Raporturile omului de geniu cu societatea, diferentele dintre omul superior si omul obisnuit au fost preluate de Eminescu dintr-un studiu al lui Schopenhauer si dezvoltate intr-o maniera proprie, bazata si pe alte lecturi din filozofia indiana si chiar din intelepciunea poporului romanesc. In"Scrisoarea I",geniul este intruchipat de savant, in ipostaza batranului dascal opera fiind o satira la adresa fiintei mediocre,situate in antiteza cu geniul.Poemul este alcatuit din meditatia batranului dascal asupra nasterii si disparitiei lumii. Atentia este dirijata asupra batranului dascal, caruia poetul ii realizeaza un portret bazat pe principiul aparentelor inselatoare fiind construit, in spirit romantic, prin antiteza dintre conditia lumeasca si cea spirituala: un dascal batran, uscativ, garbovit, invesmantat in haine vechi (haina roasa-ncoate, halatul vechi), dar care a patruns tainele universului: Universul fara margini e in degetul lui mic. Mintea geniala a acestuia poate "privii" si in viitor ducandu-lcu "mii de veacuri inainte",insa, acest savant izolat de lume si condamnat la o existenta mizera mediteaza asupra nasterii si stingerii lumii, reflectia sa constituind cel de-al doilea tablou al primei parti din Scrisoarea I si partea cea mai insemnata a poeziei.Poetul explica universul ca pe o dorinta trecatoare, ca pe un vis al eternitatii: "Caci e vis alnefiintei universul cel himeric."Din perspectiva batranului dascal Eminescu infatiseaza in tablou o cosmogonie (teorie despre nasterea, evolutia si posibilul sfarsit al spatiului cosmic), in aceasta secventa valorificand informatii din diverse domenii ale cunoasterii(filozofie, astronomie, fizica, religie,literature universala).In viziune eminesciana, lumea s-a nascut din haosul primordial, printr-un accidentmecanic nucleul intim al universului fiind un dor nemarginit.