Sunteți pe pagina 1din 5

Argumentare roman realist

ROMANUL POSTBELIC - REALIST


Morometii de Marin Preda

Romanul "Morometii", aparut in doua volume, primul fiind publicat in 1955,


iar cel de-al doilea in 1967, este nu numai un punct de reper in proza
postbelica, fiind un roman realist obiectiv, ci si o reprezentare de
exceptie a satului traditional romanesc din Campia Dunareana, in perioada
interbelica si postbelica.
Continuand traditia romanului romanesc de inspiratie rurala
reprezentat de Rebreanu, Slavici, Sadoveanu, Marin Preda a creat
un roman original cu o viziune moderna asupra lumii rurale.
Scriitorul isi fundamenteaza romanul din perspectiva relatiei omului cu timpul, a
umanitatii cu istoria, la rascruce de epoci, sub presiunea unor evenimente
necrutatoare. Romanul este de factura realista pentru ca zugraveste
veridic si obiectiv realitatea unei epoci care sta sub semnul unor
evenimente istorice importante, perspectiva narativa este
obiectiva, compozitia este echilibrata, subordonata intentiei de a
crea un analogon al lumii reale, personajele sunt complexe,
viabile si se inscriu in tipologii, fiind implicate in conflicte
exterioare puternice, dublate de conflicte psihologice.
Perspectiva narativa sustine caracterul realist obiectiv al
romanului. Naratorul este omniscient, relatand intamplarile si
evenimentele la persoana a III-a. Focalizarea este zero, viziunea
"par derriere". Perspectiva naratorului obiectiv se completeaza cu cea
a personajului reflector - Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae, in al doilea
- pentru a crea impresia de autentic, de pluriperspectivism asupra existentei.
Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in
ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului
Silistea-Gumesti si unul imaginar, inchis, al trairilor interioare din sufletul si
constiinta personajelor.
Viziunea scenica, folosirea dialogului si a monologului,
structura predominant dramatica, imbinarea stilului direct cu cel
indirect si indirect liber, simtul comic si tragic, adanca observatie
psihologica fac din Preda un scriitor realist reprezentativ.
Romanul are o compozitie echilibrata, fiind alcatuit din doua volume,
structurate, primul - in jurul unui destin individual, al lui Ilie Moromete, al doilea in
jurul unui destin colectiv - cel al taranilor din Silistea Gumesti. Primul volum are o
compozitie circulara, realizata cu ajutorul simetriei conferite de motivul
timpului, vazut ca simbol al istoriei necrutatoare. Aparut in incipit,
intretine iluzia unei existente patriarhale, fiind ingaduitor la inceput, idee
formulata in primele randuri ale primului volum "se pare ca timpul avea cu oamenii
nesfarsita rabdare: viata se scurgea aici fara conflicte mari". Axa timpului
strabate tot volumul I, majoritatea evenimentelor avand loc de
sambata seara pana duminica dimineata, cand timpul pare
dilatat, oamenii avand sentimentul libertatii actiunilor lor. Reiterat
in final, induce ideea terorii istoriei, a ritmului precipitat al existentei, al destinelor
tulburate, rasturnand imaginea vietii tihnite de la inceput: "Trei ani mai tarziu
izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare".
Scriitorul realist contureaza obiectiv imaginea dramatica a
satului romanesc surprins in tragismul evenimentelor ce vor
sparge tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia taranimii
traditionale, a clasei sociale fundamentale aflate in declin si
supusa destramarii de catre istorie.
Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor taranesti nu se
intersecteaza si nu se determina reciproc, asa cum se intampla in romanul "Ion", a
lui Rebreanu. Exista aici un plan al familiei Moromete, care este centrul intregii
naratiuni si un plan al celorlalte destine si familii din sat, care evolueaza paralel.
Roman realist-obiectiv, "Morometii" are un caracter
monografic, de fresca sociala, ce se realizeaza prin surprinderea
caracteristicilor existentei rurale din Campia Dunarii. Prin scene semnificative
de viata, prin descrierile de obiceiuri: Calusul, Rusaliile, inmormantarea,
hora, nunta, de gospodarii taranesti, a institutiilor din Silistea Gumesti. Actiunea
primului volum al romanului, concentrata in trei parti, e plasata cu trei ani
inaintea inceperii celui de-al Doilea Razboi Mondial si cuprinde mai multe nuclee
epice: freamatul de ansamblu al existentei taranesti, secerisul, complotul cu fiii cei
mari. Fiecare secventa e compusa din episoade semnificative: taierea salcamului,
plata impozitului, cina, hora de duminica, adunarea din poiana lui Iocan. Volumul
al doilea structurat in cinci parti, cuprinde evenimente desfasurate din
1938 si pana la sfarsitul anului 1962, fiind mult mai diluat epic. Actiunea se
concentreaza asupra schimbarilor importante generate de deciziile politice: reforma
agrara din 1945, colectivizarea din 1949.
Secventa narativa initiala a romanului prezinta intoarcerea de la camp a
lui Ilie Moromete, impreuna cu cei trei fii mai mari, naratorul staruind asupra fiecarui
amanunt, replica sau gest, construind o scena monumentala - aceea a cinei
- cu o simplitate desavarsite, a miscarii personajelor ce se deruleaza dupa o ordine
prestabilita, dupa un cod ancestral.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita si din copii proveniti si din
alta casatorie, este o "familie hibrida", generatoare de conflicte in interiorul ei, "prin
ignorarea realitatilor sufletesti individuale" (M. Ungheanu). Ilie Moromete, tatal, cu 10
ani mai mare decat sotia lui, Catrina, venise in aceasta a doua casatorie cu 3 baieti,
Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete Tita si Ilinca, si inca un
baiat, Niculae, mezinul de 12 ani al familiei.
Morometii se afla la cina, stransi in "tinda", in jurul unei mese mici, joase si
rotunde, "pe niste scaunele cat palma", asezati "unul langa altul, dupa fire si neam".
Cei trei frati vitregi stateau spre partea din afara a tindei, "ca si cum ar fi fost gata in
orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece", prevestind parca fuga in Bucuresti;
in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea intotdeauna Catrina,
avand langa ea pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, "copii facuti cu Moromete".
Autoritatea capului familiei este sugerata inca de pe acum, deoarece Moromete
statea "parca deasupra tuturor", veghindu-si familia, stapanind "cu privirea pe
fiecare".
Inca din acest episod, atmosfera este tensionata, fiecare dintre membrii familiei
avand nemultumiri care mocnesc, si care aveau sa izbucneasca in conflictele care
zguduiesc puternic familia, ducand la destramarea ei.
Datoriile la banca, plata fonciirii si traiul zilnic al unei familii numeroase il sufoca
pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara a vinde din pamant. Ca sa
mai acopere din datorii, se hotaraste sa vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte,
simbol al trainiciei si al stabilitatii.
Taierea salcamului este unul dintre evenimentele esentiale
ale volumului, atat prin maiestria construirii lui din detalii ce se aduna progresiv,
cat si prin simbolistica dramatica, acesta fiind primul semn al declinului familiei
Moromete, dar si al satului traditional, ramas parca fara aparare: "...acum totul se
facuse mic. Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia
napadeau imprejurimile.". Scena taierii salcamului e de un dramatism impresionant,
astfel ea se desfasoara inainte de rasaritul soarelui, in lumina crepusculara a
sfarsitului noptii, pentru ca nimeni sa nu fie martor la actul distrugator, pe fondul
bocetului ce venea din cimitir. Acest amanunt ne duce cu gandul la faptul ca taierea
salcamului nu era numai prevestirea unei drame personale, ci inceputul unei
decaderi universale, deplansa de intreaga natura, facand durerea personala, o
durere universala.
Inima adevarata a satului este poiana lui Iocan, locul unde se adunau
gospodarii satului, cei care sunt "nici saraci, nici bogati", intre care Moromete,
Cocosila si Dumitru al lui Nae citesc ziarul, comenteaza politica ironic si cu umor; in
dialogul lor duelul inteligentei scapa spontan, dandu-le iluzia libertatii si a demnitatii
lor. Aici spiritul rational al lui Moromete e recunoscut de toti, el este cel care explica,
clarifica, trage concluzii. Astfel se poate spune ca Moromete nu era o autoritate in
familie, ci si in comunitatea rurala. El este spiritul intalnirilor din poiana lui Iocan,
absenta sa facea ca intalnirile saptamanale de duminica dimineata sa fie "nu prea
reusite". Moromete avea placerea vorbei, mestesug cu care isi fascineaza
consatenii, dar si criticii vremii, care apreciaza: "Ilie Moromete reprezinta tipul
taranului filosof".
Scena secerisului este al treilea moment important al primului
volum. Ea prezinta datini din viata satului traditional,
constituindu-se intr-o adevarata monografie a obiceiurilor si
ritualurilor din timpuri stravechi. Culegerea roadelor pamantului este un
moment de bucurie, de contopire deplina a omului cu ritmurile naturii. Secerisul are
reguli precise, impuse de traditia strabuna: cel mai vrednic dintre copii este cel care,
simbolic, porneste recoltarea granelor, masurand cu pasul "statiile", partile de loc, pe
care vor trebui sa le duca fiecare secerator la capat, apoi "incepe sa taie spicele si
sa arunce manunchiurile in urma", iar tatal leaga snopii si ii aseaza in clai. Femeile
se ocupau de mancarea pentru seceratori, iar in anul acesta recolta este foarte
buna, de aceea o veselie nemaipomenita ii cuprinsese pe toti, Catrina laudandu-l pe
Cel de Sus pentru "mana cereasca", cum ii spunea ea graului, "cu care ii milostivise
Dumnezeu".
De aici lucrurile se precipita, Paraschiv, Nila fug la Bucuresti, luand cu ei caii,
toti banii si covoarele de zestre ale fetelor, iar Moromete era convins ca Achim nu va
mai trimite niciun ban acasa (el fiind plecat la Bucuresti cu oile familiei). Confruntat
cu aceste probleme, Moromete ia hotarari decisive: vinde din pamant si achita
fonciirea, banca, ia doi cai si il trimite pe Niculae la scoala. Naratorul noteaza insa ca
problema banilor ramasese nerezolvata pe termen lung: "din nou rata la banca, din
nou fonciirea, din nou Niculae".
Ca in orice roman realist obiectiv, personajele sunt numeroase si
puternic individualizate si complexe, incadrandu-se intr-o
tipologie. Ilie Moromete este un personaj exponential pentru o clasa
sociala surprinsa intr-un moment tragic al istoriei, destinul lui exprimand simbolic
destinul unei lumi aflate in plina criza. Numit "taran filozof", pentru spiritul
reflexiv, contemplativ, el se raporteaza critic la existenta in
dorinta de a-si defini rostul sau in lume.
Personajul este caracterizat direct de narator in primul volum ca fiind:
"cu 10 ani mai mare decat Catrina (...) si acum avea varsta intre tinerete si batranete
cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". El este
portretizat prin tehnica realista a detaliului semnificativ, prin acumularea detaliilor.
Obiectivitatea observatiei - prezentarea comportamentului,
limbaj, gestica - este dublata de finetea analizei interioare.
Disimularea este una dintre trasaturile sale reprezentative, semnificativa fiind
scena fonciirii. Plata darilor constituie principalul motiv de ingrijorare pentru
Moromete, desi avea acum "vreo 6 pogoane de paman si-si facuse o casa
frumoasa", insa nu avea suficienti bani pentru plata impozitelor pe pamant
(foncierea) si ratele imprumutului de la banca. Chemat sa vina acasa de la fierarie,
Moromete vazu pe prispa casei doi oameni care il asteptau. Unul dintre ei era
Jupuitu, agent de urmarire care venise dupa "fonciirea pamantului". Moromete se
dovedeste un actor desavarsit, el "joaca" scena "fonciirii" cu o gama inepuizabila de
tertipuri, incercand sa scape si de data aceasta. Desi era singur acasa, Moromete
striga la toti ai casei pentru a parea un om ocupat care are probleme mult mai
importante decat cele pentru care venisera cei doi, pe care ii ignora cu desavarsire;
apoi se intoarce brusc "pe calcaie si striga: N-am!" In final, Moromete le da 1000 din
cei 1200 de lei primiti pe salcam, spunand ca vor primi restul "peste o saptamana,
doua".
Inteligent, ironic, spirit contemplativ priveste existenta ca pe un
spectacol, detasat pentru ca isi da seama ca "insul care e numai activ isi consuma
viata si nu intelege nimic din ea, pentru ca devine robul actiunii". Complexitatea
si natura dilematica a eroului sunt reliefate de confruntarile dintre manifestarile
exterioare si eul sau de adancime, disimularea fiind o forma de aparare a libertatii
interioare. In ciuda transformarilor sociale la care asista, Moromete nu accepta ideea
ca rostul sau in lume este gresit si ca taranul roman trebuie sa dispara. In monologul
de la sira de paie, el compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua de
pe pozitia "celui din urma taran", reprezentant al unui cod etic si filozofic condamnate
aparent la disparitie de timpul implacabil.
Desi are o mare disponibilitate pentru dialog, Moromete traieste o
drama a lipsei comunicarii. Intentiile sale nu sunt intelese si judecate just de
cei apropiati. Dorind sa isi pastreze unita familia, contribuie prin intransigenta si lipsa
unor clarificari la destramarea ei. Plecarea fiilor il dezechilibreaza "cu toata aparenta
de nepasare, Moromete nu mai fu vazut ceasuri intregi pe prispa". Desi inteligent, nu
apreciaza instructia si isi recunoaste vina la batranete.
Specifice romanului realist obiectiv sunt conflictele exterioare puternice
traite de personaje care in "Morometii" sunt de natura familiala,
economica, politica si genereaza si conflicte interioare,
pshilologice.
Conditia taranului roman si relatia acestuia cu istoria este ilustrata in primul
volum prin prezentarea destinului familiei Moromete care este macinata de conflicte
interne.
Ilie Moromete traieste cu iluzia ca familia sa este unita, insa familia sa hibrida
are interese divergente. Baietii cei mari, instigati de Guica, matusa lor, isi
dispretuiesc tatal pentru lipsa de pragmatism. Conflictul familial este generat
initial de decizia lui Moromete de a se recasatori. Acesta este cauzat si de
autoritatea excesiva a tatului si de diferenta de mentalitate dintre generatii si se
acutizeaza odata cu fuga fiilor la Bucuresti. Un alt conflict este intre Moromete si
sotia sa, deoarece Catrina revendica, din ce in ce mai insitent, pogonul ei de pamant
pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa Primul Razboi Mondial.
Barbatul promisese in schimb ca trece casa si pamantul din jurul ei pe numele ei,
urmand astfel sa asigure ca sotia sa nu va ramane pe drumuri. Insa Moromete nu se
tinuse de cuvant, glumind chiar batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta.
Consecinta acestui conflict este indepartarea ei treptata, ce culmineaza cu parasirea
lui, femeia mutandu-se la fiica ei din prima casatorie. La acestea se adauga si
conflictul cu Niculae ce-si are originea in refuzul tatalui de a-l sprijini sa mearga la
scoala. In volumul al doilea se dezvolta un conflict politic intre partizanii
ideologiei comuniste si cei ai ideologiei liberale care se finalizeaza cu anihilarea
rezistentei opozitiei. Toate acestea potenteaza conflictul psihologic trait de Ilie
Moromete, generat de dorinta de a-si pastra familia unita si a-si manifesta
autoritatea si de Niculae intre resentimentul si dragostea fata de tata.
"Morometii" lui Marin Preda este un roman realist caruia
caracterul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, ii
confera precizie, concizie si claritate. Structura sa este
cinematografica iar relevarea reactiilor sufletesti ale personajelor
il incadreaza in realismul psihologic.