Sunteți pe pagina 1din 7

Comportamente adictive

Conform definitiei de dictionar notiunea de dependenta reprezinta o stare desubordonare,


atarnare, supunere, caracrerizata prin pierderea anumitor libertati. Cuvantul adictie provine
din cuvantul din limba latina- addictus- si reprezintasituatia de a ajunge sclav la cel de la
care te-ai imprumutat.
La ora acutala prin notiunea de dependenta ,din punct de vederepsihologic, se
intelege manifestarea excesiva a unui mod de comportamentanormal si daunator.
De studiul dependenelor , sau adiciilor, se ocup cteva tiine: psihologia,sociologia,
medicina. La hotarul secolului XXI n baza acestor discipline s-a format otiin nou,
adictologia, care studiaz aa dependene ca, cea de droguri, de alcool,de tutun, de
computer i de jocuri de noroc, de munc, dar i cele alimentare, de dragoste i de sex, de
obiecte i evenimente.
Majoritatea oamenilor considera ca merita sa urmareasca telul de a avea o viata placuta,
usoara, fara monotonie, un statut demn in proprii ochi si in ai celorlalti si pastrarea
controlului asupra propriei vieti si dispozitii.O impletire a acestor motive se afla insa aproape
de fiecare data la originea instalariiunei dependente. Aceasta afirmatie este sustinuta de o
regula generala care spuneca
daca un comportament are ca urmare imediata ceva placut, atunci
acestcomportament seva repeta. Iar daca pe viitor placerea nu apare decat uneori,
comportamentul maidegraba se intensifica decat se rareste.Comportamentul adicional se
caracterizeaz prin tendina de a iei dinrealitate prin intermediul strii psihice. Pentru
realizarea acestui scop omul iformeaz preri personale, care pot deveni deprinderi,
stereotipuri.Abaterea i este necesar omului, ns n cazul adiciilor ea devine un stil de
via iomul cade n capcan.Problema adiciilor ncepe atunci, cnd tendina de a evada din
realitate ncepe s domine n contiina omului, devine o ideie principal, duce omul la
orupere de realitate.

Termenul de adictie a aparut ca traducere a termenului Sucht din germana, folosit de


Freud pentru prima data in articolul Sexualitatea in etiologia nevrozelor. Glover a folosit
termenul din engleza, respectiv addiction in articolul sau Despre etiologia dependentei de
droguri. Tulburarile adictive se refera la fenomene clinice si psihopatologice foarte diferite,
fara o legatura aparenta intre ele cum ar fi: toxicomaniile (droguri, alcool, tutun),
dependenta de medicamente, adictiile obiectale sexuale, tulburarile de comportament
repetitive (de exemplu, bulimia). Aceste patologii sunt transnosografice si transstructurale.
Generic, adictia este un stadiu extrem al abuzului de substante si este definita asa cum
aratam mai sus printr-un comportament compulsiv, lipsit de auto-control, in ciuda
consecintelor negative serioase. De exemplu persoana cu comportament adictiv isi
focalizeaza treptat atentia spre obtinerea, folosirea drogurilor, in ciuda imbolnavirii, ruperii
relatiilor intersubiective, etc. Literatura curenta sugereaza implicarea a doua sisteme
disfunctionale in adictie: partea anterioara a cingulus-ului, si cortexul orbito-frontal (doua
regiuni frontale), cu rol in controlul comportamentului, si a comportamentului legat de
recompensa, aceleasi zone fiind de pilda implicate si in tulburarea de comportament
obsesiv-compulsiv.
Comportamentul adictional se caracterizeaza prin tendinta de a iesi din realitate prin
intermediul starii psihice. In tulburarile adictive exista un risc crescut al recaderilor, chiar si
dupa o perioada mare de abstinenta.
O prima clasificare ne arata ca adictiile chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai
multor substante cu scopul schimbarii starii psihice: alcool, droguri, tutun, preparate
somnifere si sedative. Formele ne-chimice includ jocurile de noroc (gambling), jocurile
computerizate, dependente emotionale (adictii sexuale), dependenta de munca, adictia de
cheltuire a banilor, s.a. Se considera ca veriga de trecere dintre adictiile chimice si cele
nechimice este reprezentata de supra-alimentatie sau suportarea foamei (bulimie/ anorexie
nervoasa).
Principalii termeni care sunt folositi in cazul tulburarilor adictive vor fi enumerati si explicati
dupa cum urmeaza: in primul rand intoxicatia comportament maladaptativ asociat cu
ingestia recenta de droguri. Efectele intoxicatiei cu orice drog pot sa varieze mult de la o
persoana la alta si depind de factori cum ar fi doza, circumstantele si personalitatea
subiacenta. Cel de al doilea termen intalnit in literatura de specialitate este cel de sevraj
sindrom cu specificitate pentru substanta psihoactiva respectiva, urmand incetarii uzului
masiv (implica toleranta si indica dependenta).
Se mai vorbeste si despre toleranta, ceea ce inseamna ca pentru intoxicare este necesara

mai multa substanta; sau prin uz continuu ori masiv aceeasi cantitate de drog produce
un efect mai mic, de abuz reprezentat printr-un patern maladaptativ al uzului de substanta,
rezultand in probleme si consecinte adverse repetate.
In fine, termenul de dependenta ce reprezinta nevoia psihologica sau fizica de a continua
luarea substantei- dependenta de un anumit drog poate sa fie fizica (somatica) sau psihica
(psihologica) sau ambele.
Dependenta psihologica, numita si habituare, se caracterizeaza prin dorinta (craving,
pofta) de substanta, continua sau intermitenta. Dependenta fiziologica se caracterizeaza
prin toleranta, nevoia de a lua substanta pentru a evita aparitia sindromului de sevraj sau
de abstinenta.
Cand discutam despre prezenta simptomelor de sevraj sau de abstinenta trebuie adaugat
faptul ca acestea implica de obicei dependenta. Cu exceptia tratamentului pe termen scurt
al simptomelor de sevraj, distinctia dintre abuz si dependenta nu are decat o semnificatie
clinica limitata.
Definirea urmatorului termen, cel de adictie implica in continutul sau dependenta
psihologica, comportamentul de cautare a drogului, dependenta si toleranta fizica, precum si
deteriorarea asociata a sanatatii fizice si mentale.
Mai trebuie citat sindromul de discontinuare- termen nou folosit in legatura cu semnele si
simptomele tranzitorii de sevraj, dupa incetarea utilizarii unui medicament prescris.
Comportamentul persoanelor ce prezinta varii forme ale tulburarii adictive (consum, alcool,
joc de sansa patologic) demonstreaza de cele mai multe ori un polimorfism caracterial care
ingreuneaza descrierea si ierarhizarea evenimentelor petrecute. Specialistii domeniului
medical si psihologic au in comun o explicatie dinamica care unifica imaginea psihica a
acestora, astfel ca pasivitatea si dependenta, gradul de agresivitate prezent, lipsa
autocontrolului si imaturitatea sexuala sunt raportate in majoritatea cazurilor ca si directii
clare conturate de aspectul psihoclinic decelat.
Din perspectiva behaviorista, tulburarea adictiva apare ca rezultatul unei obisnuinte, ea fiind
invatata. In acest sens spre exemplu toxicomania sau jocul de sansa patologic sunt vazute
ca rezultat al unei conditionari progresive. Pe de o parte consumul de drog favorizat de
presiunea grupului social (anturajul) poate fi considerat ca un raspuns posibil la factorii
iminenti si anxiogeni. Efectul euforizant furnizeaza o serie de comportamente de revigorare
imediata care pentru individul implicat, in functie si de personalitatea sa, ii confera in raport
cu alte conduite adaptative anumite privilegii.
Conceptia in sine are ca rezultat existenta unor numeroase metode terapeutice, dezvoltate
peste tot in tarile anglo-saxone in care tinta sau scopul este de a dezvolta comportamente
aversive. Comportamentul in cazul tulburarii adictive transcrie in mod simbolic anumite
distorsiuni ale elaborarii psihice; el se reflecta in grade diferite, in functie de subiect, si
diferitele aspecte patologice.

Cercetarile au demonstrat existenta unui numar mare de factori de risc in ceea ce priveste
abuzul de droguri, alcoolismul, jocul de sansa patologic, acestia fiind corelati cu aspecte
personale, familiale sau scolare.
Fiecare persoana este in interactiune pe de o parte cu familia sa (microsocietate ce poseda
regulile sale de functionare) si pe de alta parte cu societatea (ansamblul unei populatii ce
are reguli culturale, economice, juridice si o functionare de masa). Unii din acesti factori
familiali si sociali vor interfera cu structura psihica a individului.
Exista unele caracteristici ale familiilor in care se intalnesc mecanismele tulburarii adictive in
comportamentul unuia sau mai multor membri: expresii arhaice ale conflictelor
intrafamiliale; o frecventa mai mare a conduitelor de intoxicare; practici prelungite de
educare de catre mame simbiotice.
In ceea ce priveste toxicomania, presiunea grupului social si disponibilitatea drogului sunt
factori determinanti majori in initierea si mentinerea consumului de droguri.
In general, utilizarea tutunului, alcoolului si cannabisului poate precede uzul de cocaina si
opioide. Acele persoane care incep sa consume drogurile cele mai dezaprobate social, cum
ar fi heroina, provin din familii dezorganizate sau au o relationare deficitara cu parintii si
prezinta adesea o stima de sine redusa. De aici, o proportie semnificativa din consumatorii
de droguri intrunesc criteriile pentru tulburarea de personalitate de tip antisocial.
Conduitele adictive nu sunt rezultatul doar al actiunii factorilor externi subiectului (factori
sociologici si potentialul adictiv al substantei), fara a avea si o legatura cu personalitatea lui.
Pe de alta parte, nu se poate vorbi despre o personalitate toxicomana in sensul unei
structuri univoce, dar exista un ansamblu de factori psihodinamici cu o importanta relativa
in dobandirea dependentei. Unii toxicomani sunt caracterizati printr-o lipsa de autonomie,
printr-o nevoie permanenta de o alta persoana care sa ia decizii in locul lor.
Scurtcircuitul adictiv pe de o parte evita constientizarea conflictelor intra/ extra psihice care
stau la baza simptomelor nevrotice si a trasaturilor de caracter, iar pe de alta parte
favorizeaza dezvoltarea unei conduite de actiune (consumul de drog, jocul patologic), mai
mult sau mai putin in mod constient.
Toxicomanul recurge la drog pentru a-si anula tensiunea interna, secundara unei frustrari,
unei deceptii, unei anxietati, depresii, in mod general pentru a-si anula o senzatie
dezagreabila.
Drogul tinde sa se substituie mecanismelor defensive nevrotice obisnuite: refularea,
negarea, izolarea; de aceea drogul, pentru toxicoman, reprezinta o necesitate, o nevoie si
nu doar o dorinta, situandu-se in registrul narcisic daca privim din punct de vedere
psihanalitic.
Ipoteza de lucru psihanalitic ne spune ca aceasta lipsa de autonomie rezulta din esecul
interiorizarii precoce ce corespunde primului proces de separare individualizare care apare
in cursul primilor trei ani de viata.

Freud (1915) sustinea ca mecanismele ce stau la baza tulburarilor adictive ar fi similare cu


cele ale nevrozei, cu alte cuvinte ar fi efectul unei stari toxice a organismului.
Unele tipuri de adictii ar fi determinate de o oralitate constitutionala, adica ar avea la baza o
fixatie la stadiul oral. Astfel, adictiile ar intra in categoria perversiunilor si Freud adauga ca
exista adictii fara drog, fiind vorba de o dependenta fata de obiectul primordial, nu de o
substanta anume. Freud compara accesele de foame subita cu accesele de angoasa, iar
placerea data de obiectul adictiei cu placerea sexuala. El considera ca organismul se afla, in
cazul tulburarilor adictive intr-o stare de intoxicatie similara starii specifice nevrozelor
actuale.
In nevrozele actuale, se acumuleaza tensiune de natura somatica din cauza ca excitatia
sexuala nu este descarcata complet. Aceasta tensiune, dupa Freud devenea toxica, iar
descarcarea ei era compulsiva si incontrolabila.
La Freud apare ideea adictiei fara aportul unor substante exogene, care produce insa efecte
psihopatologice similare cu cele ale adictiei clasice. Se creioneaza astfel comportamentul
adictiv, caracterizat de trecerea la act, cautarea unei satisfactii intense si imediate, atribute
specifice proceselor primare. Astfel, subiectul are un mod de functionare psihica ce nu se
incadreaza in procesele secundare, care tin de temporalitate, realitate, istoricitate. Subiectul
recurge la satisfacerea imediata, fara a avea constiinta trecutului, a experientei.
McDougall considera ca tulburarile adictive ar avea la baza o organizare oedipiana arhaica in
care apare o stagnare a energiei libidinale determinata de investirea unor fantasme
primitive, anterioare achizitionarii limbajului. Din acest motiv, ele sunt greu de verbalizat,
deci de elaborat. Acest fenomen se poate explica printr-o structura psihica generata de
conflictele si insatisfactiile traite in relatia cu parintii, corpul si psihicul copilului fiind terenul
unor investiri abuzive.
Originea tulburarii adictive ar fi deci foarte timpurie, fiind legata de dependenta absoluta a
nou-nascutului, in starea de neajutorare.
Din perspectiva psihanalitica, mecanismele tulburarii de tip adictiv, si aici citam gandirea,
reprezentarea, nu reusesc sa amane descarcarea tensiunii. Absenta obiectului este de
netolerat, ca atare ea nu este acceptata, iar pierderea nu este traita, pentru ca subiectul sa
se apere de afectele neplacute. Descarcarea nu va avea loc, iar procesul va fi reluat
repetitiv.
Comportamentul adictiv are la baza reluarea traseului excitatiei catre sursa ei pe calea care
duce la satisfacerea nevoii. Obiectul dorintei devine obiect al nevoii, aparand dependenta de
el. Dorinta va fi trezita si satisfacuta dupa mecanismul nevoii, avand caracterul irepresibil al
acesteia. De exemplu, in cazul bulimiei, nevoia alimentara este pusa in slujba dorintei,
devine suportul ei, calea ei de satisfacere. Activitatea de gandire este scurtcircuitata, in locul
ei apare satisfacerea afectiva, in act, prin comportamente ce tind sa se automatizeze.
Aceasta fixatie poate aparea in conditiile in care exista fie carente, fie excese in modul in

care mama ingrijeste nou-nascutul. Braunschweig si Fain vorbesc de crearea unor neodependente, germeni ai dependentei de tip adictiv. Este vorba deci despre traumatisme
precoce, dificil de elaborat psihic, care perturba capacitatea de reprezentare si de
interiorizare a obiectului si prin urmare, duc la incapacitatea de a metaboliza surplusul de
excitatie.
Astfel, adictia poate fi interpretata ca fiind o forma de aparare fata de depresia anaclitica, in
lipsa capacitatii de a transforma obiectul primar in obiect pierdut. Obiectul adictiei este un
substitut al obiectului nevoii. Obiectul dorintei nu a putut fi perceput ca obiect pierdut, deci
nu poate fi reprezentat, nici regasit in real. In lipsa interiorizarii lui, obiectul primar va fi
cautat in real, in exterior. In lipsa unei prezente materne adecvate, obiectul extern primar
este insuficient pierdut, insuficient regasit, deci obiectul intern primar va fi insuficient creat.
Investirea prea puternica a obiectului primar, datorita nostalgiei prea intense, va determina
o slaba investire narcisica secundara. Aspectul compulsiv al tulburarii de tip adictiv poate fi
explicat de latura economica a acestor procese. Lipsa ce nu poate fi compensata de nimic
din exterior genereaza nevoia de nestapanit.
Pot aparea discontinuitati ale sentimentului de a fi, de a exista, iar comportamentul adictiv
devine calea prin care individul se simte viu.
In general, persoanele care prezinta tulburari adictive considera ca dependenta lor se
datoreaza societatii atribuind vina pe rand cauzelor psihologice, factorului economic,
conditiilor precare de existenta, greselilor parintilor, lipsei sustinerii din partea partenerului
de viata. Unii autori considera ca subiectii cu atitudini adictive gandesc in termeni de
probabilitati doar pe termen scurt. Este recunoscut, in general, faptul ca spre exemplu
jucatorii de sansa patologici sunt ancorati in concret si in prezent, nefiind dispusi sa-si
suprime placerile imediate in favoarea unor castiguri nesigure si greu de demonstrat pe
planul existentei. Acesti subiecti prefera placerea imediata oferita de joc in locul unor
beneficii indepartate.
Pe masura ce adictia se agraveaza, jucatorul patologic recurge la modelul comportamentului
gratifiant pe moment si distorsioneaza tot mai mult evaluarile fata de realitate si propria
persoana. Astfel, lumea inconjuratoare va fi perceputa tot mai ostila, fiind investita cu
propriile ganduri si sentimente negative. In consecinta, individul se simte din ce in ce mai
neinteles si judecat de cei din jur, incat se va condamna la izolare, inchizandu-se in propria
sa carapace. Prin negarea si devalorizarea alternativelor venite din exteriorul grupului
deviant, adictivul isi limiteaza sansa de a-si gasi noi solutii adaptative.
Bibliografie selectiva
1.

Freud, S., (2000), Pentru a introduce narcisismul, in Psihologia inconstientului, Opere,

volumul 3, Editura Trei, Bucuresti.

2.

Goldberg, R. J. (2001), Ghid clinic de psihiatrie, Editura All, Bucuresti.

3.

DSMIV (2000), Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, Editura

Asociatiei psihiatrilor liberi din Romania, Bucuresti.


4.

Kaplan, B., Sadock, V.A. (2001), Manual de buzunar de psihiatrie clinica, Editura

Medicala si Liga Romana pentru Sanatate Medicala, Bucuresti.


5.

Bakalar, I., (1988), Drug control in a free society, Cambridge University Press.

6.

Floyd, F. (2004), Manual despre alcoolism, Editura Oscar Print, Bucuresti.

7.

Ionescu, S., Jacquet, Marie-Madeleine, Lhote, Cl., (2002), Mecanismele de aparare, Ed.

Polirom.
8.

Comings, D.E. (1998), The molecular genetics of pathological gambling,


New York: CNS Spectrums.

9.

DuPont, R.L. (1997). The selfish brain: Learning from addiction,Washington DC


American Psychiatric Press.