Sunteți pe pagina 1din 3

Educaie, pedagogie i postmodernism

Debutnd efectiv n perioada celei de a doua jumatati a secolului XX, postmodernismul


se doreste a fi o critica de tip de-constructiv a programului iluminist si a modernitatii. nteleasa
ca deziluzie generala si n acelasi timp generalizata n raport cu idealurile umaniste ale acestora,
postmodernitatea se plaseaza sub semnul scepticismului, relativitatii sau chiar a nihilismului,
reunind sub cupola sa o serie de critici mai mult sau mai putin pertinente: critica religieiNietzsche, critica tehnicii-Heidegger, critica rationalitatii moderne-Habermas si critica
limbajului-Wittgenstein.
Principalele caracteristici ale postmodernismului (cf. Vlasceanu, L., 1998, p.436) sunt:
afirmarea lipsei de certitudine a cunoasterii (relativismul cognitiv), discreditarea principiilor
evolutioniste si acreditarea ideii conform careia devenirea umana este non-teleologica (caracterul
permanent al schimbarii), absenta unor axe si principii valorice ferme (relativismul axiologic),
multiplicarea autoritatilor si mobilitatea super-extinsa n spatiu si timp a individului.
Postmodernismul ca provocare la adresa empirismului si pozitivismului este caracterizat
prin fragmentarea perspectivelor pe care stiinta le ofera asupra realitatii, prin re-constructia si rescrierea orientarilor teoretice pna acum predominante. Acest fapt conduce la o anumita
ambiguitate a sensurilor, sau, mai exact spus, la o anumita "ambiguitate stilistica" care n ultima
instanta potenteaza si favorizeaza discursurile teoretice de factura eclectica.
Caracteristicile discursului stiintific postmodern ar implica astfel renunarea la structurile
teoretice bine definite i nlocuirea acestora cu semnificaii epistemologice si conceptuale cu un
grad ridicat de relativitate si variabile contextual. Deteriorarea rapida a standardelor stiintifice
pna nu demult acceptate si prevalena a ceea ce specialitii n domeniu numesc "eclectism
coerent" sunt elemente ce conduc la ideea conform careia timpul "marilor povestiri" (relatari ce
ignora exceptiile constatate de dragul continuitatii si unitatii teoriei propuse) ca modalitati de
explicatie stiintifica a expirat.
Din aceasta perspectiva pedagogia ar trebui, n acord cu opinia adeptilor
postmodernismului, sa-si reconsidere eforturile de apropiere de standardele epistemologice
specifice stiintelor exacte, acceptnd faptul ca normele si principiile pe care le propune sunt
preponderent orientative si nu rigid prescriptive. Fenomenul flexibilizarii si relativizarii unor
teorii, norme sau reguli nu este singular, acesta manifestndu-se mai mult sau mai putin explicit
la nivelul tuturor stiintelor contemporane fara ca aceasta sa le reduca pretentia de stiintificitate.
A persista n demonstrarea valorii absolute, imuabile si universal valabile a unuia sau
altuia dintre principiile pedagogice ar echivala n acest context cu o inutila risipa de energie.
Criteriul de eficienta al oricarei stiinte contemporane si implicit al pedagogiei ar presupune ca,

odata cu acceptarea relativitatii normative, sa fie identificate posibilitatile concrete de adecvare si


adaptare a unor legi cu caracter general si strict orientativ la nivelul concret si ntotdeauna
particular, al realitatii la care acestea fac referire.
Specificul epocii postmoderne implica la nivelul pedagogiei nu doar reajustari de ordin
epistemologic ci si n ceea priveste raporturile scolii ca institutie cu autoritatea statala. De-a
lungul timpului rolul statului n ceea ce priveste educatia a fost unul de tip monopolist: sistemul
educational era n ntregime creat si condus de stat, statul era cel care ajusta sistemul educational
la necesitatile impuse de structura pietei fortei de munca si care trasa sarcini clare privind
formarea civica a cetatenilor si cultivarea prin educatie a unei anumite loialitati fata de institutiile
acestuia. Postmodernismul rezerva nsa statului un rol redus n ceea ce priveste organizarea si
functionarea sistemelor de nvatamnt, acestuia revenindu-i functia de a facilita descentralizarea,
diversificarea si flexibilizarea retelelor educationale n ideea asigurarii unei mai bune plieri a
acestora la optiunile si interesele celor care se educa.
Schimbari substantiale sunt preconizate a se produce si la nivelul continuturilor
instructiv-formative vehiculate. Actorii sociali ai societatii postmoderne constientizeaza tot mai
mult faptul ca, n conditiile accelerarii progresului tehnico-stiintific, achizitia unor deprinderi si
cunostinte mereu actuale si de nalta calitate conditioneaza n mod decisiv statutul si reusita lor
profesionala. Din aceasta perspectiva eficienta sistemelor educationale este n mare parte
superpozabila cu masura n care acestea si actualizeaza si diversifica n permanenta structura
curriculara si oferta de informatii.
Diversificarea si actualizarea n timp util a structurii curriculare a sistemelor educationale
apartinnd societatii postmoderne este determinata si de un alt fenomen si anume de
mercantilizarea ofertei informationale. Reducerea implicarii statului n organizarea sistemelor de
nvatamnt implica, alaturi de descentralizare si diminuarea resurselor bugetare alocate acestora.
Aceasta situatie impune tot mai mult att asumarea de catre diversele institutii de nvatamnt a
principiilor autogestiunii si autofinantarii ct si preocuparea pentru competivitate ca si conditie
de baza a supravietuirii n conditiile unui realitati educationale de tip concurential.
n acest context cei care se educa vor fi interesati nu att de adevarul unor cunostinte sau
teorii ct de utilitatea practica efectiva a acestora, de plusul de competenta actionala pe care
achizitionarea lor l poate aduce cu sine. scoala ca institutie si n special universitatile devin
astfel competitori pe piata ofertelor educationale iar posibilii beneficiari ai diverselor sisteme de
nvatamnt reprezinta, n ultima instanta, consumatori de educatie. Principiul egalitatii sanselor
educationale sufera n aceste conditii urmatoarea reformulare: toti indivizii sunt egali n calitatea
lor de consumatori pe piata educationala, ei avnd libertatea de a alege oferta de educatie care li
se pare a fi cea mai convenabila.
Aflate sub presiunea mereu n crestere a pietei educationale si urmarind asigurarea si
mentinerea competivitatii n acest sector, institutiile de nvatamnt contemporane se vad obligate

nu numai la frecvente restructurari a continutului nvatamntului si la o mai buna politica de


selectie a personalului didactic ci si la stabilirea unor legaturi de strnsa colaborare cu
departamentele de cercetare stiintifica existente la nivelul diverselor domenii de activitate.
Acestor prioritati li se vor adauga n timp, datorita concurentei de pe piata educationala, ridicarea
standardelor de selectie a candidatilor. n contextul autofinantarii si sistemelor educationale
concurentiale devine evident faptul ca trebuie stabilite criterii pertinente de selectie a candidatilor
astfel nct educatia acestora sa implice costuri ct mai reduse iar performantele lor ulterioare sa
contribuie la mbunatatirea imaginii institutiei care i-a pregatit.
Din aceasta perspectiva, se impun schimbari majore si n ceea ce priveste sistemul
managerial al scolii care trebuie sa devina mai flexibil si mai dispus sa reactioneze rapid si
adecvat la provocarile socio-economice ale prezentului. La rndul lor, profesorii de la toate
nivelurile de organizare a nvatamntului, vor fi ncurajati sa-si asume n mod direct si explicit
responsabilitatea progresului scolar al celor care se educa, evitndu-se ca relatia profesor-elev sa
devina o relatie goala de orice semnificatie.
Postmodernismul aduce astfel cu sine profesionalizarea accentuata a educatiei, criteriul
de eficienta al acesteia fiind competivitatea si gradul n care absolventii sunt dotati cu
competentele operationale solicitate n contextul unei piete educationale care, adeseori, depaseste
granitele nationale, devenind internationala. Educatia se va orienta n acest sens cu precadere
asupra pregatirii, pe ct posibil, a unor experti si a unui personal cu nalta calificare pentru
sectoarele de vrf, elemente capabile sa asigure viabilitatea diverselor institutii educationale si sa
valideze locul pe care acestea l ocupa n spatiul concurential al pietei ofertelor educationale.
Consideram ca pentru a face fata cu succes diverselor provocari ale societatii
contemporane este necesar ca educatia sa se orienteze nu nspre eliminarea nediscriminatorie si
abuziva a ideilor pedagogice ale modernitatii ci asupra transformarii si adaptarii acestora la
specificul si caracteristicile pe care societatea postmoderna le impune.

Oet Andreea Maria


Podar Denisa Gilda
Anul III A, Ocrotirea