Tema 1.

Notiuni generale despre sistemul de drept din RM

1.1 Conceptul si definitia dreptului
Cuvintul drept provine din latinescul directus , ceea ce in traducere inseamn drept
orizontal sau vertical de-a dreptul, direct, linie dreapt.
n viaa de toate zilele cuvintul drept este folosit in mai multe sensuri i anume:
a) dreptul o categorie de norme sociale ce reglementeaz anumite domenii de activitate
social, domenii care, de regul, prezint un interes sporit pentru societate;
b) dreptul un sistem de reguli de conduit general i obligatorii garantate, in caz de
necesitate, de ctre stat;
c) dreptul posibilitatea recunoscut a unei persoane de a pretinde ceva de la o alt
persoan;
d) dreptul tiin, adic dreptul ca o totalitate de cunotine despre viaa juridic a
societii, luat in complexitatea ei;
e) dreptul sistem juridic, adic un ansamblu al fenomenelor avind acest caracter,
incluzind in cadrul acestuia: contiina juridic, normele juridice, raporturile juridice i formele
instituionale cu caracter juridic;
f) dreptul arta binelui i a echitii. Cuvintul drept mai este folosit i in calitate de
adjectiv, pentru a face unele aprecieri de natur moral (de exemplu, om drept, aciune dreapt,
pedeaps dreapt etc.).
In limbajul juridic noiunea de drept este folosit in dou sensuri: drept obiectiv (pozitiv) i
drept subiectiv. intre cele dou sensuri exist o legtur indisolubil, lovitur care const in
faptul c drepturile subiective exist i se pot exercita numai in msura in care sint recunoscute
de dreptul obiectiv. Cu alte cuvinte, dreptul obiectiv (pozitiv) se infieaz ca fiind totalitatea
normelor juridice ce activeaz ntr-un stat, in timp ce dreptul subiectiv este legat de titularul lui.
Fiecare membru al societii tie in mod aproximativ ce este dreptul. Dar definiia precis a
noiunii dreptului prezint greuti destul de mari. i astzi juritii mai caut o definiie a
noiunii dreptului , spunea Immanuel Kant (1724-1804). i nu incape nici o indoial c
aceste cuvinte i-au pstrat actualitatea pin in prezent.
Conceptul dreptului a constituit un motiv al nenumratelor preocupri ale gnditorilor din
diferite epoci istorice. Observind diferitele concepii i definiii expuse pe parcursul mai multor
ani, putem constata c intr-o definiie, de regul, se regsesc urmtoarele elemente:
a) constatarea trsturilor specifice ale dreptului, trsturi care permit a diferenia dreptul
de alte fenomene sociale;
b) enumerarea elementelor dreptului:
- dreptul const dintr-un ansamblu de reguli de conduit;
- regulile de conduit din care este format dreptul sint generate i garantate de ctre stat;
- regulile de conduit care formeaz dreptul sint reguli generale, impersonale, obligatorii;
- scopul regulilor de conduit din care este format dreptul este de a disciplina comportarea
membrilor societii.
Din cele spuse, conchidem c dreptul poate fi definit ca un ansamblu de reguli de conduit
general i obligatorie, adoptate (sancionate) i asigurate (garantate) de stat, reguli al cror scop
il constituie organizarea i disciplinarea activitii sociale.
Destul de frecvent dreptul este definit ca o voin a guvernanilor ridicat la rang de lege,
voin al crei coninut este determinat de condiiile de existen social. Definiia relatat are
drept baz definiia dat de Marx i Engels pe la mijlocul secolului trecut in Manifestul
Partidului Comunist . O asemenea definiie, in principiu, poate fi acceptat, inindu-se cont de
anumite probleme. Dreptul, intr-adevr, este o voin a celor ce guverneaz. Dar rolul voinei
guvernailor nu trebuie absolutizat. Guvernanii nu pot s nu in cont i de voina guvernailor.
Neglijarea voinei acestora din urm poate accelera procesul de pierdere a poziiilor de ctre
guvernani. Este adevrat i faptul c dreptul reflect realitatea. Realitatea nu poate s nu-i lase
amprentele asupra coninutului dreptului. n acelai timp, ins, ar fi o greeal dac dreptul ar fi
1

considerat doar ca un element al suprastructurii sociale, element care in ultima instan este o
fotografie oarb a realitii. Dreptul se dezvolt impreun cu realitatea, dar el insui tot apare ca
o realitate i influeneaz direct asupra realitii. Realitatea are nevoie de o aezare juridic
corespunztoare. Pentru a vedea ce este dreptul i a cugeta asupra acestei probleme mai
prezentm citeva definiii:
Dan Ciobanu: Dreptul este o totalitate de norme de conduit in societate, care au fost
edictate sau sancionate de stat i a cror respectare este asigurat, in ultima instan, prin fora
de constringere a statului .
Anita Nachitz: Dreptul este ... un complex de reguli de conduit, avind menirea sa, pe
calea unor dispoziii generale referitoare la raporturile generale tipice, s reglementeze, intr-un
anumit scop conduita-previzibil a oamenilor, cel puin cit privete cadrul ei (cci altfel regula nar avea sens) .
H.Berman: Dreptul este unul din cele mai profunde concerne ale civilizaiei omului,
pentru c el ofer protecia contra tiraniei i anarhiei, este unul din instrumentele principale ale
societii pentru conservarea libertii i ordinii, impotriva amestecului arbitrar in interesele
individuale .

1.2 Evolutia istorica a dreptului

Dreptul este legat de evoluia societii, de particularitile ce caracterizeaz societatea n
diferitele trepte de dezvoltare istoric.
Ca proces social apariia i formarea dreptului nu poate fi concretizat ntr-o dat precis.
Orice colectivitate uman presupune un minim de norme.
Apariia dreptului a fost pregtit de o perioad de dezvoltare lent a forelor de producere
n cadrul primelor ornduiri sociale, anume atunci se formeaz primele colectiviti umane
ginta-trib, au aprut spontan primele norme ce s-au impus treptat ca deprinderi, tradiii etc.
Respectarea lor era determinat de interesul colectiv, deoarece numai aa se meninea ca sistem
organizat.
Regulile erau influenate de aspecte religioase. Asigurarea respectrii regulilor se fcea prin
efii de familii, conductori, autoriti supreme.
Pedepse: rzbunarea prin snge; alungarea din trib, rscumprarea material.
Apariia statului schimb organizarea social, normele au un alt caracter, n locul vechilor
obiceiuri. Puterea public dicteaz norme care exprim interesele lor stabilind drepturi i
obligaii pentru cei guvernai. Astfel apare fora de constrndere.
Iniial legea se reducea la nregistrarea scris, treptat dreptul scris a devenit dominant, care
a impus noi reguli.
Ideea de justiie apare n civilizaia chinez, indian, persan, de la care au rmas legile lui
Manu, codul Babilonean a lui Hanurabi.
Asupra evoluiei dreptului evideniem urmtorii factori ce au influenat sistemul:
- Mediul natural, demografic;
- Cadrul istoric;
- Cadrul socio-economic;
- Cadrul politic;
- Cultural-idiologic;
- Factorul internaional.

1.3 Clasificarea sistemului de drept

Rene David, unul din patriarhii dreptului comparat, nainteaz ideea conform creia n lume
pot fi evideniate urmtoarele familii (mari sisteme) de drept: romano-germanic (sau sistemele
juridice de tradiie romanic); anglo-saxon (common law); dreptul socialist, dreptul musulman,
hindus, chinez, japonez i dreptul Africii negre i al Madagascarului. O poziie asemntoare
mprtete i Victor Dan Zltescu. n lucrarea sa "Mari sisteme de drept n lumea
contemporan" (1992) autorul evideniaz: marele sistem de drept romano-germanic, marele
2

sistem de common law, marele sistem de drept socialist, sistemele juridice religioase i
tradiional, dreptul african cutumiar.
a) Familia dreptului romano-germanic. Sistemele juridice de tradiie romanic aprute n
Europa i existente n alte pri ale lumii snt rezultatul recepionrii dreptului roman. Destul de
esenial s-a dovedit a fi i influena cutumelor germanice. E cunoscut, de asemenea, i
influena francez asupra dezvoltrii dreptului modern.
Sistemele juridice de tradiie romanic, la rndul lor, pot fi clasificate n: sisteme care
cunosc o mai pronunat influen francez (Belgia, Portugalia, Spania, Luxemburg etc);
sistemele de inspiraie germanic (Germania, Elveia, Austria etc); sisteme nordice. Ultimele,
dei snt sisteme de tradiie romanic, au cunoscut o puternic influen germanic i chiar i de
common-low.
Ca rezultat al colonizrii unor imense teritorii, familia de drept romano-germanic a depit
continentul european. Astfel, la acest sistem ader majoritatea statelor Americii Latine i
Centrale. Acest sistem de drepte caracteristic i unor state care, dei nu au fost supuse dominaiei
strine, au manifestat dorina de occidentalizare a dreptului.
Acestui mare sistem de drept i snt caracteristice urmtoarele. Statele care ader la acest
sistem dau prioritate legii ca izvor de drept. E specific, de asemenea, existena constituiilor, ca
acte normative fundamentale ale statelor, precum i a codurilor (cum ar fi, de exemplu. Codul
civil francez din 1804, Codul civil german din 1900 etc.)
b) Familia dreptului anglo-saxon. Acest sistem mai poart denumirea de common-low.
Common-low a aprut n Anglia i prezint caracteristici cu totul opuse familiei dreptului
romano-germanic. El reprezint un sistem juridic ce guvemeaz nc teritorii ntinse ce depesc
cu mult limitele Marii Britanii. Acest drept s-a impus datorit expansiunii coloniale britanice.
Dei imperiul britanic nu mai este astzi dect o amintire, fostele colonii britanice au pstrat
motenirea sistemului de common-low. Sistemul n cauz e valabil i pentru Statele Unite ale
Americii care au ieit de mult din orbita politic, economic i cultural englez.
Dup cum menioneaz Maria Dvoracek, "common-low-ul este o creaie a judectorilor,
conine reguli statornice pe cale judectoreasc prin hotrri, care devin obligatorii - n cazurile
similare - pentru instanele inferioare. Norma juridic de common low urmrete s dea o soluie
ntr-un proces i nu s formuleze reguli generale de conduit pentru viitor... ntr-o viziune
general, preocuparea dominant a normelor de common low este restabilirea imediat a ordinii
juridice tulburate i nu stabilirea normelor de baz ale societii".
Din cele spuse, rezult c n statele care se atribuie la sistemul dreptului anglo-saxon rolul
primordial revine practicii i obiceiurilor, tradiiilor nrdcinate. Aici nu vom ntlni coduri sau
n general acte normative cuprinztoare. n aceast ordine de idei, prezint interes Marea
Britanie. Ea, bunoar, nu cunoate o constituie n nelesul de act fundamental unic care s
cuprind norme ce ar reglementa organizarea ei politic. Constituia ei e format din mai multe
categorii de norme juridice. Acestea se cuprind n dreptul statutar, dreptul judiciar, obiceiul
constituional.
c) Sistemul de drept socialist. Acest sistem de drept nu poate fi pus pe acelai plan cu alte
sisteme mari de drept. Una din trsturile lui fundamentale e ideoiogizarea pronunat a dreptului
i contrapunerea lui "dreptului burghez".
"Dreptul socialist" pretindea de a fi un drept superior tuturor tipurilor de drept existente
anterior, precum i dreptului existent n statele contemporane care nu se atribuiau la "ornduirea
socialist". Sistemul de drept socialist includea nu numai dreptul sovietic, ci i dreptul dintr-o
serie de state din Europa de Est i Central, Asia, America.
Dei a preluat, incontestabil, de la sistemul dreptului romano-germanic unele aspecte (de
exemplu, mprirea dreptului pe ramuri), sistemul dreptului socialist nu recunotea divizarea n
drept public i drept privat, considernd, n virtutea unor raiuni ideologice, c ntreaga
reglementare legal este de drept public. O asemenea tez nu rezist nici unei critici.
O trstur caracteristic acestui sistem e i organizarea judiciar specific i organizarea
autoritilor publice n general.
Pn la sfritul anilor 80, nceputul anilor 90, vorbindu-se despre ceea ce se numea
"sistemul mondial al socialismului', se afirma de existena unui mare sistem de drept al statelor
socialiste. Evenimentele care au avut loc n acea perioad au fcut ca "marele sistem juridic" s
se prbueasc, pstrndu-i poziiile doar n unele state (Cuba, Coreea de Nord .a.).
Sistemul dreptului socialist s-a mai pstrat parial i n statele formate pe ruinele fostului
imperiu sovietic, inclusiv n Republica Moldova, unde s-au mai pstrat vechile reglementri ale
3

"codurilor republicane", adoptate conform "Bazelor unionale ale legislaiei". Pentru c realizarea
unei noi legislaii e o sarcin deosebit de dificil, putem concluziona c revenirea noastr la
sistemul dreptului nostru firesc necesit timp.
d) Familia dreptului musulman. E un sistem de drept ce i-a pstrat poziii serioase ntr-o
serie de state din Asia i Africa. "Dreptul musulman nu va putea susine n profunzime
comparaia cu marile construcii juridice pe care ni le-au lsat Roma sau Napoleon, scria R.
Charles. Islamul (de la rdcina selam - "supunere fa de Dumnezeu") este n cele dinti o
religie, apoi un stat i, n sfrit, o cultur".
Din punct de vedere formal, sursa dreptului musulman este doctrina. Surs istoric a acestui
sistem o constituie: Coranul, Sunna, Idjma, Idjitiliad.
Coranul, cartea sfnt a musulmanilor, consacr dreptului 500 din cele 6342 versete.
Sunna reprezint tot ceea ce a fost atribuit de ctre tradiie profetului Mahomed.
Idjma nseamn preceptele nvtorilor, care snt rezultatul unui consens.
Idjitihad nseamn jurispruden.
e)
Familia dreptului tradiional. Acest sistem de drept i-a pstrat rdcinile mai ales n
Japonia i, parial, n China. Dreptul tradiional, n esen, e un drept caracteristic epocii
medievale i, indiscutabil, sfera sa de aplicare e extrem de redus. Totui, o serie de reguli s-au
transmis legislaiei moderne i contemporane. Astfel, codul civil japonez conine reglementri ce
se deosebesc total de reglementrile contemporane. Acest lucru poate fi observat mai ales n
reglementarea relaiilor familiale.
f) Dreptul african cutumiar E un sistem de drept ce conine reguli care reflect caracterul agrar al
civilizaiei africane. Cea de-a doua caracteristic a dreptului african este caracterul su colectivist
sau comunitar. Cea de-a treia caracteristic este sensul su profund religios, n sfrit, este de
notat caracterul oral al dreptului african.
Alturi de cutume i norme religioase se ntlnesc i alte modaliti de exprimare a dreptului,
cum ar fi edictele orale ale efului comunitii (trib, uniuni de triburi).

1.4 Particularitatile dreptului

Particularitile dreptului sunt:

- Generale, i
- Speciale.
Particularitile generale reprezint categorii de norme sociale, juridice, valorile sociale,
norme religioase.
Particularitile speciale redau specificul dreptului i prin care acesta se deosebete de restul
normelor sociale.
O modalitate a normelor sociale snt normele juridice. Aprecierea i cunoaterea mai corect
a normei juridice implic att caracterizarea trsturilor comune tuturor normelor sociale, ct i
caracterizarea trsturilor lor specifice. Punctul de pornire la caracterizarea ei e urmtorul: orice
norm juridic e norm social, ns nu fiecare norm social e i juridic. Norm juridic poate
fi numit doar acea norm social ce conine o regul de conduit, stabilit sau autorizat
(sancionat) de stat, menit s reglementeze cele mai importante domenii de activitate uman i
ocrotit, n caz de necesitate, de fora coercitiv a statului,
n literatura de specialitate pot fi ntlnite i alte definiii. Vom evidenia doar unele din ele.
Nicolae Popa consider c norma juridic poate fi definit ca: "o regul general i
obligatorie de conduit, al crui scop este acela de a asigura ordinea social, regul ce poate fi
adus la ndeplinire pe cale statal, n caz de nevoie prin constrngere".
n viziunea lui Ion Dogaru, "norma juridic este o regul de conduit general, impersonal i
obligatorie care exprim voina electoratului nfiat de organul legislativ, regul al crei scop
este de a asigura ordinea social i care poate fi adus la ndeplinire pe cale statal, la nevoie prin
constrngere.
Gheorghe Lupu vede n norma juridic "regula social de conduit general i obligatorie,
elaborat, recunoscut sau acceptat de ctre stat i impus, dac este cazul, prin fora coercitiv
a statului.
Dup prerea lui Dumitru Baltag, "norma juridic ca element constitutiv al dreptului este o
regul de conduit, instituit de puterea public sau recunoscut de aceasta, a crei respectare
este asigurat, la nevoie prin fora coercitiv a statului".

Cert este c definiiile enumerate mai sus nu scot n eviden deosebiri principiale. Autorii
pun la baza definiiilor lor acele nsuiri care permit deosebirea normelor juridice de celelalte
norme sociale. Din analiza atent a elementelor pe care se cldesc definiiile, i a definiiilor
nsei, se degaj urmtoarele ideii:
a) normele juridice snt stabilite sau autorizate de ctre organele competente de stat. Ele
exprim voina statului, ndreptat spre reglementarea unui anumit tip de relaii din societate.
Exprimat prin norm, voina de stat este adresat voinei participanilor la raporturile din
societate, care trebuie s-i coreleze conduita cu ndatorirea sau interdicia inclus n norm.
Norma este prevzut ntotdeauna pentru situaii din via, n care este posibil selectarea
diferitelor variante ale conduitei. Anume de aceea participanilor la raporturile din societate li se
indic varianta necesar, scontat n conduit. Prin urmare, norma juridic "se reduce
ntotdeauna la un comandament dictat de autoritatea competent";
b) norma juridic are un caracter general. Ea stabilete trsturile tipice ale situaiilor de
via, la apariia crora trebuie aplicat, indicele-tip al relaiilor sociale. Acest indice e determinat
de norm. Ca urmare, norma juridic apare ca model de conduit a participanilor la relaia
social dat;
Norma nu este individual, adic nu exprim numai o situaie de drept determinat n
concrete ntre anumite persoane date, fa de anumite aciuni date ale lor. Din contra, ele vizeaz
un numr nedeterminat de cazuri eventuale reale de acelai fel, chiar dac acele cazuri nu s-ar
realiza n viitor niciodat sau dac nu s-ar realiza dect o singur dat.
c) norma de drept are menirea de a reglementa nu o relaie aparte, singular, ci un tip de
relaii. Prin aceasta ea se distinge de actele aplicrii dreptului (a hotrrilor autoritilor publice
asupra unor cazuri concrete) i dispoziiilor lor individuale. Astfel, norma de drept reglementeaz
tipul de cazuri i raporturi, este adresat unui cerc de persoane determinate prin indicii-tip
(ceteni, alte persoane fizice, persoane juridice, persoane oficiale etc.)
d ) norma de drept, la fel ca i dreptul n ansamblu, este prevzut s reglementeze conduita
oamenilor printr-un tip special de relaii, legtur la care participanii rezid n drepturi i
ndatoriri reciproce. Acest mod de reglementare a relaiilor sociale i a conduitei oamenilor
alctuiete trstura specific a realizrii dreptului. Normele de drept au un caracter de dispoziie
obligatorie: cnd n dezvoltarea relaiilor sociale se creeaz sau apar condiiile de realizare
prevzute de norm, participanii la aceste relaii capt drepturi concrete care formeaz
raporturile juridice. Norma ca model al raportului de drept n forma general determin dreptul
subiectiv, conduita posibil a unei pri care particip la raport;
e) un indiciu specific al normelor juridice este ocrotirea lor prin constrngere de stat. Dreptul
n-are nici o valoare fr un aparat n stare s impun prin constrngere respectarea normelor de
drept. Prin aceasta, normele de drept se deosebesc de alte norme sociale, precum i apelurile i
adresrile, pe care le impun actele autoritilor publice. Msurile de constrngere de ctre stat,
aplicate n cazurile nclcrii normelor de drept, snt variate. Ele snt ndreptate spre exercitarea
dreptului violat sau spre realizarea ndatoririi nendeplinite, precum i spre pedeapsa
infractorului.
f) norma juridic i, n sens larg vorbind - din perspectiv sistemic, dreptul evoc ideea de
dreptate - ius est ars boni et alequi. Egalitatea ntre oameni, inspirat de dreptate sau sinonim cu
ea, poate fi ns teoretic i absolut sau practic i relativ;
j) norma juridic este elementul de baz al sistemului de drept, este celula de baza a
dreptului, sistemul juridic elementar. (Dreptul este "pluralul", norma de drept este "singularul").

1.5 Esenta continutul si forma dreptului

Esena dreptului const n unitatea trsturilor raporturilor necesare, care asigur identitatea
dreptului fa de alte fenomene sociale.
Principala calitate o reprezint calitatea juridic a voinei, exprimat n drept i calitatea
interesului.
Voina are o dubl semnificaie:
- voina general grupuri sociale;
- voina individual.
Coninutul dreptului aceea ce ncape ntr-un spaiu limitat. Totalitatea elementelor ce
constituie esena lucrurilor. El const din elemente ale laturilor, care dau expresie concret
voinei i intereselor sociale.
5

Forma dreptului modul de exprimare a normelor juridice. Ea are dou dimensiuni:

1) Forma intern de drept sistemul dreptului n complexitatea sa, prile constitutive i
instituii juridice.
2) Forma extern de drept se analizeaz prin:
I. modalitatea de exprimare a legiuitorilor
II. modalitatea de sistem legislativ - codificarea dreptului
III. modalitatea de exprimare legi, hotrri.

1.6 Scopul si functiile dreptului

Termenul funcie vine de la latinescul fonctio care se traduce prin munc,
"deprindere , indeplinire . La acest termen in ultimul timp se apeleaz tot mai frecvent,
deoarece este imposibil a caracteriza vre-un fenomen social la justa lui valoare, dac nu vom
inelege cum fenomenul respectiv activeaz, lucreaz, funcioneaz. Funciile permit
caracteristica mai ampl a esenei i destinaiei fenomenului. Problema funciilor dreptului este o
problem relativ nou. Ani in ir problemei in cauz nu i-a fost acordat atenia respectiv,
considerindu-se c dreptului ii revin aceleai funcii ca i statului. O asemenea interpretare ins
nu s-a ncununat de succes. Dei statul i dreptul sint indisolubil legate intre ele, aceasta inc nu
inseamn c ceea ce-i caracteristic statului in mod automat poate fi atribuit dreptului i invers.
Fiecrei din ele ii sint specifice anumite caracteristici i trsturi. Din aceste considerente in
teoria occidental a dreptului conceptul de funcie este utilizat in cercetrile i analizele
funcionale ale dreptului.
Dreptul are ca scop disciplinizarea societii umane. Acest scop este slujit de o serie de
funcii. n literatur pot fi ntlnite mai multe definiii ale funciilor dreptului:
- Funciile dreptului sint acele direcii (orientri) fundamentale ale aciunii mecanismului
juridic, la ndeplinirea crora particip intregul sistem al dreptului (ramurile, instituiile, normele
dreptului), precum i instanele sociale special abilitate cu atribuii in domeniul realizrii
dreptului (Nicolae Popa, Teoria general a dreptului, pag. 80).
- Funcia dreptului este categoria ce servete la determinarea rolului activ i multilateral al
dreptului in viaa i activitatea societii, din punct de vedere al destinaiei principale a dreptului.
La funciile principale ale dreptului se atribuie urmtoarele:
1. Funcia de instituionalizare juridic a organizrii social-politice.
2. Funcia de conservare, aprare i garantare a valorilor fundamentale ale societii.
3. Funcia de conducere a societii.
4. Funcia normativ.
5. Funcia informativ.
6. Funcia educativ.
Funcia de instituionalizare a organizrii social-politice se manifest prin faptul c
dreptul, prin normele sale, reglementeaz organizarea autoritilor publice ale statului, atribuiile
lor, coraportul autoritilor publice, modalitatea de exercitare a celor trei puteri dintr-un stat:
puterilor legislativ, executiv i judectoreasc.
Funcia de conservare, aprare i garantare a valorilor fundamentale ale societii i
gsesc expresie prin urmtoarele:
- cu ajutorul normelor juridice ce asigur regimul constituional, ordinea legal etc.;
- dreptul apr colectivitatea uman, precum i pe fiecare membru al colectivitii, el
asigur buna funcionare a colectivitii, neadmiind dezorganizare i conflicte in societate.
Funcia de conducere a societii. Dreptul este cel mai important instrument de realizare a
conducerii sociale, a scopurilor social-politice pe care societatea i le propune. Reglementind cu
ajutorul normelor juridice cele mai importante domenii de activitate social, in drept ii gsesc
expresie scopurile pe care societatea i le propune la acea sau alt etap, problemele cu care ea se
confrunt.
Funcia normativ a dreptului deriv din necesitatea subordonrii aciunilor individuale
fa de conduita tip prescris prin normele juridice. Stabilind prin normele juridice modalitatea
6

de comportare a organelor statului, organizaiilor obteti, a cetenilor, statul in acelai timp,

verific in ce msur acest compartiment prescris se realizeaz in practic. E foarte important ca
normativitatea juridic s fie completat cu normativitatea social.
Funcia informativ. Reflectind realitatea, in normele juridice se acumuleaz cunotine
despre viaa multilateral a societii, despre problemele stringente ale societii. Dreptul
concentreaz in sine schimbrile ce au loc in societate.
Generalizind normele juridice in vigoare putem face concluzii pentru a aprecia principiile
orinduirii sociale i de stat, structura politic a societii, caracterul relaiilor economice, nivelul
de democratizare a societii etc. Ca urmare, din normele juridice putem culege o informaie
ampl despre societatea respectiv la o anumit etap de dezvoltare.
Funcia educativ. Adoptind norme juridice, statul asigur cadrul organizatoric necesar
activitii spirituale i pune la dispoziia oamenilor o serie de mijloace culturale i spirituale prin
intermediul crora se realizeaz educaia. Dreptul, prin normele sale, ocrotete valorile spirituale
i culturale care sint legate nemijlocit de funcionarea normal a mecanismelor sociale. El
stabilete normele convieuirii sociale, orientindu-i pe oameni ca aceste norme s devin
dominante. Chiar i n cazul aplicrii sanciunilor, scopul urmrit este de a preveni n viitor
abateri de la normele juridice, de a educa i reeduca persoanele.

1.7 Principiile dreptului

Cuvintul principiu provine din latinescul principium i nseamn nceput, obirie,
element fundamental. In domeniul logicii principiile au un sens imperativ, indicind cum trebuie
s gndim pentru a ne apropia de esena obiectului. ntr-un alt context principiile au o
semnificaie practic i normativ, indicind ce trebuie s facem, cum trebuie s procedm in
diferite imprejurri practice. n acest sens principiile practico-normative au un sens imperativ.
Aceasta ins nu inseamn c trebuie s reducem principiile la norme.
Prin principii ale dreptului inelegem atit un fundament al sistemului de drept, dar i o
modalitate de coordonare a normelor juridice din cadrul sistemului in jurul unei idei cluzitoare
(Gheorghe Bobo, Teoria general a statului i dreptului, Hucureti, 1983, pag. 186).
Principiile de drept sint acele idei conductoare ale coninutului tuturor normelor juridice
(Nicolae Popa, Teoria general a dreptului, pag. 67).
Principiile fundamentale ale dreptului sint acele idei diriguitoare care se degaj, ca urmare
a raportului dintre legea fundamental i celelalte legi, in principal, din Constituie... i care se
gsesc i va trebui s se gseasc n ntregul... sistem de drept... (Ion Dogaru, Elemente de teorie
general a dreptului , Craiova, 1994, pag.I 14).
Principiile dreptului se caracterizeaz prin urmtoarele trsturi:
- principiile dreptului difer de la un sistem naional la altul. n acelai timp ins anumite
principii pot fi caracteristice mai multor sisteme naionale de drept;
- principiile fundamentale ale dreptului, de regul, sint reflectate in Constituie;
- principiile fundamentale ale dreptului sint idei diriguitoare, idei de baz i ii gsesc
reflectare in intreaga legislaie;
- principiile dreptului se pot nfia fie sub forma unei axiome, fie sub forma unei deducii,
fie sub forma unei generalizri de fapte experimentale;
Principiile dreptului sint mobile, stabilitatea lor fiind relativ.
Teoria dreptului difereniaz trei categorii de principii ale dreptului: principii generale,
principii interramurale i principii ramurale. Principiile generale caracterizeaz intregul sistem de
drept, ele constituind in acelai timp trsturile unui tip de drept. Principiile interramurale
caracterizeaz dou sau citeva ramuri de drept. Principiile ramurale caracterizeaz o ramur de
drept luat in parte.
Principiul asigurrii bazelor legale de funcionare a statului constituie:
- principiul-cheie al oricrui stat. El constituie de asemenea o premiz a existenei statului
de drept. Intr-o societate democratic puterea nu poate s nu aparin poporului. Acesta trebuie
s-i gseasc formule juridice potrivite i structuri organizatorice oportune care i-ar permite un
7

cuvint hotritor n soluionarea problemelor principale ale statului. Principiul dat i-a gsit
reflectare in Constituia Republicii Moldova. Articolul 2 al Constituiei prevede: (1)
Suveranitatea naional aparine poporului Republicii Moldova, care o exercit in mod direct i
prin organele sale reprezentative, in formele stabilite de Constituie. (2) Nici o persoan
particular, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o alt formaiune
obteasc nu poate exercita puterea de stat in nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie
cea mai grav crim impotriva poporului.
Principiul n cauz i-a gsit reflectare i n alte articole constituionale. Aa, de exemplu,
conform alineatului (1) al art. 38, voina poporului constituie baza puterii de stat. Aceast voin
se exprim prin alegeri libere, care au loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct,
secret i liber exprimat .
Constituia, de asemenea, stabilete modalitatea fix de formare a autoritilor publice,
atribuiile lor, coraportul in exercitarea prerogativelor ce le revin etc.
Principiul libertii i egalitii
Libertatea i egalitatea sint dou categorii al cror coninut formeaz coninutul principiului
fundamental al libertii i egalitii. Dicionarul limbii romane moderne interpreteaz aceste
categorii in felul urmtor:
Libertate: Starea unei persoane libere care se bucur de deplintatea drepturilor politice i
civile in stat... Starea celui care nu este supus unui stpin. Situaia unei persoane care nu se afl
inchis sau intemniat .
Egalitate: ... Principiu potrivit cruia tuturor oamenilor i tuturor statelor sau naiunilor li
se recunosc aceleai drepturi i li se impun aceleai indatoriri, prevzute de regul de drept;
situaie in care oamenii se bucur de aceleai drepturi i au aceleai indatoriri .
Principiul libertii i egalitii ca principiu fundamental de drept const in consacrarea in
drept a celor dou fundamente libertatea i egalitatea ale vieii sociale.
Ginditorii din secolul al XVIII-lea raportau libertatea la drepturi i numeau libertate
condiiile in care poi face tot ceea ce nu interzice legea. Care lege? ne putem intreba.
Desigur, se avea in vedere legea natural, corect sau dreapt, deoarece mai pot fi i se
intilnesc legi draconice, legi care in ultima instan nu contribuie la o libertate real, ci contribuie
la sugrumarea acesteia. Constituia Republicii Moldova trateaz problema libertii in stricta
conformitate cu Declaraia Universal a Drepturilor Omului, cu pactele i cu celelalte tratate la
care Republica Moldova este parte, stabilind totodat prioritatea reglementrilor internaionale
fa de cele interne. Ea stabilete, de exemplu, libertatea individual i sigurana persoanei (art.
25), libertatea contiinei (art. 3 1), libertatea opiniei i a exprimrii (art-. 32), libertatea creaiei
(art. 33), libertatea ntrunirilor (art. 40). Libertatea partidelor i a altor organizaii social-politice
.a.
Egalitatea este una dintre valorile sociale supreme . Articolul 1 al Declaraiei Universale a
Drepturilor Omului proclam: Toate fiinele umane se nasc libere i egale n demnitate i n
drepturi. Ele sint nzestrate cu raiune i contiin i trebuie s se comporte unele fa de
celelalte in spiritul fraternitii . Pornind de la aceast valoroas prevedere Constituia
Republicii Moldova acord problemei egalitii un articol aparte (art. 16): (I) Respectarea i
ocrotirea persoanei constituie o ndatorire primordial a statului. (2) Toi cetenii Republicii
Moldova sint egali n faa legii i a autoritilor publice, fr deosebire de ras, naionalitate,
origine etnic, limb, religie, sex,opinie, apartenen politic, avere sau de origine social.
Bineineles, a proclama ceva inc nu inseamn totul. E nevoie ca cele proclamate s devin o
realitate, o modalitate de comportare atit din partea cetenilor, cit i a autoritilor publice.
Principiul responsabilitii
Responsabilitatea se infieaz ca un fenomen social ntrucit exprim un act de angajare a
individului in contextul relaiilor sociale. Responsabilitatea determin un anumit comportament
al individului fa de ali indivizi, al individului fa de societate i al societii fa de individ.
Responsabilitatea presupune asumarea rspunderii fa de rezultatul aciunii sociale a omului.
Responsabilitatea este strins legat de libertate. Mai mult ca atit: libertatea este o condiie
8

fundamental a responsabilitii. Ca principiu fundamental al dreptului responsabilitatea apare ca

un raport contient al individului la valorile i normele sociale.
Principiul echitii i justiiei
Principiul echitii i justiiei ca principiu fundamental de drept ridic problema precizrii
coninutului celor dou categorii: echitatea i justiia. Cuvintul echitate provine de la latinescul
aequitas ceea ce in traducere inseamn egalitate . El este interpretat ca un principiu dup care
raporturile cconomico-sociale dintre oameni trebuie s se bazeze pe dreptate i egalitate, cinste,
omenie. n interesul modern al cuvintului, principiul echitii trebuie nfptuit atit in activitatea
legiuitorului, cit i in interpretarea dreptului, oper deosebit de complex i vast. Justiia este
privit ca starea general i ideal a societii, care se realizeaz prin asigurarea satisfacerii
drepturilor i intereselor legitime pentru toi indivizii impreun i pentru fiecare in parte.
Principiu! umanismului
Cuvintul umanism provine de la latinescul humanismus i se interpreteaz ca
concepie care proclam ca principii etice supreme libertatea i demnitatea uman, necesitatea
desviririi personalitii umane. Principiul umanismului ca principiu fundamental de drept
ridic o problem pe cit de simpl, pe atit de complicat de a fi realizat in viaa de toate zilele:
nu omul exist pentru drept, ci dreptul exist pentru om. Ca urmare, sistemul de drept, in
ansamblu, ramurile i instituiile juridice, fiece norm in parte urmeaz s fie ptrunse de grija
fa de om, de interesele lui. Principiul dat i-a gsit reflectare chiar in articolul 1 al Constituiei
Republicii Moldova: ... (3) Republica Moldova este un stat de drept democratic, in care
demnitatea omului, drepturile i libertile lui, libera dezvoltare a personalitii umane, dreptatea
i pluralismul politic reprezint valori supreme i sint garantate .
Principiile generale ale dreptului nu rmin intr-un spaiu suspendat, ele nu exist in mod
abstract, fr legtur cu reglementrile din ramurile de drept. Fiecare ramur de drept, luind
drept baz principiile generale, ii formuleaz principiile sale specifice, cum ar fi: in dreptul civil
principiul reparrii prejudiciului cauzat, in dreptul penal principiul legalitii incriminrii,
in dreptul procedural principiul ascultrii i a celeilalte pri, in dreptul familial principiul
ocrotirii mamei i a copilului etc.
Principiile interramurale, caracterizeaz nu una, ci dou sau mai multe ramuri. Drept
exemplu de asemenea principiu poate servi principiul competivitii in dreptul de procedur
civil i dreptul de procedur penal.

1.8 Izvoarele dreptului

Dreptul constituie un sistem de norme, care imbrac o anumit hain juridic, ia o anumit
form, datorit creia sint aduse la cunotin intregii societi. Dreptul, scria Hegel, trece
in existena faptic mai nti prin form, prin faptul c este pus ca lege... . Forma de exprimare a
normelor juridice, modalitatea principal prin care dreptul devine cunoscut de cei al cror
comportament il prescrie poart denumirea de izvor de drept.
Noiunea de izvor de drept este utilizat n mai multe sensuri, dintre care cele mai
rspindite sint:
- izvor material i izvor formal al dreptului;
- izvor direct i izvor indirect (mediat) al dreptului;
- izvor scris i izvor nescris al dreptului;
- izvor intern i izvor extern al dreptului.
Izvoarele materiale ale dreptului mai sint denumite i izvoare reale. Ele sint concepute ca
un sistem de factori sociali, politici, ideologici, materiali, precum i cadrul natural, social-politic,
uman etc., care determin aciunea legiuitorului sau d natere unor reguli izvorite din
necesitile practice de reglementare prin norme juridice a unor relaii sociale.
Izvorul formal al dreptului se interpreteaz ca forma de adoptare sau sancionare a
normelor juridice, modul de exprimare a normelor, adic sursa in care normele juridice sint
reflectate. Izvorul formal caracterizeaz mijloacele speciale pe care statul le aplic pentru ca
voina guvernanilor s capete un vemint juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.
9

Izvorul direct al dreptului prezint modalitatea prin care normele juridice sint exprimate.
Izvoare directe ale dreptului sint considerate actele i contractele normative.
Indirecte sint considerate acele izvoare, care, pentru a fi considerate juridice, trebuie s fie
validate, sancionate de o autoritate public competent. in calitate de izvor indirect pot servi, de
exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaii nestatale. Aceste norme devin juridice
numai din momentul in care au fost confirmate in modul respectiv de autoritatea public.
Scrise sint considerate izvoarele care necesit o formulare strict, determinat de principiile
legiferrii. De exemplu, actul normativ se prezint totdeauna sub form scris, pe cind obiceiul
poate ti transmis i pe cale oral.
Nu sint unanime prerile ce in de izvorul intern i izvorul extern al dreptului. Unii autori
consider c izvorul intern al dreptului il constituie normele juridice. Alii susin c izvorul intern
il formeaz insi voina general-obligatorie ridicat la rangul de lege. n ceea ce privete izvorul
extern al dreptului, el caracterizeaz mijloacele prin care voina, devenit statal, obine o hain
juridic adecvat. n sfirit, noiunea de izvor al dreptului este utilizat i in alte sensuri. Aa, de
exemplu, se consider c politica constituie izvorul politic al dreptului, in sensul c autoritatea
public este cea care gindete viitoarele norme juridice. La fel contiina juridic este considerat
ideologie a dreptului.
Aadar, studierea izvoarelor dreptului ne permite s ajungem la concluzia c exist multiple
i variate forme pe care dreptul le imbrac, exist o diversitate de izvoare ale dreptului.
Multitudinea izvoarelor de drept este proprie tuturor sistemelor de drept. Ea se lmurete, n
primul rind, prin diversitatea relaiilor sociale supuse reglementrii juridice. Nu ncape ndoial
c o singur form de exprimare a dreptului ar ngrela folosirea acestuia.
n evoluia sa dreptul a cunoscut urmtoarele forme de exprimare (izvoare formale):
a) obiceiul juridic (cutuma); b) practica judiciar i precedentul judiciar; c)
doctrina; d) contractul normativ; e) actul normativ.
1. Obiceiul juridic (cutuma) repetarea trebuie s fie obligatorie. Obiceiul, dei extrem de
rar, mai continu s acioneze i n zilele noastre.
2. Practica judiciar i precedentul judiciar (jurisprudena) n RM, dei practicii judiciare
i se acord o atenie deosebit, de regul, practica judiciar nu este considerat ca izvor de drept.
3. Doctrina (tiina juridic) Doctrina cuprinde analizele, investigaiile, interpretrile pe
care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic. Doctrina - contribuie la inelegerea
fenomenului juridic. n RM ea nu constituie un izvor de drept.
4. Contractul normativ Contractul rezult din norme juridice i se face in strict
conformitate cu ele. Mai sint ins i contracte care conin, stabilesc anumite reguli de conduit.
n asemenea cazuri se spune c contractul este normativ - i este izvor de drept. De exemplu: in
dreptul muncii - Contractul colectiv de munc, in dreptul internaional public - tratatele i
acordurile internaionale.
5. Actul normcitiv-juridic poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat de organelle
autoritii publice (Parlament, Guvern, Preedinte, organele autoritilor publice locale), izvor
care conine reguli generale i obligatorii, a cror aplicare, la nevoie, este asigurat prin fora
coercitiv a statului.

Tema 2. Notiuni generale privind Norma Juridica

2.1 Concept, structura, trasaturile si clasificarea NJ
10

Concept. Cunoaterea normei juridice implic atit caracterizarea trsturilor comune

tuturor normelor sociale, precum i caracterizarea trsturilor ei specifice. Punctul de pornire la
caracterizarea normei este urmtorul: orice norm juridic este o norm social, ins nu fiecare
norm social este i juridic.
Norma juridic poate fi numit doar acea norm social ce conine o regul de conduit,
stabilit sau autorizat (sancionat) de stat, menit s reglementeze cele mai importante
domenii de activitate uman i ocrotit, in caz de necesitate, de for coercitiv a statului.
De aici rezult urmtoarele:
a) normele juridice sint stabilite sau autorizate de ctre organele competente de stat. Ele
exprim voina statului, indreptat spre reglementarea unui anumit tip de relaii din societate.
Exprimat prin norm, voina de stat este adresat voinei participanilor la raporturile din
societate, care trebuie s-i coreleze conduita cu indatorirea sau interdicia, incluse in norm.
Norma este prevzut intotdeauna pentru situaii din via, in care este posibil selectarea
diferitelor variante ale conduitei. Anume de aceea participanilor la raporturile din societate li se
indic varianta necesar, scontat in conduit;
b) norma juridic are un caracter general. Ea stabilete trsturile -tip ale situaiilor de
via, la apariia crora trebuie aplicat, indiciile-tip ale relaiilor sociale. Acest indiciu este
determinat de norm. Ca urmare, norma juridic apare ca model de conduit al participanilor la
relaia social concret;
c) norma de drept are menirea de a reglementa nu o relaie aparte, singular, ci un tip de
relaii. Prin aceasta ea se distinge de actele aplicrii dreptului (a hotririlor autoritilor publice
asupra unor cazuri concrete) i dispoziiile individuale. Astfel, norma de drept reglementeaz
tipul de cazuri i raporturi, este adresat unui cerc de persoane, determinate prin indicii-tip
(ceteni, alte persoane fizice, personae juridice, persoane oficiale etc.);
d) norma de drept, la fel ca i dreptul in ansamblu, este prevzut s reglementeze conduita
oamenilor printr-un tip special de relaii, legtura dintre participanii la care rezid in drepturi i
indatoriri reciproce. Acest mod de reglementare a relaiilor sociale i a conduitei oamenilor
alctuiete trstura specific a realizrii dreptului. Normele de drept au un caracter de dispoziie
obligatorie: cind in dezvoltarea relaiilor sociale se creeaz sau apar condiiile de realizare,
prevzute de norm, participanii la aceste relaii capt drepturi concrete i indatoriri concrete,
care formeaz raporturile juridice. Norma ca model al raportului de drept in forma general
determin dreptul subiectiv, conduita posibil a unei pri care particip la raport;
e) un indiciu specific al normelor juridice este ocrotirea lor prin constringere de stat.
Dreptul n-are nici o valoare fr un aparat in stare s impun prin constringere respectarea
normelor de drept. Prin aceasta normele de drept se deosebesc de alte norme sociale, precum i
de apelurile i adresrile, pe care le includ actele autoritilor publice. Msurile de constringere
de ctre stat, aplicate in cazurile inclcrii normelor de drept, sint variate. Ele sint indreptate spre
exercitarea dreptului violat sau spre realizarea indatoririi neindeplinite, precum i spre pedeapsa
infractorului.
Structura normei juridice Norma juridic constituie elementul primar al sistemului de
drept, celula principal din care se construiete intregul edificiu al dreptului. Pentru a putea fi
receptat, ineleas de ctre toi subiecii de drept norma juridic trebuie s aib o anumit
structur logic din care s rezulte cit mai exact rspunsul la citeva intrebri:
a) cui este adresat i in ce imprejurri (condiii) acioneaz?
b) ce variant de comportare prescrie statul subiectului de drept, adic ce trebuie s fac
sau ce trebuie s nu fac subiectul?
c) care vor fi consecinele nerespectrii normei juridice?
Rspunsul la aceste intrebri poate fi gsit in elementele normei juridice care, in ansamblul
lor, formeaz structura normei. Astfel, structura unei norme juridice poate fi schematic
reprezentat in felul urmtor: dac atunci in caz contrar... sau: Aflndu-ne pe teritoriul
statului (sau: fiind ceteni ai statului) trebuie s respectm legile acestui stat; in caz contrar
statul va aplica infractorului de norme de drept msuri de constringere . Concretizarea acestor
11

prevederi raportat la anumite norme d posibilitatea s determinm cine i in ce condiii trebuie

s respecte norma, ce anume trebuie s se fac pentru realizarea ei, prin ce msuri de
constringere de ctre stat aceast norm este ocrotit in faa inclcrilor.
n structura normei juridice se disting:
1) Ipoteza (determinarea cercului de persoane crora le este adresat norma, precum i
imprejurrile, in prezena crora ea se realizeaz);
2) Dispoziia (insi regula de conduit, exprimat ca determinare a indatoririlor i
drepturilor prilor in raportul juridic);
3) Sanciunea (indicarea msurilor de constringere de ctre stat pentru nerespectarea
dispoziiei).
Structura normei juridice se bazeaz pe interdependen, caracterul systematic al normelor
juridice. Caracterul sistematic este o calitate important a dreptului: normele juridice sint
indisolubil legate intre ele. n anumite aspecte ele se manifest ca dispoziii, care au ipotezele i
sanciunile lor, iar in altele ca elemente ale ipotezei sau sanciunii ale altor norme. Sanciunea
unei norme devine dispoziie la nerespectarea normei ocrotite i la aplicarea msurilor de
constringere fa de infractor; i ipotezele devin intr-un anumit sens dispoziii, care indic cror
circumstane anume s li se atribuie importan juridic. Astfel din punctul de vedere al
pietonilor i conductorilor mijloacelor de transport respectarea regulilor circulaiei rutiere este o
datorie (dispoziie), iar msurile administrative pentru nerespectarea indatoririi sint o sanciune,
un mijloc de constringere in vederea asigurrii respectrii acestor reguli. Din punctul de vedere
al organelor de stat i persoanelor oficiale, insrcinate s examineze cazurile despre delictele
administrative, una i aceeai norm apare sub un alt aspect: ipoteza devine descrierea delictului
administrativ, iar dispoziie indatorirea de a aplica sanciunea in limitele stabilite prin lege i
corespunztoare formei procesuale; iar mijlocul de asigurare a indeplinirii acestei indatoriri
(sanciunea) este anularea hotririi contrare legii i nefundamentate cu privire la delictul
administrativ, precum i responsabilitatea personal a persoanelor oficiale, vinovate de
inaciunea sau de aplicarea greit a legii.
Vorbind de structura unei norme juridice este necesar s atragem atenia la urmtoarele.
Analiza structurii normei trebuie s fie fcut sub dou aspecte: a)structura logico-juridic a
normei i b) structura tehnico-legilsativ.
Structura logico-juridic a normei este stabil: o norm cuprinde intotdeauna cele trei
elemente, adic conine i ipotez, i dispoziie i sanciune. Aceste trei elemente se intilnesc rar
intrunite la un loc, intr-un articol al actului juridic normative sau chiar in actul normativ concret
luat in ansamblu. Pentru a reproduce norma ju ridic in componena ei deplin de multe ori este
necesar s lum in consideraie
prevederile ce se conin in mai multe articole ale actului normativ sau, dac este insuficient,
prevederile ce se conin i in alte acte normative. Din acest punct de vedere, remarcm faptul c
prerile unor autori, precum c norma juridic poate s nu conin in mod obligatoriu cele trei
elemente, sint incorecte. Asemenea afirmaii se fac din simplul motiv c structura logico-juridic
a normei se confund cu structura ei tehnico-legilsativ expus in articolele actului normativ. O
norm nu trebuie confundat cu un articol. Foarte rar un articol conine o norm juridic. De cele
mai multe ori, ins, un articol conine unele elemente ale normei sau conine elemente ale mai
multor norme juridice. Iat de ce la caracterizarea structurii unei norme este necesar s nu uitm
niciodat de caracterul sistematic al dreptului.
Clasificarea normelor juridice
In literatura juridic, pornindu-se de la necesitatea cunoaterii mai profunde i aplicrii
corecte a normelor juridice, se fac multiple clasificri dup diferite criterii: ramura de drept, for
juridic a normei, caracterul prescripiilor normelor etc.
1. Ramura de drept
Ramura de drept constituie un criteriu important pentru clasificarea normelor juridice. Se
explic acest lucru prin faptul c ramura de drept pune la baz diferenierea normelor in

12

dependen de obiectul reglementrii normative i metoda reglementrii normative, adic d

rspuns la dou intrebri extrem de importante i anume:
a) ce domeniu de activitate reglementeaz normele juridice;
b) in ce mod, cum se face acest lucru ?
Potrivit acestui criteriu normele juridice pot fi clasificate in: norme de drept constituional,
norme de drept administrativ, norme de drept civil, norme de drept penal, norme de drept
familial, norme de drept al muncii etc.
2. Fora juridic
Fora juridic a normelor de drept depinde, in primul rind, de locul pe care il ocup actul
normativ in sistemul actelor normative. Putem diferenia:
a) Norme juridice cuprinse in legi. Acestea, la rindul lor, pot fi:
- norme juridice cuprinse in Constituie;
- norme juridice cuprinse in legi organice;
- norme juridice cuprinse in legi ordinare.
b) Norme juridice cuprinse in acte normative subordonate legii. Acestea, pot fi:
- norme juridice cuprinse in hotriri normative ale Parlamentului;
- norme juridice cuprinse in decrete ale Preedintelui Republicii;
- norme juridice cuprinse in hotriri ale Guvernului;
- norme juridice cuprinse in alte acte normative (ordine ministeriale i departamentale,
norme juridice cuprinse in acte normative ale autoritilor publice locale etc.).
3. Structura tehnico-legislativ sau modul de redactare
Remarcm, de la bun inceput, c unii autori vorbesc de structura logic ca criteriu de
clasificare a normelor juridice. Considerm c drept criteriu de clasificare poate servi nu
structura logic (din punct de vedere logic o norm intotdeauna este complet), ci structura ei
tehnico-legislativ sau modul de redactare a normei. Potrivit acestui criteriu pot fi:
a) Norme juridice complete. Sint norme juridice complete acele norme care conin in textul
lor, intrunite la un loc, cele trei elemente de structur: ipoteza, dispoziia, sanciunea.
b) Norme juridice incomplete. Caracteristic pentru aceste norme este faptul c nu toate
elementele de structur ale normei se intrunesc intr-un text al normei. La rindul lor, normele
juridice incomplete pot fi:
- norme de trimitere (cele care necesit luarea in consideraie a textului complet al actului
normativ respectiv);
- norme in alb (cele care necesit luarea in consideraie a textelor altor acte normative).
4. Caracterul conduitei prescrise
Caracterul conduitei prescrise rezult din modul de reglementare a acestei conduite. n
dependen de aceasta normele juridice se clasific in:
a) norme imperative;
b) norme dispozitive.
Normele imperative sint normele care prescriu comportamentul subiecilor de drept i nu
admit nici o abatere de la acesta. La rindul lor, normele imperative pot fi:
- norme onerative - care prescriu in mod expres obligaia sviririi unei aciuni (de
exemplu, conform alineatului (4) al art. 48 al Constituiei Republicii Moldova, Copiii sint
obligai s aib grij de prini i s le acorde ajutor);
- norme prohibitive care interzic svirire a unor aciuni (de exemplu, majoritatea
normelor de drept penal conin interdicii).
Normele dispozitive sint normele care acord posibilitatea unui larg comportament
subiecilor de drept, adic normele care nici nu oblig, nici nu interzic o aciune. La rindul lor,
aceste norme pot fi:
- norme permisive care permit o anumit conduit;
- norme supletive care acord subiectului posibilitatea s aleag singur una din
variantele de conduit prevzute de norm (de exemplu, conform art. 19 al Codului cstoriei i
familiei, la incheierea cstoriei soii, dup dorina lor, ii aleg numele de familie al unuia dintre
13

soi ca nume de familie comun al lor sau fiecare so ii pstreaz numele de familie de pin la
cstorie).
5. Gradul i intensificarea incidenei
Conform acestui criteriu pot fi difereniate:
a) norme care reglementeaz direct conduita oamenilor;
b) norme care reglementeaz indirect conduita (norme care se prezint sub form de
principii, definiii etc.).
6. Sfera de aplicare
Potrivit acestui criteriu, normele juridice pot fi:
a) norme generale care au cea mai larg sfer de aplicare;
b) norme speciale sint aplicate intr-un domeniu restrins de relaii sociale;
c) norme de excepie care stabilesc excepii de la regula general.
Normele cu caracter general i special sint pe larg aplicate in cadrul diverselor coduri, care
conin, de regul, pri generale i speciale.
7. Criteriul socio-juridic
Potrivit acestui criteriu, normele juridice se clasific in:
a) norme punitive care prevd pedeapsa juridic pentru cei ce nu respect
comportamentul prescris de lege;
b) norme stimulative care stabilesc un anumit sistem de stimulente.
Normele juridice pot fi clasificate i dup alte criterii.

2.2 Actiunea NJ in spatiu si timp

Normele juridice sint adoptate in vederea realizrii lor practice. Adoptind un act normativ
legiuitorul urmrete scopul ca normele ce se conin in el s contribuie la reglementarea eficient
a relaiilor sociale respective, s ofere garanii acestor relaii i s protejeze anumite valori
sociale. Din aceste considerente o importan deosebit are aciunea actelor normative.
Coordonatele principale ale aciunii actului normativ sint: timpul, spaiul i cercul de
persoane.
1. Aciunea actului normativ in timp
Timpul aciunii actului normativ definete durata acestuia, perioada aciunii lui. Un act
normativ nu poate fi venic, deoarece nu sint constante, venice nici relaiile sociale reflectate in
el. In acelai timp, ins, adoptind un act normativ, legiuitorul consider c el va funciona o
durat mai mare sau mai mic de timp. Aceast durat este cuprins intre dou momente
eseniale: momentul iniial al actului normative (intrarea in vigoare) i momentul final
(abrogarea).
Momentul iniial caracterizeaz momentul intrrii in vigoare a actului normativ.
S analizm, de exemplu, aciunea unei legi in timp. Regula general in aceast privin
este c o lege intr in vigoare la data publicrii ei in Monitorul Oficial al Republicii Moldova
(art. 76 al Constituiei). Ca urmare, legea are efect juridic numai asupra evenimentelor de dup
publicarea ei. Acest principiu ii gsete explicaia in faptul c oamenii pentru a-i coordona
conduita lor cu prevederile legii, trebuie s cunoasc mai intii prevederile ei.
De la aceast regul sint urmtoarele abateri:
a) o lege intr in vigoare la o dat prevzut in textul ei (art. 76 al Constituiei). In legtur
cu aceasta nu poate fi trecut cu vederea urmtoarea prevedere constituional extrem de
important: nepublicarea legii atrage inexistena acesteia. Prin urmare, data indicat in textul
legii nu poate precede publicrii legii. Stabilirea unei date ulterioare de intrare in vigoare a legii
este determinat de necesitatea pregtirii aciunii noii legi, in special cind aplicarea ei necesit
anumite msuri organizatorice sau atrage dup sine schimbri fundamentale;
b) o lege se aplic unor situaii ntmplate anterior apariiei ei. Aplicarea retroactiv a legii
are loc in:
- cazul legii penale mai blinde (nu se va aplica nici o pedeaps mai aspr decit cea care era
aplicabil in momentul comiterii actului delictuos art. 22 al Constituiei Republicii
Moldova);
14

- cazul unor situaii de pin la apariia legii, dar nesoluionate inc definitiv pin la acea
dat;
- cazul legilor interpretative.
Momentul final, incetarea aciunii legii are loc in diferite forme: prin abrogare, prin
implinirea termenului pentru care legea a fost editat.
Abrogarea poate fi definit ca un procedeu tehnico-juridic prin care legea fr termen ii
inceteaz activitatea prin renunarea la ea. Abrogarea poate fi expres, cind momentul final al
legii rezult expres din dispoziiile legale. La rindul ei, abrogarea expres poate fi:
- direct (cind se precizeaz formal in textul legii noi ca un anumit act normative se
abrog);
- indirect (cind nu se precizeaz denumirea concret a actului normativ ce se abrog, dar
se prevede expres c actele normative sau dispoziiile contrare se abrog).
Abrogarea poate fi i tacit, cind in textul legii noi nu se vorbete de abrogarea unui act sau
unor acte normative, dar abrogarea rezult din simplu motiv c una i aceeai situaie este
reglementat intr-un mod absolut nou de noua lege, ceea ce nu mai permite aplicarea legii vechi.
O alt form de incetare a aciunii legii este cderea ei in desuetudine. n acest caz este
vorba de legea care a fost total depit de dezvoltarea relaiilor sociale, de schimbrile din
societate, de faptul c factorii care au condiionat apariia legii au incetat s mai existe. Din cele
spuse reiese c aciunea legii n-are nici o justificare.
Fiind depit de timp, legea ii inceteaz activitatea.
n practic se pot intilni, dei rar, i cazuri in care o lege se adopt pe un termen strict
determinat. La atingerea termenului respectiv aciunea legii inceteaz fr a mai fi nevoie de
procedura de abrogare.
2. Aciunea actelor normative in spaiu
Actele normative au o aciune bine determinat nu numai in timp, dar i in spaiu, adic pe
un anumit teritoriu. Se explic aceasta prin faptul c actul normative este produsul activitii
statului i al organelor sale care au o anumit competen teritorial.
Aciunea legii in spaiu se analizeaz sub dou aspecte: aspectul intern i aspectul extern
sau internaional.
Aspectul intern al problemei caracterizeaz rsfringerea aciunii legii in limitele teritoriale,
reieind din competena teritorial a organului de stat respectiv. De exemplu, Parlamentul
Republicii Moldova este in drept s adopte legi care s se rsfring pe intregul ei teritoriu sau pe
o parte din teritoriul statului (bunoar, prevederile Legii Republicii Moldova din decembrie
1994 cu privire la statutul juridic special al Gguziei se rsfring pe teritoriul respectiv).
Autoritile publice locale adopt acte normative a cror sfer de aplicare este limitat de
teritoriul respectiv (de exemplu, in limitele municipiului, oraului, satului etc).
Aspectul internaional al aplicrii legii rspunde la intrebarea dac legea naional se aplic
pe teritoriul altor state i dac o lege strin poate fi aplicat in limitele teritoriului statului dat.
Principiul care domin in problema enunat este urmtorul: legea se aplic pe teritoriul
statului al crui organ legislativ a adoptat-o. De la acest principiu sint admise urmtoarele
abateri:
a) legea nu se rsfringe pe teritoriul statului respectiv asupra unor categorii de persoane
strine i a bunurilor acestora. Este cazul ce ine de persoanele care beneficiaz de imunitate
diplomatic, de cldirile reprezentanelor diplomatice etc.;
b) legea unui stat urmrete pe cetenii statului respectiv chiar atunci cind ei ii au
domiciliul sau reedina in strintate, pe teritoriul altui stat.
3. Aciunea actelor normative asupra persoanelor
Problema dat, in parte, a fost elucidat odat cu cercetarea aciunii teritoriale a actelor
normative, deoarece teritoriul nu este o categorie abstract, este un spaiu populat de oameni.
Legea este destinat omului privit ca persoan fizic sau ca persoan juridic. Aciunea
legii asupra persoanelor difer de la o lege la alta. Din acest punct de vedere distingem:

15

a) legi cu vocaie general de aplicare atit fa de persoanele fizice, cit i de persoanele

juridice;
b) legi care se aplic numai persoanelor fizice;
c) legi care se aplic numai persoanelor juridice;
d) legi care se aplic numai anumitor categorii de subieci de drept ( de exemplu, se aplic
numai fa de judectori sau fa de pensionari etc.);
e) legi care se aplic unei singure persoane, dar nu in calitatea sa de persoan fizic, ci in
calitate de deintor al unei anumite funciuni, indiferent de cine este aceast persoan (de
exemplu, dispoziiile constituionale referitoare la Preedintele Republicii etc.).

2.3 Conceptul, trasaturile si clasificarea Actelor Juridice

Consideraii generale
Actul normativ-juridic poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat de organele autoritii
publice (Parlament, Guvern, Preedinte, organele autoritilor publice locale), izvor care conine
reguli generale i obligatorii, a cror aplicare, la nevoie, este asigurat prin fora coercitiv a
statului.
Caracteristice pentru actele normativ-juridice sint urmtoarele trsturi generale:
1. Ele sint acte ale activitii de elaborare a dreptului de ctre stat (organele sale) i includ
prescripii juridice obligatorii cu character general despre conduita oamenilor i organizaiilor
normele juridice, precum i prescripiile privind instituirea, modificarea sau suspendarea aciunii
(anularea) normelor juridice.
2. Actele normativ-juridice ii extind aciunea nu asupra unui raport concret i nu asupra
unui cerc individual concret de raporturi, ci asupra unui sau altui tip de raporturi sociale i asupra
tipului de aciuni ale oamenilor, care alctuiesc coninutul lor.
3. Spre deosebire de actele individual-juridice (actele de execuie i aplicare a normelor de
drept), actele normativ-juridice sint adresate oricrui subiect ce particip la aceste relaii, pot fi
aplicate in mai multe rinduri, adic de fiece dat cind este vorba de tipul respectiv de raporturi i
ii menin aciunea indiferent de faptul c au aprut sau au incetat raporturile individuale
prevzute in acest act. De exemplu, prescripiile codului civil sint aplicabile oricrui cetean sau
organizaie, care a intrat in relaii patrimoniale de proprietate, cumprare-vinzare, inchiriere a
averii sau a incperii de locuit i alte raporturi, reglementate prin dreptul Civil. Codul penal
poate fi aplicat oricrei persoane, care a svirit o aciune periculoas pentru societate.
Prescripiile acestor acte nu-i epuizeaz aciunea ca urmare a unui sau chiar a mai multor acte de
aplicare sau indeplinire. Ele se aplic i se utilizeaz in repetate rinduri. Anume aceasta denot c
prescripiile juridice ale actelor menionate sint aplicabile la un tip sau altul de relaii sociale, au
un caracter normativ general, sint norme de drept. Spre deosebire de actele normative, actele
individuale de stabilire a pensiei, de numire a unei persoane in funcie, de angajare (contractul de
munc), de inscriere ca membru al cooperativei se refer nu la fiecare persoan, ci personal la
participanii acestui raport individual. Actele despre formarea unui organ, despre conferirea unui
titlu onorific sint, de asemenea, individuale prin valoarea lor.
Trebuie s distingem de actele individuale care se refer la persoane, organe sau localiti
concrete, prevederile sau statutele unui sau altui organ sau organizaii. Aceste acte sint doar
aparent individuale, prin denumirea lor, ins prescripiile lor reglementeaz toate tipurile de
relaii, la care particip organul sau organizaia respectiv, ele nu se epuizeaz prin folosirea lor
de o singur dat i se extind asupra fiecruia care intr in relaii cu organul (organizaia), cu
raportare la care a fost emis prevederea (statutul). Prin urmare, ele sint normative. Drept
exemplu pot servi: Regulamentul de ordine interioar a intreprinderii, organizaiei, instituiei. i
invers, contractul concret de livrare sau contractul de antrepriz pentru construcii capitale se
incheie intre dou intreprinderi (pri) i expir dup termenul stabilit sau dup indeplinirea
condiiilor contractului. In felul acesta prescripiile actului, dei se indeplinesc nu o singur dat
in perioada aciunii lor, au un character individual, nu sint norme de drept.
Actele normativ-juridice care includ norme de drept se deosebesc, de asemenea, de alte
acte juridice cu caracter general. Astfel, dispoziiile, adresate unui cerc larg de organe i
16

organizaii (bunoar, tuturor ministerelor i departamentelor sau organelor locale) cu

prescripiile a intensifica controlul in vederea respectrii ordinii , a lua msuri pentru
indeplinirea planurilor au o importan general, i nu individual.
Asemenea acte dispozitive i de control au o importan deosebit pentru conducerea de
stat i un caracter general, ins nu stabilesc norme juridice noi i nici nu le modific pe cele in
vigoare, adic nu sint acte de elaborare a dreptului.
Actele normativ-juridice de elaborare a dreptului se deosebesc i de actele generale de
lmurire sau interpretare oficial a normelor juridice, care, de asemenea, nu stabilesc noi norme
de drept, nu modific coninutul celor in vigoare, ci doar precizeaz esena lor, uneori insuficient
dezvluit in textul legii. Printre actele de elaborare a dreptului sint i acte, in care nu se expune
coninutul normelor juridice, dar care determin sau confirm din punct de vedere juridic
stabilirea, modificarea sau anularea normelor incluse in alte acte. Asemenea acte se deosebesc de
actele individuale sau de actele generale cu valoare dispozitiv, de control: cu ajutorul lor se
stabilesc norme juridice noi, se modific sau se anuleaz cele in vigoare pin atunci; ele sint
adresate unui cerc nedeterminat de persoane, nu se epuizeaz prin indeplinirea de o singur dat
etc. Iat de ce aceste acte sint acte ale elaborrii dreptului i au caracter normativ.
Categoriile actelor normative
Sistemul actelor normative-ale organelor de stat, interdependena acestor acte, precum i
ordinea emiterii lor sint reglementate de constituie i de alte legi. Aceast reglementare asigur
realizarea principiilor democratice ale sistemului de izvoare ale dreptului supremaia legii,
caracterul obligatoriu al hotririlor organelor ierarhic superioare pentru cele ierarhic inferioare, al
hotririlor organelor locale ale puterii in limitele teritoriului din subordine. in felul acesta se
asigur hotrirea uniform a chestiunilor principale ale politicii statului in intregul sistem de acte
normative.
Locul pe care il ocup unul sau alt act juridic-normativ in sistemul general al acestor acte
este determinat de locul organului care l-a emis in sistemul organelor statului, iar sfera aciunii,
orientarea i limitele coninutului actelor de competena organului menionat. Pe aceast baz
apare interdependena actelor normativ-juridice ale organelor de stat, exprimat in fora lor
juridic. Actele organelor ierarhic superioare dispun de o putere juridic mai mare, iar actele
organelor ierarhic inferioare (subordonate), care trebuie emise in corespundere cu primele, au o
for juridic mai mic.
Legile
Printre actele normative locul central ii revine legii. Termenul lege este folosit atit in
sens larg (lato sensu), cit i in sens ingust (stricto-sensu) al cuvintului. n sens larg, prin lege se
inelege orice act normativ elaborat de autoritile publice. n sens restrins, termenul lege
desemneaz actul normativ elaborat de organul legislativ (Parlament) in ierarhia lor, legile
propriu-zise sint situate dup criteriul forei lor juridice.
Parlamentul Republicii Moldova, singurul deintor al puterii de reglementare prin lege a
relaiilor sociale, emite, in exercitarea acestei puteri, trei categorii de legi: legi constituionale,
legi organice i legi ordinare.
Legile constituionale ocup primul loc in ierarhia legilor atit prin coninutul lor, cit i
datorit procedurii speciale de adoptare a acestora. Astfel, prin coninutul lor, legile
constituionale sint legi care introduc texte noi in Constituie, abrog anumite texte
constituionale sau le modific pe cele existente.
Legile organice ocup locul secund in ierarhia legilor. Legile organice sint legi ce
reprezint o prelungire a materiilor constituionale i ele pot interveni numai in domeniile expres
prevzute de Constituie (alineatul 3 al articolului 72 al Constituiei Republicii Moldova) sau
domenii pentru care Parlamentul consider necesar adoptarea de legi organice.
Legile ordinare intervin in orice domeniu al relaiilor sociale, cu excepia celor rezervate
legilor constituionale i legilor organice.
Toate celelalte acte normative poart denumirea general de acte normative subordonate
legii. O asemenea denumire este chemat s sublinieze respectarea strict a principiului de
17

supremaie a legii in procesul de elaborare a actelor normative, precum i in perioada lor de

aciune. La categoria actelor normative subordonate legii sint atribuite: hotririle Parlamentului,
decretele prezideniale, hotririle Guvernului, actele organelor administraiei publice centrale de
specialitate, actele autoritilor publice locale.
Hotririle Parlamentului, de regul, sint acte de aplicare a normelor juridice i, prin
urmare, nu conin norme juridice i nu au caracter normativ. In acelai timp, ins, se mai
elaboreaz hotriri ce conin anumite norme juridice. Aceste hotriri de cele mai multe ori, sint
emise in scopul executrii legilor i sint subordinate acestora.
Decretul Preedintelui Republicii
Potrivit prevederilor articolului 94 al Constituiei, in exercitarea atribuiilor sale.
Preedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe intreg teritoriul
statului. Categoria actelor normative nu includ toate decretele prezideniale, ci doar numai
decrete care conin norme juridice. Nu sint acte normative, de exemplu, decretele aplicative (prin
care se confer decoraii i titluri de onoare, se acord grade militare supreme, se soluioneaz
problemele ceteniei, se acord graiere etc.).
Hotririle Guvernului
Conform art. 102 al Constituiei Republicii Moldova, Guvernul adopt hotriri i
dispoziii... . Dispoziiile intotdeauna sint acte aplicative. Hotririle Guvernului pot avea atit
caracter normativ, precum i aplicativ. Este important de subliniat ins faptul c hotririle se emit
pentru organizarea executrii legilor. Prin faptul c Guvernul adopt hotriri normative nu
rezult c lui i se recunoate calitatea de organ legislativ.
Alte acte normative
Intr in aceast categorie actele emise de conductorii organelor administraiei publice
centrale de specialitate (ministere, departamente), precum i cele care sint emise de autoritile
publice locale. Ele sint izvoare de drept in msura in care conin norme juridice i au for
juridic ca i legile, decretele, hotririle Guvernului.

18