Caracterizarea personajului literar batrinul dascal

din opera Scrisoarea I de M.Eminescu.

Raporturile omului de geniu cu societatea, diferentele dintre omul superior si omul
obisnuit au fost preluate de Eminescu dintr-un studiu al lui Schopenhauer si
dezvoltate intr-o maniera proprie, bazata si pe alte lecturi din filozofia indiana si
chiar din intelepciunea poporului romanesc. In"Scrisoarea I",geniul este intruchipat
de savant, in ipostaza batranului dascal opera fiind o satira la adresa fiintei
mediocre,situate in antiteza cu geniul.Poemul este alcatuit din meditatia batranului
dascal asupra nasterii si disparitiei lumii. Atentia este dirijata asupra batranului
dascal, caruia poetul ii realizeaza un portret bazat pe principiul aparentelor
inselatoare fiind construit, in spirit romantic, prin antiteza dintre conditia lumeasca
si cea spirituala: un dascal batran, uscativ, garbovit, invesmantat in haine vechi
(haina roasa-ncoate, halatul vechi), dar care a patruns tainele universului: Universul
fara margini e in degetul lui mic. Mintea geniala a acestuia poate "privii" si in viitor
ducandu-lcu "mii de veacuri inainte",insa, acest savant izolat de lume si condamnat
la o existenta mizera mediteaza asupra nasterii si stingerii lumii, reflectia sa
constituind cel de-al doilea tablou al primei parti din Scrisoarea I si partea cea mai
insemnata a poeziei.Poetul explica universul ca pe o dorinta trecatoare, ca pe un vis
al eternitatii: "Caci e vis alnefiintei universul cel himeric."Din perspectiva
batranului dascal Eminescu infatiseaza in tablou o cosmogonie (teorie despre
nasterea, evolutia si posibilul sfarsit al spatiului cosmic), in aceasta secventa
valorificand informatii din diverse domenii ale cunoasterii(filozofie, astronomie,
fizica, religie,literature universala).In viziune eminesciana, lumea s-a nascut din
haosul primordial, printr-un accidentmecanic nucleul intim al universului fiind un dor
nemarginit.