Sunteți pe pagina 1din 4

Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare din

R.Moldova
Colegiul Tehnic Agricol Soroca

Referat
Tema: Adevarul si falsul in comunicare

Elev:Dorogan Cristi
Profesoara:______________

Soroca, 2015

Dorogan Cristian

Adevarul si falsul in comunicare


1. Adevarul
Aristotel afirma ca o enuntare este adevarata atunci cand spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce
nu este. Aceasta este definitia adevarului, corespondenta formulata de filosofii medievali ca adecvare intre lucruri
si are len.
Oamenii isi formeaza diverse opinii despre lucruri, evenimente, actiunile si conceptiile altor oameni s.a.
Valoarea de adevar a acestora se modifica pe masura ce traiesc si cunosc. In filosofie, se ridica mereu problema
distinctiei dintre opinie si cunoastere, dintre adevarul are le si adevarul are le, precum si caile de parcurs pentru a
junge la adevar.
Cea mai importanta caracteristica a adevarului este corespondenta dintre enunturile despre lume si lumea ca
atare. Sunt, insa, filosofi care sustin ca aceasta nu poate constitui un criteriu are lent in determinarea adevarului
unei propozitii. De aceea, propun drept un criteriu adecvat coerenta, dupa care o propozitie este adevarata daca se
afla in concordanta cu celelalte propozitii din are l. Pragmatistii afirma ca adevarul unei opinii este dat atat de
utilitatea, cat si functionalitatea acesteia.
In lucrarea Problemele filosofiei, Bertrand Russell[1], preocupat de definirea adevarului, releva limitele
criteriilor corespondentei si coerentei.
Trebuie sa observam ca adevarul sau falsitatea unei opinii are l, intotdeauna, de ceva care se afla in afara
opiniei insasiAstfel, adevarul si falsitatea sunt proprietati ale opiniilor, ele are l de relatiile opiniilor cu alte lucruri si
nu de vreo calitate interna a acestora. Aceasta este, de fapt, formularea teoriei corespondentei, careia Russell i-a
identificat o limita importanta: necesitatea de a confrunta, totdeauna, gandirea cu ceva din afara ei; asrfel, nu
avem niciodata certitudinea ca am atins adevarul.
Unii filosofi, pentru a depasi insuficientele teoriei corespondentei, au cautat o noua definitie a adevarului,
care sa nu mai reprezinte o relatie cu ceva exterior ideii. Rezultatul a fost teoria dupa care adevarul consta
in coerenta. Ea spune ca semnul falsitatii unei opinii este dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre, ca esenta
adevarului e aceea de a face parte dintr-un are l complet inchegat, care este Adevarul. Fiind vorba despre un are
le care se desfasoara numai in interiorul gandirii noastre, acum putem fi siguri ca am ajuns la adevar. Dar Bertrand
Russell a identificat, si in cazul coerentei, doua limite importante.
In primul are, faptul ca exista mai multe ansambluri coerente de idei. Cu suficienta imaginatie, un
romancier ar putea sa inventeze un trecut al lumii care sa se potriveasca perfect cu ceea ce stim, dar care sa fie,
totusi, diferit de trecutul real. In chestiuni mai stiintifice, e sigur ca, adesea, exista doua sau mai multe ipoteze,
care dau seama in toate faptele cunoscute despre un obiect. Aceste ansambluri coerente de idei pot fi, deci, in
raporturi contradictorii, astfel incat o are poate fi coerenta cu restul ideilor dintr-un ansamblu si, deci, adevarata,
dar aceeasi are poate fi falsa in alt ansamblu, prin incoerenta sa cu celelalte idei. Prin urmare, coerenta nu
reuseste, nici ea, sa fie o definitie acceptabila a adevarului, intrucat nu se poate dovedi ca poate sa existe un
singur ansamblu coerent.
O a doua obiectie russelliana porneste de la faptul ca, pentru a fi coerente, propozitiile trebuie sa respecte
legile fundamentale ale logicii: identitate, noncontradictie, tertul exclus si ratiunea suficienta. Doua propozitii sunt
coerente atunci cand ambele pot fi adevarate si sunt incoerente atunci cand una dintre ele trebuie sa fie falsa.
Aceasta asertiune, insa, incalca principiul noncontradictiei, dupa care doua propozitii, P si P, dintre care una afirma
ce neaga cealalta, nu pot fi ambele adevarate in acelasi timp si sub acelasi raport, dar pot fi ambele false. Prin
urmare, legile logicii reprezinta temeiuri pentru coerenta, are le insele nu pot fi demonstrate prin testul coerentei.
Din aceste motive, coerenta nu poate furniza intelesul adevarului, desi ea este, adesea, cel mai important test al
adevarului, dupa ce o suma de adevaruri au fost cunoscute. Desi utila in cunoastere, coerenta, singura, este

Dorogan Cristian

insuficienta in aflarea adevarului. De aceea B. Russell propune revenirea la abordarea clasica a adevarului,
conforma cu teoria corespondentei.
2. Minciuna
Sprijinandu-se pe limbaj si ingloband, obligatoriu, actul de vointa al subiectului emitator sub forma
intentionalitatii, minciuna conecteaza canoanele deontologice ale mijloacelor de comunicare la optiunea
teleologica asupra valorilor vizate.
Minciuna este un fenomen autonom si pur relational, care nu se lasa supus exclusive determinarilor
deontologice sau teleologice. Vasile Tran propune un model care evidentiaza o serie de conexiuni, pozitionari si
interpretari ale dinamicii conceptuale din campul eticii comunicarii, dupa cum urmeaza [2]:
1.

pozitioneaza minciuna in raport cu planul lumii reale, plasand-o in aria comunicationala a proiectiei
cunoasterii in discurs;

2.

arata ca nu toata realitatea poate fi cunoscuta si comunicata rational, asertiunile din aceasta zona
nesuprapunandu-se conceptului de minciuna;

3.

sesizeaza ca minciuna poate fi atat o actiune de denaturare a adevarului, cat si a falsului;

4.

denota ca minciuna se sprijina pe doua elemente indispensabile: limbajul si intentia de a induce


receptorul in eroare;

5.

explica, pe de o parte, concentrarea conceptiilor etice deontologice asupra mijloacelor utilizate pentru
atingerea scopurilor comunicationale, iar pe de alta parte, focalizarea teoriilor morale teleologice
asupra valorilor urmarite de catre emitator;

6.

indica mecanismul prin care balanta minciunii uneste, prin intentie, mijlocul de scop;

7.

demonstreaza ca minciuna poate fi considerata atat morala, cat si imorala, prin glisarea limbajului pe
scala deontologica;

8.

etaleaza faptul ca minciuna, considerata intentional neetica, poate urmari un tel bun sau ca,
dimpotriva, minciuna, considerata un instrument moral in anumite circumstante, poate viza un scop
rau;

9.

surprinde realitatea in care limbajul se structureaza multicompozit si tensiunea dintre straturile sale
interne poate destabilize intentia initiala a mesajului;

10. precizeaza ca, atat mediul comunicarii, cat si receptorul, ca parti ale realitatii, predispun si orienteaza
intentia emitatorului si modelarea limbajului disimulativ.
La nivel conceptual, se imagineaza, aplicandu-se, apoi, cele mai sophisticate forme de minciuna, cele mai
rafinate solutii comunicationale persuasive si manipulative. Minciunile de acest gen sunt utilizate pentru
influentarea a ceea ce se concepe, se proiecteaza, se gandeste nou, orientand felul de a vedea realitatea,
ansamblurile de opinii, de idei, cu privire la problemele filosofice, stiintifice, politice, sociale, economice, artistice
etc., influentand, intr-un cadru mai general, conceptia despre lume si viata.
Formarea cetateanului dezirabil, tel supreme al minciunii in sfera conceptelor, se realizeaza, pe langa
controlul educational, prin sustinerea si promovarea persuasiva a ideologiei cu ajutorul mitului si prin convergenta
mentalitatilor individuale in imaginarul colectiv.

Dorogan Cristian

Relatiile publice actioneaza in zona comunicarii umane mai mult decat aproape in oricare profesie.
Comunicatorii se afla permanent in contact cu potentialitatea transmiterii de informatii false, iar atunci cand
aceasta are loc in mod voit, se patrunde pe teritoriul minciunii.
In ceea ce priveste sectorul publicitar, minciuna are motivatia maximizarii profitului, prin crearea,
implementarea si sustinerea imaginii de marca: cresterea notorietatii produsului /serviciului, a preferintei
consumatorului pentru produsul respective, a increderii in marca si fidelizarea consumatorilor.
Apartinand comunicarii de masa, minciuna jurnalistica, in special cea fixata prin repetitie in atentia si in
memoria publica, se prezinta ca un mijloc deosebit de nociv, mai ales, daca este pusa in serviciul unor interese
arbitrare sau ilicite

Dorogan Cristian