Sunteți pe pagina 1din 12

CHESTIUNEA CAPITALURILOR STRAINE.

CONFRUNTAREA POLICILOR
PRIN NOI INSINE/PORTI DESCHISE

Principala problema a vietii politice romanesti in perioada


interbelica a fost confruntarea intre democratie si autoritarism.
Introducerea votului universal pentru barbatii adulti a intretinut
speranta ca guvernarea oligarhica va devein o relicva a
trecutului.Fruntasii Partidului National Roman din Transilvania si ai
Partidului Taranesc din Vechiul Regat,se pronuntau pentru deplina
participare a tuturor cetatenilor in procesul politic si pentru
consultari autentice ale electoratului prin alegeri corecte.
In afara politicii partidele traditionale se aflau multe grupari si
indivizi care se opuneau la tot ceea ce reprezenta Europa
Moderna,urbanism,industrie,rationalism si nu in cele din urma
institutii politice democratice.
Anii 30 au fost deceniul crizei democratiei romanesti.Criza
economica mondiala a exarcebat problemele economice,existente
si tensiunile sociale si a stimulat astfel toate acele forte care
cautau sa submineze guvernarea parlamentara.

FORMA SI FOND
Ca si pe timpul lui Carol I,regele era elementul-cheie al vietii
politice.Potrivit noii constitutii din 1923,el pastra puteri
considerabile;putea sa isi aleaga ministrii chiar si din afara
parlamentului si putea sai demita dupa bunul plac,dar traditia il
obliga sa ia in considerare dorintele partidului majoritar din
parlament.
Alegerile care au condus la majoritati coplesitoare pentru partidul
de guvernamant si-au lasat opozitia lipsita de putere,au tins sa

transforme activitatea Parlamentului intr-o pura activitate


guvernamentala.Initiativa legislativa apartinea astfel
guvernului.Din 4574 proiecte de legi introduce in Camera
Deputatilor in perioada 1919-1940,71 la suta emanau de la
guvern.Celelalte 29 la suta aflandu-si originea in interiorul
Parlamentului,se ocupau cu probleme de importanta
minora.Majoritatea guvernamentala a acordat,fara exceptie,vot
de incredere cabinetului sau ministrilor in mod individual.Sistemul
judecatoaresc,care potrivit Constitutiei din 1923,era o ramura
coordonata de guvern,dar separate de aceasta,a continuat sa
actioneze doar ca un modest factor de control al ramurilor
executiva si legislative.Constitutia din 1923 dadea Curtii de
Casatie-cea mai inalta instant a tarii-autoritatea exclusive de a
constata constitutionalitatea legilor.Dar ea limita decizia Curtii
doar la cazul in speta si,ca atare,o lipsea de puterea de a legifera
prin hotarari judecatoresti.In plus Curtea de Casatie a folosit doar
cu parcimonie puterile de revizuire:intre anii 1923-1932 a declarat
contrare Constitutiei doar noua acte legislative.
Viata politica de dupa primul razboi mondial promitea,in multe
privinte,sa fie diferita de ceea ce atat politicieni cat si populatia
cunoscusera inainte de 1914.Noul sistem de rotatie nu a
functionat totusi fara piedici,in principal din cauza marii diversitati
a partidelor si a lipsei de coeziune in interiorul Partidului NationalLiberal si al Partidului National Taranesc.in primul deceniu dupa
razboi a existat tendinta de imputinare a partidelor asa cum
sugereaza disparitia Partidului Conservator si fuziunea Partidului
Taranesc cu Partidul National,dar aceasta tendinta si-a schimbat
sensul in anii 30.o data cu aparitia unei multitudini de partide
mici,in primul rand ca raspuns la situatia economica instabila si la
dorinta diverselor grupari de a utilize viata politica in folosul
propriilor lor scopuri,adesea limitate.
Existau asa-numitii batrani liberali,care in anii 30 constituiau
partidul official si se opuneau incercarilor lui Carol al II-lea de

impunere a unei guvernari autoritare si diverselor curente


fasciste;tinerii liberali condusi de Gheorghe Tatarescu,care
sprijinea proiectele lui Carol de instalare a dictaturii;disidentii
grupati in jurul lui Gheorghe Bratianu,care erau favorabili
mentinerii sistemului parlamentar si se opuneau ambitiilor politice
ale lui Carol,dar in politica externa se pronuntau pentru o stransa
cooperare cu Germania,drept calea cea mai eficienta de asigurare
a integritatii teritoriale a Romaniei.
Liderii celor mai mari partide National-Liberal si National
Taranesc-aveau cea mai mare influenta asupra hotararii
regale.Totusi aceasta metoda de formare a noilor guverne a
schimbat treptat rolul partidelor in viata politica.In anii ;
20,national-liberalii si mai tarziu national-taranistii exercitasera o
puternica influenta asupra Palatului,influenta care adesea a
limitat in mod sever puterea de decizie a suveranului.
Spre deosebire de Regele Carol care a cautat sa consolideze
puterea Tronului prin alternarea celor doua partide importante,ce
actionau unul impotriva celuilalt sis pre deosebire de Regele
Ferdinand acre legase soarta dinastiei de puterea Partidului
Liberal,Carol al II-lea a transformat Coroana intr-un instrument de
distrugere a partidelor politice.
PARTIDE
Partidul Conservator nu a supravietuit sfarsitului razboiului.Doua
factiuni s-au luptat pentru a duce mai departe principiile
conservatoire dar acestea,amandoua au disparut de pe scena
politica.Alexandru Marghiloman a anuntat formarea Partidului
Conservator-Progresist in decembrie 1918 si a promis sa
infaptuiasca reformele agrara si electoral dar propunerile sale nu
au raspuns asteptarilor populatiei in general si erau sub ceea ce
alte partide erau pregatite sa faca.S-au naruit de asemena si
eforturile lui Marghiloman de a realize aliante cu alte partide.Nu
existat interes pentru un partid al carui numar total de voturi

pentru alegeri in Camera Deputatilor a scazut de la 3.98 la suta in


1919 la 2.82 la suta in 1920.Dupa alegerile din 1922,in care
partidul sau nu a obtinut nici un mandate,Marghiloman s-a retras
din calitatea de sef al partidului dat fiind ca incetase sa mai aiba
vreo pondere in viata politica.Dupa decesul acestuia in 1925 cei
care ramasesera in Partidul Conservator-Progresist s-au alaturat
partidului Poporului generalului Alexandru Averescu.Celalalt partid
conservator a fost Partidul Conservator Democrat al lui Take
Ionescu,care se consolidase in 1916 prin fuziunea cu aripa lui
Nicolae Filipescu din Partidul Consrvator.Take Ionescu se intorsese
de la Conferinta de Pace de la Paris in vara anului 1919 cu mari
sperante de dobandire a puterii politice,pe care cauta sa o obtina
de mult timp,dar Ionel Bratianu era omul pe care Regele continua
sa se bizuie,in timp ce Averescu era eroul popular.Dupa moartea
lui Take Ionescu,in iunie 1922,fostii sai aderenti ,cati mai
ramasesera,s-au alaturat Partidului National Roman.
Elementul dominant in cadrul Partidului Liberal a fost oligarhia
financiara grupata in jurul Bancii Romanesti,in care un mic grup
de mari bancheri si de industriasi,condusi de familia
Bratianu,detineau a l
La inceputul anilor 20,Partidul Liberal parea sa-si fi asigurat un
lung mandate.Pana in 1926 nu aparuse nici un rival politic
puternic,situatie ce a ferit partidul de presiuni externe si a facut
astfel ca tensiunile interne sa para mai putin acute.In
plus,Bratianu si Regele Ferdinand realizaseara o relatie in general
armonioasa,functional.Dar aceste intamplari favorabile s-au
schimbat in mod brusc.Formarea Partidului National-Taranesc in
1926 i-a confruntat pe liberali,in sfarsit cu un adversar
formidabil;moartea neasteptata a lui Ionel Bratianu in 1927 a
lipsit partidul de o conducere dinamica,chiar daca
autoritara,infrangerea in alegerile din 1928 a dus la conflicte
puternice,separatist,in interiorul partidului,dar mai mult decat
orice,poate,urcarea pe tron a lui Carol al II-lea in 1930 si

ostilitatea evident fata de partidele importante,in special


incurajarea de catre acesta a miscarilor disidente,au slabit
Partidul Liberal si l-au facut tot mai independent de palat.
Liberalismul practicat de Partidul Liberal se deosebea substantial
de variant vest-europeana.In politica,liberalii recurgeau la orice
mijloace disponibile cu scopul de a-si asigura Victoria la
urne:mobilizau politia,serviciile publice si autotputernicii
prefecti,pentru a-si promova propriile lor scopuri si pentru a
descuraja opozitia.
Partidul National-Taranesc,celalalt partid important al perioadei
interbelice s-s constituit in 1926,cand Partidul Taranesc din
Vechiul Regat s-a unit cu Partidul National din Transilvania.Desi
ambele partide impartaseau cateva idealuri fundamentale-fiecare
se pronunta pentru dezvoltarea institutiilor politice democratice si
pentru libertati civile pentru toate clasele populatiei-liderii
acestora apreciaseara initial programele lor respective drept
incomparabile si,ca atare,un obstacol insurmontabil in calea
fuziunii.
Partidul Taranesc s-a creat la Bucuresti la 18 decembrie 1918,la o
adunare a circa 160 de invatatori,preoti si tarani instariti.
Partidul National din Transilvania representa toate elementele
populatiei romanesti a Transilvaniei,asa cum facuse si inainte de
primul razboi mondial.Desi conducerea sa apartinea clasei
mijlocii,el continua sa aiba aceeasi baza sociala larga,care si
partidul care aparase drepturile nationale ale romanilor in Ungaria
de dinainte de razboi.Dupa realizarea Unirii din 1918 diversitatea
vietii de partid si posibilitatile unor noi combinatii politice au
supus vechea coalitie unei grave tensiuni.Doua puternice tendinte
au inceput acum sa se manifeste.Prima care il include ape Vasile
Goldis,unul dintre principalii teoreticieni ai partidului,insista
pentru mentinerea caracterului regional al partidului.Aceste era
sigur ca,pe aceasta cale,partidul isi putea castiga o voce in orice

fel de guvern s-ar fi format,intrucat-considera el-Romania n-ar fi


putut fi guvernata fara participarea politica a Transilvaniei.A
doua,avandu-l drept exponent pe Iuliu Maniu,pleda pentru o
strategie dea dreptul opusa-abandonarea regionalismului.Maniu
principalul purtator de cuvant al democratiei romanesti din
perioasa interbelica cat si aderentii sai erau convinsi daca
partidul lor urma sa creasca si sa prospere,era necesar sa fie
extinsa propria-I baza de sprijin,o sarcina,care socoteau ei,putea fi
indeplinita doar prin fuziuni si aliante cu alte partide.
Aripa Maniu a partidului a dus negocieri indelungate si
cateodata,pline de acrimonie cu Partidul Taranesc,pana in
primavera anului 1926.Venirea la putere a lui Alexandru
Averescu,seful Partidului Poporului,in martie,a socat ambele
parti.I-a convins in sfarsit ca separate nu vor putea sa fie
niciodata suficient de puternici pentru a-I inlocui pe liberali.
In 1928,partidul PSD s-a aliat cu Partidul National-Taranesc in
scopul de a-I infrange pe liberali,si prin aceasta de a intari
institutiile politice democratice.Efortul a fost incununat de
success,intrucat national-taranistii au obtinut o victorie
rasunatoare castigand 329 de locuri in Camera Deputatilor.Socialdemocrati au castigat 9 locuridar au fost dezamagiti de faptul ca
national-taranistii n-au reusit sa procedeze rapid la realizarea
reformelor sociale si politice.

DECLINUL DEMOCRATIEI
1930-1940

Alegerile din 1937 au oferit ocazia unei puternice incercari de


forte intre democratie si autoritarism.Cand a ajuns la capatul
mandatului,in noiembrie,guvernul liberal a demisionat;Carol i-a
cerut lui Ion Mihalache sa formeze un guvern national-

taranesc,dar Mihalache s-a opus.Partidul National-Taranesc si


Garda nu au prezentat liste comune de candidate;ele au cazut pur
si simplu de accord sa sprijine alegeri libere.Cu toate
acestea.pactul a dat Garzii o oarecare respectabilitate,ce i-a
permis sa-si largeasca audienta in randul electoratului.Rezultate
votului au fost socante:Partidul Liberal a castigat intr-adevar
majoritatea(35.9%) si cele mai multe locuri in Camera(152) dar
nu a obtinut cele 40 % din voturi,necesare pentru a capata si
prima si odata cu aceasta,majoritatea in Camera.Pentru intaia
oara in istoria parlamentarismului romanesc,un guvern pierduse
alegerile.Extrema dreapta obtinuse castiguri importante.

GUVERNUL PROVIZORIU
In politica interna romaneasca,septembrie si octombrie au fost
pentru principalele partide politice o perioada de mobilizare.Toate
suferisera o dislocare a activitatilor lor normale in timpul
dictaturilor lui Carol si Antonescu,iar acum,dupa 6 ani,isi
concentrau toate eforturile in directia refacerii organizatiilor locale
si nationale si a cresterii componentei numerice.In acest
process,coalitia care a dus la indeplinire rasturnarea lui Antonescu
la 23 august,Blocul National Democratic,s-a dezintegrat sub
presiunea unor ambitii politice concurente.In zilele de crepuscul al
dictaturii lui Antonescu,cativa dintre acesti,printre care amintim
Gheorghe Gheorghidiu-Dej,care fusese inchis din 1933 datorita
rolului sau in greva muncitorilor de la caile ferate.au scapat din
lagar sau au fost eliberati.Acestora li s-au alaturat alti comunisti
romani,care traisera multi ani la Moscova,printre acestia Ana
Pauker,care a sosit la Bucuresti in ariergarda Armatei Rosii.
Comitetul Executiv al Frontului nutrea serioase sperante privind
crearea unei Transilvanii de Nord autonome.Membrii acestuia
cautau sa asigure pe aceasta cale victoria socialismului si sa
garanteze drepturile civile si politice depline si egale pentru toti

cetatenii,indifferent de nationalitate,scopuri pe care le considerau


de neatens intr-o Romanie guvernata de unul sau mai multe
dintre partidele istorice.
Problema cea mai urgenta pentru Radulescu si sprijinitoriii sai era
supravietuirea propriului guvern.La 29 ianuarie,Frontul a cerut
instalarea unui guvern cu adevarat democratic,inlaturarea
fascistilor din administratia civila,epurareaarmatei de
elementele reactionare si fascistesi reorganizarea acestuia intrun spirit democratic.Comunistii au manifestat o oarecare
moderatie in problemele economice,in scopul de a atrage
factiunile disidente din Partidul National-Taranesc si Partidul
National-Liberal si social reformatorii,in general,intr-un moment in
care propriul lor partid era slab si ei se aflau in minoritate.Inca din
toamna anterioara comunistii recrutasera cu zel noi membrii de
partid.In afara muncitorilor urbani,au acceptat tarani,oameni de
afaceri,specialist in diverse profesii,angajati ai Sigurantei,pe
oricine care putea de fapt fi folositor in lupta lor de dislocare a
partidelor istorice.Comunistii au combinat actiunile lor de
recrutare si negocierile lor cu gruparile disidente din Partidul
National-Taranesc si Partidul National-Liberal.

LUPTA PENTRU PUTERE

Guvernul condus de Petru Groza a fost un guvern minoritar.Impus


de Uniunea Sovietica,aceasta nu a reprezentat vointa majoritatii
romanilor care erau antirusi si anticomunisti.Niciunul dintre
membrii acestor doua partide,cele mai numeroase nu facea parte
din acest cabinet,in care comunistii detineau posturile-cheie.Desi
Gheorghe Tatarescu,desidentul liberal,era ministrul de Externe iar
Anton Alexandrescu desidentul national-taranist,era ministru al
Cooperatiei,acestia reprezentau doar mici factiuni ale partidelor
lor.Conducatorii comunisti au acordat o atentie deosebita intaririi

legaturilor cu Partidul Social-Democrat in cadrul Frontului Unic


Muncitoresc,pe care cativa comunisti si social-democrati il
creasera in aprilie 1944 ca parte a mobilizarii generale a opozitiei
fata de Antonescu.O mica aripa de stanga a partidului,grupata in
jurul lui Lothar Radaceanu,ministru Muncii in guvernul Groza,se
pronunta pentru o stransa cooperare cu comunistii.Cu toate ca
liberalii lui Tatarescu aratasera disponibilitatea de a accepta
coordonarea de catre stat a economiei,acestia nu au acceptat sa
cautioneze programul economic communist.Ruptura finala intre
Partidul Liberal si factiunea Tatarescu a aparut in momentul in
care congresul a adoptat un program separate si si-a insusit
numele de Partidul National-Liberal.National taranistii si liberalii
lui Bratianu au continuat sa reprezinte principal opozitie fata de
guvernul Groza si fata de comunisti.Liderii national-taranisti si
liberali,sprijiniti acum de catre Titel Petrescu si de majoritatea
social-democratilor au hotarat sa ii ceara Regelui sa inlocuiasca
guvernul Groza cu unul compus din reprezentati ai celor trei
partide ale lor si ai comunistilor,o actiune care ar fi reinviat intradevar coalitia ce organizase rasturnarea lui
Antonescu.Presedintele sovietic al Comisiei Aliate de Control,care
nu se abatea niciodata de la instructiunile primate de la
Moscova.l-a amenintat pe Mihai cu ruperea relatiilor inte Romania
si Uniunea Sovietica si cu arestarea consilierilor sai,care il
plasaseara pe o linie antisovietica.Refuzul lui Groza dea a preda
mandatul la cererea Regelui a fost o incalcare flagranta a
Constitutiei din 1923,recunoscuta drept lege fundamentala.
Moscova dorea cu ardoare sa tina in afara guvernului orice
national-taranist sau liberal care era o figura politica proeminenta
sau se bucura de sprijinul popular.In cele din urma,Emil
Hatieganu,national-taranist si Mihai Romniceanu,liberal,amandoi
membri cu vechi stagii in partidele lor,dar nu de prima linie,au
fost gasiti acceptabili si si-au luat locul in guvern ca ministrii de
stat fara portofoliu.Recunoasterea de catre Occident a
guvernului,inainte de organizarea alegerilor,a fost o gafa

tactica,intrucat Statele Unite si Marea Britanie renuntasera la


singurul mijoc eficace pe care-l aveau la dispozitie de a exercita
presiuni asupra guvernului Groza,pentru a se conforma deciziilor
de la Moscova.
La inceputul anului 1946,ca rezultat al intelegerii de la
Moscova,organelor de presa nationaltaraniste,Dreptatea(Bucuresti)si Patria(Cluj) precum si organului
liberal,Liberalul(Bucuresti)li s-a permis sa-si reia aparitia,dar
acestea au starnit din nou,curand,furia autoritatilor:Patria a
trebuit sa-si inceteze aparitia,spre deosebire de Dreptatea si
Liberalul,care au mai rezistat pana in vara anului 1947.
Motiunea lui Titel Petrescu de a candida pe o lista separata de
viitoarele alegeri a fost respinsa in favoarea unei propuneri de a
se uni cu Partidul Comunist intr-un cartel electoral.
La mijlocul lui octombrie,guvernul a stabilit ca data a alegerilor
ziua de 19 noiembrie,dar,in realitate,campania se lansase inca din
august.Atat comunistii cat si taranistii au considerat alegerile
dreptbatalia decisive in lupta pentru putere.Politia si alte
oficialitati au impiedicat distribuirea ziarelor de opozitie si a
materialelor de propaganda ale acesteia si,impreuna cu echipe
special formate,din comunisti si simpatizanti ai acestora,au spart
adunarile national-taranistilor si liberalilor.
Un nou guvern roman a fost format la 1 decembrie 1946.Cu toate
ca ministerele au fost impartite in mod mai mult sau mai putin
egal intre partenerii Blocului Partidelor Democratice,Partidul
Comunist a pastrat pozitiile-cheie:prim-ministru(GROZA)detinand
deopotriva portofoliile
Internelor(GEORGESCU),Justitiei(PATRASCANU) si
Comunicatiilor(GHEORGHIU-DEJ).Acestora trebuie sa li se adauge
Ministerul Invatamantului,al Muncii si Asigurarilor
Sociale,Minelor,Petrolului si Artelor.

De la instalarea sa in august 1944,principal preocupare


economica a guvernului Satanescu a fost agricultura.Politicienii
tuturor partidelor se luptau sa rezolve unele din problemele
practice si sa elaboreze un plan pentru reorganizarea pe termen
lung a agriculturii.Dintre toate programele de reforma agrara,cel
avansat de catre Partidul Comunist a fost cel mai radical.Fruntasii
National-Taranesc sustineau si ei reforma,ei se temeau ca o
expropiere in masa a mosiilor si impartirea pamantului in loturi
vor duce la scaderea productiei.In februarie 1945,Partidul
National-Taranesc a dat publicitatii un plan cuprinzator de reforma
agrara.Guvernul nu a facut vreun efort deosebit pentru
promovarea miscarii cooperatiste.Dupa reforma agrara,politica
guvernului in aceste domeniu parea sa fi avut un caracter de
expectative.
Guvernul Groza,in orice caz a dat o atentie primordial
industriei;el urma indeaproape principiile si strategia schitate de
Gheorghe Gheorghidiu-Dej la Conferinta Nationala a Partidului
Comunist din octombrie 1945.Controlul exercitat de aceasta
asupra problemelor economice si financiare era practice total
cand la 1 decembrie 1946,Gheorghidiu Dej,secretarul general al
partidului si-a asumat conducerea nou creatului Minister al
Economiei Nationale,autoputernicul organism de planificare si
coordonare,a carui functie principal era mobilizarea intregilor
resurse ale tarii in vederea implinirii politicii economice
comuniste.Partidul Comunist se ocupa de redefinirea relatiilor sale
cu cei doi principali parteneri la guvernare.La inceputul anului
1947 conducatorii comunisti ajunsesera sa priveasca ambele
organizatii ca aliati permanenti si ca atare erau hotarati sa
alinieze politicile acestora obiectivelor comuniste.