Cercetarea sociologica

privind
cresterea numarului
de
familii monoparentale

1 MOTIVAIA ALEGERII TEMEI

Am ales sa cercetez aceasta tema deoarece are o importanta sociala

clara, categorica, fiindca acest tip de familie este intr-o continua crestere.
Familia monoparentala pare sa fie asemenea unui intreg din care,
desi lipseste un element, nu inceteaza sa functioneze ca un sistem, in care
intregul este mult mai mult decat suma partilor.

2 OBIECTIVELE CERCETARII
Prin aceasta cerecetare doresc sa urmaresc cat demult s-a
raspandit acest tip de familie cat si cauzele si efectele familiei
monoparentale asupra copiilor. Pe langa constatarile de ordin cantitativ,
pot fi invocate drept bune argumente pentru analiza problematicii familiei
monoparentale, consecintele privind calitatea vietii membrilor acesteia.

3 UNIVERSUL CERCETARII
In societatile occidentale contemporane, problematica familiei cu
un singur parinte este din ce in ce mai amplu luata in consideratie. In
unele tari (Marea Britanie, Norvegia), ponderea famiilor monoparentale
tinde spre 20%.
Pentru Romania, problematica familiilor cu un singur parinte
cunoaste accente specifice. Numarul copiilor nascuti in afara casatoriei a
crescut de la 17% in 1990, la 23% in 1998. In ultimii trei ani, fiecare al
cincilea nou nascut are ca mama o femeie care nu este casatorita. La
grupa de varsta 15-19 ani, procentul nascutilor in afara casatoriei il
depaseste pe cel al nascutilor legitimi. [1]
Familiile cu copii sunt predispuse, in momentul de fata, in
Romania, unui risc crescut de saracie. Explicatiile sunt legate fie de
cresterea cheltuielilor de intretinere cu fiecare copil in parte, fie prin
absenta unuia dintre parinti, in sensul implicarii lui efective in realizarea
bunastarii familiei (este somer, s-a separat sau divortat de familie; a
decedat; este grav bolnav sau ispaseste o perioada de detentie).
Familia monoparentala este un tip de familie format dintr-un
parinte si un copil sau copiii sai; un grup de persoane aflate in relatie de
rudenie, rezultata prin filiatie directa sau adoptie. Adesea este abordata ca
abatere de la familia nucleara, formata din sot, sotie si copiii lor minori.
Din punct de vedere sociologic, familia monoparentala poate fi
definita ca un grup social constituit pe baza relatiilor de rudenie, intre unul
dintre parinti (parintele singur) si copilul sau copii sai, grup caracterizat
prin stari afective, aspiratii si valori commune. In abordarea sociologica,
familia monoparentala este un grup primar, iar membrii sai intretin relatii
directe, informale.
Dintr-o perspective juridica familia monoparentala apare ca un
grup de persoane intre care s-au stabilit drepturi si obligatii, reglementate
prin norme legale.
In analizele referitoare la familia monoparentala, un accent
deosebit este pus pe consecintele asupra evolutiei copiilor: stare de
sanatate, succes sau esec scolar, abandon scolar, devianta, stabilitate in
familiile pe care le formeaza. Mult mai putin au fost studiate efectele
asupra adultilor, pusi in situatia de a indeplini un cumul de roluri atat in
plan public, cat si privat (parintele unic-adesea munceste mai mult pentru
a sustine economic familia, rezolva mai greu si in timp mai indelungat

treburile administrativ-gospodaresti, este solicitat mai mult in sprijinirea

copiilor, etc).
Prima dificultate, atunci cand este vorba de a numara familiile
monoparentale, consta in definirea chiar a acestui mod de configurare
familiala. Intr-adevar, desi studiile asupra subiectului abunda, nu exista
nicio definitie acceptata pe plan international.
Familia monoparentala este un concept recent introdus in limbajul
administrativ si in cel stiintific pentru a da numeunitatilor sociale-al caror
numar este in crestere-constituite dintr-un singur parinte si unul sau mai
multi copii, unitati care pot rezulta ca urmare a unor experiente diferite:
nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se
rezolva intr-o casatorie de reparatie; decizia (optiunea voluntara) a unor
femei (trecute de treizeci de ani, de regula) de a avea un copil/copii in
afara unei casatorii legale sau uniuni libere (parentalitate celibatara);
divortul unor cupluri cu copii necasatoriti; decesul unuia dintre parteneri.
[2]
Desemanand unitati sociale formate din unul sau mai multi copii si
un singur parinte, acest concept s-a impus repede in fata altor concepte
precum: parinti izolati, menaje conduse de femei, mame singure in
dificultate,
mame
necasatorite,
menaje
ambientale,
menaje
monoparentale intrucat au o dubla semnificatie: pe de o parte, cei doi
termeni raspund nevoii de a da un nume unui fenomen pe care ruptura
inregistrata in anii 1960 si 1970 in comportamentele demografice (si care,
in esenta consta in diminuare semnificativa a ratelor nuptialitatii si
multiplicarea coabitarilor, cresterea numarului de copii nascuti in afara
casatoriei, explozia ratelor divortialitatii) si progresele in plan
administrative-statistic l-au facut tot mai vizibil; pe de alta parte, el
exprima un mod de a privi un comportament care pana atunci a fost
considerat marginal ori chiar deviant, generator de tulburari sociale sau
psihologice. In prezent grupul copil/copii-parinte este privit ca o alternativa
si devine normal pe masura ce se inregistreaza o crestere a frecventei si
pe masura ce devine o conduita familiala pentru membrii societatii
actuale.
Pentru astfel de familii cu deficit de structura (familie cu singur
parinte) sau cu probleme functionale (carente materiale si de socializare)
se intrebuinteaza expresii ca: familii vulnerabile, dezorganizate,
disfunctionale sau cu un climat nefavorabil. [3]
Familia monoparentala este o structura familiala asimetrica,
formata dintr-un singur parinte si copilul/copiii sau/sai, rezultata prin:
- decesul celuilalt parinte,
- divort,
- abandonarea familiei de catre un parinte,
- decizia de a nu se casatori a parintilor,
- adoptia realizata de o persoana singura,
- nastera intamplatoare a unui copil dintr-o relatie libera, in
afara casatoriei, cu referire in special la parintii adolescenti.
[4]

4 ELABORAREA IPOTEZELOR

1.
2.
3.

Lipsa unui parinte are consecinte negative asupra

comportamentului copiilor.
Copii care provin din familii monoparentale sunt mai usor
expusi riscului de a deveni potential delincventi.
Copii preiau din atributiile parintelui absent.

5. STABILIREA GRUPULUI DE LUCRU

Ponderea familiilor monoparentale si structura acestora:
Din 2002 pana in prezent numarul familiilor monoparentale s-a
dublat, dupa cum arata studiul Viata de familie-2008 realizat de
Fundatia Soros.
Graficul 1. Ponderea familiilor monoparentale si structura acestora

Principalul motiv pentru care exista mai multe femei care isi cresc
copii singure il reprezinta legislatia. Poate fi si o gandire stereotipa, mama
este mai potrivita pentru a-si intretine copilul decat tatal acestuia.
89% din familiile monoparentale sunt reprezentate de femei, care
isi cresc singure copiii. Aceasta situatie poate fi cauzata de doua motive:
- emanciparii femeii;
- majoritatea femeilor dispun de resurse financiare pentru a-si
intretine singure copiii.
11% cazuri cand copilul este atribuit tatalui, acest lucru poate fi
datorat:

- alegerii copilului (in functie de varsta pe care o are copilul)

- mama are un comportament anti-social si nu este in masura sa
creasca un copil.

Graficul 2. Varsta parintelui singur

11% este reprezentat de familiile intemeiate in adolescenta.

Motivele ce stau la baza:- parintii nu au posibilitatea de a-si termina
studiile si implicit nu au resurse financiare pentru cresterea unui copil
- lipsa experienta necesara pentru a creste un copil; de aceea de
cele mai multe ori copii sunt neglijati, au probleme de sanatate, au
probleme scolare si cu legea.
32% reprezentat de parinti cu varste cuprinse intre 26-35 ani
poate fi cauzat si de plecarea unuia dintre ei pentru a munci in strainatate
in scopul intretinerii familiei. Exista multe familii care datorita faptului ca
stau separati o lunga perioada de timp, poate chiar cativa ani, hotarasc sa
divorteze.
42% reprezintat de cei cu varsta cuprinsa intre 36-45 ani.
Posibilele cauze ce genereaza separarea ar putea fi:
- in cuplu apare o perioada critica la barbati, criza varstei de
mijloc, cand barbatul doreste sa faca schimbari majore in viata lui fara sa
tina cont de urmari. Acesta numai este multumit cu viata familiala pe care
o are si cauta compania altei femei, in consecinta renunta la familia
actuala.

- copii cresc si sunt mai pregatiti sa faca fata schimbarilor ce

apar in familie odata cu separarea
- cupluri ale caror relatii nu au fost bune niciodata, odata cu
maturizarea partenerilor, recurg la separare fara a mai tine cont de
cutumele societatii.
1% il reprezinta persoanele chestionate cu varsta de peste 55 de
ani, reprezentandu-i pe cei care au ramas singuri datorita decesului
partenerului.

Graficul 3. Motive

Cel mai mare procent din cei chestionati (45%), este reprezentat
de familiile monoparentale divortate. Motivele divortului pot fi: plecarea
unuia dintre parteneri pentru a muncii in alt oras decat cel in care isi are
domiciliul sau strainatate, nu dispun de resurse financiare pentru a
intretine o familie, incompabilitatea celor doi parteneri, conflicte, violenta,
etc.
18% il reprezinta procentul familiilor monoparentale in urma
decesului unuia dintre parteneri. Ponderea foarte mare a deceselor este
cauzata de: probleme de sanatate, accidente, sinucideri, etc.
18% separare. Tinerii din ziua de azi aleg sa traiasca in concubinaj,
casatoria nereprezentand o prioritate pentru ei. Nefiind constransi din

punct de vedere legal (neavand un certificat de casatorie), este mai usor

sa se desparta.
7% este reprezentat de familiile monoparentale, in urma
abandonului unuia dintre parteneri. Cauzele abandonului pot fi:
neantelegeri intre parteneri, gasirea altui partener de viata, violenta in
familie, probleme financiare, etc.
5% il reprezinta mamele singure, mamele care nu au dorit o relatie
cu tatal biologic al copilului. Posibilitatea ca aceasta sa nu doreasca sa se
casatoreasca cu tatal biologic al copilului se datoreaza neantelegerilor din
cuplu, nepotrivirii de caracter, faptului ca aceasta dispune de conditii
financiare suficiente care sa-i permita intretinerea copilului.
Tot un procent de 5% este reprezentat de familiile monoparentale,
in care tatal biologic nu a dorit sa recunoasca copilul. Acest lucru se
datoreaza, in primul rand dorintei acestuia de a nu avea responsabilitati.

Graficul 4. Situatia ocuparii parintilor

Faptul ca parintele din familia monoparentala (48%), are un loc de

munca cu norma intreaga are atat avantaje cat si dezavantaje. Avantajele
se refera la faptul ca parintele are posibilitatile necesare pentru a-i oferi
copilului tot ceea ce isi doreste din punct de vedere material. Lipsa
timpului, parintelui, din caza serviciului cu norma intreaga poate avea
consecinte negative in ceea ce priveste educatia copilului. Un copil nu are
nevoie numai de resurse materiale, are nevoie de iubire, afectiune,
intelegere, ajutor la problemele scolare, dar parinti din zilele noastre, din

cauza seviciului nu beneficiaza de timpul necesar pentru realizarea

acestora.

Graficul 5. Acceptarea familiilor monoparentale de catre ceilalti

In mod paradoxal, desi familia ar trebui sa ofere suport psihologic

parintelui singur avand in vedere greutatile cu care se confrunta pentru
intretinerea copilului, tocmai aceasta il dezaproba. Aceeasi situatie o
intalnim atat in cazul grupui de prieteni cat si din partea parintilor altor
copii.
Avand in vedere stereotipul conform caruia copilul trebuie crescut
de ambi parinti, aceasta reprezinta cauzele pentru care vecini dezaproba
familia monoparentala.
La locul de munca, 6% dintre cei chestionati au simtit cel mai putin
dezaprobare din partea colegilor.
Avand in vedere ca majoritatea copiilor de la scoala apartin unor
familii in care sunt crescuti de ambi parinti ii discrimineaza pe cei care
apartin familiilor monoparentale, neexperimentand o situatie similara.

Graficul 6. Intalnirea copilului cu celalalt parinte

Jumatate, (50%) dintre parintii chestionati, care apartin familiei

monoparentale dar care nu locuiesc inpreuna cu copii au declarat ca nu se
intalnesc niciodata cu copii lor. Ceea ce demonstreaza ca acestia in urma
divortului sau abandonului nu se mai intereseaza de situatia copilului.
Acesta reprezinta un fenomen ingrijorator, deoarece celalalt

parinte trebuie sa suplineasca parintele lipsa preluandu-i din

responsabilitatile acestuia.
Alti parinti, respectiv 17% dintre cei chestionati, considera ca este
de ajuns sa-si viziteze copilul doar o data pe an, gandindu-se ca afectiunea
si intelegerea sa nefiind un factor important in viata acestuia.
13% considera a fi important sa-si viziteze copilul de cateva ori pe
an ( cu ocazia unor evenimente speciale- sarbatori, zile de nastere)
Altii, chiar daca nu mai sunt impreuna cu partenerul nu considera
ca acest fapt ar trebui sa pericliteze relatia dintre el si copii, vizitandu-l de
cateva ori pe luna, sau chiar de cateva ori pe saptamana.

Concluzii finale
Conform acestui studiu numarul familiilor monoparentale s-a dublat in
sase ani (estimativ), 90% dintre parintii singuri sunt femei, deoarece
femeile se descurca mai bine decat barbati in cresterea copiilor, ele se
recasatoresc mai tarziu sau chiar deloc deoarece le este foarte greu sa se
integreze intr-o alta familie.
Principalul motiv este despartirea sau divortul, dar in grupa de varsta
sub 25 de ani abandonul este la fel de raspandit, in special din partea
tatalui, deoarece el nu este obisnuit cu responsabilitati si nu se adapteaza
greutatilor familiei la fel ca femeia.
Daca tendintele demografice se mentin, ceea ce este foarte probabil,
numarul familiilor monoparente va creste in continuare. Cresterea
numarului famiilor monoparentale este un fenomen care se petrece in
intreaga lume. Acest fapt a facut ca si atitudinea fata de acest tip de
familie sa evolueze, mai mult sau mai putin, in functie de zone, de evolutia
culturala.
Experienta de a fi parinte singur nu este neaparat devastatoare
pentru adult sau pentru copii, dar nu este confortabila in permanenta. Ea
ramane o experienta particulara de tip familial, ce duce la schimbari in
raporturile dintre parinti si copii.
Desi nu sunt cu mult semnificative, schimbarile pot depinde de timpul
pe care il consacra mama sau tatal familiei ,,de modul in care efectele
separarii au marcat adultii, ca si copiii, de modul in care ambii adulti si
copiii dezvolta strategii de a face fata problemelor, noi stiluri de viata.
Pentru multi indivizi, aceste <adaptari> si <ajustari> pot fi relative
temporare, cata vreme majoritatea parintilor singuri reusesc sa se
recasatoreasca. [5]
Schimbarile care au antrenat familia, ca institutie sociala, in ultimele
decenii au impus, in mod tot mai accentuat monoparentalitatea. De-a

lungul timpului au existat mai multe conceptii privind functionalitatea

acestui tip de familie, mentalitatile fiind acelea ce au sustinut diversele
pareri contradictorii. Astfel, societatea traditionala, bazata pe familia
extinsa, dezaproba monoparentalitatea si incuraja tendintele de
stigmatizare si etichetare fata de cei ce alegeau, voit sau nu, acest stil de
viata. Pe de alta parte, in societatea moderna, datorita generalizarii
familiei nucleare s-a putut realiza mai usor ruptura fata de comunitate,
schimbandu-se si viziunea asupra acestui tip de menaj.
Cu alte cuvinte, a fost inlocuita conceptia potrivit careia este
dezavantajos pentru copii sa fie crescuti doar de mama sau doar de tata.
Majoritatea psihologilor conchid, in esenta, ca este mai indicata pentru
copil o familie monoparentala decat una bantuita de certuri si probleme.
De aceea, daca in trecut se considera ca sotii, chiar daca nu se inteleg,
trebuie sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi considera
ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna
unui permanent conflict in familie.
S-a combatut si ipoteza care afirma ca acei copii care provin din
familii dezorganizate sunt mai usor expusi riscului de a deveni delincventi
potentiali. James Wilson si Richard Hernstein au efectuat o serie de
cercetari (in 1970) privind relatia dintre criminalitate si ceea ce se numea
in acee perioada familii destramate.
Autorii se asteptau sa gaseasca o legatura cauzala intre cele doua
variabile: copiii crescuti in familiile cu un singur parinte si riscul de a
comite, mai tarziu, delicte. Intr-adevar, cea mai mare parte a barbatilor
aflati in inchisori proveneau din familii dezorganizate, dar in acelasi timp,
ei aveau parinti care comisesera delicte si veneau din medii sociale sarace
si minoritare. Datorita faptului ca acesti trei factori erau interconectati, nu
era clar daca situatia in sine avea un efect independent de temperament
si circumstante.
Chiar daca exista diferite si complexe tipologii, cea mai importanta
distinctie in cea ce priveste familia cu un singur parinte, avand in vedere
aspectele ei pur functionale sau efectele posibile, este cea dintre familia
condusa numai de mama si cea condusa numai de catre tata. Varsta si
maturitatea parintilor reprezinta un semn al riscului ceea ce nu inseamna
insa ca toti copiii ai caror parinti sunt foarte tineri (intre 16 si 20 ani)
sufera sau sunt neglijati.
Studiile demonstreaza ca datorita lipsei de maturitate si
responsabilitate a mamelor tinere indeosebi, unitatea familiala este
supusa riscului unor dificultati precum: separare, divort, violenta, abandon,
familie monoparentala.
Nasterile in afara casatoriei inregistreaza un procent ridicat pentru
categoria mamelor adolescente.
Unii autori afirma ca <<ne indreptam catre o societate
matricentrica
tocmai
datorita
cresterii
numarului
de
familii
monoparentale, in special a familiilor in care parintele singur, care are grija
de copil este mama. Acest tip de familie manifesta o stabilitate mult mai
mare decat cuplul, cum este si firesc.
In Romania procentul familiilor monoparentale este, potrivit
datelor din recensamantul din ianuarie 1992, de aproximativ 10% din
totalul familiilor iar in 2011 procentul este de 8,4%, ceea ce nu inseamna

neaparat o scadere a numarului de divorturi pentru ca trebuie tinut cont si

de faptul ca a scazut numarul casatoriilor.
In general numarul casatoriilor a scazut, dar cuplurile au ramas la
fel de numeroase pentru ca deficitul de cupluri casatorite a fost
compensat, in ansamblu, de crestera numarului cuplurilor care traiesc in
concubinaj. Casatoria atunci cand are loc, nu mai este ritualul solemn care
impunea fiecarui partener inceperea unei vieti noi. Aceasta flexibilitate a
inceperii vietii conjugale se inscrie intr-o reconstituire a modurilor de
trecere la varsta adulta.
Acceptarea in crestere a relatiilor alternative nu inseamna ca
oamenii se vor implica ei insisi in astfel de relatii. Casatoria nu mai este
considerata indispensabila, dar in acelasi timp casatoria este inca
preferata; ceea ce s-a schimbat in aceste arii ale vietii familiale a fost o
cresterea tolerantei pentru comportamente anterior inacceptabile, dar nu
si o crestere a implicarii active in astfel de comportamente.
In concluzie, familia romaneasca se afla intr-un complex proces de
schimbare (proces ce va continua si se va accentua), la rascrucea dintre
traditionalitate si modernitate, dintre valorile si principiile caracteristice
celor doua stiluri de viata.
De asemenea nu se poate afirma cu certitudine ca familia
monoparentala nu este indicata pentru evolutia ulteioara a copilului, din
moment ce familia clasica (cu doi parinti) se confrunta cu probleme
similare.
Cert este insa ca, familia monoparentala, ramane, dincolo de
efecte, o optiune, o alternativa, o realitate sociala ce capata consistenta
prin insasi proliferarea ei la acest sfarsit de veac. [6]

Bibliografie:
[1] M., Voinea, Psihologia Familiei, Ed. Universitatii din Bucuresti, Bucuresti,
1996, pag. 735
[2] E., Stanciulescu, Sociologia educatiei familiale, vol. I-II, Ed. Polirom,
Iasi, 1997-1998, pag. 229
[3] G., Irimescu, Asistenta sociala a familiei si copilului, Curs, Ed.
Universitatii ,,Al.I. Cuza , Iasi , 2002
[4] I., Mitrofan, C., Ciuperca, Psihologia relatiilor dintre sexe, Ed.
Alternative, Bucuresti, 1997, pag. 41
[5] I., Mitrofan, C., Ciuperca, Psihologia relatiilor dintre sexe, Ed.
Alternative, Bucuresti, 1997, pag. 41
[6] C., Ciuperca, Cuplul modern intre emancipare si disolutie, Ed.
Tipoalex, Alexandria, 2000, pag. 60