Curs 5

In functie de sanctiunea lor, obligatiile se clasifica in civile si naturale.

Obligatiile civile sunt sanctionate pe cale de actiune, astfel incat, daca debitorul nu executa de bunavoie o
obligatie civila, creditorul va intenta impotriva lui o actiune personala de drept strict sau de buna-credinta
prin care il constrange pe cale judiciara sa-si execute obligatiile.
Obligatiile naturale nu sunt sanctionate pe cale de actiune, ci pe cale de exceptiune. Astfel, daca debitorul
obligat pe taramul dreptului natural nu-si executa obligatia de bunavoie, creditorul nu are actiune impotriva
lui, nu-l poate constrange sa faca plata. Daca insa debitorul obligat natural face plata de bunavoie, el nu
poate repeta, adica nu poate intenta cu succes actiunea in repetire pentru acele restituirea platii pe care a
facut-o de bunavoie, intrucat actiunea in repetire poate fi intentata cu succes numai de catre acela care a
facut plata lucrului nedatorat. Aceasta actiune nu poate fi intentata cu succes de acela care a executat o
obligatie; si daca totusi debitorul intenteaza actiunea in repetire, creditorul se va apara cu succes, opunandui debitorului exceptiunea lucrului datorat si platit pe care il arata judecatorului ca debitorul nu se afla in
situatia aceluia care a facut plata lucrului nedatorat, ci in situatia aceluia care a executat o obligatie naturala.
De aceea, jurisconsultii spuneau ca obligatiile naturale sunt sanctionate pe cale de exceptiune.
In functie de numarul participantilor la raportul juridic obligational, obligatiile se clasifica in:

Obligatii simple
Obligatii cu pluralitate de subiecte
In definitia lui Justinian, ni se infatiseaza cea mai simpla obligatie: aceea in care exista un singur creditor si
un singur debitor, ins ape langa obligatiile simple exista si obligatii complexe dintre care, unele sunt
obligatii in care exista mai multi creditori sau mai multi debitori si pe care ii denumim obligatii cu
pluralitate de subiecte.
Obligatiile cu pluralitate de subiecte in cazul carora partile se afla pe picior de egalitate, se clasifica la
randul lor in:

Obligatii conjuncte
Sunt guvernate de principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor, intrucat, daca exista mai multi creditori,
fiecare creditor va putea valorifica numai partea sa din creanta, iar daca sunt mai multi debitori, fiecare
debitor va putea fi urmarit in justitie numai pentru partea lui de datorie. De aici rezulta ca la obligatiile
conjuncte exista mai multe obiecte si un singur raport juridic obligational, care se va stinge numai dup ace si
ultimul dintre debitori isi va fi platit partea sa din datorie sau numai dup ace si ultimul dintre creditori isi va
fi valorificat partea sa din creanta.
La romani, regula era ca obligatiile cu pluralitate de subiecte sunt conjuncte, adica sunt divizibile; totusi
partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala prin care obligatia cu pluralitate de subiecte
devenea coreala sau solidara.

Obligatii coreale sau solidare

Daca exista mai multi creditori, oricare dintre ei va putea valorifica intreaga creanta, iar daca sunt mai multi
debitori, oricare dintre ei va putea fi tinut pentru intreaga datorie, de unde rezulta ca la obligatiile coreale
avem un singur obiect si mai multe raporturi juridice obligationale. Daca unul dintre debitori face plata,
toate celelalte raporturi juridice obligationale se vor stinge din lipsa de obiect.

In concluzie, obligatiile conjuncte se caracterizeaza prin pluralitate de obiecte si prin unicitate de raport
juridic, iar obligatiile coreale se caracterizeaza prin pluralitate de raporturi juridice si prin unicitate de
obiect.

E LE M E N T E LE C O N T R AC T E LO R
Pentru ca un contract sa se poata naste in mod valabil, este necesar sa fie intrunite anumite elemente pe care
le denumim elementele contractelor. Unele dintre aceste elemente sunt esentiale, iar altele sunt accidentale.
Elementele esentiale ale contractelor sunt denumite astfel, deoarece in lipsa lor, contractual nu se poate
forma si sunt in numar de 3:
a.

Obiectul
Conceptul de obiect al contractului este utilizat de romani cu doua sensuri. In primul sens, cel restrains,
obiectul contractului se confunda cu efectele sale, adica cu obligatia pe care o genereaza. In al doilea sens,
mai larg, obiectul contractului se confunda cu obiectul obligatiei si, prin urmare consta, fie
dare/facere/prestare.
In legatura cu obiectul contractului trebuie sa precizam ca la romani contractele nu erau translative de
proprietate, ci numai generatoare de obligatii. Obligatiile izvorate din contracte erau executate prin alte acte
juridice, ulterioare si distincte de contracte, incat daca debitorul se obliga sa transmita proprietatea asupra
unui lucru, era necesar sa se recurga la unul din modeurile de transmitere a proprietatii.
Spre ex.: daca vanzatorul se obliga sa transmita proprietatea asupra unui lucru, atunci trebuia sa recurga fie
la mancipatio, fie la in jure cesio.
In zilele noastre, contractul de vanzare este translativ de proprietate, astfel incat, in momentul incheierii
contractului, cumparatorul devine automat proprietar al lucrului.

b.

Consimtamantul
Este manifestarea de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte. De altfel, cuvantul consensu vine
de la cum sentila, adica a avea o parere comuna cu a celeilalte parti.
In dreptul roman, exista cauze care duceau la inexistenta sau la distrugerea consimtamantului si cauze care
duceau la vitierea consimtamantului. Cauze de inexistenta a consimtamantului sunt: violent fizica,
neseriozitatea si eroarea.

Violenta fizica ducea la inexistenta consimtamantului, deoarece victima violentei se afla in

imposibilitatea de a-si exprima vointa. (semnarea contractului prin fortarea mainii).
Neseriozitatea apare atunci cand consimtamantul este dat in gluma sau in imprejurari care exclude
vointa persoanei de a se obliga. (consimtamantul dat de actor pe scena)
Eroarea = gresita intelegere a unor imprejurari. De regula, la romani eroarea nu afecta
consimtamantul, dar in 4 cazuri determinate, eroarea ducea la distrugerea consimtamantului:
1.
Error in negotio;
Este eroarea cu privire la natura juridica a contractului si apare atunci cand una dintre parti intentioneaza sa
incheie un anumit contract, iar cealalta parte crede ca este vorba despre alt contract. Spre ex.: primus
intentioneaza sa vanda un anumit lucru, iar secundus crede ca i se doneaza. In acest caz, nu exista
consimtamant, si prin urmare, nici contract.
2.

Error in persona;
2

Este eroarea cu privire la identitatea uneia dintre parti. Spre ex.: primus intentioneaza sa incheie contractual
cu secundus si in realitate il incheie cu tertius.
3.

Error in corpore;
Este eroarea cu privire la lucru sau la obiectul material al contractului. Spre ex.: primus intentioneaza sa
dobandeasca o casa, iar secundus crede ca este vorba despre un teren.

4.

Error un substantia;
Este eroarea cu privire la calitatile esentiale ale lucrului si se numesc esentiale acele calitati ale lucrului care
determina partile sa incheie contractul. Spre ex.: primus intentioneaza sa dobandeasca un candelabru fiindca
e confectionat din argind, iar secundus crede ca este vorba despre un candelabru confectionat din arama.
Vitiile de consimtamant nu duc la distrugerea sau inexistenta consimtamantului, ci numai la posibilitatea
anularii contractului pe cale indirecta. Ele sunt in numar de doua:

Teama
Este denumita in unele texte vis psihica adica violenta psihica si consta in amenintarea cu rau pentru a
determina o anuma persoana sa incheie contract. In epoca veche, vilenta psihica nu afecta consimtamantul,
intrucat vechii romani spuneau: coacta voluntas sed tamen voluntas = o vointa constransa este totusi o
vointa.
Pe de alta parte, in epoca veche toate contractele romane au fost solemne, iar incheierea lor presupunea
respectarea unor conditii de forma: juraminte, gesturi / formule solemne, prezenta martorilor, imprejurari
care faceau imposibila in practica exercitarea violentei psihice. Mai tarziu insa, catre sfarsitul Republicii au
aparut contractele nesolemne, care nu presupuneau respectarea unor conditii de forma, iar in noile
imprejurari, violent psihica a devenit posibila si s-a practicat pe taram contractual. De aceea, si de data
aceasta a intervenit pretorul, care a venit in sprijinul victimei vioentei civice prin doua mijloace procedurale:

c.

Exceptio metus era pusa la dispozitia victimei pentru a se apara cu success in ipoteza in care
autorul violentei psihice incerca sa-si valorifice dreptul de creanta dobandit sub imperiul amenintarilor.
Actio metus era pusa la dispozitia victimei pentru a lua initiativa procesului cu scopul de a obtine
pe cale indirecta anularea contractului care a fost incheiat sub imperiul violentei psihice .
Dolul/ dolus inseamna inselaciune si consta in manoperele dolosive/ mijloacele viclene prin care
una dintre parti o determina pe cealalta sa incheie contractul. Si dolul a fost sanctionat spre sfarsitul
Republicii prin action dedolo si prin exceptio doli.
Capacitatea
Are capacitate deplina de a contracta numai cetateanul roman care este sef de familie. Toate celelalte
categorii de persoane aveau o capacitate limitata de a contracta.
Elementele accidentale ale contractelor sunt denumite astfel deoarece ele sunt introduse in contract
numai la intitiativa partilor, iar contractul este incheiat in mod valabil chiar si in lipsa lor.
In dreptul roman, exista numeroase elemente accidentale ale contractelor, dintre care mai importante sunt
doua: termenul si conditia.

Termenul evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept.
Din aceasta definitie rezulta ca termenul este de doua feluri. Astfel, evenimentul viitor si sigur de care
depinde exigibilitatea unui drept se numeste termen suspensiv. Evenimentul viitor si sigur de care depinde
3

stingerea unui drept, se numeste termen extinctiv. Prin urmare, termenul suspensiv nu suspenda existenta
dreptului de creanta, ci numai exigibilitatea sa, in sensul ca dreptul de creanta se naste in momentul
incheierii contractului, dar el devine exigibil numai la indeplinirea termenului suspensiv. Spre ex.: primus ii
promite lui secundus ca-I va plati 100, la calendele lui 1 aprilie. In cazul acetui contract, cu termenul
suspensiv, dreptul de creanta se naste in momentul incheierii contractului, dar devine exigibil numai la 1
aprilie (un drept de creanta este exigibil atunci cand poate fi valorificat prin proces.)
Daca creditorul intenteaza actiunea inainte de indeplinirea termenului suspensiv, actiunea sa va fi respinsa,
intrucat dreptul nu este exigibil. Daca dupa indeplinirea termenului suspensiv, creditorul va intenta o noua
actiune, ai acea actiune va fi respinsa, deoarece este lipsita de obiect, intrucat dreptul de creanta s-a stins cu
ocazia primului proces prin efectul extinctiv al lui litis contestatio, iar acolo unde nu exista drept, nu poate
exista nici actiune in justitie. Asadar, creditorul care intenteaza actiunea inainte de indeplinirea termenului
suspensiv va pierde nu numai procesul, ci si dreptul de creanta.
Daca insa debitorul isis executa obligatia inainte de indeplinirea termenului suspensiv, el nu va putea intenta
cu succes actiunea in repetire si nu va putea cere restituirea platii pe care a facut-o de bunavoie, deoarece el
nu se afla in situatia aceluia care a facut plata lucrului nedatorat, ci se afla in situatia debitorului care a
executat o obligatie. Conditia este eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui
drept.
Evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea unui drept se numeste conditie suspensiva.
Evenimentul viitor si nesigur de care depinde stingerea unui drept se numeste conditie rezolutorie. Asadar,
conditia suspensiva afecteaza chiar existent dreptului de creanta, deoarece la contractul incheiat sub conditie
suspensiva, dreptul de creanta nu se naste in momentul incheierii contractului, ci numai daca se indeplineste
conditia.
Spre ex.: primus ii promite lui secundus ca ii va plati o suta daca se va intoarce Egipt cu roada lui tertus, iar
daca creditorul, sub conditie suspensiva intenteaza actiunea inainte de indeplinirea conditiei, actiunea sa va
fi respinsa, intrucat nu are obiect. Si daca dupa indeplinirea conditiei suspensive, creditorul va intenta o
noua actiune, noua actiune va fi admisa, de vreme ce prima actiune nu a avtu obiect, iar efectul extinctiv al
lui litis contestation nu a putut opera.
EFECTELE OBLIGATIILOR
Obligatiile genereaza efecte normale si efecte accidentale. Efectul normal al obligatiilor consta in
executarea lor, astfel incat creditorul sa-si poata valorifica dreptul de creanta, dar in legatura cu executarea
obligatiilor trebuie sa facem distinctie intre obligatiile contractuale si obligatiile delictuale, deoarece
obligatiile contractuale sunt guvernate de principiul relativitatii, conform caruia res inter alios acta ais
necque nocer necque prodese potest=contractele incheiate intre unii nici nu vatama, nici nu profita altora.
Asadar, contractele produc efecte numai intre parti, nu si fata de terti. Dar, prin conceptual de parti trebuie
sa intelegem: 1. persoanele care au incheiat contractul, 2. Mostenitorii acelor persoane ; 3. Creditorii lor
chirografari (care au o creanta izvorata dintr-un act scris si care nu si-au constituit garantii; simplu
creditor). Din principiul general al reactivitatii efectelor contractelor se desprind alte 3 principii:
1.
2.
3.

Principiul nulitatii stipulatiunii pentru altul;

Principiul nulitatii promisiunii pentru altul;
Principiul nereprezentarii in contracte.