Colegiul National Nicu Gane

Referat la Geografie

Afganistanul - o lupta
pentru prezent
conditionata de trecut

Cioban Gheorghe Ctlin

Clasa a X-a C
1

Cuprins
1. Afganistanul
2. Regii afganilor
3. Comunismul made in Afganistan
4. Guvernarea obscura a talibanilor
5. Afganistanul pe calea democratizarii
6. Afganistanul astazi
7. Lectii de state-building
8. Reintoarcerea talibanilor

Afganistanul se afla astazi intr-un moment de rascruce. Eforturile comunitatii

internationale de stabilizare si reconstructie a unei societati desfigurate de decenii de
conflict au aspectul unei misiuni aproape imposibile. Desi in ultimii 7 ani progresul
facut este evident, totusi tarele trecutului ameninta prezentul si viitorul Afganistanului.
Absenta unui stat si a unor institutii autentice, inexistenta unei economii functionale,
primitivismul infrastructurii, revenirea talibanilor - toate acestea ameninta efortul
comunitatii internationale de a transforma pentru prima data Afganistanul intr-o
poveste de succes.
Afganistanul se nvecineaza cu Pakistanul, Iranul, Turkmenistanul, Kazahstanul
si Tadjikistanul. Cu Pakistanul, aflat pana la 1947 sub dominatie britanica, a avut
nentelegeri nca de la sfrsitul secolului XIX, pentru linia Durand, care separa etnia
pastunilor, aflati de o parte si de alta a granitei afgano-pakistaneze. A avut relatii
tensionate si cu ceilalti vecini, din cauza valurilor de refugiati care au trecut granita de
teama conflictelor mereu prezente n Afganistan sau a exportului de terorism practicat
de Al-Qaeda. Are o populatie multietnica formata din pastuni, tadjici, uzbeci si hazari,
ntre care au existat ntotdeauna tensiuni. Cele 31 de milioane de locuitori sunt n
majoritate musulmani. Grupul pastunilor a dominat pe ntregul parcurs al istoriei
celelalte etnii.
Regii afganilor
Istoria Afganistanului este dominata de conflicte. Statul a aparut in secolul al
XVIII-lea, cand Ahmad Shah Durrani, primul rege al afganilor, a reusit sa unifice
teritoriul afgan de astazi. Imperiul Britanic si cel Rus si-au disputat in secolul urmator
teritoriul Afganistanului, care devenise o importanta miza strategica in "Marele Joc".
Cu Imperiul Britanic, Afganistanul a purtat trei razboaie, ultimul la mijlocul secolului
XIX, in urma carora a iesit invingator. Dupa incheierea razboiului cu britanicii,
singurele conflicte cunoscute de poporul afgan au fost cele interne. Un rege il detrona
pe altul, schimbarea conducatorului era o obisnuinta. Cu exceptia lui Zahir Shah
(1933-1973), niciunul dintre regi nu a adus schimbari semnificative pentru afgani.

Regele Zahir a reusit sa puna capat temporar conflictelor interetnice, a promulgat o

constitutie care oferea pentru prima data drepturi politice femeilor afgane si stabilea un
corp legislativ.

Comunismul made in Afganistan

Ideologia marxista si politica URSS de internationalizare a revolutiei socialiste
ajunsesera in Afganistan inca din 1923. Moscova a gasit printre afgani personajele de
care avea nevoie pentru a mobiliza o miscare comunista. In 1970 au reinceput
conflictele dintre diversele factiuni politice, care ii opuneau acum pe comunisti
miscarilor islamice. Peste 3 ani, regele Zahir a fost detronat de varul sau, Mohammad
Daoud, care a impus o dictatura militara. Daoud nu a rezistat la putere, Afganistanul a
revenit la practica schimbarii unui numar mare de lideri intr-un timp foarte scurt. Pe
parcursul unui singur an, 1979, Afganistanul a fost condus de Mohammad Taraki,
Hafizullah Amin si Barak Karmal. Ultimul a rezistat in fruntea Afganistanului pentru
ca era sustinut de sovietici. Anul 1979 a inlocuit conflictele dintre diversele factiuni
politice cu un razboi impotriva URSS, care a invadat teritoriul afgan in decembrie
pentru a sustine guvernul comunist al lui Karmal. Afganistanul a intrat din nou in jocul
marilor puteri. Marele Joc era inlocuit de Razboiul Rece, iar Afganistanul era campul
de batalie al URSS si SUA.
4

Casa Alba se temea, la fel ca si in cazul Vietnamului, de raspandirea

comunismului in lume. Primele masuri adoptate de administratia Jimmy Carter au fost
pasnice, un boicot al Jocurilor Olimpice de la Moscova, anularea unor acorduri
comerciale incheiate cu Brejnev. n 1980, SUA hotarasc sa intervina in teatrul de
operatiuni. Americanii au participat la razboi prin intermediul rezistentei afgane.
Zbigniev Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate nationala, a fost trimis sa
negocieze cu Pakistanul pentru a livra arme opozitiei afgane. Asa a inceput cooperarea
dintre mujahedini ("Soldatii lui Dumnezeu") si americani. CIA trimitea arme catre
serviciile secrete din Pakistan care ii aprovizionau pe mujahedini. Tabara celor care iau sustinut pe mujahedini s-a largit si a inclus Marea Britanie, Arabia Saudita, Egiptul.
Pe parcursul anilor 80, gradul de implicare a celor doua superputeri a crescut. SUA au
furnizat mii de tone de armament muhajedinilor. URSS a trimis in Afganistan peste
100.000 de soldati.
Spre sfarsitul anilor 80, razboiul din Afganistan atarna ca o piatra de
moara de gatul economiei falimentare a gigantului comunist. In 1985, tovarasii de la
Moscova au ales un nou conducator, pe Mihail Gorbaciov. Schimbarea puterii politice
a adus modificarea politicii fata de Afganistan. Prima schimbare a fost inlocuirea lui
Karmal cu Mohammed Najibullah, fost sef al serviciilor secrete afgane, cunoscut
pentru cruzimea sa.
Un an mai trziu, Mihail Gorbaciov a pus, pentru prima data, problema
retragerii din Afganistan. n 1988, erau semnate Acordurile de la Geneva, care
incheiau "aventura sovietica" in Afganistan. Data de 15 februarie 1989 era termenul
limita pentru retragerea sovieticilor. Ultimele detasamente si consilieri rusi au parasit
Afganistanul in 1992. Au lasat in urma un guvern slab, condus de Najibullah.
Retragerea sovieticilor nu a pus capat conflictelor din Afganistan, diversele factiuni
etnice au inceput confruntarea pentru a prelua puterea politica.
Najibullah a fost nlaturat si puterea a revenit mujahedinilor, care l-au desemnat lider
pe Rabbani, acesta reusind sa puna capat conflictelor interetnice. S-a ajuns la razboi
civil. O parte a mujahedinilor a format miscarea talibanilor. Pregatiti n seminariile
islamice, medrese din Pakistan, talibanii au devenit principalul adversar al guvernului
Rabbani.
5

Guvernarea obscura a talibanilor

In 1996, talibanii au reusit sa preia puterea la Kabul. Afganii i-au sustinut atunci
cand s-au instalat la conducere. Ei propuneau revenirea la traditia islamica a majoritatii
care fusese negata de regimul comunist ateu. Au avut si sustinerea comunitatii
internationale. Liderul suprem impus de talibani era mullahul Muhammad Omar,
simbol al Jihadului islamic pentru ca si pierduse un ochi n razboiul mpotriva
sovieticilor. El a devenit "sef al statului" si "comandant al celor credinciosi". Nu era
cunoscut de populatie pentru ca iesea rar n public. Talibanii au pus capat razboiului
civil. In scurt timp, populatia a ajuns sa se teama de noii conducatori, de practicile
violente ale acestora. Afganistanul a ajuns un loc al extremismului islamic, al
puritanismului religios, cei care nu se supuneau regulilor impuse de talibani erau aspru
pedepsiti. Ministerul pentru Promovarea Virtutii si Suprimarea Viciului era principalul
organ al guvernului, care i pedepsea pe cei care ascultau muzica, dansau, jucau fotbal
sau se uitau la televizor. Regulile absurde ale talibanilor au lovit n special femeile.
Erau obligate sa poarte burqa, un vesmnt care le acoperea fata, nu puteau iesi
din casa daca nu erau nsotite de un barbat, nu puteau profesa dect n sistemul de
sanatate. Si, poate cel mai grav lucru, fetelor le era interzisa educatia. Cele care aveau
curajul sa ncalce regulile talibanilor erau mpuscate. Regimul de la Kabul a organizat
mai multe executii publice pentru femeile acuzate de adulter. Masurile aspre ale
talibanilor s-au ndreptat si mpotriva celor de alta religie, guvernul de la Kabul
intentionand sa le impuna acestora purtarea unor etichete, pentru a fi recunoscuti drept
nemusulmani. Singurul lucru bun pe care l-au facut talibanii pentru Afganistan a fost
impunerea unor masuri pentru reducerea traficului de narcotice, deoarece consumul de
stupefiante sau comercializarea acestora era necorespunzatoare practicilor islamice
fundamentaliste.
n scurt timp, talibanii au fost contestati, iar faptul ca nu au reusit sa-si impuna
controlul pe tot cuprinsul Afganistanului a fost un atu pentru opozitia creata prin
Alianta Nordului, care grupa tadjici, uzbeci, hazari, pastuni. Talibanii au incercat
permanent sa distruga opozitia.

ncalcarea drepturilor omului a atras criticile comunitatii internationale, care a

formulat, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, mai multe rezolutii la
adresa Afganistanului. Cea mai dura reactie au avut-o SUA, care aveau ceva n plus de
reprosat guvernului taliban: gazduirea pe teritoriul afgan a lui Osama Bin Laden si a
taberelor de antrenament ale Al-Qaeda. Administratiile Clinton si Bush au solicitat n
repetate rnduri extradarea celor vinovati de atacurile de la ambasadele SUA din
Kenya si Tanzania, din 1998. Regimul de la Kabul era recunoscut de numai trei state:
Pakistan, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite.
Afganistanul pe calea democratizarii
La 11 septembrie 2001, Al-Qaeda a organizat atentatele mpotriva SUA.
Afganistanul a fost plasat alaturi de alte state care sustineau terorismul n "Axa
Raului". Washington-ul a cerut nca o data talibanilor extradarea lui Bin Laden.
Acestia au refuzat, iar la 22 septembrie 2001, SUA si coalitia antiterorista din jurul lor
au atacat regimul Taliban si taberele Al-Qaeda. n mai putin de o luna guvernul taliban
a fost nlaturat. Talibanii au lasat n urma un stat si o populatie care, dupa spusele lui
Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, se aflau n Evul Mediu.
SUA si o parte aliatilor si-au luat angajamentul de a reconstrui statul afgan
dupa modelul democratic. Aliatii locali ai occidentalilor au fost factiunile din Alianta
Nordului. Din rndurile acesteia provenea Hamid Karzai, apropiat al SUA, desemnat
de Loja Jirga (adunarea traditionala din Afganistan), sef al statului n 2002. Karzai a
devenit liderul unei administratii interimare negociata n 2001 la Bonn, unde s-a decis
formarea unui Cabinet si adoptarea unei Constitutii. Administratia interimara a
7

functionat pna la organizarea alegerilor din 2004. Era pentru a doua oara cnd se
organizau alegeri libere n Afganistan (primele au fost n 1969). Karzai a cstigat
primul tur al alegerilor prezidentiale cu 55,4% din voturi. Alegerile legislative au fost
organizate n septembrie 2005. Astfel, a aparut un parlament bicameral cu o
configuratie stranie n care nu sunt reprezentate partidele politice, ci grupuri de aliati
cu aceleasi interese.

Afganistanul astazi
La aproape 7 ani de la inlaturarea regimului taliban, Afganistanul se prezinta ca
o fotografie neclara, in care zone, insule de lumina incearca sa supravietuiasca intr-o
mare cenusie. Afganistanul anului 2008 arata un optimism moderat. Politic si
institutional, progresul este evident: avem o Constitutie care codifica pentru prima data
un stat supus legii (ianuarie 2004); avem un presedinte ales democratic (octombrie
2004), a carui putere este contrabalansata de prerogativele Parlamentului National
(decembrie 2005); avem un proces electoral care consacra dreptul de vot al femeilor.
Sute de scoli si clinici medicale au fost deschise cu ajutorul comunitatii internationale,
pentru a raspunde nevoilor imediate ale populatiei civile. Peste 5 milioane de copii
afgani, dintre care 2 milioane de fete, au acces la educatie. Economia nationala
inregistreaza o rata de crestere anuala de 8%, iar pana in prezent comunitatea
internationala a pompat peste 24 de miliarde de dolari in reconstructia Afganistanului.
Toate acestea intr-o tara in care provocarile sunt incomparabil mai mari decat
cele pe care Vestul le intampina in Irak, in termeni de infrastructura economica, capital
uman, potential industrial. Afganistanul este un stat cu o suprafata cu 40% mai mare
decat a Irakului, cu o populatie covarsitor rurala si dependenta 80% de agricultura.
Rata de alfabetizare este de 36%, iar infrastructura rutiera este in cel mai bun caz
primitiva si in general nonexistenta. Apa potabila si furnizarea de electricitate sunt si
8

astazi probleme critice. Inclusiv in capitala, aceste servicii minimale stau sub semnul
sporadicului.
Daca in Irak provocarea este aceea de a restaura, de a reactiva o infrastructura
economica si un standard de bunastare dislocate de razboi, in Afganistan miza consta
pur si simplu in a inventa ceva ce nu a existat inainte. Afganistanul este in mod
fundamental nu un proiect de reconstructie, ci de constructie de la zero a unor
capacitati elementare care sa permita unui stat sa functioneze. Afganistanul este un
proiect de inginerie, de mecanica graduala a statului. Problema centrala pe care
comunitatea internationala o intampina in aceasta tara este aceea ca Afganistanul
anului 2008 ramane un stat slab, fragil institutional, incapabil sa furnizeze cetatenilor
sai servicii si bunuri publice primare. Este un stat care nu detine atribute institutionale
suficient consolidate pentru a raspunde unor nevoi primare precum securitatea si
ordinea publica si, totodata, un stat incapabil sa extinda domnia legii la nivelul
intregului teritoriu. Riscul este acela al acumularii unui deficit de legitimitate in raport
cu cetatenii sai.
Lectii de state-building
Intrebarea este de ce ne aflam astazi in aceasta postura? Un motiv ar fi acela ca
intre 2001-2006, prioritatile Occidentului au fost doua: pe de o parte, amenajarea
constitutionala a statului si, pe de alta parte, operatiunile de contrainsurgenta, de
eliminare si haituire a elementelor talibane si Al-Qaeda. Reconstructia si stabilizarea
propriu-zisa a societatii afgane era perceputa ca un obiectiv secund. In acest fel,
constructia statului a neglijat de fapt primul si cel mai important aliat al sau:
cetateanul. E drept ca, in tot acest timp, acesta a primit ceva ce nu a mai avut
niciodata: democratie politica, drepturi, toate acele atribute esentiale unei existente
publice autentice. Insa toate acestea sunt produse exterioare, de vitrina, secundare in
raport cu nevoile imediate din lumea reala: securitate, electricitate, apa potabila. Cu
alte cuvinte, accentul ar fi trebuit sa cada in primul rand pe acele institutii capabile sa
fidelizeze cetateanul prin furnizarea unor servicii vitale.
Mai mult, este in mod fundamental gresit sa incerci in acest mod sa fidelizezi o
populatie careia notiunea de "stat" ii este straina, necunoscuta. Afganistanul profund
9

ramane o societate tribala, in care loialitatea are o puternica incarcatura locala, cel mult
regionala, dar foarte vag nationala. Tribul si comunitatea locala raman cele mai
relevante centre de autoritate.
Intre 2002-2004, comunitatea internationala si in special Statele Unite au facut eforturi
minime pentru a ajuta guvernul central in a-si proiecta sfera serviciilor publice la
populatia din afara Kabulului. Si asta din cauza aversiunii pe care Pentagonul condus
de Donald Rumsfeld (secretarul apararii din SUA) o dezvolta fata de asa-numitele
operatiuni de nation-building desfasurate in anii 90 de catre administratia Clinton.
Pentagonul dorea sa evite angajamente de magnitudinea celor asumate in anii
90, in fosta Iugoslavie, care au blocat armata americana in ample proiecte de
stabilizare a unor state, care si la o distanta de un deceniu au ramas niste societati
asistate, cu o securitate fragila si dependenta de prezenta occidentala. Ca raspuns la
atacurile de la 11 septembrie 2001, Statele Unite au lansat operatiunea Enduring
Freedom, a carei misiune principala era schimbarea regimului taliban si eliminarea
sanctuarului Al-Qaeda din Afganistan. Rolul principal l-au jucat fortele speciale
americane si cei 15.000 de luptatori din militiile antitalibane (Alianta Nordului). Din
primul moment orice implicare a armatei americane in misiuni de stabilizare si
reconstructie, aflate dincolo de profilul operatiunii Enduring Freedom, a fost in mod
programatic limitata. In viziunea Pentagonului, efortul de stabilizare si reconstructie a
Afganistanului era de competenta ONU, si nu a Statelor Unite. In acest sens, la 20
decembrie 2001 era creata Forta de Stabilizare Internationala (ISAF), in baza
Rezolutiei 1386 a Consiliului de Securitate, cu misiunea explicita de a securiza
Kabulul. Totusi, relevanta ISAF ramane periferica pana in momentul asumarii
conducerii sale de catre NATO. Din august 2003, ISAF devine prima misiune a NATO
in afara Europei. La jumatatea anului 2004, ISAF numara doar 9.500 de militari, iar
eficienta sa inca se oprea la periferiile Kabulului. Totusi, daca singura forta configurata
pentru reconstructie si stabilizare era operationala doar la nivelul capitalei, cine isi
asuma efortul de securizare a populatiei civile in restul tarii? La nivelul anului 2004,
armata si politia afgane erau institutii inca embrionare.
Abia spre sfarsitul anului 2006, NATO ajunge sa acopere intreg teritoriul afgan. Astazi
Alianta coordoneaza 41.000 de oameni si 25 de echipe provinciale de reconstructie.
10

Deficitul de legitimitate al administratiei Karzai in randul populatiei civile este o

consecinta directa a pasilor mult prea timizi pe care Statele Unite si NATO ii intreprind
pentru a raspunde nevoii de siguranta fizica a civililor.

O analiza atenta a demersului comunitatii internationale de reconstructie si

stabilizare a Balcanilor indica anumite lectii care nu ar fi trebuit uitate in primii ani ai
interventiei. Iar lectia de baza a anilor 90 ramane aceea ca un input redus de forte
militare si asistenta economica intr-un mediu postconflict produce niveluri reduse de
securitate, ordine publica si bunastare economica. In mod paradoxal, numarul fortelor
desfasurate in 2002 in Afganistan este de 50 de ori mai mic fata de nivelul atins in
Balcani. In plus, asistenta economica acordata administratiei Karzai in primii sai ani
este departe de a corespunde nevoilor: daca in perioada postconflict cele 2 milioane de
locuitori ai provinciei Kosovo au primit o asistenta de 1,8 miliarde de dolari, cele 31
de milioane de afgani primesc in primii 4 ani dupa inlaturarea regimului taliban doar
4,7 miliarde de dolari. In plus, banii sunt folositi preponderent pentru amenajarea
institutionala a statului si doar accidental ajung la cetatean. Efectul direct al acestui
faliment de viziune si de strategie a comunitatii internationale devine vizibil pe
parcursul anului 2006: institutii fragile, o infrastructura de guvernare embrionara, un
stat decorativ foarte departe de aspiratiile imediate ale cetateanului, un NATO fortat sa
suplineasca absenta statului din Afganistanul profund, dominat de clanuri si militii
tribale.
In absenta unui stat "vizibil", functional, aproape de cetatean si capabil sa-i
ofere produse tangibile (sa-l protejeze), securitatea se privatizeaza, militiile locale
prolifereaza.
11

Reintoarcerea talibanilor
Pe acest fond, in a doua jumatate a anului 2006, in provinciile pastune, din
imediata vecinatate a granitei cu Pakistanul, asistam la revenirea talibanilor. Insurgenta
talibana loveste cu eficienta chirurgicala centrele nevralgice ale administratiei Karzai scoli, infrastructura rutiera si economica, posturi de politie, baze ale armatei, ii ucide
pe functionarii civili ai guvernului. Sunt lovite toate acele elemente care fac centrul
vizibil la nivelul provinciilor. Eficienta insurgentei expune, developeaza ineficienta
guvernului de la Kabul, a armatei si politiei afgane si nu in ultimul rand a Statelor
Unite si a NATO. Pierderile in randul fortelor internationale cresc exponential. Se
mizeaza pe impactul pe care acestea il au asupra publicului democratiilor euroatlantice si unde sprijinul pentru prezenta NATO in Afganistan se evapora. Deja, in
cele mai multe state ale Aliantei, pentru numerosi politicieni, sensibili la presiuni si
semnale publice, campania din Afganistan devine un subiect tabu nerecomandat
consumului pe piata electorala. Se mizeaza pe faptul ca democratiile euro-atlantice nu
sunt pregatite sa isi asume costuri suplimentare (in dezbaterile lor interne, opinia
publica se pronunta majoritar pentru o restructurare si o retragere graduala a
contingentelor din Afganistan). Totusi, fragilitatea guvernului de la Kabul in provincii
explica doar in parte reintoarcerea talibanilor. Adevarata sursa a insurgentei din 2006
se afla in Pakistan in provincia Waziristan, o zona dominata de triburi pastune si care a
permis regruparea fortelor talibane si a luptatorilor Al-Qaeda dupa colapsul din 2002.

12

Este o zona impermeabila regimului de la Islamabad, o zona a nimanui (un no

mans land), in care triburile fac legea si se autoguverneaza. Aici se ascund mullahul
Omar si Osama Bin Laden; tot aici, intre 2002 si 2006 se dezvolta o industrie a terorii
care produce pe banda rulanta extremisti islamici pregatiti sa proiecteze Jihadul
oriunde in lume. Totusi, regimul generalului Musharraf nu a aratat niciodata prea mult
entuziasm in a imbratisa obsesia americana de eliminare a talibanilor din zonele
tribale. Ba dimpotriva, neoficial, anumite cercuri de interese din serviciile secrete
pakistaneze au sprijinit si finantat activ regruparea talibanilor si a luptatorilor AlQaeda dintr-un rationament foarte simplu: decat sa deveniti o amenintare interna
pentru Pakistan, mai bine va ajutam sa va "externalizati" interesele. O analiza atenta a
istoriei regiunii indica o motivatie suplimentara: pur si simplu, Islamabadul nu poate
tolera un regim pro-India la Kabul (sunt cunoscute vederile pro-India ale administratiei
Karzai). In acest context, Musharraf nu face decat sa urmeze cu strictete o logica
palmerstoniana: un stat nu are prieteni sau dusmani permanenti, ci doar interese
permanente.
Afganistanul ramane, dupa aproape 7 ani de la instalarea administratiei Karzai,
un stat slab, cu institutii fragile, decorative, foarte departe de cetatean, cu o birocratie
specializata in deturnarea asistentei economice oferite de comunitatea internationala si
nu in ultimul rand un narco-stat, cu o economie subterana bazata pe productia de
droguri. Afganistanul alimenteaza in proportie de 92% piata globala a heroinei.
Raportul ONU pe 2007 cu privire la traficul de droguri a plasat Afganistanul pe
locul I n lume la productia de opiu. Imaginea mujahedinilor-copii cu un kalasnikov n
mna este nca reprezentativa pentru Afganistan, iar conflictele interetnice nu s-au
sfrsit. Relatiile cu Iranul si Pakistanul ramn tensionate. Refugiatii afgani si acuzatiile
pe care Karzai i le aduce lui Pervez Musharraf cu privire la relatiile cu Al-Qaeda sunt
acum mizele disputei.

13

http://www.revista22.ro/afganistanul--o-lupta-pentru-prezent-conditionata-de-trecut
4329.html
http://www.mediafax.ro/externe/talibanii-ameninta-fortele-nato-cu-un-razboi-lung-daca-nuparasesc-afganistanul-4966407

14