Sunteți pe pagina 1din 5

RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI

Consideram ca din coroborarea tuturor dispozitiilor constitutionale rezulta urmatoarele forme


de raspundere aplicabile Presedintelui Romaniei:
a)Raspunderea penala, reglementata de articolul 96 din Constitutie.
b) Raspundere politica, sau administrativ disciplinara, sub forma suspendarii din functie,
prevazuta de articolul 95 din prezenta lege fundamentala.
c) Raspunderea administrativ patrimoniala, rezultata din coroborarea art.126 alin. (6) si 52 din
Constitutie, raportate la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
d) Raspunderea care ii revine in regim de drept comun, ca simplu cetatean, si care este
fundamentata pe principiile constitutionale privind egalitatea tuturor in fata legii si a autoritatilor
publice, fara privilegii si discriminari, coroborat cu acela ca nimeni nu este mai presus de lege,
precum si din indatorirea fundamentala instituita prin articolul 1 (5), privind respectarea
Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.
B) Raspunderea politica a Presedintelui Romaniei
"Suspendarea din functie nu este ea insasi o forma a raspunderii politice, ci procedura
premergatoare si obligatorie pentru eventuala sanctionare a Presedintelui, intrucat: Presedintele
nu raspunde politic in fata Parlamentului, ci in fata corpului electoral; suspendarea din functie
poate fi infirmata prin referendum sau ea devine ineficace daca referendumul nu a fost organizat
in termenul prevazut de Constitutie".
Aceasta forma de raspundere a Presedintelui Romaniei are o natura complexa, juridica si
politica in egala masura, cea juridica imbracand forma suspendarii din functie, care implica
Parlamentul in calitatea sa de organ suprem reprezentativ si cea politica implicand in primul rand
poporul, ca titular al dreptului fundamental de a-l alege pe seful statului si de a-l demite atunci
cand el nu mai justifica increderea cu care a fost investit de electorat.
Din punctul de vedere al temeiului obiectiv, aceasta forma de raspundere intervine atunci cand
Presedintele a savarsit fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei[i].
In ceea ce priveste regimul procedural aplicabil, interventia acestei forme de raspundere
implica parcurgerea urmatoarelor faze:
a) declansarea procedurii de suspendare, realizata de o treime din numarul parlamentarilor.
Lista se depune la Secretariatul General al Camerei care este preponderent reprezentata printre
initiatori si care are obligatia sa o aduca la cunostinta si a celeilalte Camere.

b) Comunicarea in mod neintarziat a propunerii de suspendare Presedintelui Romaniei.


Acest lucru se impune deoarece Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la
faptele care i se imputa, intelegand, din modul in care este formulat textul, ca nu este obligat sa
faca acest lucru.
c) Sesizarea Curtii Constitutionale, pentru ca aceasta sa emita avizul consultativ prevazut de
articolul 95 (1) coroborat cu art. 146 litera "h" din Constitutie.
d) Discutarea propunerii de suspendare, dupa primirea avizului Curtii Constitutionale.
Avizul va trebui sa fie comunicat si Presedintelui, care va putea da explicatii atat Parlamentului,
cat si Curtii Constitutionale pentru faptele care i se imputa.
Parlamentul voteaza cu majoritate simpla, in sedinta comuna a celor doua Camere.
e) Consecintele votarii propunerii de suspendare constau in instaurarea starii de interimat, deci
intreruperea exercitarii mandatului Presedintelui, avand astfel aplicabilitate articolul 98 din
Constitutie.
f) Referendumul se organizeaza, potrivit art.95 alin.(3), in termen de 30 de zile de la aprobarea
propunerii de suspendare de catre cele doua Camere ale Parlamentului.
Desi Constituantul nu face nici o precizare cu privire la subiectul de drept care are obligatia sa
organizeze referendumul, intelegem ca va fi vorba despre Guvern, care are misiunea prevazuta
de art.102 alin.(1) de a asigura realizarea politicii interne si externe a tarii.
In privinta rezultatelor referendumului si a consecintelor acestor rezultate, nu poate fi vorba
decat despre doua variante:
-aprobarea, de catre popor, ceea ce atrage demiterea Presedintelui si organizarea de noi alegeri in
termen de 3 luni de la data referendumului.
- respingerea propunerii, situatie pe care Constitutia nu o mai are in vedere. Pe fondul absentei
unor reglementari exprese, in doctrina s-a exprimat teza ca in acest caz avem de-a face cu o
incetare a legitimitatii organului reprezentativ suprem, "data retragerii legitimitatii Parlamentului
prin referendum este data de la care incepe sa curga termenul celor trei luni privind organizarea
de noi alegeri, prevazute de articolul 63(2) din Constitutie".
Exista autori care apreciaza, pornind de la procedura raspunderii politice, care implica atat
Parlamentul cat si poporul, ca raspunderea politica a Presedintelui cuprinde, practic doua faze
distincte: raspunderea politica propriu-zisa, pe care seful de stat si-o asuma in conditiile art. 95
(1) din Constitutie, fata de Camera deputatilor si Senat, si o raspundere fata de popor,
concretizata in referendumul organizat pentru demiterea Presedintelui."
Raspunderea penala a Presedintelui Romaniei

1. Natura juridica a faptei de inalta tradare


De la principiul potrivit caruia Presedintele se bucura de imunitate, pe durata exercitarii
mandatului sau, se admite o exceptie.
Sediul materiei il reprezinta articolul 96 potrivit caruia Presedintele poate fi pus sub acuzare
pentru inalta tradare de cele doua Camere ale Parlamentului, cu votul majoritatii de 2/3 din
numarul total al parlamentarilor.
Impartasim calificarea faptei de inalta tradare ca o fapta avand caracter complex, politic si
juridic in acelasi timp, care nu se poate confunda cu infractiunea de tradare din Codul penal, insa
sustinem necesitatea ca aceasta fapta sa-si gaseasca consacrarea intr-o lege organica.
Neconsacrarea juridica a faptei ar putea face loc arbitrariului politic si ar incalca principiul
constitutional al legalitatii infractiunii.
2. Fazele procedurii constitutionale a interventiei raspunderii penale a sefului de stat
De vreme ce am admis ca fapta de inalta tradare are, in egala masura, o dimensiune politica si
una juridica, vom identifica, si in derularea procedurii raspunderii penale a Presedintelui, o faza
politica si o faza judiciara.
Faza politica
I. Declansarea procedurii de punere sub acuzare
Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere "procedura de punere sub
acuzare a Presedintelui Romaniei se declanseaza pe baza unei cereri semnate de cel putin o
treime din numarul deputatilor si senatorilor."
Acelasi text din Regulament impune ca solicitarea sa cuprinda descrierea faptelor care ii sunt
imputate Presedintelui si incadrarea lor juridica.
Cererea se depune la Birourile permanente ale fiecarei Camere, carora le revine obligatia de a
informa neintarziat pe Presedinte despre cererea de punere sub acuzare.
In sedinta in care se face propunerea se procedeaza la constituirea unei comisii care are
misiunea sa cerceteze temeinicia faptelor de care este acuzat seful statului. Aceasta comisie
prezinta un raport in sedinta comuna a celor doua Camere, in care urmeaza sa fie votata punerea
sub acuzare.
II. Votarea cererii de punere sub acuzare
Potrivit articolului 96 din Constitutie, punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei poate fi
hotarata de 2/3 din numarul total al parlamentarilor. Votarea se face prin vot secret.

Votarea acesteia impune intrunirea Parlamentului in sedinta comuna, la fel ca si in cazul in care
se decide suspendarea din functie a Presedintelui. Daca se intruneste majoritatea necesara,
Parlamentul urmeaza sa sesizeze Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie,
declansandu-se astfel cea de-a doua faza a acestei forme de raspundere.
b. Faza judiciara
Si aceasta faza, la randul ei, se identifica prin mai multe etape procedurale.
1. Primirea sesizarii formulate de Parlament
In ceea ce priveste competenta Parchetului General, dupa ce a fost sesizat de Parlament, ne
raliem opiniei potrivit careia Parchetul este liber ca, in urma propriilor cercetari, sa stabileasca
daca fapta primeste incadrarea juridica a inaltei tradari, si atunci sa intocmeasca rechizitoriul de
trimitere in judecata, sau nu intruneste un asemenea caracter, si atunci va hotari scoaterea de sub
urmarire
penala
a
Presedintelui.
2. Judecarea Presedintelui, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, aceasta etapa putand avea,
la randul ei, doua etape:
- judecata in fond, de catre Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
- judecata in recurs, de catre Sectiile Reunite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere, Presedintelui ii este
recunoscut dreptul de a se apara pe tot parcursul procedurii de punere sub acuzare, in cele doua
faze ale sale, politica si penala.
3. Demiterea Presedintelui, ca urmare a ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de
condamnare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie poate ajunge, in urma judecarii definitive a Presedintelui, la
doua concluzii:
- ca Presedintele este vinovat, situatie in care data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti
echivaleaza cu demiterea Presedintelui.
Constitutia prevede ca "Presedintele este demis de drept la data ramanerii definitive a hotararii
de condamnare".
-ca Presedintele este nevinovat, ceea ce atrage achitarea Presedintelui.
Ca orice alt cetatean, Presedintele se bucura, in cursul derularii procedurii, pana la ramanerea
definitiva a hotararii de condamnare, de prezumtia de nevinovatie.

Autonomia local

Conceptul de autonomie local este consacrat n Legea nr. 215/2001, art. 3, alin. (1), care
stabilete de lege lata: Prin autonomie local se neleg dreptul i capacitatea efectiv a
autoritilor administraiei publice locale de a soluiona i gestiona, n numele i interesul
colectivitilor locale pe care le reprezint, treburile publice, n condiiile legii. Pandantul
acestui acestui concept, fr de care autonomia legal n-ar fi dect o sintagm fr acoperire, este
principiul descentralizrii administrative, consacrat n detaliu de Lega cadru a descentralizrii nr.
195/2006, care a abrogat fosta Lege cadru a descentralizrii nr. 339/2004. Descentralizarea
conduce n practic la autonomia, i reciproc autonomia ar fi de neconceput n absena unui
vector descentralizator.
Pe fundalul conferit de Uniunea European, art. 3 al Cartei europene pentru autonomie local
prevede c Prin autonomie local se neleg dreptul i capacitatea efectiv pentru colectivitile
locale s reglementeze i s administreze n cadrul legii, sub propria lor rspundere i n favoarea
populaiei respective, o parte important din treburile publice. Este adevrat c, aa cum
menioneaz Rodica Narcisa Petrescu, legiuitorul romn a dat un neles chiar mai larg acestui
concept, n sensul c se precizeaz dreptul i capacitatea efectiv a autoritilor administraiei
publice locale de a soluiona i de a gestiona treburile publice , i nu doar o parte a lor, ns nu
trebuie uitat c autonomia local nu este i nu poate fi absolut, orict de lrgit ar fi coninutul ei.
Pe de alt parte, dac autoritile deconcentrate nu ar fi putut exercita tutela administrativ
asupra aleilor locali, ideea de colaborare ar fi avut la rndul ei de suferit.
O alt aplicatie a autonomiei locale este dreptul unitilor administrativ-teritoriale de a coopera
i de a se asocia cu uniti administrativ-teritoriale din strinatate, n condiiile legii, prin hotrri
ale consiliilor locale sau consiliilor judeene, dup caz. Avem n vedere n acest caz att
nelegerile de cooperare transfrontalier cu structuri similare din rile vecine, ct i cooperarea
cu uniti administrativ-teritoriale din strintate (nfrirea) i aderarea la o asociaie
internaional a unitilor administrativ-teritoriale din strintate. Practic, toate structurile de
asociere, bazate pe logica proximitii i a coexistenei intereselor comune, fie pe alte afiniti, au
n comun voina colectivitilor locale de ameliorare a condiiei lor i sunt rodul unei cunoateri a
circumstanelor pe care puterea central nu o poate obine deloc, sau cu greu.
n cele din urm, un alt aspect care concretizeaz conceptul de autonomie local este dreptul
consiliilor locale de a implica unitatea administrativ-teritorial n iniiative de prestare a
serviciilor publice i de utilitate public, n interesul colectivitilor locale pe care le reprezint.