Sunteți pe pagina 1din 96

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

CAPITOLUL I: Bazele teoretico- metodologice ale analizei economico-financiare

1.1. Definirea analizei economico-financiare


1.2. Tipuri de analize economico-financiare
1.3. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor acessteia
1.3.1. Analiza în procesul de conducere
1.3.2. Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară
1.4. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-financiară
1.5. Factorii care determină reultatele activităţii economico-financiare

CAPITOLUL II: Analiza eonomico-financiară, disciplină ştiinţifică


2.1. Obiectul analizei economico-financiare
2.2. Metodele utilizate în analiza economico-financiară
2.2.1. Metode ale analizei calitative
2.2.2. Metode ale analizei cantitative
2.3. Analiza diagnostic
2.3.1. Sistemul de indicatori
2.3.2. Corelaţii de echilibru şi eficienţă

CAPITOLUL III: Analiza activităţii întreprinderii


3.1. Sistemul indicatorilor valorici utilizaţi
3.2. Analiza activităţii pe baza indicatorilor valorici
3.3. Analiza raportului static şi a raportului dinamic dintre indicatorii valorici
3.3.1. Analiza raportului static
3.3.2. Analiza raportului dinamic
3.4. Analiza cifrei de afaceri
3.4.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri
3.4.2. Analiza structurală a cifrei de afaceri
3.4.3. Analiza factorială a cifrei de afceri
3.4.4. Efectele modificării cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari
3.4.5. Analiza cotei de piaţă
3.5. Analiza valorii adăugate
3.5.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate
3.5.2. Analiza factorială a valorii adăugate
3.5.3. Influenţele valorii adăugate asupra principalilor indicatori economico-financiari
3.6. Analiza producţiei fizice
3.6.1. Analiza realizării programului de fabricaţie pe sortimente
3.6.2. Analiza structurii producţiei
3.6.3. Analiza calităţii producţiei
3.6.4. Influenţa calităţii producţiei asupra unor indicatori financiari
3.6.5. Analiza producţiei în condiţii de STAS

CAPITOLUL IV: Analiza resurselor umane


4.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă
4.2. Analiza structurii forţei de muncă
4.3. Analiza dinamicii forţei de muncă pe total şi pe categorii
1
4.4. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă
4.5. Analiza calificării forţei de muncă
4.6. Analiza utilizării timpului de muncă
4.7. Analiza statică şi dinamică a timpului de muncă
4.8. Influenţa timpului de muncă asupra principalilor indicatori economico-financiari
4.9. Analiza productivităţii muncii
4.10. Analiza profitului pe salariat

CAPITOLUL V: Analiza dotării tehnico - materiale


5.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe
5.2. Analiza structurii mijloacelor fixe
5.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic
5.4. Analiza stocurilor de materiale

CAPITOLUL VI: Analiza cheltuielilor


6.1. Concepte şi abordare sistemică
6.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii
6.3. Analiza eficienţei economice a cheltuielilor de exploatare
6.4. Analiza eficienţei cheltuielilor variabile
6.5. Analiza eficienţei cheltuielilor fixe
6.6. Analiza cheltuielilor materiale
6.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea
6.8. Analiza cheltuielior cu personalul
6.8.1. Analiza structurală şi factorială
6.8.2. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul
6.9. Analiza cheltuielilor cu dobânzile bancare
6.10. Analiza costului pe produs
6.11. Analiza costului pe unitatea de produs
6.12. Influenţele exercitate de costul pe produs asupra principalilor indicatori economico-
financiari

CAPITOLUL VII: Analiza performanţei întreprinderii pe baza rentabilităţii


7.1. Analiza structurală a rezultatelor financiare
7.2. Analiza factorială a profitului operaţional
7.3. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri
7.4. Analiza ratelor de rentabilitate
7.5. Analiza pragului de rentabilitate pe produs
7.6. Analiza pragului de rentabilitate la nivelul întreprinderii
7.7. Analiza riscului de exploatare şi al riscului financiar al firmei

CAPITOLUL VIII: Analiza situaţiei patrimonial-financiare


8.1. Bilanţul patrimonial, suport al analizei financiare
8.2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
8.2.1. Analiza structurii activului
8.2.2. Analiza structurii surselor de finanţare
8.3. Analiza patrimoniului net al întreprinderii
8.4. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă
8.5. Analiza echilibrului financiar
8.6. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii
8.7. Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor

2
CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI
ECONOMICO-FINANCIARE

1.1 DEFINIREA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

În spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie să-şi probeze


permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico-financiară.
Toate acestea îşi găsesc reflectarea în eficienţa activităţilor care are la bază determinări
cantitative şi calitative ale factorilor de producţie, randamente maxime ale utilizării acestora.

ÎNTREPRINDEREA reprezintă o entitate socio-economică de sine stătătoare cu o structură


proprie, delimitată în timp şi spaţiu, astfel încît, partenerii săi sînt consideraţi ca făcînd
parte din interiorul său, iar alţii din exteriorul său

Pentru a fi fiabile şi pentru a putea desfăşura o activitate continuă în mediul lor


instituţional, întreprinderile intră în relaţii de intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor
ambiant, fiind susţinute în demersul economic de clienţi, furnizori, forţă de muncă, bănci,
instituţii guvernamentale şi bugetare, cu intenţia declarată să demonstreze că sînt capabile să
desfăşoare o activitate eficientă.

ANALIZA reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui
întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedînd la
identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care i-au generat şi respectiv, influenţat

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici,


procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea
formulării unor aprecieri permanente, referitoare la situaţia economico-financiară a unui
agent economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat,
precum şi a rezultatelor interne de îmbunătăţire a acesteia din punct de vedere al utilizării
eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare.

Complexitatea studierii relaţiilor cauză-efect este amplificată în condiţiile analizei


fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene.
Caracterul complex al analizei cauzale derivă din: a)-acelaşi efect poate fi produs de cauze
diferite;
b) - efecte diferite se pot combina dînd o rezultantă a complexului de activităţi sau forţe;
c) - complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului
dat, ci şi calitatea lui;
d) - în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici un element al
fenomenului;
e) - în realitatea obiectivă, însuşirile esenţiale se amestecă cu cele neesenţiale, secundare sau
întîmplătoare.

Drumul pe care îl parcurge analiza reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului.


Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori. Analiza unei
activităţi, din punct de vedere economic, înseamnă cercetarea cheltuielilor de muncă socială ce
sînt efectuate pentru acea activitate, în raport cu rezultatele (efectele) ce se obţin.

3
Esenţialul în analiza economică îl constituie sesizarea relaţiilor cauză-efect, fie prin
intermediul relaţiilor structurale (inclusiv funcţionale), fie prin intermediul relaţiilor factoriale.
Determinativul „economică” fixează caracterul analizei, care poate avea ca obiect nu numai o
activitate economică, ci şi una tehnică, ştiinţifică, socială, culturală, administrativă.
Analiza poate fi definită, în funcţie de caracterul ei, ca : analiză economică, analiză
contabilă, analiză statistică, analiză dinamică, sau în funcţie de obiectul ei : analiza activităţii
economice a unei întreprinderi, analiza productivităţii muncii, analiza folosirii capacităţilor de
producţie, analiza rentabilităţii.

1.2 TIPURI DE ANALIZE ECONOMICO-FINANCIARE

Pentru definirea tipurilor de analiză trebuie să se ţină seama de mai multe criterii, printre
care, un loc important îl au : nivelul la care se face analiza, organul şi sursele informaţionale
folosite, scopul, obiectul şi intervalul de timp în care sunt studiate fenomenele şi procesele
economice.
Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea situaţiilor
întîlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare ale
acesteia, reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după
mai multe criterii :

A. În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul


desfăşurării fenomenului
1. Analiza post-factum (post-operativă sau analiza realizării obiectivelor):
= constituie un element de supraveghere şi reglare a modului de funcţiune a unei
întreprinderi;
= presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor cauzal-
funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii, prin aceea că
furnizează informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv
încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate, ca fiind normale;
= se bazează pe valori certe (cunoscute);
= presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului de realizare a unor
obiective pe baza descompunerii în elemente şi a stabilirii factorilor;
= priveşte trecutul şi prezentul; dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea
o categorie a analizei şi anume, analiza concomitentă sau curentă, care se desfăşoară
concomitent cu desfăşurarea fenomenului;
= ca tip de analiză post-factum, care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă, se
întîlneşte ANALIZA-DIAGNOSTIC prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei
întreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme ;

Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate


în considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile
pentru întreprindere.

2. Analiza previzională:
= presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza
cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv în
luarea în considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi;
4
= constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-
financiare a întreprinderii;
= este utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie
atinse în perioada viitoare;
= se bazează pe valori incerte (presupuse).

În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii solicită în mod


obligatoriu, elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale
realizării acesteia.

B. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale fenomenelor


1. Analiză calitativă
= urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile sale fundamentale, factorii care
sunt de aceeaşi natură cu fenomenul ce îl determină;
= rolul ei constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse
elementele esenţiale ale fenomenului.
2.Analiză cantitativă
= presupune cercetarea fenomenelor prin determinări comensurative, exprimate
prin greutate, volum, suprafaţă, număr.

Câmpul de aplicare a metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor


economice, a influenţelor diferiţilor factori este condiţionat de modelarea proceselor
economice pe baza analizei calitative.

C. După nivelul la care se desfăşoară analiza


1. Analiză microeconomică
= cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul întreprinderilor sau a
compartimentelor funcţionale din cadrul structurilor sale organizatorice
= vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor,
lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile
asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii, performanţele economico-financiare
realizate
= aceea care se desfăşoară la scara individului sau a întreprinderii şi urmăreşte
activitatea economică şi rezultatele obţinute, relevă factorii care determină orientarea în
investirea fondurilor, în utilizarea resurselor, în fabricarea produselor, în asimilarea de
noi produse
2.Analiză mezoeconomică
= studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de
activitate, în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţilor
concurenţiale a acesteia
3. Analiză macroeconomică
= presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al
economiei mondiale, operînd preponderent cu mărimi sintetice, globale sau
agregate ca, de exemplu : produs naţional brut, produs intern brut, produsul
social total, venitul naţional, utilizarea forţei de muncă, volumul investiţiilor

D. După modul de urmărire în timp al fenomenelor


1. Analiză statică
5
= studiază fenomenele precum şi elementele şi factorii care influenţează asupra
lor la un moment dat, relevînd pe baza relaţiilor existente între aceştia, o
anumită poziţie a fenomenelor supuse analizei (de ex., comparearea stocurilor
de mărfuri reflectate în bilanţul contabil cu cele planificate, a cauzelor abaterii
faţă de plan);
=noţiunea de „static” este legată de modul de efectuare a analizei (la un moment
dat) şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
2. Analiză dinamică
= cercetează fenomenele şi procesele economice în mişcarea şi condiţionarea lor
reciprocă, relevînd poziţia pe care o deţine şi modificările survenite în diferite
momente ale evoluţiei lor;
= pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au determinat aceste
schimbări, precum şi tendinţele evoluţiilor lor viitoare.

E. După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul


1. Analiză pe termen scurt
= serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea operativă a
activităţii, pe perioade de timp de pînă la 1 an.
2. Analiză pe termen lung
= operează cu date care depăşesc termenul de 1 an, utilizînd în acest scop modele
de tip static sau stocastic.

F. După criteriile de studiere a fenomenelor


1. Analiză tehnico-economică
= îmbină caracterul tehnic cu cel economic.
2. Analiză economico-financiară
= tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de exploatare) şi cea financiară.
3.Analiză financiară
= vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la nivelul
întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului.

G. În funcţie de poziţia analistului


1. Analiză internă
= are un caracter practic, analistul avînd o poziţie privilegiată, deoarece
beneficiază de o serie de informaţii despre întreprinderea analizată;
= se realizează de către organul sau personalul întreprinderii însărcinat cu această
activitate şi se bazează pe sursele informaţionale ale întreprinderii;
Pe baza acestor informaţii, analistul poate detecta stările de dezechilibru dintre
diferite domenii ale activităţii întreprinderii şi cauzele lor, stabilind totodată,
măsurile care se impun în vederea remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii, atât pentru
cunoaşterea stării de fapt, cât şi pentru fundamentarea activităţii viitoare.

2. Analiză externă
= se efectuează de partenerii externi în fundamentarea deciziilor lor, partenerii
externi ai întreprinderii, bazîndu-se pe informaţiile furnizate de analiza financiară;

6
= se efectuează de către organele competente interesate de activitatea desfăşurată
de întreprindere, cum sunt : Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, şi
se bazează pe datele furnizate prin sistemul dărilor de seamă contabile şi
statistice;
= se realizează în cadrul funcţiei de control a statului de către organele menţionate
mai sus, şi urmăresc realizarea obiectivelor economice şi sociale ce decurg din
planul naţional unic de dezvoltare economică şi socială a ţării.

H. În funcţie de obiectul cercetării


1.Analiză generală
= cuprinde întreaga activitate economico-financiară desfăşurată de întreprindere şi
se bazează pe sistemul de indicatori de plan şi efectiv realizaţi, care reflectă toate
laturile activităţii întreprinderii (de ex., aprovizionarea, desfacerile de mărfuri,
utilizarea forţei de muncă şi a bazei tehnico-materiale, costurile, veniturile,
rentabilitatea).
2.Analiză parţială (tematică)
= cercetează numai anumite laturi ale activităţii şi foloseşte sursele informaţionale
corespunzătoare scopului urmărit (de ex., analiza modului de aprovizionare cu
mărfuri a reţelei comerciale sau gradul de utilizare a timpului de lucru al
muncitorilor).

Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, în


procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, în vederea fundamentării
ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii.

1.3 ROLUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE ŞI UTILIZATORII


REZULTATELOR ACESTEIA

1.3.1.ANALIZA ÎN PROCESUL DE CONDUCERE

Procesul de conducere este caracterizat ca un ansamblu de intervenţii, prin care se


prevede, organizează şi coordonează activitatea întreprinderii, se iau decizii şi se controlează
activitatea acesteia în vederea realizării obiectivelor curente şi de perspectivă, respectînd
criteriile de eficienţă economice şi de utilitate socială.
Realizarea principalelor funcţii ale conducerii implică analiza de stare a sistemului în
diferite domenii ale funcţionării sale.
A prevedea, înseamnă a cerceta viitorul, respectiv a întocmi un program de acţiune care
vizează atingerea obiectivelor propuse. Realizarea acestui program presupune a lua în
considerare activitatea trecută, cît şi cea prezentă.
Întreprinderea ca sistem constituie obiect al conducerii, ceea ce reclamă elaborarea unei
suite de decizii menite să asigure trecerea ei dintr-o stare în alta şi implicit, reglarea funcţionării
ei. În acest proces de schimbare şi reglare a stării de funcţionare a întreprinderii, funcţia de
diagnoză a analizei joacă un rol deosebit de important

7
DIAGNOZA presupune cercetarea funcţionării sistemului sub raport structural şi
funcţional-cauzal şi se întemeiază pe informaţia privind starea sistemului. Pe baza unei asemenea
cercetări se depistează „punctele critice” în cadrul sistemului şi, totodată, se avizează centrele de
decizie pentru a iniţia măsuri de reglare.
Semnalul de reglare a funcţionării sistemului şi, respectiv, pentru ordonarea analizei-
diagnostic îl reprezintă abaterea de la un obiectiv parametrizat în timp şi spaţiu, de la o normă de
funcţionare a sistemului. Analiza-diagnostic se efectuează nu numai atunci cînd la nivelul
sistemului apar semnale de dereglare, ci şi atunci cînd informaţia sintetică privind starea
sistemului arată o funcţionare normală (în raport de obiective). Acest lucru se impune dat fiind
faptul că în interiorul sistemului intervin acţiuni compensatoare, care moderează sau anihilează
abaterile în funcţionarea unui subsistem.
Procesul reglării se realizează prin funcţiile (atributele) conducerii şi priveşte acţionarea
asupra funcţiilor întreprinderii, ceea ce pune, în mod inevitabil, problema poziţionării analizei
economice în acest context, pentru a desprinde rolul ei în procesul de conducere.
Analiza stării sistemului în diferite momente ale funcţionării, ca şi cea cu caracter
previzional, se realizează prin intermediul funcţiilor conducerii. Dacă este vorba de previziune,
este evident că stabilirea obiectivelor pentru viitor nu poate face abstracţie de analiza lor în trecut
şi prezent. Funcţia de organizare, care cuprinde ansamblul de acţiuni în vederea utilizării
eficiente a resurselor, nu poate răspunde cerinţelor ei fundamentale: ce trebuie făcut, cu ce forţe,
unde, când şi cum, fără a apela la analiză. Totodată, nu se poate coordona funcţionarea
sistemului şi asigura echilibrul acestuia fără a analiza permanent situaţia corelaţiilor dintre
elementele sale.
Funcţia de decizie (comandă) presupune elaborarea şi declanşarea deciziilor a căror
calitate este hotărîtor determinată de calitatea analizelor pe care se sprijină. Una din funcţiile
conducerii al cărei conţinut este realizat prin excelenţă cu ajutorul analizei activităţii economice
este controlul. Prin control, conducerea întreprinderii urmăreşte executarea cantitativă şi
calitativă a programelor de activitate în toate sectoarele, abaterile şi cauzele lor, respectarea
angajamentelor asumate, utilizarea judicioasă a mijloacelor materiale şi băneşti, concordanţa
dintre situaţia scriptică şi cea faptică.
Cu ajutorul analizei se stabilesc abaterile faţă de termenul (criteriul) de referinţă (în
general prevederile planului sau ale programelor), se determină eventualele puncte de
dezechilibru şi se iau măsurile operative care se impun.

1.3.2. UTILIZATORII INFORMAŢIILOR FURNIZATE DE ANALIZA ECONOMICO-


FINANCIARĂ

Utilizatorii de informaţii furnizate de analiza economico-financiară se pot grupa în patru mari


categorii, şi anume:
1-furnizorii de capitaluri;
2-partenerii de afaceri;
3-statul;
4-alţi utilizatori.

1. FURNIZORII DE CAPITALURI
a) - acţionarii şi consultanţii acestora sînt interesaţi de performanţele curente ale
investiţiei realizate şi aşteptările privind rentabilitatea viitoare;
b) - investitorii în obligaţiuni au obiective diferite de cei care participă la capitalul social
al firmei; această categorie de utilizatori este interesată de capacitatea de plată şi
adecvarea fluxului de lichidităţi la nivelul îndatorării;

8
c) - băncile şi alţi investitori sunt interesaţi de capacitatea de plată şi de gradul de
îndatorare al firmei.

2. PARTENERII DE AFACERI
a) - furnizorii sînt interesaţi atît în dezvoltarea viitoare a afacerilor cu partenerii
comerciali, cît şi de securitatea financiară a clienţilor săi;
b) - clienţii sînt interesaţi de eventualele probleme financiare ale furnizorilor (scăderea
calităţii, discontinuităţi în aprovizionare, ca urmare a problemelor financiare);
c) - angajaţii şi organizaţiile sindicale sunt orientate spre securitatea locurilor de muncă
şi negocierea salariilor; au nevoie de informaţii financiare la nivelul firmei şi la cel al ramurii în
cadrul negocierilor sau pentru a previziona niveluri viitoare ale şomajului şi ale salarizării.

3. STATUL
a) - fiscul asigură o parte semnificativă din venituri prin impozitarea firmelor;
b) - guvernul şi organizaţiile cvasi-guvernamentale trebuie să configureze politicile
economice, să conducă economia şi să monitorizeze anumite zone economice; prin agregarea
informaţiilor economico-financiare de la nivel microeconomic, Guvernul poate evalua corect
sănătatea şi performanţele sectoarelor economice şi poate aprecia feed-back-ul ;
c) - autorităţile locale au ca principal interes industriile, care sunt primordiale în zona pe
care o administrează, având ca scop să asigure niveluri ridicate de performanţă economico-
financiară în zona de autoritate, inclusiv prin utilizarea pârghiilor de care dispune (emisiunea de
obligaţiuni, acordarea de facilităţi, atragerea investitorilor).

4. ALŢI UTILIZATORI
a) - managementul firmei utilizează frecvent analiza propriilor rezultate şi performanţe
financiare prin raportare la situaţia industriei şi a principalilor concurenţi pentru a-şi localiza
propria poziţie;
b) - organizaţiile profesionale : unul dintre scopurile acestora este să reducă amestecul
statului în activităţile profitabile;
c) - analiştii şi consultanţii se regăsesc adesea în categoriile prezentate anterior, fie ca
firme de consultanţă pentru furnizorii de capital, fie ca agenţii de reiting care produc şi
furnizează informaţii economico-financiare;
d) – auditorii;
e) – publicul.

1.4 CONŢINUTUL ŞI ETAPELE PROCESULUI DE ANALIZĂ ECONOMICO-


FINANCIARĂ

Analiza economico-financiară parcurge drumul invers pe care îl realizează evoluţia


fenomenului respectiv. Ea porneşte de la un rezultat şi caută să evidenţieze factorii şi elementele
care au contribuit la realizarea acestuia.

Conţinutul analizei presupune parcurgerea următoarelor ETAPE :

1. fixarea obiectului analizei

9
= constă în identificarea anumitor fapte, fenomene, rezultate care se exprimă sub forma
indicatorilor economico-financiari;
= delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizînd anumite
metode de evaluare şi calcul.

2. stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat


= descompunerea în elemente presupune o analiză structurală, factorii se stabilesc în mod
succesiv, trecînd de la cei cu acţiune directă, la cei care acţionează indirect (prin intermediul
celor cu o acţiune directă până la stabilirea cauzelor finale).

3. determinarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomun realizat, respectiv a


relaţiei cauză-efect
= aceste relaţii se referă atât la elemente, respectiv la factori, pe de-o parte, şi fenomen pe
de altă parte, cât şi la raporturile dintre elemente sau dintre factori;
= în acest scop este necesar a se determina relaţia cauză-efect, respectiv raporturile de
condiţionare dintre factori.

4. măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra fenomenului


analizat
= în această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul măsurării influenţelor,
dimensionării rezervelor interne, aprecierii cît mai exacte a rezultatelor.

5. sinteza rezultatelor analizei


= constituie etapa stabilirii concluziilor şi a aprecierilor asupra activităţii desfăşurate,
elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a factorilor de
producţie, la obţinerea unor randamente maxime, a utilizării acestora în vederea asigurării marjei
concurenţiale, a fiabilităţii întreprinderii.

Se constată că, pentru cunoaşterea esenţei fenomenului cercetat, este necesară


descompunerea acestuia pe elemente componente, fiecare element fiind analizat în funcţie de
factorii care-l condiţionează pînă la stabilirea cauzelor finale. Odată cunoscute cauzele, se
întreprind măsuri pentru desfăşurarea sau evoluţia normală a fenomenului. Descompunerea în
factori se face pe trepte, se trece de la factori mai puţin complecşi, până se ajunge la factorul
simplu care nu mai poate fi descompus. În felul acesta se iau în considerare şi factorii de ordin
structural care acţionează în cadrul sistemului de legături cauzale.

1.5 FACTORII CARE DETERMINĂ REZULTATELE ACTIVITĂŢII ECONOMICO-


FINANCIARE

ABORDAREA FACTORIALĂ A ÎNTREPRINDERII presupune cunoaşterea factorilor,


a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora concură la formarea şi respectiv modificarea
rezultatelor unei activităţi, precum şi la stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a funcţionării
întreprinderii ca sistem. Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat. Ei
acţionează, de regulă, nu izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de legături închegate.
Identificarea lor necesită cunoaşterea precisă a căilor de formare a rezultatului, a legăturilor
cauzale lăuntrice ale rezultatului în accepţiunea de fenomen analizat.

10
În scopul înţelegerii esenţei şi rolului factorilor, se procedează la gruparea lor după
diferite criterii

1. Din punct de vedere al conţinutului:


a) - factori tehnici;
b) - factori organizatorici;
c) - factori tehnologici;
d) - factori economico-financiari;
e) - factori sociali politici;
f) - factori demografici;etc.

2. În funcţie de resursele folosite în procesul de producţie:


a) - forţa de muncă şi folosirea ei;
b) - mijloacele fixe şi utilizarea lor;
c) - fondul funciar şi utilizarea acestuia;
d) - mijloacele circulante şi utilizarea lor;
e) - procesul de organizare a producţiei şi a muncii;
f) - procesul de conducere a activităţii economico-financiare.

3. În raport cu rolul pe care îl au în cadrul unei relaţii cauzale, se disting, în ordinea analizei, 3
categorii :
a) - factori cantitativi
= reprezintă exprimarea materială a factorilor calitativi, fiind condiţia preliminară
şi indispensabilă a acţiunii factorilor calitativi;
= sunt exprimaţi în unităţi fizice de măsurare (bucăţi, kg, m, ha, tone, l, etc.)
b) - factori structurali
= apar atunci cînd fenomenul economico-financiar analizat se referă la mărimi ce
reprezintă însumarea unor elemente sau a unor produse de elemente;
= intervin întotdeauna în situaţiile în care rezultatul analizat se referă la mărimi
agregate (compuse din mai multe elemente).
Pentru explicarea corectă a rezultatelor, pentru separarea efortului propriu,
este necesară evidenţierea influenţei factorilor de structură. Astfel, de exemplu,
nivelul mediu al ratei rentabilităţii pe întreprindere poate să crească pe seama
deplasărilor structurale (creşte ponderea produselor cu o rată a rentabilităţii mai
mare decît cea medie).
c ) - factori calitativi
= au aceeaşi natură cu fenomenul economico-financiar analizat, deosebindu-se de
fenomen prin gradul de extensiune (de ex., productivitatea muncii ca factor, este
de aceeaşi natură cu producţia, referindu-se însă la o singură persoană, pe când
producţia se referă la întregul personal);
= sunt exprimaţi în unităţi de măsură similare cu fenomenul economico-financiar
analizat;
= au rezerve interne în creşterea producţiei şi a eficienţei economice.

4. După modul cum acţionează


a) - factori cu acţiune directă
= factori care acţionează în mod nemijlocit asupra fenomenului economico-
financiar analizat.
b) - factori cu acţiune indirectă
= factori care acţionează asupra fenomenului analizat numai prin intermediul
factorilor direcţi .
11
Această grupare prezintă importanţă deoarece permite identificarea fiecărui factor asupra
fenomenului analizat şi luarea măsurilor pentru realizarea unui efect şi mai mare.

5. În raport cu posibilităţile de previziune


a) - factori previzibili (determinabili)
= acţionează în cadrul unor procese controlate, care nu implică riscuri.
b) - factori imprevizibili (incerţi)
= acţionează necontrolat (de ex.: fenomenele naturii, variaţiile cursului valutar).

6. După gradul de sintetizare


a ) - factori simpli
= aceia care nu mai pot fi dezmembraţi în alţi factori, în scopul analizei (de ex.
numărul zilelor lucrate de un muncitor într-o anumită perioadă de timp).
b) - factori complecşi
= aceia care necesită o anumită dezmembrare şi sunt determinaţi de acţiunea altor
factori (de ex. cererea de mărfuri, deoarece depinde de veniturile băneşti ale
populaţiei, de nivelul de dezvoltare a producţiei, de nivelul preţurilor) .

7. În funcţie de izvorul acţiunii lor


a) - factori interni (endogeni)
= îşi au originea în interiorul întreprinderii:
-factori legaţi de forţa de muncă, de utilizarea ei eficientă;
-factori care privesc obiectul circulaţiei = asigurarea întreprinderii cu fondul de
mărfuri necesar satisfacerii cererii de mărfuri a populaţiei;
-factori care reflectă baza tehnico-materială a unităţilor, capacitatea de desfacere a
reţelei comerciale;
-factori legaţi de organizarea şi conducerea activităţii economice = care reflectă
activitatea de organizare a aprovizionării şi desfacerii mărfurilor
b) - factori externi (exogeni)
= îşi au originea în mediul exterior întreprinderii:
-factori socio-demografici = structura populaţiei pe medii : urban, rural, sexe,
vărstă, profesiuni;
-factori social-economici = reflectă gradul de dezvoltare a forţelor de producţie,
structura organizatorică şi conducerea întregii vieţi economice şi sociale;
-factori pedoclimatici = localităţi situate la munte, deal, deltă, care condiţionează
structura cererii de mărfuri a populaţiei şi activitatea întreprinderii
comerciale;
-factori care privesc legile şi dispoziţiile legale = care reglementează atribuţiile şi
responsabilităţile ce revin conducerii, nivelul preţurilor;
-factori legaţi de piaţă = cererea şi oferta de mărfuri a populaţiei.

8. În funcţie de sensul acţiunii


a) - factori cu acţiune favorabilă;
b) - factori cu acţiune nefavorabilă;
c) - factori indiferenţi (a căror acţiune este zero) .
În teoria şi practica economică se folosesc noţiunile de „pozitiv” şi „negativ”
pentru acţiuni, ceea ce nu înseamnă acelaşi lucru cu noţiunea de „favorabil” sau
„nefavorabil”.
Un factor este favorabil sau nefavorabil, în funcţie de aportul său la îndeplinirea
sau neîndeplinirea unor predicţii, sau a unor interese, sau în ceea ce priveşte variaţia într-
un sens sau altul a diferiţilor indicatori economico-financiari.
12
9. În funcţie de importanţa economico-financiară
a) - factori care au o importanţă decisivă;
b) - factori care au o importanţă secundară.

10. În raport cu dependenţa faţă de variaţia fenomenului analizat


a) - factori variabili = acei factori a căror acţiune contribuie la modificarea fenomenului
analizat;
b) - factori constanţi = acei factori care nu determină modificarea fenomenului
economico-financiar în ansamblu.

11. După poziţia pe care o au în raport cu obţinerea rezultatului


a) - factori independenţi = acei factori care pot influenţa rezultatul în mod independent;
b) - factori interdependenţi = aceia care îşi pot exercita acţiunea numai în interacţiunea
lor (ex.: munca şi mijloacele de producţie).

12. În raport cu stadiile circuitului economic


a) - factori specifici aprovizionării;
b) - factori specifici producţiei;
c) - factori specifici comercializării producţiei.

CAPITOLUL II ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ CA DISCIPLINĂ


ŞTIINŢIFICĂ

2.1 OBIECTUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Delimitarea obiectului de studiu constituie o problemă socială a oricărei ştiinţe sau


discipline ştiinţifice, şi constă în determinarea conţinutului fenomenelor pe care le studiază şi a
sferelor de acţiune, precum şi fixarea raporturilor lor de condiţionare cu celelalte ştiinţe care
studiază fenomene şi procese din domenii de activitate conexe.
Ca disciplină ştiinţifică, analiza s-a afirmat în viaţa socială şi economică unde a contribuit
şi contribuie la progresul societăţii.
Analiza economică presupune cercetarea unui fenomen sau proces din punct de vedere
economic, ceea ce implică evidenţierea atît a eforturilor dimensionate prin consumul de resurse
materiale, umane şi financiare, cît şi a efectelor circumscrise rezultatelor ca valori sociale utile.
Analiza economică vizează eficienţa consumului de resurse în toate domeniile. Prin
metodele, procedeele şi tehnicile care le utilizează, serveşte la descompunerea unui fenomen sau
proces economic în părţile sale componente, studiind comportamentul acestora, independent, sau
în corelaţie cu alte componente.
Analiza economică cercetează mişcarea şi transformarea fenomenelor economico-
financiare care au loc în interiorul firmei, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, static şi
dinamic, evidenţiind factorii endogeni şi exogeni, corelaţia dintre aceştia, cauzele şi consecinţele
modificării lor, iar pe această bază, permite diagnosticarea stărilor în scopul fundamentării
acţiunilor de reglare şi funcţionare stabilă şi eficientă a firmei în modul competiţional în care îşi
desfăşoară activitatea.
Analiza activităţii societăţii comerciale este o disciplină ştiinţifică al cărei obiect de
studiu îl constituie procesele şi fenomenele economico-financiare.
Scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esenţiale ale părţilor componente ale
fenomenului cercetat, interacţiunile dintre ele, şi de a oferi concluziile necesare sintezei la
nivelul fenomenului sau procesului analizat.
13
2.2 METODELE UTILIZATE ÎN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

METODA = reprezintă un proces teoretic abstract, prin care se fixează o anumită concepţie
privind modul de studiere a unui obiect sau fenomen în vederea obţinerii de cunoştinţe
asupra modului de formare a acestuia

METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE = cuprinde ansamblul de metode


şi procedee folosite pentru cercetarea activităţii întreprinderii şi formarea rezultatelor
activităţii economice

Metodele şi procedeele pot fi grupate în :


1) metode ale analizei calitative = urmăresc cunoaşterea în esenţă a fenomenului, a
legăturilor cauzale
2) metode ale analizei cantitative = urmăresc stabilirea mărimii elementelor, a factorilor
care explică fenomenul

2.2.1 PRINCIPALELE METODE ALE ANALIZEI CALITATIVE

1-modelarea
2-comparaţia
3-gruparea
4-diviziunea şi descompunerea rezultatelor
5-generalizarea

2.2.1.1-MODELAREA fenomenelor economico-financiare

MODELUL = instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a realităţii;


= ocupă un loc important în analiza fenomenelor economice;
= reproduce într-o formă simplificată fenomenul, făcînd abstracţie de ceea ce este
neesenţial, dar reţinînd esenţialul, raporturile de condiţionare ale acestuia;
= se elaborează cu ajutorul unor analize calitative;
= deşi modelul evidenţiază numai aspecte esenţiale ale fenomenului real, el trebuie să
fie destul de cuprinzător pentru a permite, pe de-o parte, caracterizarea cantitativă judicioasă
a laturilor principale ale fenomenului analizat, iar pe de altă parte, determinarea legăturilor
şi dependenţelor reciproce dintre diferitele elemente componente;
= poate fi constituit prin abstractizare sau cu ajutorul conceptelor.

După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi :


a) - imitative = fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o altă scară (hărţi,
fotografii, machete);
b) - analogice = se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului
studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi folosite pentru vizualizarea
fenomenelor economico-financiare (grafice, diagrame);
c) - simbolice = se caracterizează prin folosirea simbolurilor pentru a reprezenta
fenomenele economico-financiare;
= se regăsesc, de regulă, sub forma unor ecuaţii.
În analiza economico-financiară se folosesc modelele analogice şi cele simbolice.

14
2.2.1.2-COMPARAŢIA
Pentru analiza fenomenelor economico-financiară nu este suficientă numai mărirea în
sine, la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze de comparaţie (criteriul de referinţă).
Pentru ca informaţiile obţinute, ca urmare a comparaţiei, să fie corecte, trebuie respectate
următoarele condiţii :
1 - sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară;
2 - să existe cel puţin două mărimi, doi indicatori care se compară;
3 - fenomenele şi elementele care se compară trebuie să aibă un conţinut omogen;
4 - măsurarea să se facă în aceeaşi unitate de măsură;
5 - să se asigure permanenţa metodelor de calcul.

În funcţie de criteriul ales, se întîlnesc următoarele tipuri de comparaţii :


a)-comparaţii în timp
= presupune valorile fenomenului în diferite momente ale evoluţiei sale;
= presupune analiza aceluiaşi fenomen, însă în diferite momente sau intervale de timp ale
evoluţiei sale;
= în aceste comparaţii este necesar să se acorde toată atenţia alegerii bazei de comparaţie
şi, respectiv, a intervalului de timp în care se compară variaţia fenomenului; baza de
comparaţie se indică să fie aleasă acea perioadă în care fenomenul manifestă o stare
normală de dezvoltare;
= intervalul de timp în care se compară fenomenele trebuie să fie cît mai scurt, deoarece
astfel pot fi cunoscute cauzele modificării; dacă intervalul de timp în care se compară
evoluţia fenomenului este mai mare, atunci cauzele reale ale modificării acestuia nu pot fi
pe deplin cunoscute.

b)-comparaţii în spaţiu
= respectiv cu media sectorului de activitate, cu firmele concurente;
= această analiză este utilă activităţii de conducere, deoarece evidenţiază deosebirile în
rezultatele economice obţinute de către două unităţi.

c)-comparaţii mixte = respectiv în timp şi spaţiu.

d)-comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit


= de ex., bugetul de venituri şi cheltuieli, norme, normative, standarde, clauze
contractuale;
= prezintă importanţă deoarece la aprecierea activităţii economice a întreprinderilor, un
rol prioritar îl are gradul de îndeplinire a indicatorilor stabiliţi prin planul naţional unic de
dezvoltare economico-socială.

e)-comparaţii cu caracter special = pentru care intervin alte criterii decît cele menţionate mai sus
(de ex., compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic; comparaţii pe
baza metodei scorurilor).

2.2.1.3 GRUPAREA
Este o metodă de cercetare care presupune separarea colectivităţii studiate în grupe omogene de
unităţi după una sau mai multe caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului studiat şi de
scopul analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe criterii de

15
grupare : pe categorii de personal, după vîrstă, vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de formare
profesională.

2.21.4 DIVIZIUNEA ŞI DESCOMPUNEREA REZULTATELOR


Rezultatele activităţii întreprinderii sînt măsurate cu ajutorul unor indicatori economico-
financiari care se divid şi se descompun pentru a permite studierea aprofundată a acestora. Se
disting următoarele forme :
a) - diviziunea după timpul de formare a rezultatelor = permite analiza abaterilor de la
tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului studiat (de ex., ritmicitatea
producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni);
b) - divizarea după locul de formare a rezultatelor = are rolul de a prezenta contribuţia
structurilor organizatorice ale întreprinderii, precum şi a abaterilor de la tendinţa
generală (de ex., analiza producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice);
c) - descompunerea pe elemente componente = permite stabilirea contribuţiei acestora la
formarea şi modificarea rezultatului total (de ex., analiza cifrei de afaceri pe
produse, analiza costurilor pe elemente de cheltuieli).

2.2.1.5 GENERALIZAREA presupune :


a) - semnalarea celor mai importante laturi pozitive şi negative ale activităţii
întreprinderii;
b) - desprinderea direcţiilor către care trebuie îndreptată atenţia conducerii, în vederea
stabilirii măsurilor privind îmbunătăţirea rezultatului fenomenului analizat.

2.2.2 METODELE ANALIZEI CANTITATIVE

ANALIZA CANTITATIVĂ = se realizează în baza unor metode şi procedee specifice, utilizînd


modele economico-financiare adecvate

2.2.2.1 METODA BALANŢIERĂ


= poartă numele de „model structural” deoarece sunt scoase în evidenţă elementele
componente ale fenomenului economico-financiar analizat
= aplicabilă în cazul unor modele de tip aditiv (între elamentele a, b, c există numai plus,
numai minus, sau şi plus şi minus), care presupun studierea fenomenului economico-financiar
după o relaţie de forma :
F=a+b–c ,

F = fenomenul economico-financiar analizat; a, b, c = elemente

La timpul t0 , F0 = a0 + b0 – c0

La timpul t1 , F1 = a1 + b1 – c1

A–ANALIZA FENOMENULUI ECONOMICO-FINANCIAR ÎN MĂRIMI ABSOLUTE


ESTE :
∆ F = F1 – F0

scris analitic : ∆ F = (a1 + b1 – c1) – (a0 + b0 – c0) ⇒ obţin o anumită valoare

16
Din care :

1-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „a” este :


∆ F(a) = (a1 + b0 – c0) – (a0 + b0 – c0) = a1 – a0
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „a” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat

2-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „b” este :


∆ F(b) = (a0 + b1 – c0) – (a0 + b0 – c0) = b1 – b0
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „b” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat

3-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „c” este :


∆ F(c) = (a0 + b0 – c1) – (a0 + b0 – c0) = -c1 + c0
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „c” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) + ∆ F(c)

Un asemenea model se utilizează foarte des în analiza unei structuri de producţie,


structuri de activ, sau în cazul analizei financiare pe baza bilanţului contabil şi a contului de
profit şi pierderi.

n
Dacă avem „n” elemente formula de calcul va fi : F = a1 + a2 + a3 +........+ an = ∑a
i =1
i

EXEMPLU : Folosim datele din tabelul următor :

ANUL a b c F Anul 0 = anul anterior sau ceea ce ne-am planificat


0 4 8 2 10 Anul 1 = anul curent sau ceea ce am realizat
1 5 3 10 -2 Modelul structural este:
F=a+b-c
Variaţia lui „F” presupune:
∆ F = F1 – F0 = - 2 – 10 = - 12 unităţi de măsură,
⇒ fenomenul economico-financiar a variat din anul anterior pînă în anul curent cu (-12)
unităţi de măsură

Din care :
1) Ca urmare a influenţei factorului „a”:
∆ F (a) = a1 – a0 = 5 – 4 = 1
2) Ca urmare a influenţei elementului „b”:
∆ F (b) = b1 – b0 = 3 – 8 = - 5
3) Ca urmare a influenţei elementului „c”:
∆ F (c) = - c1 + c0 = - 10 + 2 = - 8

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F (a) + ∆ F (b) + ∆ F (c)


- 12 = 1 – 5 – 8

17
B-ANALIZA FENOMENULUI ECONOMICO-FINANCIAR ÎN MĂRIMI RELATIVE
(PROCENTUALE) ESTE :

F=a+b–c ,

La timpul t0 : F0 = a0 + b0 – c0 ,

La timpul t1 : F1 = a1 + b1 – c1 ,
F1 − F0 ( a + b − c ) − ( a0 + b0 − c0 )
∆ F%= × 100 = 1 1 1 × 100
F0 F0
Din care :
1-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „a” este :
( a1 + b0 − c0 ) − ( a0 + b0 − c0 ) a − a0
∆ F % (a) = × 100 = 1 × 100,
F0 F0
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „a” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat.

2-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „b” este :


( a0 + b1 − c0 ) − ( a0 + b0 − c0 ) b −b
∆ F % (b) = × 100 = 1 0 × 100 ,
F0 F0
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „b” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat.

3-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „c” este :


( a0 + b0 − c1 ) − ( a0 + b0 − c0 ) −c +c
∆ F % (c) = × 100 = 1 0 × 100 ,
F0 F0
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „c” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat.

Se verifică apoi relaţia de egalitate : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) + ∆ F % (c)

EXEMPLU : Folosim datele din tabelul următor :

ANUL a b c F Anul 0 = anul anterior sau ceea ce ne-am planificat


0 4 8 2 10 Anul 1 = anul curent sau ceea ce am realizat
1 5 3 10 -2 Modelul structural este:
F=a+b–c
Variaţia lui „F” este:
∆ F = F1 – F0 = - 2 – 10 = - 12 unităţi de măsură
⇒ fenomenul economico-financiar a variat din anul anterior pînă în anul curent cu (-12)
unităţi de măsură, ceea ce procentual înseamnă:

F1 − F0 − 2 − 10
∆ F%= × 100 = × 100 = −120 % ,
F0 10
Din care :

18
a1 − a 0 5−4
1) ∆ F % (a) = × 100 = × 100 = 10% ,
F0 10

b1 − b0 3−8
2) ∆ F % (b) = × 100 = × 100 = −50% ,
F0 10

− c1 + c0 − 10 + 2
3) ∆ F % (c) = × 100 = × 100 = −80% .
F0 10

Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) + ∆ F % (c)


-120% = 10% + (-50) + (-80%)

2.2.2.2-METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ


= una din cele mai utilizate metode în analiza economico-financiară;
= se aplică în cazul unui produs sau raport de factori;
= modelele utilizate sînt de tip multiplicativ;
= pentru aceasta este necesară o analiză calitativă a fenomenului, punînd în evidenţă, în
mod corect, relaţiile de dependenţă sau de cauzalitate dintre factori şi fenomenul economico-
financiar analizat;
= se foloseşte atunci cînd analiza se realizează :
1) în mărimi absolute
2) în mărimi relative

Aplicarea corectă a acestei metode presupune respectarea a 3 criterii esenţiale, şi anume :


1 - substituirea factorilor se realizează în ordinea următoare :
a) - factori cantitativi;
b) - factori de structură (structurali);
c) - factori calitativi.
2 - substituirea factorilor are loc în mod succesiv şi nu simultan;
3 - un factor o dată substituit, rămîne în această poziţie (ipostază) în toate celelalte etape
de calcul.

A-METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI

1. ÎN MĂRIMI ABSOLUTE

ETAPA 1 - considerăm că fenomenul economico-financiar este descris de modelul :


F = a x b x c x d, unde a, b, c, d = factori

ETAPA 2 – corespunzător acestui model, îi ataşăm o schemă factorială :


∆F

∆F(a) ∆F(b) ∆F(c)

19
Din schemă rezultă că fenomenul economico-financiar „F” este influenţat direct de 4 factori.
Pentru simplificarea noastră, ei sînt de aceeaşi natură, deci substituirea se va face în ordinea în
care apar în relaţie.

ETAPA 3 – determinarea influenţelor (sau acţiunii factorilor):

La timpul t0 : F0 = a0 x b0 x c0 x d0
La timpul t1 : F1 = a1 x b1 x c1 x d1

Variaţia lui „F” este :


∆ F = F1 – F0 = a1 b1 c1 d1 – a0 b0 c0 d0
⇒ obţin o anumită variaţie (pozitivă sau negativă)
Din care :
1) ∆ F (a) = a1 b0 c0 d0 – a0 b0 c0 d0 = (a1 – a0) b0 c0 d0,
⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „a” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat;

2) ∆ F (b) = a1 b1 c0 d0 – a1 b0 c0 d0 = a1 (b1 – b0) c0 d0,


⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „b” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat;

3) ∆ F (c) = a1 b1 c1 d0 – a1 b1 c0 d0 = a1 b1 (c1 – c0) d0,


⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „c” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat;

4) ∆ F (d) = a1 b1 c1 d1 – a1 b1 c1 d0 = a1 b1 c1 (d1 – d0),


⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „d” asupra fenomenului economico-
financiar „F” analizat.

ETAPA 4 – se verifică dacă este respectată corelaţia :


∆ F = ∆ F (a) + ∆ F (b) + ∆ F (c) + ∆ F (d), unde ∆ F = variaţia totală

EXEMPLU : Considerăm datele din tabelul de mai jos :

ANUL a b c d F
0 8 15 20 4 9.600
1 12 10 22 5 13.200

ETAPA 1 : Modelul factorial este : F= axbxcxd

ETAPA 2 - Schema factorială (este cea prezentată anterior)

La timpul t0 F0 = 8 x 15 x 20x 4 = 9.600 u.m (unităţi de măsură)


La timpul t1 F1 = 12 x 10 x 22 x 5 = 13.200 u.m.
⇒ fenomenul economico-financiar „F” a înregistrat o creştere faţă de anul anterior:
∆ F = F1 – F0 = 13.200 – 9.600 = 3.600 u.m.

ETAPA 3 - Determinăm influenţele factoriale (vrem să vedem măsura cu cît a contribuit fiecare
factor) :
20
1) ∆ F (a) = (a1 – a0) b0 c0 d0 = (12 - 8) x 15 x 20 x 4 = 4.800 u.m.
⇒ factorul „a” a influenţat pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F”;
2) ∆ F (b) = a1(b1 – b0) c0 d0 = 12 (10 – 15) x 20 x 4 = - 4.800 u.m
⇒ factorul „b”a influenţat negativ variaţia fenomenului economico-financiar „F”;
3) ∆ F (c) = a1b1 (c1 – c0) d0 = 12 x 10 (22 – 20) x 4 = 960 u.m.
⇒ factorul „c” influenţează pozitiv, deci contribuie la creşterea fenomenului
economico-financiar „F”;
4) ∆ F (d) = a1 b1 c1(d1 – d0) = 12 x 10 x 22 (5 – 4) = 2.640 u.m.
⇒ factorul „d” influenţează pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F”

ETAPA 4 – Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F (a) + ∆ F (b) + ∆ F (c) +∆ F (d)


3.600 = 4.800 – 4.800 + 960 + 2.640 ⇒ 3.600 = 3.600

ETAPA 5 – Rescriem schema factorială completă privind determinările :


∆F = 3.600

∆F (a) = 4.800 ∆F(b) = - 4.800 ∆F(c) = 960 ∆F(d) = 2.640

ETAPA 6 – CONCLUZII (analiza rezultatelor)

Faţă de anul anterior, fenomenul economico-financiar „F” a înregistrat o creştere de


3.600 u.m., adică de 1,375 ori ( 13.200 : 9.600 = 1,375). Această creştere s-a datorat acţiunii a
patru factori cu influenţă directă : a, b, c, d. Dintre cei patru factori, trei au influenţat pozitiv
variaţia fenomenului economico-financiar „F” (a, c, d), ceea ce înseamnă că au contribuit la
creşterea acestuia, iar unul (b) a influenţat negativ variaţia fenomenului economico-financiar
„F”, ceea ce înseamnă că a contribuit la diminuarea lui.
În raport cu semnificaţia fenomenului economico-financiar, influenţele celor patru factori
au fost favorabile sau nefavorabile.

2. ÎN MĂRIMI RELATIVE

Considerăm că fenomenul economico-financiar este descris de modelul :

F=axbxcxd

La timpul t0, F0 = a0 b0 c0 d0
La timpul t1, F1 = a1 b1 c1 d1

Variaţia procentuală a lui „F” este :


F1 − F0 a b c d − a 0 b0 c 0 d 0
∆ F%= ×100 = 1 1 1 1 ×100 ,
F0 a 0 b0 c 0 d 0
Din care :

21
a1b0 c0 d 0 − a 0 b0 c0 d 0 a − a0
1) ∆ F % (a) = ×100 = 1 ×100 ,
a 0 b0 c 0 d 0 a0
a1b1c 0 d 0 − a1b0 c 0 d 0 a ( b − b0 )
2) ∆ F % (b) = × 100 = 1 × 1 × 100 ,
a0 b0 c 0 d 0 a0 b0

a1b1c1 d 0 − a1b1c 0 d 0 a b c − c0
3) ∆ F % (c) = ×100 = 1 × 1 × 1 ×100 ,
a 0 b0 c 0 d 0 a 0 b0 c0

a1b1c1 d1 − a1b1c1 d 0 a b c d − d0
4) ∆ F % (d) = ×100 = 1 × 1 × 1 × 1 ×100 .
a 0 b0 c0 d 0 a 0 b0 c0 d0

Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) + ∆ F % (c) + ∆ F % (d)

EXEMPLU : Considerăm datele din tabelul de mai jos :

ANUL a b c d F
0 8 15 20 4 9.600
1 12 10 22 5 13.200

ETAPA 1 : Modelul factorial este : F= axbxcxd

ETAPA 2 - Schema factorială (prezentată anterior)

La timpul t0 , F0 = 8 x 15 x 20x 4 = 9.600 u.m (unităţi de măsură)


La timpul t1 , F1 = 12 x 10 x 22 x 5 = 13.200 u.m.
⇒ fenomenul economico-financiar „F” a înregistrat o creştere din anul anterior
∆ F = F1 – F0 = 13.200 – 9.600 = 3.600 u.m.

ETAPA 3 - Determinăm influenţele factoriale:

F1 − F0 13200 − 9600
∆ F%= × 100 = × 100 = 37,5%
F0 9600
Din care :
a1 − a 0 12 − 8
1) ∆ F % (a) = × 100 = × 100 = 50%
a0 8

a1 b1 − b0 12 10 − 15
2) ∆ F % (b) = × × 100 = × × 100 = −50%
a0 b0 8 15

a1 b1 c1 − c 0
3) ∆ F % (c) = × × × 100 = 10%
a 0 b0 c0

a1 b1 c1 d1 − d 0
4) ∆ F % (d) = × × × × 100 = 27,5%
a0 b0 c0 d0

22
ETAPA 4 - Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F %(a) + ∆ F %(b) + ∆ F %(c) + ∆ F %(d)
37,5% = 50% + (-50%) + 10% + 27,5 %
⇒ 37,5% =37,5%

Regulă = Influenţa procentuală a acţiunii factorilor are acelaşi semn,intensitate şi sens ca


influenţa în mărime absolută a aceloraşi factori.

B - METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI

Considerăm că fenomenul economico-financiar este descris de modelul :

a
F =
b

1. ÎN MĂRIMI ABSOLUTE

a) FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMĂRĂTOR

a a0 a1
F = ; F0 = , F1 =
b b0 b1
Variaţia fenomenului este:
a1 a 0
∆ F = F1 – F0 = −
b1 b0
Din care:
a1 a 0
1) ∆ F (a)= − ;
b0 b0
a1 a1
2) ∆F(b) = − ;
b1 b0

Verificăm corelaţia:

∆F = ∆F(a) + ∆F(b)

EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos :

ANUL a b F
0 8 15 8/15
1 12 10 6/5

a
ETAPA 1 – Considerăm că F este dat de raportul : F = ;
b

a0 8
F0 = = = 0,53 ;
b0 15

a1 6
F1 = = = 1,2
b1 5

23
a1 a 0 6 8
∆ F = F1 – F0 = − = − = 0,67
b1 b0 5 15

Din care :
a1 a 0 12 8
1) ∆ F(a) = − = − = 0,27
b0 b0 15 15

a1 a1 12 12
2) ∆ F(b) = − = − = 0,4
b1 b0 10 15

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b)

0,67 = 0,26 + 0,4 ⇒ 0,67 = 0,67

⇒ factorii „a” şi „b” au influenţat pozitiv creşterea fenomenului economico-financiar


„F”, contribuţia cea mai mare avînd-o factorul „b”

b) FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMITOR


a a a
F = ; F0 = 0 , F1 = 1
b b0 b1
Variaţia fenomenului este:
a1 a 0
∆ F = F1 – F0 = −
b1 b0
Din care :

a0 a0
1) ∆ F (b) = − ;
b1 b0

a1 a 0
2) ∆F(a) = −
b1 b1

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F (b) + ∆ F (a)

Schema factorială este :

∆F

∆F(b) ∆F(a)

⇒ avem doi factori cu acţiune directă care influenţează fenomenul economico-financiar „F” .

EXEMPLU : Folosim aceleaşi date ca şi în exemplul anterior.

24
a1 a 0 6 8
∆ F = F1 – F0 = − = − = 0,67 ;
b1 b0 5 15
Din care :
a0 a0 6 8
1) ∆ F(b) = − = − = 0,67
b1 b0 5 15

a1 a 0 12 8
2) ∆ F(a) = − = − = 0,4
b1 b1 10 10

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(b) + ∆ F(a) ;


0,67 = 0,67

⇒ ambii factori influenţează pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F”,


influenţa hotărîtoare avînd-o factorul „a”.

2. ÎN MĂRIMI RELATIVE (PROCENTUALE)

a0 a1
a F0 = F1 =
F= b b0 b1
; ;
a)- FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMĂRĂTOR

a1 a 0

F1 − F0 b1 b0
Calculăm ∆ F % = × 100 = × 100 ;
F0 a0
b0

Din care :
a1 a 0

b0 b0 a 
1) ∆ F % (a) = × 100 =  1 − 1 × 100 ,
a0  a0 
b0
a1 a1

b1 b0 a b 
2) ∆ F % (b) = × 100 = 1 ×  0 − 1 × 100 ;
a0 a 0  b1 
b0

Verificăm corelaţia :
∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b)

EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos :

ANUL a b F
0 8 15 8/15
25
1 12 10 6/5

ETAPA 1 – Considerăm că F este dat de raportul :


a 8 a 6
a F0 = 0 = = 0,53 F1 = 1 = = 1,2
F= b b0 15 b1 5
; ;
6 8

F1 − F0 5 15 ×100 = 1,2 − 0,53 ×100 = 125 %
∆F% = × 100 = ,
F0 8 0,53
15
Din care:

a1 a 0

b0 b0 a   12 
1) ∆F% (a) = × 100 =  1 − 1 × 100 =  − 1 × 100 = 50% ,
a0  a0  8 
b0
a1 a1

b1 b0 a b  12  15 
2) ∆F%(b) = × 100 = 1 ×  0 − 1 × 100 = ×  − 1 × 100 = 75% .
a0 a0  b1  8  10 
b0

Verificăm corelaţia : ∆ F% = ∆ F%(a) + ∆ F%(b) ;

125% = 50% + 75%

b) - FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMITOR

a0 a1
a F0 = F1 =
F= b b0 b1
; ;

a1 a 0

F1 − F0 b1 b0
Calculăm ∆ F % = × 100 = × 100
F0 a0
b0
Din care :
a0 a0

b1 b0 b 
1) ∆ F % (b) = × 100 =  0 − 1 × 100 ,
a0  b1 
b0

26
a1 a 0

b1 b1 b a 
2) ∆ F % (a) = × 100 = 0  1 − 1 × 100 .
a0 b1  a 0 
b0
Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (b) + ∆ F % (a)

EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos :

ANUL a b F
0 8 15 8/15
1 12 10 6/5

ETAPA 1 – Considerăm că F este dat de raportul :

a0 8 a1 6
a F0 = = 0,53 F1 = = = 1,2
F= b b0 15 b1 5
; = ;
6 8

F1 − F0 5 15 × 100 = 1,2 − 0,53 × 100 = 125%
∆F % = × 100 =
F0 8 0,53
15 ,
Din care:
a 0 a0

b1 b0 b   15 
1) ∆ F %(b) = × 100 =  0 − 1 × 100 =  − 1 × 100 = 50% ,
a0  b1   10 
b0
a1 a 0

b1 b1 b a  15  12 
2) ∆ F %(a ) = × 100 = 0  1 − 1 × 100 =  − 1 × 100 = 75% .
a0 b1  a 0  10  8 
b0
Verificăm corelaţia : ∆ F% = ∆ F%(a) + ∆ F%(b) ,

125% = 50% + 75% .

2.2.2.3 - METODA DETERMINĂRII ACŢIUNII IZOLATE A FACTORILOR


= se utilizează în cazul unui produs sau raport de factori;
= se foloseşte doar criteriul care afirmă că „substituirea factorilor are loc în mod succesiv
şi nu simultan”

Considerăm un produs de factori : F=axbxcxd

La timpul t0 , F0 = a0 b0 c0 d0
La timpul t1 , F1 = a1 b1 c1 d1
Variaţia fenomenului este dată de relaţia:

∆ F = F1 – F0 = a1 b1 c1 d1 - a1 b0 c0 d0 ,
27
Din care :
1) ∆ F(a) = a1 b0 c0 d0 - a0 b0 c0 d0 = ( a1 – a0 ) b0 c0 d0;

2) ∆ F(b) = a0 b1 c0 d0 - a0 b0 c0 d0 = a0 ( b1 – b0) c0 d0;

3) ∆ F(c) = a0 b0 c1 d0 - a0 b0 c0 d0 = a0 b0 ( c1 – c0 ) d0;

4) ∆ F(d) = a0 b0 c0 d1 - a0 b0 c0 d0 = a0 b0 c0 ( d1 – d0).

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) + ∆ F(c) + ∆ F(d) + R

R = mărime reziduală ce reprezintă :


a)-influenţa altor factori decît cei menţionaţi;
b)-influenţa interacţiunii factorilor a, b, c, d.

EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos :

ANUL a b c d F
0 8 15 20 4 9.600
1 12 10 22 5 13.200

ETAPA 1 : Modelul factorial este : F= axbxcxd

∆ F = F1 – F0 = 13.200 – 9.600 = 3.600 u.m.


Din care :
1) ∆ F(a) = (a1 – a0) b0 c0 d0 = (12 – 8) x 15 x 20 x 4 = 4.800 u.m.

2) ∆ F(b) = a0 (b1 – b0 ) c0 d0 = 8 (10 – 15) x 20 x 4 = - 3.200 u.m.

3) ∆ F(c) = a0 b0 (c1 – c0) d0 = 8 x 15 (22 – 20) x 4 = 960 u.m.

4) ∆ F(d) = a0 b0 c0 (d1 – d0) = 8 x 15 x 20 (5 – 4) = 2.400 u.m.

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) + ∆ F(c) + ∆ F(d) + R


3.600 = 4.800 + (-3.200) + 960 + 2.400 + R
3.600 = 4.960 + R R = - 1.360

2.2.2.4 - METODA CORELAŢIEI


= se utilizează în situaţia în care fenomenul economico-financiar este influenţat de o serie
de factori după modele economico-financiare de tip stochastic (statistic-probabilistic)
= relaţiile de influenţă sunt cu unul, doi sau mai mulţi factori, folosind în acest sens :

1) - regresia liniară cu un factor independent , y = ax + b ,


Unde x = factorul independent , y = fenomenul economico-financiar analizat;

28
2) - regresia liniară cu doi factori independenţi, y = a1x1 + a2x2
Unde x1, x2 = factori independenţi, y = fenomenul economico-financiar analizat;

n
3) - regresia liniară cu „n” factori independenţi, y = a 0 + ∑ a i xi ;
i =1

4) - regresie parabolică cu un singur factor independent, y = ax2 + bx + c ;

5) - regresie parabolică cu doi factori independenţi,


y = a0 + a1x1 + a11x12 + a2x2 + a22x22 + a12x1x2 ;

6) - regresie logartimică, y = ax b ;

7) - regresie semilogaritmică, y = ab x ;

b
8) - regresie hiperbolică, y =a+ .
x

a, b, c = parametrii de regresie şi se estimează (se determină) pe baza unor serii statistice,


folosind metoda „celor mai mici pătrate” ( = se calculează parametrii a, b, c, astfel
încît, suma pătratelor diferenţelor dintre fenomenul economico-financiar real şi cel
teoretic să fie cît mai mică)

În descrierea dependenţei dintre factorii de influenţă şi fenomenul economico-financiar


analizat sunt folosite o serie de regresii, iar intensitatea legăturii este dată de raportul sau de
coeficientul de corelaţie, calculaţi după relaţiile :

∑( y − y )
2
x
R yx = 1− ,
∑( y − y )
2

Ryx = raport de corelaţie folosit în cazul regresiilor nelineare; valoarea lui este cuprinsă
între 0 şi 1

Cu cât valoarea este mai apropiată de zero, cu atît demonstrează o legătură mai puţin
strânsă dintre factor şi fenomenul economico-financiar analizat. Cu cât valoarea este mai
apropiată de 1, cu atât demonstrează o legătură mai strânsă dintre factor şi fenomenul
economico-financiar analizat.

În cazul relaţiilor lineare, intensitatea legăturii dintre factori şi fenomenul analizat se


determină cu ajutorul coeficientului de corelaţie, calculat cu relaţia :

n∑ xy − ( ∑ x )( ∑ y )
R yx =
[n∑ x 2
][
− ( ∑ x ) n∑ y 2 − ( ∑ y )
2 2
],
Pentru valori apropiate de 1 şi (-1) avem o legătură strînsă între factori şi fenomen.
Pentru valori apropiate de zero avem o legătură mai puţin strânsă între factori şi fenomen.

29
Valoarea coeficientului de corelaţie cuprins între 0 şi (-1) semnifică existenţa unei
corelaţii inverse ⇒ mărirea factorului independent „x” contribuie la reducerea fenomenului
economico-financiar sau atunci când „x” scade, „y” creşte.
Atunci când raportul de corelaţie este cuprins între 0 şi 1 avem o legătură directă
⇒factorul „x” contribuie la creşterea lui „y”.

2.2.2.5 - METODA SCORURILOR


Presupune folosirea unui model de regresie lineară cu „n” factori independenţi de forma :
n
Z = a1 x1 + a 2 x 2 + .... + a n x n = ∑ ai xi ,
i =1
a1.....an = coeficienţi de regresie
x1.....xn = variabile independente (calculate sub forma ratelor)

STABILIREA SCORULUI = presupune parcurgerea următoarelor etape :


1) - alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două categorii de întreprinderi:
a) - falimentare sau aflate în dificultate;
b) - fără probleme financiare.
2) - compararea celor două grupe de întreprinderi, pe un interval de timp suficient de
mare, folosind o serie de indicatori economico-financiari;
3) - selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;
4) - elaborarea unui model linear al indicatorilor reprezentativi (funcţia scor).

Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului de faliment la un moment
dat.

2.2.2.6 - METODA RATELOR

RATA = reprezintă un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere economic, cu o
semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.

RATELE = se grupează în trei categorii :


a) - rate de structură = reprezintă contribuţia părţilor la formarea fenomenului;
b) - rate de eficienţă = reflectă corelaţia dintre efort şi efect:
1) - efect-efort :
– rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare;
- rata rentabilităţii resurselor consumate;
- rata rentabilităţii capitalurilor.
2) - efort-efect:
- ratele de eficienţă ale cheltuielilor;
- costul unitar.
c) - rate ale echilibrului financiar = reflectă corelaţiile dintre posturi sau grupe de posturi
din bilanţul contabil al întreprinderii (elementele din activ şi cele din pasiv ):
-rate de lichiditate;
-rate de solvabilitate.

30
2.3. ANALIZA DIAGNOSTIC

Noţiunea de DIAGNOSTIC este împrumutată din domeniul medicinei şi se referă la


determinarea cauzelor unei funcţionări normale sau anormale a organismului uman.
Prin analogie, şi în cazul întreprinderii, DIAGNOSTICUL se referă la identificarea
simptomelor disfuncţionalităţilor, elaborarea unei terapii, în urma căreia se produce însănătoşirea
sau readaptarea întreprinderii la condiţiile de funcţionare normală.
Diagnosticarea activităţii unei întreprinderi se realizează nu numai dacă întreprinderea are
probleme în funcţionarea normală. Se poate diagnostica şi activitatea unei întreprinderi care
funcţionează bine, în ideea de a-i îmbunătăţi performanţele.
Analiza diagnostic nu se limitează la radiografia şi aprecierea stării diferitelor fenomene,
ci constituie o parte organică a gestiunii previzionale, respectiv a managementului firmei.
Analiza diagnostic a unei întreprinderi poate fi realizată de conducerea întreprinderii cu
ocazia dării de seamă anuală, de organele specializate ale întreprinderii, de specialişti externi sau
de echipe mixte.

În analiza diagnosticului urmează să-şi găsească răspuns probleme ca :


a)-care sînt rezultatele activităţii întreprinderii ?
b)-dacă aceste rezultate sunt satisfăcătoare şi de ce ?
c)-cum au fost obţinute aceste rezultate ?
d)-care sunt performanţele întreprinderii şi obiectivele dorite ?
e)-ce măsuri trebuie întreprinse pentru ca aceste performanţe să ducă la atingerea
obiectivelor ?

În diagnosticarea întreprinderii este necesară parcurgerea următoarelor etape :


1 - identificarea problemelor ce trebuie analizate;
2 - stabilirea sistemului informaţional necesar;
3 - analiza şi prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă obiective,
stări, aprecieri.

De obicei, în funcţie de scop, diagnosticul poate fi limitat la unele probleme sau extins.
Acesta din urmă purtând denumirea de „diagnostic global”. În cazul diagnosticului global este
necesară o analiză de ansamblu a potenţialului economico-financiar a performanţelor realizate.

2.3.1- SISTEMUL DE INDICATORI

În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi, un rol deosebit îl are sistemul de indicatori


folosiţi în acest sens. Un sistem al indicatorilor operaţionali în analiza diagnostic poate fi
prezentat astfel :

1 - Indicatori ai potenţialului tehnico-economici:


a) - indicatori ai capacităţii de producţie;
b) - indicatori ai imobilizărilor corporale şi necorporale;
c) - indicatori ai activelor circulante;
d) - indicatori ai potenţialului uman;
e) - indicatori ai capacităţii de cercetare.
2 - Indicatori ai potenţialului financiar:
a) – capitalurile;
b) - patrimoniul net;
c) - fondul de rulment;
31
d) - lichiditatea generală şi parţială;
e) – trezoreria;
f) - autonomia financiară.
3 - Indicatori ai rezultatelor economico-financiare:
a) - cifra de afaceri;
b) - valoarea adăugată;
c) - profitul din exploatare;
d) - profitul curent;
e) - profitul fiscal;
f) - profitul net.
4-Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar:
a) - rata de eficienţă a mijloacelor fixe;
b) - rata de eficienţă a activelor circulante de exploatare;
c) - rata de eficienţă a cheltuielilor;
d) - viteza de rotaţie a activelor circulante;
e) - productivitatea muncii;
f) - rata rentabilităţii.

2.3.2 – CORELAŢII DE ECHILIBRU ŞI EFICIENŢĂ

De mare utilitate în diagnosticarea activităţii firmei sunt corelaţiile şi ratele de echilibru şi de


eficienţă. De exemplu :

1) - corelaţia dintre ritmul de creştere a productivităţii muncii (W) şi al salariului mediu anual
(Sm):
a) - indicele de creştere a productivităţii muncii (IW) > indicele de creştere al salariului
mediu (ISm)

Pr oductiaexe rcitiului Cheltuieli cusalariil e


W= Nr .mediudeper sonal , Sm =
Nr .mediudeper sonal

2) - corelaţia dintre indicatorii de volum ai producţiei;


3) - corelaţia dintre obligaţii şi creanţe;
4) - corelaţia dintre producţia exerciţiului (Qe) şi valoarea adăugată (Qa):
a) - indicele de creştere a producţiei exerciţiului (IQe) < indicele de creştere a valorii
adăugate (IQa) ⇒ întreprinderea funcţionează în condiţii normale
Qe = Qa + M
unde: M = cheltuielile cu consumurile intermediare

Capitalper manent (C p )
b) - rata activelor imobilizate , R Ai =
Activeimob ilizate ( Ai )

Acest raport poate lua valorile : mai mic sau egal decît 1 sau mai mare sau egal decît 1.
Dacă această rată este mai mare decît 1, avem un aspect pozitiv, întrucât capitalul
permanent acoperă în întregime activele imobilizate, iar întreprinderea îşi poate forma în acest
sens fondul de rulment necesar în vederea acoperirii activelor circulante, şi în mod deosebit a
stocurilor.
Dacă această rată este mai mică decît 1, atunci întreprinderea trebuie să treacă de urgenţă
la suplimentarea capitalului permanent.
32
Capitalpro priu (C pr )
c) - rata capitalului propriu , RC pr = ≥1
Capitalper manent (C p )

Existenţa unei asemenea rate pune în evidenţă gradul de dependenţă al întreprinderii de


alţi agenţi economici (inclusiv băncile). Dacă această rată, analizată în dinamică, tinde către zero,
înseamnă că întreprinderea are un grad mare de îndatorare (ca urmare a împrumuturilor
realizate).
Acest grad de îndatorare scade atunci când rata este către valoarea 1. Condiţia ideală este
ca rata capitalului propriu să fie egală cu 1. În această situaţie gradul de îndatorare este zero.
Cp = Cpr + Dml , unde Dml = datorii pe termen mediu şi lung

CAPITOLUL III . ANALIZA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII

3.1 - SISTEMUL INDICATORILOR VALORICI UTILIZAŢI

În teoria şi practica economică se folosesc o serie de indicatori economico-financiari


pentru a evalua rezultatele de producţie şi performanţele comerciale ale întreprinderii. Dintre
aceşti indicatori, amintim :

1. CIFRA DE AFACERI (CA)


= indicator economico-financiar fundamental, pe baza căruia se apreciază capacitatea
întreprinderii de a crea venituri din operaţiunile comerciale curente;
= face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare.

2. PRODUCŢIA MARFĂ OBŢINUTĂ DESTINATĂ LIVRĂRII ( Qf producţia fabricată)


= indicator cunoscut sub numele de „producţia marfă fabricată”;
= reprezintă rezultatul direct şi util al activităţii industriale productive, exprimând
valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, într-o perioadă de timp
şi care urmează a fi vîndute;
= pentru calcularea acestui indicator se folosesc informaţii din contabilitatea de gestiune a
întreprinderii, informaţii care sunt analizate static şi dinamic.
Modelul de calcul şi de analiză este:

Qf = Vpf + Vle + Vsp , unde Vle = valoarea lucrărilor executate;


Vsp = valoarea serviciilor prestate
Vpf = valoarea produselor fabricate (produse finite,
semifabricate, produse reziduale)

3. PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI (Qe producţia brută)


= reflectă, în expresie valorică, volumul total al activităţii de producţie desfăşurate de o
întreprindere, pe perioada unui exerciţiu financiar (01.01-31.12);
= este formată din :
a) - producţia vîndută Qv (cifra de afaceri exprimată în preţul de vînzare fără
TVA);
b) - variaţia producţiei stocate ∆ Qs;
c) - producţia imobilizată Qi (costul imobilizărilor corporale şi necorporale,
realizate în regie proprie);

33
= modelul de calcul şi analiză al acestui indicator este modelul de tip structural,
determinat de relaţia :
Qe = Qv + ∆ Qs + Qi

4. VALOAREA ADĂUGATĂ (VA)


= demonstrează capacitatea întreprinderii de a crea valoare (bogăţie);
= reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor de la terţi şi de aceea,
importanţa lui este deosebită;
Dacă, din punct de vedere al capacităţii de cuprindere a întregii activităţi a unei
întreprinderi, producţia exerciţiului are importanţa cea mai mare, din punct de vedere al
importanţei economico-financiare, valoarea adăugată are o importanţă mult mai mare decît
producţia exerciţiului.
VA = Qe – M , unde M = cheltuielile cu consumurile intermediare.
În analiza diagnostic, ea prezintă importanţă, pe de-o parte ca indicator de performanţă
economico-financiară, iar pe de altă parte, ca indicator al sistemului fiscalităţii.
Sintetic vorbind, în cazul firmelor cu activitate de producţie, valoarea adăugată se
determină prin scăderea din producţia exerciţiului a consumurilor intermediare (totalul
consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi).

5. VALOAREA ADĂUGATĂ NETĂ ( VAn)


= indicator sintetic fundamental
= exprimă valoarea nou creată într-o perioadă de timp
= se determină scăzînd din valoarea adăugată (VA) cheltuielile cu amortizarea (A)
În teoria şi practica economică acest indicator se mai numeşte şi „producţie netă”, adică
din punct de vedere structural.
VAn = VA – A sau VAn = Qe – ( M + A ) = Qe – M – A

3.2 - ANALIZA ACTIVITĂŢII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI

O asemenea analiză este necesară în activitatea oricărui agent economic, indiferent de


profilul acestuia, pentru a scoate în evidenţă evoluţia fenomenului în timp, informaţie necesară în
sesizarea modului de fundamentare a programelor de producţie şi comercializare, precum şi
stabilirea gradului de realizare a acestora. Se scot astfel în evidenţă, abaterile în mărime absolută,
cauzele acestora, precum şi măsurile care se impun pentru corectarea lor.
În analiza dinamicii activităţii unei întreprinderi se folosesc o serie de corelaţii. Sub
aspectul normalităţii pot fi întîlnite următoarele situaţii :
1) IQ ≥ IQ ,
v f IQv = indice cifra de afaceri (producţia vîndută);
IQf = indice producţie fabricată destinată livrării.
Între cei doi indici există egalitate, aceasta semnifică menţinerea ponderii imobilizărilor
băneşti în stocuri de produse finite.
Inegalitatea este consecinţa tendinţei de reducere a ponderii acestor imobilizări, ceea ce
înseamnă creşterea gradului de valorificare a producţiei fabricate.

2) I Q f 〉 I Qe , IQe = indice de creştere a producţiei exerciţiului.

Existenţa unei asemenea inegalităţi demonstrează creşterea mai rapidă a producţiei


fabricate destinate vînzării faţă de creşterea producţiei exerciţiului, ceea ce înseamnă un aspect
favorabil pentru întreprindere, deoarece sînt reduse stocurile.

34
3) I V A〉 I Qe , IVA = indice de creştere a valorii adăugate.

Qe = VA + M , M = cheltuieli cu consumuri intermediare (terţi).


Existenţa acestei corelaţii scoate în evidenţă reducerea cheltuielilor cu consumurile
intermediare sau, altfel spus, creşterea eficienţei acestor consumuri (printr-o valoare adăugată
mai mare ce revine la 1 leu cheltuială cu consumurile intermediare).

4) I VA ≠ I VAn
, IVAn = indice de creştere a valorii adăugate nete.
Aceasta înseamnă că există o variaţie a cheltuielilor cu amortizarea:
Va = Van + A , Van = Va – A

Pentru exemplificare să considerăm activitatea unei întreprinderi industriale cu profil


complex, prezentată în tabelul următor (în ce priveşte raportul dinamic) :

Realizat în Nivelul indicatorilor


perioada din perioada curentă
INDICATORI anterioară (mil. lei) INDICI % mil. lei
(mil. lei) Nivel Nivel
prevăzut realizat
1 2 3 4 5=3:2 6=4:2 7=4:3
Qv 13.060 16.978 19.590 130% 150% 115,4%
Qf 14.200 17.750 22.720 125% 160% 128%
Qe 15.800 18.170 25.596 115% 162% 140,9%
Va 10.500 13.860 14.700 132% 140% 106,1%
Van 9.250 12.025 12.785,5 130% 135% 103,8%

CONCLUZII :
Nivelurile realizate ale indicatorilor valorici reflectă depăşirea obiectivelor programate,
ceea ce demonstrează că în activitatea desfăşurată întreprinderea a mobilizat rezerve peste cele
prevăzute. Totuşi, s-au înregistrat aspecte care atestă neîncadrarea în nivelul proporţiilor
prevăzute prin program.
Astfel, deşi s-a prevăzut o reducere a ponderii imobilizărilor în stocuri de produse finite,
acestea însă au crescut, ceea ce înseamnă o reducere a gradului de valorificare a producţiei
fabricate.
Analiza poate fi aprofundată prin studierea cauzelor care au condus la înregistrarea
acestei situaţii (producţia fabricată suplimentar nu a avut desfacerea asigurată, crearea unor
stocuri finite şi valorificarea ulterioară a acestora la preţuri mai puţin avantajoase, etc).
În concluzie, obiectivele propuse de întreprindere nu au fost respectate.

3.3-ANALIZA RAPORTULUI STATIC ŞI A RAPORTULUI DINAMIC DINTRE


INDICATORII VALORICI

3.3.1-ANALIZA RAPORTULUI STATIC

Acest raport se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici şi permite
caracterizarea evoluţiei elementelor care îi separă pe aceşti indicatori.
Principalele rapoarte statice considerate sînt :

35
Qv
1) Raportul static dintre <, =, > 1 , unde Qv = cifra de afaceri (producţia vîndută);
Qf
Qf = producţia fabricată destinată livrării.
Acest raport reflectă modificarea stocurilor de produse finite.
Qf
2) Raportul static dintre <, =, > 1 , unde Qf = producţia fabricată destinată livrării;
Qe
Qe = creşterea producţiei exerciţiului.
Acest raport reflectă modificarea ponderii imobilizărilor în stocuri de producţie neterminată,
precum şi a consumului intern.
VA
3) Raportul static dintre <, =, > 1 , unde VA = creşterea valorii adăugate;
Qe
Qe = creşterea producţiei exerciţiului.
Acest raport reflectă modificarea ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate
de producţie.

Folosindu-ne de datele prezentate în tabel, rezultă, calculând aceste rapoarte statice, că,
deşi prin programul de activitate, comparativ cu perioada precedentă s-a estimat o creştere a
valorii rapoartelor statice, ca urmare a modificărilor pozitive ale elementelor care-i diferenţiază,
valorile obţinute se situează sub nivelul programat.
O situaţie favorabilă, de asemenea, este dată de faptul că veniturile realizate ale
indicatorilor valorici din perioada curentă se situează deasupra indicatorilor realizaţi din perioada
anterioară, ceea ce înseamnă că la nivelul întreprinderii s-a desfăşurat o activitate de producţie şi
comercializare eficientă.

3.3.2-ANALIZA RAPORTULUI DINAMIC

Acest raport se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici, luând ca bază de


comparaţie o perioadă anterioară. Principalele rapoarte dinamice sînt :

I Qv
1) Raportul dinamic dintre <, =, > 1;
IQf
unde, IQv = indicele cifrei de afaceri (producţia vîndută)
IQf = indicele producţiei fabricate destinată livrării
Acest raport reflectă relaţia care există între ritmul vînzărilor şi ritmul de fabricaţie.

IQf
2) Raportul dinamic dintre <, =, > 1 ;
I Qe
unde, IQf = indice producţia fabricată destinată livrării;
IQe = indice de creştere a producţiei exerciţiului.
Acest raport reflectă legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total
de activitate.

I VA
I Qe
3) Raportul dinamic dintre <, =, > 1 ;
unde IVA = indice de creştere a valorii adăugate;
IQe = indice de creştere a producţiei exerciţiului .

36
Acest raport reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor materiale,
respectiv a cheltuielilor cu consumurile intermediare.

Pentru exemplificare, considerăm tabelul următor:

INDICATORI PERIOADA DE PERIOADA CURENTĂ


BAZĂ PREVĂZUT REALIZAT
Qv 100 130 150
Qf 100 125 160
Qe 100 115 162
VA 100 132 140
VAn 100 130 135
IQv / IQf 1 1,040 0,9375
IQf / IQe 1 1,087 0,988
IVA / IQe 1 1,148 0,864
IVAn / IQe 1 1,130 0,833

Concluziile care se desprind pe baza raportului dinamic dintre indicatorii valorici scot în
evidenţă faptul că faţă de perioada precedentă s-au estimat modificări favorabile ale ritmurilor
elementelor care diferenţiază aceşti indicatori, dar în realitate situaţia este nefavorabilă, ceea ce
impune măsuri urgente de redresare a activităţii.

3.4 - ANALIZA CIFREI DE AFACERI

CIFRA DE AFACERI:
= un indicator sintetic fundamental ce caracterizează activitatea unei întreprinderi;
= exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi comerciale curente, măsurând în
felul acesta performanţele economice ale întreprinderii;
= practic, aceasta determină poziţia întreprinderii pe piaţă.

Există mai mulţi indicatori operaţionali în privinţa cifrei de afaceri :

1. CIFRA DE AFACERI NETĂ:


= este determinată din totalitatea veniturilor obţinute din vânzări de bunuri, lucrări şi
servicii aflate în categoria activităţilor curente ale întreprinderii, inclusiv subvenţiile
pentru exploatare, după ce s-au scăzut reducerile comerciale;
= acest indicator este cel mai des folosit în diagnosticarea activităţii unei întreprinderi.

2. CIFRA DE AFACERI MEDIE:


= venitul ce revine unei unităţi de produs sau serviciu;
= raportul dintre cifra de afaceri totală (Ca) şi volumul fizic al vînzărilor (Q):
CA
CA =
Q

3.CIFRA DE AFACERI MARGINALĂ


= variaţia cifrei de afaceri de la un nivel de bază la un nivel realizat;
= raportul dintre variaţia cifrei de afaceri (∆ CA) şi variaţia producţiei fizice vîndute, sau
câţi lei se obţin la o unitate de spor de producţie (∆ Q):

37
∆CA CA1 − CA0
CAm = =
∆Q Q1 − Q0

4. CIFRA DE AFACERI CRITICĂ


= evidenţiază pragul de rentabilitate al întreprinderii;
= reprezintă acel nivel al veniturilor realizat din vînzări necesar acoperirii în întregime a
cheltuielilor de exploatare:
Ch f
CAcr =
Ch :unde, Ch f = nivelul cheltuielilor fixe;
1− v
CA
Ch v
= cheltuieli variabile în total cifră de afaceri;
CA
Ch v = nivelul cheltuielilor variabile,

Exemplu :
CA = 25.420 mii lei; Ch f = 5.472 mii lei; Ch v = 12.520 mii lei
Ch f 5472
CAcr = = = 11484
Chv 12520 mii lei
1− 1−
CA 25420

CIFRA DE AFACERI se analizează în :


1-dinamică = de la o perioadă la alta pentru a scoate în evidenţă tendinţa acestui
indicator;
2-structural = pentru a pune în evidenţă elementele componente în sensul creşterii
acestora (vânzări de mărfuri, prestări servicii, producţie vândută);
3-factorial = pentru a scoate în evidenţă factorii care influenţează variaţia indicatorului
„cifră de afaceri”.

3.4.1 - ANALIZA DINAMICII CIFREI DE AFACERI

Pentru o anumită perioadă de timp, o asemenea analiză se realizează pe baza :


1 - variaţiei în mărimi absolute:
∆CA = CA1 − CA 0
2 - indicilor de creştere a cifrei de afaceri:
CA1 CA1
I CA = sau I CA = ×100 , cu bază fixă;
CA0 CA0
CA i CA i
I CA = sau I CA = ×100 , cu bază în lanţ.
CAi −1 CA i −1

3 - ritmului mediu anual de creştere :

 CAn 
R =  n −1 − 1 × 100 , unde: n = numărul anilor
 CA0 

38
Exemplu :
ANUL ANUL ANUL
2004 2005 2006
CIFRA DE AFACERI 12.430 14.040 18.520

 18520 
R =  − 1 ×100 = 22 %
 12430 
Studiul cifrei de afaceri pe o perioadă mai mare de timp oferă informaţii despre
activitatea întreprinderii şi tendinţa ei prin încadrarea acesteia sau a obiectului de activitate în
una dintre fazele ciclului de viaţă ale produsului: lansare, creştere, maturitate, declin.
Pentru o apreciere corectă a realităţii este necesară corectarea indicatorului de exprimare
valorică cu rata inflaţiei, altfel comparările sunt hazardate. Această corectare se face prin :
a) - deflatarea indicatorilor = cifra de afaceri corectată (reală) este de forma :
CAcrt
CA R = n −m
, unde: CA r = cifra de afaceri reală (corectată);
n −m
Ip n −m
CA crt = cifra de afaceri concretă;
Ip =indicele preţurilor.
b) - inflatarea indicatorilor = presupune actualizarea indicatorilor valorici la ultimul an al
perioadei implicate în analiză, conform relaţiei:
CARn −m = CAcrt n −m × Ip n / n −m

3.4.2 - ANALIZA STRUCTURALĂ A CIFREI DE AFACERI

Structura cifrei de afaceri evidenţiază ponderea deţinută de anumite elemente


componente în totalul încasărilor realizate de o întreprindere. Analiza structurală se poate realiza
pe diferite trepte :

1 - pe tipuri de activităţi = punând în evidenţă astfel contribuţia activităţilor unor întreprinderi la


realizarea cifrei de afaceri (producţie, prestări servicii, comerţ, turism);
2 - pe grupe de produse = se scot în evidenţă grupele de produse sau anumite produse care
contribuie la creşterea cifrei de afaceri;
3 - pe tipuri de clienţi = aceşti parteneri condiţionează dimensiunea şi performanţele activităţii
oricărei întreprinderi.

3.4.3 - ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI

Scopul analizei factoriale este acela de a determina factorii direcţi şi indirecţi care
influenţează variaţia cifrei de afaceri. Cifra de afaceri fiind un indicator valoric ce reprezintă
efectul, în analiza factorială vom depista factorii care influenţează pozitiv şi în sens favorabil şi
factorii care influenţează negativ şi în sens nefavorabil variaţia cifrei de afaceri.
Utilizatorii acestor informaţii sunt, în principal, agenţii economici, instituţiile
finanţatoare, acţionarii, statul, salariaţii.
Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în funcţie de obiectul de
activitate al întreprinderii (producţie, industrie, agricultură, prestări servicii, comerţ, turism).

39
3.4.3.1 - ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI ÎN CAZUL
ÎNTREPRINDERILOR CU ACTIVITATE DE PRODUCŢIE

3.4.3.1.1 - ÎN CAZUL PRODUCŢIEI DE NATURĂ INDUSTRIALĂ

Există mai multe modele factoriale de analiză a cifrei de afaceri : în raport cu forţa de
muncă, dotarea tehnică, volumul stocurilor, etc. Principalele tipuri de modele utilizate sunt :

a) - MODELUL FACTORIAL DE ANALIZĂ A CIFREI DE AFACERI CARE PUNE ÎN


EVIDENŢĂ CORELAŢIA DINTRE FORŢA DE MUNCĂ (NUMĂRUL MEDIU DE
PERSONAL) ŞI CIFRA DE AFACERI

Modelul factorial este următorul:

Qf CA
CA = N × × , unde: N s =numărul mediu de salariaţi;
Ns Qf
Qf
= productivitatea muncii;
Ns
CA
= gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Qf

Schema factorială corespunzătoare este:

∆CA

Ns Qf CA
Ns Qf

Determinarea acţiunii factorilor:


∆ Ca = Ca1 – Ca0 ,
Din care :
1. ∆CA ( Ns ) = Ns 1 ×
Qf 0
×
CA0
Qf 0
Qf
− Ns 0 × 0 ×
CA0
( Qf
= Ns 1 − Ns 0 × 0 × )
CA0
,
Ns 0 Ns 0 Qf 0 Ns 0 Qf 0
Qf 1 CA0 Qf CA0  Qf Qf  CA0
2. ∆CA (Qf / Ns ) = Ns 1 × × − Ns 1 × 0 × = Ns 1 ×  1 − 0  × ,
Ns 1 Qf 0 Ns 0 Qf 0  Ns 1 Ns 0  Qf 0
Qf 1 CA1 Qf CA Qf  CA CA0 
3. ∆CA(CA / Qf ) = Ns1 × × − Ns1 × 1 × 0 = Ns1 × 1 ×  1 − .
Ns1 Qf 1 Ns1 Qf 0 Ns1  Qf 1 Qf 0 

Se verifică dacă este respectată corelaţia:

40
∆ Ca = ∆ Ca(Ns) + ∆ Ca(Qf/Ns) + ∆ Ca(Ca/Qf)
Se observă că, orice modificare a unuia din cei trei factori cu acţiune directă exercită o
influenţă în acelaşi sens şi asupra CA. În anumite perioade, dacă indicele producţiei obţinute
destinate livrării (IQf) devansează indicele de creştere a numărului de personal (I Ns)) ⇒ IQf > INs,
productivitatea muncii va înregistra o creştere care se va reflecta favorabil şi asupra CA.
Dacă ritmul de creştere a CA este superior ritmului de creştere a producţiei obţinute
destinate livrării (ICa > IQf ), gradul de valorificare a producţiei marfă creşte, determinând şi o
creştere a CA.
În anumite perioade este posibil ca gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate să
înregistreze şi valori supraunitare, în situaţia în care întreprinderea vinde şi din producţia stocată
a anilor anteriori.

b) - MODEL FACTORIAL DE ANALIZĂ A CIFREI DE AFACERI ATUNCI CÂND LUĂM


ÎN CALCUL ŞI INFLUENŢA NUMĂRULUI MEDIU DE PERSONAL OPERATIV
(ANGAJAŢI DIRECT PRODUCTIVI)

N op Qf CA
CA = N s × × ×
Ns N op Qf

Pentru exemplificare folosim datele din tabelul de mai jos :

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN PERIOADA DINAMICĂ %


ANTERIOARĂ CURENTĂ (curent:anterior)×
100
Cifra de afaceri Ca 900.000 125.399 13,93
(mii lei)
Producţia marfă Qf 100.000 131.998 131,998
fabricată (mii lei)
Numărul mediu de Ns 100 110 110
personal
Ponderea personalului Nop/Ns 0,8 0,9 112,5
operativ
Productivitatea muncii Qf/Nop 1.250 1.333,33 106,66
(mii lei)
Număr mediu de Nop 80 99 123,75
personal operativ
Gradul de valorificare Ca/Qf 0,9 0,95 105,55
a producţiei fabricate

Determinarea acţiunii factorilor:

N op Qf CA
CA = N s × × ×
Ns N op Qf
∆CA = CA1 − CA 0 = 125.399 – 90.000 = 35.399 ,
Din care:
1. ∆CA ( Ns ) = ( Ns 1 − Ns 0 ) ×
Nop 0 Qf 0 CA 0
× × = (110 −100 ) × 0,8 ×1,250 × 0,9 = 9.000 ,
Ns 0 Nop 0 Qf 0

41
 Nop 1 Nop 0  Qf 0 CA0
2. ∆CA( Nop / Ns ) = Ns 1 ×  − ×
 × = 110 × (0,9 − 0,8) ×1,250 × 0,9 = 12 .375 ,
 Ns 1 Ns 0  Nop 0 Qf 0

Nop 1  Qf 1 Qf 0  CA 0
3.∆CA ( Qf / Nop ) = Ns 1 × ×
 Nop − Nop
×
 Qf = 110 × 0,9 × (1.333 ,33 −1.250 ) × 0,9 =
Ns 1  1 0  0

7.424 ,703

Nop 1 Qf 1  CA1 CA0 


4.∆CACA / Qf ) = Ns 1 × × × −  = 110 × 0,9 ×1.3333 .33 × (0,95 − 0,9) = 6.599 ,9835
Ns 1 Nop 1  Qf 1 Qf 0 
Se verifică corelaţia:

∆ C =A ∆ C ( NA) s+ ∆ C ( NA o/ Np )s+ ∆ C (QA/fN o) +p ∆ C (CA/AQ ) f


35.399 = 9.000 + 12.375 + 7.424,7 + 6.599,9835

Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă, âatât din punct de vedere
cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.

c) - MODEL FACTORIAL DE ANALIZĂ A CIFREI DE AFACERI DAT DE RELAŢIA:

CA = Ns × Nz × Nh ×Wh ,
unde: Ns = numărul mediu de salariaţi;
Nz = numărul mediu de zile lucrate într-un an de un salariat;
Nh = numărul mediu de ore lucrate într-o zi de un salariat;
Wh = productivitatea orară.

Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă, atât din punct de vedere
cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.

T = Ns × Nz × Nh , T = fondul de timp de muncă al întreprinderii exprimat în ore

t = Nz × Nh , t = timpul mediu de muncă al unui salariat;

Wz = Nh ×Wh , Wz = productivitatea medie zilnică pe un salariat;

Wa = N z ×W z , Wa = productivitatea anuală pe un salariat.

d) - MODELE DE ANALIZĂ CARE EXPRIMĂ CORELAŢIA DINTRE POTENŢIALUL


TEHNIC ŞI CIFRA DE AFACERI
42
Mf Qf CA
1. CA = Ns × × × , unde:
Ns Mf Qf
Ns = numărul mediu de salariaţi;

Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;

Mf
= dotarea tehnică sau înzestrarea tehnică a muncii (cîte mijloace revin pe un
Ns
salariat);

Qf
= eficienţa utilizării mijloacelor fixe sau valoarea producţiei fabricate destinate
Mf
vînzării la 1 leu mijloc fix;

CA
Qf
= gradul de valorificare a producţiei fabricate.

,
Mf Mf Qf CA
2. CA = Ns × × × × , unde:
Ns Mf Mf , Qf

,
Mf
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;
Mf

,
Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive.

∆CA

Ns Mf Mf
,
Qf CA
.
Ns Mf Mf Qf

După cum se poate observa, cel de-al doilea model factorial este o formă dezvoltată a
primului. În orice întreprindere nu toate mijloacele fixe sunt direct productive, de aceea este
necesar să se pună în evidenţă ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe
şi influenţa pe care o exercită această pondere asupra variaţieicifrei de afaceri.
Gradul de înzestrare tehnică este pentru întreprindere un indicator important care reflectă
materializarea efortului investiţional pe care întreprinderea l-a făcut. Acest grad de dotare tehnică
trebuie analizat însă în dinamică şi corelat cu indicatorul CA, deoarece există situaţii când
ponderea mijloacelor fixe direct productive este redusă în total mijloace fixe, ca urmare a unor
dezafectări de secţii, sectoare, ateliere, dar şi ca urmare a unor deficienţe în sistemul de
aprovizionare tehnico-materială.
Compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe reflectă ponderea mijloacelor fixe direct
productive în totalul mijloacelor fixe şi se recomandă ca în analiza în dinamică a acestui

43
indicator (raport) să se aprecieze pozitiv dacă valorile lui tind către 1, ceea ce ar însemna că toate
mijloacele fixe ar fi productive.

Pentru exemplificarea modelului factorial de analiză a CA care stabileşte corelaţia dintre nivelul
acesteia şi dotarea tehnică ne folosim de datele prezentate în tabelul următor :

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN PERIOADA DINAMICĂ %


DE BAZĂ (curent:anterior)
ANTERIOARĂ CURENTĂ ×100
Cifra de afaceri CA 37.406,25 42.000 112,28
(mii lei)
Producţia marfă Qf 39.375 10.000 101,58
fabricată (mii lei)
Numărul mediu de Ns 105 100 95,23
personal
Valoarea medie anuală __ 483 490 101,45
a mijloacelor fixe Mf
(mil.lei)
Valoarea medie anuală __ 289,8 343 118,36
a mijloacelor fixe direct Mf’
productive (mil.lei)
Productivitatea (mii lei) Qf / Ns 375 400 106,67
Gradul de înzestrare Mf / Ns 4,6 4,9 106,52
tehnică a muncii
(mil. lei)

Ponderea mijloacelor Mf’ / Mf 0,6 0,7 116,67


fixe direct productive
în total mijloace fixe
Randamentul Qf / Mf’ 135,87 116,62 85,83
mijloacelor fixe direct
productive
Cifra de afaceri medie CA / Qf 0,95 1,05 110,52
la 1 leu producţie
fabricată (lei)

Mf Mf , Qf CA
Model : ∆ CA = Ns × × × ×
Ns Mf Mf , Qf

∆ Ca = Ca1 – Ca0 = 42.000 – 37.406,25 = 4.593,75 mil lei , din care :

( )
,
Mf 0 Mf 0 Qf 0 CA0
1. ∆CA( Ns ) = Ns 1 − Ns 0 × × × ,
× = (100-105) x 4,6 x 0,6 x 0,95 x 135,87
Ns Mf 0 Mf 0 Qf 0
= -178,25 mil lei

44
 Mf 1 Mf 0  Mf 0, Qf 0 CA 0
2. ∆CA( Mf / Ns ) = Ns 1 ×  − × × × = 100 x (4,9-4,6) x 0,6 x 135,87 x 0,95
 Ns 1 Ns 0  Mf 0 Mf 0, Qf 0
= 2.323,37 mil. lei

Mf 1  Mf , Mf 0,  Qf 0 CA 0
3. ∆CA ( Mf = Ns 1 × × 1 − × × = 100 x 4,9 x (0,7-0,6) x 135,87 x 0,95
Ns 1  Mf 1 Mf 0  Mf 0, Qf 0
,
/ Mf )

= 6.324,74 mil. lei

Mf 1 Mf 1,  Qf Qf 0  CA 0
4. ∆CA ( Qf = Ns 1 × × × 1 − ×
/ Mf ) ,
Ns 1 Mf 1  Mf 1, Mf 0,  Qf 0 =100 x 4,9 x 0,7 (116,62-135,87) x 0,95

= -6.272,61 mil

Mf 1 Mf 1, Qf 1  CA CA0 
5. ∆CA(CA / Qf ) = Ns 1 × × × ×  1 −  = 100 x 4,9 x 0,7 x 116,62 (1,05-0,95)
Ns 1 Mf 1 Mf 1
,
 Qf 1 Qf 0 
= 4.000 mil lei

Verificăm corelaţia :

∆ Ca = ∆ Ca(Ns) + ∆ Ca(Mf/Ns) + ∆ Ca(Mf”/ Mf) + ∆ Ca(Qf/Mf’) + ∆ Ca(Ca/Qf)

4.593,75 = - 1.781,25 + 2.323,37 + 6.324,74 – 6.272,61 + 4.000

4.593,75 = 4.593,75

CONCLUZII :
Se constată o creştere a CA comparativ cu baza de raportare, cu 4.593,75 mil lei, adică
12,28%.
1- Reducerea numărului de angajaţi cu 5 persoane în condiţiile menţinerii constante a
celorlalţi factori de influenţă, a determinat în mod justificat şi o diminuare a CA cu 1.781,25 mil
lei. Scăderea numărului de salariaţi poate avea cauze diferite :

a)-restructurarea activităţii prin creşterea gradului de dotare tehnică;


b)-pensionări;
c)-transferuri;
d)-restrîngerea activităţii.
Asemenea cauze diferă de la o întreprindere la alta.
2 - Comparativ cu perioada de bază, gradul de înzestrare tehnică a crescut şi s-a reflectat
favorabil asupra Ca, în sensul creşterii acesteia cu 2.323,37 mil lei.. Din datele prezentate în tabel
se observă că înzestrarea tehnică a crescut pe de o parte, datorită efectuării de noi investiri, iar pe
de altă parte, ca urmare a reducerii numărului de personal.
3 - Structura mijloacelor fixe s-a modificat în direcţia creşterii ponderii celor direct
productive cu 10%. Aceasta a influenţat CA pozitiv şi în sens favorabil cu 6.324,74 mil lei.
4 - Randamentul mijloacelor fixe s-a diminuat cu 14,17% în anul curent faţă de anul
anterior, ceea ce a însemnat o influenţă negativă şi în sens nefavorabil asupra CA de 6.272,61
mil lei. O astfel de stare pe termen lung conduce la creşterea costurilor de producţie şi la
diminuarea principalilor indicatori economico-financiari.
45
5 - Gradul de valorificare a producţiei obţinute destinat vînzării a crescut cu 0,52%
deoarece în perioada curentă societatea a vîndut produse şi din stocurile perioadei precedente.

Pentru exemplificarea modelului 2, ne folosim de datele prezentate în tabelul următor:

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN PERIOADA DINAMICĂ


ANTERIOARĂ CURENTĂ (%)
(curent:
anterior)×100
Cifra de afaceri (mii lei) Ca 114.912.000 119.342.450 103,85
Producţia marfă fabricată Qf 120.960.000 132.602.730 109,62
(mii lei)
Numărul mediu de personal Ns 400 390 97,5
Valoarea medie anuală a __ 6.000.000 6.500.000 108,33
mijloacelor fixe (mii lei) Mf
Valoarea medie anuală a __ 4.800.000 5.525.000 115,10
mijloacelor fixe direct Mf’
productive (mii lei)
Productivitatea Qf / Ns 302.400 340.007 112,436
Gradul de înzestrare tehnică a Mf / Ns 15.000 16.667 111,11
muncii (mii lei)
Ponderea mijloacelor fixe Mf’ / Mf 0,8 0,85 106,25
direct productive în total
mijloace fixe
Randamentul mijloacelor fixe Qf / Mf’ 25,2 24 95,23
direct productive (lei)
Cifra de afaceri medie la 1 leu Ca / Qf 0,95 0,9 94,73
producţie fabricată (lei)

Model :

,
Mf Mf Qf CA
∆CA = Ns × × × ×
Ns Mf Mf , Qf

e) - MODELE CARE EXPRIMĂ CORELAŢIA DINTRE CIFRA DE AFACERI ŞI GRADUL


DE ASIGURARE A RESURSELOR UMANE (FORŢA DE MUNCĂ) CU ACTIVELE
CIRCULANTE (STOCURI DE MATERII PRIME)

St CA
CA = Ns × × , unde St= stocuri;
Ns St
St
= volumul stocurilor ce revin în medie pe un salariat sau
Ns
gradul de asigurare cu stocuri a angajaţilor;
CA
= viteza de rotaţie a stocurilor;
St
CA
= viteza de circulaţie a activelor circulante.
Ac

46
Într-o asemenea analiză este important să cunoaştem nu numai volumul stocurilor ce
revin pe un salariat, ci şi structura acestora.
Stocurile de resurse materiale reprezintă un element esenţial în procesul de producţie,
atâta timp cât ele sunt optim dimensionate.
Depăşirea unui anumit nivel poate crea serioase probleme de trezorerie întreprinderii,
pentru că înseamnă imobilizări băneşti nejustificate. În practica curentă se întâlneşte categoria de
stocuri supranormative (acele stocuri create peste necesarul optim).
Stocurile supranormative se împart şi ele în 2 categorii :
1-stocuri cu mişcare lentă;
2-stocuri fără mişcare.

O asemenea viteză de rotaţie oferă o imagine asupra eficienţei muncii, a calităţii şi


structurii stocurilor.
Corelaţiile realizate prin analiza factorială între CA, numărul mediu de salariaţi, valoarea
medie a mijloacelor fixe şi stocurile medii evidenţiază în fapt contribuţia potenţialului intern al
întreprinderii la realizarea obiectului de activitate.

f) - MODELE FACTORIALE CARE EXPRIMĂ CORELAŢIA DINTRE VOLUMUL


PRODUCŢIEI VÂNDUTE ŞI CIFRA DE AFACERI

Modelele factoriale utilizate sînt construite în cazul în care avem :


1-producţie omogenă
2-producţie neomogenă
A) – În situaţia în care avem de-a face cu grupe de produse omogene, în care se calculează
producţia vîndută, se foloseşte următorul model factorial :

CA =Q × p , unde:
Q = producţia grupei respective de produse;
p = preţul mediu de vînzare pe unitatea de produs.

p=
∑ g i × pi , unde:
100
gi = structura producţiei pe tipuri de produse;
pi = preţul mediu de vînzare pe unitatea de produs pe tipuri de
produse .

Modelul factorial devine:

CA = Q × p = Q ×
∑g i pi
,
100
Cu schema factorială:

∆CA

Q p

gi pi

47
B ) – În situaţia în care producţia nu are caracter omogen :

n
CA = ∑ q vi × pi , unde qvi = volumul producţiei vîndute pentru produsele de tip „i”.
i =1

3.4.1.2 -ANALIZA FACTORIALĂ A CA ÎN CAZUL FIRMELOR DIN COMERŢ ŞI TURISM

1) – Model factorial care exprimă corelaţia dintre CA şi suprafaţa reţelei comerciale :

CA
CA = Sc × , unde Ca = suprafaţa medie de vînzare;
Sc

CA
= CA exprimată valoric la o unitate de suprafaţă de vînzare.
Sc

2) - Model factorial ce exprimă corelaţia dintre CA şi unităţile cu activitate turistică:

CA
CA = Nt × , unde Nt = numărul de turişti;
Nt

CA
= încasările medii pe un turist .
Nt

APLICAŢIA 1 – Să considerăm o întreprindere industrială cu profil complex care produce 5


grupe de produse. Datele necesare sunt prezentate în tabelul următor :

Produse Cifra de afaceri realizată în Indice de Cifra de Indicele


perioada creştere a afaceri preţurilor
Anterioară Curentă producţiei recalculată Ip
vîndute
(Iqv)
A 700 900 1,2 840 1,0714
B 1.300 1.600 1,05 1.365 1,172
C 1.100 1.200 1,01 1.111 1,0801
D 500 400 0,5 250 1,6
E 100 50 0,8 80 0,625
TOTAL 3.700 4.150 0,985 3.646 1,138

Cifra de afaceri realizată în perioada anterioară: CA 0 = ∑q v 0 × p 0


Cifra de afaceri realizată în perioada curentă: CA1 = ∑q v1 × p1

Cifra de afaceri recalculată este dată de producţia fizică realizată în anul curent ori cea
exprimată în preţuri medii de vînzare ale anului anterior : Σ qv1 x p0
48
I qv =
∑q v1 × p0
⇒ Σ qv1 x p0 = Iqv x Σ qv0 x p0
∑qv0 × p0

Modelul de analiză : CA = ∑q vi × pi

∆CA

qv i pi

∆ Ca = Ca1 - Ca0 = 4.150 – 3.700 = 450 mil lei din care :

1) ∆CA ( qv ) = ∑q v1 × p 0 − ∑q v 0 p 0 = 3.646 – 3.700 = - 54 mil lei

⇒ volumul fizic al producţiei vîndute a influenţat negativ variaţia CA;

2) ∆CA ( p ) = ∑q v1 p1 − ∑q v1 p 0 = 4.150 – 3.646 = 504 mil lei

⇒ preţul de vînzare a influenţat pozitiv variaţia CA şi favorabil.

Verificăm corelaţia : ∆CA = ∆CA ( qv ) + ∆CA ( p ) , 450 = - 54 + 504

CONCLUZII :
CA a crescut cu 450 mil. lei comparativ cu anul anterior, ceea ce înseamnă în mărimi
relative o creştere de 12,16%. La această variaţie au contribuit 2 factori cu acţiune directă :
volumul fizic al producţiei şi preţul de vânzare. Din calculele efectuate rezultă că variaţia
pozitivă a CA s-a datorat în exclusivitate influenţei preţului de vânzare.
Volumul fizic al producţiei vândute s-a redus la nivelul societăţii cu 1- 0,985 = 0,015
adică cu 1,5% , iar în condiţiile menţinerii constante a preţurilor de vânzare a determinat în mod
justificat o diminuare a CA cu 54 mil lei.
Analizând evoluţia vânzărilor (CA) pe grupe de produse (A, B, C, D, E) se constată că la
grupele D şi E volumul fizic al vânzărilor s-a diminuat semnificativ cu 50% şi, respectiv 20%,
anulând efectul favorabil al celorlalte 3 grupe de produse, ceea ce a însemnat o influenţă negativă
şi nefavorabilă ( - 54 mil lei). Printre cauze pot fi menţionate :
a)-reducerea cererii pentru anumite categorii de produse;
b)-apariţia unor produse de substituţie;
c)-creşterea concurenţei;
d)-creşterea preţurilor de vânzare peste nivelul mediu al sectorului de activitate.
Cel de-al doilea factor, preţul de vânzare (factor calitativ) a influenţat direct şi în sens
favorabil CA cu 504 mil lei. Preţul de vînzare a crescut pe ansamblul celor 5 grupe de produse cu
13,8% (1,138 – 1 = 0,138)
La produsul D este posibil ca majorarea preţului de vânzare cu 60% să fi generat
diminuarea volumului vânzărilor şi implicit a CA, ca urmare a reducerii cererii.
La produsul E se observă că, deşi preţul de vânzare s-a diminuat cu 37,5% volumul fizic
al producţiei s-a redus cu 20%. Rezultă că pentru această categorie cererea de asemenea produse
se află în declin.

49
La celelalte 3 produse (A, B, C) nu se impune o analiză de detaliu, deoarece creşterile de
preţuri nu au afectat substanţial volumul fizic al producţiei, produsele respective având în
continuare căutare pe piaţă.

Căi de creştere a CA :
a)-diversificarea producţiei, ofertei;
b)-asigurarea unui raport optim între calitate-preţ;
c)-îmbunătăţirea imaginii firmei prin acţiuni promoţionale;
d)-prospectarea pieţei;
e)-practicarea unor preţuri sub nivelul concurenţei;
f)-fidelizarea clienţilor;
g)-asigurarea unor servicii suplimentare;
h)-certificarea produselor cu standardele internaţionale.

3.4.4. EFECTELE MODIFICĂRII CIFREI DE AFACERI ASUPRA PRINCIPALILOR


INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

1) - Influenţează profitul brut:


Pb
Pb = CA ×
CA

2) - Influenţează cheltuielile salariale :


Chs
Chs = CA ×
CA

3) - Influenţează rata rentabilităţii economice:


Pb
CA ×
Pb CA ×100
Re = ×100 =
Activetota le At

4) - Influenţează viteza medie de rotaţie a activelor circulante:


Ac
Vr = × T , unde: T = perioada de analiză (1 an, 1 trimestru, 1 lună)
CA

5) – Influenţează eficienţa muncii


Pb
CA ×
Pb CA
Em = =
Ns Ns

6) - Influenţează suma cheltuielilor totale:


C
C = CA ×
CA

3.4.5. ANALIZA COTEI DE PIAŢĂ


50
În determinarea cotei de piaţă a activităţii unei întreprinderi, un rol important îl are
indicatorul valoric „cifra de afaceri”. Cota de piaţă se calculează în baza a 2 indicatori :
a)-cota de piaţă absolută (sau globală);
b)-cota de piaţă relativă.

COTA DE PIAŢĂ ABSOLUTĂ (GLOBALĂ) = reprezintă raportul dintre cifra de afaceri pe


care o înregistrează întreprinderea şi suma totală a cifrelor de afaceri înregistrate de
întreprinderile cu profil asemănător:

CAi
C abs = ×100
∑CAi
Evaluarea cotei de piaţă absolute depinde, pe de o parte, de dinamismul sectorului de
activitate, iar pe de altă parte de satisfacţia clienţilor.
Cota de piaţă absolută poate creşte dacă ritmurile de creştere ale sectorului de activitate şi
ale întreprinderii sunt pozitive, însă dinamica cifrei de afaceri a întreprinderii este mai mare decît
dinamica cifrei de afaceri a sectorului.
Cota de piaţă a întreprinderii poate să crească şi în condiţiile în care ritmul de creştere al
sectorului este negativ sau nul, iar ritmul de creştere al cifrei de afacere al întreprinderii este
pozitiv.
Cota de piaţă absolută poate să crească şi în situaţia în care ritmul de creştere al activităţii
sectorului este negativ şi ritmul de creştere al activităţii întreprinderii este de asemenea negativ,
însă ritmul de creştere al întreprinderii este mai mare.

COTA DE PIAŢĂ RELATIVĂ = acest indicator poziţionează activitatea unei întreprinderi în


raport cu principalii lideri din domeniul de activitate:

CAi
CAi C =
C rel = ×100 sau rel 3
,
CA L ∑ CA
i =1
Li

unde: CA i = cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe


piaţă;
3

∑CA
i =1
Li = cifra de afaceri a primilor trei concurenţi de pe piaţă.

3.5. ANALIZA VALORII ADĂUGATE

Scopul principal al activităţii oricărei întreprinderi este acela de a crea profit, de a crea
produse care au o piaţă sigură de desfacere, realizate în condiţii de profitabilitate.

VALOAREA ADĂUGATĂ:
= un indicator sintetic fundamental care exprimă o valoare nou creată
= reprezintă bogăţia unei întreprinderi şi rezultă din activitatea de ansamblu a acesteia din care
se deduc cheltuielile materiale;
= se determină în raport cu două metode :
1-metoda indirectă
2-metoda directă
51
1-METODA INDIRECTĂ
= conform acestei metode, valoarea adăugată se calculează ca diferenţă dintre producţia
exerciţiului (Qe) şi cheltuielile cu consumurile intermediare (M) :
VA = Qe – M
Un indicator complementar de analiză a activităţii unei întreprinderi este valoarea
adăugată netă (întâlnit în unele domenii de activitate şi sub numele de „producţia netă”). Acest
indicator se determină tot în mod indirect, ca diferenţă între producţia exerciţiului (Qe) şi
cheltuielile materiale (M), la care se adaugă amortizarea (A):
VA netă = Qe – (M + A)
Indicatorul valoarea adăugată se analizează în dinamică, structural şi factorial.

2-METODA DIRECTĂ (metoda aditivă)


= care mai reprezintă şi metoda elementelor constitutive, valoarea adăugată
determinându-se ca sumă a elementelor componente :salariile şi contribuţia privind asigurările şi
protecţia socială, amortizarea, provizioanele aferente activităţii de exploatare, dobînzile,
impozitele şi taxele (mai puţin impozitul pe profit), rezultatul exploatării recalculat (aferent cifrei
de afaceri din care se scad dobânzile).

3.5.1-ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII VALORII ADĂUGATE

Analiza dinamicii valorii adăugate pune în evidenţă creşterea sau descreşterea acestui
indicator sau a elementelor componente în raport cu o perioadă considerată „bază”.

Pentru efectuarea unei analize în dinamică se calculează o serie întreagă de indicatori


valorici conform modelului din tabelul următor :

NR INDICATORI NIVEL DE NIVEL STRUCTURA MODIFICAREA INDICI


COMPARAŢIE EFECTIV VA ABSOLUTĂ (%)
0 1
1 Cheltuieli cu
salariile
personalului
2 Cheltuieli
privind
asigurările şi
protecţia
socială
3 Cheltuieli cu
personalul
(1+2)
4 Cheltuieli cu
amortizările şi
provizioanele
5 Cheltuieli cu
impozite, taxe
şi vărsăminte
asimilate (mai
puţin
52
impozitul pe
profit)
6 Cheltuieli cu
dobînzile
7 Rezultatul
exploatării
recalculat
8 Valoarea
adăugată
(3+4+5+6+7)

Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi la modificarea valorii


adăugate se compară indicii acestora cu indicele valorii adăugate şi respectiv cu indicele
volumului total de activitate (al producţiei exerciţiului).
Dacă se constată că indicele unui element component al valorii adăugate este mai mic
decât indicele valorii adăugate, atunci se înregistrează o scădere a ponderii elementului în
valoarea adăugată şi invers, dacă indicele unui element este mai mare decât indicele valorii
adăugate se înregistrează o creştere a ponderii acelui element în valoarea adăugată totală.
La nivel de întreprindere se consideră că situaţia este normală atunci când scade ponderea
elementelor de natura cheltuielilor şi creşte ponderea elementelor de natura profitului din
activitatea de exploatare.

Valoarea adăugată se mai analizează şi sub forma unor indicatori sau rate specifice cum ar fi :

a) - Rata medie a valorii adăugate aferente cifrei de afaceri :


= pune în evidenţă ponderea pe care o reprezintă valoarea adăugată în totalul activităţii
întreprinderii :

VA
RVA = ×100
CA
= această rată se analizează în dinamică şi din punct de vedere factorial;
= evoluţia crescătoare a acestui indicator de la o perioadă la alta scoate în evidenţă o
activitate favorabilă pentru întreprindere;
= reprezintă şi un grad de integrare pe verticală a întreprinderii cu activităţile de producţie
şi comercializare;
= se mai poate calcula şi prin raportarea acesteia la producţia exerciţiului:
VA
RVA = ×100
Qe

Un asemenea indicator caracterizează gradul de integrare al activităţii întreprinderii pe


verticală cu activitatea specifică de producţie.

b) - Rate de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate:


= se calculează prin raportarea diferitelor elemente componente ale valorii adăugate la
valoarea adăugată totală.

c) - Rata valorii adăugate la 1.000 lei active imobilizate:

53
= reprezintă un indicator al eficienţei economice deoarece ne arată câtă valoare adăugată
revine la 1.000 lei active imobilizate (Ai); valoarea adăugată reprezintă efectul, iar activele
imobilizate reprezintă efortul:
VA
RVA = ×100
Ai

3.5.2 - ANALIZA FACTORIALĂ A VALORII ADĂUGATE

În teoria şi practica economică se folosesc mai multe modele de analiză factorială a


valorii adăugate, cum ar fi :

1) - Pornind de la metoda de calcul indirectă


 M 
VA = Qe − M = Qe × 
1 − Qe 
 = Qe × va , unde:
 
va = valoarea adăugată la 1 leu Qe (producţia exerciţiului)

Acestui model i se ataşează următoarea schemă factorială :

∆VA

Qe va

T Wh gi vai

Ns t

T = consum de timp total;


Wh = productivitatea medie orară;
t = timp de muncă ce revine pe un salariat;

gi = structura Qe pe produse sau pe tipuri de activităţi;

vai = valoarea adăugată la 1 leu Qe pe produse sau pe tipuri de activităţi;

 M   Qe − M  VA
VA = Qe − M = Qe × 1 −  = Qe ×   = Qe × = Qe × va ;
 Qe   Qe  Qe

54

VA = Qe − M = Qe × 
M 
( ) [( ) ]
 = Qe × va = T ×W h × va = Ns × t ×W h × va = Qe × ( gi × vai )
1 − Qe 
 

2) - Model factorial de analiză a valorii adăugate atunci când se stabileşte corelaţia dintre
utilizarea resurselor umane (Ns) şi evoluţia indicatorului valoarea adăugată:

Qe VA
VA = Ns × × = Ns ×W a × va , unde:
Ns Qe
Wa = productivitatea anuală medie.

Schema factorială este următoarea:

∆VA

Ns Wa va

Ns Qe gi vai

3) - Pornind de la corelaţia dintre resursele umane şi dotarea tehnică:

Qe Mf VA
VA = Ns × × × = Ns ×Wa ×qe ×e , unde:
Ns Qe Mf

qe = mijloace fixe la 1 leu Qe (producţia exerciţiului)

e = eficienţa utilizării mijloacelor fixe

∆VA

Ns Wa qe e

Ns Qe Qe Mf

4) - Modelul factorial este dat de relaţia următoare:


Mf M,f Qe VA
VA = Ns × × × × , unde:
Ns Mf ,
M f Qe

M, f = volumul mediu al mijloacelor fixe direct productive;


55
Mf
= dotarea tehnică;
Ns

M,f
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;
Mf

Qe
= eficienţa utilizării mijloacelor fixe direct productive;
M,f

VA
Qe
= gradul de valorificare al producţiei exerciţiului (Qe).

EXEMPLU - Pentru exemplificare să considerăm o întreprindere din domeniul industrial, a


cărei activitate privind principalii indicatori economico-financiari este prezentată în
tabelul următor :

Nr. Indicatori Simbol Realizat în perioada Indici


Crt. Anterioară Curentă (%)
1. Producţia exerciţiului Qe 39.312 41.400 105,31
(mil. lei)
2. Cheltuieli cu M 13.759,2 14.076 102,30
consumurile
intermediare (mil lei)
3. Valoarea adăugată VA 25.552,8 27.324 106,93
(mil. lei)
4. Timpul total de T 196.560 184.000 93,61
muncă (ore)
5. Numărul mediu de __ 105 100 95,23
personal (nr.) Ns
6. Numărul mediu de _ 1.872 1.840 98,3
ore pe salariat (nr.) t
7. Productivitatea medie __ 0,2 0,225 112,5
orară (mil. lei) Wh
8. Valoarea adăugată __ 0,65 0,66 101,53
medie la 1 leu va
producţia exerciţiului
(lei)
9. Valoarea adăugată __ - 0,645 x
medie recalculată la 1 va
leu producţia
exerciţiului (lei)

Modelul factorial este următorul:

(
VA = Qe ×va = T ×W h ×va )
∆ VA = VA1 – VA0 = 27.324 – 25.552,8 = 1.771,2 mil lei
Din care:
56
1. ∆VA ( Qe ) = Qe 1 × va 0 − Qe 0 × va 0 = ( Qe 1 − Qe 0 ) × va 0 = (41.400 – 39.312)x0,65= 1.357,2 mil lei

Din care :

1.1 ∆VA (T ) = T1 ×W h0 ×va 0 −T0 ×W h0 ×va 0 = (T1 −T0 )W h0 ×va 0 = (184.000 – 196.560) x 0,2
x 0,65 = - 1.632,8 mil lei

Din care :

1.1.1 ∆VA ( Ns ) = Ns 1 ×t 0 ×W h0 ×va 0 − Ns 0 ×t 0 ×W h0 ×va 0 = ( Ns 1 − Ns 0 ) ×t 0 ×W h0 ×va 0 =


= (100 – 105) x 1.872 x 0,2 x 0,65 = - 1.216,8 mil lei

1.1.2 ∆VA ( t ) = Ns 1 ×t1 ×W h0 × va 0 − Ns 1 ×t 0 ×W h0 × va 0 = Ns 1 × ( t1 − t 0 ) ×W h0 × va 0 =


= 100 ×(1.840 – 1.872) x 0,2 x 0,65 = - 416 mil lei

1.2 ∆VA (Wh ) =T1 ×W h1 ×va 0 −T1 ×W h0 ×va 0 =T1 ×(W h1 −W h0 ) ×va 0 =
= 184.000 (0,225 – 0,2) x 0,65 = 2.990 mil lei

2. ∆VA ( va ) = Qe 1 ×va 1 −Qe 1 ×va 0 = Qe 1 (va 1 −va 0 ) = 41.400 (0,66 – 0,65) = 414 mil lei
Din care :

2.1 ∆ VA(gi) = Qe1 x ’va - Qe1 x va0 = Qe1 (’va – va) = 41.400 (0,645 – 0,65) = - 207 mil
lei

2.2 ∆ VA(vai) = Qe1 x va1 – Qe1 x ’va = Qe1 (va1 – ’va) = 41.400 (0,66 – 0,645) = 621 mil lei

Se verifică dacă sunt respectate corelaţiile :

∆ VA(T) = ∆ VA(Ns) + ∆ Va(t) ;


- 1.632,8 = - 1.216,8 - 416 ;
- 1.632,8 = - 1.632,8.

∆ VA(Qe) = ∆ VA(T) + ∆ VA(Wh) ;


1.357,2 = - 1.632,8 + 2.990;
1.357,2 = 1.357,2.

∆ VA(va) = ∆ VA(gi) + ∆ VA(v ai);


414 = - 207 + 621;
414 = 414.
∆ VA = ∆ VA(Qe) + ∆ VA(va) ;
1.771,2 = 1.357,2 + 414;
1.771,2 = 1.771,2.

va =
∑ gi × vai ; , va = ∑ gi 1 × vai 0
= valoarea adăugată recalculată.
100 100

57
COMENTARIU :
Ca urmare a analizei efectuate, se constată o creştere a valorii adăugate cu 1.771,2 mil lei,
respectiv cu 6,93% faţă de perioada anterioară. Situaţia se apreciază ca pozitivă, ca efect al
creşterii mai rapide a valorii adăugate faţă de producţia exerciţiului (Qe).
IVA > IQe ; 106,93 > 105,31
Aceasta înseamnă că întreprinderea înregistrează o creştere a eficienţei economice în anul
curent faţă de anul anterior, ceea ce înseamnă că la 1 leu cheltuieli cu consumurile intermediare
s-a obţinut o valoare adăugată mai mare în anul curent faţă de anul anterior.
Aprofundând analiza prin stabilirea influenţelor exercitate de factorii direcţi la obţinerea
sporului absolut, rezultă că 76,6% din modificarea totală a valorii adăugate s-a datorat producţiei
exerciţiului (Qe) şi numai 23,4% sporirii valorii adăugate la 1 leu Qe.

∆ VA = 1.771.2, din care:


∆ VA(Qe) = 1.357,2 şi ∆ VA(va) = 414.

Producţia exerciţiului (Qe) a crescut cu 2.088 mil lei (41.400 – 39.312), determinând în
condiţiile date, sporirea valorii adăugate cu 1.357,2 mil lei. Producţia exerciţiului (Qe) şi implicit
valoarea adăugată au fost influenţate (extensiv şi intensiv) de modul de utilizare a resurselor
umane.
Din punct de vedere extensiv, utilizarea incompletă a timpului de muncă ca efect a
diminuării numărului mediu scriptic de salariaţi şi a timpului de muncă pe salariat, a avut ca
efect scăderea valorii adăugate cu 1.632,8 mil lei. Scăderea numărului mediu de personal (Ns)
este o situaţie justificată şi se datorează creşterii productivităţii muncii.
Din punct de vedere intensiv, se constată o creştere a productivităţii medii orare (Wh) cu
25.000 lei, ceea ce se reflectă în sporirea valorii adăugate cu 2.990 mil lei.
Valoarea adăugată medie la 1 leu producţia exerciţiului ( va ) a crescut cu 0,01 lei şi a
determinat sporirea cu 414 mil. lei a valorii adăugate totale. Această influenţă denotă reducerea
cu 1% a ponderii consumurilor intermediare în volumul total de activitate.

Aprofundînd analiza, constatăm următoarele:


1-structura producţiei exerciţiului (Qe) s-a modificat în sensul creşterii ponderii acelor
produse a căror va era inferioară va din anul anterior
2-valoarea adăugată la 1 leu Qe pe produse (vai) a exercitat o influenţă favorabilă, ca
urmare a îmbunătăţirii calităţii produselor, materializată în creşterea preţurilor de vînzare,
reducerea consumurilor specifice de resurse materiale, obţinerii unor preţuri de aprovizionare
mai avantajoase din partea furnizorilor.

3.5.3 - INFLUENŢELE VALORII ADĂUGATE ASUPRA PRINCIPALILOR


INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

1) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa utilizării activelor de exploatare:


∆VA VA − VA0
×1000 = 1 ×1000 ;
Ae1 Ae1

2) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa utilizării mijloacelor fixe:


∆VA VA − VA0
×1000 = 1 ×1000 ;
Mj 1 Mj 1

3) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa economică a capitalurilor:

58
∆VA VA − VA0
×1000 = 1 ×1000 ;
K1 K1

4) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa utilizării potenţialului uman:


∆VA VA1 − VA0
= .
Ns 1 Ns 1

3.6. - ANALIZA PRODUCŢIEI FIZICE

3.6.1 - ANALIZA REALIZĂRII PROGRAMULUI DE FABRICAŢIE PE SORTIMENTE

PRODUCŢIA FIZICĂ = reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea


productivă.

Pentru analiza unui program de producţie pe sortimente, se calculează o serie de indicatori :

a) - Indicii individuali de realizare a programului de producţie pe fiecare sortiment conform


relaţiei:

q1
Iq = ×100 , unde: iq = indice de realizare a programului de producţie;
q0
q = volumul fizic al producţiei obţinute.

Calcularea unor asemenea indici are rolul de a semnala sortimentele şi proporţia de


realizare sau nerealizare a programului de fabricaţie.

b) - Coeficientul mediu de sortiment


= se stabileşte având în vedere principiul de bază conform căruia nu se acceptă
compensări la produsele nerealizate, ca urmare a depăşirii produselor în cazul altor
sortimente.

Ks =
∑q min × p0
, unde: ∑q × p 0 = valoarea recalculată a producţiei fabricate
∑q
min
0 × p0
în limitele programate;
∑q 0 × p0 = valoarea programată a producţiei fabricate.

c) - Coeficientul de nomenclatură
= prin calcularea lui se determină, din punct de vedere fizic, gradul de realizare a
programelor de producţie la nivel de întreprindere;
= acest coeficient acordă aceeaşi importanţă tuturor produselor, indiferent de ponderea
lor în volumul producţiei.
n
K n =1 − , unde:
N
n = numărul sortimentelor la care programul de producţie nu a fost realizat;
N = numărul total de sortimente din nomenclatorul de fabricaţie.

59
Variaţiile sau modificarea volumului fizic a producţiei obţinute sau vîndute influenţează
următorii indicatori economico-financiari :
1 - valoarea producţiei obţinute:
∑( qf 1 − qf 0 ) × p0 , unde : qf = producţia fabricată (obţinută) ;
p = preţ de vînzare pe unitatea de produs.
2 - valoarea producţiei vîndute:
∑( qv 1 − qv 0 ) × p 0
3 - cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:

Chf 0 Chf 0
×1000 − × 1000
∑ qv1 × p0 ∑ qv 0 × p0
3.6.2 - ANALIZA STRUCTURII PRODUCŢIEI

Structura producţiei, din punct de vedere fizic, este analizată prin prisma a doi indicatori :
a)-a ponderilor (care înseamnă compararea ponderilor efective cu cele programate pe
fiecare sortiment în parte), în cazul producţiei analizate fizic;
b)-coeficientul mediu de structură sau coeficientul de asortiment, care se determină după
relaţia :
K a =100 − ∑∆g , unde:
∑∆g = suma abaterilor negative ale ponderilor pe sortimente

Modificarea structurii producţiei influenţează următorii indicatori economico-financiari :

a) - Cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri:

∑ qv 1 × c0
×1000 −
∑ qv 0 × c0
×1000
∑ qv 1 × p0 ∑ qv 0 × p0

b) - Profitul aferent cifrei de afaceri:


( ∑qv1 × p0 − ∑qv1 × c0 ) − P0 × I qv ,

unde: I qv =
∑ qv 1 × p0
;
∑ qv 0 × p0
P0 = profit din perioada anterioară.

c) - Rata medie a rentabilităţii economice:

( ∑ qv 1 × p 0 − ∑ qv1 × c0 ) − P0 × I qv
× 100 ,
At1
unde: At = active totale.

d) - Rata rentabilităţii resurselor consumate:

60
∑ qv 1 × p 0 − ∑ qv1 × c0
×100 −
∑ qv 0 × p 0 − ∑ qv 0 × c0
×100 =
∑ qv 1 × c0 ∑ qv 0 × c0
 ∑ qv1 × p 0   ∑ qv 0 × p 0 
= − 1 ×100 −  − 1 × 100
 ∑ qv × c   ∑ qv × c 
 1 0   0 0 

e) - Rata rentabilităţii veniturilor sau rata rentabilităţii comerciale:

∑ qv 1 × p 0 − ∑ qv1 × c0
×100 −
∑ qv 0 × p 0 − ∑ qv 0 × c0
×100 =
∑ qv × p 1 0 ∑ qv 0 × p0

= 1 −
∑ qv × c 1 0
 ×100 − 1 − ∑ 0
  qv × c0 
 × 100

 ∑ qv × p 1 0



 ∑ qv 0 × p0 

f)-profitul mediu pe un salariat:

( ∑ qv1 × p0 − ∑ qv1 × c0 ) − p0 × I qv
Ns1

g)-eficienţa utilizării mijloacelor fixe :


( ∑ qv1 × p0 − ∑ qv1 × c0 ) − p0 × I qv
×1000
Mf

3.6.3 - ANALIZA CALITĂŢII PRODUSELOR

Producţia, din punct de vedere fizic, se mai calculează şi pe clase de calitate, în cazul în
care avem de-a face cu produse omogene. Pentru aceasta se folosesc 2 indicatori, şi anume :

1) - Structura pe clase de calitate a producţiei ( g i ):


= reprezintă ponderea diferitelor clase de calitate a producţiei în volumul total al
producţiei
= un asemenea indicator se analizează pentru a scoate în evidenţă structura calităţii
producţiei, iar o îmbunătăţire a acesteia rezultă dintr-o analiză în dinamică;
= cu această ocazie se urmăreşte evoluţia produselor de calitate superioară.

2) - Coeficientul mediu al calităţii producţiei ( k ) este calculat şi analizat în baza următoarelor 3


relaţii

a) k=
∑ qv × i , unde:
∑ qv
q v = producţia vîndută pe clase de calitate;
i = cod atribuit fiecărei clase de calitate.

Valorile acestui coeficient calculat după relaţia menţionată sunt supraunitare. O


îmbunătăţire a structurii pe clase de calitate a producţiei se realizează atunci când, într-o analiză
în dinamică, coeficientul mediu al calităţii tinde către valoarea 1 prin valori mai mari decît 1.
61
b) k=
∑ q × ce
v i
, unde:
∑q v

qv = producţia vîndută pe clase de calitate;


ce i = coeficienţi de echivalenţă.

Coeficienţii de echivalenţă se determină prin raportarea preţului de vînzare pe unitatea de


produs pe clase de calitate, la preţul de vânzare pe unitatea de produs a calităţii celei mai bune.

c) k=
∑g i × ce i
, unde:
100
gi = structura pe clase de calitate a producţiei;
ce i = coeficienţi de echivalenţă.

Ultimele 2 relaţii au aceeaşi semnificaţie. În urma aplicării lor se obţine acelaşi rezultat.
Dacă vom calcula coeficientul mediu al calităţii după aceste 2 ultime relaţii, constatăm că
valorile lui k sînt subunitare. Spunem că, în urma unei analize în dinamică, producţia şi-a
îmbunătăţit structura din punct de vedere calitativ dacă coeficientul mediu al calităţii tinde către
valoarea 1 prin valori mai mici decît 1.

3.6.4. - INFLUENŢA CALITĂŢII PRODUCŢIEI ASUPRA UNOR INDICATORI


ECONOMICO-FINANCIARI :

Calitatea producţiei, prin structura acesteia, influenţează :


1) - În mod direct preţul mediu de vînzare pe unitatea de produs

p=
∑g i × pi
, unde:
100
pi = preţurile de vînzare pe clasă de calitate pe unitatea de produs .

gi pi

2) - În mod indirect profitul brut (masa profitului) şi rata rentabilităţii brute:

 ∑ g i × pi 
Pb = V − Ch = qv × p − qv × c = qv ×  −c
 100 
 

Pb

qv c p
62
gi pi

 ∑ g i × pi 
( )
Pb = qv p − c = qv × 
 100
− c  , unde:

 
c =cost;
qv = producţia fizică destinată valorificării.
 ∑g i × p i 

Rrb =
Pb
×100 =
qv p −c ( ) p −c 
×100 =  

 100
−c 
×100
Ch qv ×c  c ×100 =  c 
   
 

Rrb

c p

gi pi

În situaţia în care în modelele de calitate intervin elemente de cost şi preţ, substituirea se


face în ordinea : cost (efort), apoi preţ (efect).

EXEMPLUL 1 – Pentru exemplificare, să considerăm activitatea unei întreprinderi cu profil


complex, a cărei producţie omogenă pe clase de calitate este ilustrată în tabelul următor :

i Clase de Perioada anterioară (0) Perioada curentă (1)


calitate
qv gi pi ce i qv gi pi ce i
(tone) (%) (lei/kg) (tone) (%) (lei/kg)
1 EXTRA 5 12,5 28.000 1,000 8 17,8 30.000 1,000
2 I 25 62,5 24.000 0,857 22 48,9 25.000 0,833
1
3 II 10 25 22.000 0,785 15 33,3 24.000 0,8
6
TOTAL 40 100 24.000 x 45 100 25.557 x

Pe (gi) din perioada anterioară (0) îl calculăm astfel :


5 : 40 = 12,5
25 : 40 = 62,5
10 : 40 = 25
Pe (gi) din perioada curentă (1) îl calculăm astfel :
8 : 45 = 17,77 = 17,8
22 : 45 = 48, (8) = 48,9
15 : 45 = 33, (3) = 33,3
63
Pe (pi) din perioada anterioară (0) îl calculăm astfel :
28.000 : 28.000 = 1,0000
24.000 : 28.000 = 0,8571
22.000 : 28.000 = 0,7856

Pe (pi) din perioada curentă (1) îl calculăm astfel:


30.000 : 30.000 = 1,0000
25.000 : 30.000 = 0,8333
24.000 : 30.000 = 0,8_

k=
∑ qv × i
∑ qv
(5 × 1) + (25 × 2) + (10 × 3) 85
k0 = = = 2,125
40 40

(8 ×1) + (22 × 2) + (15 × 3) 97


k1 = = = 2,155
45 45
⇒ Din punct de vedere calitativ, producţia din anul curent nu s-a îmbunătăţit faţă de
perioada anterioară.

k=
∑g i × cei
100
(12 ,5 ×1,000 ) + (0,857 × 62 ,5) + ( 25 ,0 × 0,786 )
k0 = = 0,8571
100
(17 ,8 ×1,000 ) + ( 48 ,9 × 0,833 ) + (33 ,3 × 0,8)
k1 = = 0,8517
100
⇒ Calculat după această metodologie, calitatea producţiei scade.

k=
∑qv × ce i

∑qv
(5 ×1) + (25 × 0,857 ) + (10 × 0,786 )
k0 = = 0,8571
40
(8 ×1) + (22 × 0,833 ) + (15 × 0,8)
k1 = = 0,8517
45

p=
∑g i × pi
100
(12 ,5 × 28 .000 ) + (62 ,5 × 24 .000 ) + (25 × 22 .000 )
p0 = = 24 .000 lei/kg
100
(17 ,8 × 30 .000 ) + (48 ,9 × 25 .000 ) + (33,3 × 24 .000 )
p1 = = 25 .557 lei/kg
100

c0 = 23.000 lei/kg; 40 tone = 40.000 kg

64
c1 = 24.500 lei/kg; 45 tone = 45.000 kg

Pb 0 = qv 0 ( p 0 − c 0 ) = 40.000 (24.000 – 23.000) = 40.000.000 lei

Pb 1 = qv 1 ( p1 − c1 ) = 45.000 (25.557 – 24.500) = 47.565.000 lei

Pb0 40.000 .000


Rrb0 = = × 100 = 4,3478 %
qv 0 × c 0 40.000 × 23.000
Influenţa calităţii asupra preţului mediu de vânzare

∆p = p 1 − p 0 = 25.557-24.000 = 1.557 lei/kg

∆p

∆p ( gi ) ∆p ( gi )

Din care :

1. ∆ p ( gi ) = ∑ gi 1 × pi 0

∑ gi 0 × pi 0
= 24.046 – 24.000 = 46 lei/kg
100 100

∑gi 1 × pi 0
=
(17 ,8 × 28 .000 ) + ( 48,9 × 24 .000 ) + (33,3 × 22 .000 )
= 24.046 lei/kg
100 100

∑ gi 0 × pi 0
=
(12 ,5 × 28 .000 ) + (62 ,5 × 24 .000 ) + (25 × 22 .000 )
= 24 .000 lei/kg
100 100

2. ∆ p ( pi ) = ∑ gi 1 × pi1

∑ gi 1 × pi 0
= 25.557 – 24.046 = 1.511 lei/kg
100 100

∑gi 1 × pi1
=
(17 ,7 × 30 .000 ) + ( 48,9 × 25 .000 ) + (33,3 × 24 .000 )
= 25.557 lei/kg
100 100

∑gi 1 × pi 0
=
(17 ,8 × 28 .000 ) + ( 48,9 × 24 .000 ) + (33,3 × 22 .000 )
= 24.046 lei/kg
100 100

Se verifică dacă este respectată corelaţia :


∆p ( gi ) + ∆p ( pi ) = ∆p ;

46 lei + 1.511 lei = 1.557 lei


65
Influenţa calităţii asupra profitului brut:

∆ Pb = Pb1 – Pb0 = 47.565.000 – 40.000.000 = 7.565.000 lei

∆Pb

∆P( qv ) ∆P( c ) ∆Pb ( p )

∆Pb ( gi ) ∆Pb ( pi )

Din care :
1. ∆Pb ( qv ) = (qv 1 −qv 0 ) ×( p 0 −c 0 ) = (45.000 – 40.000) x (24.000 – 23.000) = 5.000.000 lei

2. ∆Pb ( c ) = qv 1 (−c1 + c0 ) = 45.000 ( -24.500 + 23.000) = - 67.500.000 lei

3. ∆Pb ( p ) = qv 1 ( p1 − p 0 ) = 45.000 (25.557 – 24.000) = 70.065.000 lei

Se verifică egalitatea parţială :

∆ Pb = ∆ Pb(qv) + ∆ Pb(c) + ∆ Pb(p)

7.565.000 = 5.000.000 + 70.065.000 – 67.500.000


7.565.000 = 7.565.000

Din care :


3.1. ∆Pb ( gi ) = qv 1 × 
∑ gi1 × pi 0

∑gi × pi 0 
0
 = 45.000 (24.046 – 24.000) = 2.070.000 lei
100 100 
 


3.2. ∆Pb ( pi ) = qv 1 × 
∑ gi1 × pi1

∑gi × pi 0 
1
 = 45.000 (25.557 – 24.046) = 67.995.000 lei
100 100 
 

Se verifică egalitatea parţială :

∆ Pb(p) = ∆ Pb(gi) + ∆ Pb(pi)

70.065.000 = 2.070.000 + 67.995.000


70.065.000 = 70.065.000

Influenţa calităţii asupra ratei rentabilităţii brute:

66
Rrb = Rrb 1 − Rrb 0 = 4,31% - 4,35% = - 0,04%

∆Rrb

∆Rrb (c ) ∆Rrb ( p)

∆Rrb ( gi ) ∆Rrb ( pi )

Din care :
p 0 − c1 p − c0 p p   24 .000 24 .000 
1.∆Rrb ( c ) = ×100 − 0 ×100 =  0 − 0  ×100 =  −  ×100 =
c1 c0  c1 c0   24 .500 23 .000 
= −6,388 %

p1 − c1 p − c1 p p   25 .557 24 .000 
2.∆Rrb ( p ) = ×100 − 0 ×100 =  1 − 0  ×100 =  −  ×100 =
c1 c1  c1 c1   24 .500 24 .500 
= 6,35 %
Se verifică egalitatea parţială :

∆ Rrb = ∆ Rrb(c) + ∆ Rrb(p)

- 0,04% = 6,35% - 6,39% ; - 0,04% = - 0,04%

Din care :

∑ gi1 × pi 0 ∑ gi 0 × pi 0
2.1. 100 100  24.046 24 .000 
∆Rrb ( gi ) = − ×100 =  −  ×100 = 0,187
c1 c1  24.500 24 .500 

∑ gi 1 × pi1 ∑ gi 1 × pi 0
2.2. ∆Rrb 100 100  25 .557 24 .046 
( pi ) = − ×100 =  −  ×100 = 6,167
c1 c  24 .500 24 .500 
Se verifică egalitatea parţială :

∆ Rrb(p) = ∆ Rrb(gi) + ∆ Rrb(pi)

6,35% = 0,187% + 6,167%

3.6.5. ANALIZA PRODUCŢIEI ÎN CONDIŢII DE STAS

STAS = ansamblu de criterii (parametrii) pe care trebuie să-i îndeplinească o anumită producţie.

Q = producţie obţinută;
Qm = producţie marfă destinată vînzării;
67
r
Q = producţie recalculată sau adusă la condiţii de STAS;
r
Qm = producţie recalculată marfă;
K = coeficientul mediu al calităţii.
r
Q = Q ×K

r
Q m = Qm × K
r
Qm

Qm K

Calitatea producţiei în condiţii de STAS influenţează următorii indicatori economico-financiari :

1) - În mod direct :
a)-volumul producţiei :
r
Q m = Qm × K

r
Qm

Qm K

2) - În mod indirect :
a)-veniturile întreprinderii:

V =r Qm × p = (Qm × K ) × p

r
Qm p

Qm K
b)-costul pe unitatea de produs:

Ch Ch
c= =
Qm Qm × K
r

r
Qm T

68
Qm K

c)-productivitatea muncii:

T r
Qm
W = r sau W =
Qm T
T
W =
Qm × K

r
Qm T

Qm K

d)-masa profitului (sau profitul brut):

Pb =r Qm × ( p − c) = Qm × K × ( p − c)

p = preţ mediu / unitatea de produs


c = cost / unitatea de produs

Pb

r
Qm c p

Qm K

CAPITOLUL IV. ANALIZA RESURSELOR UMANE

4.1. - ANALIZA CANTITATIVĂ A FORŢEI DE MUNCĂ

Forţa de muncă, alături de mijloacele fixe şi de obiectele muncii, de calitatea conducerii,


alături de pămînt sau de terenul agricol, participă direct la realizarea procesului de producţie.
La nivel microeconomic (întreprinderea) problemele pe care le ridică gestiunea resurselor
umane pot fi sintetizate astfel :
1-analiza modului de realizare a asigurării cu forţă de muncă din punct de vedere
cantitativ şi calitativ;
2-analiza modului de utilizare (exclusiv sau intensiv) a resurselor de forţe de muncă;
69
3-analiza eficienţei utilizării forţei de muncă.

Analiza cantitativă a forţei de muncă se realizează în dinamică printr-un ansamblu de


indicatori specifici cum ar fi :
1) - Numărul de salariaţi la un moment dat:
= reprezintă efectivul de salariaţi şi se urmăreşte la începutul şi sfîrşitul perioadei de
gestiune;
= acest indicator cuprinde toţi salariaţii cu contract individual de muncă (pe perioadă
nedeterminată sau determinată) la un moment dat;
= acest indicator cuprinde şi persoanele care au lucrat, dar şi persoanele care nu au lucrat
aflându-se în concediu medical, concediu de maternitate, pentru îngrijirea copilului, concedii de
odihnă, concedii fără plată;
= un asemenea indicator pune în evidenţă ansamblul potenţialului uman, dar nu
evidenţiază gradul de utilizare a acestuia.

2) - Numărul de personal existent la un moment dat:


= are acelaşi conţinut informaţional ca şi numărul de salariaţi la un moment dat, însă
acest indicator se referă atât la salariaţi, cât şi la personalul cu contract de prestări servicii,
colaborare, convenţii;
= ca dimensiune, el este mai mare decât numărul de salariaţi la un moment dat.

3) - Numărul mediu de salariaţi:


= acest indicator se calculează ca urmare a existenţei fenomenului de mişcare a
personalului (intrări şi ieşiri de personal);
= este apreciat ca fiind un indicator de flux de personal;
= numărul mediu de personal se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului
zilnic de salariaţi;
= se calculează zilnic, lunar, trimestrial, semestrial şi anual .

4) - Numărul mediu de personal:


= se calculează ca medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de personal.

5) - Numărul maxim admisibil de personal:


= reprezintă limita superioară a numărului de personal;
= se determină având în vedere volumul de activitate şi productivitatea medie a muncii;
= un asemenea indicator este trecut în bugetul de venituri şi cheltuieli al întreprinderii.

4.2. - ANALIZA STRUCTURII FORŢEI DE MUNCĂ

O asemenea analiză este necesară pentru a scoate în evidenţă anumite caracteristici ale
forţei de muncă dintr-o întreprindere. Analiza economico-financiară presupune împărţirea forţei
de muncă dintr-o întreprindere după ocupaţia acesteia.

În acest sens există următoarea grupare a personalului :


1-muncitori:
a)-direct productivi;
b)-indirect productivi.
2-personal tehnic:
a)-ingineri;
70
b)-subingineri.
3-personal cu pregătire economică;
4-personal de conducere tehnică : maiştri, tehnicieni;
5-personal de conducere şi administrativ;
6-personal de deservire generală : paznici, pompieri;
O asemenea analiză, în raport cu ocupaţia personalului pune în evidenţă necesităţile de
calificare, de angajare sau de disponibilizare de personal.
Din punct de vedere structural, potenţialul uman dintr-o întreprindere poate fi grupat şi
după alte criterii cum ar fi :
1-după vîrstă :
a)-sub 25 de ani;
b)-între 26-35 de ani;
c)-între 36-45 de ani;
d)-între 46-55 de ani;
e)-peste 55 de ani.
2-după vechimea în întreprindere :
a)-sub 1 an;
b)-între 2-5 ani;
c)-între 5-10 ani.
3-după sex :
a)-bărbaţi;
b)-femei.
4-după pregătirea profesională :
a)-muncitori (calificaţi, necalificaţi) ;
b)-personal de specialitate (cu studii medii sau superioare);
c)-personal tehnic administrativ (cu studii medii sau superioare);
d)-personal de conducere.
5-după funcţiile întreprinderii :
a)-cercetare-dezvoltare;
b)-producţie;
c)-comercializare;
d)-personal;
e)-funcţia financiar-contabilă.

Ca metode de analiză se foloseşte metoda ratelor, prin calcularea ponderii diferitelor


categorii de personal în personalul total al întreprinderii.

4.3. - ANALIZA DINAMICII FORŢEI DE MUNCĂ PE TOTAL ŞI PE CATEGORII

Analiza dinamicii forţei de muncă se realizează cu ajutorul abaterilor absolute şi cu


ajutorul indicilor cu bază fixă şi cu bază în lanţ. Pentru a aprecia cât mai corect evoluţia în
dinamică a forţei de muncă trebuie să analizăm corelaţia dintre indicele de creştere a forţei de
muncă (referitor la numărul mediu de personal) şi indicii valorici ai principalilor indicatori, cum
ar fi : cifra de afaceri, valoarea adăugată, producţia exerciţiului.
Se apreciază că resursa umană are o evoluţie favorabilă din punct de vedere al utilizării,
dacă indicele numărului mediu de personal este mai mic decît indicii cifrei de afaceri, a valorii
adăugate sau a producţiei exerciţiului.

71
4.4. - ANALIZA MOBILITĂŢII ŞI STABILITĂŢII FORŢEI DE MUNCĂ

Creşterea performanţei economico-financiare a oricărei întreprinderi este strâns legată de


stabilitatea resurselor umane. Fluctuaţiile de personal (intrări şi ieşiri de personal) perturbă orice
activitate economică care se regăseşte în nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari.
Sunt însă situaţii în care întreprinderea angajează personal (prin extinderea activităţii sau
prin modificarea structurii acesteia) sau disponibilizează personal ca urmare a restrângerii
activităţii sau ca urmare a pensionării. Din aceste considerente se poate spune că în cazul oricărei
întreprinderi există o mişcare de personal (intrări şi ieşiri).

Mişcarea de personal se caracterizează cu ajutorul unui sistem de indicatori :


1) - Indicatori ai mobilităţii forţei de muncă:
a)-indicatori ai circulaţiei forţei de muncă:
-coeficientul mediu al intrărilor de personal;
-coeficientul mediu al ieşirilor de personal;
-coeficientul mediu al mişcării totale.
b)-indicatori ai fluctuaţiei forţei de muncă.
2) - Indicatori ai stabilităţii forţei de muncă.

Între circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă există o distincţie clară :


CIRCULAŢIA = reprezintă mişcarea personalului unei întreprinderi în cursul unei
perioade, atât din punct de vedere al intrărilor, cât şi din punct de vedere al
ieşirilor din cauze normale : transfer, boală, pensionare, deces, invaliditate
FLUCTUAŢIA = reprezintă un fenomen anormal care se referă la ieşirile forţei de muncă
din întreprindere fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau prin desfacerea
contractului de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor contractului de muncă

COEFICIENTUL INTRĂRILOR DE PERSONAL (Ci):


I
Ci = , unde:
Np

I = intrări
Np = număr mediu de personal

COEFICIENTUL IEŞIRILOR DE PERSONAL (Ce):


E
Ce = , unde:
Np
E = ieşiri
Np = număr mediu de personal

COEFICIENTUL MIŞCĂRILOR TOTALE (Cm) :


I +E
Cm = , unde:
Np
I + E = intrări + ieşiri
Np = număr mediu de personal

COEFICIENTUL FLUCTUAŢIEI DE PERSONAL (Cf):

72
En
Cf = , unde:
Np
En = total ieşiri de personal din motive nejustificate
Np = număr mediu de personal

Analiza pe baza acestor indicatori se realizează în dinamică de la o perioadă la alta, de cel


puţin 3 pînă la 5 ani. O asemenea analiză pune în evidenţă tendinţele de creştere sau de scădere a
fenomenului de mişcare a personalului.
Analiza intrărilor de personal trebuie realizată avînd în vedere angajările şi anume sursa
acestora. Sursele de angajare provin de la :
a)-oficiile de forţă de muncă;
b)-şcoli profesionale;
c)-licee;
d)-şcoli postliceale;
e)-învăţămîntul superior.

Principiul care trebuie să stea la baza angajărilor trebuie să fie cel al competenţei
profesionale. În privinţa plecărilor de personal trebuie făcută o distincţie netă între categoria
plecărilor normale şi cele având cauze nejustificate. Pentru a doua categorie, este necesar să fie
stabilite implicaţiile unui asemenea fenomen asupra activităţii întreprinderii.

Cauzele care pot genera fluctuaţii se împart în 3 mari categorii şi anume :


a) - cauze legate de desfăşurarea activităţii întreprinderii;
b) - cauze legate de lipsa de protecţie socială;
c) - cauze legate de personal.
Pentru limitarea tendinţei de fluctuaţie şi prin evitarea influenţei nefavorabile a fluctuaţiei
se creează premisele unei stabilităţi a forţei de muncă.

Analiza stabilităţii forţei de muncă presupune calcularea unor indicatori specifici cum ar fi :

1) - vechimea în aceeaşi unitate = se calculează după relaţia :


Vt =
∑t , unde:
∑T
Σ t = vechimea exprimată în ani a întregului personal din unitatea respectivă;
Σ T = vechimea totală exprimată în ani a fiecărui lucrător.

Se consideră :
Număr lucrători t T
1 6 20
2 2 15
3 8 10
4 5 8
5 6 14
6 1 5
7 10 12
8 5 5
9 7 25
10 12 20

73
6 + 2 + 8 + 5 + 6 + 1 + 10 + 5 + 7 + 12 62
Vt = = = 0,46
20 + 15 + 10 + 8 + 14 + 5 + 25 + 20 134
Valoarea acestui coeficient în condiţii ideale ar trebui să fie 1. O asemenea valoare ar
indica o stabilitate perfectă a forţei de muncă. Cu cât se îndepărtează de valoarea 1, cu atât scade
stabilitatea forţei de muncă, cu implicaţii nefavorabile asupra activităţii întreprinderii.
Calcularea indicatorului vechime medie în aceeaşi unitate şi analizarea acestuia, trebuie
făcută în dinamică pentru a determina tendinţa. Valorile acestui coeficient trebuie corelate cu
nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari : producţia exerciţiului, producţia marfă,
cifra de afaceri, valoarea adăugată.

2) - vechimea medie în aceeaşi unitate = se calculează ca medie aritmetică ponderată între


vechimea în ani a muncitorilor din unitate şi numărul salariaţilor avînd aceeaşi vechime:
I =
∑N ×t
∑N
4.5. - ANALIZA CALIFICĂRII FORŢEI DE MUNCĂ

Forţa de muncă (resursa umană) se analizează în dinamică atât din punct de vedere al
volumului, din punct de vedere structural, dar şi din punct de vedere al calificării acesteia.
Analiza personalului din punct de vedere calitativ are în vedere următoarele obiective :
a) - analiza structurală a personalului pe grade de pregătire profesională;
b) - analiza structurală a muncitorilor pe categorii de calificare.

Indicatorii specifici analizei calitative a forţei de muncă sunt :

1) - Coeficientul mediu de calificare ( K m) :


Km =
∑Ni × Ki , unde:
∑Ni
Ni = numărul de muncitori pe categorii de calificare
Ki = categoria de calificare
În cazul muncitorilor, aceste categorii variază de la 1 la 7.

2) - Coeficientul mediu de complexitate a lucrătorilor ( K t ):


Kt =
∑Vli × Ki , unde:
∑Vli
Vli = volumul de lucrări: exprimat în zile/om, ore/om, norme/om;
Ki = categoria de complexitate a lucrării (de la 1 la 7).

Analiza calificării forţei de muncă trebuie aprofundată prin compararea coeficientului mediu al
calificării ( K m ) cu coeficientul mediu al complexităţii lucrărilor respective ( K t ).

Se pot întâlni următoarele situaţii :


a) K m〉 Kt
Existenţa unei asemenea relaţii pune în evidenţă faptul că întreprinderea are un personal
muncitor mult mai calificat decât necesită volumul de activitate al întreprinderii. Aceasta

74
înseamnă că pentru lucrări de o complexitate mai redusă, se foloseşte un personal mult
mai calificat decât ar fi necesar.
Deci efortul făcut cu angajarea şi calificarea personalului nu se justifică, ceea ce înseamnă că
resursa de muncă din întreprindere nu este suficient de bine valorificată (utilizată).

b) K m〉 Kt
Existenţa unei asemenea relaţii scoate în evidenţă faptul că pentru lucrări ce
necesită o anumită pregătire este folosită forţa de muncă mai puţin calificată.
Aceasta ar putea să însemne lucrări de proastă calitate, cu implicaţii asupra
indicatorilor financiari fundamentali. Nu înseamnă că forţa de muncă este utilizată
eficient.

c) K m〉 Kt
Este situaţia ideală, ceea ce înseamnă că resursa umană este folosită la întreaga
capacitate şi calificare a ei.

Asemenea corelaţii se analizează în dinamică pentru a pune în evidenţă tendinţa.

EXEMPLU - Pentru exemplificare să considerăm repartizarea muncitorilor pe categorii de


calificare şi a lucrătorilor pe categorii de încadrare, la nivelul unei întreprinderi, conform
datelor prezentate în tabelul următor :

Categorie Repartizarea Repartizarea Decalajul (diferenţa) între


de muncitorilor pe lucrătorilor pe ponderea muncitorilor pe
calificare categorii de calificare categorii de încadrare categorii şi cea a volumului
Nr % Nr ore % lucrărilor pe categorii
normă (+;-)
1 983 24,7 313.990 24,9 - 0,2 %
2 764 19,2 411.080 32,6 - 13,4 %
3 1.010 25,4 332.900 26,4 - 1,0 %
4 903 22,7 123.580 9,8 12,9 %
5 191 4,8 55.480 4,4 0,4 %
6 111 2,8 17.650 1,4 1,4 %
7 16 0,4 6.320 0,5 - 0,1 %
TOTAL 3.978 100 1.261.000 100 X

(983 ×1) + (764 × 2) + (1.010 × 3) + (903 × 4) + (191 × 5) + (111 × 6) + (16 × 7) 10 .886


Km = = = 2,738
3.978 3.978
(313 .990 ×1) + (411 .080 × 2) + (332 .900 × 3) + (123 .580 × 4) + (55 .480 × 5) + (17 .650 × 6) + (6.320 × 7)
Kt =
1.261 .000
3.056 .710
= = 2,424
1.261 .000

⇒ Km〉 Kt
CONCLUZII :
75
Din datele prezentate, se constată că ponderea mai mare a muncitorilor revine categoriei
3 de calificare (25,4%). Volumul lucrărilor după gradul de complexitate are ponderea cea mai
mare pentru categoria a doua (32,6%). Ţinând cont de acest lucru, precum şi de abaterile
înregistrate la fiecare categorie, se poate observa că valoarea coeficientului mediu de calificare a
forţei de muncă este mai mare decât valoarea coeficientului mediu de complexitate a lucrărilor
executate (2,738 > 2,424).
Aşadar, putem spune că lucrări de categorii inferioare sunt executate de muncitori cu
calificare superioară (muncitorii din categoriile 4, 5 şi 6 execută lucrări de categoriile 1, 2 şi 3,
fiind utilizaţi sub nivelul lor de pregătire profesională). Consecinţele unei asemenea situaţii sunt :
1-utilizarea insuficientă a capacităţii profesionale, a gradului de calificare a forţei de
muncă;
2-creşterea neraţională a costului produselor, întrucât conform codului muncii forţa de
muncă trebuie plătită în raport cu calificarea sa;
3-creşterea cheltuielilor cu salariile, precum şi a celorlalte datorii către stat calculate ca
procent din fondul de salarii sunt o consecinţă a necorelării calificării forţei de muncă cu gradul
de complexitate a lucrărilor;
4-se poate crea şi o mentalitate păguboasă din punct de vedere al scăderii interesului
privind creşterea calificării în condiţiile în care muncitorul este pus să lucreze sub nivelul
pregătirii sale.

4.6. - ANALIZA UTILIZĂRII TIMPULUI DE MUNCĂ

Forţa de muncă la nivelul oricărui agent economic are o utilizare extensivă şi o utilizare
intensivă. În ceea ce priveşte utilizarea extensivă, aceasta urmăreşte modul de folosire a timpului
de muncă. În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a forţei de muncă, se calculează şi se analizează
doi indicatori sintetici fundamentali :
1 - productivitatea muncii (eficienţa cu care este utilizată forţa de muncă);
2 - profitul pe salariat, ca efect economic final privind utilizarea forţei de muncă.
Se realizează cu ajutorul datelor existente în balanţa timpului de muncă, document intern
de utilizare a timpului exprimat atât în om-zile, cât şi în om-ore. Analiza utilizării timpului de
muncă presupune o abordare a acestuia în dinamică şi din punct de vedere al structurii timpului
de muncă.
Analiza în dinamică presupune depistarea unei tendinţe de creştere sau de reducere a
timpului de muncă total, iar analiza structurală a acestora presupune evidenţierea unor timpi de
muncă neproductivi sau consumul unui timp de muncă nejustificat.

Pentru aceasta se calculează o serie de indicatori cum ar fi:


- fondul de timp calendaristic (Ftc):
= se determină ca fiind produsul dintre numărul mediu de salariaţi şi numărul de zile
calendaristice ale perioadei analizate (lună, trimestru, semestru, an);
= atunci când acest fond se exprimă în om-zile şi ca produs între Ftc exprimat în om-zile
şi durata normală a zilei de lucru, atunci acest indicator se exprimă în om-ore
- fondul de timp maxim disponibil (Ftmd):
= reprezintă sursa normală de timp care poate fi utilizată în cadrul unui an calendaristic.
Întrucât durata normală a zilei de lucru reprezintă o mărime prestabilită prin lege, prin
contractul individual de muncă sau ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti şi este diferită în
funcţie de sectorul de activitate, de ramura economică sau chiar de categoria de salariaţi, se
foloseşte durata medie normală a zilei de lucru.

76
Dacă fondul de timp maxim disponibil vrem să-l exprimăm în om-ore, atunci se
înmulţeşte Ftmd în om-zile cu durata medie normală a unei zile exprimată în ore :

Ftmd (om-ore) = Ftmd (om-zile) x dz

Pentru analiza structurală a Ftmd se are în vedere modul de formare a acestuia :


a) - timp efectiv lucrat = reprezintă timpul de muncă utilizat de către un salariat în scopul
desfăşurării activităţii profesionale;
b) - timp nelucrat = care se compune din :
-timp nelucrat din cauze justificate;
-timp nelucrat din cauze nejustificate.

Analiza structurală a timpului de muncă se realizează cu ajutorul ratelor de structură, care se


calculează prin raportarea diferitelor categorii de timp de muncă la total timp de muncă
calendaristic sau la total timp de muncă maxim disponibil.

4.7. - ANALIZA STATICĂ ŞI DINAMICĂ A TIMPULUI DE MUNCĂ

ANALIZA STATICĂ
Pentru analiza utilizării extensive a timpului de muncă se recomandă următorii indicatori :

1) - Gradul de programare a fondului de timp calendaristic ( G Ftc ):


Ftmd
G Ftc = ×100
Ftc

2) - Gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (GU Ftc):


Fte
GU Ftc = ×100 , unde:
Ftc
Fte = fond de timp efectiv lucrat
3) - Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GU Ftmd):
Fte
GU Ftmd = ×100
Ftmd

ANALIZA ÎN DINAMICĂ
Analiza în dinamică a indicatorilor ce caracterizează timpul de muncă se realizează cu ajutorul
abaterilor absolute şi cu ajutorul indicilor cu bază fixă sau cu bază în lanţ, calculaţi faţă de
prevederile precedente sau faţă de nivelul prevederilor pe total şi pe categorii.

4.8. - INFLUENŢA TIMPULUI DE MUNCĂ ASUPRA PRINCIPALILOR INDICATORI


ECONOMICO-FINANCIARI

Utilizarea timpului de muncă (utilizarea extensivă) la nivelul unei întreprinderi


influenţează în final o serie de indicatori economico-financiari fundamentali şi anume :
1) - asupra valorii producţiei obţinute destinate vânzării, determinat de faptul că producţia
destinată vânzării este rezultanta timpului total de muncă exprimat în ore şi productivitatea
medie orară a muncii;
77
2) - influenţează valoarea producţiei exerciţiului, întrucât valoarea producţiei exerciţiului
este determinată de numărul mediu de salariaţi (Ns), timpul de muncă pe un salariat şi
productivitatea medie orară a muncii (Wh), calculată pe baza producţiei exerciţiului;
3) - influenţează cifra de afaceri, întrucât timpul total de muncă este determinat de
numărul mediu de salariaţi, de timpul mediu de muncă pe un salariat şi de productivitatea medie
orară a muncii calculată prin raportarea producţiei fabricate, de cifra de afaceri ce revine la 1 leu
producţie fabricată;
4) - influenţează valoarea adăugată;
5) - influenţează profitul pe salariat.

În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a timpului de muncă se folosesc doi indicatori


sintetici fundamentali şi anume :
1) - productivitatea muncii (W);
2) - profitul pe salariat.

4.9. - ANALIZA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

Productivitatea muncii:
= este indicatorul ce caracterizează gradul de folosire eficientă a resursei umane;
= se calculează cu ajutorul unor indicatori în expresie valorică sau cu ajutorul unor
indicatori în expresie fizică.

I - Calculul în baza unor indicatori valorici :


1) - productivitatea medie ( W )
= se calculează valoric cu ajutorul indicatorilor : cifra de afaceri, valoarea
adăugată, producţia fabricată destinată vânzării, producţia vândută, valoarea adăugată netă,
după relaţiile de forma :

P
Efect/efort: W = , unde:
T
P = producţia exprimată valoric : cifră de afaceri, valoarea adăugată
T = consumul total de timp de muncă
Sau

T
Efort/efect: W = ×1000
P

Din aceste considerente, Wse încadrează în sistemul de indicatori ai eficienţei economice.


__
Întîlnim următoarele modalităţi de calcul a W în expresie valorică :

a) - productivitatea medie anuală ( W a ):


P
Wa = , unde:
Np
P = producţia în expresie valorică;
Np = numărul mediu anual de personal.

Np
sau Wa = ×1000
P

b)-productivitatea medie zilnică( W z ):


78
P
Wz = , unde:
Np ×tz
tz = timpul de muncă exprimat în zile realizat de un salariat într-un an

N p ×tz
sau Wz = ×1000
P
⇒ reprezintă numărul de zile-om ce revine la 1.000 lei producţie

c)-productivitatea medie orară ( Wh ):


P
Wh = , unde:
Np ×tz ×th
Np ×tz ×th = consumul de timp total exprimat în ore;
th = timpul de muncă zilnic pe 1 salariat exprimat în ore
N p ×tz ×th
sau Wh = ×1000
P
⇒ reprezintă consumul de ore-om la 1000 lei producţie

Un rol important îl are W în calculul corelaţiilor de echilibru şi eficienţă şi anume:


IW > ISm , unde:
IW = indicele de creştere a W ;
ISm = indicele de creştere a salariului mediu.

2 - productivitatea marginală (Wm) :


= un indicator complementar de analiză a eficienţei resurselor umane;
= se determină ca raport între creşterea producţiei şi variaţia timpului de muncă:

↑ ∆Q ↑ Q1 − Q0 ∆T T − T0
Wm = = sau Wm = ↑ =↑ 1
∆T T1 − T0 ∆Q Q1 − Q0

= ne arată efectul pe care-l are o unitate de timp de muncă suplimentară consumată.

Un indicator sintetic fundamental în caracterizarea utilizării resurselor umane îl


reprezintă elasticitatea muncii(E). În mod concret, aceasta face legătura dintre Wm şi W :

∆Q / Q ∆Q T ∆Q Q
E= = × = : = Wm : W
∆T / T ∆T Q ∆T T

Elasticitatea astfel calculată are semnificaţia de rată de creştere procentuală a volumului


de activitate determinată de creşterea cu 1% a resursei umane (timp de muncă). În funcţie de
elasticitate, curba volumului de activitate poate fi împărţită în trei zone :
Zona I: E >1 ⇒ ne situăm în zona randamentelor crescătoare;

Zona II: 0<E<1 ⇒ ne situăm în zona randamentelor descrescătoare;

Zona III: E<0 ⇒ ne situăm în zona randamentelor negative .

II – Calculul în baza unor indicatori fizici :


79
Q T
W = sau W = Q , unde:
T
Q = producţia obţinută în expresie fizică;
T = total timp de muncă consumat.

Q Np
Wa =
Np
sau Wa = , unde:
Q
Q= producţia fizică obţinută într-un an;
Np = numărul mediu de personal.

Q Np ×tz
Wz = sau Wz = , unde :
Np ×tz Q
Q= producţia fizică obţinută într-o zi.

Q Np ×tz ×th
Wh = sau Wh = , unde:
Np ×tz ×th Q
Q= producţia fizică obţinută într-o oră.

În condiţiile în care producţia rezultată se exprimă în condiţii de STAS :


r
Q T
W = sau W = r Q , unde:
T
r
Q = producţia recalculată sau în condiţii de STAS

Q r
Q ×K
Wa = =
Np Np

r
Q Np

Q K

Q r
Np ×tz
Wz = sau Wz = r
Np ×tz Q

Q r
Np ×tz ×th
Wh = sau Wh = r
Np ×tz ×th Q

EXEMPLUL 1 – Pentru exemplificare să considerăm W în cazul unei întreprinderi cu profil


complex, a cărei situaţie în dinamică este prezentată în tabelul următor :
80
Qf Qf Qf
Wa = , Wz = Np ×tz , Wh = Np ×tz ×th ;
Np

Wz Wa
Wh = , Wz = , Wa = Wz × tz = (Wh × th ) × tz .
th tz

Wa

tz Wz

th Wh

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN ANUL %


ANTERIOR CURENT
Producţia obţinută destinată Qf 87.080 112.440 129,12
vînzării (mil.lei)
Numărul mediu de salariaţi Np 140 120 85,71
Numărul de zile lucrate de 1 tz 240 210 87,5
salariat într-un an
Durata medie a unei zile de lucru th 7,6 7,8 102,63
(ore)
Fond total de timp de muncă T 33.600 25.200 75
(om-zile)
Fond total de timp de muncă T 255.360 196.560 76,97
(om-ore)
Productivitatea medie anuală Wa =Qf 622 937 150,64
(mil. lei) Np
Productivitatea medie zilnică Wz = 2,592 4,462 172,14
(mil. lei) Qf_
Np x
tz
Productivitatea medie orară Wh = 0,341 0,572 167,74
(mil. lei) Qf / Np x
tz x th

Să se analizeze variaţia Wa după modelul şi schema factorială de mai sus.

∆ Wa = Wa1 – Wa0 = 937 – 622 = 315 mil. lei/persoană

Din care :

81
1. ∆ Wa (tz) = Wz0 x (tz1 – tz0) = 2,592 (210 – 240) = - 77,76 mil lei

2. ∆ Wa (Wz) = (Wz1 – Wz0) tz1 = 210 (4,462 – 2,592) = 392,7 mil lei

Din care :

2.1 ∆ Wa(th) = tz1 x [ Wh0 x (th1 – th0)] = 210 x 0,341 x (7,8 – 7,6) = 14,32 mil lei

2.2 ∆ Wa(Wh) = tz1 x th1 x (Wh1 – Wh0) = 210 x 7,8 x (0,572 – 0,341) = 378,38 mil lei

∆Wa=315 mil. lei

∆Wa(tz) = -77,76 mil. lei ∆Wa(Wz) = 392,7 mil.lei

∆Wa(th) = 14,32 mil. lei ∆Wa(Wh) = 378,38 mil. lei

CONCLUZII :
Productivitatea medie anuală a muncii a înregistrat în anul curent faţă de anul anterior o
creştere de 315 mil.lei/angajat, această creştere datorându-se influenţei a doi factori cu acţiune
directă (timpul exprimat în zile şi productivitatea medie zilnică Wz) şi a doi factori cu acţiune
indirectă (timpul exprimat în ore şi productivitatea medie orară Wh).
Factorii cu acţiune directă au influenţat diferit variaţia productivităţii medii anuale Wa :
factorul extensiv tz a influenţat negativ şi în sens nefavorabil creşterea Wa.
Scăderea timpului de muncă pe un salariat într-un an de zile de la 240 zile la 210 zile a
avut ca efect o diminuare a Wa cu 77,76 milioane lei.
Productivitatea medie zilnică Wz, indicator ce reflectă utilizarea intensivă a resurselor
umane, a influenţat pozitiv şi în sens favorabil creşterea Wa cu 392,7 milioane lei.
De asemenea, factorii indirecţi (atît cel extensiv th, cît şi cel intensiv Wh) au influenţat
pozitiv şi în sens favorabil creşterea Wa.
Pe ansamblu, din cei patru factori de influenţă, trei au acţionat pozitiv şi în sens favorabil
şi unul în sens negativ şi nefavorabil, rolul hotărâtor avându-l utilizarea intensivă a resurselor
umane (Wz şi Wh), ceea ce înseamnă că întreprinderea şi-a organizat corespunzător activitatea în
domeniul folosirii eficiente a forţei de muncă.

EXEMPLUL 2 – Productivitatea medie anuală (Wa) :

INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN ANUL %


ANTERIOR (0) CURENT (1)
Producţia obţinută destinată Qf 12.350 14.275 115
vînzării (mil.lei)
Numărul mediu de salariaţi Np 125 130 104
Numărul mediu de zile lucrate Nz 224 228 101
de 1 salariat într-un an
Durata medie a unei zile de Nh 7,8 8,0 102
lucru (ore)
82
Fond total de timp de muncă tz 28.000 29.640 105
(zile/om)
Fond total de timp de muncă th 218.400 237.120 108
(ore/om)
Productivitatea medie anuală Wa =
Qf 98,8 109,8 111
(milioane lei) Np
Productivitatea medie zilnică Qf 0,441 0,481 109
Wz =
= Qf / fond de timp zile/om tz

Productivitatea medie orară Qf 0,0565 0,0602 106


Wh =
= Qf / fond de timp ore/om th

Modelul folosit este următorul:

Wa = Nz ×Wz = Nz × Nh ×Wh = Nz ×Wh ×


∑ gi × whi
100
Schema factorială este:
Wa

Nz Wz

Nh Wh

gi whi

Analiza productivităţii medii anuale :

∆ Wa = Wa1 – Wa0 = 109,8 – 98,8 = 11 mil. lei

⇒ productivitatea a crescut cu 11 mil. lei (creşterea s-a datorat tuturor factorilor).

Din care :

1. ∆ Wa(Nz) = (Nz1 – Nz0) x Wz0 = (228 – 224) x 0,441 = 1,764 mil. lei

⇒ productivitatea a crescut cu 1,764 mil. lei datorită numărului mediu de zile


lucrate de 1 salariat într-un an (Nz).

2. ∆ Wa(Wz) = Nz1 x (Wz1 – Wz0) = 228 x (0,481 – 0,441) = 9,12 mil. lei

Se verifică egalitatea parţială : ∆ Wa = ∆ Wa(Nz) + ∆ Wa(Wz)


11 = 1,764 + 9,12

Din care :

83
2.1 ∆ Wa(Nh) = Nz1 x (Nh1 – Nh0) x Wh0 = 228 x (8 – 7,8) x 0,0565 = 2,5764 mil. lei

2.2 ∆ Wa(Wh) = Nz1 x Nh1 x (Wh1 – Wh0) = 228 x 8 (0,0602 – 0,0565) = 6,7488 mil. lei

Se verifică relaţia parţială : ∆ Wa(Wz) = ∆ Wa(Nh) + ∆ Wa(Wh)


9,12 = 2,5764 + 6,7488

Schema factorială va fi :

Wa=11.000.000 lei

Nz = 1.764.000 lei Wz = 9.120.0000 lei

Nh = 2.576.4000 lei Wh = 6.748.800 lei

COMENTARII :

Se constată o creştere a productivităţii medii anuale (Wa) calculate pe seama producţiei


destinate vînzării (Wa = Qf / Np) cu 11 mil. lei, adică cu 11%. Această creştere s-a datorat atât
creşterii numărului mediu de zile (Nz) lucrate de un salariat, cât şi creşterii (Wz) cu 9%.
Creşterea numărului mediu de zile lucrate de un salariat a determinat creşterea
productivităţii cu 1,764 milioane lei, iar sporirea eficienţei utilizării forţei de muncă (Wz) a
determinat creşterea productivităţii cu 9,12 milioane lei.
Aportul celor doi factori indirecţi (Nh şi Wh) a fost de asemenea pozitiv şi favorabil.
Depăşirea duratei medii a zilei de muncă cu 2,5% a determinat o sporire a productivităţii cu
2,5764 milioane lei.
Creşterea productivităţii medii orare a muncii, prin folosirea eficientă (Wh) a timpului de
lucru la nivelul unei zile a determinat creşterea productivităţii cu 6,7488 milioane lei.

4.10. - ANALIZA PROFITULUI PE SALARIAT

Din categoria indicatorilor ce exprimă folosirea eficientă a resurselor umane, un loc


important îl ocupă nivelul profitului pe salariat.
Analiza acestui indicator se realizează în baza mai multor metode factoriale, ţinând
seama de corelaţia care trebuie urmărită între gradul de utilizare a resursei umane şi capacitatea
de producţie (dotarea tehnică a muncii).

I) - Un prim model de analiză a profitului pe salariat este cel ca caracterizează


profitul/salariat în raport cu capacitatea de producţie :

P Qf CA P CA
= × × = Wa × × pr , unde:
Ns Ns Qf CA Qf

Qf = producţia fabricată destinată vînzărilor

84
pr = profitul la 1 leu CA
t = timpul exprimat în ore
CA = cifra de afaceri
Wa = productivitatea anuală
Wh = productivitatea medie orară
CA
Qf
gradul de valorificare a producţiei fabricate (CA la 1 leu producţie
fabricată)

Schema factorială corespunzătoare acestui model :

P
Ns

Wa CA pr
Qf

t Wh
gi p c

gi = structura cifrei de afaceri


p = preţ mediu de vînzare/ produs
c = cost unitar de producţie

P P P
∆ = 1 − 0
Ns Ns 1 Ns 0

Din care :
CA0 CA CA
1. ∆P / Ns (Wa ) = Wa1 × × pr 0 − Wa 0 × 0 × pr 0 = (Wa1 − Wa 0 ) × 0 × pr 0 ,
Qf 0 Qf 0 Qf 0
⇒ această relaţie arată influenţa productivităţii anuale asupra indicatorului
profit/salariat.

 CA1 CA0 
) = Wa1 × 
2. ∆P / Ns ( CA
Qf  Qf − Qf  × pr 0 ,
 1 0 

⇒ această relaţie arată influenţa exercitată de gradul de valorificare a producţiei


fabricate asupra indicatorului profit/salariat.

CA1
3. ∆P / Ns ( pr ) = Wa1 × × ( pr 1 − pr 0 )
Qf 1
⇒ această relaţie arată influenţa exercitată de profitul la 1 leu cifră de afaceri
asupra indicatorului profit/salariat

Se verifică corelaţia :

85
∆P / Ns = ∆P / Ns (Wa ) + ∆P / Ns ( CA / Qf ) + ∆P / Ns ( pr )
II) - Un al doilea model de analiză este următorul :

CA P
P / Ns = × = Wa × pr
Ns CA

Schema factorială este :


P
Ns

Wa pr

t Wh gi p c

∆P / Ns = P1 / Ns 1 − P0 / Ns 0 , din care:

1. ∆P / Ns (Wa ) = (Wa 1 −Wa 0 ) × pr 0 ;

2. ∆P / Ns ( pr ) = Wa 1 × ( pr 1 − pr 0 ) .

Se verifică dacă este respectată corelaţia :

∆P / Ns = ∆P / Ns (Wa ) + ∆P / Ns ( pr )

III) - Un al treilea model se referă la :

P T CA P
= × × = t ×Wh × pr , unde:
Ns Ns T CA

P
Ns

t Wh pr

gi whi gi p c

T = timpul total de muncă;

t = consumul de timp de muncă anual/ salariat;

86
P
= profitul ce revine la 1 leu cifră de afaceri.
CA

∆P / Ns = P1 / Ns 1 − P0 / Ns 0 ,

Din care :

1. ∆P / Ns (t ) = (t 1 − t 0 ) ×Wh 0 × pr 0

2. ∆P / Ns (Wh ) = t 1 ×(Wh 1 −Wh 0 ) × pr 0

3. ∆P / Ns ( pr ) = t1 ×Wh 1 × ( pr1 − pr 0 )

Se verifică dacă este respectată corelaţia :

∆P / Ns = ∆P / Ns (t ) + ∆P / Ns (Wh ) + ∆P / Ns ( pr )

IV) - Al patrulea model factorial este cel în care intervine volumul mijloacelor fixe. Acest model
stabileşte corelaţia dintre profitul/salariat şi dotarea tehnică:
, ,
Mf Mf CA P Mf CA
P / Ns = × × ,
× = Kt × × ,
× pr , unde:
Ns Mf Mf CA Mf Mf

Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ;


,
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe direct productive (sau a mijloacelor fixe
active);

Kt = înzestrarea tehnică a muncii;

,
Mf
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe
Mf
(structura tehnică a capitalului);

CA
, = eficienţa utilizării mijloacelor fixe direct productive;
Mf
pr = profit mediu la 1 leu cifră de afaceri;
P
Ns

Kt Mf , CA pr
,
Mf Mf

87
Analiza profitului pe salariat stabileşte o corelaţie între analiza eficienţei utilizării
factorului muncă pe baza productivităţii şi analiza rentabilităţii.
Pe baza primului model, poate fi evidenţiat efectul modificării gradului de valorificare a
producţiei fabricate, cu scopul de a se stabili măsuri pentru asigurarea desfacerii producţiei
obţinute şi diminuarea producţiei stocate.
În cazul celui de-al patrulea model, se evidenţiază în plus influenţa pe care o exercită
modificarea gradului de înzestrare tehnică a muncii, a compoziţiei tehnice a mijloacelor fixe,
precum şi a randamentului acestora. Cu ajutorul acestui model, se stabileşte corelaţia cu analiza
utilizării mijloacelor fixe.

CAPITOLUL 5. ANALIZA DOTĂRII TEHNICE

5.1. - ANALIZA VOLUMULUI ŞI DINAMICII MIJLOACELOR FIXE

Aprecierea volumului mijloacelor fixe are la bază informaţii furnizate de situaţiile


financiare corectate cu informaţii privind imobilizările de mijloace fixe care nu fac parte din
patrimoniul întreprinderii (este vorba de mijloacele fixe împrumutate sau de mijloacele fixe pe
care le folosesc alte întreprinderi în procesul de producţie al întreprinderii analizate).
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza informaţiilor privind valorile de intrare
medii ale mijloacelor fixe, evaluate în preţuri comparabile.
Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza mijloacelor fixe existente la
începutul anului, la care se adaugă valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe şi din care se
scade valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe.

Valoarea medie se poate determina după relaţia :

Mf = S 1 + I + E , unde:

I =
∑Vi i × nlf i
; E=∑ i
V × nlfn i
12 12

S 1 = mijloacele fixe existente la începutul perioadei;

I = valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;

E = valoarea medie de ieşire a mijloacelor fixe pe categorii;

Vi i = valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii;

nlf i = numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe pe categorii

nlfn i = numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe pe categorii

Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune folosirea unui sistem de indicatori


care să permită reflectarea fluxurilor de mijloace fixe pe cursul unei perioade. Aceşti indicatori
sunt :

88
1) - Coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I ):

I
KI = , unde:
Mf

I = volumul mijloacelor fixe intrate într-o perioadă de timp (1 an);


Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.

2) - Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe (KE) :

E
KE = , unde:
Mf

E = volumul mijloacelor fixe ieşite din întreprindere într-o perioadă de


timp;
Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.

3) - Coeficientul mişcării totale (KMT):

I +E
K MT = , unde:
Mf

I + E = mijloace fixe intrate + mijloace fixe ieşite;


Mf = mijloace fixe totale.

Aprecierea dinamicii mijloacelor fixe trebuie corelată cu dinamica efectelor utilizării lor
(producţia marfă fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, valoarea adăugată netă, profitul).
Spunem că dinamica mijloacelor fixe este pe un trend (o tendinţă) pozitiv, atunci când
indicele de creştere a mijloacelor fixe este inferior indicelui de creştere a efectului utilizării
mijloacelor fixe:

IM 〈 ICf A IM 〈 IVf A IM 〈 IVf A NIM 〈 IQf f IM 〈 I fp


; ; ; ;

5.2. - ANALIZA STRUCTURII MIJLOACELOR FIXE

Analiza structurii potenţialului tehnic relevă politica de investiţii, precum şi modul de


organizare şi administrare a societăţii. Principalii indicatori utilizaţi în caracterizarea structurii
potenţialului productiv al întreprinderii sunt :

1) - Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe (Ks):

Mf i
Ks = ;
Mf

89
= acest coeficient pune în evidenţă apartenenţa sectorială şi modul de organizare a
întreprinderii.

2) - Coeficientul privind compoziţia tehnologică a capitalului fix (KT):

Mf ,
KT = ;
Mf
= acest coeficient (KT) evidenţiază modul de gestionare a potenţialului tehnic al
întreprinderii, întrucît pune în evidenţă ponderea mijloacelor fixe active (Mf’) în totalul
mijloacelor fixe (Mf).

Calitatea potenţialului tehnic poate fi apreciată nu numai prin prisma structurii


mijloacelor fixe sau a compoziţiei tehnologice a acestora, dar şi prin gradul de uzură al
mijloacelor fixe.
Se ştie că în procesul de producţie, un mijloc fix îşi transferă o parte din valoare
produselor sau activităţilor la care ia parte. De aceea, calitatea potenţialului tehnic trebuie
apreciată şi prin gradul de amortizare al acestora.
Aprecierea gradului de amortizare se realizează prin raportarea amortizării la valoarea
brută a imobilizărilor.

Amortizare a
Ga = ×100 , unde Ga = gradul de amortizare
Valoarea brut ă a mijloacelo r fixe

3) - Coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe :

Valoarea de achizitie
= ×100
Valoarea brut ă a mijloacelo r fixe

= acest coeficient permite evaluarea eforturilor investiţionale, a orientării politicii


investiţionale atunci când :
a)-investiţiile noi sunt la nivelul ieşirilor de mijloace fixe;
b)-investiţiile cresc odată cu mărirea capacităţii de producţie a întreprinderii.

Aprecierea eficienţei deciziei de investiţie presupune existenţa unor corelaţii şi în primul


rând cu personalul întreprinderii. Raportul dintre valoarea medie a mijloacelor fixe şi numărul
mediu de personal reflectă gradul de înzestrare tehnică a muncii şi scoate în evidenţă caracterul
mai mult sau mai puţin capitalizant al combinării factorilor de producţie.

Valoarea medie a mijloacelo r fixe


Git = , unde:
Np
Git = gradul de înzestrare tehnică;

Np = numărul mediu de personal

Analiza structurii şi stării mijloacelor fixe trebuie făcută în corelaţie cu specificul


activităţii, cu nivelul tehnic şi tehnologic practicat de întreprindere

90
5.3. - ANALIZA UTILIZĂRII POTENŢIALULUI TEHNIC

În analiza utilizării potenţialului tehnic, principalii indicatori se referă la gradul de


utilizare a capacităţii de producţie, calculat după relaţia :

Q
GU CP = , unde:
Q max im
GU CP = gradul de utilizare a capacităţii de producţie

Acest indicator este folosit în determinarea costului subactivităţii, respectiv a costului


neutilizării utilajelor. Semnificaţia acestui indicator este acea producţie maximă ce poate fi
obţinută într-o perioadă de timp, utilizând echipamentele (dotarea tehnică) la randamentul
prevăzut prin construcţie şi în condiţii optime de exploatare.

Principalele caracteristici ale capacităţii de producţie ce decurg de aici sunt .


a)-structura mijloacelor fixe;
b)-gradul de utilizare a timpului;
c)-randamentul mijloacelor fixe.

Analiza factorială a GUCP scoate în evidenţă utilizarea extensivă şi utilizarea intensivă a


mijloacelor fixe :

Nua tul rl
GU CP = × × ×100 , unde:
Nu tu max r max

Nua = numărul de utilaje active (în funcţiune);

Nu = numărul total de utilaje;


rl = randamentul mediu orar al utilajului;
tul = timpul mediu de lucru pe echipament;
tul / tu max = gradul de utilizare a timpului maxim disponibil;
rl / r max = raportul dintre randamentul efectiv şi randamentul
maxim al echipamentului de lucru;
Nua / Nu = gradul de folosire a dotării tehnice.

Gradul de folosire (utilizare) a dotării tehnice evidenţiază modul de utilizare extensivă


a dotării tehnice. Reducerea perioadei necesară efectuării reparaţiilor, extinderea perioadei de
exploatare între reparaţii reprezintă rezerve de creştere a GUCP.

Analiza utilizării timpului de lucru se face pe baza indicatorului gradul de utilizare a


fondului de timp maxim disponibil (GUT).

tul
GUT = , unde:
tu max
tul = tipul efectiv lucrat al utilajului;
tu max = timpul maxim disponibil al utilajului.

Timpul maxim disponibil al utilajului rezultă din timpul total calendaristic din care se scad:

91
a) - timpul aferent opririlor legale;
b) - timpul aferent opririlor tehnologice;
c) - timpul aferent reparaţiilor.

Timpul efectiv nelucrat va fi analizat pe cauze şi pe termene. În general, timpul nelucrat este
determinat de :
a) - lipsa de comenzi;
b) - lipsa de materiale;
c) - lipsa de forţă de muncă calificată;
d) - defecţiuni mecanice;
e) - prelungirea timpului de reparaţii.

Utilizarea timpului de lucru al utilajelor influenţează în final, o serie de indicatori economico-


financiari, cum ar fi :
a) - valoarea cifrei de afaceri;
b) - valoarea adăugată;
c) - cheltuielile cu amortizarea la 1.000 lei producţie fabricată;
d) – profitul;
e) - eficienţa utilizării resurselor umane;
g) - eficienţa activelor de exploatare;
h) - eficienţa capitalului propriu sau a capitalului permanent .

Un alt indicator îl reprezintă randamentul utilajului (ru):


Q
ru = , unde:
Nu

Nu = numărul de utilaje;
Q = producţia fizică sau valorică obţinută.

EXEMPLU - Pentru exemplificare, considerăm capacităţile de producţie dintr-o întreprindere cu


profil industrial, prezentate în datele menţionate în tabelul următor :

Nr INDICATORI MAXIM EFECTIV


crt 0 1 0 1
1 Numărul de echipamente 4 8 4 7
2 Timpul de funcţionare pe schimb 8 8 7,1 7,4
(ore)
3 Numărul de schimburi 1 2 1 2
4 Timp de funcţionare (luni) 11,4 11,6 11,1 11,3
5 Timp mediu lunar (zile) 22 22 21 22
6 Producţia pe oră-maşină (mp) 6 6,5 6 7
7 Timp total de funcţionare (ore) 8.026 32.666 6.620,04 25.754,96
8 Producţie (mp) 48.154 212.326 39.720,24 180.284,72
9 Gradul de utilizare a capacităţii 100 100 82,49 84,91

În anul anterior, atât capacitatea maximă de producţie (Q max), cât şi capacitatea efectivă
neutilizată (Q).

92
Q max = nr echipamente x nr schimburi x timpul total de funcţionare pe 1 utilaj schimb x
producţia pe oră-maşină

8.026 6.620 ,04


Q max 0 = 4 ×1 × × 6 = 48 .156 mp ; Q0 = 4 ×1 × × 6 = 39 .720 ,24 mp ;
4 ×1 4 ×1

Q 39 .720 ,24 32 .666


GU 0 = = = 82 ,49 ; Q max 1 = 8 × 2 × × 6,5 = 212 .329 mp ;
Q max 48 .156 8×2

25 .754 ,96 Q
Q1 = 7 × 2 × × 7 = 180 .285 mp ; GU 1 = = 84 ,91
7 ×2 Q max

Înregistrarea unor coeficienţi subunitari ai gradului de utilizare a capacităţii de producţie,


în cei doi ani analizaţi se datorează în exclusivitate acţiunii factorilor extensivi. Creşterea
gradului de utilizare a capacităţii în anul curent faţă de anul anterior, se explică prin creşterea
randamentelor echipamentelor tehnologice, îmbunătăţirea dotării tehnice, extinderea timpului de
funcţionare prin introducerea celui de-al doilea schimb de lucru, în condiţiile unei compoziţii
tehnologice mai slabe şi a unei utilizări incomplete a timpului disponibil.

În diagnosticarea eficienţei potenţialului tehnic, un rol important îl are indicatorul


randamentul marginal (r marg), care reprezintă variaţia producţiei la creşterea cu o unitate a
consumului de resursă analizat:

∆Q
rm arg =
∆T

Modificarea randamentului mediu orar de utilizare a echipamentelor de lucru (dotării


tehnice) influenţează o serie de indicatori economico-financiari la nivel de întreprindere cum ar
fi :
a) - valoarea producţiei fabricate;
b) - cifra de afaceri;
c) - productivitatea muncii;
d) – profitul.

Eficienţa dotării tehnice se analizează cu ajutorul unor modele factoriale de forma :

1) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de producţia obţinută:


,
Qf Mf Q max Qf
×1000 = × ,
× ×1000 , unde:
Mf Mf Mf Q max

,
Mf
= compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;
Mf

Q max
, = eficienţa mijloacelor fixe direct productive;
Mf

93
Qf
Q max
= gradul de utilizare a capacităţii.

2) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de cifra de afaceri:


,
CA Mf Qf Ca
×1000 = × ,
× ×1000
Mf Mf Mf Qf

= prin acest model se evidenţiază evoluţia eficienţei mijloacelor fixe prin prisma
compoziţiei tehnologice (Mf’ / Mf), a eficienţei mijloacelor fixe active (Qf / Mf’), dar şi al
gradului de valorificare a produselor fabricate destinate vînzării (CA / Qf).

Spre deosebire de primul model, acest model face legătura dintre utilizarea eficientă a
mijloacelor fixe şi rezultatele finale ale activităţii de producţie.

3) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de profitul aferent cifrei de afaceri:


,
P Mf Qf CA P
×1000 = × × × ×1000
Mf Mf Mf , Qf CA

= prin acest model se evidenţiază, suplimentar celorlalte modele prezentate, efectul


modificării structurii vânzărilor, al modificării costurilor şi calităţii producţiei, scoase în evidenţă
prin indicatorul profit la 1 leu cifră de afaceri (P / CA).
Aceşti factori de influenţă a eficienţei utilizării mijloacelor fixe constituie rezerve de
creştere a rentabilităţii

5.4. - ANALIZA STOCURILOR DE MATERIALE

STOCURILE reprezintă acea parte din activele circulante cu rol determinant, atât pentru
activitatea din domeniul comerţului, cât şi pentru activitatea din domeniul producţiei. Ele
reprezintă acele produse sau resurse materiale care asigură continuitatea activităţii (comercială
sau de producţie).
Analiza stocurilor de materii prime este necesară în cazul fiecărei întreprinderi pentru a
identifica acele oportunităţi de aprovizionare cu principalele materii prime şi materiale.
În cazul oricărei înreprinderi, activitatea de aprovizionare este o activitate dinamică,
continuă, planificarea acestei activităţi se realizează în mod raţional, corelând permanent
necesarul de resurse materiale cu celelalte activităţi ale întreprinderii.
O aprovizionare corectă şi bine fundamentată poate determina (influenţa) nu numai costul
produsului vândut, dar şi costurile activelor fixe a căror eficienţă creşte odată cu îmbunătăţirea
utilizării capacităţii de producţie. Aprovizionarea cu resurse materiale trebuie să urmărească
achiziţionarea acelor resurse în cantităţile şi structura cerută, în condiţii de eficienţă economică
sporită (costurile cele mai reduse). De aceea, se studiază structura resurselor de aprovizionare pe
principalii furnizori şi zone, precum şi gradul de dependenţă de anumiţi furnizori.

94
Desfăşurarea procesului de aprovizionare se realizează pe baza unor planuri sau
programe, iar desfăşurarea efectivă a aprovizionării presupune respectarea următoarelor etape :
1-asigurarea acoperirii cu contracte a necesarului de aprovizionat, contractul fiind legea
fundamentală în relaţiile de afaceri dintre parteneri;
2-realizarea programului de aprovizionare trebuie făcut pe total şi pe categorii de resurse;
3-asigurarea necesarului de producţie din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la
termenele de aprovizionare.

ANALIZA STOCURILOR DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE


O asemenea analiză este necesară pentru a evita imobilizările financiare pe termen mediu
şi lung. În desfăşurarea oricărui proces de producţie, este necesară constituirea de stocuri de
resurse materiale. Însă aceste stocuri trebuie raţional dimensionate. Dacă nivelul lor depăşeşte un
anumit barem sau volum, ele crează serioase probleme financiare (în mod deosebit de trezorerie).
În teoria şi practica economică, se pune un accent deosebit pe prevenirea formării de
stocuri supranormative, cu cele 2 mari componente: cu mişcare lentă şi fără mişcare.

Analiza stocurilor de materiale se realizează din punct de vedere metodologic sub diverse
aspecte:

1- O primă problemă se referă la studierea evoluţiei stocurilor, comparativ cu dinamica cifrei


de afaceri, pentru a stabili dacă mărimea acestora (a stocurilor) a avut influenţă favorabilă asupra
volumului producţiei şi al vînzărilor.

ANII Cifra de Stocuri Indici (%) Indici (%) I ST / I CA Rotaţia


afaceri de CIFRA DE STOCURI stocurilor
(CA) materiale AFACERI ( CA / ST )
(mil.lei) (mil.lei)
1 15.200 4.900 100 100 1,00 3,1
2 16.800 5.790 110,52 118,16 1,07 2,9
(16.800/15.200)
3 24.800 9.920 147,61 171,32 1,16 2,5
(24.800/16.800)
4 19.100 6.367 77,02 64,18 0,83 3,0
5 35.300 9.290 184,82 145,9 0,79 3,8

Din datele prezentate în tabel pe un interval de 5 ani, se evidenţiază faptul că stocurile de


materiale au înregistrat o evoluţie oscilantă. În primii 3 ani au crescut semnificativ, însă nu se
poate spune că situaţia a fost mereu favorabilă întreprinderii, deoarece numărul de rotaţii s-a
redus, deci ritmul mediu al aprovizionărilor a scăzut. O asemenea situaţie se poate explica, ca
fiind dată de :
1-creşterea cererii de piaţă pentru produsele proprii într-un ritm mai lent decît volumul
producţiei;
2-existenţa unei structuri necorespunzătoare a stocurilor de materii prime necesare
procesului de producţie, fapt care ar determina ştrangulări în procesul de producţie (întreruperi
de flux);
3-pierderii unor furnizori importanţi la anumite materii prime şi materiale, ceea ce ar face
imposibilă realizarea producţiei la nivelul programat.
95
Cauzele ce au stat la baza unei asemenea situaţii sunt multiple.
În cel de-al 4-lea an de activitate al întreprinderii, atât stocurile cât şi vânzările s-au
diminuat, iar în ultimul an se înregistrează cea mai mare creştere a stocurilor şi a cifrei de afaceri
pe fondul unei accelerări a vitezei de rotaţie a acestora. Este posibil ca societatea să îşi fi
modificat politica sau strategia de dezvoltare.
În condiţii de stabilitate economică, stocurile de materii prime şi materiale trebuie să
evolueze în concordanţă cu volumul producţiei şi cu cel al vânzărilor.

2-Un al doilea aspect al analizei stocurilor de materiale se referă la studierea evoluţiei lor,
comparativ cu o bază de raportare. Orice agent economic trebuie să-şi stabilească o dimensiune a
stocurilor şi să urmărească dacă aceasta este respectată.

3-Un al treilea aspect în analiza stocurilor se referă la gradul de imobilizare a stocurilor. Din
acest punct de vedere, gradul de imobilizare (durata de imobilizare) este dată de relaţia :
S
Di = × 360 , unde:
E
S = stocul mediu anual dintr-o resursă materială;
E = ieşirile de materiale din magazie pentru consumuri interne;
360 = numărul zilelor dintr-un an.

De exemplu, dacă durata medie de stocare este de 30 zile, stocurile de resurse materiale
ce au o durată de rotaţie mai mică decît această viteză (de 30 zile), fac parte din grupa stocurilor
normale, iar cele care au o viteză de rotaţie cuprinsă între 30 şi 60 zile, reprezintă stocuri cu
mişcare lentă, iar cele mai mari de 60 de zile sunt stocuri fără mişcare.

Influenţa utilizării stocurilor de materiale asupra principalilor indicatori economico-financiari:


a)-volumul producţiei fizice;
b)-valoarea producţiei obţinute;
c)-costul produsului;
d)-profitul unitar;
e)-rata rentabilităţii resurselor consumate pe produs.

96