Arta Egiptului antic

In Egiptul Antic s-a dezvoltat unul dintre cele mai vechi si de lunga
durata centre de arta ale antichitatii.

Atat conditiile geografice cat si imprejurarile istorice ale Egiptului au fost

favorabile dezvoltarii artei.
Egiptul este o regiune cu resurse naturale bogate. Din malul depus de
revarsarile anuale ale Nilului se confectioneaza o caramida rezistenta. Colinele
si falezele care strajuiesc de o parte si de alta valea Nilului, sunt bogate in
cariere de porfir, granit, diorit, alabastru, calcar, gresie si alte materiale de
constructie rezistente.

Muncile campului
ilustrate pe un relief al unui mormant
Desi in Egipt lemnul este rar si de esenta slaba, ca palmierul si unele specii
de salcam, din regiunile nu prea indepartate ale Africii ecuatoriale se importa
abanosul, iar din Liban cedrul, lemnul de esenta tare, foarte pretuit pentru
confectionarea mobilelor de lux pentru clasa conducatoare. De asemenea din
peninsula Sinai se importau aurul, argintul si arama, din care se lucrau
podoabele.
Datorita asezarii sale geografice, inconjurat la sud si vest de deserturi, iar la
nord de Marea Mediterana, Egiptul a fost ferit multa vreme de invazii puternice
si a devenit unul dintre centrele cele mai importante ale artei antice.
Istoria artei egiptene antice poate fi urmarita aproape fara intrerupere de la
sfarsitul mileniului al IV-lea i.Hr., cand se pun bazele statului egiptean, si pana
in anul 525 i.Hr., cand Egiptul este cucerit de persi si isi pierde astfel
independenta.
Arta si religia
Arta egipteana s-a dezvoltat in stransa legatura cu religia si in special cu
cultul mortilor, element de baza al religiei egiptene.
Egiptenii credeau ca o parte a fiinite omenesti, numita ka, nu piere odata cu

trupul, ci continua sa traiasca, avand aceleasi nevoi ca si defunctul inainte sa

moara. Pentru ca aceasta parte sa se poata intoarce in trupul din care a plecat, se
luau masuri speciale pentru ca el sa nu se descompuna si sa nu putrezeasca. In
acest scop, trupurile mortilor erau imbalsamate cu diferite substante si
transformate in mumii.

Anubis, zeul egiptean

asociat
cu mumificarea si ritualurile de inmormantare
Tot ca mijloace de prevedere se depuneau in morminte statuile defunctilor,
pentru a inlocui trupurile, in cazul in care acestea totusi se vor descompune, si se
construiau morminte masive, pentru a apara ramasitele funerare o vreme cat mai
indelungata. Aceasta practica a dus la dezvoltarea arhitecturii, sculpturii si
picturii cu caracter religios-funerar, care aveau drept scop, potrivit cerintelor
cultului, sa preamareasca inainte de toate pe faraoni, socotiti zei, si
aristocratia. Saracii nu se bucurau de acest cult deosebit, ci erau ingropati direct
in pamant, in cosciuge simple.
Impiedicata in dezvoltareea ei de nevoile stricte de cult si interesele de
consolidare a ordinii de stat, creatia libera din vechiul Egipt a fost limitata, iar
artistii au fost obligati sa respecte in operele lor regulile sau canoanele impuse
de religie. Aceste restrictii au dat artei egiptene un aspect caracteristic.
Principalele canoane
Potrivit canoanelor stabilite, in basorelief si in pictura marimea
personajelor era fixate in functie de rangul lor social. Astfel, imaginile
faraonilor si ale zeilor erau de cateva ori mai mari decat cele ale oamenilor din

popor. Capul si picioarele figurilor erau prezentate din profil, iar ochii, umerii
si pieptul erau vazute din fata.
In sculptura, personajele erau asezate in pozitii frontale, astfel incat o
linie perpendicular poate imparti corpul omenesc in doua parti absolute egale.

Menkaura statuie din alabastru

Cu toate acestea, constrangerile religioase si existent canoanelor nu au

putut mentine arta egipteana neschimbata. Transformarile social-economice care
au avut loc in Egipt de-a lungul veacurilor au produs modificari insemnate in
creatiile artistice, operele de arta deosebindu-se de la o epoca la alta si chiar
diferentiindu-se in cadrul aceleasi epoci.
In reprezentarea zeilor, a faraonilor si a aristocratiei, exigentele si
constrangerile religioase erau insa mai mari si deci modificarile sunt mai putin
vizibile; in schimb, in reprezentarea oamenilor din popor, creatia artistica era
mai libera, iar apropierea de realitate mai evident. Din aceasta cauza, in arta
egipteana deosebim doua cercuri tematice: un cerc tematic hieratic si
sacerdotal, in care apar reprezentati zeii, faraonii si aristocratii, si un cerc
tematic realist si popular, in care este reprezentat poporul.

Faraonul,
reprezentat cu insemnele puterii