-o singur propunere3. O
asemenea abordare ar trebui s ncerce sa prezinte, sa simplifice i sa clarifice prevederile
curente dispersate n aceste texte, i s le regrupeze ntr-o anex.
Domeniile de aplicare ale legislaiei
15. Statele Membre i operatorii mprtesc ideea c este nevoie de o clarificare a ctorva
dintre punctele-cheie ale domeniilor de aplicare ale legislaiei. n acest sens, ar trebui
studiat o nou abordare. De exemplu, poate aprea ntrebarea dac ar putea legislaia s
disting informaia care trebuie asigurat fa de cea care ar trebui s fie disponibil
pentru cumprtorul produselor alimentare, acest cumprtor fiind consumatorul final,
indiferent de locul consumrii restaurant sau ntr-o colectivitate?

2
3

http://europa.eu.int/comm/food/food/labellingnutrition/foodlabelling/effl_conclu.pdf
Legislatia orizontala existenta privind etichetarea cuprinde urmatoarele texte:
Directiva 2000/13/EC amendata de Directivele 2001/101/CE (categoria carne) si 2003/89/CE
(ingrediente alergene);
Directiva 87/250/CEE (indicarea tariei alcoolice);
Directiva 89/396/CE (lot);
Directivea94/54/CEE (indicatii suplimentare privind etichetarea in cazul in care sunt prezente anumite
ingrediente) modificata de Directiva 2004/77/CE (acidul glycyrrhizinic);
Directiva 1999/10/CE (indicarea cantitatii de ingrediente volatile);
Directiva 2002/76/CE (alimente care contin cafeina sau chinina).
4

16. In plus, ar putea legislaia s asigure reguli generale referitoare la maniera n care trebuie
furnizat informaia, n funcie de informaia obligatorie sau de informaia care ar fi
folositoare i, n plus, n funcie de produsele preambalate, neambalate, predate n forma
existent sau nu? Conform acestor reguli, legislaia ar putea stipula n aceste condiii ca
Statele Membre s decid asupra modalitilor precise de aplicare la nivel naional, atta
timp ct nu au implicaii ulterioare pe piaa intern.
Informarea voluntar
17. Ar trebui legislaia s prevada cerinte care s fie respectate, sau indicatii care s fie urmate,
n vederea prevenirii riscului de informaii voluntare neltoare?
Etichetarea clar i lizibil
18. Ar trebui legislaia s fie mai prescriptiva n ceea ce priveste termenii si dimensiunea
textului, sau ar putea fi atins obiectivul prin dispoziii legislative voluntare sau fara
constrngeri?
Etichetarea orginii
19. Cerinele generale de etichetare (nume, compoziie, valabilitate etc.) aplicabile tuturor
produselor alimentare sunt prezentate n legislaia orizontal (Directiva 2000/13/CE i
textele conexe). n acest context, originea nu este considerat ca necesar pentru a
determina consumatorii sa faca o alegere bazata pe informare prealabila, pentru c originea
nu este un element important n caracterizarea sau identificarea unui produs (cum ar fi, de
exemplu biscuiii, cerealele pentru micul dejun i buturile rcoritoare). De altfel,
consumatorii dispun de informaii privind originea din datele de identificare obligatorii
(nume i adres) ale productorului, ale mbuteliatorului sau ale vnztorului stabilit n
interiorul Comunitii Europene. Totusi, originea sau locul de provenien, vor fi indicate n
cazurile n care exist posibilitatea de inducere n eroare a consumatorilor n privina
originii produsului.
20. Datorit faptului c la un moment dat s-a decis c este necesar o informare a
consumatorilor, anumite dispoziii de etichetare specifice sunt incluse n legislaia vertical
i sunt aplicabile unei game de produse ncepnd de la fructe i legume pn la carne, ou,
pete, vin, miere i ciocolat. Aceste regulamente sunt adeseori rezultatul standardelor de
compoziie i de calitate, dar ele pot pretinde i date de identificare a originii/provenienei
obligatorii, ntruct aceste informaii sunt necesare clienilor n luarea deciziilor n privina
produselor alimentare, produselor de baz generale, ale cror caracteristici/ calitate sunt
influenate de datele originii lor. n aceste cazuri, sunt indicate n legislaia corespunztoare
regulamente detaliate asupra indicrii originii. Cercetrile au demonstrat urmatoarele:
-

Consumatorii ar putea fi interesai de originea crnii proaspete, in general, nu numai de cea

a crnii de vit, pentru c acetia consider ca ara lor este mai sigur.
Originea unui produs este de asemenea asociat cu calitatea n cazul anumitor produse, de
exemplu delicatesele, brnza, vinul (dar aceast cerin este deja respectat prin intermediul
prezentei legislaii).
Consumatorii au dificulti n identificarea alimentelor produse n conformitate cu
standardele de bunstare a anumitor animale, pentru c informaia existent pe etichete este
neadecvat, neclar sau absent. Consumatorii i-au exprimat preferina pentru o etichetare
simpl, simbolic (cum ar fi codificarea culorilor i logotipurilor) n locul unor informaii
text4.

http://europa.eu.int/comm/food/animal/welfare/eu_fair_project_en.pdf
5

21. La ora actual, se discut intens asupra atitudinii consumatorilor cu privire la origine, att a
produselor alimentare (lapte, carne de pasre) cat i a produselor nealimentare (textile,
papuci). Se constat de asemenea o rennoire a interesului productorilor in ceea ce
priveste specificarea originii (comunitare, naionale sau regionale) ca argument de vnzare.
22. In acest caz, cele mai bune opiuni ar fi:

indicarea generala obligatorie a originii (Stat Membru/ UE/ tara terta) sa fie o
prevedere aplicabila tuturor produselor alimentare? Din informatiile detinute pana
in prezent, se pare ca aceasta optiune ar merge dincolo de asteparile consumatorilor
si ca ar fi dificil de implementat. De exemplu, cum vor fi clasificate produsele care
contin materie prima de origini diferite (State Membre, tari terte)?
indicarea obligatorie a originii (UE/ tara terta) sa fie o prevedere aplicabila
tuturor produselor alimentare? O informatie atat de restransa nu pare ca va starni
interesul consumatorilor si ar putea crea confuzii sau chair ar putea induce in
eroare. Originea UE pentru un produs procesat aici, nu ar exclude ingrediente de
alta origine. De asemenea, ar ingreuna activitatea operatorilor.
un proces general care sa incadreze cerintele consumatorilor in ceea ce priveste
indicarea obligatorie a originii? Acest lucru ar presupune stabilirea unei proceduri
prin care cererile pentru etichetare cu mentionarea obligatorie a originii sa fie
abordate intr-o maniera mai practica in comparatie cu regulile curente al pietei
interne, dar pe baza unor dovezi clare ca o asemenea etichetare este ceruta de
consumatorii finali. Chiar daca ar exista aceste dovezi, tot ar fi necesare reguli
tehnice detaliate de implementare.
noi reguli care sa previna inducerea in eroare referitoare la adevarata origine
a produselor alimentare sau a materiei prime? In aceasta privinta, DG SANCO
ar putea imbunatati situatia existenta pentru a mari gradul de transparenta si a spori
increderea consumatorilor. De exemplu, sa se fixeze reguli pentru situatiile in care
etichetele sugereaza sau indica o anumita origine, care desi nu este falsa, poate
induce in eroare (de exemplu, sunca produsa intr-o anumita tara cu carne care
provine din alta tara). Un aspect care da de gandit este acela daca asemenea reguli
ar trebui reglementate sau doar mentionate ca linii directoare/ indicatii?

Etichetarea nutritionala
23. In prezent, etichetarea nutritionala a alimentelor este reglementata de Directiva
90/496/CEE, in cadrul careia etichetarea nutritionala este optionala; ea devine obligatorie
in momentul in care o afirmatie nutritionala apare pe eticheta, in prezentarea sau in reclama
unui produs alimemtar. Directiva stabileste si un format standard in care eticheta
nutritionala trebuie sa apara. Unele aspecte tehnice sunt acoperite de aceasta Directiva, o
parte dintre ele fiind vizate si de alte acte legislative europene din domeniul alimentar si pe
care Comisia le are in vedere pentru a aplica procedura de comitologie. Totusi, se admite
faptul ca este necesara o revizuire a Directivei care sa se concentreze asupra unor aspecte
fundamentale referitoare la etichetarea nutritionala.
24. Marimea etichetarii nutritionale variaza de la un Stat Membru la altul, mai multe companii
oferind in mod voluntar informatii din acest domeniu (se estimeaza ca intre 30% si 85% din
alimentele preambalate). Desi cercetarile indica faptul ca majoritatea consumatorilor sunt
dornici sa beneficieze de o asemenea etichetare, in mod special asupra produselor
procesate, exista probe care demonstreaza ca majoritatea consumatorilor nu se folosesc de
fapt de eticheta nutritionala. Prin urmare exista un consens general ca sistemul actual al
6

etichetarii nutritionale nu merge si ca este nevoie sa fie schimbat, dar nu s-a ajuns la nicio
o intelegere privind cel mai bun mod de rezolvare. Problemele majore ce trebuie luate in
considerare, multe dintre ele au fost discutate in cadrul consultarii din 2003, sunt:
-

Trebuie ca etichetarea sa fie obligatorie? Unii considera ca este esentiala pentru

consumator, iar altii considera ca ultimele cercetari arata ca aceasta etichetare este
foarte putin folosita. Daca se simte ca obligativitatea etichetarii este utila,
introducerea ei ar dezavantaja unele firme, in mod special pe cele mici, care ar
suporta greu aceste costuri. In orice caz, ar putea fi luate in considerare cai de a
minimiza acest efect, cum ar fi termene mai lungi de implementare, derogari pentru
productii mici sau companii cu profit mic, oferirea de masuri si de linii directorioare
pentru implementare.

De cata informatie este nevoie? Prea multa informatie ar putea fi

contraproductiva si ar crea confuzie consumatorului despre ce este important si
cum ar trebui folosita eticheta. Exista un numar optim de elemente, cum ar fi
energia sau continutul nutritiv, care ar trebui declarat si daca este cazul, care dintre
acestea?

Exista formate alternative care sa ofere informatii nutritionale? Daca

consumatorul gaseste dificila folosirea formatului numeric actual, exista alternative,
sau cai mai bune de a oferi informatii nutritionale pe etichete? Statele Membre si
industria au deja in vedere optiuni care ar putea ajuta consumatorul sa puna
informatiile de pe eticheta in contextul dietei lor generale. Si exista mai multe
sisteme in studiu sau deja aplicate in acest sens. In ciuda unor posibile beneficii, o
abordare diferita ar putea crea confuzii in randul consumatorului si ar putea afecta
functionarea piatei interne.

Unde ar trebui pusa eticheta nutritionala? Probele arata ca o etichetare

simplificat pe fata ambalajului (semnalizarea), ar putea oferi avantaje semnificative
in ceea ce priveste folosirea mai sistematica a etichetei de catre consumator. Cum
poate acest lucru sa conduca la o revizuire a legislatiei? Exista vreun beneficiu in a
avea doua etichete cea traditionala din spatele ambalajului si afisarea simbolului
pe fata acestuia?

Cat de importanta este prezentarea informatiei? Consumatorii se plang des ca

etichetele nutritionale sunt slab prezentate si, prin urmare, greu de folosit. Multi se
plang in special de excesul de informatii si literele foarte mici (mai ales atunci cand
se folosesc etichete multilingve). Ar trebui ca acest lucru sa fie luat in considerare,
desi ar putea fi dificil sa se stabileasca reguli prescriptive despre prezentare,
datorita mai multor tipuri de ambalaj folosite? Sau, ar putea fi aceasta o
oportunitate pentru ca bunele practici sa fie dezvoltate in industrie?

ANEXA:
Prevederi generale pentru etichetarea alimentelor
Directiva 2000/13 de la 20 martie 2000 despre aproximarea legilor Statelor Membre privind
etichetarea, prezentarea si publicitatea alimentelor, OJ L109/ 6.05.2000 (Textul consolidat):
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/consleg/2000/L/02000L0013-20040501-en.pdf
Alte informatii: http://ec.europa.eu/food/food/labellingnutrition/foodlabelling/index_en.htm
7

Etichetarea nutritionala:
Directiva 90/496 de la 24 septembrie 1990 privind etichetarea nutritionala a alimentelor, OJ L
276/6.10.1990 (Textul consolidat):
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/consleg/1990/L/01990L0496-20040109-en.pdf
Alte informatii:
http://ec.europa.eu/food/food/labellingnutrition/nutritionlabel/index_en.htm