Moara cu noroc-tema si viziunea despre

lume
Nuvela este o specie a genului epic, in proza, cu actiune mai ampla
decat a povestirii, cu conflict insistent si personaje puternic individualizate.
Actiunea are o intriga puternica cu conflict sustinut, care se focalizeaza, de
regula, asupra unui personaj principal si are ca scop caracteriazarea acestuia.
Moara cu noroc este o nuvela de factura psihologica prin tematica,
prin conflict interior si prin modalitatea de caracterizare a personajelor. De
asemenea, este si o nuvela cu tenta moralizatoare, astfel accentul nu cade
numai pe estetic, ci si pe etic vorbele batranei-. Este o nuvela realista prin
tema familiei si a dorintei de inavutire, prin obiectivitatea perspectivei
narative, includerea personajelor tipice pentru o categorie sociala si
prezentarea societatii ardelenesti din a doua jumatate a secolului XIX.
Tema nuvelei o reprezinta consecintele nefaste pe care lacomia
pentru bani le are asupra individului. Destinul acestuia este influentat de
abaterile de la principiile etice, pe care le face in mod repetat. O alta tema
abordata in opera este tema familiei traditionale pe care autorul o asociaza
temei destinului si o pune sub semnul dramei comunicarii.
Viziunea despre lume a scriitorului este de factura realistmoralizatoare si are la baza mentalitatea omului din popor. Aceasta teza e
formulata prin cuvintele batranei, inca din incipit: Omul sa fie fericit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit. Bogatia este perceputa ca o posibila sursa de neimplinire, in timp ce
saracia asigura fericirea pe plan familial. Aceasta opinie a soacrei lui Ghita
este de factura traditionala si conservatoare. De asemenea, viziunea despre
lume se regaseste si in final, tot in vorbele batranei: se vede c-au lasat
ferestrele deschise [...] dar asa le-a fost dat sa fie-intamplarile tragice fiind
puse pe seama destinului.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind la persoana a
III-a, iar naratorul este omniscient si omniprezent.
Titlul nuvelei, Moara cu noroc, este format dintr-un substantiv
comun articulat hotarat moara-. Acesta indica, prin individualizare, spatiul
desfasurarii intamplarilor. Determinantul sau substantival prepozitional, cu
noroc, releva ironia la adresa functiei acestui spatiu, titlul in sine devenind
un oximoron.

Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, psihologica si

morala. Astfel, din perspectiva sociala, nuvela prezinta un conflict exterior,
reprezentat de dorinta lui Ghita de a-si depasi conditia materiala,
infruntandu-se cu personajul antagonist, Lica Samadaul. Din punct de vedere
psihologic, este ilustrat conflictul interior trait de Ghita, care este sfasiat de
dorinte puternice si contradictorii. El doreste, pe de o parte, sa ramana cinstit
si fericit alaturi de familie, iar, pe de alta parte, vrea sa se imbogateasca
rapid si fara efort.
Actiunea nuvelei se defineste printr-o constructie epica riguroasa,
structurata pe momentele subiectului si cu un singur plan narativ, ce
ilustreaza dezumanizarea lui Ghita, din cauza lacomiei pentru bani.
Expozitiunea il prezinta pe Ghita, cizmar de meserie, care se saturase
sa carpeasca pantofii oamenilor.Tot aici, sunt stabilite si reperele spatiotemporale, ce confera operei veridicitate: La Ineu, unde se afla moara cu
noroc, intre sarbatoarea de Sfantul Gheorghe si Paste. Intriga debuteaza cu
aparitia lui Lica Samadaul la moara,tulburand astfel echilibrul familiei.
Desfasurarea actiunii se concentreaza pe instrainearea lui Ghita fata
de familie. Devine mohorat, violent, purtandu-se brutal cu Ana si cu cei mici.
Situatia sa materiala se imbunatateste datorita lui Lica. Dornic sa stranga o
avere consistenta, el se indeparteaza de Ana si devine, treptat, complicele lui
Lica la nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei femei si a unui copil.
Carciumarul se aliaza apoi cu jandarmul Pintea pentru a-l da in vileag pe Lica,
neputand fi insa onest pana la capat cu niciunul dintre ei.
Punctul culminant este atins atunci cand Ghita o sacrifica pe Ana,
aruncand-o in bratele lui Lica. Dupa ce faptul a fost consumat, barbatul nu
poate accepta tradarea nevestei sale, asa ca o injunghie.
In deznodamant, Lica moare lovindu-se cu capul de un copac, Ghita
este ucis chiar de cei carora le fusese complice, moara arde din temelii, iar
batrana si cei doi copii scapa cu viata.
Relatia incipit-final este simetrica, fiind conferita de vorbele intelepte
ala batranei, ce reflecta viziunea despre lume. Incipitul are functie de proolog
care prefigureaza destinul tragic al familiei si este evidentiat prin vorbele
batranei: nu bogatia, ci linistea colibei tale te fac fericit. Finalul nuvelei este
marcat tot de cuvintele batranei, care se intorcea cu copiii de la Ineu: se
vede c-au lasat ferestrele deschise [...] simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar
asa le-a fost dat.

Limbajul artistic este original prin vigoare, spontaneitate si oralitate.

Prin folosirea regionalismelor, se remarca un profund caracter popular, atat
prin tematica, cat si prin conceptia morala.
Din punctul meu de vedere, tema si viziunea asupra lumii a
autorului evidentiaza efectele nagative, tragice pe care lacomia pentru bani
si dorinta puternica de inavutire le au asupra omului. Astfel, autorul
infatiseaza prin destinul tragic al lui Ghita, care alege sa renunte la familie, la
moralitate, in schimbul unei stari materiale mai bune. Abaterile de la
principiile etice si nelegiuirile pe care le comite alaturi de Lica Samadaul,
evidentiaza mentalitatea traditionala a omului din popor.
In concluzie, nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este
reprezentativa pentru realismul romanesc din secolul XX, ce deschide, mai
ales prin constructia personajului, drumul societatii rurale catre o
modernitate artificiala.