Sunteți pe pagina 1din 2

Clin (file din poveste)

Poezia a fost publicata mai intai in Convorbiri literare", la 1 noiembrie 1876, si a intrat
ulterior in volumul de Poesii din 1883. Elaborarea sa a inceput in perioada studiilor la Berlin din 1872l874 i a cunoscut mai multe variante, fiind precedat de o varianta in proza, Calin Nebunul.
Calin are opt tablouri" si urmareste un fir epic de inspiratie populara. Gazelul aflat in debutul
textului prefigureaza subtil, delicat, tema principala a textului. O atmosfera romantica, in sonoritati
specifice cadrelor eminesciene, precum e cantecul de greier, vantul sunand jalnic, totul intr-o
atmosfera de toamna, in care frunzele alearga duium. Ca-ntr-un poem erotic, versurile sunt adresate.
Chipul feminin, situat intr-o asteptare indelungata, sade, inainte de a adormi, la gura sobei. Pasi in
tinda ii anunta in vis sosirea iubitului care-i asaza in fata oglinda, spre a-si reflecta frumusetea.
Primul tablou este partial descriptiv. Atmosfera e romantica: rasaritul lunii pe un deal, codrul si
castelul singuratic, apele curgatoare, prapastiile, glasul de clopot. Figurile de stil, imagini metaforice,
chiar si atunci cand sunt epitete, aduc cu ele poezia unui spatiu paradiziac, in care luna moale,
sfiicioasa si smerita isi varsa razele si in care lumina dominanta accentueaza si mai mult senzatia de
nocturn. n acest alcov natural tanara fiica de imparat doarme inecata de lumina. Albul vinetiu al
matasurilor, trupul alb, curatia de fata, toate definesc puritatea. La ele se adauga un alt miraj, acela al
parului de aur. Voinicul o saruta in somn si rapeste de pe degetul cel mic inelul scump, dupa care
pleaca ratacitor prin lume.
In tabloul al doilea fata se trezeste surprinsa de nclcarea spatiului sau inchis, caci perdelele
sunt rupte, buzele ii sunt vinetii si e deja ratacita, atinsa de zburator cu negre plete", caruia ii cere s-o
fure la noapte.
Tabloul urmator se desfasoara sub semnul motivului mitologic al zburatorului, indragostirea de
dragoste, indragostirea de sine, poveste a lui Narcis transfigurata intr-o delicata versiune. Admiranduse pe sine in oglinda, fata pare vrajita. Ea crede a fi visat un zburator pe care, strangandu-l in brate, era
sa-l ucida. Deschisa ca o floare iubirii, ea devine disponibila sentimentului dragostei.
In tabloul al patrulea un dialog se infiripa intre fata si zburator. Venit in somn, zburatorul o
trezeste pe fata de imparat cu un sarut, iar ea i se adreseaza cu o mult smerita ruga. Seducatoare,
aceasta chemare incearca sa-l retina. Tot ademenire este si replica lui, care cere soapte de amor din
partea ei, Dulci cuvinte nentelese, insa pline de-nteles". n scena senzuala, sfiala, ochii in lacrimi,
roseata din obrajii fetei marcheaza puritatea sufletului ei.
Tabloul al cincilea are in centru din nou figura feminina, transfigurata de iubire. Fata a devenit
ca ceara de alba, pielea s-a subtiat, cosita sterge lacrimi, inima e fara nadejde, sufletu-i batut de vant.
Ziua se scurge suspinand la fereastra si tacerea ia locul soaptelor de iubire. n aceasta dulce suferinta si
langoare fata se afla intr-o continua asteptare, intr-un tremur dureros", plangand.
Dar puritatea aceasta a fetei, care aminteste de povesti biblice, e continuata in tabloul al saselea
prin imaginea fetei alungate de parintele sau. Ascunsa de lume, ea da nastere unui pui de print.
Cautarile imparatului, tarzii, sunt zadarnice.
In tabloul urmator, intr-o seara de toamna, sura, in preajma apei cenusii, langa padurea
suspinand lin, un freamat se strecoara, scuturand frunzele uscate. n acest peisaj, din care nici izvoarele
cu larma lor nu lipsesc, pe poteca, dinspre codri, un voinic acum coboara, revenind dupa sapte ani:
zburator cu negre plete (coborarea are sensul intoarcerii). El intalneste in campul gol pe copilul care
pastoreste un card de boboci. Copilul poarta numele tatalui sau: Calin. n bordei, intr-o dezordine
poetica, ochiul rosu al opaitului anunta demonia acestei iubiri tainice: un papuc sub o grinda, altul
dupa usa, rasnita veche haraita si noduroasa intr-un colt, motanul torcand intr-un cotlon, icoana

Clin (file din poveste)


afumata a unui sfant, candela cu lumina cat un sambure de mac, busuiocul si menta uscata pe o
policioara, peretii coscovi, praporele in loc de sticla la fereastra. Aici tanara nevasta doarme pe
scanduri goale in intunericul mocnit, cu fata catre fereastra:
Tabloul al optulea:
O descriere deschide tabloul. Celebrele metafore de aici imbina elementul cromatic cu cel
sonor. Codrul de arama si de argint, izvorul, iarba de omat, florile albastre, vazduhul tamaiet, trunchii
vesnici se afla intr-o miscare cosmica, intr-o rotire de geneza cosmica. E o natura spiritualizata,
stralucitoare, dinamica. Ea uimeste prin aspectul ei paradiziac. Acvaticul si padurea sunt semne.
Pitoresc, tabloul de natura realizeaza anticipativ un cadru premergator nuntii gazelor, care la randul ei
este o imagine de basm, o frumoasa metafora cu iz folcloric, dar in prelucrare culta.
Mirele vine din codru insotit de mireasa. Apropierea lor e anuntata de fosnetul uscat de frunze
atinse de poala rochiei albe. Portretul fetei, ca al unui personaj de basm, e schematic si stilizat: fata
rosie ca marul, parul de aur ajungand la pamant si invesmantand-o. Element romantic cu valoare
simbolica, florile albastre i se asaza in par si, insemn al unicitatii, o stea ii sta pe frunte.
Secventa urmatoare incheie intr-un mod neasteptat aceasta poezie epico-lirica, printr-o
minunata alegorie a nuntii ai carei protagonisti sunt gazele. Alegoria e introdusa prin interogatii care
sugereaza surprinderea celor aflati la masa nuntiala: Dar ce zgomot se aude? Bazait ca de albine?"
Din paienjenisul printre tufe, ca un pod, Peste care trece-n zgomot o multime de norod", alaiul
soseste la nunta mirelui-fluture. Fiecare nuntas are rolul bine determinat: furnicile duc in gura sacii de
faina, albinele aduc miere si colb de aur pentru bijuterii, cariul e mester faur, greierul e vornic, puricii
sunt saltimbancii, un bondar e preot, lacustele sunt armasarii. n fine, cuplul mirilor este unul inedit:
fluturele cu mustata rasucita se va insoti cu frumoasa viorica. Greierul, crainic sprinten, cere
ingaduinta mesenilor ca nunta lor sa porneasca alaturi de cea a fetei de imparat.
Usor parodica, descrierea pare sa se asemene unei fabule gratioase care transfera atentia de pe
finalul basmic previzibil al poemului pe o metafora a naturii umanizate. Elementul fabulos se imbina
cu cel alegoric pur si totul se construieste pe analogii subtile si situari in imagistica povestilor cu fiinte
necuvantatoare. Spre exemplu, puricii sar cu potcoave de otel, bondarul rotund in pantec glasuieste
somnoros pe nas ca popii, lacustele trag o cojita de aluna scuturand podul, mustata mirelui-fluture e
rasucita, mireasa isi asteapta invitatii indaratul usii, greierul se inchina batand din pinten, tuseste, isi
incheie haina plina de sireturi. Ca o gluma delicata si poetica, poemul se incheie cu replica
greierului: Sa iertati, boieri, ca nunta s-o pornim si noi alaturi".
In partea aceasta limbajul se nuanteaza cu diminutive, cu elemente eufonice care sugereaza un
alt fel de dinamica, miniaturala. Apar: interogatia retorica, figuri ale semanticii, epitetul, comparatia si
metafora, culminand cu simbolul. Este de remarcat juxtapunerea si inversiunea, repetitiile: Toti cu
inime_usoare, toti sagalnici". nsusi cuplul nuntial e sugestiv: un fluture casatorit cu o floare, un fel de
imagine a relatiei subtile intre elementele naturii in dependenta unele de altele.
Poemul Calin (file din poveste) aduce, dincolo de fabula unei povesti de iubire, feeria
romantica a cadrelor de natura si a comuniunii inca fertile a omului cu natura.