Drept civil.

Obligatii
Curs I
Spre deosebire de drepturile reale, drepturile de creanta sunt
nelimitate, ele mergand dincolo de consacrarea legislativa a tipurilor de
drepturi de creanta. Studiul obligatiilor pune accentul pe izvorul obligatiilor
in functie de care se stabileste tipul de drepturi de creanta.
Baza legislativa: art. 1164 1649 NCC
I.
Notiunea de obligatii
Obligatiia este o legatura de drept in temeiul careia suntem tinuti
sa facem o prestatie catre o alta persoana.
Definitia obligatiilor: art. 1164
Obligatia este raportul juridic civil al carui subiect activ denumit
creditor poate sa ceara subiectului pasiv denumit debitor sa dea, sa faca
sau sa nu faca ceva din ceea ce ar fi putut sa faca daca nu ar fi existat
raportul juridic.
Astfel inteleasa, obligatia este diferita de sensul comun al
termenului obligatie care se refera doar la datorie, intrucat, in dreptul civil,
obligatia este un raport juridic, al carui continut cuprinde atat dreptul de
creanta, cat si datoria.
Rezulta din aceasta definitie ca raportul obligational are o
anumita structura:
1. Subiectele au denumiri specifice: creditor (subiect activ) si debitor
(subiect pasiv). Uneori aceste denumiri sunt specializate (ex: in cazul
raspunderii civile delictuale: victima prejudiciului si autorul
prejudiciului; in cazul comodatului: exista un comodant si un
comodatar, in cazul depozitului, exista deponent si depozitar). Sunt si
raporturi juridice in cazul in care fiecare subiect este si creditor si
debitor (denumite si raporturi juridice bilaterale), iar denumirile
reflecta aceasta calitate complexa (ex: in contractul de vanzare,
exista un vanzator si un cumparator, fiecare avand drepturi si
obligatii).
2. Continutul este alcatuit din drepturile si datoriile partilor, fiind
vorba de elemente patrimoniale, respectiv drepturi de creanta si
datoii corespunzatoare drepturilor de creanta, unele insumandu-se la
activ si altele la pasivul patrimonial. Ele vor influenta raportul dintre
activul si pasivul patrimonial pentru a pune in lumina starea de
solvabilitate sau de insolvabilitate a unei persoane.
3. Obiectul este alcatuit din prestatiile de care este tinut debitorul si
la care este tinut creditorul (ex: contractul de vanzare: vanzatorul
trebuie sa predea bunul, iar cumparatorul trebuie sa plateasca pretul,
acestea fiind prestatii ale vanzatorului si cumparatorului). Obiectul
obligatiilor se confunda sau cel putin interfereaza cu obiectul
drepturilor de creanta si al datoriilor corespunzatoare. Uneori exista
un obiect derivat ca in cazul in care prestatia ce formeaza obiectul
raportului obligational se refera la un bun (ex: contractul de vaznare:
vanzatorul preda obiectul vandut, dar obiectul obligatiei nu este
bunul, ci predarea; bunul este un obiect derivat).
Prestatiile care formeaza obiectul raporturilor obligationale
sunt de 3 feluri:

a). prestatia de a da prestatia de a constitui sau a transmite

un drept real
b). prestatia de a face orice prestatie pozitiva cu exceptia
prestatiei de a da
c). prestatia de a nu face abtinerea sau inactiunea
debitorului de la ceea ce ar fi putut sa faca in absenta angajamentului
juridic. Aceasta formulare subliniaza diferenta dintre prestatiile
negative generale corepunzatoare drepturilor reale si prestatiile
negative speciale corespunzatoare drepturilor de creanta. In cazul
drepturilor reale, obligatia negativa generala consta intr-o interdictie
pe care o au toti subiectii, in afara celui care titularul respectivului
drept real, iar limitarea liberatii opereaza in baza legii si nu este vorba
despre o limitare voluntara (ex: obligatia tuturor subiectilor de drept
de a se abtine a aduce atingere proprietatii titularului acestui drept
ei nu aveau dreptul de a aduce atingere proprietatii, pentru ca ulterior
sa fi renuntat la acesta).
Prin urmare, distinctia consta in faptul ca, in cazul unei prestatii
negative generale, este vorba intotdeaua de o limitare a liberatii
persoanei prin vointa legiuitorului, iar in cazul unei prestatii negative
speciale, este vorba de o limitare a libertatii individuale prin vointa
proprie (libertatea in forma pozitiva).
4. Sanctiunea obligatiei realizarea drepturilor si datoriilor
care intra in continutul obligatiei presupune la nevoie interventia fortei de
constrangere a statului.
In mod sintetic, din perspectiva creditorului, sanctiunea este
alcatuita din totalitatea mijloacelor juridice pe care legiuitorul i le pune la
indemana pentru realizarea creantei atunci cand debitorul nu executa de
bunavoie. Specific acestui drept material la actiune este geometria sa
variabila, respectiv el se poate manifesta fie ca drept de a cere exeutarea
silita in natura, fie prin echivalent, fie ca drept de a cere desfiintarea
contractului prin rezolutiune sau reziliere.
In sfera executarii obligatiei ar punea intra punerea in intarziere a
debitorului, clauza penala sau existenta unor garantii.
Din pespectiva debitorului, intrucat acesta este interesat de a fi
eliberat de datorie, el poate sa ceara punerea in intarziere a creditorului
sau sa ceara consemnarea prestatiei care formeaza obiectul obligatiei la
dispozitia creditorului.
II.
Clasificare
A. Primul criteriu de clasificare este izvorul obligatiilor
Obligatii nascute din acte juridice civile
- Obligatii juridice nascute din acte juridice civile cele mai
importante
- Obligatii juridice nascute din acte juridice civile care
apartin altor ramuri de drept
In functie de numarul partilor, exista:
- Obligatii juridice nascute din acte juridice unilaterale
- Obligatii juridice nascute din acte juridice bilaterale
(contracte)

N.B. Exista opinii care sustin ca obligatiile administrative nu ar mai fi

obligatii civile ci ar apartine dreptului administrativ. Cata vreme sunt
obligatii pecuniare, chiar daca au trasaturi distincte de restul obligatiilor,
anumite elemente ale obligatiilor civile se vor aplica si acestora.
Obligatii nascute din fapte juridice in sens restrans
- Obligatii nascute din fapte juridice licite se impart in 3
specii: gestiunea de afaceri, plata nedatorata si imbogatirea
fara justa cauza
- Obligatii nascute din fapte juridice ilicite (delicte civile)
dau nastere raspunderii civile delictuale
In functie de fiecare izvor, obligatiile au regimuri juridice distincte.
B. Al doilea criteriu este obiectul lor:
Obligatii de a da
Obligatii de a face
Obligatii de a nu face
Tot in functie de obiect, se mai face distinctie si in intre:
obligatii de rezultat (obligatii civile determinate) subiectul pasiv,
debitorul, se obliga ca prin prestatia pe care o desfasoara sa atinga un
anumit rezultat. Ceea ce este important este atingerea rezultatului, astfel
ca obiectul prestatiei nu se reduce la rezultat, ci obiectul prestatiei include
si obiectul si scopul prestatiei, iar obligatia se considera prestata numai in
momentul atingerii rezultatului. Chiar daca obligatia a fost prestata, iar
rezultatul nu a fost atins, obligatia este considerata neexecutata.
obligatii de mijloace (obligatii de prudenta si diligenta) debitorul
se obliga numai la desfasurarea unei anumite prestatii pe care trebuie sa o
execute prin respectarea standardelor impuse de o anumita activitate, dar
nu se obliga sa atinga rezultatul. Cat timp el a depus toata diligenta si
prudenta, obligatia este indeplinita chiar daca rezultatul nu a fost atins.
Relevanta nu se afla pe terenul dovedirii culpei in cazul raspunderii
obligationale, ci pe terenul faptei ilicite. Raspunderea civila in general,
fie delictuala, fie contractuala, presupune 4 elemente pentru ca debitorul
sa fie obligat la despagubire:
Fapta ilicita (ex: neexecutarea contractului sau delictul civil)
Prejudiciul / paguba
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu
Vinovatia
Interesul clasificarii in obligatii de rezultat si de mijloace este in
dovedirea elementelor faptei ilicite:
Obligatii de rezultat neatingerea rezultatului genereaza o
prezumtie de neexecutare debitorul trebuie sa dovedeasca
ca a facut tot ce ii statea in putere pentru a atinge rezultatul,
dar ca prin imprejurari ce nu tin de vointa sa nu acesta nu a
fost atins (cauza straina ex: forta majora). Odata ce aceasta
prezumtie functioneaza, din aceasta se naste prezumtia de
culpa a debitorului. Asadar, se dovedesc 2 elemente
importante ale raspunderii civile, respectiv fapta ilicita si
vinovatia, creditorului ramanandu-i sa probeze numai
prejudiciul, intrucat legatura de cauzalitate este evidenta.

Obligatii de prudenta simpla neatingere a rezultatului nu

naste o prezumtie de neexecutare. Creditorul trebuie sa faca
dovada cca debitorul nu a depus toata digilenta si prudenta
pentru a atinge rezultatul si ca din aceasta cauza a suferit un
prejudiciu. Astfel, creditrul trebuie sa identifice standardele
activitatii si numai in cazul in care prestatia debitorului nu
corespunde acestor standarde, poate sa invoce neexecutarea
obligatiei.
Daca
creditorul
face
dovada
nepriceperii
debitorului, se va naste prezumtia de culpa a debitorului.
Diferenta din cele 2 tipuri de obligatii dispare in cazul unei obligatii de
rezultat, cand desi a fost atins rezultatul si s-ar parea ca obligatie este
executata, creditorul afirma ca sunt lipsuri calitative sau cantitative in
atingerea rezultatului, astfel incat creditorul trebuie sa faca dovada
acestor lipsuri, fara a mai functiona prezumtiile.
Tot in functie de obiectul obligatiei exista diferenta intre:
Obligatiile in natura presupun orice prestatie de a face cu
exceptia predarii unei sume de bani
Obligatiile pecuniare au ca obiect predarea unei sume de
bani
Sub aspectul sanctiunii sunt particularitati in functie de clasificarea in
obligatii in natura si obligatii pecuniare (dobanda in cazul obligatiilor
pecuniare, executare in echivalent in cazul obligatiilor in natura; executara
in natura intotdeauna in cazul obligatiilor pecuniare deoarece ele insele
presupun predarea unei sume de bani).
In functie de aceasta clasificare se mai vorbeste si de obligatii de
valoare obligatii care desi au ca obiect o suma de bani acea suma de
bani este doar expresia economica a unei prestatii in natura si nu este
vorba de o executare prin echivalent ca forma a raspunderii civile, ci este
vorba unei executari prin echivalent chiar in momentul asumarii obligatiei.
(ex: obligatia de intretinere). Spre deosebire de obligatiile pecuniare aflate
sub principiul nominalismului monetar, obligatiile de valoare trebuie
executate nu in raport cu suma care a fost promisa ci in raport cu obiectul
real al prestatiei.
N.B. Principiul nominalismului monetar = la scadenta se va plati suma
de bani la care s-a obligat debitorul.
In cazul obligatiilor de valoare, chestiunea impreviziunii nu se pune de
obiecei chiar daca se devalorizeaza moneda foarte mult, pentru ca nu este
vorba de valoarea banilor, ci de valoarea prestatiei initiale.
C. In functie de sanctiunea lor, exista:
Obligatii civile perfecte sau propriu-zise - olbigatia se bucura de
intreaga sanctiune, mai ales din pespectiva creditorului care poate
utiliza toate mijloacele juridice pentru a-si executa obligatia
Obligatiile naturale ele nu mai pot fi executate decat benevol de
catre debitor. Creditorul nu mai are la indemana mijloace juridice
(ofensive) pentru executarea creantei sale,
dar daca debitorul
executa obligatia, creditorul poate sa refuze restituirea prestatiei.
(obligatia prescrisa daca debitorul plateste de bunavoie, el nu are
dreptul la restituire).
D. In functie de opozabilitatea obligatiilor:

Obligatii civile opozabile erga omnes

Obligatii civile opozabile numai debitorului
Obligatii scriptae in rem exista o opozabilitate largita a
obligatiilor, acestea fiind opozabile tuturor dobanditorilor succesivi
Obligatii propter rem nu poate fi realizata decat daca posesorul
actual al unui bun satisface prestatiile creditorului
III.
Izvoare
Contractul
Actul juridic unilateral
Faptele juridice licite
Raspunderea delictuala
Contractul

Contractul = este acordul de vointa intre doua sau mai multe parti
cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, stinge sau
modifica raporturi juridice (def. art. 1166 NCC).
Este posibil ca una dintre parti sa fie compusa din mai multe persoane
care sa reprezinte o singura vointa.
Art. 1169 libertatea contractuala este o forma mai restransa a
principiului libertatii de vointa. Anumiti doctrinari considera ca
libertatea/autonomia de vointa este o conceptie invechita si ca ea lasa loc
solidaritatii contractuale. In realitate autonomia de vointa este baza
contractului, iar solidaritatea contractuala este forma cea mai avansata a
autonomiei de vointa care creeaza o coeziune sociala.
Clasificarea contractului
A. Cel
mai
important
criteriu
este
recipriocitatea
si
interdependenta obligatiilor (art. 1171 NCC)
Interdependenta este legata de notiunea de cauza a contractului care
este analizata pe taramul incheierii contractului. In cazul acestei clasificari,
notiunea de interdependenta se prelungeste de pe terenul incheierii
contractului pe terenul executarii contractului
Contract sinalagmatic fiecare parte se obliga in considerarea faptului
ca si cealalta parte se obliga si, de asemenea, fiecare parte, cand isi
executa obligatia, are reprezentarea subiectiva ca si cealata parte isi va
executa olbigatia. Interdependenta are in vedere acest aspect al notiunii
de cauza pe terenul executarii contractului.
Notiunea de cauza pe terenul incheierii contractului are semnificatia
de validitate a contractului, iar pe terenul executarii contractului are
semnificatia interdependentei drepturilor si datoriilor contractuale, astfel
incat daca o parte nu isi indeplineste obligatia, cealalta parte este lipsita
de cauza de a-si indeplini obligatia. Contractele sinalamatice nasc drepturi
si datorii interdependente, fiecare parte are calitatea de debitor si
calitatea de creditor.
Contractele unilaterale exista un debitor si un creditor
Exista contracte care se nasc unilaterale, dar, pe parcursul executarii
lor ele devin bilaterale, prin nasterea unei obligatii in sarcina creditorului.
Contractul ramane unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii
in sarcina ambelor parti, intrucat, dupa ce se incheie contractul, pe terenul

unor fapte licite distincte de contract se naste o obligatie in sarcina

creditorului si o creanta in sarcina debitorului (ex: contractul de depozit si
gestiunea de afaceri: se poate naste o datorie in sarcina deponentului de a
plati ceea ce a cheltuit depozitarului pentru intretinerea bunul depozitat).
Rezulta ca numai in cazul contractelor sinalagmatice se produc
efectele specifice
o Rezolutiunea si rezilierea
o Exeptia de neexecutare
o Riscul contractului in cazul imposibilitatii fortuite de executare a
unei parti
B. In functie de scopul contractelor
Contracte cu titlu oneros fiecare parte urmareste sa obtina
un avantaj
Contract cu titlu gratuit una dintre parti procura celeilalte
un avantaj fara a astepta o contraprestatie
Daca prestatiile nu sunt egale, contractul este cu titlu oneros numai in
subsidiar. Pentru a distinge uneori in situatii mai confuze adevarata natura
a contractului, pe langa criteriul scopului, se poate utiliza si teoria
echivalentei prestatiilor, avandu-se in vedere echivalenta subiectiva si nu
echivalenta obiectiva (vointa partilor). Atfel se observa daca, in cazul in
care donatia are o sarcina, donatia ramane cu titlu gratuit daca obiectul
donatiei este superior ca valoare sarcinii, insa, in cazul in care sarcina
echivaleaza donatia, ea devine cu titlu oneros.
Contractele cu titlu gratuit se impart in:
Liberalitati avantajele procurate celeilalte parti produc o diminuare
patrimoniala debitorului
Contracte dezinteresate nu presupun o diminuare patrimoniala
debitorului
Numai liberalitatilor li se aplica regulilor specifice privind formalitatile
necesare spre validitatea actului, restrictiile privind capacitatea de
exercitiu, fiind necesara o capacitate de exercitiu deplina, si reductiunea
liberalitatilor excesive.
Contractele cu titlu oneros se impart in:
Contracte comutative inca din momentul incheierii lui, fiecare
parte cunoste existenta certa a datoriilor nascute din contract si intinderea
lor (ex: contract de vanzare)
Contratele aleatorii fie existenta si intinderea, fie numai intiderea
obligatiilor se afla sub semnul incertitudinii, ele fiind influentate de un
eveniment viitor aleatoriu (ex: contract de intretinere).
Elementul aleatoru care este conditia influenteaza chiar existenta
actului juridic.
Interesul clasificarii este ca in cazul contractelor comutative,
obligatiile partilor sunt clar reglementate prin vointa acestora, in timp ce
in cazul contractelor aleatorii exista restrictii, in temeiul legii, chiar in
privinta incheierii respectivelor contracte.
C. In functie de modul lor de formare, distingem:
Contracte consensuale se incheie pe baza simplului acord de vointa
fara nicio restrictie de forma principiul consensualismului deriva din
principiul libertatii de vointa (cele mai multe contracte)

Contracte solemne o cerinta de forma ad validitatem

N.B. forma autentica este doar o cerinta de forma a contractului, dar
legiuitorul ar putea sa prevata si alte cerinte de forma
Ex: casatoria este un act solemn nu pentru ca se incheie in forma
autentica ci pentru ca este pernisa participarea publicului
Contracte reale pentru valabilitate este necesar pe langa acordul de
vointa si remiterea materiala a bunul care este obiectul derival al
contractului. Remiterea materiala a bunului este o reminiscenta a dreptului
roman si are ca scop intarirea acordului de vointa al debitorului (ex: darul
manual, imprumutul).
N.B. 2 elemente pentru validitatea contractului: acord de vointa +
predarea materiala a obiectului derivat
Pe baza acestui criteriu distingem intre contracte consensuale si
contracte formale (contracte solemne + reale). In cazul celor din urma
trebuie sa se acorde o atentie deosebita conditiilor de validitate
D. In functie de existenta unor reglementari speciale a unor
contracte, contractele se impart in (1167 si 1168 NCC)
Contracte numite / contracte reglementate au in NCC sau intr-o o
lege speciala o reglementare proprie si sunt limitate ca numar
Contracte nenumite / contracte nereglementate nu au o
reglementare speciala, ele fiind doar rezultatul imaginatiei juridice a
paritilor si sunt infinite ca numar.
In cazul contractelor numite se aplica in primul rand normele care
formeaza regimul special al acelui contract, iar in continuare se aplica
regulile de drept comun. In cazul contractelor nenumite se aplica in primul
rand regulile de drept comun si numai daca ele sunt insuficiente se aplica
prin analogie regimul juridic al contractului cel mai apropiat de contratul
nenumit.
E. O clasificare ce rezulta din 1175 si 1177 tine de rolul partilor in
negocierea contractului
- Contractele negociate in intregul lor sunt rezultatul vointei
partilor
- Contracte de adeziune continutul este propus de o parte iar
cealalta parte poate sa il accepte sau nu
- Contracte fortate contractele care sunt impuse de lege astfel
incat ambele parti sunt obligate sa contracteze (ex: asigurarea
obligatorie in materie de autovehicule)
Importante sunt contractele de adeziune pentru ca ele au fost
criticate intrucat ele se abat de la principiul libertatii de vointa si ar crea o
inegalitate intre parti. Ele au fost analizate cu multa atentie pentru ca sunt
incheiate de regula intre profesionisti si consumatori astfel incat s-a
dezvoltat un drept al consumatorilor pentru a proteja impotriva clauzelor
abuzive impuse de partea aflata pe o pozitie economica mai puternica.
Aceste contracte nu sunt o reala abatere de la principiul libertatii
contractuale, ci ele sunt contracte ce s-au conturat mai ales pentru
satisfacerea nevoilor consumatoilor, dezvoltatandu-se in perioada
productiei de masa penru produse tip.
F. O alta clasficare tine seama de complexitatea continutului
contratului

Contracte simple clauze elementare, standard (contractul de

vanzare-cumparare a unei haine)
Contracte complexe clauze contractuale numeroase, cu legaturi
(contracte de vanzare-cumparare a actiunilor unei companii)
Grupuri de contracte ansambluri juridice care tocmai datorita
obligatiilor partilor pe care le cuprind presupun incheierea mai multor
contracte. Legatura dintre contracte stabilesc existenta contractelor
principale si a contractelor accesorii. Contractele principale conditiile de
valabilitate sunt analizate individual, iar contractele accesorii sunt dublu
conditionate prin propriile cerinte de valabilitate si prin cerintele de
valabilitate ale contractului principal
G. In functie de efectele pe care le nasc, contractele pot fi
Contracte declarative de drepturi - vointa partilor doar
recunoaste drepturi si datorii preexistente
Contracte constitutive sau translative de drepturi vointa
partilor genereaza drepturi si datorii noi
- Contracte constitutive sau translative de drepturi reale
- Constracte constitutive sua translative de drepturi de
creanta