argumentare text traditionalist

Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

Traditionalismul este miscarea ideologica si literara ce

promoveaza conceptul de specific national, etnicul, orientand
literatura spre universul existential rustic, spre valorile traditiei -
istoria, folclorul - la care adauga spiritul ortodoxist, considerat forta
modelatoare a spiritualitatii noastre.
Scriitorii traditionalisti idealizeaza modelul existential arhaic,
valorifica motive literare clasice - trecerea ireparabila a timpului,
fortuna labilis, motive religioase.
Una din creatiile literare ilustrative pentru estetica
traditionalismului este "Aci sosi pe vremuri" de Ion Pillat, poezie
inclusa in volumul "Pe Arges in sus", publicat in anul 1923 si care l-a
consacrat pe autor ca poet traditionalist.
Tematica timpului, a rememorarii confera versurilor o tonalitate
solemna si melancolica totodata, iar ideea ca timpul actioneaza
malefica asupra materiei, dar nu si asupra spiritului este sustinuta
de numeroase motive traditionaliste: al sortii schimbatoare, al
zadarniciei, al locurilor natale, dar si de unele motive livresti.
"Aci sosi pe vremuri" este o elegie cu note de meditatie in care
apar si elemente de pastel spiritualizat.
Titlul, reluat in cel de-al treilea distih, fixeaza prin indicii
temporali - "pe vremuri" - si spatiali - "aci" - un cronotop afectiv.
Traditionalismul lui Pillat se manifesta nu numai prin cultivarea
speciilor consacrate - elegie, pastel, ci si prin preferinta pentru
formele prozodice clasice.
Discursul liric, structurat in nouasprezece distihuri cu ritm
iambic si rima imperecheata urmate de un monostih, este organizat
in patru secvente realizate in tehnica paralelismului. Astfel, se pun
in relatie doua dimensiuni temporale - trecut si prezent - reunite la
nivel spatial.
Incipitul fixeaza centrul de referinta al poeziei in raport cu care
se ordoneaza simetric trecutul si prezentul "casa amintirii" si care,
in maniera proustiana, activeaza memoria si regresiunea temporala.
Motivul trecerii ireparabile a timpului este pus in evidenta prin
efectele distructive asupra materiei: "Paienjeni zabrelira si poarta si
zavor", "hornul nu mai trage alene din ciubuc", "In drumul lor spre
zare imbatranira plopii".
Discursul liric construit in lirica rolurilor este structurat in doua
registre distincte - unul obiectiv ce asimileaza elemente de
narativitate simbolica - si altul subiectiv care prefigureaza universul
afectiv.
Cea de-a doua secventa poetica este asociata trecutului si
evoca un moment semnificativ din existenta bunicilor - altadata
tineri. Universul conturat delimiteaza o zona familiara, securizanta.
Ritualul intalnirii celor doi este realizat in tehnica decupajului.
Poetul surprinde detalii semnificative: sosirea berlinei "leganate
prin lanuri de secara", silueta gratioasa a fetei "in larga crinolina",
ochii ei "de peruzea", plimbarea idilica este marcata de cadenta
neiertatoare a timpului, simbolizat, ca si in poezia lui Eminescu, de
clopot, ca un semn al trecerii: "Si cum sedeau...departe, un clopot a
sunat / De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat". Punctele de
suspensie, adverbul de loc "departe", imaginea auditiva marcheaza
paralelismul dintre timpul iubirii - ce pare vesnic - si timpul real ce-
si urmeaza curgerea ireversibila. Cei doi traiesc iluzia imortalitatii
contrazisa de realitatea neiertatoare: "Dar ei in clipa asta simtea c-
o sa ramana... / De mult e mort bunicul, bunica e batrana...".
Se ilustreaza, astfel, alte trasaturi definitorii ale
traditionalismului - atasamentul fata de valorile trecutului si
elogierea modelului existential rustic.
Secventa a treia, alcatuita din doua distihuri, constituie o
scurta meditatie pe tema conditiei umane si a trecerii ireparabile a
timpului. Exclamatia retorica "Ce straniu lucru vremea!" pune in
evidenta tristetea generata de soarta schimbatoare a omului. Eul
liric cugeta asupra naturii timpului, a efectelor sale, evidentiind un
paradox: "Deodata pe pereti / Te vezi aievea numai in stersele
portrete / Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta".
Secventa finala surprinde un scenariu erotic similar repetat
peste timp care capata individualitate numai prin diferentele
culturale: berlina e inlocuita de trasura, iar versurile romanticilor cu
celor ale simbolistilor. Elementele de recurenta poetica sugereaza
repetabilitatea experientelor: "Acelasi drum te-aduse prin lanul de
secara", "Subtire calci nisipul pe care ea sari".
Reveria romantica a fiintei, indiferent de momentele si modelele
literare ale vremii, este intrerupta de sunetul de clopot ce pune
existenta umana sub semnul fortunei labilis: "Si cum sedeam...
departe, un clopot a sunat / Acelasi clopot poate - in turnul vechi din
sat...".
Opozitia trecut - prezent specifica esteticii traditionalismului,
se realizeaza la nivel lexical prin elemente de recurenta poetica
organizate in campuri semantice distincte: elemente inanimate ce
configureaza decorul: "casa amintirii", "trasura" / "berlina", "campia
ca un lac" / "lanul de secara", "clopotul", "turnul vechi din sat", "Le
lac", "Baladele lunii de Horia Furtuna etc, prin folosirea deicticelor:
"aci", "demult", "pe-atunci", "acuma".
Limbajul artistic se caracterizeaza prin muzicalitate si oralitate
conferite de termeni si expresii regionale, populare, invechite:
"zabrelira", "te vezi aievea", "ciubuc", "sedea", de aliteratii si
asonante: "berlina leganata prin lanuri", "subtire sari" - la nivel
fonetic, de inversiuni si de polisindeton: "Cu berzele intr-insul
amurgul se opri, "Si ti-am parut romantic si poate simbolist" - la
nivel sintactic.
Poezia "Aci sosi pe vremuri" ilustreaza estetica traditionalista
prin atasamentul fata de valorile trecutului, prin elogierea modelului
existential rustic, prin tema timpului, prin tonalitatea elegiaca a
versurilor, prin cultivarea canoanelor prozodice clasice.