Scopul Vietii

Dintotdeauna omenirea a fost preocupata de a-si trai viata cat mai bine. Dar cum
poti intr-adevar sa-ti traiesti viata? Majoritatea oamenilor considera ca isi traiesc viata
prin satisfacerea trebuintelor si obtinerea micilor placeri, scopul final fiind obtinerea
fericirii. Insa, fericirea este relativa, nu putem trai o stare perpetua de fericire si nici nu
putem obtine placerea in mod continuu, pentru ca aceasta ar conduce doar la plictiseala
si deci la nefericire, golind viata de ceea ce ar fi considerat ca fiind esential. Daca nici
obtinerea fericirii nu constituie esenta vietii, atunci care e? Cum am putea sa ne traim
viata? Raspunsul la aceasta intrebare se afla in domeniul metafizicii si consta in faptul
ca de fapt noi suntem traiti de viata noastra. Desigur, trebuie facute precizari privind
aceasta ipoteza si perspectiva de a privi lucrurile.
Arthur Schopenhauer ne invata ca natura nu este interesata de fericirea noastra
ci doar de existenta noastra. Scopul vietii este viata, totusi este mai bine spus ca scopul
vietii este insasi existenta ei, pentru ca viata nu exista doar in oameni ci si in plante, in
animale, in toate formele vii. Asadar, atunci cand ne gandim la scopul acesteia nu
trebuie sa mai facem referire doar la viata oamenilor ci in general. In acest context,
oamenii nu sunt altceva decat vietati, adica manifestari ale vietii alaturi de celelalte
forme deja precizate. Deci, oamenii sunt simple instrumente, purtatori ai vietii, suporti ai
acesteia, viata folosindu-se de noi doar pentru a-si continua existenta.
Dar viata nu are o viata proprie in sens practic, neavand constiinta sau vointa,
nefiind directionata, ea este doar o manifestare a naturii. Natura este cea care pune la
dispozitia vietii toata aceasta diversitate de instrumente, evolutia lor fiind necesara
pentru a o intretine, de aceea natura este preocupata de diversificare, pentru ca daca
ar exista numai o forma, o manifestare a vietii, atunci cel mai probabil ar fi ca ea sa
dispara intr-un interval scurt de timp. Deasemenea in mentinerea vietii, natura a venit cu
elementul procreerii pentru ca astfel se realizeaza o continuitate chiar daca formele ei
dispar.
Punctul acesta de vedere, cum ca viata ne-ar trai pe noi si nu invers, poate fi
considerat unul pesimist. Daca am considera ca in incercarea naturii de a realiza forme
cat mai diverse de viata pentru a o sustine, s-a ajuns la un apogeu prin aparitia omului
si a ratiunii, perspectiva este rasturnata.
Omul si ratiunea se prezinta ca un experiment esuat al naturii, deoarece de
cand acesta a devenit constient de sine insusi, a sfidat natura si a incercat sa-si opuna
propria forta acesteia. Cel mai elocvent exemplu poate fi considerat cultura, pe care
Freud o considera tocmai elementul pe care omul l-a inventat pentru a-l opune naturii.
Civilizatia insasi constituie bariera pusa in calea fortelor destructive ale naturii. Prin
civilizatie, omul se sustrage fatalitatii si incearca sa-si ia in propriile maini tocmai viata.
Daca mai avem in vedere faptul ca prin progresele inregistrate in tehnologie, omul este
capabil sa puna capat vietii acolo unde o intalneste, atunci putem spune ca a reusit sa
controleze natura.
Sigmund Freud identifica in structura aparatului psihic uman o forta si o energie
numita instinctul de viata, Eros , care fiind un instinct (daca ar fi sa echivalam

instinctele descrise de Freud cu cele biologice), a fost infaptuit si dezvoltat de natura.

Dar acest instinct nu este indeajuns pentru ca viata sa-si conserve existenta, deoarece
ea ar disparea o data cu extinctia generatiei la care a aparut acesta ,deci, este nevoie
de o continuitate. Continuitatea este realizata de un alt factor denumit printr-un concept
descoperit tot de Freud si anume, principiul placerii. Acest principiu general constituie
fundamentul dupa care se conduce intreaga viata umana sau animala, dar constituie si
fundamentul pentru realizarea procreerii.
Freud mai aminteste si de instinctul mortii sau Thanatos care este opus
instinctului vietii, acesta desfasurandu-si actiunea in directia dezorganizarii si
exterminarii organismului. Dar de ce ar realiza natura un astfel de instict care vine in
contradictie tocmai cu existenta vietii? De fapt, nu ar veni in contradictia vietii daca
Erosul ar fi mai puternic decat Thanatosul, insa s-ar parea ca natura a facut ceva
gratuit punand in om un instinct contrar altuia care este mai puternic dar natura nu face
nimic gratuit conform principiului economic. Scopul instinctului mortii este de a aduce
manifestarea vietii la un stadiu anterior din cursul evolutiei totusi cum acest lucru nu mai
este posibil, atunci apare moartea. Dar Thanatosul parcurge un drum pentru a-si
atinge scopul, acesta fiind necesar pentru a lasa loc procreerii si deci pentru a perpetua
viata. Se mai poate spune ca, drumul parcurs de Thanatos este insasi viata dar nu in
mod general ci luata in mod particular, adica viata fiecarui individ. Deci, asa cum au
observat si altii, se poate spune ca de fapt viata unui om nu este decat drumul sau spre
moarte.
Aparitia ratiunii totusi a avut si alte efecte pe langa acelea de a pune omul
intr-o pozitie stabila fata de natura, ea conducand la nevoia omului pentru metafizica.
Dupa cum conchide Schopenhauer, metafizica este impartita in doua categorii, filozofia,
care apartine doar unui mic grup de oameni si religia care este destinata maselor de
oameni. Ce-a de-a doua categorie este pusa in serviciul umanitatii pentru a da
incredere in conceptia potrivit careia ar exista viata absoluta si ca aceasta ar putea fi
detinuta de oameni.
Desi adevarul ca viata ne traieste pe noi a existat dintotdeauna si s-a ajuns de
multe ori la concluzia ca scopul vietii este viata insasi, noi am refuzat sa vedem acest
lucru deoarece dorim sa credem ca viata noastra nu se va termina niciodata.
Totusi, daca vrem sa avem o perspectiva cuprinzatoare, nu trebuie sa
consideram scopul vietii doar avand in vedere ceea ce oamenii cred despre asta. Poate
ca e o preocupare specific umana, o problema de cunoastere si implica subiectivismul,
dar trebuie sa trecem mai departe de credintele generale. Scopul vietii cuprinde viata
insasi asa cum apare in natura si in univers, deci trebuie extins la intreaga complexitate
a fenomenului. Viata nu poate fi considerata daca pierdem din vedere moartea, asa
cum preciza si Freud, ci exista o legatura intre Eros si Thanatos, chiar una inseparabila,
astfel ca nu putem considera viata fara moarte si nu putem considera moartea fara
viata. Ion Biberi a formulat aceasta legatura in termeni de planuri diferite ale aceleiasi
realitati, totusi nu este vorba de planuri paralele sau ierarhizate ci de planuri care fac
parte si sunt incluse intr-o unitate, intre planul morii i planul vieii exist aceeai
separaie de nivel care se poate deosebi ntre diferitele planuri cosmice. Exist o
diferen de structur i de integrare a principiilor i energiilor, dup cum exist o unitate
fundamental de izvorre care inmnuncheaz toate domeniile lumii. Moartea i viaa
se afl pe niveluri deosebite, dar particip din aceeai adncime originar.

Acum, analiznd aceste doua planuri, realizm ca sunt constituite din elemete
esentiale si generale ale universului, deci nu putem considera viata doar asa cum o
vedem pe pamant sau nu putem considera ca viata a aparut pe pamant, putem
considera ca ea exista in univers fiind o realitate sau o expresie a acestuia. Deci, nu
putem separa viata de univers, ceea ce ne conduce in mod necesar la ideea ca viata a
existat dintotdeauna in univers, poate pare socant sa zicem ca la inceput a fost viata,
dar poate exista un motiv intemeiat sa consideram asta. Desigur la inceput nu a fost
viata, dar viata exista cel putin ca germene in germenele universului fiind o parte
constitutiva a acestuia sau poate un alt plan al germenului universului .
Pe de o parte Nietzsche traseaza o linie prin care se poate ajunge la fericire,
daca nu poate exista absolut, el considera ca se poate compune tocmai din acele mici
momente de placere aduse de simturi, de aceea ar trebui sa avem incredere in simturi
si sa nu fim sub nici o forma ascetici. Aceasta filosofie poate ca aduce atingere tocmai
moralei religioase crestine sau de alta natura dar el considera ca este o filosofie pentru
viata, pentru a o trai intr-un mod cat mai plin de inteles si de sens. Daca ar fi sa ne
gandim, aceasta modalitate de a trai viata nu este tocmai una imorala, omul are nevoie
de un scop si de un sens pentru a continua sa traiasca iar atunci cand acesta se pierde
poate contribui la depresie sau alte tulburari, astfel, putem considera filosofia lui una
sanogenetica.