Structura si functiile ONU

Nucleul sistemului Natiunilor Unite il constituie cele

sase organe principale:
-Adunarea Generală,
-Consiliul de Securitate,
-Consiliul Economic şi Social(ECOSOC),
-Consiliul de Tutelă,
-Curtea Internaţională de Justiţie
- Secretariatul

Alaturi de ele functioneaza si alte organe subsidiare

(sau auxiliare). Acestea ajută organele principale în
îndeplinirea atribuţiilor lor şi nu au competenţă proprie, ci o
competenţă delegată de organul principal.
 Sub aspectul compunerii, primele patru organe sunt
alcatuite din reprezentati ai statelor, folosesc un sistem de
votare si o procedura in esenta asemanatoare.
Celelalte doua nu sunt compuse din reprezentanti ai
statelor, ci au o structura diferita.

Sub raportul atributiilor autorii acesteia au cautat sa

delimiteze cat mai precis competentele specifice fiecarui
organ principal.

Datorita indivizibilitatii pacii si colaborarii

internationale, nu s-a putut ajunge la o compartimentare
etansa a atributiilor acestor organe, ci numai la o relativa
specializare.
 Adunarea Generala

Adunarea Generală este organul principal care

cuprinde reprezentanţi ai tuturor statelor membre.
Fiecare stat membru are dreptul să trimită 5
reprezentanţi pe lângă care pot fi afectaţi 5 supleanţi,
consilieri, experţi, dar nu are drept decât la un singur vot.
Singurul organ principal al Natiunilor Unite, care, asa
cum scrie Carta este alcatuit din toti membri Natiunilor
Unite, Adunarea Generala este caracterizata, din punct de
vedere tehnic, ca o conferinta diplomatica permanenta.
Ea are un rol si raspunderi specifice, depasind pe
cele traditionale ale conferintelor, nefiind un organ legislativ,
caci nu e competenta sa edicteze legi, ci este un for de
deliberare, in care orice stat mare sau mic, poate sa-si
formuleze ideile, sa discute o probleme, sa propuna o
rezolutie.
 Dand activitatii sale o amploare tot mai mare si
bucurandu-se de incredere sporita din partea statelor
membre, Adunarea Generala aduce, poate, cea mai
importanta contributie in a conferi O.N.U. calitatea de
centru de armonizare a actiunilor natiunilor pentru
atingerea scopurilor comune proclamate in Carta.

Totodata, Adunarea a dobandit din ce in ce mai

mult, o pozitie de supraveghere generala asupra
activitatilor organizatiei.
 Adunarea Generală se întruneşte în sesiuni
ordinare, de obicei o dată pe an, în sesiuni extraordinare
sau extraordinare de urgenţă.

La începutul fiecărei sesiuni Adunarea alege un

preşedinte şi 17 vicepreşedinţi, după o anumită repartizare
geografică, şi care alcătuiesc, împreună cu cei şapte
preşedinţi ai comitetelor principale, Comitetul general
(Biroul) Adunării Generale.

Acesta adoptă ordinea de zi. Adunarea Generală îşi

desfăşoară lucrările în şedinţe plenare şi în cele şapte
comitete principale.
 Comitetele principale ale Adunării Generale sunt:

-Comitetul politic special,

- Comitetul pentru probleme politice şi de securitate
(comitetul I),
- Comitetul pentru probleme economice şi financiare
(comitetul II),
- Comitetul pentru probleme sociale, umanitare şi culturale
(comitetul III),
- Comitetul pentru probleme administrative şi bugetare
(comitetul V),
- Comitetul pentru probleme de tutelă (comitetul IV),
- Comitetul pentru probleme juridice (comitetul VI).
 Limbile oficiale sunt franceza, engleza, spaniola,
rusa, chineza şi araba, primele 3 fiind şi limbi de lucru,
adică cele în care se desfăşoară lucrările.
În limbile oficiale se publică documentele Adunării
Generale.
Cuvântările ţinute într-o limbă de lucru sunt traduse
în celelalte trei limbi, iar cele pronunţate într-o limbă oficială
care nu este şi limbă de lucru se traduc în cele trei limbi de
lucru.
Pe lângă aceasta, Adunarea Generală mai
înfiinţează, la începutul fiecărei sesiuni, o comisie pentru
verificare deplinelor puteri şi este asistată de diferite organe
subsidiare permanente, cum sunt comitetul consultativ
pentru chestiuni administrative şi bugetare şi comitetul
contribuţiilor.
 Adunarea Generală a creat şi alte organe
subsidiare, printre care Comisia de Drept Internaţional,
compusă din 25 de membri, care are sarcina să ajute
Adunarea Generală la codificarea şi dezvoltarea progresivă
a dreptului internaţional.
Adunarea Generală O.N.U. a creat şi alte organe cu
un caracter cvasiautonom care exercită unele competenţe
însemnate pe linia colaborării economice internaţionale, ca
de pildă, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi
Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.), înfiinţată prin rezoluţia 1965
(XIX) din 30 octombrie 1964 şi Organizaţia Naţiunilor Unite
pentru dezvoltare industrială (O.N.U.D.I.), înfiinţată prin
rezoluţia 2152 (XXI) din 17 noiembrie 1966, devenită în
1980 instituţie specializată.
 Hotărârile Adunării Generale în problemele
importante, şi anume: recomandările privind menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale, alegerea membrilor
nepermanenţi în Consiliul de Securitate, a membrilor
Consiliului Economic şi Social, în Consiliul de Tutelă,
admiterea de noi membrii, sancţiunile aplicabile membrilor,
funcţionarea sistemului de tutelă şi problemele bugetare se
adoptă cu o majoritate de 2/3 a membrilor prezenţi şi
votanţi.

Hotărârile privind alte domenii, inclusiv stabilirea

unor noi categorii de probleme de fond, se adoptă cu o
majoritate simplă.

Pentru luarea hotărârilor cu privire la modificarea

Cartei, se cere majoritatea de 2/3 a statelor membre ale
organizaţiei.
Funcţii şi puteri:

- cu caracter general, privind relaţiile dintre statele

membre, în exercitarea cărora Adunarea poate emite
numai recomandări;

- cu caracter special, privind funcţionarea organizaţiei,

domeniu în care Adunarea poate lua hotărâri obligatorii.
Principalele funcţii cu caracter general ale Adunării
Generale sunt:

• Discutarea oricărei probleme care intră în cadrul Cartei,

având dreptul de a face recomandări statelor membre şi
Consiliului de Securitate;
• Studierea principiilor generale de colaborare pentru
menţinerea păcii şi securităţii, inclusiv principiile privind
dezarmarea şi reglementarea armamentelor;
• Discutarea oricăror probleme privind menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale, cu excepţia celor care trebuie
transmise Consiliului de Securitate;
• Promovarea colaborării internaţionale în domeniul politic,
economic, social, cultural-educativ şi al sănătăţii şi
contribuţia la înfăptuirea drepturilor omului, prin studii şi
recomandări;
• Încurajarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi
a codificării lui .
 Subliniem că între competenţa Adunării Generale în
problemele păcii şi securităţii internaţionale şi competenţa
Consiliului de Securitate, Carta stabileşte o strictă
delimitare, prevăzând că:

Răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi

securităţii internaţionale revine Consiliului de Securitate;

Adunarea Generală nu poate face recomandări în

problemele privind menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale, dacă ele sunt în curs de a fi examinate de
Consiliul de Securitate, afară de cazul când Consiliul i-ar
cere Adunării Generale să examineze şi să facă
recomandări în acele probleme.
 Funcţiile cu caracter special ale Adunării Generale
- edictarea de norme generale, şi anume: regulamente de
procedură, reguli privind drepturile şi obligaţiile
funcţionarilor, şi salariile judecătorilor C.I.J.;
- admiterea, excluderea şi suspendarea de membrii
- alegerea membrilor nepermanenţi ai Consiliului de
Securitate, a membrilor Consiliului Economic şi Social,
Secretarului general, la recomandarea Consiliului de
Securitate şi împreună cu Consiliul de Securitate a
judecătorilor C.I.J.;
- crearea de organe subsidiare acţionând pe baza
indicaţiilor Adunării Generale;
- aprobarea tratatelor care se încheie între Consiliul
Economic şi Social şi instituţiile specializate;
- luarea de decizii privind bugetul;
- dreptul de a cere avize;
- controlul asupra activităţii Consiliului Economic şi Social.
 Adunarea Generală primeşte şi examinează
rapoarte speciale ale Consiliului de Securitate şi ale
celorlalte organe, dar nu are dreptul să le modifice sau să
le anuleze hotărârile.
Şedinţa anuală a Adunării Generale începe în
septembrie, la sediul din New York.
Mai întâi sunt alese forurile de conducere şi are loc
dezbaterea generală, condusă în genere de miniştrii de
externe ai statelor membre şi care înregistrează şi cel mai
mare interes din partea mass-mediei.
Înainte, şedinţa lua sfârşit în decembrie.
Astăzi, Adunarea Generală se întruneşte aproape tot
anul.
 Chiar dacă Adunării Generale îi lipsesc unele
instrumente mai dure precum posibilitatea de a aplica
sancţiuni, acest lucru nu înseamnă că hotărârile şi
declaraţiile sale rămân fără nici un fel de urmări.

Presiunile opiniei publice alături de autoritatea

politică şi morală a Organizaţiei au făcut ca nenumărate
declaraţii şi recomandări ale Adunării Generale să
dobândească acceptul universal, ducând la dezvoltarea
standardelor politice şi juridice din întreaga lume.