Economics Suport de Curs

UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE I ECONOMICE EUROPENE
CONSTANTIN STERE
SUPORT DE CURS
ECONOMICS
Chiinu, 2013
Cuprins
Tema 1. ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA.
Responsabil
Aliona LSI,dr,conf.univ.
1.1. Economia faptica si economia teoretica

1.2. Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei
1.3. Nevoile umane si resursele economice
Tema 2. METODELE I NIVELELE DE CERCETARE
2.1 Economia si rationalitatea in economie
2.2 Structurile economiei
Tema 3. ECONOMIA I ACTIVITATEA ECONOMIC
3.1 Forme de organizare si functionare a economiei
3.2 Trasaturile fundamentale ale economiei de piata; tipuri ale acesteia
Tema 4. SISTEMELE ECONOMICE. FACTORII DE PRODUCTIE
4.1
4.2
4.3
4.4
Sistemul factorilor de productie

Utilizarea factorilor de productie
Eficienta utilizarii factorilor de productie
Cai de crestere a eficientei economice
Tema 5. MODELELE ECONOMICE

5.1 Tipologia modelelor economice
5.2 Modelul renan
Tema 6. MECANISMUL DE PIA. CEREREA
6.1 Cererea si factorii care o influenteaza
6.2 Elasticitatea cererii si factorii de influiena
Tema 7. ECHILIBRUL DE PIA. PREUL
TEMA 8. CONCEPTUL PROPRIETII
8.1 Continutul proprietatii
8.2 Tipurile si formele de proprietati
8.3 Agentii economici ca subiect al priprietatii
TEMA 9 FORMELE PROPRIETII I SUBIECII EI
9.1 Ecomnimia naturala si trasaturili ei
9.2 Economia de schimb si productia de marfuri
9.3 Banii si functiile lor.
TEMA 10 FORMELE ORGANIZAIONALE ALE NTREPRINDERILOR
10.1 Esenta intreprinderi si caracteristiile ei
10.2 Criteriile de clasificare a intreprinderilor
10.3 Indicatorii activitati economice a intreprinderii
1. ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA.

METODA DE CUNOASTERE IN STIINTA ECONOMICA
Responsabil
1.1 Economia faptica si economia teoretica

1.2 Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei
1.3 Nevoile umane si resursele economice
1.1 Economia faptica si economia teoretica
Cuvantul economie are un dublu inteles, iar pentru o mai buna perceptie trebuie facuta distinctia
dintre cele doua dimensiuni ale economiei, Economia teoretica si Economia faptica, care sunt
esentialmente diferite. Economia faptica, reala se prezinta ca:
- un ansamblu de activitati si procese economice de productie, de repartitie, de schimb si de consum;
- o masa de bunuri si servicii economice rezultate din activitatile si procesele respective;
- o totalitate de participanti la organizarea si desfasurarea activitatilor si proceselor producatoare de
bunuri si servicii;
- un sistem integrat de relatii sociale ce au loc intre subiectii economici.
De aici, desprindem concluzia ca economia ca practica sociala este un microunivers, in centrul caruia
sta omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, intre care se detaseaza ca
importanta:
- omul, in dubla sa ipostaza: de producator agent economic si consumator;
- unitatile economice, in care se integreaza si lucreaza oamenii;
- bunurile si serviciile economice;
- faptele si respectiv operatiunile economice;
- relatiile interumane de cooperare, de intrajutorare si de comunicare.
Economia reala a evoluat in ritmuri, proportii si coordonate diferite de la o epoca la alta, astfel
incat atunci cand omul devine liber, in dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de productie, si
juridic eliberat de orice norme care-i limitau miscarea si il impiedicau sa-si vanda forta de munca oricui
pe un timp determinat, economia reala devine ceea ce este si astazi:
- o economie de piata liber concurentiala;
- o economie puternic marcata de diviziunea sociala a muncii si de diviziunea manufacturiera, de fabrica;
- o economie in care munca fizica a omului este inlocuita de munca masinilor;
- o economie in care statul isi face simtita prezenta atat in calitate de element al suprastructurii cat si de
agent economic;
- o economie cu randamente si eficienta crescande;
- o economie fondata pe profit, castig, bunastare materiala si spirituala.
Economia faptica, reala este baza aparitiei si existentei economiei teoretice, care este rezultatul
observarii si cercetarii sistematice si permanente, efectuate de specialisti, si despre care se poate vorbi,
in mod inddreptatit, dupa ce economia teoretica devine stiinta de sine statatoare. Aparitia economiei
teoretice ca stiinta se datoreaza clasicilor englezi Adam Smith si David Ricardo, care sunt considerate
adevaratii parinti ai economiei politice ca stiinta.
Responsabil
Ca exponenti ai capitalismului matur si ai burgheziei industriale in continua ascensiune, ei au

ramas partizanii ordinii naturale si ai liber schimbismului, incluszand in sfera muncii producatoare de
bunuri si venit net toate ramurile si pe primul loc industria manufacturiera, intelegand si explicand
relatiile de determinare dintre diviziunea manufacturiera, productivitatea muncii si avutia nationala.
Smith si Ricardo fundamenteaza stiintific comertul exterior prin teoria costurilor absolute si
comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine stiinta in adevaratul sens al cuvantului, intrunind
cele trei conditii de baza pentru a fi socotita ca atare:
1. obiect de studiu propriu;
2. metoda de cercetare proprie;
3. sistem propriu de categorii si legi economice
1.2 Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei

Termenul de economie politica a fost consacrat in 1615 de economisul francez Antoine de
Montchrestien, prin Tratatul sau de economie, termen care s-a extins intr-o mare parte a lumii si care
provine de la trei cuvinte grecesti oikos, nomos, polis gospodarie, lege, cetate (oras, societate,
tara), cu derivatul sau politeia care insemna organizare sociala. Paradoxal, denumirea disciplinei
universitare pe care o predam a aparut cu mult inainte de aparitia stiintei economice, care, initial, s-a
identificat cu economia politica. Identificandu-se cu stiinta economica in ansamblul ei, economia
politica este considerata stiinta despre faptele si comportamentele economice, procese prin care oamenii
tindeau sa-si satisfaca nevoile cu ajutorul resurselor rare.
Acum, la inceputul epocii moderne, devine tot mai evidenta discrepanta dintre nevoile nelimitate si
resurse limitate, rare si unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea in intregul ei
constientizeaza ca nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie sa renunte la altceva. Neexistand
destul din toate, s-a impus o alegere rationala a lucrurilor ce urmeaza a fi produse si consumate iar
intrebari precum ce, cat, cum si cine sa produca au devenit obsedante iar Economia trebuia sa dea un
raspuns prompt si cert, impunandu-se ca o stiinta socio-umana a optiunii, a alegerii resurselor
insuficiente pentru satisfacerea cerintelor individuale si sociale in continua crestere si diversificare.
Economia politica se delimiteaza de celelalte stiinte economice prin modul de abordare a
activitatilor economice, prin premisele adoptate si concluziile formulate, astfel:
1. economia politica reprezinta o stiinta teoretica, un ansamblu coherent de cunostinte despre realitatea
economica, o reflectare universalizata, generalizata a acestei realitati, ea fundamenteaza notiunile,
categoriile si legile aplicabile tuturor domeniilor economiei reale;
2. ca stiinta social-umana, studiaza viata economica in intreaga ei complexitate, are in vedere
interdepedentele dinamice din economia reala, indiferent daca cercetarea porneste de la microeconomie
spre macroeconomie, extinzand criteriul rationalitatii si eficientei maxime asupra tuturor activitatilor din
societate;
3. in calitatea sa de stiinta teoretica fundamentala, economia politica incearca sa elimine opozitia dintre
teorie si doctrina;
4. economia politica creeaza tehnici si instrumente de cercetare a faptelor economice, imprumuta tehnici si
instrumente de la alte stiinte integrandu-le intr-un ansamblu specific, constituind baza metodologica
pentru toate stiintele economice.
METODA ECONOMIEI
Responsabil
Obiectul reprezinta prima si cea mai importanta conditie pentru ca Economia sa fie stiinta in
adevaratul sens al cuvantului, etimologic metoda reprezinta calea, mijlocul, modul sistematic de
cercetare si expunere a rezultatelor; ansamblul de procedee folosite in scopul descoperirii si explicarii
adevarului obiectiv. Economia Politica foloseste in procesul cunoasterii urmatoarele metode sau
procedee stiintifice.
- metoda compararii este procedeul logic cel mai general, universal folosit in procesul de elaborare a
conceptelor stiintifice. Aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparatiei.
- abstractizarea reprezinta procedeul prin care cunoasterea trece de la concret la abstract, acest procedeu
presupunand analiza si sinteza.
- analiza presupune divizarea, descompunerea mentala sau fizica a obiectului de studiu in partile sale
constitutive, examinarea fiecarei parti separat si dezvaluirea trasaturilor caracteristice;
- sinteza continua procesul de cunoastere al analizei desavarsindu-l. Cu alte cuvinte, analiza pregateste
declansarea stiintei, iar sinteza mutaanaliza in faza sa finala;
- inductia si deductia. Inductia consta in desprinderea concluziilor generale din analiza cazurilor
particulare, iar deductia consta in aplicarea tezelor generale, a principiilor la analiza fenomenelor,
proceselor particulare;
- metoda analogiei consta in transferul unei insusiri sau a tuturor insusirilor unui obiect al cunoasterii
la un alt obiect supus cercetarii.
- Concluziile obtinute prin aceasta metoda sunt probabile, ele nu sunt certe;
- metoda logica cerceteaza procesele economice in evolutia lor de la simplu la complex, urmarind linia
istorica in forma sa abstracta si consecventa;
- metoda matematica reprezinta o necesitate de ordin practic si teoretic.
Utilizarea matematicii in economie, facand abstractie de folosirea matematicii elementare in scopul

de masurare pura, se realizeaza prin construirea metodelor economico-matematice care pot fi clasificate
astfel:
din punct de vedere al relatiilor pe care le reflecta distingem:
.. modele deterministe;
.. modele probabilistice;
din punct de vedere al dezvoltarii obiectului distingem:
.. modele statice;
.. modele dinamice;
din punct de vedere al sferei de cuprindere distingem:
.. modele microeconomice;
.. modele macroeconomice;
din punct de vedere al constructiei lor distingem:
.. modele numerice;
.. modele grafice;
.. modele analitice.
Responsabil
- metodele statistice, in procesul cunoasterii apelandu-se la indicatorii statistico-matematici care

reprezinta numere ce caracterizeaza trasaturilor specifice ale totalitatii fenomenelor economice.
1.3 Nevoile umane si resursele economice
Produs al naturii si al societatii, omul se prezinta ca fiinta tridimensionala: biologica, sociala si
rationala. Nevoile umane apar, mai intai, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le
necesar pentru existenta, pentru formarea si dezvoltarea lor.
Nevoile umane se manifesta ca un sistem integrat si dinamic de cerinte, ordonate si ierarhizate in
functie de locul si rolul lor in cadrul vietii sociale.
Nevoile umane reprezinta cerintele oamenilor de a-si insusi bunuri, toate acestea devenind nevoi
efective-reale - corespunzator gradului atins in dezvoltarea societatii si capacitatea oamenilor de a
constientiza aceste cerinte.
Nevoile umane se caracterizeaza prin anumite trasaturi fiecare dintre acestea reflectand o lege
economica.
1) Nevoile umane sunt nelimitate ca numar;
2) Nevoile umane sunt limitate in capacitate, satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea
unei cantitati date dintr-un bun material sau serviciu;
3) Nevoile umane sunt concurente, unele nevoi se extind in detrimentul altora, deoarece se inlocuiesc
intre ele;
4) Nevoile umane sunt complementare, evoluand de cele mai multe ori in sensuri identice;
5) Orice nevoie umana se stinge prin satisfacere.
Una dintre componentele esentiale ale nevoilor umane o reprezinta nevoile (trebuintele)
economice, care reprezinta cerinte obiective ale vietii um ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor
indivizii, gruparile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei.
Nevoile (trebuintele) economice se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
1) reprezinta si exprima o stare de necesitate obiectiva iminenta indivizilor si colectivitatilor umane,
manifestandu-se ca impuls initial si ca scop permanent al tuturor activitatilor economice;
2) au caracter istoric, devenind nelimitate ca numar si manifestandu-se sub forma principiului cresterii si
diversificarii trebuintelor;
3) au o dubla determinare:
obiectiva, fiind rezultatul conditiilor de viata existente la un moment dat in societate, depinzand de
gradul de civilizatie si cultura al populatiei;
subiectiva, adica nevoile economice depind de factori biologici, sociali, psihologici, morali, traditii,
obiceiuri, fiecare individ devenind un subiect economic care constata cat de mare este intensitatea
trebuintei sale;
4) intre amplificarea nevoilor economice (nelimitate) si resursele economice (limitate) exista o
contradictie care se manifesta prin legea raritatii resurselor, adica resursele si bunurile sunt relativ
limitate, rare in comparatie cu nevoile;
Responsabil
5) orice nevoie economica satisfacuta renaste cu timpul, avand o anumita periodicitate;

6) intensitatea unei nevoi se afla in permanenta in raport invers proportional cu gradul de satisfacere a
acesteia;
7) au caracter complex, prezentandu-se ca o multime de trebuinte complementare, concurente si
substituibile.
Trebuintele economice sunt organic si indestructibil legate de interesele economice care pot fi
definite ca fiind forma de manifestare a trebuintelor economice.
Interesele economice pot fi clasificate astfel:
1) Din punct de vedere al purtatorilor intereselor se disting:
a. interese economice individuale, particulare, private;
b. interese economice ale microgrupurilor sociale, intreprinderilor, organizatiilor cu caracter local;
c. interese economice nationale, statale, denumite si interese generale;
d. interese economice internationale;
e. interese economice mondiale, planetare.
2) Din punct de vedere al rolului indeplinit in viata economica a societatii:
a. interese economice fundamentale;
b. interese economice nefundamentale, secundare, tertiare etc.
3) Din punct de vedere al caracterului legaturilor cu subiectii purtatori se disting:
a. interese economice directe;
b. interese economice indirecte.
4) Din punct de vedere al duratei manifestarii lor in timp se disting:
a. interese permanente;
b. interese periodice;
c. interese rare.
Orice activitate umana presupune utilizarea de resurse specifice, in cantitati determinate si de
calitate adecvata.
Resursele economice reprezinta ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru
producerea si obtinerea de bunuri materiale si servicii.
Resursele naturale, impreuna cu cele umane, formeaza resursele primare, alaturi de care, o
importanta deosebita revine resurselor economice derivate, care reprezinta rezultatul folosirii si
acumularii resurselor primare, potentand eficienta utilizarii tuturor resurselor economice.
Referine bibliografice
Responsabil
1.
2.
3.
4.
5.
6.
Lsi A. Economix , suport de curs, Chiinu, 2012

Moldovanu D. Economie politic,ASEM, 2006
Cojuhari A. Teorie economic, Chiinu, 2004
Dornbusch R., Fisher St. Macroeconomie, Ed. Sedova , Timioara, 1997.
Fudulu P. Macroeconomie, Ed. Hiroyuki, Braov, 1997.
Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A. Macroeconomie i politici macroeconomice.
Ed. All, Bucureti, 1998.
Tema 2 METODELE I NIVELELE DE CERCETARE

2.1 Economia i rationalitatea economica
Prin continutul si rolul sau, economia termen sinonim cu activitatea economica, cu economia reala,
reprezinta o latura inseparabila a actiunii sociale.
Activitatea economica poate fi definita ca fiind lupta impotriva raritatii, process complex ce reflecta
faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor cu privire la atragerea si utilizarea resurselor
economice in vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri in functie de nevoile si
interesele economice.
Activitatea economica este inainte de toate o activitate umana.
1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om si natura pot fi grupate in:
a. activitati practice;
b. activitati teoretice.
2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate in:
a. activitati fizice;
b. activitati intelectuale.
3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente in societate activitatile pot avea caracter:
a. pozitiv sau negativ;
b. moral sau imoral;
c. progresist sau reactionar;
d. legal etc.
4) Din punct de vedere al continutului si finalitatii activitatii economice desfasurate de oameni,
activitatile pot fi grupate in:
a. activitati creative;
b. activitati de repetare si reproducere;
c. activitati de reproducere la aceeasi scara sau pe scara mai mare;
d. activitati de distrugere;
Responsabil
e. activitati de organizare sau dezorganizare.

De-a lungul timpului, a avut loc un amplu proces de diversificare, specializare si integrare a
activitatilor economice, cunoscut sub denumirea de diviziune sociala a muncii, care reprezinta procesul
obiectiv de desprindere, diferentiere, separare- autonomizare si combinare a diferitelor genuri de
activitati si de fixare a acestora, prin functiile indeplinite, ca momente inseparabile ale actiunii socialeconomice.
Ca rezultat al dezvoltarii societatii, al adancirii diviziunii sociale a muncii, structura economiei
reale cuprinde patru mari grupuri de activitati care s-au format si functioneaza pe baza unor relatii
orizontale: productia, distributia (repartitia), circulatia (schimbul) si consumatia.
Productia consta in transformarea intrarilor (input-urilor), resurselor, factorilor de productie in
iesiri (output-uri) de bunuri economice, realizate de catre agenti economici specializati, in scopul
obtinerii de profit. In functie de rezultatele ei productia poate fi:
- productie materiala, cand rezultatul consta in bunuri materiale (bogatie materiala);
- prestari de servicii reprezinta acele activitati care transforma intrarile in rezultate specifice, adica
bogatie imateriala (transporturi, activitati turistice etc.).
Distributia (repartitia) cuprinde acele activitati economice prin care bunurile materiale si
serviciile sunt orientate spre destinatiile lor, distribuindu-se si redistribuindu-se venitul participantilor la
viata economica si intre membrii societatii.
Circulatia (schimbul) se refera la transportul, depozitarea, conservarea si schimbul de produse
si servicii, pentru ca bunurile economice create sa fie puse la dispozitia detinatorilor de venituri pe calea
vanzarii-cumpararii sau pe alte cai.
Consumatia consta in actele de utilizare a bunurilor economice create, repartizate si introduse
in circulatie, pentru satisfacerea diferitelor trebuinte, fiind ultimul stadiu al miscarii bunurilor
economice. In cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt:
consumatia productiva (intermediara) care consta in consumarea unor bunuri materiale si servicii
pentru crearea altor bunuri si servicii;
consumatia neproductiva (consum final) reprezentata de consumarea bunurilor economice pentru
satisfacerea trebuintelor personale;
atestarea utilitatii bunurilor economice si manifestarea acestora ca bunuri economice reale.
2.2 Structurile economiei
Economia ca entitate complexa indestructibila, este cercetata din unghiuri diferite, astfel incat, in
functie de gradul de agregare, structura pe verticala a economiei ierarhizeaza activitatile pe patru
niveluri:
1. Microeconomia ca parte a stiintei economice se ocupa cu studiul comportamentelor

individuale, in ideea de a intelege si explica cum hotarasc producatorii ce, cat si cum sa
produca si cum isi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-si satisface necesitatile la cel
mai ridicat nivel posibil. Microeconomia nu studiaza doar comportamentul producatorilor si
Responsabil
al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explica si functionarea generala a sistemului

economic in ansamblul sau.
2. Macroeconomia reprezinta domeniul specializat al disciplinei economice, care studiaza ansamblul
activitatilor economice, folosind variabile agregate, la nivelul unei economii nationale:
cantitatea totala de bunuri si servicii realizate la nivelul intregii economii;
totalul veniturilor realizate la dimensiune nationala;
nivelul utilizarii resurselor de productie;
comportamentul general al preturilor.
3. Mezoeconomia - este definita ca fiind ramura care abordeaza si cerceteaza viata economica la nivelul
ramurilor, subramurilor si zonelor economice.
4. Mondoeconomia cuprinde economiile nationale ale tuturor statelor lumii,interdependentele economice
dintre state, generate de diviziunea internationala a muncii, functionarea pietei mondiale si a circuitului
economic mondial.
Tema 3. ECONOMIA I ACTIVITATEA ECONOMIC

3.1.1 Economia naturala
3.1.2 Economia de schimb
3.1.3 Economia de comanda
3.2 Trasaturile fundamentale ale economiei de piata; tipuri ale acesteia
3.2.1 Definirea si trasaturile economiei de piata
3.2.2 Proprietatea in economia de piata; libera initiativa
3.2.3 Modele si tipuri ale economiei de piata
3.3 Banii in economia de piata
3.3.1 Natura, geneza si evolutia banilor
3.3.2 Rolul si functiile banilor in economia de piata

Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe doua cai distincte:
Responsabil
- fie din productia proprie prin autoconsum,

- fie prin intermediul schimbului, cedand bunurile proprii in favoarea altor bunuri obtinute de alti
producatori.
Autoconsumul desemneaza procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.
Schimbul reprezinta instrainarea rezultatelor propriei activitati, primind in contraprestatie alte bunuri
necesare, inclusiv moneda.
3.1.1 Economia naturala
Economia naturala (autarhica) reprezinta acea forma de organizare si functionare a economiei in
care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum, fara a fi nevoie de schimb.
Economia naturala se caracterizeaza prin cateva trasaturi specifice:
diversificarea activitatii economice, in sensul ca producatorul nespecializat isi realizeaza prin
munca proprie bunurilor necesare;
importanta acordata pamantului, considerat a fi principalul factor de productie;
predominanta nevoilor biologice;
izolarea producatorului din punct de vedere economic;
descentralizarea economiei redusa;
diviziunea simpla, naturala a muncii
3.1.2 Economia de schimb

Economia de schimb se defineste ca fiind acea forma de organizare a activitatii economice in care
agentii economici, specializati si autonomi, producn bunuri destinate vanzarii, bunuri care sunt destinate
schimbului prin actul de vanzare-cumparare realizat pe piata.
Economia de schimb are trasaturi proprii, prin care se diferentiaza de economia
naturala astfel:
specializarea agentilor economici in producerea unor bunuri diferentiate;
schimbul, ca rezultanta a specializarii, necesar ca producatorii sa-si schimbe intre ei surplusul de
bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice;
autonomia producatorilor;
concentrarea activitatii economice in jurul pietei;
existenta monedei (institutionalizate) ce creeaza o noua treapta de organizare si functionare a activitatii
economice, si anume productia de marfuri;
desfasurarea schimburilor economice sub forma unor tranzactii bilaterale de piata (miscari reciproce de
bunuri si bani intre participantii la schimb).
Responsabil
Specializarea agentilor economici intr-o activitate a fost determinata de interese economice, traditii,
obiceiuri, experienta sau intamplare, iar mai tarziu, a fost cauzata de interese economice, de avantajul
obtinut dintr-o activitate, comparativ cu alta.
Specializarea agentilor economici prezinta avantaje si anume:
oamenii acumuleaza mai multe cunostinte de specialitate, mai multa experienta;

se perfectioneaza mijloacele de munca;
se economisesc resurse;
costurile unitare ale produselor sunt mai reduse;
se obtin productii mai mari la bunurile in care agentul economic s-a specializat;
productia se diversifica sortimental, prin introducerea in fabricatie a unor produse noi;
se extind schimburile economice.
3.1.3 Economia de comanda

Este intalnita in tari precum Cuba, China, Coreea de Nord si prezinta cateva caracteristici:
este o economie etatizata deoarece proprietatea publica este dominanta, aproape toate mijloacele de
productie se afla in proprietatea statului, resursele fiind alocate prin plan;
este o economie birocratizata deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de
munca formalist;
este o economie ineficienta deoarece bunurile nu sunt produse in raport cu cererea existenta,
producatorii realizand bunuri decise de planificatori.
Incapabila sa solutioneze problemele pe care le-a generat, in multe tari foste comuniste, economia
de comanda s-a prabusit lasand locul economiei de trazitie, care nu are nici trasaturile economiei de
comanda si nici trasaturile economiei de piata, marcand trecerea de la sistemul falimentar al economiei
centralizate la economia moderna de piata. Problemele pe care trebuie sa le solutioneze fostele state
socialiste vizeaza cateva aspecte:
stabilizarea macroeconomica;
pretul si reforma pietei;
crearea sectorului particular;
privatizarea si restructurarea intreprinderilor de stat;
redefinirea rolului statului in economie.
3.2 Trasaturile fundamentale ale economiei de piata

3.2.1 Definirea si trasaturile economiei de piata
Economia de piata se defineste ca fiind acea forma moderna de organizare si functionare a economiei de
schimb in care intreprinzatorii isi desfasoara activitatea economica in mod liber, autonom si rational,
Responsabil
corespunzator cerintelor pietei in scopul satisfacerii unor nevoi existentiale tot mai sporite, cu resurse
economice limitate.
In conditiile actuale, pentru functionarea eficienta a economiei de piata trebuie avuta in vedere existenta
cumulativa a urmatoarelor conditii:
piata este cadrul general prin care se stabileste ce, cat si pentru cine sa seproduca in conditiile libertatii de
actiune a agentilor economici;
deciziile economice sunt luate in mod liber de catre indivizi si firme, din interactiunea acestora rezultand
productia globala si consumul;
cocurenta intre agentii economiei si obtinerea unui profit cat mai mare reprezinta obiectivul major al
activitatii si criteriul esential in evaluarea eficientei acestuia;
indivizii actioneaza pe baza intereselor personale si a principiului eficientei maxime, atingerea acestor
interese realizandu-se prin mecanismul preturilor, numai in masura in care deciziile lor iau in considerare
interesele si dorintele celorlalti;
formarea libera a preturilor bunurilor economice pe baza cunoasterii de catre agentii economici, a cererii
si a ofertei;
proprietatea privata a pluralismului formelor de proprietate a agentilor economici
institutionalizarea juridica si economica a economiei de piata;
interventia statului avand rolul de a asigura cadrul institutional al economiei de piata si supravegherea
functionarii normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal si a parghiilor economice;
existenta unei structuri tehnico-economice moderne (factori de productie, mod de combinare a acestora,
sistem financiar-bancar etc.) ca o conditie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor
cetatenilor.
3.2.2 Proprietatea in economia de piata; libera initiativa

Proprietatea se defineste ca fiind o relatie intre oameni, un contract social cu privire la bunurile
materiale, spirituale si de alta natura existente in societate sau obtinute din activitatea economica.
Atributele proprietatii sunt:
1. dreptul de posesiune, dreptul de a dispune de bunurile economice iar in virtutea acesrtui drept obiectul
proprietatii poate fi instrainat prin act de vanzare-cumparare, donatie sau mostenire;
2. dreptul de utilizare, proprietarul putand sa-si exercite acest drept in mod autonom sau sa-l transfere pe
baza de contract altei persoane fizice sau juridice;
3. dreptul de dispozitie, dreptul de administrare si gestionare a bunurilor;
4. dreptul de uzufruct, de insusire a rezultatelor productiei.
Atributele proprietatii pot fi instrainate:
a) in totalitate:
pe baza de contraechivalent (de exemplu: actul de vanzare-cumparare);
fara echivalent (de exemplu: donatie si mostenire);
b) partial:
Responsabil
instrainarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: instrainarea
atributelor de posesiune si utilizare, pe diferite durate, genereaza relatii de inchiriere, arendare
etc.).
Proprietatea exprima intotdeauna unitatea a doua elemente:
1. obiectul proprietatii care il constituie bunurile economice care au o dubla determinare:
latura utilitara, concretizata in capacitatea bunului de a satisface o anumita trebuinta de consum;
latura valorica ce se masoara in expresie baneasca cu ajutorul preturilor.
2. Subiectul proprietatii reprezinta anumite persoane fizice sau juridice ce detin anumite bunuri in
proprietatea lor exclusiva (exemplu: indivizi,sociogrupuri, organizatii, statul).
Principalele forme de proprietate existente in cadrul economiilor moderne in raport de titularul
subiectului proprietatii, se disting:
1. proprietatea privata care poate fi:
proprietatea privata individuala se manifesta atunci cand proprietetarii nu sunt producatori, dar
angajeaza producatori directi in calitate de salariati;
proprietatea privata asociativa se caracterizeaza prin faptul ca factorii de productie utilizati intr-o
unitate de productie, apartin mai multor proprietari individuali, care pot fi salariati in acea unitate;
2. proprietatea publica apartinand statului, este prezenta in sectoarele cu riscuri mai mari pentru
intreprinzatori, pe care proprietarii particulari le suporta mai greu (cercetari nucleare si spatiale,
exploatari miniere, constructii de cai ferate, drumuri, poduri, metrou etc.). Ea exista in toate tarile lumii,
in diferite grade de dezvoltare. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite
concretizate in:
poate frana concurenta prin utilizarea unor preturi de monopol de stat,afectand nevoile consumatorilor;
poate mentine unitati economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiaza de subventii
bugetare de la stat;
3. proprietatea mixta apartinand atat proprietarilor privati individuali sau in asociatie, cat si statului
(administratiei publice), ia nastere prin asocierea
proprietatii private si publice, in diferite variante:
in cadru national, intre agentii economici nationali;
in cadru international, intre agentii economici din state diferite.
Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenta in cadrul unei tari (economii) a
principalelor forme de proprietate aflate in interdependenta si totodata intr-o permanenta evolutie.
Pluralismul genereaza competitie intre formele de proprietate pentru mentinere si afirmare,
consecintele acestuia, care avantajeaza consumatorul, fiind:
reducerea cheltuielilor de productie;
ridicarea calitatii bunurilor;
Responsabil
sportirea volumului productie;

promovarea progresului tehnic.
Categoria de libertate economica reprezinta libertatea, dreptul agentilor economici de a actiona pentru
realizarea propriilor interese, dar in asa fel incat sa nu afecteze cu nimic libertatea celorlalti.
Formele de concretizare a liberei initiative constau in dreptul agentilor economici:
- de a dezvolta, mentine sau restrange actiunile;
- de a se manifesta ca intreprinzatori;
- de a adopta decizii privind actiunile si bunurile lor;
- de a se angaja in mod liber in acte de schimb, asociatii si societati cu caracter economic.
Libera initiativa cunoaste cea mai mare dezvoltare in conditiile proprietatii private, determinand
realizarea unei activitati eficiente pentru proprietar si pentru societate. Libera initiativa este ingradita sau
eliminata, incetand sa mai fie sursa de eficienta si rentabilitate:
- in tarile in care proprietatea este personalizata prin:
existenta unor monopoluri;
masuri dictatoriale;
- in economiile unde exista un sector privat puternic si preponderent.
In conditiile proprietatii private si ale liberei initiative, veniturile sunt inegal distribuite datorita
inegalitatii eficientei agentilor economici, determinata la randul ei de diferentele dintre oameni
(exemplu: capacitatea intelectuala, puterea de munca, vointa, aptitudinile, etc.).
modelele economice
Tipologia economiei de piata se face dupa criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului
economic, adica, modul in care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru cand se produce o
dezechilibrare. Dupa acest criteriu exista doua mari modele ale economiei de piata:
1. Modelul neoclasic ce se caracterizeaza prin:
- sistemul economic se autoregleaza, statul avand o interventie minima in economie;
- fortele pietei asigura corelatia necesara sistemului economic, care, datorita raportului cerere-oferta va
gravita in jurul punctului de echilibru;
- rolul statului consta in asigurarea unei mase monetare in concordanta cu nivelul productie si
necesitatile circulatiei;
- variabila de comanda a sistemului economic este considerata a fi oferta, acest model vizand in special
nivelul macroeconomic.
2. Modelul Keynesian care presupune:
- sistemul economic nu poate fi in echilibru la ocupare deplina ci poate exista un punct de echilibru la o
anumita rata a somajului;
Responsabil
- statul trebuie sa aiba rol activ in administrarea echilibrului astfel incat intre somaj si inflatie sa existe
un raport optim in diferite momente;
- variabila de comanda a sistemului economic este cererea agregata, acest model considerand ca este
gresit sa se extrapoleze functionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic, care trebuie
modelat conform propriilor legitati.
Michel Albert, in lucrarea Capitalism contra capitalism, apreciaza ca insistemul capitalist s-au
diferentiat doua mari modele:1. Modelul neoamerican care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabilsi are tendinte de reducere;piata are rol determinant in circulatia bunurilor de la producator la consumator; ale pietei;
- fiscalitatea este redusa, iar implicarea statului in economie este neglijabila;
- intreprinderea privita ca centru al deciziilor economice este considerata ca fiind un bun comercial;
- piata financiara si in primul rand bursa are rol decisiv in viata economica inraport cu alte forme de
piata;
- pe termen scurt se realizeaza o mobilitate ridicata in ierarhia economico-sociala;
- un sistem de invatamant elitist, care tinde sa functioneze dupa regulile pietei;
- grad redus de securitate economica fata de riscuri, protectia fiind o problema individuala.
2. Modelul renan, se bazeaza pe cateva principii de baza:
- piata are rol hotarator in viata economica impunandu-se interventia statului, care trebuie sa fie
aparatorul protectiei sociale si a liberei negocieri;
- cea mai mare parte a bunurilor economice imbraca forma de marfa;
- fiscalitatea este ridicata fiind impozitate atat veniturile cat si capitalul;
- se realizeaza o redistribuire interzonala a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele
aceleiasi tari;
- sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt sa asigure finantarea acestora pe termen lung;
- intreprinderea nu poate functiona in sfera dialogului social, nivelul salariilor depinzand atat de
conditiile pietei cat si de alti factori;
- un sistem avantajos de pensii si alocatii familiale, care asigura un grad ridicat de protectie sociala prin
grija autoritatilor publice;
- sistemul de invatamant este mai egalitar;
- clasa mijlocie este numeroasa iar miscarea sindicala este foarte puternica.
1.
2.
3.
4.
5.

Responsabil
6. Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A.

macroeconomice. Ed. All, Bucureti, 1998.
Macroeconomie
politici
Tema 4. SISTEMELE ECONOMICE. FACTORII DE PRODUCTIE

4.1 Sistemul factorilor de productie
Factorii de productie se afla in proprietatea agentilor economici, locul si rolul lor schimbandu-se in
permanenta in functie de evolutia in timp si spatiu, precum si datorita modificarilor pe care le cunoaste
activitatea umana (economica in primul rand).
Orice factor de productie este unitatea unor determinari cantitative si calitative, oamenii actionand:
asupra cantitatii, utilizand un volum tot mai mare de factori de productie dezvoltare extensiva;
asupra calitatii acestora, ameliorand eficienta utilizarii lor dezvoltare intensiva.
Preocuparea principala a agentilor economici este economisirea si ameliorarea calitatii factorilor de
productie, impuse in general de cauze obiective precum:
a) cresterea si diversificarea nevoilor;
b) tendinta de crestere a dificultatilor de acces la anumiti factori;
c) sporirea exigentei pentru calitatea bunurilor;
d) tendinta de scumpire a unor factori;
e) necesitatea protectiei mediului natural.
4.1.1 Caracterizarea generala a factorilor de productie
Factorii de productie pot fi definiti ca fiind ansamblul conditiilor necesare si suficiente ca orice proces
de productie sa se poata desfasura conform scopului sau predominant.
Factorii de productie constituie resurse atrase, alocate si consumate in procesul de producere a bunurilor
economice. Multitudinea de factori de productie poate fi clasificata in trei mari categorii,
fiecare avand un continut omogen dar diferit de al celorlalte:
- munca,
- natura (pamantul),
- capitalul.
- MUNCA Munca este activitatea constienta, specific umana, indreptata spre un anumit scop prin care omul isi
defineste interesul, isi cauta si isi construieste mijloacele adecvate atingerii scopului propus.
Munca a fost si este:
Responsabil
- factorul activ prin munca are loc combinarea, utilizarea si perfectionarea celorlalti factori;
- factorul determinant fara munca nu se poate produce nimic, deci progresul este conditionat de
munca.
Munca este o imbinare de:
- efort fizic cand acesta predomina, munca se numeste fizica;
- efort intelectual cand este predominant, munca va fi intelectuala.
Pornind de la compozitia fizica-intelectuala, munca poate fi privita sub doua aspecte:
- cantitativ munca este masurata prin timp si numar de locuri de munca;
- calitativ se masoara prin productivitate (randament) si insusirile tehnico-functionale si estetice ale
produselor in care se materializeaza.
Ceea ce face cu putinta munca este forta de munca, intre cele doua neputandu-se pune semnul egalitatii.
Forta de munca reprezinta totalitatea capacitatilor fizice si intelectuale ale unui om. Conditia hotaratoare
ca forta de munca sa intre in actiune, ca munca sa devina o
realitate palpabila este existenta mijloacelor de productie. Numai unirea fortei de munca cu mijloacele
de productie creeaza posibilitatea desfasurarii muncii. In gandirea economica moderna sde considera ca
orice munca, oricare ar fi natura sau autorul sau, este productiva, cu conditia sa creeze utilitati sau sa
participe indirect la crearea utilitatilor. Munca este singura producatoare de avutie, de valoare noua iar
pretul fortei de munca il reprezinta salariul.
- NATURA -
In acceptiune economica, natura reprezinta totalitatea elementelor naturale preexistente oricarei

activitati:
- originea,
- conditiile primordiale,
- mediul de desfasurare,
- substanta materiala naturala.
Natura, care constituie cadrul de formare si de existenta a omului, este factor de productie originar si ea
se prezinta sub mai multe forme:
pamantul este spatiul in care se desfasoara activitatea economica si cuprinde:
.. in sens restrans: solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc.,
.. in sens larg: solul fondul funciar.
relieful si apele;
clima.
Responsabil
Rolul economic al pamantului decurge din:

- constituie cadrul general, spatiul de desfasurare a tuturor activitatilor umane;
- este sursa de elemente nutritive;
- reprezinta principalul factor de productie in agricultura,
- este singura sursa de producere a alimentelor si a materiilor prime de origine
agrosilvica.
Pamantul ca factor de productie are caracter limitat si este regenerabil.
- CAPITALUL Termenul de capital desemneaza in sens:

- larg avutia individului sau a societatii;
- restrans totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vanzarii-cumpararii si nu
satisfacerea nevoilor proprii.
Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor

produse prin munca si folosite pentru obtinerea altor bunuri si servicii destinate vanzarii.
Dupa natura sa capitalul se imparte in doua categorii:
- capitalul real (tehnic) este capitalul concretizat in mijloace de productie
(cladiri, fabrici, utilaje, instalatii, materii prime etc;
- capital nominal reprezinta un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce confera dreptul de a
insusi venitul adus de acestea.
Capitalul tehnic se afla in permanenta miscare in timpul productiei, el fiind cel care se transfera in
substanta bunului final dar si cel care intervine pentru a face posibila aceasta transferare. De aceea
capitalul tehnic trebuie analizat pe cele doua componente ale sale:
Responsabil
- componenta activa capitalul fix;

- componenta pasiva capitalul circulant.
Componentele capitalului se comporta diferit in activitatea economica, indeplinind functii diverse si

clasificandu-se dupa mai multe criterii, cel mai important fiind modul in care:
- participa la activitate;
- se consuma;
- se inlocuiesc.
1. Capitalul fix este partea capitalului formata din bunuri ca: utilaje, cladiri, instalatii, materii prime etc.,
care:
- participa la mai multe cicluri de productie;
- se consuma treptat (se uzeaza);
- se inlocuieste dupa mai multi ani.
Uzura fizica reprezinta pierderea treptata a proprietatilor tehnice a mijloacelor de munca ca urmare a
folosirii lor productive si a actiunii agentilor naturali fizici, chimici, biologici.
Recuperarea sub forma baneasca a valorii capitalului fix consumat se numeste amortizare (A), a carei
marime se determina ca raport intre valoarea capitalului fix (Kf) si durata normala de functionare (t)
exprimata in ani.
A = Kf / t, detaliata formula va deveni:
A = (V r + d) / t, unde:
A = suma anuala a amortizarii;
V = valoarea initiala a capitalului fix;
r = valoarea reziduala a capitalului fix, adica valoarea recuperata dupa scoaterea sa din functiune;
d = cheltuieli facute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;
t = timpul de functionare a capitalului (in ani).
Raportul procentual dintre amortizare si capitalul fix reprezinta rata amortizarii, care se calculeaza
astfel:
Ra = (A / Kf) x 100
Responsabil
Uzura morala consta in deprecierea valorica sau tehnica a capitalului fix inainte de a se produce uzura
fizica completa. Apare datorita progresului tehnic si conditiilor pietei care asigura bunuri similare noi,
cu:
- preturi mai scazute;
- performante tehnice superioare;
- preturi mai mici si performante superioare.
2. Capitalul circulant este partea capitalului formata din bunuri (materii prime, materiale, combustibil,
energie etc.) care:
- participa la un singur ciclu de productie;
- se consuma dintr-o data;
- se inlocuieste dupa fiecare ciclu de productie.
4.1.2 Neofactorii de productie

Neofactorii de productie trebuie priviti in cadrul larg al multiplicarii si diversificarii lor. Delimitarea
dintre factorii de productie clasici si neofactorii de productie decurge din considerente legate de natura
lor intrinseca, dar si de modul specific de actiune si geastionare a factorilor din fiecare categorie. Intre
cei mai importanti neofactori care modifica substantial continutul, locul si rolul factorilor de productie,
distingem:
- progresul tehnic ce desemneaza ansamblul realizarilor cunoasterii omului prin care activitatea
economica, in intregul sai, devine mai eficienta. El este dependent de situatia economica si de
concurenta existenta pe piata intre agentii economici;
- tehnologiile reprezinta procedeele de combinare si transformare a factorilor de productie in rezultate
ale productiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite;
- informatiile reprezinta factorul principal al activitatii economice si al procesului de productie, ce
serveste la reglarea procesului de productie si la luarea deciziilor in cadrul acestora;
- abilitatea intreprinzatorului prin intreprinzator se intelege acel tip de subiect al activitatii economice
care, fie ca initiaza o noua afacere, fie ca, in cadrul unei afaceri in desfasuare, initiaza un proces de
schimbare radicala.
4.2 Utilizarea factorilor de productie
Utilizarea rationala si eficienta a factorilor de productie reprezinta obiectivul si rezultatul competentei si
abilitatii intreprinzatorului preocupat in permanenta sa gaseasca acele combinatii de factori din a caror
folosire sa obtina avantajos cat mai mari si mai sigure.
Responsabil
4.2.1 Combinarea si substituirea factorilor de productie

Combinarea factorilor de productie reprezinta acea metoda de unire a factorilor de productie in vederea
obtinerii de noi bunuri si servicii.
Combinarea se poate realiza pe doua laturi:
a) tehnica combinare specifica fiecarui proces de productie, obtinerea unui bun economic presupunand
unirea resurselor de munca ce au o anumita structura si calificare cu masini, instalatii, materii prime si
materiale specifice domeniului, respectiv bunului;
b) economica unirea tehnica a factorilor are substrat economic, concretizat intr-un cost de productie
minim si intr-un profit maxim.
Substituirea factorilor de productie poate fi definita ca fiind posibilitatea de a inlocui o cantitate data
dintr-un factor de productie, cu o cantitate data dintr-un alt factor de productie, in conditiile mentinerii
aceluiasi volum al productiei.
Combinarea si substituirea factorilor de productie sunt posibile datorita:
a) divizibilitatii posibilitatea de a imparti un factor de productie in unitati simple, omogene, fara a fi

afectata calitatea si utilizarea factorului respectiv;
b) adaptabilitatea proprietatea de asociere a unei cantitati dintr-un factor de productie divizibil cu una
sau mai multe unitati divizate dintr-un alt factor de productie.
Decizia de combinare si substituire a factorilor de productie se intemeiaza pe anumite criterii economice
concretizate in parametrii de eficienta cum sunt:
1) productivitatea marginala a unui factor de productie (Wmg) reprezinta sporul de productie (.Q)
obtinut ca urmare a cresterii cu o unitate a factorului dat (.X), ceilalti factori de productie ramanand
constanti;
Wmg = .Q / .X
2) rata marginala de substituire raportul dintre cantitatea factorului ce urmeaza a fi introdus in
activitatea economica (.X) necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor, care va fi
inlocuit (-.Y), astfel incat productia sa ramana neschimbata sau sa creasca;
Rms = - (.X) / (.Y)
3) coeficientul de elasticitate a productiei in raport cu factorii arata cu cat influenteaza cresterea unui
factor asupra sporului de productie sau apare ca raport intre productivitatea marginala si productivitatea
medie a factorului care se modifica.
Responsabil
4.3 Eficienta utilizarii factorilor de productie

4.3.1 Eficienta economica formele eficientei economice
Eficienta economica:
- este forma concreta cu cea mai larga sfera de actiune pe care o imbraca rationalitatea economica;
- este cerinta fundamentala care se impune in toate activitatile economice;
- pune in balanta eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic.
Eficienta economica reprezinta maximum de bunuri economice si valoare noua ce se poate obtine la un
moment dat cu minimum de factori de productie utilizati si consumati.
Activitatea unui agent economic este eficienta atunci cand incasarile obtinute din vanzarea bunurilor pe
piata sunt mai mari decat cheltuielile care s-au facut (incasari > cheltuieli).
Modalitatile de exprimare a eficientei economice (Ec) sunt:
a) prin randamentul factorilor de productie utilizati:
Ec = Vr / CFp, unde
Vr = venituri realizate;
CFp = consumul de factori de productie.
- exprima veniturile obtinute la unitatea de factor de productie consumat, deci eficienta economica este
cu atat mai mare cu cat rezultatele obtinute sunt mai mari;
b) prin consumul factorilor de productie, pentru obtinerea rezultatelor:
Ec = CFp / Vr
- exprima consumul de factori de productie pentru obtinerea unei unitati de venit, deci Ec este cu atat
mai mare cu cat consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permitand sporirea ofertei de
bunuri prin economisirea de factori.
Eficienta economica se prezinta sub doua forme principale:
1. Rentabilitatea capacitatea unei activitati economice de a aduce profit.
- are un prag minim (punct de echilibru), reprezentat de egalitatea dintre volumul incasarilor firmei din
activitatea sa si volumul costurilor efectuate pentru obtinerea veniturilor respective;
- se exprima absolut prin marimea profitului obtinut; relativ prin rata rentabilitatii, calculata ca rata a
profitului (Rpr)
Rpr = (profit / costuri totale) x 100
2. Productivitatea reprezinta rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizati factorii de productie.
- nivelul productivitatii (W) se calculeaza ca raport intre productia obtinuta
(Q) si factorii implicati (F).
Responsabil
W=Q/F
4.3.2 Productivitatea muncii

Productivitatea muncii reprezinta rodnicia cu care se cheltuieste munca umana. Productivitatea apare
sub urmatoarele forme:
1. Productivitatea partiala
- reflecta productivitatea fiecarui factor de productie si reprezinta productia obtinuta cu o unitate de
factor de productie consumata (capital, munca etc.)
2. Productivitatea globala
- reflecta modul de determinare a productivitatii, fiind o expresie a combinarii si consumarii tuturor
factorilor de productie;
- masoara performanta si eficacitatea factorilor de productie.
3. Productivitatea medie
- Reprezinta raportul dintre productie si factorul munca;
- eficienta cu care este folosita o unitate din factorii de productie intr-o perioada determinata de timp.
4. Productivitatea marginala
- Reprezinta sporul de productie obtinut cu o unitate suplimentara dintr-un factor de productie, ceilalti
ramanand constanti.
Nivelul productivitatii muncii exprima cantitatea de produse (Q) obtinuta intr-o unitate de timp (t) sau
consumul de munca necesar obtinerii unei unitati de produs.
Wm = Q / t, sau Wm = t / Q
Cantitatea de munca utilizata se poate exprima nu numai prin unitati de timp, ci si prin numar de
lucratori.
Dinamica productivitatii muncii exprima cresterea ei in timp si se calculeaza sub forma indicelui de
crestere a productivitatii muncii, exprimandu-se procentual.
IWm = (Wm1 / Wm0) x 100, unde:
Wm1 = nivelul productivitatii muncii din perioada curenta;
Wm0 = nivelul productivitatii muncii din perioada anterioara, de baza.
Asupra nivelului si dinamixcii productivitatii muncii influenteaza urmatorii factori:
- factori tehnici:
gradul de inzestrare tehnica,
Responsabil
tehnologia existenta in productie,

nivelul atins de cercetarea stiintifica etc.;
- factori economici:
organizarea productiei si a muncii,
nivelul calificarii lucratorilor,
cointeresarea materiala etc.;
- factori sociali:
nivelul de trai,
conditiile de munca,
responsabilitate etc.;
- factori educationali:
pregatirea scolara si profesionala,
nivelul de cultura;
- factori psihologici:
grad de adaptabilitate la disciplina muncii;
satisfactia adusa de munca;
climatul relatiilor cu ceilalti lucratori;
traditii, obiceiuri, religie etc.;
- factori structurali:
evolutia structurii productiei, a structurii de ramuri tehnice etc;
- factori naturali:
conditii de clima, fertilitate;
accesibilitatea resurselor naturale etc.
- factori ce decurg din gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala:
tipuri de specializare tehnica si economica;
gradul de competitivitate a produselor nationale pe piata mondiala etc.
Caile de sporire a productivitatii muncii sunt urmatoarele:

- promovarea tehnologiilor noi;
Responsabil
- buna organizare si conducere a activitatii economice;

- climatul social adecvat al muncii;
- competenta profesionala a factorului uman;
- realizarea motivatiei economice a participantilor la productie.
Nevoile nelimitate si in continua diversificare, pe de o parte, si resursele rare, limitate pe de alta parte,
impun cresterea productivitatii muncii pe aceasta baza putandu-se obtine:
- bunuri economice mai multe cu cheltuieli mai putine;
- costuri mai mici pe unitatea de produs;
- valoare nou-creata mai mare pe unitatea de factor utilizat si consumat;
- preturi si tarife stabile eventual mai mici;
- PIB pe total si pe locuitor in crestere constanta si apreciabila;
- investitii nete mai mari, cresterea economica si a gradului de ocupare a fortei de munca;
- cresterea salariilor, nivelul superior al productivitatii muncii facand posibila sporirea acestora;
- costuri nationale egale sau mici decat cele straine;
- nivel de trai si calitate a vietii mai bune si mai apropiate de cele ale tarilor dezvoltate.
4.3.3 Cai de crestere a eficientei economice

Aprecierea eficientei economice a unei activitati presupune luarea in considerare a implicatiilor
economice si sociale ale acesteia. O activitate economica este eficienta nu numai atunci cand veniturile
sunt mai mari decat cheltuielile, ci pentru societate are eficienta reala daca se desfasoara in conditii de
compatibilitate cu mediul natural, evitand degradarea acestuia.
Cresterea eficientei economice presupune:
- competitia libera si loiala dintre agentii economici;
- cunoasterea cererii pe piata si anticiparea ei;
- promovarea tehnologiilor moderne;
- alegerea si utilizarea celor mai bune metode de management si gestiune.
Evolutia eficientei economice reflecta raportul dintre echilibru si dezechilibru in economie.
Tema 5. MODELELE ECONOMICE
5.1 Tipologia modelelor economice
5.2. Modelul renan
Responsabil
Tipologia economiei de piata se face dupa criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului

economic, adica, modul in care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru cand se produce o
dezechilibrare. Dupa acest criteriu exista doua mari modele ale economiei de piata:
5.1.1 Modelul neoclasic ce se caracterizeaza prin:
- sistemul economic se autoregleaza, statul avand o interventie minima in economie;
- fortele pietei asigura corelatia necesara sistemului economic, care, datorita raportului cerere-oferta va
gravita in jurul punctului de echilibru;
- rolul statului consta in asigurarea unei mase monetare in concordanta cu nivelul productie si
necesitatile circulatiei;
- variabila de comanda a sistemului economic este considerata a fi oferta, acest model vizand in special
nivelul macroeconomic.
5.1.2. Modelul Keynesian care presupune:
- sistemul economic nu poate fi in echilibru la ocupare deplina ci poate exista un punct de echilibru la o
anumita rata a somajului;
- statul trebuie sa aiba rol activ in administrarea echilibrului astfel incat intre somaj si inflatie sa existe
un raport optim in diferite momente;
- variabila de comanda a sistemului economic este cererea agregata, acest model considerand ca este
gresit sa se extrapoleze functionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic, care trebuie
modelat conform propriilor legitati.
Michel Albert, in lucrarea Capitalism contra capitalism, apreciaza ca in sistemul capitalist s-au
diferentiat doua mari modele:
5.1.3. Modelul neoamerican care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil si are tendinte de
reducere;
- piata are rol determinant in circulatia bunurilor de la producator la consumator;
- preturile bunurilor economice inclusiv salariile depind de conditiile aleatorii ale pietei;
- fiscalitatea este redusa, iar implicarea statului in economie este neglijabila;
- intreprinderea privita ca centru al deciziilor economice este considerata ca fiind un bun comercial;
- piata financiara si in primul rand bursa are rol decisiv in viata economica in raport cu alte forme de
piata;
- pe termen scurt se realizeaza o mobilitate ridicata in ierarhia economico- sociala;
- un sistem de invatamant elitist, care tinde sa functioneze dupa regulile pietei;
- grad redus de securitate economica fata de riscuri, protectia fiind o problema individuala.
Responsabil
5.2. Modelul renan, se bazeaza pe cateva principii de baza:

- piata are rol hotarator in viata economica impunandu-se interventia statului, care trebuie sa fie
aparatorul protectiei sociale si a liberei negocieri;
- cea mai mare parte a bunurilor economice imbraca forma de marfa;
- fiscalitatea este ridicata fiind impozitate atat veniturile cat si capitalul;
- se realizeaza o redistribuire interzonala a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele
aceleiasi tari;
- sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt sa asigure finantarea acestora pe termen lung;
- intreprinderea nu poate functiona in sfera dialogului social, nivelul salariilor depinzand atat de
conditiile pietei cat si de alti factori;
- un sistem avantajos de pensii si alocatii familiale, care asigura un grad ridicat de protectie sociala prin
grija autoritatilor publice;
- sistemul de invatamant este mai egalitar;
- clasa mijlocie este numeroasa iar miscarea sindicala este foarte puternica.
1. Lsi A. Economix , suport de curs, Chiinu, 2012
2. Moldovanu D. Economie politic,ASEM, 2006
3. Cojuhari A. Teorie economic, Chiinu, 2004
TEMA 6. MECANISMUL DE PIA .CEREREA

6.1 Cererea si factorii care o influenteaza
Nevoile sociale existente la un moment dat se manifesta pe piata sub forma cererii de bunuri si servicii
dar nu trebuie confundate nevoile umane cu cererea, deoarece cererea reflecta acele nevoi care se pot
satisface prin intermediul pietei.
Cererea poate fi definita ca fiind cantitatea totala dintr-o marfa la care aspira o persoana, care
poate fi achizitionata intr-o anumita perioada de timp, la un pret unitar dat.
Prin cerere se satisface partea principala a nevoii de consum, bunurile si serviciile procurandu-se
prin intermediul pietei, astfel incat, cererea este conditionata:
- pe de o parte de veniturile banesti ale agentilor economici si populatiei;
- iar pe de alta parte de evolutia preturilor.
Cererea de bunuri si servicii reprezinta cantitatea dintr-o anumita marfa pe care consumatorii sunt
dispusi sa o cumpere la un anumit pret unitar, considerat ca maxim intr-un interval de timp, considerand
calitatea marfii ca fiind data si acceptata de cumparatori.
In functie de cine exprima cererea, aceasta poate fi:
- individuala cererea manifestata din partea unui individ, intreprindere sau institutie pentru un
anumit produs sau serviciu;
Responsabil
- agregata (totala): o insumarea tuturor cererilor individuale de pe piata unui produs sau
serviciu intr-o anumita perioada;
o ansamblul cheltuielilor realizate in cadrul unei economii nationale pentru procurarea de bunuri si
servicii;
Legea generala a cererii reprezinta raportul de conditionare dintre schimbarea pretului unitar al unui bun
si modificarea cantitatii cerute:
a) cand pretul unui bun scade, cantitatea ceruta pentru acel bun creste;
b) cand pretul unui bun creste, cantitatea ceruta din acel bun scade.
Factorii care stau la baza explicarii legii generale a cererii sunt:
1. de natura economica:
a. veniturile consumatorilor - intre evolutia veniturilor banesti ale consumatorilor si a cererii exista o
relatie directa: cand veniturile cresc cererea sporeste, iar cand acestea scad cererea se diminueaza;
b. modificarea preturilor altor bunuri economice care pot fi: o substituibile - adica doua produse satisfac
nevoi similare. Daca pretul la unul dintre produse creste are loc sporirea cererii la bunul
substituibil; o complementare sunt bunurile consumate impreuna (benzina-masina, televizor-energie
electrica), iar cresterea pretului la unul din produse diminueaza consumul la ambele produse.
2. de natura extraeconomica:
a. numarul de cumparatori cand numarul cumparatorilor pe piata unui bun economic creste, cererea
totala la bunul respectiv creste este o relatie pozitiva;
b. preferintele cumparatorilor pentru un anumit bun influenteaza direct evolutia cererii, daca vor creste
preferintele cumparatorilor pentru un bun economic, cererea totala pentru acel produs va creste;
c. previziunea privind evolutia preturilor si a veniturilor daca se prevede o crestere a pretului unui
anumit bun, cererea prezenta pentru bunul respectiv va creszte si se reduce daca se prevede o scadere a
pretului;
d. utilitatea economica intre gradul de utilitate al unui bun economic si marimea cererii este o relatie
directa;
e. factorii psihologici si sociali un rol important avandu-l: relcama, moda, mass-media etc., care
influenteaza optiunile individului manifestandu-se astfel cererea stimulata.
6.2 Elasticitatea cererii si importanta ei
Elasticitatea cererii poate fi definita ca fiind:
- sensibilitatea cererii la modificarea pretului sau a altei conditii a cererii,
- proprietatea cererii de a se modifica sub actiunea factorilor care o influenteaza.
Elasticitatea cererii apare sub influenta pretului si a venitului, de aceea se calculeaza in functie de pret si
in functie de venit si se masoara cu ajutorul coeficientului de elasticitate, care reprezinta gradul de
Responsabil
modificare a cererii variabila si dependenta in functie de modificarea unui factor al cererii

variabila independenta.
Dupa elasticitatea cererii in raport de pret (Ecp) exista urmatoarele categorii de bunuri:
a) bunuri cu cerere elastica (Ecp>1), la care modificarea pretului cu un anumit procent va determina
modificarea cererii cu o marime mai mare;
b) bunuri cu cerere de elasticitate unitara (Ecp=1), la care modificarea pretului cu un anumit procent
determina schimbarea cu aceeasi marime a cantitatii cerute;
c) bunuri cu cerere inelastica (elasticitate subunitara) - (Ecp<1) schimbarea pretului cu un anumit
procent determina o modificare a cererii cu o marime mai mica;
d) bunuri cu cerere perfect elastica (Ecp= > .) la un pret constant cererea va creste continuu la acel
bun;
e) bunuri cu cerere perfect inelastica (Ecp= 0) indiferent de modificarea pretului cererea pentru acel
bun va ramane constanta.
Coeficientul de elasticitate in functie de pret se calculeaza potrivit urmatoarei formule:
Ke/p = .Q(%) / .p(%) = [.Q/Q0 x 100] / [.p/p0 x 100],
unde:
.Q(%) = modificarea procentuala a cererii;
.p(%)= modificarea procentuala a pretului.
Dupa elasticitatea cererii in raport de venit (Ec/v) exista urmatoarele categorii de bunuri:
a) bunuri normale (Ec/v<1) sunt cele pentru care venitul si cererea evolueaza in aceeasi directie;
b) bunuri inferioare (Ec/v<0) sunt cele pentru care cererea si venitul evolueaza in sensuri diferite,
consumul scade la o crestere a venitului;
c) bunuri superioare (Ec/v>1) sunt cele pentru care cererea creste relativ mai repede in raport cu
cresterea venitului.
Coeficientul de elasticitate a cererii in functie de venit (Kc/v) se calculeaza potrivit urmatoarei formule:
Kc/v = (.Q/Q0) / (.V/V0) = [(Q1 - Q0) / Q0] / [(V1 - V0) / V0],
unde:
.V variatia venitului;
V0 = venitul din perioada initiala;
V1 = venitul in perioada curenta;
p0 = pretul in perioada initiala;
p1 = pretul in perioada curenta.
Responsabil
Coeficientul de elasticitate, in general, este pozitiv deoarece atunci cand veniturile cresc, de regula,
cererea creste.
Importanta si factorii care determina elasticitatea cererii.
Modificarea pretului unui anumit bun determina schimbari mai mari sau mai mici, pozitive sau negative,
in cererea pentru bunul respectiv, cei mai importanti factori fiind cei care determina elasticitatea cererii
in functie de pret:
1. ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun in bugetul total al unei familii; cu cat ponderea este
mai mare, cu atat coeficientul de elasticitate in functie de pret este mai mare, celelalte conditii ramanand
nemodificate;
2. gradul de substituire a bunurilor, intre acest si elasticitatea cererii in functie de pret, este o relatie
pozitiva, cu cat este mai mare coeficientul elasticitatii cererii cu atat gradul de substituire este mai mare
si invers;
3. gradul necesitatii de consum, bunurile pot fi grupate in doua categorii:
i. bunuri normale de stricta necesitate,
ii. bunuri de lux;
4. durata perioadei de timp de la modificarea pretului, intre aceasta si marimea coeficientului elasticitatii
cererii in functie de pret existand o relatie directa, pozitiva.
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A. Macroeconomie i politici
7. TIPURI DE PIETE SI MECANISMELE DE FORMARE A PRETULUI

7.1 Concurenta continut si functii
Concurenta reprezinta calea de satisfacere a intereselor tuturor participantilor la viata economica, fiind
considerata mana invizibila care ii determina pe agentii economici:
- sa produca si sa vanda ceea ce este cerut de consumatori in conditiile cele mai favorabile si la costuri
cat mai reduse;
- sa satisfaca interesele tuturor participantilor la activitatea economica;
- sa obtina profituri cat mai mari si pozitii avantajoase pe piata;
Responsabil
- sa-si manifeste libera initiativa printr-o serie de actiuni si strategii.

In functie de instrumentele luptei de concurenta, care pot fi de natura economica si extraeconomica,
concurenta poate fi:
1. loiala sau corecta care se desfasoara conform reglementarilor legale prin folosirea fara discriminare
de catre vanzator a instrumentelor economice de lupta concurentiala, care sunt: o mentinerea sau
reducerea costurilor si ridicarea calitatii produselor; o scaderea preturilor de vanzare pe piata; o
introducerea in fabricatie si lansarea pe piata a unor produse noi, care sa atraga clientii; o acordarea unor
avantaje suplimentare clientilor (servicii post-vanzare, termene de garantie, credite etc.); o informarea
consumatorilor asupra caracteristicilor produselor proprii; o puterea economica a fiecarui participant
(randamentul factorilor de productie utilizati, marimea capitalului firmei, volumul si calitatea resurselor
folosite etc.); o sponsorizarea unor actiuni cu caracter social, cultural, sportiv, emisiuni radio-TV etc.
2. neloiala bazata pe utilizarea unor practici si metode de vanzare aflate in discordanta cu normele si
reglementarile comerciale in vigoare utilizand instrumentele extraeconomice incorecte, ilegale pentru a
patrunde pe piata si a obtine avantaje suplimentare in raport cu ceilalti concurenti, astfel: o specularea
unor situatii critice (razboaie, crize, economice, calamitati); crearea de situatii artificiale pe piata
diferitelor bunuri folosite in scopuri speculative; o discreditarea activitatii adversarilor sau produselor
unor firme concurente; o violarea secretelor tehnologice, comerciale si bancare ale firmelor concurente;
o trafic de influenta, mita, santaj; o presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor concurente;
o evaziune fiscala, stimulente acordate clientilor etc.
3. perfecta cand se exercita intre un numar teoretic nelimitat de producatori si consumatori,
cumparatorul avand o mare libertate de alegere;
4. imperfecta apare in situatia in care fie producatorii fie cumparatorii sunt in numar mic, ceea ce
reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor.
In economia de piata, concurensa prin functiile ei generale, indeplinelste un rol important in
economie, stimuland progresul economic, rol ce se reflecta in efectele ei pozitive:
- ofera tuturor participantilor la lupta concurentiala sanse egale de a obtine profituri convenabile,
favorizandu-l pe cel eficient, abil si dezavantajandu-l pe cel ce nu se adapteaza exigentelor pietei;
- prin intermediul pietei si al parghiilor economice ale acestuia se pune in miscare intregul sistem de
legaturi dintre agentii economici impunand acestora si consumatorilor legile obiective ale productiei,
distributiei, circulatiei si consumatiei bunurilor economice;
- mentinerea preturilor de vanzare la un nivel real si reducerea costurilor de productie;
- cresterea productiei, diversificarea acestuia si ridicarea calitatii produselor;
- intretine interesul pentru cresterea eficientei economice determinand intreprinzatorii sa promoveze
progresul tehnic, stimulandu-le initiativa, creativitatea;
- determina satisfacerea mai buna a nevoilor de consum ale populatiei.
Concurenta poate genera si aparitia unor efecte negative, ea nu poate solutiona de la sine problemele
economiei de piata manifestandu-se ca un proces contradictoriu:
- genereaza confruntari neloiale intre competitori;
Responsabil
- sacrificarea intereselor unor consumatori, productia orientandu-se spre cei care isi permit sa cumpere,
nefiind luate in calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici;
- reducerea costurilor se poate face sacrificand calitatea produselor sau cheltuielile pentru protectia
mediului inconjurator.
7.2 Piata, mecanismele si legitatile ei
Economia de schimb constituie baza aparitiei, existentei si functionarii pietei care a avut o
evolutie continua.
Functionarea corecta a pietei nu se poate realiza decat in economia concurentiala, care permite
agentilor economici sa se confrunte liber pe piata, deciziile lor sa interactioneze, ea devenind institutia
care mediaza aceste legaturi.
Notiunea de piata reflecta o realitate foarte complexa si nuantata in timp si spatiu, neexistand o
definitie unanim acceptata a acesteia.
7.2.1 Piata: continut si functii
Piata poate fi definita ca fiind:
- locul de intalnire a ofertei vanzatorilor cu cererea cumparatorilor asociale cu capacitatea de
cumparare a marfurilor oferite si convenabile pentru ei;
- gama de actiuni prin care cumparatorii si vanzatorii intra in contact si schimba bunuri si servicii,
indiferent de locul unde se desfasoara. Piata poate fi inteleasa in acceptiunea ei spatiala si economica.
In acceptiunea ei economica, piata, sustine Michel Didier, apare ca o adevarata retea de
comunicatii intre vanzatori si cumparatori, care se informeaza reciproc despre ceea ce au sau
doresc sa cumpere, despre preturile cerute sau propuse pentru incheierea tranzactiilor.
Exista doua functii esentiale pe care piata le indeplineste si care sunt absolut necesare pentru
reproductibilitatea sistemului economic:
1. Piata asigura contractul permanent dintre producatorii si consumatorii de marfuri, dintre oferta si
cerere, dintre productie si consum atat la nivel microeconomic cat si macroeconomic, avand urmatoarele
semnificatii:
- dinamica pietei reflecta schimbarile care se produc in sistemul trebuintelor economice ale societatii
orientand activitatile de producere a bunurilor si serviciilor;
- jocul liber al cererii si ofertei determina modul in care agentii economici isi procura si utilizeaza
resursele naturale, materiale financiare si umane in cadrul pietei;
- sistemul propriu de pargii economice creat de piata duce la reglarea acesteia si a economiei nationale
in ansamblu.
2. Piata are rolul de sistem de comunicatie a informatiilor necesare agentilor economici. In
calitatea lor de producatori si consumatori.
Piata contemporana se prezinta ca o realitate complexa, formata dintr-un sistemk de piete
distincte, dar interdependente. Clasificarea formelor de piata se poate realiza dupa criterii
diferite:
Responsabil
1. Dupa natura economica a bunurilor care constituie obiectul tranzactiilor:

a. piata satisfactorilor a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final;
b. piata prodfactorilor care cuprinde:
.. piata muncii,
.. piata pamantului,
.. piata capitalului,
.. piata informatiei,
.. piata resurselor naturale,
.. piata de marketing,
.. piata creatiei tehnice,
.. piata serviciilor manageriale,
.. piata monetara;
c. piata financiar-valutara care cuprinde:
.. piata financiara,
.. piata schimburilor valutare.
a. piata reala se tranzactioneaza bunurile reale existente pe piata in momentul tranzactiei;
b. piata fictiva se tranzactioneaza titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de marfuri si bursa de
valori mobiliare.
a. piata la vedere tranzactia se incheie si se finalizeaza in acelasi moment;
b. piata la termen tranzactia se finalizeaza ulterior, dupa un termen convenit in momentul incheierii
acesteia;
c. piata disponibila sa livreze la dorinta consumatorului.
a. piata bunurilor omogene uniforme;
b. piata bunurilor eterogene diversificate.
a. piete locale;
b. piate zonale (regionale);
c. piete nationale;
d. piata mondiala ca piata unica, indivizibila.
a. piata vanzatorului specifica starii de absorbtie, cand cererea este mai mare decat oferta;
Responsabil
b. piata cumparatorului specifica starii de presiune, cand oferta este mai mare decat cererea.
a. piata cu concurenta perfecta (pura);
b. piata cu concurenta imperfecta, care cuprinde:
.. piata cu concurenta de monopol,
.. piata cu concurenta de oligopol,
2. Dupa existenta sau inexistenta obiectelor tranzactionate distingem:
3. Dupa momentul incheierii si finalizarii tranzactiilor se disting:
4. Dupa gradul de diversificare a bunurilor tranzactionate se cunosc:
5. Dupa marimea spatiului in care se desfasoara schimburile economice:
6. Dupa modul in care se realizeaza raportul cerere-oferta se cunosc:
7. Dupa tipul de concurenta distingem:
.. piata cu concurenta de oligopson (monopson),
.. piata cu concurenta monopolistica.
Din tripla definire a pietei:
1. piata fiecarui bun si serviciu,
2. piata tuturor bunurilor si serviciilor,
3. piata ca mecanism care regleaza economia, rezulta ca aceasta se manifesta ca un ansamblu de piete
interdependente care formeaza sistemul de piete, caracterizat prin:
1) gradul de diversificare a obiectului vanzarii-cumpararii distingandu-se:
a. bunuri omogene,
b. bunuri eterogene;
2) numarul subiectilor participanti;
3) puterea economica a participantilor utilizandu-se termenii de:
a. atomicitate subiectii pietei au putere si importanta economica apropiate;
b. molecularitate participantii sunt mezoagenti economici cu puteri economice diferite;
4) gradul de cunoastere a mediului economic de catre agentii participanti la piata;
5) caracteristicile comportamentului de piata al agentilor economici, reflectate in atributele de libertate,
mobilitate, fluiditate, initiativele subiectilor participanti la piata.
7.2.2 Pretul si echilibrul pietei

Responsabil
In sens general, pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru cumpararea unor
bunuri materiale si servicii in cadrul tranzactiilor bilaterale de piata.
Pretul este determinat de piata si reprezinta suma de bani pe care o primeste vanzatorul unui bun
economic de la cumparatorul acestuia.
Considerat ca o variabila intependenta, cresterea sau scaderea pretului determina modificarea
cererii si ofertei, in sens invers una fata de cealalta. Nivelul si dinamica cererii si ofertei pot
determina modificari ale preturilor de piata astfel:
Din partea cererii, pretul va fi influentat de:
- utilitatea economoica pe care consumatorul o atribuie unui bun;
- veniturile de care dispune;
- preferintele sale;
- pretul aceluiasi obiect pe alte piete;
- pretul unor marfuri similare (bunuri substituibile).
Atunci cand cererea pentru un produs este mai mare decat oferta, pretul bunului respectiv creste ceea ce
va determina reducerea cererii si apropierea ei de oferta, si invers, cand cererea este mai mica decat
oferta, pretul scade stimuland cererea consumatorilor sa creasca pentru a se apropia sau egaliza cu bunul
respectiv.
din partea ofertei, pretul va fi influentat de:
- costul productiei,
- costul stocarii produselor,
- nivelul impozitelor si al taxelor,
- numarul firmelor concurente pe piata,
- pretul aceluiasi produs pe alte piete.
Atunci cand oferta de mai mare decat cererea la un bun economic va determina scaderea pretului,
stimuland cererea sa creasca la nivelul ofertei existente, si invers, daca oferta este mai mica decat
cererea, ea va duce la scumpirea produsului, reducand cererea la nivelul scazut al ofertei.
Experienta istorica reliefeaza existenta unor trasaturi general-valabile ale formarii si functionarii
preturilor, trasaturi care isi au sursa primara in teoria factorilor de productie. In practica economica, se
intalnesc trei categorii de preturi:
1) preturi libere care se formeaza in conditii de concurenta deschisa, la intersectia cererii cu oferta;
2) preturi administrate care sunt impuse de firme mari, dominate pe piata sau controlate de stat;
3) preturi mixte care se formeaza prin impletirea mecanismului pietei cu interventia statului sau a
firmelor care, prin puterea lor economica, domina segmente mari ale pietei.
Pe o piata cu concurenta perfecta, unde preturile s-ar forma liber, acestea ar tinde sa echilibreze cererea
si oferta totala, formandu-se astfel pretul de echilibru. Pretul de echilibru poate fi definit ca fiind pretul
Responsabil
la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, cand cererea si oferta
acestuia se egalizeaza la nivelul celui mai mare volum de vanzari si cumparari pe piata.
Cresterea sau diminuarea pretului de echilibru duce, in anumite cazuri, la scaderea cantitatii vandute.
Cunoscut si sub denumirea de pret de piata, el reprezinta acel pret la care produsele si serviciile vor fi
efectiv schimbate pentru bani, formandu-se pe baza fortelor pietei, la acel punct de echilibru la care
curba cererii intersecteaza curba ofertei.
Agentii economici tind spre acest pret de echilibru, deoarece el este un punct de atractie, pe masura ce se
apropie mai mult de el:
- riscurile lor se diminueaza si dispar;
- creste gradul de reusita in actiunile lor;
- cererea si oferta tind sa se echilibreze.
De aceea pretul de echilibru este cautat frecvent de toti participantii la actele de schimb pe piata,
deoarece marimea sa, la un moment dat, depinde de:
- costurile de productie;
- veniturile si comportamentul consumatorului;
- preturile altor bunuri economice;
- evolutia cererii si ofertei etc.
Pretul de echilibru se poate stabili:
- la un nivel inalt, cand cresc veniturile cumparatorilor;
- la un nivel scazut, cand agentii economici produc cu costuri mai mici.
Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru sunt:

1. apare spontan pe piata, prin jocul liber al fortelor pietei (cererea si oferta);
2. regleaza raportul cerere-oferta, prin egalizarea acestor forte ale pietei la acel nivel la care vanzarile
sunt maxime;
3. este unic pentru fiecare bun economic;
4. selectioneaza agentii economici eliminandu-i pe cei necompetitivi fiind un punct de atractie ce le
permite sa-si atinga scopurile;
5. este un pret dinamic, cresterea sau scaderea lui depind de evolutia raportului cerere-oferta;
6. asigura un echilibru dinamic al pietei.
Deoarece aceste conditii nu pot fi realizate pe piata reala, rezulta ca starea de echilibru nu pot fi atinse,
decat ca tendinta.
Responsabil
7.3 Piata cu concurenta perfecta si formarea pretului de echilibru
Piata cu concurenta perfecta este cazul care nu se regaseste cel mai frecvent in realitate, ea reprezentand
o ipoteza de lucru si un punct obligatoriu de trecere al analizei economice, de la modelul ideal catre
formele concrete ale acesteia.
Concurenta perfecta sau pura presupune un raport de piata in care:
- pe de o parte, toti vanzatorii sa-si vanda productia iar marfurile sa fie oferite la pretul pietei, fara ca
acest pret sa poata fi influentat de vreunul dintre ei,
- iar pe de alta parte, cumparatorii sa poata achizitiona ceea ce isi doresc, la acelasi pret al pietei, pe care
nu il pot influenta dupa vointa lor.
Piata cu concurenta perfecta sau pura se caracterizeaza prin:
1. atomicitatea participantilor, adica existenta a numerosi cumparatori si vanzatori, avand putere
economica mica si sensibil egala; vanzatorii isi pot desface toata productia, iar cumparatorii
achizitioneaza tot ce doresc la pretul pietei, fara a-l putea influenta;
2. produsele si serviciile oferite spre vanzare sunt relativ omogene;
3. transparenta perfecta a pietei, adica exista o informare perfecta a tuturor vanzatorilor si
cumparatorilor privind situatia pietei;
4. nu exista nici un fel de restrictii privind patrunderea pe piata a celor care doresc acest lucru;
5. imobilitatea factorilor de productie, care se gasesc liber si nelimitat, orice agent economic putandu-i
procura oricand, in cantitatile de care are nevoie.
Existenta pietei cu concurenta perfecta este exclusiv teoretica, deoarece in practica nu se pot intruni
simultan toate cele cinci caracteristici, iar daca o caracteristica nu este satisfacuta vom vorbi de piata cu
concurenta imperfecta. Se pot intruni trei din cele cinci caracteristici:
- atomicitatea;
- transparenta;
- intrarea-iesirea libera pe piata, iar in acest caz vom spune ca cererea si oferta sunt fluide, iar cand
particularitatile respective nu se intrunesc, ele sunt rigide.
Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru sunt:

1. se informeaza in mod spontan, prin jocul liber al fortelor pietei;
2. este o marime data, nu poate fi ales in mod liber de producatori sau consumatori;
3. pretul de piata al bunului respectiv nu va putea fi influentat nici de producator si nici de consumator;
Responsabil
4. echilibrul pietei nu inseamna imobilitatea fortelor libere, ci continua miscare a acestora, ceea ce face
ca preturile pietei si echilibrele acesteia sa fie dinamice.
Nivelul preturilor face posibila egalizarea cantitatilor cerute cu cele oferite, pe fiecare piata numai in
conditiile in care:
1. consumatorul cunoaste oferta totala de pe toate pietele (volum, calitate, structura), facilitatile oferite
la vanzarea produselor, putand face cea mai buna alegere;
2. producatorul cunoaste oferta totala de factori de productie, modalitatile de combinare si utilizare
eficienta a acestora, putand sa-si stabileasca planuri de productie care sa-i asigure maximizarea
profitului;
3. toate schimburile economice sunt libere, nici producatorii, nici consumatorii nu pot influenta pretul si
nici nu pot limita concurenta;
4. toti participantii pe piata sunt permament si perfect informati privind modificarile preturilor, prin
parghii economico-financiare.
7.4 Piata cu concurenta imperfecta si mecanismul formarii pretului

Piata cu concurenta imperfecta se manifesta in situatiile in care agentii economici vanzatori si
cumparatori pot sa influenteze, prin actiunile lor unilaterale, raportul dintre cererea si oferta de marfuri
si, deci, nivelul pretului, cu intentia de a obtine avantaje mari si stabile. Piata cu concurenta imperfecta
este cea mai aproape de realitate, deoarece concurenta perfecta ramane doar ca model ideal, folosit in
analizeze teoretice.
Caracteristicile pietei cu concurenta imperfecta sunt:
1. existenta unor vanzatori puternici, dar putini la numar si a unor cumparatori numerosi (oligopolul) sau
a unor cumparatori putini si a multor vanzari (oligopsonul);
2. unii agenti economici (putini la numar) pot influenta sau controla pretul;
3. produsele sunt diferentiate real sau imaginar;
4. exista restrictii in calea celor care doresc sa patrunda pe piata sau intr-o ramura;
5. informarea agentilor economici privind situatia pietei este deficitara;
6. exista o mobilitate redusa a unor factori de productie;
7. exista rivalitati vizibile in relatia cu publicul, frustrarea consumatorului.
Piata cu concurenta imperfecta se prezinta in numeroase forme, ele diferentiindu-se in primul rand, in
functie de numarul si forta economica a agentilor economici producatori si consumatori, astfel:
- piata cu concurenta monopolista;
- piata cu concurenta de monopol;
- piata cu concurenta de oligopol;
Responsabil
- piata cu concurenta de oligopson (monopson).
7.4.1 Piata cu concurenta monopolistica

Piata cu concurenta monopolistica reprezinta acea stare a pietei in cadrul careia vanzatorii si
cumparatorii, prin actiunile intreprinse pot influenta intr-o oarecare masura cererea, oferta si pretul.
Piata cu concurenta monopolistica caracterizeaza piata care pastreaza trasaturile concurentei perfect
astfel:
1. produsele sunt diferentiate atat prin calitate, cat si prin serviciile prestate cumparatorului acelui
produs;
2. concurenta se manifesta nu numai prin cantitate, pret si substituibilitatea produselor diversificate, ci
prin: reclama, design, servicii la vanzare si post-vanzare etc.;
3. atomicitatea cererii si oferte;
4. se accentueaza diferentierea produselor;
5. exista rigiditati in mobilitatea factorilor de productie;
6. transparenta pietei este partiala.
Pe aceasta baza formarea libera a preturilor este impiedicata de puterea de concurenta a monopolurilor si
oligopolurilor, a corporatiilor multinationale si transnationale, care isi stabilesc propriile preturi, astfel
incat, cu cat este mai mare o corporatie, cu atat ea are o putere mai mare asupra preturilor. Preturile
marilor corporatii devin preturi lider (leadership-price), la ele aliniindu-se celelalte firme din cadrul
ramurii.
Au aparut astfel preturile administrate, ca urmare a unor intelegeri tacite intre marile firme, care se
sustrag, pe o perioada mai lunga, fluctuatiilor fortelor reale ale pietei. Pretul de echilibru al concurentei
monopolistice este mai mare decat pretul de echilibru al concurentei perfecte si mai mare decat costul
marginal (Gilbert Abraham-Frois).
Cu cat numarul concurentilor este mai mic, iar puterea acestora de a influenta fortele pietei este mai
mare, cu atat mecanismul preturilor se apropie si se aseamana celui de monopol.
Daca numarul concurentilor sporeste continuu, iar capacitatea fiecarei firme de a influenta piata
produsului se divizeaza, cu atat mecanismul preturilor se apropie de cel caracteristic concurentei
perfecte.
7.4.2 Piata cu concurenta de monopol

Piata cu concurenta de monopol reprezinta piata domina de un singur producator deoarece produce si
vinde un bun economic pentru care nu exista substituenti, firma impunand cantitatea, calitatea si pretul
produsului.
Responsabil
Piata cu concurenta de monopol se caracterizeaza prin:

1. unicitate si gigantism piata este influentata prin impunerea unor conditii de vanzare;
2. diferentierea produselor (conditii de vanzare, design, servicii la vanzare si post-vanzare);
3. existeta unor piedici la intrarea in ramura in special de natura tehnica, comerciala, financiare;
4. lipsa de transparenta a pietei piata fiind supusa riscurilor si incertitudinii;
5. imobilitatea factorilor de productie care prezinta fenomenul de frictiune si inertie in procesul de
fluidizare a cererii, ofertei si preturilor.
Monopolul contract (limitat) reprezinta situatia de piata in care exista un singur ofertant si nu numar mic
de cumparatori.
Monopolul bilateral reflecta acea situatie de piata pe care se intalnesc, negociaza si se confrunta un
singur vanzator si un singur cumparator.
Monopsonul sau monopolul producatorului reprezinta acea situatie de piata pe care se intalneste un
cumparator unic, care fixeaza volumul productiei si pretul de vanzare, si un numar mare de producatori.
Monopolul pur este situatia de piata, inexistenta in fapt, in care un producator nu are concurenta pe piata
interna si externa, producand un bun fara inlocuitor.
Monopolul de marca situatia de piata in care o firma produce un anumit produs care este inregistrat
sub marca proprie, concurenta aparand nu la marca, ci la produse de calitati asemanatoare.
Monopolul temporar situatia de piata in care o intreprindere scoate la vanzare un produs nou
dispunand de o pozitie privilegiata, pana in momentul in care produsul este realizat si comercializat si de
alte firme.
Monopolul discriminatoriu situatia in care monopolistul vinde acelasi produs la preturi diferite, acest
lucru fiind posibil atunc cand produsul este vandut pe piete diferite, care nu au o comunicare reala intre
ele.
7.4.3 Piata cu concurenta de oligopol

Oligopolul reprezinta o forma a concurenti imperfecte, care reflecta o piata dominata de cativa
producatori-vanzatori de talie mare si un numar mare de cumparatori mici si razleti.
Oligopolul bilateral este o forma a concurentei imperfecte care reflecta o piata dominata de un numar
redus de vanzatori si cumparatori.
Caracteristicile pietei cu concurenta de oligopol sunt:
1. interdependenta actiunilor diferitilor vanzatori preturile produselor, cantitatea vanduta si profitul
unui producator depind de reactiile celorlalti producatori;
2. gradul inalt de concentrare a capitalului productiei poate fi analizat atat la nivelul fiecarei tari cat si
la nivel mondial;
3. diversificarea produselor, activitatilor, a marcilor si submarcilor de fabricatie.
Responsabil
Trasaturile pietei cu concurenta de oligopol:

1. interdependenta si incertitudinea preturile sunt rigide fiind fixate de marile intreprinderi;
2. cucerirea si impartirea pietei produsului;
3. obstructionarea patrunderii pe piata a noilor concurenti;
4. diferentierea bunurilor si concurenta in afara pretului (publicitate, fiabilitatea produsului etc.);
5. maximizarea profiturilor si interdependenta deciziilor si a politicilor firmelor participante.
Oligopolurile pot fi:

a) oligopoluri antagoniste: o oligopolul bilateral;
b) oligopolurile concertate, cu doua tipuri de acorduri:

o explicite sau exprese: cartelul, trustul, holdingul;
o neoficiale sau tacite.
Pietele oligopoliste sunt pietele pe care se concureaza un numar mic de producatori:

- daca sunt doi producatori principali situatia de piata se numeste duopol;
- daca sunt mai mult de doi producatori situatia de piata se va numi oligopol.
Duopulul reprezinta piata dominata de doi vanzatori care ofera produse similare unui numar larg de
cumparatori care au o putere economica aproximativ egala.
Exista trei situatii de piata:
1. Duopolul simetric (cournot) sau ipoteza dublei dependente este situatia de piata in care exista doi
vanzatori care nu incearca sa domine piata:
a. produsul vandut este omogen;
b. pretul la care il comercializeaza cei doi este identic;
c. singura variabila de ajustare este cantitatea cat mai mare pe care o poate vinde pentru a obtine profit
maxim.
Responsabil
Unul dintre vanzatori detine pe piata monopolul de oferta. Daca celalalt vanzator doreste sa intre pe
piata cu acelasi tip de bun, oferta sa trebuie sa fie atat de mare incat sa-i permita maximizarea profitului,
primul vanzator isi va ajusta oferta proprie imediat, sa obtina la randul sau profit maxim.
Procesul de ajustare va continua pana in punctul de echilibru in care nici unul dintre cei doi vanzatori nu
mai recurge la modificarea ofertei.
2. Duopol asimetric (stackelberg) reprezinta situatia in care pe piata exista doi vanzatori:
a. unul care domina piata, care este constient si anticipeaza tot timpul miscarile celui de-al doilea
vanzator;
b. celalalt care nu poate face altceva decat sa se adapteze in permanenta la conditiile pe care le impune
primul, fara a putea atinge insa volumul de productie al acestuia.
3. Duopolul dominant (Bowley) sau ipoteza dublei dominatii, apare atunci cand cei doi vanzatori de pe
piata doresc simultan sa o domine, fiecare dintre ei considerandu-l pe celalalt satelit. Cei doi vanzatori
nu vor mai lupta pe piata prin ajustarea productiei ca in cazul duopolului simetric, ci prin intermediul
preturilor. Lupta prin preturi poate duce la falimentul unuia dintre cei doi si la controlarea sa de catre
celalalt, fie la o alianta intre vanzatori. Conform ipotezei dublei dominatii, pe piata, nu poate exista nici
un punct de echilibru.
7.5 Implicarea statului in formarea pretului

Interventia statului in procesul formarii si evolutiei preturilor urmareste prevenirea sau atenuarea
dificultatilor economice si sociale, asigurarea stabilitatii economiei si sporirea eficientei sale, avand la
baza o diversitate de metode economice sau extraeconomice, pe care statul le foloseste pentru:
- franarea cresterii preturilor in general, prin mentinerea la un nivel scazut a celor din sectorul de stat;
- achizitionarea de catre stat a unor cantitati importante de materii prime si materiale strategice, la
preturi minime garantate si manevrarea lor in perioada cresterii preturilor;
- asigurarea unor preturi avantajoase la materiile prime de baza;
- mentinerea unor tarife relativ reduse la transporturi si alte servicii industriale;
- subventionarea preturilor in conditiile in care unele ramuri se confrunta cu dificultati financiare;
- inghetarea preturilor, fixarea nivelului, respectiv a limitelor modificarii lor.
Liberalizarea preturilor, trecerea de la preturile centralizate la cele formate preponderent prin actiunea
mecanismelor pietei, genereaza efecte pozitive asupra evolutiei economiei nationale.
2. Moldovanu D. Economie politic,ASEM, 2006
Responsabil
3.
4.
5.
6.

Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A. Macroeconomie i politici
TEMA 8 CONCEPTUL PROPRIETII

8.1 Continutul proprietatii
Una din problemele terrei ale TE este problema proprietatii. Cel ce dispune de proprietate asupra
mijloacelor de productie dispunede putere economica si politica
Proprietatea reprezinta un ansamblu de relatii economice, de insusire a bunurilor economice,
relatii guvernale de actile legislative si normative specifice difiritor etaape istorice. Relatii de insusire a
bunurilor economice. Proprietatea poate fi privita in 2 aspecte: in aspect juridic si in I care reflecta 3
forme de drept:
a) Dreptul de a dispune de bunul respective care consta in stapinirea eficienta a bunului dat
b) Dreptul de folosire a bunurilor care consta in utilizarea calitatilor utile ale bunului dat.
c) Dreptul de administrare a bunului care consta in determinarea soartei bunului dat
Adica bunu poate fi folosi personal productive
In aspect economic proprietatea reprezinta relatii de insusire a bunurilor in procesul de productie si
reproductie al acestor bunuri. Proprietatea in aspect economic reflecta:
a) relatiile economice de gospodarire care apar intre oameni in procesul de produs. Contrar
relatiilor de gospodarire exista relatii de instrainare situatia cind bunurile economice sint
create de unele personae iar insusirea lor de catre alte personae
b) relatii de insusire a factorilor de productie
c) relatii de utilizare eficienta a mijloacelor de productie, situtia cind partii se manifesta in
propritarul transmite dreptul de utilizare a mijloacelor de productie altor personae astfel
de forma de relatii de arenda sau de concesiune
d) relatii de realizare economica a proprietatii. Ea are loc in cazul cind in urma utilizarii
obiectului de proprietate , proprietarul primeste un anumit venit in forma de profit,
dobinda, renta, dividend
Relatiile de insusire a bunurilor economice mai sunt numite relatii de proprietate.
Subiectii proprietati:
1) Persoanele fizice inclusive cele
straine
2) Persoanele juridice inclusive cele
straine
Obiecte proprietatii
3) Statul
4) Organele de administrare publica
locala: mun. raioane
5) Organizatiile intranationale
1) Terenurile agricolo, bogatiile subterane, flora, fauna..

2) Cladirile utilajele, masinee, instalatiile,
Responsabil
3) Obiectele de cultura si monumentele istorice

4) Rezultatele cercetarilor stintifice(breveder, inovatii, programe de cp)
5) Banii si hirtiile de valoare
Toatele obiectele proprietatii pot fi divizate in 2 grupe mare:
a) Factori de productie(munca, capitalul, resursele)
b) Rezultatele utilizarii factorului de productie(bunuri materiale)
Caile de aparitie a proprietatii
a)
b)
c)
d)
e)
aparitia proprietatii in baza muncii personale

pe calea productiei de bunuri, materiale si servicii
pe calea mostenirii
pe calea restabilirii dreptului de proprietate
aparitia proprietatilor si pe alte cai care nu contravin legislatii in vigoare relatiile de
propritate vor functiona normal numai in conditie existentei unui stat de drept , stat care
protejeaza toate tipurile si formele de proprietate. Aparare dreptului de proprietate este
prevazuta in constitutia si in lege despre proprietate
8.2 Tipurile si formele de proprietati
Exista 2 tipuri de proprietate: private si publica si o combinare al acestora numita proprietate
mixta. Principala forma de proprietate in economia de piata este proprietatea private.
Proprietatea private cuprinde urmatoarele forme:
a) Proprietate priata individuala, personala bazata pe munca personala
b) Proprietatea private bazata pe munca salariatilor
c) Proprietate private asociativa in forma de societaii de action(SA), societati cu raspundere
limitata(SRL), de cooperative de produse, asociatii de produse
Proprietatea private are laturi positive si laturi negative. Cele positive sunt:
a) Proprietatea private asigura autonomie deplina agentilor ecoomici in luarea deciziilor
ce, cum, pt ce?
b) Proprietate private genereaza concurenta loiala intre producatorii si furnizorii de marfuri
si servicii
c) Stimuleaza initiative creative si spiritual de economisire
d) Ea asigura coinetresarea materiala a lucratorului in rezultatele muncii sale
e) Da posibilitate producatorului ca mai usor sa se adapteze la cerintele pietii
f) Ea asigura libertatea intreprinzatorilor si democratie economica
Cele negative:
a) Ea duce la concetrarea productiei si centralizarea capitalului care in consecinta duc la
formarea monopolurilor
b) Ea duce la divizarea societatii in bogati(minoritatea) si saraci (majoritatea
c) Ea duce la confruntarea dintre bussinesul mare si mic si la promovarea legii jungle
Pentru a minimize influienta laturilor neative ale proprietaii private statul aplica masuri de
sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii. Masurile:
Proprietatea publica cuprinde:
A) proprietatea de stat
B) priprietatea municipala
Responsabil
Avantaje:
1)
2)
Ea admite unele activitai cu riscuri mari

Ea admite investitii mari in obiecte
strategice
3) Ea asigura dezvoltarea ramurilor
semisociale
4) Ea asigura stabilitatea relative a locurilor
de munca
Responsabil
Dezavantaje:
1) Ea duce la formarea monopolorilor de stat si preturilor de monopol care influenteaza negative asupra
mediului concurential.
2) Ea este lipsita concurenta loiala si de interes personal in rezultatele activitai sale
3) Ea duce la dezvoltarea birocratiei si coruptiei.
4) Ea sustine intreprindele nerentabile si neeficiente din contul subventiilor de stat
Propritetea mixta se manifesta in urmatoarele forme
a) imbinarea capitalului national public si privat
b) imbinarea capitalului national public si a capitalului strain
c) imbinarea capitalului national privat si strain
Unele din formele specifice ale proprietatii este proprietatea intelectuala., care se manifest:
a) in forma de rezultate ale activitaii stiintifice
b) in forma de marci si semen de productie
c) rezultate obtinute de la activitatea in domeniul artei, literaturii, muzicii
Structura proprietatii in RM in sectorul industrial anul 2007
Proprietate private cprinde 42,95%, publica 11%, mixta (publica+private fara participarea capitalului
strain)14.7%, mixta(cu participarea capitaluili strain)22.2%, straina 9.2%
I Rominia are 913 intreprinderi, Turcia 712,Rusia 705,Italia 647,Ukraina 493,SUA 334, germania 307, Israil
200, Cipru 187, Bulgaria154, MB 153, Franta 141, Olanda 97.
8.3. Agentii economici ca subiect al priprietatii
Agentul economic este o persoana care dispune, contorleaza si utilizeaza factorii de productie si activeaza in
economie. In conformitate cu sistemul conturilor nationale exista urmatoarele grupe de agenti economici:
1) Agentii economici producatori functia principala a carorea este producerea de bunuri economice(SA, SRL)
2) Agentii economici consumatori numiti menaje, fuctia-este consumul in baza veniturilor obtinute de la
salarizare, hirtie de valoare, transferuri financiare(intreprinderile familale, intreprinderile individuale,
intreprinderile de consum )
3) Agentii economici
financiari functia-deservirea operatiunilor financiare ale tuturor agentilor
economici(banca Nationala,bancile comerciale, institutiile financiare si de credit, societatil deasigurare)
4) Agentii economici
administratia publica si administratia private. Administratia publica ca agent
economic indeplineste functia de distribuire si redistribuire a mijloacelor financiare si a patrimoniului de
stat(guver,ministerial, organele de administrare publica locala) administratia private are scopul principal de
acordare a serviciilor non-marfare(fondatiile organizatiile de binefacere, organizatiile intranationale care ofera
diferite ajutoare sociale)
5) Agentii economici strainatate include Agentii economicini autohtoni care activeata peste hotare si
Agentii economici straini care activeaza in tara. Functia-asigurarea si reglarea fluxurilor materiale.
2.
3.
4.
5.
6.

Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A. Macroeconomie i politici macroeconomice. Ed. All,
Bucureti, 1998.
Tema 9 EVOLUTIA FORMELOR DE ORGANIZARE A ACTIVITATII ECONOMICE

9.1. Ecomnimia naturala si trasaturili ei
Indestunarea cerintelor umane are loc pe 2 cai: calea autoconsumului si pe calea schimbului de bunuri
Autoconsumul reprezinta o forma de indestulare a cerintelor umane bazata pe utilizarea rezultatelor proriei
activitati. Autoconsumul prevede ca tot ce se creaza in gospodaria data se consuma integral.
Schimbul reprezinta o forma de indestulare a cerintelor umane bazata pe instrainarea rezultatelor propriei
activitati in scopul obtinerii altor bunuri necesare pentru consum. Potrivit acestor 2 forme de indestulare a
cerintelor umane exista 2 forme de organizare a activitatii econoice: economia naturala si economia de
schhimb
Economia naturala reprezinta acea forma de gospodarie in conditiile careia produsele obtinute sunt utilizate
pentru consumul intern. Trasaturile ei:
1) Producatorul in econoia naturala activeaza separate fata de alti producatori
2) In economia naturala prodducatorul este inzestrat cu mijloace de productie necesare pentru producerea
de bun
3) In economia naturala produsul obtinut este utilizat pentru cerintele producatorului si familiei lui
4) In economia naturala exista diviziunea naturala a muncii intre barbate si femei
5) In economia naturala principalele ramuri de activitate sunt agricultura, culesul, pescuitul , mestesugul
6) In economia naturala tehnica de productie este rutina ceea ce influenteaza negative asupra eficientei
economice
7) In economia naturala relatiile dinte producatori sunt relatii transparente si apar ca relatii intr oameni sin
u ca relatii intre produse
8) In economia naturala procesul de producere este bazat pe traditiile vechi care se transmit din generatiei
in generatiei
9) In economia naturala forta de munca nu este marfa sin u se vinde si nici nu se cumpara
Ramasiti ale economiei natuale in unele tari prin actica centrala. Pe masura dezvoltarii progresului tehnico
stiintific si aprofundarii diviziunii sociale a muncii economia naturala treptat cedeaza locul economiei de
schimb
9. 2. Economia de schimb si productia de marfuri
Economia de schimb este o forma de organizare a activitatii economice care este orinetata spre producerea de
bunuri pentru piata. Trasaturile ei:
1) Economia de schim apare odata cu aparitia proprietatii private si specilizarea activitatilor de munca
2) Economia de schim prevede autonomia deplina a producatorului de a decide ce, cum, pt cine?
3) Economia de schimb oscieaza in jurul relatiilor de piata. In cadrul pietii are loc schimbul direct dintre
marfuri si schimbul indirect mediat de moneda, deoarece majoritatea schimmburilor sunt intermediate
de moneda Economia de schimb mai est numita economie ponderata
4) In Economia de schimb majoritatea bunurilor imbraca forma de marf
Economia de schimb in evolutia sa trece 2 faze:
1) faza inferioara aici schimbul are caracter intimplator sau mut

2) faza superioara aici are loc in conditiile cind majoritatea marfurilor in procesul de schimb sint
intermediate de moneda, de acea faza superioara de schimb a primit denumire de productia de marfuri.
Aceasta se deosebeste de productia de bunuri anume:
1) Productia de marfuri apare la o anumita treapta de dezvoltare economic ape cind productia de bunuri
apare odata cu aparitia omenirii
2) Productia de bunuri cuprinde atit autoconsumul it si bunurile destinate pentru schimb pe cind productia
de marfuri cuprinde numai bunurile destinate pentru realizare
Productia de marfuri poate fi divizata in productia simpla de marfuri care este bazata pe munca personala
si marea productie de marfuri care este bazata pe muncat salariatiilor si sistemul masinizat de productie
9.3. Banii si functiile lor. Teoriile banilor
Aparitia banilor poate fi comparata in aparitia limbajului deoarece dupa cum limbajul serveste ca instrument
de comunicare intre oameni la fel si banii servesc ca instrument in relatiile de schimb dintre oameni.
Procesul de aparitie si evolutie a banilor trece prin urmatoarele faze :
1) Faza in cadrul careia ca echivalent de schimb se eau unele marfuri mai des solicitate.
2) Faza in care ca echivalent de schimb se iau unele metale prtioase cum ar fi aur, argint..
3) Faza in care ca echivalent de schimb devine moneda batuta
4) Banii de hirtie
Functiile banurilor
1) masura a valorii(valoarea marfii exprimata in bani constiutie pretul ei). Banii indeplinesc fuctia de
masura a valorii in mod ideal
2) functia banilor ca mjloc de circulatie. Pe ea banii o indeplinesc in procesul de cumparare vinzare a
marfurilor si servciilor
3) mijloc de plata. Banii o indeplinesc in prodecul operatiunilor de plat acre nu corespund in timp
4) mijloc de acumulare.
5) Bani mondiali.
Formele banilor:
1) Moneda metalica numita moneda de vizionare
2) Banii de hirtie
Instrumintele de circulatie monetara
3) Moneda scripturala moneda de forma fiind

principala moneda in operatiunile financiare
1) CEC
2) viramentul monetar(cind moneda este transferat dintr-un cont in altul)
3) Cardul numit cartela magnetica sau banii electronici(prima data SUA iceput sec. XX)
Rolul banilor:
1) In viziunea ;ui Paul Samoelson: Fluxul de bani constituie single care iriga sistemul economic
2) Banii servesc ca etalon general de masurare a valorilor marfurilor si serviciilor
3) Prin intermediul banilor se efectuiaza atragerea si utilizarea factorilor de productie (munca, resurse
naturale, capital)
4) Prin intermediul banilor are loc repartitia bunurilor creat de societate prin sistemul bugetar, venitului
national
5) Banii in mina firmelor sau a organelor de dirijare servesc ca mijloc de control financiar asupra activitatii
economice
6) Banii servesc ca instrument de ridicare a rentabilitatii economioce la nivelul micro si macroeconomic
Atributele, cerintele fata de moneda:
1) Moneda trebuie sa fie acceptabila pe toti agentii economici

2) Moneda trebuie sa fie durabila sis a aiba o viata indelungata de timp
3) Moneda trebuie sa fie convenabila in procesul de utilizare
4) Moneda terbuie sa fie divizibila si usor aplicata la orice tranzactie (mica sau mare)
5) Moneda trebuie sa fie uniforma si identical de aceeasi calitate , marime sis a indeplineasca aceasi functie
6) Moneda terbuie sa aiba o valoare stabile si o puetre de cumparare orientate pet imp indelungat
7) Moneda trebuie sa fie aparata de la orice falsificare
Totalitatea instrumentelor banesti de care dispune economia nationala la momentul respective constituie masa
monetara, masa monetara are urmatoarele forme de manifestare:
1) banii in numerar (caash)-monedele si banii de hirtie
2) cecurile
3) libret de economie(costuri la vedere)
4) cont bancar pe termen
Masa minetara are 2 trasaturi:
5) actiunile (pot fi vindute , cumparate)

6) activele reale (obiectele de aur. Argint,
autoturisme, alte obiecte care pot fi usor
transformate in lichiditati)
1) Disposibilitati banesti care in orice moment pot sa acopere operatiunile finaciare sau alte necsitati
monetare
2) Disposibilitati semimonetare care necesita una sau mai multe operatiuni pr a fi transformate in
lichiditati
Orice tara dispune de sistemul monetar propriu:
In SUA siatemul monetar include:
1) M1-banii in numerar si cecurile in bancile comerciale si in casele de economii
2) M2- cuprinde M1+ conturile de economii fara cec+depunerea marunte pe termen
3) M3= M2+depuneri mari pe termen in valoare mai mare de 100000$
In RM:
a) M1- bani in numerar
depozite la vedere
M1- 9mlrd.653 mln lei
M2-17383 mln lei
M3-28825 mln lei
b) M2- include
M1+depozite pe termen
c) M3- include M2+depozitele

in valuta straina
Una din functiile sistemului monetary este reglarea porocesului de circulatie a banilor. Procesul
de circulatie a banilor depinde :
1)
2)
3)
4)
5)
6)
CB
De nivelul preturilor asupra marfurilor si serviciilor

De volumul de marfuri si servicii destinate pt realizare
De suma creditelor acordate agentilor economici
De suma platilor curente
De suma achitarilor reciproce
De viteza de rotatie a monedei
SP C PC AR
UNDE: CB-cantitatea banului; SP- suma preturilor; C-credit; ARV
achitari reciproce
PC-plati curente; V- viteza de rotatie
Teoriile banilor:
1) Teoria metalista a banilor potrivit careia cantitatea de bani si valoare acestora depinde de
volumul metalelor intruchipate in moneda respectivs
2) Teroria nominalista a banilor potrivit careia banii reprezinta o unitate nominala de calcul
lipsita de orice continut material
3) Teoria cantitativa a bnailor este determinate de cantitatea lor aflata in circulatie
4) Teria monetara a lui Fisher potrivit careia cantitatea de bani in circulatie este determinata
de volumul de marfuri si nivelul preturilor cit si viteza de rotatie a banilor
T (volumulmarfuri )
Moneda Pr etul
Viteza
5) Teoria cerererii de moneda care reprezinta o varianta a teroriei cantitative a banilor,
potrivit careia cantitatea de bani aflata de circulatie trebuie sa corespunda cantitatii de
narfuri si servicii.
1.
2.
3.
4.

Dornbusch R., Fisher St. Macroeconomie, Ed. Sedova , Timioara,
1997.
5. Fudulu P. Macroeconomie, Ed. Hiroyuki, Braov, 1997.
6. Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A. Macroeconomie i politici
Tema 10 Formele organizaionale ale ntreprinderilor

1.0 Esenta intreprinderi si caracteristiile ei
ntreprinderea reprezinta principala unitate economica in cadrul careia are loc producerea
majoritatii de bunuri materiale si servicii. Intreprinderea este bazata pe diviziunea sociala a
muncii(specilizarea) sip e autonomia proprietatii. Asupra intreprinderii influenteaza urmatorii
factori:
a)
b)
c)
d)
e)
f)
Gradul de inzestrare a intreprinderii cu mijloace de productie si resurse

Nivelul de calificare si profisionalism a lucratorilor
Gradul de autonomie in luarea deciziilor
Nivelul de integrare in circuitul economic intern si extern
Nivelul de flexibilitate a conducerii intreprinderii
Modul de utilizare a factorilor de productie si realizarea rezultatelor activitatii
intreprinderii
Trasaturile intreprinderii:
1) Intreprinderea reprezinta un organism social, o comunitate de oameni intra-actiunea
carora contribuie la functionarea ei
2) Ea reprezinta un organism tehnico-productiv care este inzestrat cu mijloace de productie
necesare si tehnologii pentru exercitarea procesului de productie
3) Ea reprezinta un organism economic care asigura organizarea proceselor de productie
exercitarea operatiunilor financiare manageriale de marketing
4) Ea reprezinta un mechanism dynamic care este influentat de nivelul de dezvoltare a
progresului tehnico-stiintific si de alti factorii interni si externi
5) In scopul final al intreprinderiieste obtinerea profitului in baza caruia are loc dezvoltarea
in ansamblu al intreprinderii
Intreprinderea indeplineste urmatoarele functii:
1) Functia cercetare-dezvoltarea care prevede:
a) elaborarea planurilor de dezvoltare a intreprinderiipe termen mediu si lung
b) elaborarea programelor de investitei a capitalului
c) perfectionarea sistemului informational al intreprinderii
2) Functia productiva care prevede:
Combinarea factorilor de productie in scopul producerii de bunuri si servicii
Exervcitarea produceriide bunuri materiale si servicii
Exercitarea controlului asupra calitatii prodiselor fabricate
Obtinerea profitului
3) Functia comerciala care prevede:
Realizarea marfurilor si a serviciilor
Aprovizionarea intreprinderii cu materie prima materiale surse energetice, necesare pentru
procesul de productie
Organizarea activitatilor de reclama
4) Functia financir-contabila:
Compararea cheltuelelor si a veniturilor intreprinderii
Utilizarea rationala a finantelor de care dispune intreprinderea
Exercitarea controlului financiar asupra activitatii intreprinderii
Remunerarea la timp si corect a personalului productive si administrativ

5) Functia de personal care prevede:
Angajarea in cimpul muncii si eliberarea din functie a lucratorilor in conformitate cu
codul munci
Promovarea si perfectionarea lucratorilor din cadrul intreprinderii
6) Functia statistica si juridical prevede;
a. Colectarea si prestarea la timp a datelor statistice referitor la activitatea
intreprinderii
b. Argumentarea juridica a deciziilor si contractelor incheate de catre
intreprinderi
7) Functia manageriala si de marketing prevede;
a. Elaborarea diferitor variante de dezvoltare a intreprinderii tinind cont de
diferite variabile
b. Organizarea si derijarea tuturor subdiviziunilor intreprinderii
c. Organizarea cercetarilor de marketing referitor la cerintele
consumatorului, la concurenti, la intermediary
d. Elaborarea si promovarea produselor noi pe noile piete de desfacere
e. Organizarea de publicitatea
2 Criteriile de clasificare a ntreprinderilor
n dependenta de raspunderea patrimoniala intreprinderile se clasifica :
a) intreprindere personae fizice care raspund pentru obligatiunile sale cu intregul patrimoniu
b) intreprinderii personae juridice in cadrul careia participantii raspund numai cu ponderea
capitalului care a fost depus in capitalul sau
1) in dependenta de forma de proprietate intreprinderile se clasifica:
a) intreprinderi private
b) intreprinderi publice
c) intreprinderi mixte
2) in dependenta de ramura intreprinderile pot fi clasificate :
a) intreprinderii industriale
b) intrprinderii agricole
c) intreprinderi de constructii
d) intreprinderi de transport.
3) In dependenta de forma de asociere ele se clasifica:
a) societati pe actiuni
b) societati cu raspunder limitata
c) intreprinderii collective
4) in dependenta de cifra de afaceri si nr angajatilor ele se clasifica:
a) microintreprinderi in care acrtiveaza pina la 9 persoane si au o cifra de afaceri pina la 3
mln ei
b) intreprinderi mici care au de la 10-49 pers si o cifra de afaceri pina la 25 mln
c) intreprinderi medii care au 50-249 si cifra de afaceri 50mln
d) intreprinderii mari >250 si cifra de afaceri >50 mln
in RM in iulie 2009 152186intreprinderi
in conformitatea cu legislatia in vigoare in RM exista urmatoarele forme
organizatorico-juridice de intreprinderi:
1) Intreprinderea individuala
2) Societate in nume colectiv care intruneste cel putin 2 persoane care intrunesc capitalul in
scopul activitati manageriale. Raspunderea patrimoniala este integrala
3) Societate in comandita adica in cadrul societati comanidita participa cel putin 2 persoane
dintre care o persoana este considerate conmandit si raspunderea pentru obligatiuinile
intreprinderii cu intregul patrimoniu si a 2-a persoana este numit comandicarcare
raspunde numai cu ponderea capitalului care a fost depud in contractul de asocieri
4) Societate cu raspundere limitata care este creata in baza asocierii bunurilor si a capitalului
participantilor la crearea intreprinderii
5) Societatea pe actiuni reprezinta o forma de intreprindere bazata pe capitalul statutar
divizat in actiuni . ea elaboreaza actini si obligatiuni. Actiunea este o hirtie de valoare
care se vinde si se cumpara la un anumit pre
CA
D
100%
D'
D-divident
D-rata dobinzii
CA-cursul actiuni
Obligatiunea se deosebeste de actiune prin faptu ca ea este emisa pe un anumit termen si adduce
posesorului un venit in forma de dobinda
1) intreprinderea de arenda este intreprinderea care arendeaza patrimoniul de la
intreprinderile publice sau private. Termenul de arenda este de la 1-49 de ani
2) COOPERATIVA DE PRODUCTIE CARE INTRUNESTE CEL PUTIN 3 PERSOAN
pentru activitatile de antreprenoriat
3) Intreprindere colectiva care este bazata pe patrimoniului lucratorilor intreprinderii
respective
4) Intreprinderea de stat care este creata din contul resurselor statale
5) Intreprinderea municipala care este create din contul resuselor municiupilor si
administratiilor locale
6) Asociatie de intreprinderi care intruneste diferite intreprinderi tehnologic legate intre ele
insa pastrindusi statut de persoana juridical.
1 iulie 2009 in RM sunt in total 518.342 gospodarii taranesti 182.186 intreprinderii inregistrate
de stat dintre care 67.584 intreprinderi individuale 67.659 SRL ;4.964 SA;4.065 operative; 1511
intreprinderi de stat si municipale

Economics Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Economics Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE I ECONOMICE EUROPENE

1.1. Economia faptica si economia teoretica

Sistemul factorilor de productie

Tema 5. MODELELE ECONOMICE

1. ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA.

1.1 Economia faptica si economia teoretica

Ca exponenti ai capitalismului matur si ai burgheziei industriale in continua ascensiune, ei au

1.2 Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei

Utilizarea matematicii in economie, facand abstractie de folosirea matematicii elementare in scopul

- metodele statistice, in procesul cunoasterii apelandu-se la indicatorii statistico-matematici care

5) orice nevoie economica satisfacuta renaste cu timpul, avand o anumita periodicitate;

Lsi A. Economix , suport de curs, Chiinu, 2012

Tema 2 METODELE I NIVELELE DE CERCETARE

e. activitati de organizare sau dezorganizare.

1. Microeconomia ca parte a stiintei economice se ocupa cu studiul comportamentelor

al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explica si functionarea generala a sistemului

Tema 3. ECONOMIA I ACTIVITATEA ECONOMIC

3.1 Forme de organizare si functionare a economiei

- fie din productia proprie prin autoconsum,

3.1.2 Economia de schimb

oamenii acumuleaza mai multe cunostinte de specialitate, mai multa experienta;

3.1.3 Economia de comanda

3.2 Trasaturile fundamentale ale economiei de piata

3.2.2 Proprietatea in economia de piata; libera initiativa

sportirea volumului productie;

Lsi A. Economix , suport de curs, Chiinu, 2012

6. Bcescu M., Bcescu-Crbunaru A.

Tema 4. SISTEMELE ECONOMICE. FACTORII DE PRODUCTIE

In acceptiune economica, natura reprezinta totalitatea elementelor naturale preexistente oricarei

Rolul economic al pamantului decurge din:

- CAPITALUL Termenul de capital desemneaza in sens:

Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor

- componenta activa capitalul fix;

Componentele capitalului se comporta diferit in activitatea economica, indeplinind functii diverse si

4.1.2 Neofactorii de productie

4.2.1 Combinarea si substituirea factorilor de productie

a) divizibilitatii posibilitatea de a imparti un factor de productie in unitati simple, omogene, fara a fi

4.3 Eficienta utilizarii factorilor de productie

4.3.2 Productivitatea muncii

tehnologia existenta in productie,

Caile de sporire a productivitatii muncii sunt urmatoarele:

- buna organizare si conducere a activitatii economice;

4.3.3 Cai de crestere a eficientei economice

Tipologia economiei de piata se face dupa criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului

5.2. Modelul renan, se bazeaza pe cateva principii de baza:

TEMA 6. MECANISMUL DE PIA .CEREREA

modificare a cererii variabila si dependenta in functie de modificarea unui factor al cererii

Lsi A. Economix , suport de curs, Chiinu, 2012

7. TIPURI DE PIETE SI MECANISMELE DE FORMARE A PRETULUI

- sa-si manifeste libera initiativa printr-o serie de actiuni si strategii.

1. Dupa natura economica a bunurilor care constituie obiectul tranzactiilor:

7.2.2 Pretul si echilibrul pietei

Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru sunt:

7.3 Piata cu concurenta perfecta si formarea pretului de echilibru

Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru sunt:

7.4 Piata cu concurenta imperfecta si mecanismul formarii pretului

- piata cu concurenta de oligopson (monopson).

7.4.1 Piata cu concurenta monopolistica

7.4.2 Piata cu concurenta de monopol

Piata cu concurenta de monopol se caracterizeaza prin:

7.4.3 Piata cu concurenta de oligopol

Trasaturile pietei cu concurenta de oligopol:

Oligopolurile pot fi: