Sunteți pe pagina 1din 3

MANAGEMENTUL INTERCULTURAL

I. Concepte de baza. Obiective. Factori determinanti.


II. Cultura: definitie, componente, caracteristici.
Principalii parametri ai specificitatii culturale
III. Implicatiile specificitatii culturale asupra managementului organizatiei.
I. Concepte de baza. Obiective. Factori determinanti.
1. Concepte de baza:
Managementul intercultural stiinta care studiaza diferentele culturale ptr. crearea
si utilizarea instrumentalului adecvat administrarii eficiente a specificului cultural, in
vederea cresterii performantelor firmei aflate in relatii de afaceri pe plan
international.
Obiectul specific de studiu il reprezinta comportamentul uman, in cadrul
organizatiilor care functioneaza in diferite tari si culturi.
Studiul relatiilor culturale poate fi realizat prin prisma a 3 abordari:
a)
abordarea intraculturala prin care se studiaza relatiile care apar si se
dezvolta in cadrul aceleiasi culturi; este o cercetare de profunzime care pune in
evidenta detaliile specifice ale unor subculturi;
b)
abordarea interculturala studiaza diferentele dintre norme si comportamente
in functie de specificul cultural al diferitelor zone; este o cercetare axata pe relatiile
intre fenomenele interculturale apartinand unor zone diferite, care produc sau
impun efecte de schimbare sau de adaptare;
c)
abordarea metaculturala studiaza culturile umane in mod unitar, fiind un
demers filozofic care faciliteaza studiul culturii in general.
2. Obiective specifice managementului intercultural sunt:
a)
identificarea si exploatarea diferentelor culturale si a specificului cultural al
diferitelor zone;
b)

identificarea factorilor culturali care influenteaza functionarea organizatiei;

c)

analiza modului de manifestare a factorilor culturali in diferite culturi;

d)

analiza procesului de interactiune dintre diferitele culturi.


3. Factori determinanti ai aparitiei managementului intercultural.

a)
Internationalizarea si globalizarea: pe de-o parte depasirea granitelor
nationale prin intermediul afacerilor, iar pe de alta parte integrarea la scara
mondiala a productiei consumului au generat nevoia de a cunoaste specificul
cultural al diverselor zone, ptr. a facilita extinderea rapida a productiei si a
consumului;

b)
Intensificarea fara precedent a concurentei: ptr. a consolida pozitiile obtinute
pe piata si ptr. a sprijini patrunderea pe noi piete, a fost necesara cunoasterea
reperelor culturale, exigentelor consumatorilor din diferite zone;
c)
Circulatia fortei de munca: concretizata in deplasarea specialistilor, dar si a
fortei de munca mai putin calificata;
d)

Dezvoltarea rapida a comunicatiilor.

II. Cultura: definitie, componente, caracteristici. Principalii parametri ai


specificitatii culturale.
1. Cultura
a. Definitie se defineste ca un sistem de valori si norme impartasite de un grup si
care constituie ca ansamblu repere de gandire si de actiune.
b. Componentele culturii:
b.1. creatiile materiale, spirituale, filozofice, tehnice si tehnologice
care indeplinesc functia de executie a elementelor materiale ale vietii;
b.2. limbajul care indeplineste functia de comunicare si promoveaza sisteme
proprii de norme si valori;
b.3. religia care indeplineste functia de orientare, oferind sens prin dogmele sale;
este regasita in docmele politice, economice si sociale;
b.4. educatia care indeplineste functia de formare prin sistemele tipice de
invatamant;
b.5 structura sociala prin care se exercita functiile de ordine si protectie a
individului si ierarhizarea sociala;
b.6. filozofia politica materializata in sisteme politice care indeplinesc functia de
autoritate;
b.7. filozofia economica concretizata in sisteme economice, care indeplinesc
functia de productie si distributie.
c. Caracteristicile culturii:
c.1. cultura nu este un dat nativ, ci se dobandeste prin educatie si experienta;
c.2. ofera identitate unor grupuri;
c.3. este alcatuita dintr-un sistem de reprezentari si valori cu care membrii grupului
se simt solidari
2. Principalii parametri ai specificitatii culturale.
In cadrul fiecarei culturi se regasesc o serie de reprezentari culturale, care poarta
amprenta componentelor culturale dezvoltate in timp indelungat.

Stabilirea unor relatii corecte de afaceri presupune cunoasterea celor mai uzuale
repere culturale:
a.

Perceptia spatiului:

Vizual

Auditiv

Olfactiv

Tactil

Termic

b.
Perceptia timpului care poarta un puternic marcaj cultural. Exista 2 mari
tipuri de abordari ale timpului:
b.1. Timpul monocronic in care timpul este perceput intr-o maniera liniara, ca o
legatura intre trecut, prezent si viitor. Poate fi despartit in segmente mici, in care se
desfasoara doar o singura actiune.
Sisteme monocronice se regasesc in culturile germanice, nordice si anglo-saxone.
In aceste sisteme:
-

se rezolva doar o singura actiune intr-o secventa temporala;

programele sunt foarte importante;

planificarea se face pe termen lung;

oamenii sunt lenti, metodici, putin implicati efectiv;

sunt mai importante obiectivele, resursele si termenele decat relatiile personale.

b.2. Timpul policronic care inseamna simultaneitatea diferitelor actiuni, interesul


fata de individ si nu fata de programe. Este un timp numit latin, fiind mai putin
perceptibil si divizibil decat timpul monocronic. Comparativ cu cel monocronic, care
poate fi reprezentat printr-o linie dreapta, timpul policronic poate fi reprezentat ca
un nor de puncte.
Consecinta se resimte pe planul managementului, mai ales in culturile din bazinul
mediteranean, african si latino-american sub urmatoarele forme:
-

se executa mai multe sarcini in acelasi timp;

se schimba programele;

se admit intreruperile;

relatiile personale sunt mai importante decat angajamentele organizationale;

indivizii nu au timp si rabdare, sunt mult mai predispusi la actiune decat la


reflectie.