Sunteți pe pagina 1din 43

CAPITOLUL V MUNCA ÎN AGRICULTURĂ

Obiective:

  • - Prezentarea locului si rolului factorului de productie munca in cresterea economica ;

  • - Prezentarea caracteristicilor şi particularităţilor muncii în agricultură;

  • - Analiza resurselor de munca pentru agricultura ;

  • - Intelegerea implicatiilor structurii populatiei ocupate in agricultura asupra eficacitatii muncii ;

  • - Prezentarea si intelegerea conceptelor referitoare la productivitatea muncii

Continut:

5.1. Problematica muncii ca factor de producţie în dezvoltarea economică

  • 5.1.1. Problemele generale ale muncii în agricultură

  • 5.1.2. Caracteristicile şi particularităţile muncii în agricultură

5.1.2.1. Trăsăturile tehnice 5.1.2.2. Caracteristici economice şi sociale ale muncii în agricultură

  • 5.2. Resursele de muncă din agricultura României

    • 5.2.1. Populaţia totală

    • 5.2.2. Populaţia activă disponibilă

    • 5.2.3. Evoluţii şi tendinţe demografice în perioada de tranziţie

  • 5.3. Populaţia ocupată în agricultură şi şomajul

  • 5.4. Probleme privind formarea profesională a forţei de muncă

  • 5.5. Productivitatea muncii în agricultură

    • 5.5.1. Conceptul de productivitate; productivitatea parţială şi globală a factorilor de producţie

    • 5.5.2. Specificul şi nivelul productivităţii muncii în agricultură

  • 144

    Cuvinte cheie:

    • - factori de productie ;

    • - exod rural ;

    • - bilant demografic global ;

    • - piramida varstelor ;

    • - populaţie totala;

    • - populaţie activa disponibila;

    • - populaţie ocupata;

    • - şomaj;

    • - productivitatea muncii

    145

    MUNCA ÎN AGRICULTURĂ

    Munca a reprezentat factorul de producţie activ şi determinant al tuturor activităţilor economice rămânând astfel factorul primordial al dezvoltării şi bunăstării oricărei societăţi omeneşti. Munca este un factor de producţie cu o serie de caracteristici distincte ce o diferenţiază de ceilalţi factori. Aceste trăsături specifice derivă din faptul că munca este efectuată de oameni, presupune un ansamblu de motivaţii de natură umană, ceea ce lipseşte celorlalţi factori productivi.

    5.1.

    Problematica

    dezvoltarea agriculturii

    muncii

    ca

    factor

    de

    producţie

    în

    În magistrala sa "Histoire de l'analyse économique" Schumpeter vede în trilogia factorilor (Pământ, Muncă, Capital), a agenţilor (proprietari funciari, salariaţi, capitalişti) şi a veniturilor (rentă, salariu, profit) clasica de acum structurare a analizei economice (a economiei politice). Modelele globale de creştere respectă în cea mai mare parte această organizare a gândirii. În modelul fiziocrat factorul de producţie primordial este pământul, în modelul clasic munca, în modelele marxist şi keynesian capitalul iar în modelele neoclasice şi marxiste combinarea capitalului şi a muncii considerate în mod respectiv ca tehnică de producţie şi ca raport socio-fundamental al capitalismului. Problematica acestor modele este strâns legată de două mari întrebări, una legată de originea factorilor creşterii economice şi o alta în ceea ce priveşte sursele creşterii. În modelele globale ipoteza cea mai frecventă este că originea factorilor de producţie este exogenă modelului. Dotarea iniţială cu factori de producţie condiţionează creşterea economică. Pentru un economist este vorba de a şti dacă soluţiile optimale la problema rarităţii oferă o imagine satisfăcătoare a realităţii (creşterea maximală a producţiei plecând de la un stoc dat de factori). Cealaltă ipoteză este că la originea factorilor este producţia însăşi. Pentru a fi mobilizaţi într-un proces productiv factorii de producţie (forţa de muncă,

    146

    bunurile de echipare, bunurile intermediare) trebuie mai întâi produşi, disponibilitatea factorilor de producţie fiind endogenă modelului. Această ipoteză deschide posibilitatea unei abordări dinamice, dar la un preţ al ficţiunii puţin acceptabil: produsul (unic în modelele globale) trebuie să fie suficient de maleabil pentru a se preta la forma funcţională reclamată ca factor de producţie. Problema surselor creşterii economice este şi mai interesantă. Ea constă în a şti care este volumul unui factor sau de unde eficacitatea sa contribuie în plus la creşterea producţiei. Teoria economică a avansat în acest sens trei teze succesive. Prima este legea randamentelor descrescânde, după care eficacitatea unui factor este o funcţie descrescătoare după volumul său. În ciuda ei, creşterea economică este rezultatul creşterii volumului factorilor, al acumulării lor. Cea de-a doua este legea progresului tehnic, după care schimbarea tehnică, fie că este sau nu incorporată în factorii de producţie, este principalul resort al creşterii economice. Această lege a devenit axiomatica universală a teoriilor de dezvoltare. A treia lege este cea a progreselor în organizare, după care ameliorarea eficacităţii factorilor rămâne mecanismul central al creşterii, dar provine mai puţin din schimbarea tehnică ci dintr-un ansamblu de fenomene disparate şi complexe care se leagă mai mult sau mai puţin de raporturile sociale şi de organizarea socială.

    Cele trei teze nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă, au tendinţa de a se suprapune pentru a oferi o paletă de explicaţii mai complexe creşterii economice, unde volumul şi eficacitatea factorilor se combină în proporţii variabile pentru a da naştere dezvoltării. Răspunsul nu poate fi decât de ordin convenţional, instituţional sau mai degrabă istoric. O asemenea concluzie obligă teoria creşterii economice la abandonarea unui mare număr de certitudini deoarece va fi mai interesant de evaluat şi de apreciat ceea ce rămâne solid şi credibil din abordarea globală. Către acest gen de abordare, cea globală, încercăm să ne apropiem în tratarea problematicii muncii ca factor de producţie în dezvoltarea agriculturii.

    5.1.1. Probleme generale ale muncii în agricultură

    147

    Munca în agricultură reprezintă elementul determinant pentru punerea în valoare a resurselor din această ramură, reprezentate de capitalul funciar şi de capitalul de exploatare, influenţând decisiv rezultatele de producţie. Foarte mulţi economişti agrari recunosc importanţa economică a muncii în agricultură prin prisma ponderii mari în structura cheltuielilor de producţie a celor legate de forţa de muncă. Această pondere se estimează între 30-60% din totalul cheltuielilor, funcţie de tipul de exploataţie, de sistemele de producţie intensive sau extensive care se practică. Considerăm că muncii în agricultură trebuie să i se recunoască caracterul cu totul şi cu totul special, nu numai datorită importanţei economice, ci mai ales importanţei sociale ce decurge din noile funcţii ale agriculturii. Caracterul special al muncii în agricultură nu este diminuat cu nimic de reducerea continuă a numărului de participanţi activi la activităţile agricole. Procesul de diminuare treptată a forţei de muncă din agricultură, determinat de accentuarea dezvoltării (creşterii) economice, pe lângă aspectele benefice legate de creşterea productivităţii a determinat în mediul rural o criză profundă. Criza vieţii rurale este generată, în primul rând, de exodul rural, care a dus la depopularea satelor româneşti (şi nu numai româneşti) dar şi la deţărănizarea ţăranului român, fenomene ce bulversează viaţa din mediul rural. O altă problemă cu caracter general o constituie metodele şi procedeele de evaluare a muncii în agricultură. Această problemă poate fi abordată sub trei aspecte: mâna de lucru disponibilă, munca efectiv folosită (utilizată) şi munca necesară.

    5.1.2. Caracteristicile şi particularităţile muncii în agricultură

    Cercetările de natură sociologică au evidenţiat faptul că munca în agricultură - ca factor de producţie - prezintă unele caracteristici şi particularităţi proprii. Se poate afirma că în agricultură munca nu este omogenă şi uniformă ca cea din industrie. Complexitatea proceselor de muncă din agricultură fiind determinată de structura complexă a activităţilor din agricultură, de legităţile biologice de dezvoltare a plantelor şi animalelor, de varietatea sistemelor de

    148

    cultură şi a structurilor tehnologice şi de condiţiile naturale, determină o serie întreagă de trăsături tehnice, economice şi sociale.

    5.1.2.1. Trăsăturile tehnice

    a) Munca în agricultură este dificila. De cele mai multe ori ea se desfăşoară în condiţii grele de lucru, cu temperaturi pozitive sau negative la limita suportabilităţii umane. Cu foarte mici excepţii, se desfăşoară în exterior, în spaţii deschise, sub influenţa directă a factorilor climatici. De asemenea, munca în agricultură este periculoasă, gradul de periculozitate fiind sporit datorită diversităţii extreme a cauzelor generatoare de pericole. b) Munca în agricultură este diversificată, nu cunoaşte acea specializare a modelului industrial. În regiunile în care se practică policultura, diversitatea operaţiilor creşte proporţional cu numărul culturilor şi al tehnologiilor agricole practicate. Acest fapt determină în mod obiectiv ca lucrătorul agricol să posede cunoştinţe din domenii diferite. Chir şi acolo unde se practică monocultura, în viticultură de exemplu, numărul şi complexitatea operaţiilor solicitate este extrem de ridicat.

    c) Munca în agricultură este variabilă în timp, fiind dependentă de anumite perioade calendaristice. În sectorul vegetal, unde în fiecare decadă şi lună se execută lucrări agricole specifice, apare fenomenul de sezonalitate. În producţia vegetală există numeroşi timpi morţi care determină dificultăţi în salarizarea personalului angajat temporar. d) Munca în agricultură este subordonată în mod obiectiv necesităţilor (trebuinţelor) fiinţelor vii. Indiferent de sistemul de creştere adoptat pentru animale, îngrijirea acestora este zilnică (hrănit, adăpat etc.). În cultura plantelor executarea anumitor tratamente se face (sau ar trebui să se facă) numai la momentele oportune. Aceste tratamente nu sunt diferenţiabile în timp, neexecutarea lor poate să compromită în totalitatea recolta respectivă.

    5.1.2.2. Caracteristici economice şi sociale ale muncii în agricultură

    149

    • a) Munca în agricultură, în mod tradiţional este cel mai adesea o muncă de

    tip familial. În mod aparent această muncă nu costă nimic, în gospodăriile agricole

    individuale sau în cele familiale nici nu se cuantifică această muncă, de unde incitaţia de a nu face economie. În exploataţiile de tip familial, de dimensiuni mai reduse, munca are o

    importanţă şi o semnificaţie mult mai mare decât în celelalte activităţi umane. Lucrând pentru el, pe propria sa parcelă de teren, agricultorul nu simte greutatea şi dificultatea muncii executate, de unde randamentul în muncă este superior atât calitativ cât şi cantitativ, comparativ cu al altor categorii de lucrători agricoli mai puţin motivate în efectuarea unor lucrări agricole.

    • b) Munca în agricultură este puţin specializată, neexistând nici pe departe

    specializarea extrem de îngustă din industrie. Pentru exploataţiile agricole în care se practică policultura, diversitatea operaţiilor creşte proporţional cu numărul culturilor şi al tehnologiilor agricole. Chiar şi în exploataţiile agricole specializate (pomicultură, viticultură) numărul operaţiunilor cerute de lucrările agricole este suficient de mare. Unul şi acelaşi lucrător este obligat în timpul anului, să execute

    o serie întreagă de lucrări ca: dezgropat, tăieri în uscat sau verde (aceste tăieri la rândul lor sunt multiple), palisat, copcit, copilit, diverse tratamente (împotriva unui număr important de boli şi dăunători), recoltat etc. ceea ce face ca diviziunea muncii să fie aproape imposibilă.

    • c) Munca în agricultură este dificil de controlat şi ceea ce este mai important

    calitatea muncii în agricultură este mai greu de apreciat. În mod normal, efectele muncii se stabilesc şi devin vizibile la sfârşitul ciclului de producţie, în momentul recoltării. Datorită faptului că la rezultatul final - cantitatea de recoltă obţinută - îşi aduc aportul totalitatea lucrărilor executate potenţate în sens pozitiv sau negativ atât de factorii naturali cât şi de modul în care reacţionează plantele şi animalele la acelaşi efort depus de om, devine aproape imposibilă cuantificarea calitativă a fiecărei lucrări agricole. Procesele de producţie din agricultură sunt mai greu controlabile (dar nu imposibil). În agricultură, activitatea se desfăşoară pe spaţii extinse, în grupuri mici dacă nu chiar izolat, de unde rezultă o productivitatea scăzută în cazul organizării necorespunzătoare şi a lipsei de supraveghere.

    150

    d) Munca în agricultură este puţin sigură pentru salariaţi. Necesarul de forţă de muncă este sezonier şi lucrătorii preferă, cum este şi firesc, o slujbă (un serviciu) mai regulat, ca în industrie. Salariatul agricol sezonier se află într-o permanentă nesiguranţă datorită deselor întreruperi ale lucrului cauzate, în general, de timpul nefavorabil. Apar deseori conflicte sociale generate de această stare de lucruri, a "timpilor morţi". Rezolvarea este una singură: garantarea unui salariu minim pentru timpul nefavorabil. În agricultură numărul salariaţilor cu contract de muncă pe durată nedeterminată este extrem de scăzut. Munca salariată de acest fel este mai puţin adaptată condiţiilor din agricultură unde munca cunoaşte ritmuri şi intensităţi extrem de diferite, unde nesiguranţa locului de muncă este aproape permanentă, unde, aşa după cum s-a arătat mai sus, aprecierea calităţii lucrărilor executate este destul de greoaie şi unde procesele de producţie sunt dificil de controlat

    5.2. Resursele de muncă din agricultura României

    Am arătat la începutul acestui capitol importanţa forţei de muncă pentru agricultură în mod special. Având în vedere că resursele de forţă de muncă, în general, nu numai în agricultură, sunt determinate de volumul populaţiei active disponibile (aşa numita forţă de muncă potenţială), suntem nevoiţi de a trata în mod succesiv, distinct, în trei secvenţe diferite problematica populaţiei totale, a populaţiei active disponibile şi a populaţiei ocupate.

    5.2.1. Populaţia totală

    Populaţia totală cuprinde toate persoanele prezente în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări. Populaţia totală a unei ţări este rezultatul mişcărilor naturale determinate de fenomenele demografice şi de mişcările migratorii de la o ţară la alta. Analiza care urmează va fi centrată pe prezentarea acestor mişcări în România, mai ales după 1989. La 1 iulie 2000, bilanţul demografic indică o populaţie totală de 22.435.205, înregistrându-se o scădere semnificativă a populaţiei după 1989. Evoluţia populaţiei totale, se prezintă schematic în două secvenţe succesive:

    151

    • - bilanţul demografic global;

    • - repartiţia populaţiei pe vârste.

    Bilanţul demografic global ca rezultat al mişcărilor naturale ale populaţiei poate fi caracterizat cu ajutorul următoarelor instrumente de măsură:

    natalitatea, mortalitatea şi sporul natural al populaţiei, prezentate în figura 5.1.

    Fig. 5.1. Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural al populaţiei, în perioada 1956-1996

    - bilanţul demografic global; - repartiţia populaţiei pe vârste. Bilanţul demografic global ca rezultat al mişcărilor

    Sursa: Anuarul Statistic al României, 1997

    România cunoaşte o scădere dramatică a natalităţii în perioada postdecembristă, de la 16%o în 1989 la 10.2%o in 1996 si 10.5%o în 2000. Coroborat cu creşterea alarmantă a gradului de mortalitate, de la 10%o la un varf de 12.7%o in 1996 si 11,4 % in 2000 se ajunge la situatia ca sporul natural al populaţiei să fie negativ, anul de schimbare în rău al acestui indicator fiind anul 1992. Speranţa de viaţă a scăzut de asemenea în perioada 1994-1996 la 65,3 ani pentru bărbaţi şi 73,1 ani pentru femei şi abia din 1999 se poate vedea o usoara revigorare a acestor indicatori. În mod firesc se pune următoarea întrebare: explicarea evoluţiei acestor indicatori poate fi găsită în nivelurile veniturilor globale ale populaţiei? Studierea acestor fenomene în ţările dezvoltate economic demonstrează că, singure, cauzele economice nu pot explica evoluţiile din acest domeniu. Cauzele

    152

    sunt determinate de un fenomen complex, un fenomen care ţine de civilizaţie în general, aceasta în ceea ce priveşte nivelul de natalitate. Stăpânirea procesului de procreare are drept consecinţă că, curentele de opinie relative la dimensiunea familiilor se pot traduce rapid în plan demografic. Dar, în ceea ce priveşte

    mortalitatea lucrurile stau cu totul altfel pentru că acest indicator este legat de condiţiile sanitare generale, care la rândul lor depind de nivelul de dezvoltare economico-social.

    Repartizarea populaţiei pe vârste

    Repartizarea pe vârste a populaţiei dă posibilitatea de a putea face aprecieri asupra resurselor prezente şi viitoare de forţă de muncă în cadrul populaţiei. Grafic, acest lucru se realizează cu ajutorul aşa numitei piramide a vârstelor. Piramida vârstelor nu este altceva decât un grafic care are reprezentat pe una din ordonate vârsta, iar pe cealaltă ordonată efectivele privind populaţia pe sexe. Se disting astfel trei mari categorii de populaţie: clasa tânără (sub 20 ani), clasa adulţilor (20-65 ani), clasa persoanelor în vârstă (> 65 ani) (figura 5.2).

    Fig. 5.2. Diverse profile ale piramidei vârstelor

    sunt determinate de un fenomen complex, un fenomen care ţine de civilizaţie în general, aceasta în
    sunt determinate de un fenomen complex, un fenomen care ţine de civilizaţie în general, aceasta în

    Sursa: Denise Flouzat , 1996

    În ţările cu natalitate ridicată şi o mortalitate de asemenea ridicată, generaţiile tinere domină, populaţia creşte numeric iar piramida are o bază largă (profil 1, fig. 5.2).

    153

    Cu o natalitate în scădere, populaţia tinde spre o diminuare accentuată, tinerii sunt mai puţin numeroşi ca adulţii. Piramida care ilustrează acest declin ia formă de urnă (profil 2, fig. 5.2). Forma intermediară în ogivă (profil 3, fig. 5.2) este caracteristică unei populaţii staţionare sau îmbătrânite, clasa tânără putând să înlocuiască adulţii. Piramida de vârstă a unei populaţii oferă imaginea repartizării populaţiei la un moment dat. Aceasta exercită o influenţă covârşitoare asupra producţiei şi asupra repartizării venitului naţional: grupul adulţilor (zona haşurată) formează clasa productivă, suportând cheltuielile de întreţinere ale tinerilor şi ale persoanelor în vârstă. Piramida vârstelor construită pentru cazul României în anul 1996 (fig. 5.3) ilustrează în mod fidel evoluţia demografică românească din ultimul secol al acestui mileniu. Scăderea natalităţii a dus la o diminuare relativ rapidă a populaţiei şi mai ales a proporţiei tinerilor în cadrul populaţiei în ultimii 6-7 ani. Pe ansamblul populaţia tânără reprezintă 28,4%, populaţia adultă 53,8% iar cea vârstnică 17,8%, ceea ce demonstrează că se poate trece peste acest pasaj de trecere la un alt sistem economic fără a provoca tensiuni viitoare între generaţii, dar cu condiţia stagnării tendinţei din aceşti ultimi ani. Îmbătrânirea relativă a populaţiei mai ales a populaţiei rurale va provoca tensiuni financiare în ceea ce priveşte costul asistenţei sanitare, care va creşte în această perioadă. Aceste tensiuni se vor datora pe de o parte prelungirii speranţei de viaţă, iar pe de altă parte recurgerii la noile tehnologii, costisitoare din punct de vedere economic.

    154

    Fig. 5.3. Populaţia României la 1 iulie 1996, pe grupe de vârste şi sexe

    6
    6

    Trebuie să ne aşteptăm la o deplasare a consumului spre o zonă numită într-o manieră generală - servicii, ceea ce va însemna o adoptare a raportului productiv spre noile cerinţe.

    5.2.2. Populaţia activă disponibilă

    Populaţia activă disponibilă se compune din persoane care declară la recensământ că exercită o activitate profesională sau care, fără să lucreze, declară că sunt în căutarea unui loc de muncă. Populaţia activă disponibilă constituie resursele de mănă de lucru, mâna de lucru potenţială. Volumul populaţiei active este influenţat de o serie întreagă de factori structurali şi conjuncturali. Dintre factorii structurali amintim: durata de şcolarizare, vârsta de pensionare, gradul de folosire a forţei de muncă feminine. Factorii conjuncturali sunt reprezentaţi de participarea la activitatea economică a tinerilor, a vârstnicilor şi a femeilor. Aceştia pot fi folosiţi într-o măsură mai mare sau mai mică, fenomen numit "flexiune conjuncturală".

    155

    Elementele care caracterizează populaţia activă sunt: durata de muncă (săptămânală şi anuală) şi repartiţia populaţiei active după noile categorii de activitate şi după categoriile socio-profesionale. Numeroşi autori au căutat să determine o legătură între nivelul de dezvoltare şi repartiţia populaţiei active între principalele activităţi ale economiei naţionale. Cea mai cunoscută dintre aceste tentative este cea a economistului C. Clark. După acest autor activităţile economice se împart în mod sistematic în următoarele trei sectoare: primar, secundar, terţiar. Sectorul primar cuprinde agricultura, pomicultura şi silvicultura şi de asemeni, industriile extractive de materii prime; sectorul secundar cuprinde industria iar sectorul terţiar cuprinde activităţile de servicii (transport, comunicaţii, comerţ, finanţe, administraţie şi apărare naţională, etc. În ciuda dificultăţilor inerente unei asemenea clasificări schematice, gruparea activităţilor economice în câteva sectoare principale permite caracterizarea economiei unei naţiuni în timp şi spaţiu. Prezentăm în continuare evolutia populaţiei ocupate pe toatal economie si in agricultura în ţările EU 15 si tarile candidate (tabelul 5.1).

    Evolutia populatiei ocupate pe total economie si in agricultura un tarile EU

    15

     

    1970- 2002

    Tabelul 5.1.

     
     
     

    1970

    1980

    1990

    1999

    2000

    2001

    2002

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    7

    8

    9

    opulatia

    EU-15

    :

    :

    :

    154 988

    157 765

    161 509

    162 974

    upata

    Belgia

    3 546

    3 610

    3 675

    3 987

    4 120

    4 039

    4 052

    1 000

    rsoane)

    Danemarca

    2 315

    2 460

    2 630

    2 698

    2 707

    2 717

    2 740

    Germania

    26 169

    26 528

    28 825

    36 089

    36 324

    36 528

    36 275

    Grecia

    3 134

    3 356

    3 719

    3 940

    3 946

    3 918

    3 949

    Spania

    12 433

    11 551

    12 578

    13 773

    14 450

    15 877

    16 241

    Franta

    20 328

    21 443

    22 098

    22 748

    23 378

    23 678

    23 885

    Irlanda

    1 045

    1 141

    1 123

    1 582

    1 660

    1 718

    1 750

    Italia

    19 218

    20 313

    21 215

    20 618

    20 930

    21 373

    21 758

    Luxemburg

    140

    157

    186

    175

    181

    185

    188

    Olanda

    :

    4 970

    6 268

    7 210

    7 364

    8 065

    8 176

    Austria

    2 953

    3 035

    3 406

    3 678

    3 683

    3 697

    3 735

    Portugalia

    :

    3 924

    4 479

    4 830

    4 898

    4 984

    5 133

    Finlanda

    2 207

    2 318

    2 457

    2 326

    2 362

    2 403

    2 406

    156

     

    Suedia

    3 854

    4 159

    4 485

    4 051

    4 123

    4 339

    4 348

    Regatul Unit

    24 381

    25 136

    26 916

    27 283

    27 639

    27 990

    28 338

    gricultura

    EU-15

    :

    :

    :

    4.5

    4.3

    4.2

    4.0

    % din

    Belgia

    5.0

    3.2

    2.7

    2.4

    1.9

    1.9

    1.8

    pulatia

    upata)

    Danemarca

    11.5

    8.1

    5.7

    3.3

    3.7

    3.5

    3.2

    Germania

    8.6

    5.3

    3.7

    2.9

    2.6

    2.6

    2.5

    Grecia

    40.8

    30.3

    23.9

    17.0

    17.0

    16.0

    15.8

    Spania

    29.5

    19.3

    11.8

    7.4

    6.9

    6.5

    5.9

    Franta

    13.5

    8.5

    5.6

    4.3

    4.2

    4.1

    4.1

    Irlanda

    27.1

    18.3

    15.0

    8.6

    7.9

    7.0

    6.9

    Italia

    20.2

    14.3

    8.8

    5.4

    5.2

    5.2

    4.9

    Luxemburg

    9.7

    5.5

    3.3

    2.0

    2.4

    1.5

    2.0

    Olanda

    :

    4.9

    4.6

    3.2

    3.3

    3.1

    2.9

    Austria

    18.7

    10.6

    7.9

    6.2

    6.1

    5.8

    5.7

    Portugalia

    :

    28.6

    18.0

    12.6

    12.5

    12.9

    12.5

    Finlanda

    24.4

    13.5

    8.4

    6.4

    6.2

    5.8

    5.5

    Suedia

    8.1

    5.1

    3.4

    3.0

    2.9

    2.6

    2.5

    Regatul Unit

    :

    2.4

    2.2

    1.6

    1.5

    1.4

    1.4

    Sursa: Eurostat Sursa: Eurostat,. The agriculture economy in the EU- European agriculture entering the 21st century.

    157

    Evolutia populatiei ocupate pe total economie si in agricultura un tarile candidate 1970- 2002

    Tabelul 5.2.

     
     

    1970

    1980

    1990

    1999

    2000

    2001

    2002

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    7

    8

    9

    Populatia

                   

    ocupata

    (1 000 persoane)

    CC-10

    :

    :

    :

     

    :

    29 482

    29 298

    28 910

    Cehia

    :

    :

    :

    4 716

    4 671

    4 699

    4 763

    Estonia

    :

    :

    :

    615

    604

    613

    581

    Cypros

    :

    :

    :

    270

    279

    294

    315

    Letonia

    :

    :

    :

    997

    968

    963

    987

    Lituania

    :

    :

    :

    1 613

    1 525

    1 482

    1 421

    Ungaria

    :

    :

    :

    3 785

    3 807

    3 835

    3 846

    Malta

    :

    :

    :

    -

    140

    141

    144

    Polonia

    :

    :

    :

    14 940

    14 518

    14 252

    13 820

    Slovenia

    :

    :

    :

    889

    888

    904

    922

    Slovacia

    :

    :

    :

    2 128

    2 082

    2 115

    2 111

    Bulgaria

    :

    :

    :

    -

    2 857

    2 748

    2 800

    România

    :

    :

    :

    11 022

    10 898

    10 807

    9 768

    Turcia

    :

    :

    :

    :

    :

    :

    22 833

     

    Agricultura

    CC-10

    :

    :

    :

    :

    13.3

    13.2

    13.4

    (% din populatia ocupata)

    Cehia

    :

    :

    :

    5.3

    5.2

    4.9

    4.9

    Estonia

    :

    :

    :

    8.8

    7.0

    7.1

    6.5

    Cypros

    :

    :

    :

    4.7

    5.4

    4.9

    5.4

    Letonia

    :

    :

    :

    17.2

    14.4

    15.1

    15.3

    Lituania

    :

    :

    :

    21.4

    18.4

    16.5

    18.6

    Ungaria

    :

    :

    :

    7.0

    6.5

    6.1

    6.1

    Malta

    :

    :

    :

    -

    1.4

    2.1

    2.1

    Polonia

    :

    :

    :

    -

    18.7

    19.2

    19.6

    Slovenia

    :

    :

    :

    10.8

    9.6

    9.9

    9.7

    Slovacia

    :

    :

    :

    7.2

    6.9

    6.3

    6.6

    Bulgaria

    :

    :

    :

    -

    13.2

    9.7

    10.7

    România

    :

    :

    :

    44.0

    45.2

    44.4

    37.7

    Turcia

    :

    :

    :

    :

    :

    :

    32.7

     

    Sursa: Eurostat Sursa: Eurostat, The agriculture economy in the EU- European agriculture entering the 21st century.

    158

    5.2.3. Evoluţii şi tendinţe demografice în perioada de tranziţie

    Sub raport demografic, perioada postdecembristă a marcat:

    • - creşterea volumului de mobilitate permanentă a populaţiei din comunităţile rurale;

    • - accentuarea distorsiunii echilibrului demografic pe grupe de vrâstă şi sex;

    • - scăderea sporului natural al populaţiei pe fondul creşterii mortalităţii generale şi infantile;

    • - accentuarea discrepanţei în ceea ce priveşte nivelul instructiv- educaţional al populaţiei rurale comparativ cu populaţia urbană. Tendinţa de îmbătrânire demografică a populaţiei rurale şi presiunea exercitată de contingentele de vârstă înaintată duce la creşterea încărcăturii populaţiei active. Fenomenul de migraţie a continuat mai ales după 1989. Astfel, în 1990 peste 616000 persoane din comunitatea rurală au migrat prin schimbarea domiciliului în urban. Acest lucru a fost posibil datorită abolirii legislaţiei privind caracterul închis al unor oraşe şi obligativitatea stabilirii domiciliului în mediul rural unde aveau locul de muncă. În această perioadă au loc schimbări în structura socio-demografică a populaţiei rurale, făcându-şi apariţia în comunităţile rurale noi categorii socio- economice. De asemenea, se înregistrează reducerea drastică a populaţiei rurale active, cu statut educaţional instructiv de nivel superior, cca. 60% sunt cu grad de instrucţie de rang inferior. Au apărut modificări în ceea ce priveşte componenţa gospodăriilor familiilor rurale. Astfel, recensământul anului 1992 a marcat creşterea masivă a numărului de gospodării rurale fără persoane active de la 7,54% în 1986 la 30,6% în 1992 şi reducerea ponderii gospodăriilor formate de 2-4 persoane de la 63% în 1986 la 41% în 1992, numărul mediu de persoane ce revine pe o gospodărie rurală fiind de 3,12. Un alt fenomen negativ este acela că în ultimele trei decenii populaţia activă din agricultură - şi anume cea tânără - a scăzut numeric într-un ritm mai

    159

    accelerat faţă de populaţia de alte vârste. Populaţia tânără este redusă aproape la jumătate în 1992 faţă de 1977. De asemenea, tinerii din grupa 25-29 ani sunt cel

    mai puţin numeroşi dintre cei care au rămas la sate, în 1992 de 4,5 ori mai puţini decât în 1966.

    Evoluţii şi tendinţe în demografia U.E. Cele 15 ţări care formează Uniunea Europeană acoperă o suprafaţă de 3,2 milioane km 2 , cu o populaţie totală de 377,8 milioane locuitori în 2002 (117 locuitori/km 2 ), cu un PIB de 24060 Euro/ locuitor sunt pe ordinea de zi în toată mas-media (ziare, radio, televiziune). Mas-mediile europene şi mondiale se fac ecoul a tot ceea ce se întâmplă în acest spaţiu european: declaraţiile ministerelor, summit-urile care reunesc în mod regulat şefii de stat şi de guverne, negocierile dificile uneori interminabile pentru rezolvarea conflictelor de interese ale diferiţilor parteneri. Dacă Europa politică rămâne încă departe (în ciuda tratatului de la Maastricht), Europa economică există, fiind o realitate, piaţa comună, în ciuda tuturor divergenţelor, funcţionează şi încă cu un succes notabil. Din punct de vedere demografic se înregistrează o creştere naturală (încetinită), un declin demografic evident şi o creştere alarmantă a fenomenului imigraţionist, ceea ce a dus la o îmbătrânire relativă a populaţiei Uniunii Europene. O creştere naturală încetinită. Demografia Uniunii Europene se caracterizează printr-un ritm lent de creştere a populaţiei (tabelul 5.3) şi existenţa unei piramide a vârstelor cu o bază îngustă reprezentativă pentru ţările cu o populaţie în vârstă. Progresele realizate în domeniul medical şi al ameliorării nivelului de viaţă determină o scădere a mortalităţii generale şi o mortalitate infantilă care este inferioară cifrei de 8 %o pentru cea mai mare parte a statelor comunităţii, cu excepţia Greciei şi Portugaliei.

    160

    Date demografice ale tarilor U.E.

    Tabelul 5.3.

     

    Mortalitate

    Mortalitate infantilă

    Speranţa de

    Natalitatea

    Fecunditatea

    (la mie)

    viaţă

    Ţara

    Bărbaţi

    Femei

    Creşterea naturală

    Germania

    10,8

    5,8

    73

    79

    9,4

    1,3

    -1,4

    Franţa

    9,0

    6,1

    74

    82

    12,3

    1,7

    3,3

    Italia

    9,5

    7,4

    74

    80

    9,3

    1,2

    -0,2

    Belgia

    10,8

    7,6

    73

    80

    12,1

    1,6

    1,3

    Luxemburg

    9,8

    6,0

    73

    79

    13,4

    1,7

    3,6

    Ţările de Jos

    8,7

    5,9

    74

    80

    12,1

    1,6

    3,4

    Marea Britanie

    10,7

    6,6

    74

    79

    13,1

    1,8

    2,4

    Irlanda

    8,6

    6,0

    73

    78

    14,0

    2,0

    5,4

    Danemarca

    11,8

    5,7

    73

    78

    13,4

    1,8

    1,6

    Grecia

    9,3

    8,3

    75

    80

    9,8

    1,4

    0,5

    Spania

    9,0

    7,6

    73

    81

    10,0

    1,2

    1,0

    Portugalia

    9,9

    8,6

    71

    78

    10,7

    1,5

    0,8

    Austria

    10,1

    6,2

    73

    80

    11,6

    1,4

    1,5

    Finlanda

    9,4

    4,4

    72

    79

    12,9

    1,8

    3,5

    Suedia

    10,3

    4,8

    76

    81

    12,6

    1,9

    2,3

    Europa 15

    10,0

    6,7

    73

    79

    11,0

    1,5

    1,0

    Sursa: Images économoques du monde 1995/96 (Sedes)

    O altă consecinţă este creşterea notabilă a speranţei de viaţă la naştere - peste tot mai mare la femei decât la bărbaţi - care a contribuit la stabilizarea ratei mortalităţii brute, dar putem constata chiar o uşoară creştere a acestei rate, urmare firească a unei structuri de vârstă a populaţiei caracterizată printr-un număr din ce în ce mai important de persoane în vârstă.

    161

    Regimul demografic al ţărilor din U.E. este determinat de variabila fundamentală, rata natalităţii. După al doilea război mondial se înregistrează un adevărat “baby-boom” care durează până la mijlocul anilor '60 (cu o rată a natalităţii de 18-19%), ca să se ajungă în anii '70 la situaţia inversă, de “baby- crash”, datorită faptului că rata brută de reproducţie a scăzut peste tot, chiar şi în Irlanda (o ţară prin excelenţă catolică). Toate ţările europene sunt preocupate de această evoluţie, scăderea semnificativă înregistrându-se în ţările tradiţional prolifice din regiunile mediteraneene, peninsula Iberică, Italia, Grecia. Astfel, comportamentul demografic al Europei meridionale se aliniază la cel al Europei de Nord-vest, urmare a laicizării vieţii private, dorinţei de emancipare şi de elevare în ceea ce priveşte formarea (dar în special a femeilor), dezvoltării individualismului, acompanierii plăcerilor cu evoluţia economică şi socială. La ora actuală asistăm la o uşoară remontare a ratei natalităţii şi a fecundităţii în cea mai mare parte în Statele septentrionale, reîntărind opoziţia dintre un "Nord fertil" şi un "Sud steril". Declinul demografic. De la mijlocul anilor '60, Europa a intrat într-un nou regim de tranziţie demografică caracterizat prin coexistenţa unei natalităţi scăzute şi a unei mortalităţi puternice care a antrenat o mai mică creştere a efectivelor populaţiei şi o reducere a ponderii Vechiului Continent în populaţia mondială (tabelul 5.4) Creşterea speranţei de viaţă (avantaj persoanele în vârstă) şi scăderea natalităţii (mai puţini tineri) se conjugă pentru a antrena o puternică îmbătrânire a populaţiei: la nivelul anului 2000, categoria de vârstă mai puţin de 14 ani nu reprezintă decât o şesime (16.8%) din populaţia Uniunii, contra un sfert la începutul anilor '70, în acelaşi timp ponderea celor de peste 65 ani urcă la circa 16.3% din total faţă de 12% în anii '70 (tabelul 5.5).

    Evoluţia populaţiei U.E. şi ponderea sa în populaţia lumii în perioada 1950- 2002 (1) Tabelul 5.4.

    Ţara

    1950

    1970

    1995

    2002

    162

    Germania (2)

    68,4

    77,8

    81,7

    82,4

    Franţa (3)

    41,7

    50,8

    58,1

    59,3

    Italia

    47,1

    53,6

    57,7

    57,0

    Belgia

    8,6

    9,6

    10,2

    10,3

    Luxemburg

    0,3

    0,3

    0,4

    0,4

    Ţările de Jos

    10,1

    13,0

    15,5

    16,1

    Marea Britanie

    50,6

    55,4

    58,6

    58,9

    Irlanda

    3,0

    2,9

    3,6

    3,9

    Danemarca

    4,3

    4,9

    5,2

    5,4

    Grecia

    7,5

    8,8

    10,5

    11,0

    Spania

    28,0

    33,8

    39,1

    40,4

    Portugalia

    8,4

    9,0

    9,9

    10,3

    Austria

    6,9

    7,4

    8,1

    8,14

    Finlanda

    4,0

    4,6

    5,1

    5,2

    Suedia

    7,0

    8,0

    8,9

    8,9

    Europa celor 15

    295,9

    339,0

    372,6

    377,78

    % din populaţia lumii

    11,8

    9,3

    6,5

    6,24

    (1) în milioane; (2) Germania de Vest şi de Est; (3) Franţa metropolitană. Sursa: Images économiques du monde 1995/96 (Sedes)

    Populaţia europeană după 1965, creşte ceva mai puţin şi îmbătrâneşte ceva mai mult. Această îmbătrânire ipotetică a populaţiei în viitor este percepută şi mai rău într-o lume aflată în criză şi afectată de şomaj.

    163

    Evolutia structurii pe vârste între 1991- 2001

    Tabelul 5.5.

       

    19911992199319941995199619971998199920002001 2002

     
     

    Proportia populatiei in varsta de 0-14 ani

       

    EU -15

     
    • 18.2 18.0 17.9 17.8 17.6 17.4 17.2 17.1 17.0 16.8

    :

    :

    Romania

    • 23.3 22.7 22.1 21.4 20.8 20.2 19.6 19.2 19.0 18.5 18.0

    :

    Canada

    Canada
    • 20.7 20.6 20.5 20.4 20.3 20.1 19.9

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Japonia

    • 17.7 17.2 16.7 16.3 16.2 15.7 15.4

    :

    :

    :

    :

    :

    SUA

    SUA
    • 21.9 21.9 22.0 22.0 21.8 21.7 21.6

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Proportia populatiei in varsta de 15-24 ani

       

    EU -15

     
    • 14.8 14.5 14.1 13.8 13.5 13.2 13.0 12.8 12.6 12.4

    :

    :

    Romania

    Romania
    • 16.9 17.4 17.1 16.8 16.7 16.7 16.8 16.8 16.6 16.2 16.0

    :

     

    Canada

    • 14.5 14.2 14.0 13.8 13.7 13.6 13.4

    :

    :

    :

    :

    :

    Japonia

    • 15.6 15.4 15.3 15.1 15.0 14.5 14.0

    :

    :

    :

    :

    :

    SUA

    • 14.5 14.2 14.0 13.8 13.8 13.7 13.7

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Proportia populatiei in varsta de 25-49 ani

       

    EU -15

     
    • 35.4 35.8 36.2 36.5 36.7 37.0 37.1 37.1 37.1 37.0

    :

    :

    19911992199319941995199619971998199920002001 2002 Proportia populatiei in varsta de 0-14 ani EU -15 18.2 18.0 17.9 17.8 17.6
     

    Romania

    • 32.1 31.6 32.5 33.5 34.1 34.7 35.0 35.4 35.7 36.0 36.3

     

    :

    Canada

    Canada
    • 40.1 40.2 40.3 40.3 40.3 40.3 40.1

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Japonia

    • 35.6 35.4 35.3 35.1 35.1 35.6 35.5

    :

    :

    :

    :

    :

    SUA

    SUA
    • 38.2 38.3 38.2 38.3 38.4 38.5 38.2

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Proportia populatiei in varsta de 50-64 ani

       

    EU -15

     
    • 16.9 16.8 16.8 16.8 16.8 16.7 16.8 17.1 17.3 17.5

    :

    :

    Romania

    Romania
    • 17.2 17.3 17.1 16.7 16.6 16.2 16.1 15.8 15.8 16.0 16.2

    :

     

    Canada

    Canada
    • 13.4 13.4 13.5 13.6 13.8 14.0 14.3

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Japonia

    Japonia
    • 18.6 18.9 19.1 19.4 19.4 19.2 19.5

    :

    :

    :

    :

    :

     

    SUA

    SUA
    • 13.0 12.9 13.1 13.1 13.2 13.3 13.8

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Proportia populatiei in varsta de 65-79 ani

       

    EU -15

    EU -15
     
    • 11.2 11.3 11.3 11.4 11.5 11.7 12.0 12.2 12.4 12.6

    :

    :

     

    Romania

    • 8.7 9.7 10.1 10.4 10.9 11.3 11.4 11.6

    9.0

    9.2

    9.5

     

    :

    Canada

    • 9.0 9.2

    9.1

    9.2

    9.3

    9.3

    9.4

    :

    :

    :

    :

    :

    Japonia

    Japonia

    10.1

    10.5 10.8 11.1 11.0 11.8 12.2

    :

    :

    :

    :

    :

     

    SUA

    SUA
    • 9.7 9.7

    9.7

    9.7

    9.7

    9.6

    9.5

    :

    :

    :

    :

    :

     

    Proportia populatiei in varsta de peste 80 ani

       

    EU -15

     
    • 3.5 3.8

    3.6

    3.7

    3.9

    3.9

    3.8

    3.8

    3.7

    3.7

    :

    :

    19911992199319941995199619971998199920002001 2002 Proportia populatiei in varsta de 0-14 ani EU -15 18.2 18.0 17.9 17.8 17.6
     

    164

    Romania 1.8 2.0 2.0 2.1 2.1 2.1 2.0 1.8 1.7 1.7 1.8 : Canada 2.3 2.4
    Romania
    1.8
    2.0
    2.0
    2.1
    2.1
    2.1
    2.0
    1.8
    1.7
    1.7
    1.8
    :
    Canada
    2.3
    2.4
    2.5
    2.6
    2.7
    2.7
    2.8
    :
    :
    :
    :
    :
    Japonia
    2.5
    2.6
    2.7
    3.0
    3.2
    3.2
    3.3
    :
    :
    :
    :
    :
    SUA
    2.8
    2.9
    3.0
    3.0
    3.1
    3.1
    3.2
    :
    :
    :
    :
    :
    : = date non disponibile
    Sursa: Eurostat

    165

    Efectul se va accelera în primele decenii ale viitorului secol şi va risca punerea unor probleme dramatice legate de plata pensiilor celor retraşi din activitate sau ne vom confrunta cu din ce în ce mai puţini activi care trebuie să suporte o masă excesivă de inactivi. În acest fel, evoluţia demografică se adaugă dificultăţilor economice şi bugetare ce reclamă punerea în discuţie a "modelului social" european.

    Fenomenul imigraţionist. În timpul fazei de creştere puternică pe care a cunoscut-o Europa din perioada 1958-1973, redistribuirea internă (exodul rural) a populaţiei şi repatrierea masivă, câteodată, a conaţionalilor (refugiaţi germani, colonişti francezi, olandezi, belgieni, italieni sau britanici) nu au fost suficiente pentru a acoperi enormele nevoi de mână de lucru. A trebuit să se facă apel la ţările limitrofe, în special cele mediteraneene, care au trimis spre CEE milioane din conaţionalii lor pentru a lucra în activităţi care utilizează mână de lucru fără calificare şi abandonate de salariaţii europeni. Dacă Franţa şi Regatul Unit au făcut apel la vechile lor colonii (Maghreb pentru Franţa, Jamaica şi Pakistanul pentru Regatul Unit), Germania s-a orientat spre Balcani (yugoslavi, turci) dar peste tot în Europa portughezii şi spaniolii au acceptat absolut tot genul de slujbe care li se ofereau. Oprirea brutală a creşterii economice a lovit înainte de toate aceste cohorte de străini care au plătit primii efectele crizei. Ţările Comunităţii Europene au luat decizia de a închide frontierele pentru mâna de lucru din exterior în anul 1974, angajând diverse politici de incitare a întoarcerii muncitorilor străini în ţările lor. Dar numărul populaţiei străine a continuat să crească sub efectul politicilor de reîntregire a familiei şi al presiunii migratorii a ţărilor din sud atrase de prosperitatea economică a unei Europe îmbătrânite şi în plină depresiune demografică. Astăzi, Comunitatea Europeană numără mai mult de 10 milioane de străini, ceea ce reprezintă aproape 3% din populaţia UE (tabelul 5.6) Presiunea demografică în ţările din lumea a treia, se manifestă, de asemenea, prin dezvoltarea unei imigrări clandestine din ce în ce mai importantă, numărul străinilor ce locuiesc ilegal în UE fiind evaluat la 3 milioane. La imigrarea originară din sud se adaugă de acum înainte o imigrare provenită din

    166

    estul Europei, care s-a amplificat după căderea regimurilor comuniste din această parte a continentului în 1989-1990 şi a căror destinaţie principală este Germania. Faţă de această situaţie, responsabilii politici ai U.E. au întărit măsurile de limitare a fluxurilor migratorii cu o politică de integrare a străinilor care trăiesc în UE, căutând soluţii convenabile la criza demografică din viitorul apropiat al Europei celor 15.

    Populaţia străină provenită din ţările exterioare U.E.

    Tabelul 5.6.

    Ţara

    Numărul celor ce

    Ponderea în

    locuiesc legal în UE

    populaţia totală %

    Germania

    4184000

    5,2

    Franţa

    22775000

    4,0

    Italia

    418000

    0,7

    Belgia

    363000

    3,6

    Luxemburg

    13000

    3,2

    Ţările de Jos

    551000

    3,6

    Marea Britanie

    1194000

    2,1

    Irlanda

    22000

    0,6

    Danemarca

    130000

    2,5

    Grecia

    146000

    1,4

    Spania

    194000

    0,5

    Portugalia

    83000

    0,8

    Austria

    432000

    5,6

    Finlanda

    26000

    0,5

    Suedia

    346000

    4,0

    Europa celor 15 % din total

    10610000

    2,9

    Sursa: L'Europe en chiffres, Eurostat

    5.3. Populaţia ocupată în agricultură şi şomajul

    Trebuie făcute câteva precizări metodologice legate de termenii ce vor fi utilizaţi mai departe.

    167

    Populaţia ocupată cuprinde potrivit metodologiei balanţei forţei de muncă, toate persoanele care, în anul de referinţă, au desfăşurat o activitate economico-socială aducătoare de venit sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii. Statutul profesional reprezintă situaţia unei persoane ocupate, în funcţie de modul de obţinere a veniturilor prin activitatea exercitată şi anume: salariat, patron, lucrător pe cont propriu, lucrător familial neremunerat, membru al unei societăţi agricole sau al unei cooperative. In România, ramura cu ponderea cea mai mare în populaţia ocupată este agricultura. Evoluţia populaţiei ocupate acum în agricultură este în contradicţie cu

    evoluţia înregistrată în ţările dezvoltate economic. Astfel, sunt ţări ca Anglia, SUA, Germania, Suedia care au în jur de 3% (mai mult sau mai puţin, în unele cazuri) ponderea populaţiei ocupate în agricultură. Mai mult, tendinţa este de reducere în continuare a populaţiei ocupate. În cazul României, înregistrăm ponderi ale populaţiei ocupate în agricultură ca în cazul ţărilor în curs de dezvoltare. De asemenea, tendinţa este contrară evoluţiei normale: creşte de la 28,9% în 1991 la 34% în 1996 si atinge 40% in anul 2000. Evenimentele de după decembrie 1989 pot oferi o justificare a acestor realităţi. Reţinem atenţia cu numai două posibile cauze:

    • - aplicarea Legii 18/1991 (Legea fondului funciar) a dus la apariţia prin reconstituirea dreptului de proprietate, a micului proprietar funciar şi de aici posibilitatea de a se reîntoarce în agricultură pentru foarte mulţi orăşeni;

    • - recesiunea economică, urmare a tranziţiei dure la un nou tip de societate - societatea capitalistă - care nu este deloc un proces lin ci din contră. Recesiunea economică înseamnă, în primul rând, închiderea cât încă nu este prea târziu a giganţilor industriali, energofagi, mai puţin adaptaţi (adaptabili) la cerinţele economiei de piaţă, închidere urmată firesc de masive concedieri. Cei mai mulţi (coroboraţi şi cu Legea 18/1991) iau drumul agriculturii, al reîntoarcerii acolo de unde au plecat în timpul industrializării forţate a ţării.

    168

    Din analiza populaţiei ocupate pe grupe de vârstă şi activităţi ale economiei (tabelul 5.7) se desprind o serie de concluzii cu implicaţii socio-

    economice profunde, după cum urmează:

    • - peste 1/5 din forţa de muncă din agricultură o constituie persoanele în vârstă (21,3%). Ţăranul român, ajuns la vârsta pensionării este nevoit să muncească pentru a-şi asigura cele necesare traiului, pentru că cuantumul pensiilor este insuficient (cele mai mici pensii le au în continuare ţăranii, sistemul de pensionare este în continuare discriminatoriu, net în dezavantajul lor, comparativ cu alte categorii socio-profesionale de pensionari);

    Structura populaţiei ocupate pe grupe de vârstă şi activităţi ale economiei naţionale, în anul 2000

    Procente

    Tabelul

    5.7.

     

    Total

    Grupe de vârstă

     
     

    15-24

    25-34

    35-49

    50-64

    65 ani

    ani

    ani

    ani

    ani

    şi peste

    Total

    100,0

    11,8

    26,1

    33.3

    18.9

    9.9

    Agricultură

    100,0

    12,3

    16,3

    19,5

    28,9

    23,0

    Silvicultură, exploatare forestieră şi economia vânatului

    100,0

    13,5

    32,9

    35,9

    17,4

    0,3

    Industrie

    100,0

    9,5

    32,3

    48,6

    9,5

    0,1

    Industrie extractivă

    100,0

    4,7

    43,5

    41,4

    10,4

    -

    Industrie prelucrătoare

    100,0

    10,3

    31,6

    49,1

    8,9

    0,1

    Energie electrică şi termică, gaze şi apă

    100,0

    5,3

    30,0

    49,4

    15.3

    -

    Construcţii

    100,0

    10,1

    32,3

    44,4

    13,4

    0,3

    Comerţ

    100,0

    15,7

    37,5

    38,6

    8,0

    0,2

    Hoteluri şi restaurante

    100,0

    21,5

    34,2

    35,9

    8,4

    -

    Transporturi

    100,0

    6,9

    33,3

    46,6

    11,7

    -

    Poştă şi telecomunicaţii

    100,0

    3,8

    38,5

    46,0

    13,0

    -

    Activităţi financiare, bancare şi de asigurări

    100,0

    4,2

    38,2

    44,6

    13,0

    -

    Tranzacţii imobiliare şi alte servicii

    100,0

    8,2

    34,8

    42,8

    13,1

    -

    Administraţie publică şi apărare; asistenţă socială obligatorie

    100,0

    24,2

    33,7

    32,7

    8,9

    0,5

    Învăţământ

    100,0

    6,8

    25,2

    43,2

    24,6

    0,2

    Sănătate şi asistenţă socială

    100,0

    7,9

    32,2

    41,7

    18,6

    0,4

    169

    Celelalte activităţi ale economiei naţionale

    100,0

    13,2

    35,0

    37,3

    13,9

    0,6

    Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001

    • - aproape 1/3 din forţa de muncă ocupată în agricultură este în grupa de vârstă ai cărei componenţi în următorii 10 ani vor trebui să fie pensionaţi (28,9 %). Atingerea vârstei retragerii este un fenomen normal, biologic, numai că golul trebuie umplut fie prin înlocuirea forţei de muncă umane cu mijloace mecanice (ceea ce apare ca o imposibilitate în condiţiile economice din ţara noastră) sau înlocuirea acestora cu tineret din grupa de vârstă 15-24 ani. Cum această grupă reprezintă numai 12.3% din totalul forţei de muncă ocupată, se va reuşi înlocuirea numai a 50% din persoanele care se retrag;

    • - comparativ cu structura pe vârste din celelalte ramuri de activitate, în agricultură situaţia este cea mai grea; aproape un sfert din totalul populaţiei ocupate in acest sector aparţine segmentului de vârsta „65 ani si peste”. Din structura populaţiei ocupate după statutul profesional pe activităţi ale economiei naţionale, în anul 2000 (tabelul 5.8) rezultă următoarele:

      • - 93,8 % din forţa de muncă din agricultură este de tip familial;

      • - cel mai scăzut număr de salariaţi din întreaga economie 5,3%).

    Pentru a putea oferi cititorului o imagine fidelă a ceea ce se întâmplă în

    acest domeniu al forţei de muncă în U.E. şi în lume prezentăm în continuare evoluţia forţei de muncă ocupată în agricultură, atât în valori absolute (tabel 5.9) cât şi în valori relative (tabel 5.10). Datele prezentate confirmă ceea ce s-a afirmat referitor la tendinţele la nivel european şi mondial:

    • - forţa de muncă din agricultură se reduce la jumătate, de la 12730 mii peroane în agricultura UE-15 în 1980 la numai 6.527 mii persoane în 2002 (tabelul 5.9);

    • - forţa de muncă utilizată pe total economie (civilă, fără armată) creşte considerabil în cifre absolute în toate ţările. Ex. in UE de la 154.988 mii persoane în 1999 la 162.974 mii persoane în 2002 (tabelul 5.1);

    170

    • - reducerea ponderii forţei de muncă din agricultură în ultimul sfert de secol, ajungând la numai 1.4% în Anglia, 2,5% în Germania reunificată, 4,1% în Franţa;

    • - absorbţia forţei de muncă de către sectorul terţiar, cel al serviciilor, de exemplu: 67,8% în UE-15 la nivelul anului 2002;

    • - forţa de muncă salariată din agricultură este relativ ridicată (de trei ori mai mulţi salariaţi în agricultură faţă de România), cu o mare variabilitate totuşi de la o ţară la alta (4,5% în Grecia şi 50% în Danemarca), media pe UE-15 fiind de 30,9%.

    Structura populaţiei ocupate după statutul profesional pe activităţi ale economiei naţionale, în anul 1996

    Procente

    Tabelul 5.8.

     

    Total

    Statutul profesional

     
     

    Salariat

    Patron

    Lucrător

    Lucrător

    Membru al

    pe cont

    familial

    unei societăţi

    propriu

    neremunerat

    agricole sau

    al unei

    cooperative

    Total

    100,0

    56,1

    1,1

    23,1

    19,3

    0,4

    Agricultură

    100,0

    5,3

    -

    48,8

    45,0

    0,9

    Silvicultură, exploatare forestieră şi economia vânatului

    100,0

    86,3

    0,3

    10,9

    2,5

    -

    Industrie

    100,0

    97,2

    0,8

    1,8

    0,2

    -

    Industrie extractivă

    100,0

    99,9

    -

    0,1

    -

    -

    Industrie

    100,0

    96,7

    0,9

    2,1

    0,3

    -

    prelucrătoare

    Energie electrică şi termică, gaze şi apă

    100,0

    99,5

    0,2

    0,3

    -

    -

    Construcţii

    100,0

    88,0

    1,6

    10,1

    0,3

    -

    Comerţ

    100,0

    81,5

    8,3

    8,6

    1,6

    -

    Hoteluri şi

    100,0

    92,7

    3,4

    3,3

    0,6

    -

    restaurante

    Transporturi

    100,0

    89,4

    0,9

    8,9

    0,8

    -

    Poştă şi

    100,0

    99,9

    -

    0,1

    -

    -

    telecomunicaţii

    Activităţi financiare, bancare şi de asigurări

    100,0

    98,9

    0,1

    1,0

    -

    -

    Tranzacţii imobiliare şi alte servicii

    100,0

    94,3

    2,3

    3,4

    -

    -

    171

    Administraţie publică şi apărare; asistenţă socială obligatorie

    100,0

     

    99,3

     

    -

    0,7

     

    -

    -

    Învăţământ

    100,0

    99,9

    -

    0,1

    -

    -

    Sănătate şi asistenţă socială

    100,0

    97,7

    0,6

    1,7

    -

    -

    Celelalte activităţi

    100,0

     

    76,7

    1,6

    19,7

     

    1,4

    0,6

    ale economiei

       

    naţionale

    Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001

     

    Evoluţia forţei de muncă ocupată “în agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit” în U.E. în perioada 1980-2002 Mii persoane

     
     

    Tabelul 5.9.

     

    1980

    1990

    2000

    2001

    2002

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    EU-15

    12 730

     

    9 562

    6 770

    6 724

    6 537

    Belgia

    116

    119

    79

    78

    73

    Danemarca

    200

    147

    99

    96

    88

     

    Germania

    1 403

     

    1 081

    958

    956

    902

    Grecia

    1 016

    889

    671

    627

    624

    Spania

    2 229

    1 496

    992

    1 025

    964

    Franta

    1 821

    1 394

    971

    964

    987

    Irlanda

    209

    173

    131

    120

    121

    Italia

    2 899

     

    1 913

    1 095

    1 113

    1 072

    Luxemburg

    9

    6

    4

    3

    4

    Olanda

    244

    297

    242

    238

    218

    Austria

    323

    269

    223

    215

    212

    Portugalia

    1 122

     

    840

    614

    645

    640

    Finlanda

    314

    207

    147

    140

    133

    Suedia

    211

    154

    120

    114

    110

    Regatul Unit

    614

    577

    424

    390

    391

    Sursa: European Union, Directorate General for Agriculture; Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information, 2003.

    172

    Evoluţia forţei de muncă ocupată “în agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit” în U.E. în perioada 1970-2002 %

    Tabel 5.10

     
     

    1970

    1980

    1990

    1999

    2000

    2001

    2002

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    7

    8

    9

    Agricultura

    EU-15

    :

    :

    :

    4.5

    4.3

    4.2

    4.0

    (% din

    Belgia

    5.0

    3.2

    2.7

    2.4

    1.9

    1.9

    1.8

    populatia

    ocupata)

    Danemarca

    11.5

    8.1

    5.7

    3.3

    3.7

    3.5

    3.2

    Germania

    8.6

    5.3

    3.7

    2.9

    2.6

    2.6

    2.5

    Grecia

    40.8

    30.3

    23.9

    17.0

    17.0

    16.0

    15.8

    Spania

    29.5

    19.3

    11.8

    7.4

    6.9

    6.5

    5.9

    Franta

    13.5

    8.5

    5.6

    4.3

    4.2

    4.1

    4.1

    Irlanda

    27.1

    18.3

    15.0

    8.6

    7.9

    7.0

    6.9

    Italia

    20.2

    14.3

    8.8

    5.4

    5.2

    5.2

    4.9

    Luxemburg

    9.7

    5.5

    3.3

    2.0

    2.4

    1.5

    2.0

    Olanda

    :

    4.9

    4.6

    3.2

    3.3

    3.1

    2.9

    Austria

    18.7

    10.6

    7.9

    6.2

    6.1

    5.8

    5.7

    Portugalia

    :

    28.6

    18.0

    12.6

    12.5

    12.9

    12.5

    Finlanda

    24.4

    13.5

    8.4

    6.4

    6.2

    5.8