Sunteți pe pagina 1din 3

De-a lungul timpului, s-au conturat cateva sisteme economice, care in

principal, au fost: economia naturala; economia de schimb; economia de


piata, concurentiala; economia centralizata sau de comanda si economia
mixta.
In diferitele etape ale evolutiei sistemului economic, mecanismul de functionare isi schimba structurile,
mijloacele si parghiile prin care se asigura miscarea acestuia.
La inceputurile existentei sale, productia sociala a luat forma economiei
naturale, in care bunurile create servesc consumului propriu al producatorului.
Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care
comunitatile isi satisfac necesitatile de consum din productia proprie, pe baza de autoconsum, fara a apela
la schimb.
Aceasta forma a productiei sociale a existat in comuna primitiva, fiind predominanta in sclavagism si in
feudalism, cand fiecare gospodarie individuala executa toate activitatile, de la obtinerea materiilor prime
pana la producerea diferitelor bunuri pentru consum.
Economia naturala se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi:
economia naturala a fost dominanta in conditiile unui nivel scazut de
dezvoltare economica, cu o gama restransa de trebuinte, cele elementare
(biologice) fiind preponderente;
fiecare producator avea o activitate diversificata, producea o gama larga de
bunuri (in raport cu respectivul nivel de dezvoltare si cu sistemul de trebuinte);
el este izolat din punct de vedere economic de ceilalti; nivelul eficientei
economice foarte redus; pentru majoritatea oamenilor, productia si consumul erau
imbinate intr-o singura functie datatoare de viata.
Alvin Toffler evidentiaza ca trasaturi definitorii ale economiei naturale (pe care
o numeste civilizatia primului val): pamantul constituia principalul factor de
productie; baza economiei consta in cules, vanatoare si cultivarea pamantului;
diviziunea simpla a muncii; economie descentralizata, in care fiecare comunitate
producea aproape tot ce-i facea trebuinta.
De-a lungul timpului, economia naturala a cunoscut o tendinta evidenta de
restrangere relativa. In prezent, elemente ale economiei naturale mai au
semnificatie doar in gospodariile agrare traditionale si in tarile cel mai putin
dezvoltate din punct de vedere economic. Exista si unii specialisti care sustin ca
unele elemente sau laturi specifice ale economiei naturale pot cunoaste in viitor o
anumita revigorare si in tarile cu nivel ridicat de dezvoltare. O asemenea
perspectiva ar fi legata de tendinta de crestere a timpului liber si de aspiratia
normala a fiecarui individ de a alterna diferite tipuri de activitati si genuri de munca.
Chiar daca premisele unei asemenea tendinte sunt reale, consideram ca rolul
economiei naturale, in activitatea fiecarui agent economic si in activitatile totale din
comunitatile avansate din punct de vedere economic, va ramane doar secundar,
periferic.
Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a
activitatii economice in care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele
propriei activitati, fara a se apela la schimb.

Pe masura adancirii diviziunii sociale a muncii, a specializarii producatorilor, a


amplificarii si diversificarii nevoilor, a bunurilor si serviciilor, sistemul economiei
naturale isi restrange treptat sfera de cuprindere in favoarea economiei de
schimb, in care bunurile se produc predominant pentru piata. Ea se generalizeaza
in capitalism.
Economia de schimb are la baza diviziunea sociala a muncii care genereaza
agenti
economici
specializati: pe
profesii (ocupatii),
pe ramuri (activitati)
si teritorial.
Adam Smith a demonstrat rolul diviziunii si specializarii ca factori de progres
pentru individ si pentru societate, pentru perfectionarea fortelor productive,
cresterea indemanarii, priceperii si chibzuintei, sporirii si diversificarii productiei. In
ultima instanta, specializarea unui agent economic intr-un domeniu sau altul de
activitate are la baza interesul economic, avantajul obtinut dintr-o activitate in
raport cu alta, se intemeiaza, constient sau intuitiv, pe teoria avantajului relativ
(comparativ).
Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in reglarea economiei,
s-a dovedit a fi in practica un sistem performant, prezent in toate societatile
moderne; el reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii
economice in lumea contemporana.
Economia de schimb se intemeiaza pe mecanismele obiective ce pun in
valoare fortele pietei, in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de
prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare
disponibile. Intr-o astfel de economie, activitatile agentilor economici sunt stimulate
si sanctionate de exigentele pietei; criteriile cu care opereaza piata sunt cele ale
eficientei si ale concordantei productiei cu nevoile efective ale societatii. Pentru a
obtine beneficii, intreprinderile trebuie sa fie receptive la semnalele 454e45e pietei,
sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico-social, sa
manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare pentru innoirea si modernizarea
produselor, a formelor de distributie.

Economia de pia este sistemul social al diviziunii muncii bazat pe proprietatea


privat asupra mijloacelor de producie.
Este un sistem cooperativ n care fiecare individ se integreaz din i n vederea propriului
interes. Statul nu intervine n aciunile ce fac obiectul pie ei. n viziunea lui Ludwig von
Mises, virtuile economiei de pia sunt:
1. se sprijin pe proprietatea privat,
2. suveranitatea consumatorului (esena capitalismului este dat de punerea produc iei
economice la dispoziia consumatorului),
3. capitalismul, prin sistemul concurenei sociale i asigur proprii stimului
(concurena catalactic),

4. aaz libertatea la baza edificiului economic i social (individul este n msur s


aleag felul n care dorete s se integreze n ansamblul societ ii, libertatea
economic include i libertatea de a grei),
5. face din profit i urmrirea acestuia de ctre ntreprinztor o for motrice perpetu,
6. i asigur dinamica i vitalitatea printr-un permanent proces de selec ie.
Piaa nu nseamna un loc, ci un proces, modul n care, prin vnzare i cumprare, prin
producie i consum, indivizii contribuie la mersul de ansamblu al societ ii (Ludwig von
Mises, "Capitalismul i dusmanii si").
O viziune opus lui Mises este cea a lui Karl Marx.