Consilierea de grup

Specificul grupului de consiliere const n faptul c interaciunea dintre participani este

folosit n scopul de a facilita schimbarea comportamental. Rolul psihoterapeutului consta in a
crea un mediu securizant in care fiecare membru al grupului isi poate expune preocuparile
privind diferitele aspecte ale vietii sale: familie, relatii interpersonale, relatii profesionale,
sociale.
Consilierea de grup permite lucrul simultan cu mai multi clienti; ea ofera un context in
care se pot analiza problemele de natura interpersonala, fiecare client beneficiaza de sprijin si
ajutor din partea membrilor grupului dar ofera, in acelasi timp, sprijin si ajutor; activitatile de
grup permit experimentarea de noi comportamente si modalitati de comunicare.
Consilierea de grup nu se recomanda in situatiile in care clientul se afla intr-o situatie de
criza, nu este compatibil cu situatia de lucru in grup sau cand exista pericolul incalcarii
principiului confidentialitatii fara acordul clientului.
Se recomanda organizarea de grupuri care sa fie formate din cinci pana la maxim zece
clienti. Frecventa minima a sesiunilor de consiliere de grup este de o sedinta de 2 ore o data pe
saptamana.
Utilizarea metodelor de consiliere in grup
Utilizarea metodelor de grup, nu este o practica noua in lume. In SUA, de exemplu, unde
metoda are o larga raspandire, radacinile metodelor de grup pot fi identificate inca din primele
trei decenii ale secolului XX, cand in mod spontan si evident informal, se formau grupuri pentru
petrecerea timpului liber sau grupuri de intr-ajutorare.
In ultimii ani, utilizarea metodelor de grup a cunoscut o adevarata expansiune in domenii
ca: psihoterapie, educatie, mass media, asistenta sociala, etc.
Atractivitatea metodelor de grup este explicabila prin complexitatea proceselor de natura
psihosociala care sunt activate. Insasi definitia grupurilor (Margaret Hartford, 1971), ne poate
sugerea cateva dintre motivele succesului de care se bucura metodele de grup.

Definitie
Grupul, format din cel putin doua persoane, dar de regula mai multe, reuneste
participanti cu scopuri sau interese comune, de natura cognitiva, afectiva sau relationala, in
intalniri unice sau repetate, dar suficiente pentru ca participantii

sa-si formeze o parere unii despre altii,

sa elaboreze un set comun de norme care sa asigure functionarea grupului,

sa stabileasca scopuri pentru activitatile comune si

sa dezvolte un sentiment al coeziunii de grup,

astfel incat ei insisi sa se perceapa si sa fie perceputi de altii ca entitate distincta in raport
cu alte colectivitati.
Din definitia de mai sus se poate observa ca membrii grupurilor interactioneaza

deopotriva in baza a ceea ce le este comun dar si in baza diferentelor care ii

individualizeaza. Le sunt comune scopurile precum si increderea ca impreuna pot realiza, mult
sau putin din ceea ce si-au propus, dar oricum, altfel decat ar face-o singuri.
Pornindu-se tocmai de la licitarea a ceea ce este comun s-a dezvoltat, in decursul ultimelor
decenii o mare varietate de grupuri si tehnici de grup, dintre care le amintim pe cele mai des
intalnite in practica asistentei sociale, fara a avea pretentia ca lista este exhaustiva.
Tipuri de grupuri

Grupuri recreative

Grupuri educative si de formare a abilitatilor

Grupuri de decizie si rezolvare de probleme

Grupuri de auto-ajutorare

Grupuri de socializare

Grupuri terapeutice

Grupuri de intalnire

Grupuri recreative
Obiectivele acestor grupuri se realizeaza prin intermediul activitatilor care sunt efectuate
cu placere si au efecte recreative. Cel mai adesea, astfel de activatati se initiaza spontan, fara
interventia vreunui lider din afara grupului de participanti. Ceea ce ar putea oferi o organizatie cu
profil social, ca raspuns la diveresele initiative ale clientilor, ar fi de, exemplu, un spatiu adecvat,
diverse echipamente, sau mijloac de transport, daca este vorba de o iesire in natura. Pe de alta
parte, unele organizatii se pot specializa tocmai in a oferi astfel de mijloace logistice pentru a
stimula participarea anumitor categorii de clienti la activitati recreative, ca alternativa
la petrecerea timpului pe strada sau ca mijloc de preventie a comportamentelor delincvente.
Alte grupuri cu caracter recreativ, pot fi conduse de profesionisti, mai ales atunci cand
este vorba de organizarea competitiilor sportive, a expozitiilor de arta si artizanat, sau alte
activitati similare.
Grupuri educative si de formare a abilitatilor
Astfel de grupuri au ca scop achizitionarea de cunostintie si deprinderi. Ele sunt conduse
de un lider cu competente si experienta in domeniu si se desfasoara cel mai adesea intr-o maniera
didactica, grupul semanand destul de bine cu o clasa de elevi care sunt incurajati sa
interactioneze si sa-si exprime opiniile. Exemple de astfel de grupuri pot fi numeroase si diverse:
grupuri educative pentru tinerele mame, grupuri pregatitoare pentru asistentii maternali sau
parintii adoptivi, grupuri de pregatire pentru voluntari, grupuri pentru insusirea tehnicilor de
comunicare ca si a asertivitatii, etc.

Grupuri de decizie si rezolvare de probleme

Atat ofertantii cat si beneficiarii serviciilor devin la un moment dat implicati in procese
decizionale sau sunt pusi in situatia de a rezolva probleme de interes comun.
Ofertantii sunt interesati sa organizeze intalniri cu grupuri de potentiali beneficiari pentru
a defini si orienta misiunea si politica organizatiei, ca si pentru a initia sau dezvolta servicii
sociale si in acest caz au nevoie sa stie care ar putea fi cele mai convenabile pachete de servicii,
cum sa se realizeze optim distribuirea acestora, ce ar presupune o coordonare eficienta a
organizatiei din punctul de vedere al consumatorului (de servicii).
Potentialii beneficiari (clienti) ai serviciilor pot, la randul lor, sa initieze intalniri pentru a
putea identifica nevoile comunitatii. Datele astfel colectate, ca si grupul insusi pot influenta
dezvoltarea de noi programe in cadrul organizatiilor deja existente sau pot demonstra
oportunitatea si utilitatea infiintarii unora noi.
In cazul grupurilor in discutie, fiecare participant aduce spre dezbatere atat probleme de
interes personal cat si de interes comun. Prin aceasta grupul se confrunta cu trei tipuri de
probleme care rezulta din:

raportul grup-individ (decizia grupului este inferioara sau superioara celei

individuale?);

calitatea gandirii in grup (deciziile sunt acceptate fara a fi luate in considerare toate
altrnativele pro si contra, fiind resimtita o anumita presiune sociala);

modul in care se ia decizia: prin consens sau prin vot majoritar (decizia prin consens
este sustinuta de toti membrii, in timp ce decizia prin vot majoritar genereaza frustrari
minoritatii, mai ales daca raportul procentual este de 51-49).

Grupuri de auto-ajutorare
Grupurile de auto-ajutorare au devenit, in timp, extrem de populare si se bucura de mult
succes, fiind, intr-adevar, eficace pentru anumite tipuri de probleme personale si /sau sociale.
Definitia comprehensiva a acestor grupuri, formulata de A. Katz si E. Bender, (1976), ne permite
sa intelegem atat popularitatea de care se bucura cat si eficacitatea lor.
Grupurile de auto-ajutorare sunt structuri grupale, de dimensiuni relativ mici, organizate
volutar, pentru ca participantii sa-si ofere sprijin mutual si pentru atingerea anumitor scopuri.
Aceste grupuri sunt, de regula, formate pe criterii de similaritate, si reunesc persoane care
convin sa-si acorde sprijin mutual, raspunzand astfel unor nevoi comune, precum:

nevoia de a schima anumite practici, comportamente, atitudini, personale sau

sociale;

nevoia de a depasi anumite situatii de viata,

nevoia de a sti cum sa faca fata unor boli si / sau handicapuri.

Initiatorii si participantii la astfel de grupuri considera ca rezolvarea situatiei lor nu

incumba autoritatilor, institutiilor publice sau organizatiilor, considerandu-se ei insisi
responsabili si competenti pentru gasirea solutiilor, prin intermediul interactiunilor sociale.
In cadrul grupurilor de auto-ajutorare membrii isi acorda reciproc atat sustinere
emotionala cat si materiala. In mod frecvent ele sunt orientate de o cauza comuna si au ca scop
promovarea unei anumite ideologii, a anumitor valori, prin intermediul carora membrii
considera ca isi pot defini si afirma mai clar identitatea.
Clasificarea grupurilor de auto-ajutorare
a)

Grupurile ce au ca scop dezvoltarea sau schimbarea personala. Cel mai reprezentativ

exemplu pentru acest tip de grup este cel al Alcoolicilor Anonimi. Raspandite sunt
insa si grupurile de recuperare a persoanelor cu handicap mintal, grupurile de

persoane supraponderale (Weight Watchers Paznicii Greutatii), si alte

asemenea.
b)

In SUA sunt foarte raspandite grupurile care militeaza pentru o cauza, fie ca aceasta
este in beneficiu personal, al familiilor, al grupurilor restranse sau al unor categorii
largi ale populatiei. Scopurile unor astfel de grupuri pot fi: de a schimba legislatia, de
a crea noi servicii, de a influenta o anumita politica. Exemple pot fi organizatiile
pentru apararea drepturilor diferitelor categorii de persoane.

c)

Grupuri al caror scop este de a promova modalitati alternative de viata (grupuri ale
homosexualilor).

d)

Grupuri care ofera protectie si chiar adapost persoanelor aflate in declin fizic sau
psihic, sau celor care se tem de presiuni din partea familiilor sau a unor grupari
sociale, ca reactie la anumite fapte, atitudini sau comportamente asumate public (exconsumatorii de droguri, persoanele infectate cu virusul HIV, femeile care avorteaza
sau sunt adeptele liberalizarii avortului).

e)

Grupuri mixte, care intrunesc caractersticile a doua sau mai multe dintre categoriile
mai sus mentionate.

Grupurile de auto-ajutorare se bazeaza pe:

increderea si libertatea participantilor de a face confesiuni, de a dezvalui aspecte ale

vietii personale care constituie o problema de rezolvat;

povestirea experientelor trecute in legatura cu respectiva problema, ca si expunerea

modului in care intentioneaza sa ii faca fata in viitor;

apelul la ajutor si aceeptarea ajutorului din partea celorlalti membri, in cazuri de

urgenta (de exemplu, nevoia de a consuma alcool sau alte droguri).

Exista si alte motive care contribuie la succesul grupurilor de auto-ajutorare:

Membrii acestor grupuri se pot raporta la problema respectiva din interior, ceea ce
le perminte sa-i inteleaga si sa-i ajute pe ceilalti in cunostinta de cauza.

Pentru ca au trecut prin experiente similare, sunt sensibili si motivati sa-si ajute
semenii in suferinta.

Participantii la astfel de grupuri beneficiaza si de ceea ce se poate numi terapia

celui care ajuta: cel care ofera ajutorul dobandeste nu numai o stare de bine,
(multumirea de a putea fi de ajutor), ci si o alta perspectiva asupra propriilor
probleme (problemele sale sunt similare cu ale altora sau, ale acelora sunt chiar mai
grave decat ale sale).

Unele grupuri de auto-ajutor strang fonduri si dezvolta programe comunitare (de

exemplu parintii copiilor cu handicap mintal).

Un alt avantaj al acestor grupuri este ca reusesc sa-si realizeze scopurile cu fonduri
relativ reduse.

Grupuri de socializare
Numerosi autori considera ca socializarea reprezinta obiectivul fundamental al oricarui
tip de grup, deoarece prin activitatile de grup se urmareste, in general, schimbarea atitudinilor si
comportementelor participantilor astfel incat acestea sa devina acceptabile social. Nota
distinctiva a grupurilor de socializare este aceea ca, prin intermediul lor se urmareste explicit
dezvoltarea abilitatilor sociale, cresterea increderii in sine ca si planificarea unor scopuri
emergente.
Grupurile de socializare pot fi organizate:

cu tineri ce au manifestari predelincvente, cu scopul de a reduce

propensiunea spre astfel de comportamente,

cu persoane apartinand unor etnii diferite, pentru reducerea tensiunilor

interetnice,

cu varstnici, cu scopul de a-i remotiva pentru o viata activa ca si pentru a-i

implica in diferite activitati,

cu delincventi aflati in detentie, cu scopul de a-i pregati pentru reintegrarea

in familie si comunitate dupa liberare,

cu viitoarele tinere mame, in perioada de sarcina, pentru a planifica

viitoarele roluri, si evident lista ar putea continua

Conducerea grupurilor de socializare reclama cunostinte si abilitati substantiale in

domeniile dezvoltarii personale, a pregatirii pentru schimbare si a stimularii schimbarii, a
dinamicii de grup.
Grupuri terapeutice
Grupurile terapeutice reunesc membri care se confrunta cu probleme de viata dificile, ca si
membri cu tulburari emotionale si de personalitate.
Conducerea grupurilor terapeutice presupune stapanirea in cel mai inalt grad:

a cunostintelor despre dezvoltarea personalitatii, comportamentul uman, dinamica de

grup;

a capacitatilor de empatizare, receptare, reactivitate si disponibilitate vis a vis de

problemele celorlalti;

a competentelor de consiliere ca si a tehnicilor de grup menite sa creeze un climat

protectiv, de incredere, optim pentru recuperarea si dezvoltarea personala, propice
schimbarii.

Grupurile terapeutice au multe elemente comune cu consilierea individuala, deoarece

scopurile lor vizeaza prelucrarea in profunzime a temelor personale ca si elaborarea unor
strategii de rezolvare a acestora. Liderii grupurilor terapeutice opteaza de regula pentru o
modalitate de abordare specifica:

Psihanaliza

Terapia cognitiva

Terapia experentiala

Analiza tranzactionala

Terapia centrata pe client

Psihodrama

Grupurile terapeutice au inceput prin a fi conduse de psihologi si psihiatri:

in grupuri este functional pentru participanti principiul terapiei terapeutului:

membrii grupului au posibilitatea de a experimenta roluri diverse, inclusiv acela de a oferi ajutor
celorlalti (prin impartasirea experientei proprii, prin distribuirea in roluri de persoana care
ajuta, etc);

grupul faciliteaza perceperea propriei probleme si din perspectiva celorlalti,

sesizarea faptului ca exista alternative de a trai, intelege si rezolva o problema de
viata;

grupul reprezinta un mediu propice de experimentare si exersare a abilitatilor de

relationare pentru cei care intampina dificultati;

practica a demonstrat ca schimbarile de atitudine, comportament si chiar

personalitate se produc mai repede in cadrul grupurilor decat in interventiile
individuale;

desi efortul profesional al liderului este considerabil in cadrul grupurilor, un avantaj

este ca de acesta (de efortul profesonal), beneficiaza simultan mai multe persoane.

In concluzie, liderul grupurilor terapeutice va utiliza cunostintele si abilitatile proprii consilierii

individuale si dinamicii de grup cu scopul de a ameliora disfunctiile atitudinale si
comportamentale.
Grupuri de intalnire
Aceasta denumire desemneaza generic grupuri al caror scop este acela de a favoriza
cunoasterea si increderea interpersonala prin:

constientizarea elementelor comune ca si a diferentelor,

sensibilizarea participantilor fata de o tema sau problema

faclitarea comunicarii directe.

Denumiri intr-o oarecare masura sinonime celei de grup de intalnire, sunt grup de
sensibilizare si grup T (Training = antrenament).
Aceste grupuri presupun relationarea membrilor de o maniera interpersonala foarte
apropiata, bazata pe incredere, sinceritate, deschidere si chiar dezvaluire personala. Participantii
la astfel de grupuri sunt dispusi sa se exprime, sa isi deschida sufletele, lasa sa transpara
sentimentele, sunt motivati pentru a experimenta aici si acum, intr-o atmosfera informala,
calda, modele de atitudini si comportamente pe care doresc sa le insuseasca si care, au constituit
miza schimbarii anticipate, odata cu intrarea in grup.
In vederea realizarii schimbarilor scontate grupurile parcurg un proces in trei etape (care
sunt in acelasi timp si sarcini de grup), si anume:

dezghetarea

schimbarea

reinghetarea

1. Prima etapa, dezghetarea, consta in intalnirea grupului cu scopul de a interactiona, utilizand

modele atitudinal - comortamentale diferite de cele obisnuite, care in ani si ani de exersare au
devenit automatisme, rutina.
Stilul personal de interactiune, indelung exersat, s-a transformat treptat intr-un fel de a doua
natura si chiar mai mult, s-a dovedit a fi functional. Participantii la grup sunt constienti de
aceasta situatie (care constituie si o sursa importanta de rezistenta la schimbare), dar pe de alta
parte simt nevoia unei transformari, a unei cresteri personale, pe care singuri nu au reusit sa o
realizeze atat datorita efortului pe care il necesita o astfel de initiativa cat si datorita
disconfortului de a renunta la ceva obisnuit, cunoscut, pentru ceva nou, incert, nevalidat.
Dezghetul survine atunci cand este luata decizia de a renunta la pattern-urile comportamentale

si cand participantii sunt pregatiti psihologic sa exploreze noi cai de relationare in vederea
schimbarii. In acesta etapa sunt recomandate exercitiile structurate de incredere, de
aducere a participantilor aici si acum, de familiarizare cu locul si cu grupul.
2. Cea de-a doua etapa, cea a schimbarii, este de obicei, facilitata de reactiile spontane ale
membrilor grupului, de feed-back-urile primite. Aceasta deoarece, in mod obisnuit, noi nu
primim feed-back-uri explicite la atitudinile si actiunile noastre, nu stim ce efecte au acestea
asupra celorlalti. Prin contrast, in grupuri, tocmai feed-back-urile si sharing-urile (impartasirea
experientelor si trairilor similare) sunt incurajate, deoarece sunt relevante pentru constientizarea
modului in care suntem perceputi sau ii influentam pe ceilalti. Odata identificat un comportament
ce trebuie schimbat, noi forme de raspuns, de interactiune pot fi experimentate in climatul
securizant al grupului.
3. Cea de-a treia etapa este destul de nefericit numita reinghetarea, deoarece nu reflecta corect
procesul de referinta si are o conotatie ce trimite mai curand la regiditate decat la procesele
de schimbare si dezvoltare care ii sunt proprii. In aceasta etapa sunt caracteristice procesele de
intarire si fixare a noilor modele comportamental atitudinale achizitionate, astfel incat ele
sa-si probeze eficacitatea. Daca noile modele nu sunt fixate in aceasta etapa, participantii la
grup se vor confrunta cu o puternica tendinta de revenire a vechilor pattern-uri. De altfel, liderul
are si misiunea de a preveni membrii, ca odata cu terminarea grupului nu se incheie si procesul
de schimbare in care au intrat, ci, ca acesta este unul continuu, care trebuie supravegheat si in
afara grupului, iar efectele schimbarii se vor traduce si prin procese de crestere si dezvoltare
personala, de asemenea, continue.
Grupurile terapeutice:
1.

grupurile terapeutice au ca principal scop explorarea in profunzime a

problemelor personale si/sau emotionale ale fiecarui membru si apoi dezvoltarea unei
strategii personale de rezolvare;
2.

in grupurile de sensibilizare, de exemplu, se urmareste, in primul rand,

cresterea nivelului de constientizare in legatura cu problemele personale si de relatie,

pentru ca ulterior membrii sa se simta liberi sa experimenteze noile modele

comportamentale.
Grupurile de intalnire sunt utilizate foarte frecvent in domenii precum:
3.

formarea abilitatilor in profesiile de ajutor,

4.

formarea abilitatior manageriale,

5.

antrenarea clientilor pentru dobandirea abilitatilor interpersonale,

6.

dezvoltarea responsabilitatii civice,

7.

pregatirea actiunilor comunitare.

Grupurile de intalnire sunt destul de controversate datorita riscurilor pe care le comporta:

8.

insuficient pregatite prin intermediul catorva sedinte de grup, anumite persoane

se pot declara lideri si pot conduce grupurile la actiuni si procese periculoase, pe care
nu le pot controla;
9.

grupurile de intalnire pot avea ca efect amplificarea sau acutizarea unor

probleme personale, care raman nerezolvate datorita duratei relativ scurte de

desfasurare a grupurilor (de exemplu, cineva poate renunta la mecanismele de aparare
obisnuite fara a fi invatat alte modele de interactiune);
10. unii indivizi pot avea manifestari psihotice pe parcursul sedintelor de grup, ceea
ce inseamna ca nu pentru toate persoanele grupurile constituie o modalitate favorabila
de lucru;
11. participantii sunt expusi abuzurilor celorlati membri daca liderul nu impune si nu
controleaza respectarea standardelor etice;

12. in cadrul grupurilor de intalnire nu se pot produce schimbari spectaculoase, dar

daca exista astfel de asteptari din partea membrilor, si astfel de ambitii din partea
liderilor si unii si altii vor fi deceptionati.
Aspecte esentiale pentru intelegerea proceselor de grup
In ciuda faptului ca grupurile sunt diferite ca scop si modalitate de desfasurare, exista
cateva aspecte comune, identificabile in orice proces de grup. Discutarea acestora va face
inteligibile mecanismele psihosociale care stau la baza evolutiei si dinamicii grupurilor.
Enumeram dintre acestea:

Calitatea de membru si grupul de referinta

Etape in formarea grupului

Roluri sarcina si roluri de sustinere

Teorii ale conducerii (leadership)

Fundamentele puterii in grup

Scopurile personale si scopurile grupului

Conformarea

Competitie si cooperare in grup

Controversa si creativitate in grup

Abordarea conflictelor in cadrul grupului

Comportamente perturbatoare in cadrul grupului

Calitatea de membru si grupul de referinta

Definitie
Calitatea de membru al grupului se defineste prin apartenenta unei persoane la un grup
si evident, recunoasterea acestui fapt de catre cel in cauza, ca si de catre ceilalti participanti.
Apartenenta este o conditie necesara pentru definirea calitatii de membru al grupului.
Diferite tipuri de membri identificabili in cadrul grupurilor:

Membri marginali

Membri deplini

Membri aspiranti

Membri voluntari si involuntari

Membrii marginali
Sunt acele persoane care apartin la doua sau mai multe grupuri, dintre care numai unul
este de referinta in timp ce celelalte au un rol secundar.
Membrii deplini
Acestia sunt angajati in mod clar si deplin (afectiv, atitudinal, cognitiv, actional) in cadrul
grupului si sunt acceptati si recunoscuti ca atare. Cu cat atractia pentru grup este mai mare, cu
atat mai mare va fi si angajamentul pentru realizarea scopurilor grupului si de asemenea si
beneficul individual si de grup.
Membrii aspiranti
Sunt acele persoane care isi doresc sa participe la un grup dar inca nu au fost admise
formal. Psihologic se identifica cu grupul si se comporta de parca ar fi deja admisi.

Membrii voluntari si involuntari

De regula participantii la un grup se angajeaza constient si in virtutea unei decizii
personale. Sunt insa si situatii in care o persoana ajunge in mod fortuit sa faca parte dintr-un grup
(de exemplu in inchisori, spitale, scoli, servicii sociale diverse). Acestia sunt membrii
involuntari, al caror comportament in cadrul grupurilor poate fi dezinteresat, ostil si chiar
perturbator.
Grupurile de referinta
Un grup dobandeste caracteristica de a fi de referinta, in masura in care indeplineste
urmatoarele functii:
1.

Functia normativa, care se manifesta prin tendinta membrilor grupului de a se conforma la

standardele comportamentale si atitudinale ale grupului.

2.

Functia axiologica, se refera la faptul ca orientarile, judecatile, evaluarile membrilor

grupului sunt adoptate si ajustate prin raportare la criteriile valorice ale grupului.
Subgrupurile de referinta sunt constituite dintr-o parte a membrilor de grup care au anumite

caracteristici:

par a avea un mai bun control al situatiilor de viata;

detin puterea sau o pozitie privilegiata;

ofera un model de identificare.

Persoanele de referinta sunt acele persoane care ne influenteaza si/sau pe care dorim sa le

influentam.
Etape in formarea grupurilor
Garland James, Jones Hubert; Kolondny Ralph, (1965), au dezvoltat un model de
analiza a grupurilor de asistenta sociala in cinci etape. Modelul ofera repere si clarificari privind

initierea si dezvoltarea grupurilor fiind prezentate situatiile problematice tipice. Modelul este
aplicabil in mod special grupurilor de socializare, terapeutice si de intalnire, dar intr-o acceptiune
mai larga, este aplicabil si grupurilor de autoajutorare, de rezolvare de probleme, de luare a
deciziilor, grupurilor educative ca si celor recreative.
Conceptul central al modelului este acela de 'apropiere' si corelativul sau distantarea:
cat de mult permit membrii grupului apropierea emotionala unii in raport cu altii. Tema
apropierii este reflectata in fiecare din cele cinci etape ale evolutiei unui grup:
1.

Preafilierea

2.

Puterea si controlul

3.

Intimitatea

4.

Diferentierea

5.

Terminarea

Preafilierea
Membrii grupului sunt ambivalenti in ceea ce priveste participarea la grup: interactiunile
sunt supravegheate, exista o doza de suspiciune si majoritatea comportamentelor sunt mai curand
de tatonare decat de abordare directa. Ambivalenta este explicabila prin aceea ca situatia de grup
este una noua (noutatea uneori sperie!), iar membrii grupului oscileaza intre tendinta de
autoprotectie si dorinta de a beneficia de situatia de grup. Ei incearca sa pastreze o anumita
distanta si in acelasi timp sa primeasca cat mai mult din partea grupului dar, fara sa riste.
Participantii la grup constientizeaza sau intuiesc faptul ca dezvaluirea sinelui poate atrage noi
intrebari, ca pot fi atinse zone dureroase, frustrari. Pe de alta parte insa, grupul are si o putere de
atractie pe care o exercita prin aceea ca poate constitui un mediu favorabil pentru afirmarea de
sine (impartasire unor experiente pozitive).

Sarcina liderului de grup este de a determina cresterea atractivitatii grupului prin:

Mentinerea distantei convenabile fiecarui membru al grupului, fara sa forteze nota,

fara insistente, suportand si facand suportabile tacerile.

Construirea climatului de incredere in cadrul grupului prin manifestarea acceptantei

si tolerantei.

Facilitarea explorarii mediului fizic si a climatului psihic.

Initierea unor activitati comune,

Prima etapa se incheie atunci cand membrii se simt in siguranta si au o stare de confort
psihic in grup: teama de a se angaja emotional dispare pentru ca tentativele anterioare de a se
angaja emotional au fost rasplatite cu acceptanta.
Puterea si controlul
(criza de crestere)
In momentul in care climatul e bun, respectiv, membrii incep sa se simta in siguranta,
apar caracteristici specifice grupului ce indica aparitia unei noi etape: de crestere, de dezvoltare.
Astfel, in interiorul grupului se instituie anumite pattern-uri de comunicare si comportament,
precum:

se formeaza aliante in grup;

membrii isi asuma noi roluri si responsabilitati;

se schimba normele initiale, regulile, ca si metodele de realizare a sarcinilor in grup,

fiind propuse si stabilite altele noi;

apar subgrupurile;

se pun din ce in ce mai multe intrebari si de mai mare profunzime.

Astfel, se duce o lupta in urma careia fiecare membru al grupului va sti care ii este
pozitia si rolul in grup. Acest loc nu este preluat, ci este cucerit. El ofera o autoprotectie, iar
membrii grupului, fiecare in parte, doresc sa primeasca din partea leaderu-lui si a participantilor
o rasplata prin recunoasterea aportului adus la evolutia grupului. Rasplata din partea
grupului si a liderului reprezinta cea mai importanta sursa de gratificare. Liderul este perceput ca
o persoana care detine cea mai mare putere in grup, puterea deplina. El poate sa influenteze
directia, orientarea grupului si deasemenea, sa acorde sau nu rasplata (materiala sau
emotionala).
Aceste procese sunt firesti si necesare pentru ca grupul sa functioneze si sasi indeplineasca misiunea.
Acest al doilea stadui in formarea grupului este un stadiu de tranzitie care ridica cateva
probleme fundamentale ce trebuie rezolvate:

cine exercita cu adevarat controlul grupului? Liderul sau grupul?

Care sunt limitele si extensiile puterii liderului?

Incertitudinea rezultata din aceste dileme determina instalarea unei stari de anxietate printre
membrii grupului, care se lupta acum sa impuna limite si norme atat pentru puterea si autoritatea
liderului, cat si pentru cele ale grupului.
Revoltele, rebeliunea sau chiar parasirea grupului nu sunt fenomene rar intalnite in aceasta
faza. Sarcina liderului in aceasta etapa este:
1.

de a ajuta membrii sa inteleaga natura luptei pentru putere;

2.

de a oferi suport emotional astfel incat sa mai atenueze disconfortul generat de

incertitudine;

3.

De a ajuta grupul sa stabileasca norme si sa rezolve incertitudinile.

Este foarte important ca membrii grupului sa-si dezvolte si intareasca sentimentul de

incredere in liderul grupului. Acesta trebuie sa mentina un just si corect echilibru intre puterea
impartita cu grupul si controlul exercitat. Cand aceasta incredere este recastigata, cu certitudine,
angajarea membrilor va fi deplina.
Intimitatea
In acesta faza sunt exprimate simpatiile si antipatiile in cadrul unor relatii foarte
apropiate. Grupul se aseamana din ce in ce mai mult cu o familie, in cadrul careia se manifesta
rivalitati, iar raportarea la lider se face si se exprima ca la un parinte. Sentimentele, trairile in
legatura cu grupul sunt acum exprimate mult mai deschis si sunt, deasemenea, discutate.
Grupul este vazut ca un loc al cresterii si schimbarii. Indivizii se simt liberi sa-si
examineze problemele, trairile, comportamentele, atitudinile si fac eforturi de schimbare.
Sarcinile grupului sunt asumate si duse la bun sfarsit. In grup domina sentimentele de
coeziune si independenta (autoconducere).
Lupta se da acum pentru schimbari personale, dar au loc si problematizari, la adresa
grupului, de genul:
1.

Ce este totusi grupul in asamblul sau?

2.

Ce face grupul cu mine?

3.

De unde-i vine forta?

Prin aceste problematizari grupul este internalizat si asimilat.

Diferentierea
Sentimentul de libertate este din ce in ce mai accentuat. Membrii grupului
experimenreaza noi pattern-uri comportamentale.

Este etapa in care sunt recunoscute drepturile individuale, si se constata un foarte bun
nivel al comunicarii intre membri.
Grupul este mai eficient in organizare si functionare. Conducerea este impartita cu
membrii de grup si rolurile sunt mult mai functionale. Problemele de putere sunt minime, iar
deciziile sunt luate si indeplinite pe o baza mai obiectiva, mai putin emotionala. Este o faza in
care cresterea se vede, fiind o perioada de afirmare a individualitatii si personalitatii proprii.
Reactiile fiecarui membru devin mult mai rationale, fiecare prezentandu-si problemele mai franc,
mai deschis, dorind rezolvarea lor.
Acest gen de individualizare s-a produs pentru ca grupul a valorizat si a alimentat
integritatea individuala.
In acest stadiu, liderul ajuta, stimuleaza grupul sa functioneze ca o entitate autonoma si sa
interactioneze cu alte grupuri sau in cadrul unei comunitati mai largi.
Liderul va folosi orice prilej pentru a evalua, a face aprecieri la adresa activitatilor,
sentimentelor si comportamentelor de grup, in cadrul grupului.
Stadiul de diferentiere seamana foarte mult cu o familie functionala, sanatoasa, in care
copiii au devenit adulti si isi incep, cu succes, propriile vieti: relatiile sunt ca intre egali, membrii
isi acorda sustinere mutuala, si se relationeaza de o maniera mai rationala si obiectiva.
Terminarea
Scopul grupului a fost atins in conditiile in care membrii grupului au invatat noi comportamente
si sunt capabili sa le transpuna si in afara grupului, in alte situatii sau experiente de viata.
Terminarea nu este un proces usor. Unii membri pot fi refractari la despartire. Pot
manifesta comportamente de regresie (in efortul de a prelugi siguranta pe care le-o ofera grupul),
sau pot exprima trairi ca cele de: furie, refuz sau negare, atunci cand despartirea este aproape.

Rolul liderului este acum de a:

facilita separarea, de a incuraja dorinta de separare;

se concentra asupre elementelor de mobilitate ale indivizilor si ale grupului;

permite exprimarea ambivalentelor vis a vis de terminare dar si de a

recunoaste progresele indivizilor si ale grupului.

Acceptarea terminarii este usurata de orientarea indivizilor spre alte posibile surse de
suport si asistare sau spre alte activitati in care sa utilizeze noile deprinderi comportamentale
dobandite in grup.

Bibliografie:
Irvin D. Yalom,Molyn Leszcz, Tratat de psihoterapie de grup,Ed. a V-a, Editura Trei, Bucuresti,
2013