FETITA CARE MANCA LITERE

By Roxana Costea on 02:44

Ada astepta tremurand, lipita de peretele salii de operatie. Manuela, fiica sa, abia
intrase de cealalta parte a zidului: ocluzie intestinala. Cine s-ar fi uitat la fata mamei
i-ar fi inmultit varsta cu 1,5. 39 inmultit cu 1,5.
Cand intra Gabriel, sotul care nu-i mai era sot, Ada nici nu se clinti. Gabriel nu ar fi
mers nici pe front fara sa isi aranjeze parul cu spuma Bilba. Arata impecabil in orice
situatie, la fel si acum, cand fetita lui era operata de urgenta. Incerca sa-si aseze mana
pe umarul sotiei, cum se procedeaza in asemenea situatii, dar bratul ii ricosa, respins
de obisnuita ura conjugala.
Ada nu-l condamna pentru amantele sale. I se parea normal ca toate femeile sa-l
doreasca. Era ca un fel de spaga primita de orgoliul ei de nevasta proasta. Ada simti o
impunsatura in abdomen: in acel moment, bisturiul despica abdomenul fetitei sale de
11 ani. Doamne ajuta !
Numai necazuri avusese cu copilul asta. Dimineata va trebui s-o sune pe profesoara
de limba romana. Sunt doua saptamani de cand profesoara o chemase la o discutie
serioasa:
- Fetita dumneavoastra manaca in scris literele cuvintelor, draga doamna. Este ceva
grav, foarte grav. Priviti extemporalul acesta, de pilda. Cuvantul profesor e scris
pofsor, Amsterdam devine in mainile ei Amteram iar ciocarlie cicrlie.
- Of, doamna profesoara, cat am rugat-o sa fie mai atenta psihiatrul mi-a spus ca
fetita manaca literele ca sa evite acele cuvinte care-i aduc in fata anumite traume.
- Psihiatrii din ziua de azi sunt mai superficiali ca zugravii ori mecanicii auto. Nu vad
ce traume pot fi starnite de un cuvant precum Amsterdam. Lucrez de un sfert de secol
cu copiii. Fetita este foarte sensibila, si n-o spun ca sa va flatez, daca asa ceva este de
flatat. Ea mutileaza cuvintele, dupa cum alti copii taie coada pisicii. Se racoreste pe
seama cuvintelor, fiindca de pisici ii este prea mila.

La mijloc nu-i decat varsta, cu acel teribilim inevitabil.

- Ce sa fac, doamna profesoara, ce sa fac?
- Supravegheati-o mai atent, pana nu e prea tarziu, pana nu-si construieste un sistem
personal de scriere. Apropo, ce fixativ de par folositi?
*
Deasupra abdomenului deschis al Manuelei, chirurgii pareau un grup de scotieni
cautand o moneda.
Manuela dormea adanc, dormea si sedativul in ea. Gemea prin somn, strangand
buzele, ca o piedica menita sa respinga cuvintele. Visa.
Tata !
Nici in seara asta n-a venit tata acasa si Manuela ofta, sub mana de imbratisat a
mamei. De cinci ani, parintii dormeau in camere diferite si ea, Manuela, aflase ca asa
ceva nu-i normal. Mama incercase s-o fraiereasca, spunandu-i o poveste despre tata
care lucreaza noaptea la birou. Dar Manuela nu mai era copil, demult nu mai era
copil.
Tata !
De la ora trei, Manuela nu mai putea dormi. Daca ar mai fi avut varsta aceea, probabil
ca si-ar fi gasit un prieten imaginar, ca sa discute una, alta, dar varsta ei de 11 ani nu-i
mai permitea asa ceva.
Sarmanul Virgil! Virgil fusese robotul de la telefon, prietenul ei de taina. Cate nu
trancanisera impreuna dar Virgil murise de mana lui tata.
Manuela se ridica din pat si privi pe fereastra. Un taxi opri la cativa metri de casa lor.
Cobori un barbat cu o femeie prinsa de brat. Se apropiau usor de casa, si Manuela se
piti in spatele perdelei, ca sa nu fie observata. Manuela mai mult ghici decat auzi o
cheie in broasca usii.

Tata !
Manuela n-ar fi banuit ca isi poate tine atat de mult respiratia. Numara in gand pana la
foarte mult. Apoi se strecura afara din camera. Usor, sa nu se trezeasca mama. Casa
era neagra de bezna, dar Manuela stia ca veioza din camera tatei se va aprinde repede
si veioza facu intr-adevar ochi. Manuela se apropie de usa, ca o insecta atrasa de
lumina veiozei. Pasea in gand.
Tata !
Trecura cateva minute bune pana sa-si apropie ochiul de gaura cheii. Tata si femeia se
sarutau cu atata aprindere, cat Manuela incerca sa-si aminteasca numarul de telefon al
pompierilor. Era frumoasa prietena tatei, mai frumoasa decat mama. Dar mama era
mama.
Manuela isi inghiti lacrimile. Nu si-ar fi imaginat ca fundul lui tata este atat de paros.
Ea nu mai era copil, stia foarte bine ce fac barbatul si femeia acolo, pe canapaea. Si
mai stia ca barbatul e insusi tata, iar mama doarme de cinci ani singura. Iar mama e
necajita pentru ca ea mananca literele cuvintelor.
Se straduise sa nu le mai manace, dar tot le manca. Simti o durere naprasnica in burta.
Tata !
Deasupra abdomenului deschis al Manuelei, chirurgii pareau un grup de scotieni
cautand o moneda.
*
Gabriel amortise pe scaunul din fata salii de operatie. Se apropie de geam, pentru a-si
aprinde o tigara. Poate ca ar fi fost mai bine pentru toata lumea sa divorteze ca tot
omul, decat sa intretina mascarda asta. Isi iubea copilul, dar nu gasise niciodata modul
potrivit sa o arate.
Unde gresise? Fetita se imprietenise cu robotul de la telefon, care prelua mesajele
cand nu era nimeni acasa si el, tatal, ii surprinsese de multe ori stand la povesti. Era

un robot teribil de copilaros si, uneori, foarte distrat. Intr-o zi, nervos ca nu preluase
corect un mesaj important, il rupsese in bataie. Nici una din lacrimile fetitei nu-l
indupleca. Era un dur. Asa trebuie sa fie un barbat. Robotul zacu un timp cu circuitele
facute varza, apoi, cu ingerii pe umeri, se calatori spre Judecata de Apoi a produselor
electronice. Oare aici gresise?
Fetita lui cea scumpa manca literele cuvintelor. Oare el era vinovatul? Fusese un tata
mizerabil. Fusese un tata mizerabil?
In sfarsit, usa salii de operatie se deschise. Un pat cu rotile trecu in viteza pe culoar,
spre sala de reanimare. Manuela, fetita tatii !
O asistenta se apropie stins de parintii Manuelei. Isi aseza mana pe umarul Adei:
- Domnul profesor va asteapta in sala de operatie.
- Merg si eu, sunt tatal copilului.
- Dumneavoastra ramaneti aici, imi pare rau. Dureaza putin.
Profesorul avea o expresie de chirurg care-a operat intreg globul pamantesc. Cate-un
rid pentru fiecare operatie. Se spala pe maini, deasupra unei chiuvete pline si ea de
riduri. Ada astepta, neindraznind sa deschida gura.
- Ati adus-o la timp, stimata doamna, ati adus-o la timp. A fost la un pas de prea
tarziu.
- Va trai, domnule profesor?
- Va trai.
*
- Spuneti-mi, domnule profesor, ce a avut?
- In abdomenul copilului s-a format ceva. In timp, acolo a a aparut un obstacol care a
obturat intestinul. Bolul alimentar n-a mai avut pe unde trece.

- Ceva format in timp? Ce anume?

- Sunt chirurg batran, insa asa ceva n-am mai intalnit. Daca n-as avea probe, as spune
ca a fost o iluzie optica, a mea si a colegilor mei. In interiorul copilului am gasit o
poezie, stimata doamna. O s-o vedeti imediat, numai s-o spele asistenta de sange.
- Dumnezeule ! Stiti, fetita mea manca in scris literele cuvintelor.
- Manca litere?
- Da, de pilda cuvantul Amsterdsam il scria Amstdam. Profesoara de limba
romana m-a avertizat sa o corectez. Manuela e un copil interiorizat.
- Da, Atunci este clar. Din literele mancate s-a scris cu timpul o poezie. De aceea
manca literele, pentru ca poezia aceasta sa se poata scrie. Spre binele sau, s-a scris o
poezie. O lucrare in proza i-ar fi fost fatala.
- Domnule profesor, imi puteti spune ce fel de poezie este?
- O s-o cititi indata, asistenta tocmai o spala de sange. E o poezie de dragoste
inchinata tatalui sau.
Catalin Mihuleac (Titlu neprecizat)