Sunteți pe pagina 1din 66

Digitally signed by

Biblioteca UTM
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document

Ion Bumbu

RECICLAREA, TRATAREA ŞI
DEPOZITAREA DEŞEURILOR SOLIDE

Elemente de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare


şi neutralizare a deşeurilor solide

Chişinău - 2007
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Facultatea Urbanism şi Arhitectură
Catedra Ecotehnie, Management Ecologic şi Ingineria Apelor
UNESCO/Cousteau

Prof. univ., dr. hab. Ion Bumbu

RECICLAREA, TRATAREA ŞI
DEPOZITAREA DEŞEURILOR SOLIDE

Elemente de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare


şi neutralizare a deşeurilor solide

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Bumbu, Ion
Reciclarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor solide: Elemente de
proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare şi neutralozare a
deşeurilor solide / Ion Bumbu, Univ. Teh. a Moldovei. Fac. Urb. şi
Arh. Catedra Ecotehnie, Management Ecologic şi Ingineria Apelor
UNESCO/Cousteau. – Ch.: UTM, 2007.- 65p. Bibliogr. p.65 (11 tit)
ISBN

Chişinău
U.T.M.
2007
Creşterea standardului de viaţă a populaţiei este strâns legată
de generarea deşeurilor solide.
Prezenta lucrare constituie o încercare de abordare integrată a
problemelor de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare şi
eliminare finală a deşeurilor solide, având ca obiectiv identificarea
metodelor de salubrizare a localităţilor, care să asigure minimizarea
riscului de poluare a mediului, protecţia apelor subterane, reducerea
mirosurilor, împiedicarea răspândirii vectorilor de boli, reducerea
impactului asupra sănătăţii umane.
Lucrarea este destinată studenţilor şi specialiştilor din
domeniile Ingineriei mediului, Ingineriei urbane, Ingineriei apelor.

Exprimăm mulţumiri lectorului superior Ludmila Vârlan, care


a contribuit la apariţia acestei lucrări.

Redactor responsabil: prof.univ., dr.hab. Ion Bumbu


Recenzent: prof.univ., dr. Dumitru Ungureanu

© U.T.M., 2007
Cuprins
1. Problema deşeurilor sub aspect economic şi ecologic……... 4
2. Caracterizarea şi clasificarea deşeurilor…………………... 7
2.1 Deşeuri miniere………………………………………….... 8
2.2 Deşeuri din industria metalurgică şi energetică…………… 8
2.3 Deşeuri de producţie……………………………………… 8
2.4 Deşeuri de construcţii…………………………………….. 8
2.5 Deşeuri stradale……………………………………….... 9
2.6 Deşeuri menajere…………………………………………. 9
2.7 Deşeuri agrozootehnice……………………………….... 10
2.8 Deşeuri periculoase………………………………………. 10
2.9 Deşeuri radioactive……………………………………….. 11
3. Probleme de proiectare privind evacuarea, valorificarea şi 11
neutralizarea deşeurilor solide…………………………….
3.1 Calculul acumulării medii anuale a reziduurilor solide… 13
3.2 Determinarea numărului necesar de pubele sau containere 15
3.3 Determinarea numărului necesar de autogunoiere……….. 19
3.4 Expertiza proiectelor de salubrizare în centrele populate… 21
4 Procedee de tratare a reziduurilor menajere solide……….. 23
4.1 Tratarea deşeurilor prin fermentare (compostare)………... 23
4.2 Arderea (incinerarea) reziduurilor………………………... 28
4.3 Piroliza (degazarea) reziduurilor menajere………………. 30
4.4 Reducerea chimică şi biologică a reziduurilor………….... 31
5. Gestionarea integrală a reziduurilor menajere…………..... 35
6. Instalaţii şi tehnologii de valorificare complexă a
reziduurilor menajere……………………………………... 40
6.1 Procedeul Thomas (Multibacto)………………………….. 41
6.2 Instalaţii de tip Fläkt din Suedia………………………… . 43
6.3 Procedeul mecanic „Trisoc”…………………………….... 45
6.4 Procedeul Cechini………………………………………… 49
6.7 Instalaţia prototip din Bucureşti – Mililari……………….. 51
7 Gestionarea deşeurilor de la întreprinderile vinicole…….. 53
7.1 Prelucrarea deşeurilor cu conţinut de tartraţi...................... 60
7.2 Neutralizarea sedimentelor ce conţin cianoferaţi……….... 63
Bibliografie……………………………………………….. 65

3
1. PROBLEMA DEŞEURILOR SUB ASPECT ECONOMIC
ŞI ECOLOGIC

Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea


şi depozitarea lor reprezintă una dintre cele mai actuale probleme
economice şi ecologice ale societăţii contemporane.
Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al
cărei proces omul transformă materii prime sau produse de nivel
calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru aceasta el
are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar
produse secundare, inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deşeuri,
noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu numai activitatea
creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi sănătatea speciei umane.
Actualul flux de materiale este nedurabil, datorită distrugerii
ambientale, extracţiei, prelucrării şi depozitării deşeurilor. Cererea de
produse din lemn şi hârtie, de exemplu, continuă să se răsfrângă asupra
pădurilor având consecinţe ambientale grave. Tăierile realizate pentru
obţinerea produselor din lemn ameninţă peste 70% din pădurile virgine
mari rămase pe planetă, iar în multe părţi ale lumii, plantaţiile forestiere
cu o singură specie au înlocuit codrii seculari, ceea ce a redus
diversitatea speciilor, făcând necesară aplicarea insecticidelor. Pădurile
sănătoase asigură servicii vitale în cadrul ecosistemelor: de pildă
stăvilesc eroziunea, acumulează apa pe care o furnizează în anotimpurile
secetoase şi reglează regimul pluviometric. Pădurile reprezintă habitatul
unei game diverse de organisme vegetale şi animale, găzduind peste 50
% din speciile de pe glob.
Unităţile miniere folosesc chimicale toxice, ca: cianură, mercur şi
acid sulfuric pentru a separa metalul din minereu. Sterilul, respectiv
restul de minereu îmbibat cu substanţe toxice care rămâne după
separarea metalului, este descărcat, adesea, direct în lacuri sau râuri, cu
consecinţe devastatoare. Proporţii catastrofale au luat deversările
industriale în râul Rein; în lacurile din America s-au acumulat munţi de
deşeuri industriale şi doar măsurile excepţionale au permis ameliorarea
situaţiei ecologice.
În 1983, în urma ruperii barajului de la Stebnic (Ucraina), în râul
Nistru au nimerit sute de mii m3 de ape toxice industriale. Ca urmare a
4
acestei catastrofe ecologice a pierit majoritatea vieţuitoarelor din râul
Nistru.
Activitatea industrială din secolul XX a fost însoţită de transferarea
către ambient a milioane de tone de plumb, zinc şi cupru; emisiile
industriale globale de plumb depăşesc acum nivelurile naturale de 27 de
ori. Impactul acestei poluări este grav: ca urmare a contaminării cu
metale grele, de exemplu, vegetaţia lipseşte pe o rază de 15 km în jurul
vechilor topitorii din fosta Uniune Sovietică. Expunerea la mercur, larg
răspândiră printre mineri, măreşte riscul cancerului şi poate afecta
rinichii şi sistemul nervos, iar plumbul – o substanţă neuro toxică – este
cunoscut şi prin faptul că afectează dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o
problemă globală. Aproape două treimi din deşeuri sunt depozitate în
locuri neamenajate, iar un sfert din acestea sunt deversate în ocean.
Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor industriale are urmări medicale,
ambientale şi economice teribile în multe regiuni ale lumii. Se spune că
un sfert din populaţia Rusiei, de exemplu, trăieşte în zone unde poluarea
depăşeşte de 10 ori nivelul admis. În Statele Unite circa 40 000
amplasamente au fost catalogate ca locuri cu deşeuri periculoase.
Dezvoltarea industrială şi ridicarea standardelor de viaţă a unei părţi
a populaţiei a impus utilizarea unor substanţe chimice periculoase pentru
om, vieţuitoare şi mediu. Deşeurile periculoase sunt formate, în cea mai
mare parte, în industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere
auto, benzinării etc. Chimia modernă a pus în folosinţă noi chimicale
sintetice, adesea cu consecinţe necunoscute, care nu sunt atât de
omniprezente pe cât sunt de persistente. Produşii organici persistenţi
(POP), printre care se numără pesticidele, materiile plastice, dioxina
etc.,se menţin activ în mediu mulţi ani. Deoarece se degradează încet,
POP se adună în ţesuturile grase când trec în lanţul alimentar, provocând
perturbări în sistemele endocrin şi reproducător.
Cele mai importante volume de deşeuri toxice în ţările UE revin
Germaniei, Franţei şi Angliei (42 mln. t/an). Rusiei îi revin circa 20
mln. t/an, iar celorlalte ţări ale Europei Centrale şi de Est (ECE), cât şi
Noilor State Independente (NSI) – încă 10 mln. t/an.
Deşeurile solide menajere de asemenea provoacă o gamă de
probleme specifice. Cantitatea de deşeuri solide produsă de ţările
5
dezvoltate este foarte mare (430 – 800 kg/an pe cap de locuitor) şi în
continuă creştere. În ţările în curs de dezvoltare acest material este
deversat, adesea, în locuri din apropierea oraşelor sau pe raza unor
periferii aglomerate, unde face să prolifereze şobolanii şi insectele
transmiţătoare de diferite boli parazitare. În ţările industrializate
deşeurile menajere solide, de obicei, sunt îngropate sau incinerate, având
urmări ambientale. De exemplu, dacă nu sunt căptuşite bine gropile de
gunoi permit scurgeri descendente care contaminează sursele de apă
subterane, iar prin putrezirea materiei organice se formează metan – un
gaz de seră cu o capacitate de încălzire globală de 21 de ori mai mare
decât al dioxidului de carbon.
Doar în ultimii ani viteza de creştere a cantităţilor de deşeuri pe cap
de locuitor a început să scadă în ţările dezvoltate, pe de o parte datorită
campaniilor de informare a populaţiei (conştientizarea necesităţii
reducerii, refolosirii şi reciclării) şi pe de altă parte, datorită costurilor în
continuă creştere a depozitelor de deşeuri.
Azi în ţările dezvoltate se acumulează în jurul a 800 – 1000 kg
deşeuri pe cap de locuitor anual, în R. Moldova – 340, Chişinău –
400kg.
Gestionarea corectă a deşeurilor, care prin natura lor reprezintă atât
o sursă de poluare, cât şi un izvor de materii prime seculare, trebuie
realizată în mod integrat, cu înţelegerea consecinţelor pe termen lung a
deciziilor adoptate. În legătură cu aceasta, tendinţele actuale privind
abordarea problemei deşeurilor trebuie să ţină cont de următoarele
aspecte:
- micşorarea cantităţii de deşeuri;
- evitarea poluării mediului.
Din experienţa altor ţări s–a constatat că una din modalităţile de
reducere a cantităţilor de deşeuri generate este înlocuirea taxelor fixe cu
taxele pe unitate de volum sau masă. Această măsură va stimula şi
recuperarea de la populaţie a materialelor reciclabile. În acest context va
apărea o tendinţă normală de reducere a cantităţilor de deşeuri
depozitate, va necesita introducerea colectării separate a deşeurilor de la
populaţie. Materialele utile din deşeuri reprezintă o sursă valoroasă care
nu trebuie irosită.

6
Dezvoltarea economică şi socială durabilă fără deteriorarea calităţii
mediului impune un management adecvat al deşeurilor fără epuizarea
resurselor naturale.
Preocupările la nivel global privind eliminarea finală a deşeurilor şi
conceptul unei societăţi durabile sunt din ce în ce mai pregnante. Există
un consens general privind resursele limitate ale planetei şi creşterile
continue ale costurilor gestiunii deşeurilor.

2. CARACTERIZAREA ŞI CLASIFICAREA DEŞEURILOR

În literatura de specialitate noţiunea de deşeu este prezentă sub


diverse denumiri: deşeuri solide urbane şi industriale, reziduuri
menajere, stradale şi industriale, gunoi menajer şi stradal, rebuturi,
refuzuri etc.
După destinaţie deşeurile constituie două subgrupe: recuperabile şi
irecuperabile, iar după origine pot fi grupate de asemenea în două
subgrupe: rebuturi şi reziduuri.
Rebut poate fi o maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi
folosit direct.
Reziduuri sunt materiile prime, materiale sau produse care sunt
respinse în cursul unei fabricaţii sau a unor acţiuni umane (menaj,
comerţ, ramuri industriale, agroalimentare etc.).
Ca aspect fizic, reziduurile pot fi solide, lichide sau gazoase.
Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere deşeurile se
clasifică astfel:
¾ deşeuri miniere;
¾ deşeuri din industria metalurgică şi energetică;
¾ deşeuri de producţie;
¾ deşeuri din construcţii;
¾ deşeuri stradale;
¾ deşeuri menajere;
¾ deşeuri agrozootehnice;
¾ deşeuri periculoase;
¾ deşeuri radioactive.

7
2.1. Deşeuri miniere

Deşeurile miniere sunt reprezentate prin sterile de mină şi sterile de


flotaţie. Ele sunt constituite din fragmente de roci şi minereuri sărace
care sunt depuse de regulă la gura minei. Prezenţa sulfurilor şi în special
a piritei declanşează procesul de alterare cu formarea de H 2 SO 4 şi care
contribuie în bună măsură la poluarea solului şi a apelor din zonele
învecinate.

2.2. Deşeuri din industria metalurgică şi energetică

Deşeurile din industria metalurgică şi energetică sunt reprezentate


prin zguri, cenuşă, nămoluri, prafuri.
Aceste deşeuri pot conţine metale grele la care se adaugă sulfuri şi
cloruri solubile care pot polua uneori intens mediul înconjurător. De
asemenea praful foarte fin poate produce o poluare intensă a solurilor
din jur. Cenuşa şi zgura pot fi reciclate în domeniul construcţiilor.

2.3. Deşeuri de producţie

Deşeuri de producţie în cantităţi mai mari se formează în industria


de extracţie a materialelor de construcţie, industria alimentară şi a
băuturilor, industria forestieră etc. Deşeurile din industria chimică,
textilă, de prelucrare a lemnului şi a sticlei sunt parţial reciclate în
calitate de materie primă. Reziduurile toxice sunt dirijate spre înhumare
în poligoane special organizate.

2.4. Deşeuri din construcţii

Deşeurile din construcţii reprezintă materialele provenite din


demolarea şi din resturile de materiale rămase de la şantierele de
construcţii civile şi industriale. Efectul major al acestor deşeuri este
asupra solurilor, care sunt transformate în soluri desfundate, iar în
zonele de depozitare în soluri antropice. Foarte puţine materiale de acest
gen pot fi reciclate.

8
2.5. Deşeuri stradale

Deşeurile stradale sunt deşeurile colectate din zonele stradale


specifice activităţii cotidiene populaţiei sau rezultate din depunerea de
materiale solide în aceste spaţii sau sunt deşeuri vegetale provenite din
spaţiile verzi. Mai frecvent ele pot fi reprezentate prin hârtie, plastic,
resturi ceramice şi sticle, resturi alimentare, metale, pietriş, nisip, praf.
Aceste deşeuri pot fi transportate la rampele de depozitare controlată şi
folosite ca material inert de acoperire intermediară.

2.6. Deşeuri menajere

Deşeurile menajere sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele


populaţiei. În Republica Moldova acestea sunt reprezentate prin: deşeuri
alimentare (35 – 45%), hârtie, carton (20 –28%), ţesături (4-7%), sticlă
(3-6%), metale (aluminiu, fier 1,7-2,3%), materiale plastice (1,5-2,0%),
piele, gumă (1-3%), lemn (1-2%), piatră, ceramică (1-2%), alte deşeuri
(1-2%). Volumul total al deşeurilor menajere acumulate pe teritoriul
Republicii Moldova constituie circa 25 mln. m3 (2004). Suprafaţa
depozitelor ocupate de deşeuri menajere constituie circa 1304 ha,
numărul lor fiind de 1747. Din numărul total numai 670 sunt autorizate.
Principalul parametru de evaluare cantitativă a deşeurilor menajere
este reprezentat de cantitatea de deşeuri pe locuitor. Pentru Republica
Moldova acest parametru variază între 0,3-0,4 t/loc/an.
După posibilitatea de valorificare reziduurile menajere sunt de mai
multe tipuri:
- compostabile (resturi organice rezultate de la pregătirea hranei);
- combustibile (lemn, cauciuc, materiale plastice);
- inerte (materiale de construcţii, ceramică);
- reciclabile (hârtie, sticlă, materiale plastice, metale);
Reziduurile menajere reprezintă o sursă importantă de răspândire a
infecţiilor prin numărul mare de agenţi patogeni pe care le conţin.
În prezent cea mai mare parte din aceste deşeuri este depusă în
depozite şi numai o mică cantitate ( ≈ 20%) este prelucrată prin reciclare
şi compostare.

9
Managementul deşeurilor menajere solide trebuie abordat din punct
de vedere al schimbării mentalităţii populaţiei pentru a considera unele
deşeuri menajere ca sursă de materii prime secundare.

2.7. Deşeuri agrozootehnice

Deşeurile agrozootehnice sunt reprezentate prin resturi vegetale şi


dejecţii animaliere. Unele dintre ele au o largă întrebuinţare ca
combustibil, cum sunt cocenii şi paiele, iar dejecţiile animaliere
reprezintă un important îngrăşământ agricol. În stare proaspătă însă
dejecţiile animaliere prezintă un pericol atât pentru mediu cât şi pentru
culturile care se vor dezvolta pe teritoriile tratate cu aceste reziduuri.
Neutralitatea reziduurilor zootehnice se poate realiza prin metoda
compostării, iar în ultimul timp se utilizează îndepărtarea acestora cu
ajutorul apei şi apoi tratarea comună a reziduurilor solide şi lichide în
staţii de epurare a apelor uzate.

2.8. Deşeuri periculoase

Deşeurile periculoase cuprind substanţe toxice care pot produce


efecte negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei,
exceptând deşeurile radioactive. Aceste deşeuri provin în cea mai mare
parte din industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto,
unităţi medicale. Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi
organici halogeni, acizi compuşi organofosforici, fenoli, cianuri, eteri,
vopsele, pesticide, reziduuri de spital.
Cele mai periculoase substanţe chimice sunt pesticidele folosite în
agricultură pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor.
Aceste pesticide sunt concentrate în plante şi ajung direct prin alimente
la om şi la animale. Apele de suprafaţă precum şi cele subterane pot fi
poluate cu pesticide prin infiltraţiile produse de apele pluviale.
O altă substanţă extrem de toxică reprezintă dioxina, care stă la baza
producerii altor substanţe toxice periculoase. Dioxina este un component
al erbicidelor clorurate folosite destul de intens în agricultură. Dioxina
apare de asemenea şi la arderea reziduurilor menajere conţinând plastic
sau lemn tratat cu substanţe chimice clorurate.
10
Deşeurile periculoase sunt depozitate separat, iar managementul lor
depinde de experienţa şi specificul fiecărei ţări.

2.9. Deşeuri radioactive

Deşeurile radioactive rezultă din numeroase activităţi industriale,


medicale şi de cercetare. Cele mai mari cantităţi rezultă din activitatea
de producere a energiei electrice, extracţia şi prelucrarea minereului
radioactiv.
Reziduurile radioactive sunt tratate diferenţiat în funcţie de
radionuclizii pe care îi conţin.
Reziduurile care conţin radionuclizi cu viaţa scurtă şi activitate
redusă şi al căror pericol nu e prea mare sunt colectate şi păstrate în
containere speciale, ecranate corespunzător până la depăşirea timpului
de înjumătăţire după care pot fi îndepărtate .
Radionuclizii care conţin radionuclizii cu viaţă lungă şi activitate
mare şi deosebit de periculoase sunt tratate în vederea reducerii
volumului, fie cu substanţe puternic oxidante, fie incinerate în
crematorii cu circuit închis pentru a nu polua atmosfera. După tratare
sunt înglobate în blocuri compacte de sticlă, ceramică, plumb şi
îndepărtate în locuri speciale denumite cimitire radioactive.

3. PROBLEME DE PROIECTARE PRIVIND EVACUAREA,


VALORIFICAREA ŞI NEUTRALIZAREA DEŞEURILOR
SOLIDE

Proiectarea porneşte în general de la anchetarea şi examinarea


(diagnosticarea) atentă şi analitică a situaţiei, cât şi de la determinarea
modificărilor şi tendinţelor (prognozarea) care pot apărea în perioada
pentru care se proiectează.
Dintre condiţiile locale concrete trebuie analizate cu mare atenţie
situaţia apelor freatice, inundaţiile posibile, alimentarea cu apă potabilă,
izvoarele de ape de tratament balneologic, evacuarea apelor uzate,
gradul de poluare a atmosferei, a locurilor de agrement şi odihnă, a
terenurilor protejate, având la bază date statistice de la diferite organe şi
11
servicii meteorologice, hidrologice, sanitare, agricole, transport,
construcţii etc.
Trebuie studiate separat cu mare atenţie posibilităţile de valorificare
a reziduurilor, cerinţele din acest domeniu (valorificarea compostului, a
căldurii obţinute în cazul arderii reziduurilor, posibilităţile de
valorificare a unor sortimente de reziduuri, rezultate pe parcursul tratării
ca materie primă secundară etc.).
Trebuie determinate relaţiile cantitative şi calitative ale reziduurilor
menajere. Trebuie analizate toate celelalte reziduuri de altă provenienţă
(industrială, agricolă, de construcţii, stradale, de la spitale etc.) ce pot
apărea pe teritoriul pentru care se proiectează, posibilităţile de tratare şi
neutralizare ale acestora în comun cu reziduurile menajere (balanţa de
reziduuri). Trebuie determinate tendinţele modificărilor previzibile
pentru perioada de proiectare.
Se analizează în detaliu suprafeţele cuprinse în evacuarea
organizată, metodele actuale ale evacuării reziduurilor, gradul de tratare
şi de pregătire al întreprinderilor şi unităţilor existente în acest domeniu.
Se stabilesc zonele de colectare, locurile de amplasare a platformelor de
precolectare a deşeurilor menajere, dimensionarea şi amplasarea
rampelor de depozitare controlată. Pe baza sistemului de colectare şi de
transport trebuie de determinat necesarul de recipienţi, numărul
mijloacelor de transport şi a personalului muncitor.
După analizarea atenta a condiţiilor locale concrete trebuie făcute
propuneri pentru depozitarea definitivă (neutralizarea) a reziduurilor,
prezentând compararea alternativelor, luând în consideraţie costurile şi
indicatorii ecologici.
Operaţiile de colectare şi evacuare a reziduurilor menajere se
realizează de către serviciile de salubrizare subordonate primăriilor.
Schema de salubrizare depinde de gradul de amenajare a centrului
populat. Există mai multe sisteme de evacuare a reziduurilor din centrele
populate: evacuarea flotabilă – prin reţeaua de canalizare (fig.1);
evacuarea prin canale pneumatice, unde prin curenţi de aer sau vacuum
parţial reziduurile sunt conduse intr-un siloz (fig.2); evacuarea cu
transportul auto special al reziduurilor menajere în pubele sau containere
si evacuarea mixtă.

12
Fig. 1. Sistem de colectare a reziduurilor menajere la canalizare.
Fig. 2. Schema transportului pneumatic al reziduurilor menajere.

3.1. Calculul acumulării medii anuale a reziduurilor


solide

La calcularea necesitaţii pentru transportul auto special, terenului


pentru rampa de depozitare a reziduurilor solide, la determinarea
volumului de mijloace pentru efectuarea salubrizării se folosesc normele
medii de acumulare a reziduurilor, adică cantitatea medie anuală de
reziduuri comunale ce se acumulează in centrul populat la un locuitor.
Norma medie de acumulare a reziduurilor solide în Republica Moldova
constituie 350 kg/an/locuitor sau 1m³/an/locuitor.
Pentru determinarea cantităţilor de reziduuri menajere se folosesc
următoarele metode:
¾ metoda indicelui mediu de producere a reziduurilor menajere pe
cap de locuitor care rezultă din determinarea cantităţilor de
reziduuri menajere produse de către un locuitor pe zi, din diferite
zone caracteristice ale localităţilor;
¾ metoda gravimetrică directa care are la baza determinarea zilnica
de reziduuri menajere produse si a componentelor acestora.
In cadrul primei metode, folosind indicele mediu, cantitatea de
reziduuri menajere se determina după formula:

Qzi =N×Im 0,001 [t/zi],


unde:
13
Qzi – cantitatea medie zilnică de reziduuri menajere (t/zi):
Im – indicele mediu de producere a reziduurilor menajere
(kg/loc./zi);
N – numărul de locuitori;
O imagine clară despre cantitatea anuală a reziduurilor menajere cât
şi despre modificările periodice, în funcţie de zonele de colectare, se
poate obţine numai acolo unde la locurile de descărcare a vehiculelor
sunt instalate cântare de vehicule şi se înregistrează zilnic cantitatea
deşeurilor descărcate .
Există de asemenea şi procedeul de cântărire numai a unor
transporturi alese cu frecvenţe corespunzătoare unor anotimpuri si
provenite din diferite locuri. În asemenea cazuri este determinată
cantitatea deşeurilor colectate de pe întreaga suprafaţă a localităţii timp
de cel puţin o săptămână, din fiecare lună, adică anual se cântăreşte
cantitatea reziduurilor menajere pe 12 săptămâni. Prin înmulţirea
cantităţilor acumulate pe cele 12 săptămâni cu 4,33 se obţine cantitatea
medie anuală a reziduurilor (Ma), adică:
12
Ma=Σ Ms · 4,33 [t/an],
1
unde: Ms – cantitatea săptămânală a reziduurilor menajere.
Acumularea medie anuală a reziduurilor solide (Ma) poate fi
determinată şi prin aplicarea formulei.

Ma = A + B + C + D ,

unde : A – acumularea medie anuala a reziduurilor menajere;


B – acumularea anuală a reziduurilor la instituţiile
obşteşti;
C – volumul anual al gunoiului de pe străzi;
D – masa medie anuală a reziduurilor de la întreprinderile
industriale.
Fiecare element din această formulă, la rândul său, poate fi calculat
folosind formula corespunzătoare.
Bunăoară, mărimea A se calculează prin formula:

14
A = a1 × n1 + a2 × n2 +…+an × nn,

unde: a1,a2,...an – normele de acumulare a reziduurilor comunale în


blocurile locative cu diferit grad de salubritate;
n1,n2…nn – numărul de populaţie locuitoare în case cu grad
diferit de salubritate.

B = b1×n1 + b2×n2 +…+ bn×nn ,

unde: b1, b2 …bn – norme de acumulare a reziduurilor solide la


fiecare instituţie obştească , de comerţ, cultural-socială;
n1, n2 …nn – numărul unităţilor de întreprinderi.

C = c1×s1 + c2×s2 +…+ cn×sn,

unde : c1,c2…cn – normele de acumulare a gunoiului de pe străzile


cu diferit grad de salubritate;
s1,s2…sn – aria învelişurilor corespunzătoare.

Cantitatea reziduurilor de la întreprinderile industriale se


calculează prin aproximaţie, considerând că anual unui om îi revine 0,5-
1kg din ele plus reziduurile de producţie formate la întreprindere .

3.2. Determinarea numărului necesar de pubele sau containere

Ca recipienţi pentru precolectarea reziduurilor menajere se folosesc


pubelele (fig.3) cu capacitatea de 0.1 1/m³ si containere (fig.4) cu
capacitatea 0,4 m³, 0,8 m³ ş. a., confecţionate din tabla zincată pentru a
se evita coroziunea şi distrugerea permanentă.
Pentru ridicarea şi descărcarea containerelor şi chiar a pubelelor sunt
prevăzute pe autogunoiere dispozitive adecvate.

15
16
Figura 4. Container de 1100 l. capacitate.

Numărul necesar de pubele sau containere pentru centrul populat


sau o parte a lui se calculează folosind relaţia:

2NZ
n=—,
CV

unde: n – este numărul pubelelor sau containerelor necesare ;


N – nr. populaţiei aferentă tubului de precolectare sau
platformei de precolectare (fig.5) situate în afara blocului
locativ;
2 l/om,zi - cantitatea de reziduuri produsă de fiecare locatar;
Z – intervalul maxim intre două colectări în zile;
V – volumul pubelei sau containerului în l ;
C – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului.

17
(C=0,8).

Figura 5. Platforme de precolectare a deşeurilor: a) tip simplu cu


pereţi din plăci de beton, marcat cu spaţii verzi; b) tip construit din
beton, închis cu uşi (eventual cu acoperiş de protecţie).

Numărul de pubele sau containere poate fi determinat si cu relaţia:

Mn·Z·K
N = ───── ,
C·V
unde: Z, C, V – vezi mai sus;

18
Mn – acumularea medie nictemerală (timp de 24 ore) a
deşeurilor în urbe, sector, cartier;
K - coeficientul iregularităţii de acumulare a deşeurilor (1,25).

3.3. Determinarea numărului necesar de autogunoiere

Una din operaţiile, poate cea mai importantă din activitatea de


colectare a reziduurilor menajere, o reprezintă transportarea acestora de
la platformele de precolectare la rampele de neutralizare sau la
instalaţiile de tratare şi valorificare a materialelor refolosibile pe care le
conţin.
Pentru transportul reziduurilor menajere s-au folosit şi se mai
folosesc încă, într-o gamă foarte largă, vehicule şi autovehicule,
începând de la căruţe cu cai şi până la autogunoiere compactoare de
mare capacitate (fig.6).

Figura 6. Autogunoieră compactoare tip BOBR 16-2

Numărul de autovehicule necesare pentru transportarea


reziduurilor menajere se determină folosind relaţia:

Q
N = ── (buc.),
8pc

în care: N – numărul de autovehicule, bucăţi;


19
Q – cantitatea de reziduuri menajere ce trebuie transportată,
m³;
p – productivitatea autovehiculului, m³/h;
c – coeficientul de utilizare a parcului = 0,8;
8 – numărul de ore într-un schimb.
Productivitatea (P) a autovehiculului se determina astfel:
G
P = ─ (m³/h),
T
unde: G – este capacitatea de încărcare a autovehiculului,
T – durata unui parcurs în ore,
Gu
T = ── (m³),
γ
în care: Gu – încărcătura utila a autovehiculului;
γ – greutatea specifică a reziduurilor menajere în t/m³.
Durata unui parcurs în ore (T) are relaţia:

T = tplin + tgol + tpp + tinc. + tdesc.,


d
t =
în care : plin v – este durata parcursului de la ultimul punct de
m

precolectare până la locul de descărcare (rampa de


neutralizare a instalaţiei de tratare etc.) în ore;
d,
t gol = , – durata parcursului de la locul de descărcare
vm
până la primul punct de colectare în ore;
d – distanţa de transport de la ultimul punct de precolectare până la
locul de descărcare, km;
d´ – distanţa de transport de la locul de descărcare până la primul
punct de precolectare, km ;
vm – viteza medie de deplasare a autovehiculului încărcat, km/h;
v´m – viteza medie de deplasare a vehiculului gol, km/h;
d ,,
t pp = ,, – timpul pentru parcurgerea distanţelor între punctele de
v
precolectare, ore;
20
d" – distanţa parcursă intre punctele de precolectare, km;
v"m – viteza medie de deplasare între punctele de precolectare, km/h
(8-10 km/h).
Frecvenţa ridicării (evacuării) reziduurilor menajere variază, de
obicei, de la o data la trei ori pe săptămâna în dependenţă de aglomeraţia
cartierului şi de sezon .
Felul materialului poate varia şi el. Serviciul de colectare poate să
includă ridicarea separată a frunzelor, crengilor, a unor obiecte de uz
casnic reutilizabile (metale, hârtie, sticle, resturi alimentare) pentru a fi
predate separat centrelor de colectare.

3.4. Expertiza proiectelor de salubrizare in centrele populate

Proiectul de salubrizare poate fi separat sau sub formă de


compartiment al proiectului de sistematizare şi reconstrucţie a centrului
populat. Schema expertizei acestor proiecte constă din câteva etape.
1. Controlul materialelor prezentate. Aici este importantă prezenţa
tuturor componentelor proiectului sistemului general de salubrizare: fisa
explicativă, materialele grafice şi anexele.
Fişa explicativă trebuie să conţină caracteristica deplină a condiţiilor
naturale, a ansamblului de sistematizare şi construcţie a dezvoltării
economice, a stării sanitare şi epidemiologice a centrului populat. În fisă
se includ toate calculele referitoare la cantitatea reziduurilor solide şi
lichide ce se formează în centrul populat, la numărul necesar de pubele
şi containere, de transport, platforme de precolectare şi rampe de
depozitare controlată.
Materialul grafic include planul general şi cel situaţional al centrelor
populate, schiţe şi desene ale instalaţiilor pentru neutralizarea şi
valorificarea reziduurilor, orarul de mişcare a autotransportului .
Anexele includ materialele pe baza cărora a fost elaborat proiectul,
au fost coordonate toate problemele cu organizaţiile şi departamentele
cointeresate. Schema generală de salubrizare, de regulă, se elaborează pe
baza hotărârilor primăriei.
2. Familiarizarea cu documentele legislative în vigoare, pe baza
cărora se face expertiza proiectului.

21
3. Familiarizarea cu datele de paşaport ale proiectului: denumirea,
instituţia de proiectare, autorii, anul elaborării.
4. Caracteristica centrului populat (numărul populaţiei, starea
fondului locativ şi salubritatea acestuia, numărul instituţiilor
obşteşti, întreprinderilor industriale, de alimentaţie publică, de
deservire comunală, suprafaţa totala a trotuarelor şi a părţilor
carosabile, a drumurilor).
5. Argumentarea sistemului de salubrizare, de evacuare a
reziduurilor solide şi lichide.
6. Stabilirea modalităţii de realizare practică a principiilor sistemului
integrat de salubrizare.
7. Controlul calculelor privind cantitatea reziduurilor solide ce se
formează pe teritoriu. Aici se utilizează normativele medii de acumulare
a reziduurilor prezentate in N.R.C. 2.07.01 - 89 ”Urbanistica.
Planificarea şi construcţia străzilor urbane şi rurale” (tab.3.1.).
8. Se controlează calculele numărului de pubele şi containere, de
transport special necesar pentru acumularea şi evacuarea reziduurilor
solide.
9. Se stabilesc metodele organizate de tratare, valorificare şi
neutralizare a reziduurilor lichide şi solide. Aici este necesar de a stabili
şi metodele de lichidare a gunoiştilor neautorizate.

Normele acumulării reziduurilor în centrele populate


Tabelul 3.1
Cantitatea anuală a
reziduurilor comunale la 1
Reziduurile comunale locuitor
kg l
Solide - de la blocurile locative dotate cu
apeduct, canalizaţie, încălzire centrală şi
gazificare………................................................ 190-250 900-1000
- de la alte blocuri locative ………………… 300-450 1100-1500
- cantitatea totală de reziduuri solide în urbe,
inclusiv clădirile publice ……………………… 280-300 1400-1500
Lichide din latrine (în lipsa canalizaţiei)……… ____ 2000-3500
Gunoiul de pe 1m² al învelişului dur al străzilor,
pieţelor şi parcurilor…………………………….. 5-15 8-20

22
10.Curăţenia teritoriului şi străzilor, periodicitatea şi căile de
efectuare.

4. PROCEDEE DE TRATARE A REZIDUURILOR


MENAJERE SOLIDE

Pentru tratarea importantelor cantităţi de reziduuri menajere până


acum au fost studiate, cercetate, experimentate şi chiar aplicate patru
procedee şi anume:
• fermentarea (compostarea), parţială sau în masă, având ca
subprodus principal compostul pentru agricultură;
• arderea (incinerarea), având ca subprodus principal energia
termică sau electrică;
• piroliza (degazarea sau degradarea termică), având ca
subprodus principal combustibilul solid sau lichid;
• reducerea chimica şi biologică, având ca subprodus etanolul
sau gazul metan.
Este important de a se putea stabili care din cele patru procedee
(fermentarea, incinerarea, piroliza şi reducerea chimică) vor sta la baza
înfiinţării unor unităţi industriale capabile de a trata în condiţii ecologice
şi de eficienţă economică 500-1000 t/zi de materii organice solide.

4.1. Tratarea deşeurilor prin fermentare (compostare)

Depozitarea şi neutralizarea rezidiurilor menajere prin compostare


este considerată cea mai veche metodă, chiar dacă în faza incipientă
operaţia era făcută la o scară redusă, reziduurile fiind împrăştiate în stare
brută în câmp cu scopul principal de neutralizare. În prezent locurile de
depozitare a reziduurilor menajere mai poartă denumirea de rampe sau
hale, iar depozitarea reziduurilor, după modul în care se asigură
protecţia mediului înconjurător, poartă denumirea de depozitare simplă
sau depozitare controlată.
Depozitarea simplă a reziduurilor menajere constă în descărcarea
simplă, neorganizată a gunoaielor pe maidane în diverse gropi, foste
cariere sau alte terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale pentru
protecţia mediului înconjurător. Acest sistem de depozitare a fost în
23
trecut cel mai larg folosit, pentru că este cel mai ieftin, mai comod, dar
nu şi cel mai igienic. Substanţele organice existente în componenţa
reziduurilor menajere constituie locul prielnic de adăpostire şi înmulţire
a tot felul de infecţii, muşte, rozătoare, câini vagabonzi etc., de la care se
poate îmbolnăvi populaţia. Acest sistem de depozitare simplă este
unanim recunoscut ca periculos pentru igiena publică.
Depozitarea controlată a deşeurilor (fig.7,8) cu asigurarea
condiţiilor de fermentare aerobă permit transformarea lor, în condiţii
igienice, într-un compost stabil, utilizabil ca amendament în agricultură.
Analizele tehnico-economice au stabilit că aceasta este metoda
optimă pentru reziduurile colectate din aşezări mici şi mijlocii.

Figura 7. Rampa de depozitare controlată a deşeurilor solide de la


Ţânţăreni.

24
Figura 8. Modul de organizare a rampelor de depozitare controlată a
reziduurilor menajere: 1 – autogunoieră; 2 – cântar basculă; 3 – grup de
exploatare (portar, cantaragiu, buldozerist); 4 – şopron remiză; 5–
depozit carburanţi; 6 – W.C.; 7 – tractor pe şenile cu lamă buldozer; 8 –
drum de acces la rampă.

Compostarea permite diferite niveluri de amenajare tehnică de la


simpla depozitare controlată până la instalaţiile perfecţionate, de mare
productivitate, în care se realizează prelucrarea mecanică (mărunţirea) şi
fermentarea intensivă în flux continuu cu culturi speciale de bacterii.
Compostul obţinut este comerciabil. Astfel de instalaţii s-au dovedit
competitive cu incineratoarele, căpătând răspândire în Italia, Elveţia,
Franţa.
Compostarea amestecului de deşeuri solide cu nămoluri de la staţiile
de epurare a apelor uzate este o idee promiţătoare, concretizată în
25
instalaţia ,,Biostabilizator” (fig. 9) unde, sub acţiunea unor culturi
speciale de bacterii, se instalează fermentarea aerobă timp de 24 ore la
temperaturi până la 70-80°C.
În aceste condiţii sunt distruşi germenii patogeni, iar compostul
după maturizare în halde timp de 20-30de zile poate fi folosit fără nici
un pericol. Acesta reprezintă un amendament echilibrat după conţinutul
elementelor nutritive de potasiu, fosfor şi azot.
Tehnologia depozitării controlate a reziduurilor menajere trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) Înainte de începerea depozitării reziduurilor se vor lua toate
măsurile indicate în studiul hidrologic privind protecţia apelor subterane
şi de suprafaţă (îndiguiri, impermeabilizarea fundului rampei cu argilă
sau alt material conform recomandărilor studiului hidrologic, drenarea
terenului, şanţuri de gardă pentru protecţia depozitului de scurgere a
apelor de ploaie etc.). Însă, ca primă operaţie, se decopertează stratul
vegetal, care va fi folosit la acoperirea finală a depozitului după
umplere.
b) Reziduurile colectate zilnic din localităţii sunt aduse cu
autogunoiere şi depozitate în straturi cu o grosime de cca. 1,5-2,0 m,
utilizând diferite metode de umplere (fig. 10).
c) După operaţiile de împrăştiere şi compactare cu buldozerul
reziduurile se acoperă zilnic sau cel târziu la 48 ore cu un strat
intermediar de separare de 20-30 cm din material inert (argilă, nisip sau
pământ).
d) Straturile noi de deşeuri nu vor fi depuse decât după ce
temperatura stratului precedent, rezultată din fermentaţia aerobă, a
scăzut până la valoarea temperaturii solului natural.
e) Compactarea trebuie făcută în aşa fel ca să permită totuşi aerarea
reziduurilor şi deci să asigure fermentarea aerobă, însă de a evita
golurile mari de aer, care favorizează autoaprindere şi deci riscul
incendierii rampei de depozitare.
f) Rampele de depozitare trebuie să fie împrejmuite cu garduri
demontabile. Exploatarea rampei este organizată de un grup alcătuit din
portar, cantaragiu şi buldozerist.

26
Figura 9. Schema de compostare a amestecului de deşeuri solide şi nămoluri de la staţiile de epurare a
apelor uzate ,,Biostabilizator”

27
Figura 10. Metode de umplere a gropilor de deşeuri.

4.2. Arderea (incinerarea) reziduurilor menajere


Arderea (incinerarea) reziduurilor menajere este o metodă termică
de eliminare (denocizare) a acestora prin oxidarea completă la
temperaturi înalte a materiilor organice prin folosirea, de regulă, a
energiei termice şi a produselor de ardere rezultate. De la simple
instalaţii de incinerare (fig. 11) s-a ajuns ca în prezent să existe în
lume peste 1000 de uzine moderne de ardere a reziduurilor menajere.

28
În ţările europene se prelucrează prin ardere 20-25% din volumul
reziduurilor. Productivitatea celor mai mari uzine ajunge până la 2500
t/zi. Prin ardere se reduce volumul reziduurilor cu aproape 85%, iar
pentru depozitarea unei tone arse este necesară o suprafaţă de numai
0,1 m 2 . Spre deosebire de incineratoarele vechi, noile uzine de ardere
a reziduurilor menajere utilizează o metodă tehnică numită ardere ,,în
masă”.

Figura 11. Schema instalaţiei de incinerare a reziduurilor

Folosirea procedeelor de ardere ,,în masă” este acum admisă şi de


organizaţiile ce se ocupă cu protecţia mediului înconjurător pentru că
s-a constatat că în condiţiile funcţionării incineratoare în mod curent şi
cu o ardere completă degajarea substanţelor toxice este redusă şi se
încadrează în limitele admise.
Este cu mult mai bine dacă se realizează şi o selectare
premergătoare arderii pentru excluderea arderii acelor componente
care produc gaze nocive (dioxina) cum este cazul maselor plastice,
precum şi a celor materiale care îngreunează arderea cum sunt
materiile organice, care pot fi folosite în alte scopuri (producerea de
compost).
Dar în afara dioxinei, care constituie un pericol pentru sănătate, în
gazele de evacuare ale uzinelor de ardere a reziduurilor menajere se
mai găsesc şi alte substanţe nocive ca: acizii clorhidric şi fluorhidric,
oxid de sulf şi particule de compuşi de zinc şi plumb.
29
Pentru excluderea gazelor evacuate în timpul arderii reziduurilor
menajere se mai foloseşte arderea suplimentară (rearderea) a
componentelor combustibile nearse. Aceasta se realizează cu ajutorul
gazelor naturale în prezenţa catalizatorului şi absorbanţilor de
hidrocarburi. În plus se mai folosesc şi cicloane, electrofiltre, aparate
de spălare precum şi sisteme umede de curăţirea gazelor. Toate
acestea scumpesc simţitor instalaţiile de incinerare a reziduurilor. De
aceea se poate aprecia că nici cele mai moderne uzine de ardere a
gunoaielor nu rezolvă total problema rentabilizării şi motivării
investiţiilor.

4.3. Piroliza (degazarea) reziduurilor menajere

Piroliza, ca şi incinerarea, reprezintă un proces termic de tratare a


reziduurilor menajere, prin care se obţine o descompunere termică a
produşilor chimici şi în special a produşilor organici la o temperatură
ridicată şi în absenţa oxigenului.
În practică acest procedeu este denumit şi degazare. Sub efectul
temperaturii ridicate se produce o sciziune şi o structură diferită a
moleculelor organice, ceea ce face ca, după piroliza reziduurilor,
acestea să se transforme în substanţe combustibile gazoase, lichide şi
solide.
Ca metodă de tratare şi valorificare a reziduurilor menajere,
piroliza este încă în faza iniţială de aplicare. În S.U.A. şi în Japonia
s-au construit instalaţii de piroliză (fig.12) în care se încălzesc
reziduurile menajere la cca. 700 °C într-un recipient ermetic spre a se
obţine următorii patru compuşi:
- gaz comparabil cu gazul de iluminat;
- o parte condensabilă de hidrocarburi;
- cărbune solid din care se pot extrage uleiuri;
- metale şi sticlă, care pot fi recuperate fără alterări însemnate.
Componentele gazoase de piroliză sunt formate în principal din:
H 2 , CO, CO 2 , CH 4 , NH 3 şi au o putere calorică mai mică de 3000
kcal/m 3 N.

30
Figura 12. Schema unei instalaţii de piroliză a deşeurilor solide.

Gazele care se formează în timpul pirolizei sunt supuse unei


spălări în atmosfera umedă, în scopul eliberării parţiale a
componentelor gazelor toxice.
Caracteristicile procedeului de piroliză sunt următoarele:
- se reduce volumul reziduurilor la 40%, faţă de 10-20% în cazul
incinerării;
- proporţia gazelor de piroliză ajunge până la 20% din cantitatea
gazelor care rezultă la incinerarea reziduurilor, ceea ce este foarte
important pentru epurarea gazelor;
- 1/3 din energia conţinută în reziduurile netratate este disponibilă
sub formă de gaz pentru utilizări ulterioare;
- piroliza are avantajul că produsele obţinute pot fi stocate, deşi
combustibilii găzoşi au anumite limite de înmagazinare.

4.4. Reducerea chimică şi biologică a reziduurilor

Reducerea chimică şi biologică a reziduurilor menajere sau


transformarea în energie a acestora constă în conversia materiilor
organice (celuloză, amidon ş.a.) în etanol sau biogaz (metan).
Datorită simplităţii tehnologiei de bază se apreciază că intr-un
viitor apropiat prin conversia materiilor biologice (alge) şi a

31
reziduurilor organice se vor putea alimenta centrale electrice cu puteri
cuprinse între 100-1000 MW.
În acest scop Uniunea Europeană efectuează studii şi
experimentări pentru a găsi noi metode de producţie a substanţelor
chimice prin procedee fotochimice şi fotobiologice precum şi sisteme
sintetice bazate pe cunoaşterea aprofundată a proceselor biologice de
fotosinteză.
Tehnologiile biologice de producere a gazelor combustibile,
folosite în prezent în multe ţări de pe glob, ţin să dezvolte acţiunea
unor microorganisme cu scopul de a se obţine o biomasă bogată,
convertibilă în metan, denumit şi biogaz.
Biogazul este un produs al fermentării anaerobe a produselor
organice. El se produce pe cale naturală pe fundul bălţilor şi lacurilor,
ieşind la suprafaţă sub formă de bule de CH 4 , de aceea în popor el mai
poartă denumirea de gaz de baltă sau gaz de gunoaie, deoarece se
formează şi în timpul fermentării gunoaielor.
Metoda de fermentare biotermică a reziduurilor la început s-a
folosit la valorificarea reziduurilor animaliere de la fermele zootehnice
şi apoi la reziduurile menajere.
Această metodă este destul de veche şi se aplică cu succes în ţările
cu populaţii mari din Asia (China, India).
Prin valorificarea reziduurilor agrozootehnice existente în
Republica Moldova s-ar produce energie care ar acoperi în întregime
necesităţile de energie ale agriculturii. Prin amestecarea reziduurilor
menajere cu mâlurile de la staţiile de epurare a apelor uzate se pot
obţine 400-600 m 3 N de biogaz la 1 t de acest amestec, cu o putere
calorică de 2500-4500 kcal/m 3 N.
Instalaţiile pentru valorificarea complexă a reziduurilor menajere
împreună cu nămolul de la staţiile de epurare a apelor uzate (fig.13,
14, 15) nu sunt foarte complicate şi pot fi executate în întregime de
către uzinele din ţara noastră.
Cercetările existente arată că folosindu-se această metodă
reziduurile pot fi valorificate în totalitate, practic devenind o sursă
importantă de materii prime şi a unei ramuri noi de producere a
energiei, deoarece în afară de biogaz, după terminarea fermentării
rezultă şi un produs solid care în cazul arderii are o putere calorică de

32
2500-3500 kcal/kg, deci superioară lihniţilor inferiori, folosiţi în cea
mai mare parte în centralele electrice.

Figura 13. Scheme ale unor instalaţii de producere a biogazului în


mediul rural.

Aceste instalaţii au un viitor mai eficient în localităţile rurale,


astfel reducându-se simţitor aducerea de combustibili din zone
îndepărtate.
O posibilitate de mare eficienţă a acestor instalaţii este şi aceea că
în jurul lor se pot construi sere ce pot fi alimentate cu îngrăşământ
natural, mult mai bun ca cel sintetic, din reziduurile rămase de la
fermentare, iar încălzirea lor se poate face fie prin arderea acestor
reziduuri, fie arzând biogaz rezultat de la fermentare.

33
Figura 14. Schema de proiect a unei instalaţii de producere a
biogazului de tip rural

După ultimele statistici, în etapa actuală omenirea consumă anual


≈ 9 000 000 000 t combustibil convenţional, din care consumul de
petrol, cărbune şi gaze se menţine încă la 84 %.
Din acest calcul sumar rezultă că pentru a asigura consumul
actual de combustibil pe tot globul este suficient transformarea în gaz
metan a doar circa 5% din cantitatea de biomasă anuală.
34
Figura 15. Vedere generală asupra unei instalaţii moderne de
producere a biogazului din nămolurile decantate de la apele menajere.

Deocamdată construirea unor asemenea instalaţii necesită


investiţii însemnate, dar oricât de mari ar fi acestea ele sunt inferioare
celor care se fac pentru construirea centralelor nucleare şi nu prezintă
pericol posibil pentru omenire ca acestea. Un alt avantaj este că
această biomasă se regenerează în fiecare an, pe când combustibilul
nuclear oricât de lungă durată ar avea în exploatare el este totuşi
epuizabil.

5. GESTIONAREA INTEGRALĂ A REZIDUURILOR


MENAJERE

Iniţial managementul deşeurilor avea drept obiectiv îndepărtarea


deşeurilor şi curăţirea oraşelor. Dezvoltarea economică şi socială
durabilă, fără deteriorarea calităţii mediului, impune ca management
adecvat al deşeurilor un sistem integrat de reciclare a acestora, bazat
pe un număr mare de tehnologii.
Încă în secolul XIX au apărut preocupări pentru rezolvarea
complexă a reziduurilor menajere atât din punct de vedere ecologic,
privind salubrizarea localităţilor şi a mediului înconjurător, cât şi sub
aspect economic. Aceste preocupări urmăresc reducerea cheltuielilor
de evacuare, transport şi neutralizare a reziduurilor menajere şi, mai
35
ales, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile pe care le
conţin (metale, hârtie, plastic, sticlă, materie organică etc.), precum şi
a unor subproduse ce pot rezulta prin prelucrarea reziduurilor
menajere (energie termică sau electrică, compost, carburanţi gazoşi,
lichizi sau solizi, materie furajeră).
La compostarea şi arderea reziduurilor menajere se urmăresc şi
probleme de valorificare, însă scopul principal al acestor procedee este
neutralizarea, iar valorificarea produsului obţinut (compostul, energia
termică etc.) reprezintă numai un scop secundar. La aceste procedee
avem de a face şi în continuare cu anumite materii reziduale (zgură,
materiale reziduale de la compostare).
În ultimul deceniu asistăm la o evoluţie accelerată a tehnicilor şi
tehnologiilor în domeniul salubrizării, cu referire fie la colectarea,
evacuarea, neutralizarea şi depozitarea sau revalorificarea deşeurilor
de la producătorii menajeri, industriali sau comerciali.
Revalorificarea ( reciclarea) reziduurilor, ca un procedeu nou de
neutralizare a acestora, are drept scop principal valorificarea integrală,
fără rămăşiţe reziduale.
Din punct de vedere tehnic la stabilirea tipurilor de instalaţii,
mijloace şi maşini cerinţele de bază sunt în general următoarele:
1) construcţie simplă şi durabilă;
2) instalaţii de acţionare închise (acoperite);
3) dirijare în fluxul a materiilor;
4) utilajul şi piesele să fie cu o mai mare rezistenţă corozivă şi
uzură mecanică;
5) este de dorit prelucrarea comună a materiilor solide şi lichide
(la obţinerea compostului);
6) reziduurile care sunt transportate zilnic la uzină trebuie
cântărite pe cântare basculă corespunzătoare.
În genere pentru dimensionarea instalaţiilor de valorificare a
reziduurilor menajere trebuie luată în calcul acea perioadă de timp
când uzina primeşte cea mai mare cantitate de reziduuri.
Spaţiul anterior al buncărelor de stocare trebuie să fie echipat cu
instalaţii de aspiraţie pentru a preveni pătrunderea în exterior a
prafului şi a mirosului urât degajate de la descărcarea vehiculelor de
transport.

36
În instalaţiile noi, realizate în ultima perioadă, pentru descărcarea
buncărelor sunt utilizate macarale graifăr automatizate cu programare,
astfel un singur operator, în funcţie de necesitate, poate să conducă
simultan mai multe macarale.
În interiorul uzinei deşeurile sunt transportate cu benzi
transportoare de cauciuc cu înserare textilă, având lăţimea de 1-2
m, a căror capacitate poate fi modificată prin schimbarea vitezelor de
transport. Cel mai frecvent înălţimea stratului este de 30-40 cm.
În cazul distanţelor scurte de transport sunt utilizate şi
transportoare cu vibraţii, cât şi transportoare elicoidale.
Pentru transportul pe verticală sunt utilizate elevatoare cu cupe,
benzi transportoare cu ecluze cremaliere sau benzi transportoare cu
carcase.
Pregătirea materiilor prime pentru compostare are scopul de a
accelera reacţiile biochimice care au loc în procesul de descompunere.
În procesul de pregătire trebuie asigurată separarea prealabilă la
maximum posibil a materiilor care nu se descompun şi a celor care pot
fi utilizate direct ca materii prime (fier, sticlă, materii plastice etc.).
Una dintre cele mai importante operaţii ale fazei de pregătire o
constituie ciuruirea, având ca scop sortarea după granulaţie a
materiilor care urmează a fi prelucrate.
Ciururile sunt instalaţiile de bază ale uzinelor de compost şi
asigură în general efectuarea următoarelor operaţii:
- separarea prealabilă a materialelor cu granulaţie fină;
- ciuruirea posterioară a deşeurilor mărunţite, cu scopul de
separare de cele nefărâmiţabile;
- ciuruirea posterioară a deşeurilor maturizate care nu se
descompun sau se descompun greu;
- ciuruirea compostului final cu scopul de a obţine un compost
de calitate mai bună.
După ciuruirea prealabilă se recomandă ca materiile care pot fi
utilizate ca materii prime, cât şi materiile străine să fie separate, astfel
preîntâmpinând încărcarea inutilă a instalaţiilor de sfărâmare cu
acestea.
Pentru operaţia de ciuruire posterioară a deşeurilor sfărâmate
sunt utilizate ciururi cu tambur rotativ sau ciururi oscilante, cu
mărimea orificiilor de 25-40 mm.
37
Pentru extragerea materiilor fieroase din deşeuri sunt utilizate
diverse tipuri de separatoare magnetice. Soluţia cea mai des aplicată
este montarea cilindrilor magnetici în tamburul superior de acţionare a
benzii de transport. Aceştia sunt montaţi în majoritatea cazurilor în
drumul de cădere a materiilor de pe bandă, astfel că în timpul
transportului materiile feroase se lipesc de tambur, iar cele
nemagnetizate vor cădea imediat. După rotirea cilindrului la 180º, la
atingerea zonei nemagnetice, vor cădea şi materiile fieroase (fig.
16).
Pentru extragerea fierului sunt utilizate şi benzi magnetice.
Aceasta reprezintă de fapt o scurtă bandă magnetică transportor
montată deasupra benzii principale de transport a deşeurilor. În partea
de mijloc a benzii magnetice sunt montaţi nişte magneţi puternici.
Banda magnetică extrage fierul din deşeurile transportate dedesubtul
ei şi în procesul rotirii în zona nemagnetică îl va arunca (fig. 17).
Fierul separat este presat în baloturi şi transportat la
întreprinderile respective pentru valorificare.

Figura 16. Magnet cilindric pentru separarea fierului.


38
Figura 17. Bandă magnetică pentru separarea fierului: a)
amplasarea longitudinală; b) amplasarea transversală.

Materiile dure (pietre, sticle, ceramică, metale nefieroase etc.)


chiar şi în formă sfărâmată înrăutăţesc calitatea compostului. Prin
ciuruire, din aceste materii pot fi eliminate numai cele cu dimensiuni
relativ mari. Datorită acestui fapt a fost necesară realizarea unor
instalaţii cu ajutorul cărora să fie extrase şi fracţiunile mai mărunte
nedorite ale acestor materii dure. O astfel de instalaţie este buncărul de
separare, în care materiile sfărâmate sunt aruncate afară printr-un
orificiu. Conform legilor balistice, reziduurile cu diferite greutăţi şi
formă sunt aruncate la diverse distanţe, căzând în diferite
compartimente ale buncărului. Cel mai departe ajung materiile dure cu
greutatea specifică mai mare şi cel mai aproape cad cele mai uşoare
(fig.18).
Pentru separarea materiilor dure sunt utilizate şi alte tipuri de
instalaţii, însă în nici una din acestea nu s-a reuşit separarea completă
a materiilor dure.
Pentru sfărâmare sunt utilizate diferite instalaţii de sfărâmare-
măcinare folosite şi în alte domenii industriale, însă au fost construite
şi instalaţii speciale.

39
Figura 18. Instalaţii pentru separarea materiilor dure: a) buncăr
de separare; b) separator aruncător; c) separator cu bandă înclinată
a – substanţe organice (uşoare); b – materii grele; 1 – rotor; 2 – bandă
de transport; 3 – placă de lovire; 4 – cilindru; 5 – bandă de separare
înclinată cu mişcare înceată.

6. INSTALAŢII ŞI TEHNOLOGII DE VALORIFICARE


COMPLEXĂ A REZIDUURILOR MENAJERE.

Preocupările pentru valorificarea cât mai complexă a reziduurilor


menajere fac să apară tot mai frecvent diferite tehnologii şi instalaţii
complexe care separă şi pregătesc aproape toate componentele şi
energia potenţială existente în aceste reziduuri pentru a fi valorificate
sub diverse forme.
Printre firmele străine care au realizat instalaţii şi tehnologii mai
cunoscute sunt: „Flăkt” din Suedia, „Biroul minerilor” din S.U.A.
împreună cu firmele „SOCETA” din Franţa şi „ ADARO” din Spania,
40
firma „ Cechini” din Italia, precum şi instalaţii de tip Thomas
(Multibacto), construite de firmele „Fertilia” în Italia şi „Wartmann”
în Grecia.

6.1 Procedeul Thomas (Multibacto)

Principiul acestui procedeu se bazează pe faptul că reziduurile


depuse în turnul de maturizare sânt mişcate şi aerisite incontinuu cu
nişte braţe rotative montate pe axul median al turnului. Prin procedeul
său, Thomas a propus ca pentru accelerarea procesului de
descompunere materiile prime încărcate în celulele de maturizare să
fie prelucrate cu anumite bacterii speciale. Datorită acestei propuneri,
procedeul se numeşte Multibacto. În turnul de maturizare, construit de
firma italiană Fertilia, se folosesc de asemenea substanţe de altoire.
Această instalaţie este cunoscută sub denumirea de procedeu Fertilia-
Thomas. Analizele ulterioare au demonstrat că descompunerea are loc
destul de rapid şi fără adaos de bacterii, dacă materiile prime au o
compoziţie corespunzătoare şi sunt în continuă mişcare şi aerisire (fig
19).
Turnul de maturizare Thomas reprezintă o construcţie etajată cu dia-
metrul de 5,5 – 7m. Numărul etajelor este 7—10. Pe un ax, montat în
centrul turnului se fixează la fiecare etaj 4 braţe rotative, care mişcă şi
amestecă continuu materiile prime de pe pardoseala etajelor. Paleţii
montaţi pe braţe au formă de plug şi, prin poziţionarea lor corespunză-
toare, materiile prime sunt mişcate la fiecare etaj, alternativ din exte-
rior spre interior şi invers. Prin orificiile existente în pardoseală, la
fiecare etaj, materiile prime cad din etajul superior în cel imediat in-
ferior. Materiile prime încărcate la etajul superior, aflându-se în
continuă mişcare şi amestecare, ajung la nivelul inferior în 24 h.
Pentru aducerea aerului proaspăt, respectiv pentru evacuarea gazelor
degajate, la peretele lateral al turnului sunt racordate două sisteme de
conducte. Aerul proaspăt este asigurat fie prin tiraj natural, fie forţat
cu ventilatoare.

41
Fig. 19. Schema tehnologică a procedeului Thomas (Multibacto):
a – aer; b — sticlă, cauciuc; c — materiale plastice, textile; materii
străine dure; e — piatră, sticlă; 1 — buncăr de sortare; 2 — separator
magnetic; 3 — bandă de sortare; 4 — ciur de sfărâmare (Raspel);
5 — separator de materii dure; 6 — bazin de stocare de ape uzate eu
amestecător; 7 — turn de maturizare; S — ciuruire posterioară.

Avantajul procedeului constă în faptul că mişcarea şi amestecarea


continuă a materiilor prime încărcate, cât şi sistemul de aerisire
înglobat, asigură descompunerea intensivă şi rapidă a reziduurilor.
Din aceste turnuri de maturizare se poate obţine un compost proaspăt
după 24 h. Execuţia închisă şi etajată a întregului sistem favorizează
amplasarea uzinei pe un teren relativ mic, fiind mai uşor realizabilă.
În astfel de turnuri este admisă folosirea numai a reziduurilor fine,
întrucât cele fibroase lungi, prin înfundarea orificiilor sau înfăşurarea
pe braţele rotative pot provoca deranjamente în funcţionare, respectiv
vor mări foarte mult forţa necesară rotirii braţelor.

42
Dezavantajul cel mai important al acestui procedeu îl constituie
tocmai deranjamentele enunţate.
Instalaţii de acest tip, cunoscute în Europa, sunt în Italia
(Verona), Elveţia (Turgi) şi în Grecia (Saloniki, 250 000 locuitori,
1966).

6.2. Instalaţii de tip Fläkt din Suedia

În localitatea Lovsta de lângă Stocholm în Suedia a fost


construită o instalaţie de tip Fläkt în valoare de 3 milioane lire sterline,
care prin procedeul uscat recuperează, materialele refolosibile din
reziduurile menajere.
Capacitatea instalaţiei (cu posibilitate de dezvoltare) este de 12,5
tone pe oră reziduuri menajere, sau 50000 tone pe an, încărcătura fiind
înjumătăţită într-o instalaţie de incinerare cu capacitatea de 35 tone pe
zi aflată în apropiere.
Instalaţia Fläkt este bazată pe sistemul de separare cu aer uscat,
folosind diferenţele de densitate a materialelor constituente (fig.20).
Reziduurile menajere nesortate se aduc în saci de hârtie sau de
material plastic şi se introduc cu saci cu tot în mod uniform într-un
prim dezintegrator, care deschide sacii fără să fragmenteze prea mult
reziduurile. Urmează un ciur cilindric rotativ, care basculează
reziduurile menajere, din care separă obiectele de dimensiuni mari. Un
separator cu aer în zig-zag, cu curentul de aer ascendent şi cu viteza
controlată, transportată fracturile uşoare în sus în timp ce materialele
grele se depun în partea inferioară. Sistemul dispune de un „cuţit cu
aer”, adică aer cu viteză mare, care separă materialele uşoare de
componentele grele la care tind să adere.
Din sortatorul de aer, fracţiunea uşoară, care constă în principal
din hârtie şi materiale plastice umede, trece în continuare printr-un
ciclon, un dezintegrator secundar şi un ciur cilindric pentru separare.

43
Figura 20. Schema instalaţiei tip FLÄKT: 1 – buncăr de recepţie;
2 – transportor cu bandă; 3- măcinare primară; 4 – ciur rotaţie; 5 –
transportator cu bandă; 6 – tambur de alimentare; 7 – sortator vertical
cu aer; 8 – ciclon; 9 – container; 10 – ventilator; 11 – transportator cu
bandă; 12 – tambur magnetic; 13 – măcinare secundară; 14 – ciur
rotativ; 15 – transportator cu bandă; 16 – separator cu bandă
electromagnetică.

Ciururile rotative şi perforate din acest sistem sunt curăţate de


depuneri prin agitare cu zale alergătoare.
După aceea, reziduurile menajere trec către aşa-numitul „capăt
din spate” al instalaţiei, care prelucrează constituenţii din hârtie, în
vederea utilizării ca materie primă la fabricarea hârtiei. Pentru aceasta
se folosesc diferite metode pentru ca hârtia să devină uscată şi sterilă.
Aerul uscat folosit pentru acest tratament termic este racordat în
procesul tehnologic, pentru economisirea energiei.

44
Materialele plastice sânt uscate cu ajutorul căldurii furnizată
uscătorului şi pot fi separate de fibrele de hârtie într-un separator cu
aer. Ele se pot utiliza ca materie primă la fabricarea materialelor
plastice noi, deoarece conţin sub 30% impurităţi.
Instalaţia poate separa 2/3 din conţinutul de materiale plastice din
reziduurile menajere.
Fracţiunea grea cade din sortatorul primar pe o bandă
transportoare. Conţinutul de metale fieroase din amestec este reţinut
de un transportor electromagnetic. Fracţiunea grea nemagnetică trece
printr-un alt ciur cilindric, în care sunt extrase resturile alimentare,
sticlă şi alte materiale necombustibile.
În acelaşi timp, fracţiunea grosieră din ciurul cilindric este
separată în constituenţii săi, într-un sortator cu aer orizontal.
Această instalaţie de la Lovsta este amplasată în apropierea reţelei
de drumuri, iar la intrare are o secţie de cântărire.
Este izolată fonic, iar mirosurile sânt evitate prin depozitarea rezi-
duurilor menajere într-un siloz. Emisiile de praf sânt reduse prin folo-
sirea litrelor cu saci. 0

6.3. Procedeul mecanic „TRISOC"

Acest procedeu a fost realizat pe baza cercetărilor efectuate de


trei societăţi: Biroul Minelor din S.U.A. SOCEA din Franţa, ADARO
din Spania şi este un procedeu mecanic complet, fiind prevăzut şi cu
prepararea de compost pentru agricultură.
Complexul întregii staţii cuprinde patru linii .tehnologice de.
prelucrare a reziduurilor menajere care funcţionează simultani şi
anume: linia Trisoc, linia Combusoc, linia de compostare şi linia de
incinerare (fig.21).
ƒ Linia Trisoc este situată în amonte de linia de compostare şi are
o capacitate de 12 tone de reziduuri pe oră. Aici se execută operaţiile
de separare a elementelor uşoare: hârtie, carton, materiale plastice,
cârpe etc., de fierul vechi, diferitele minerale, substanţe fermentabile,
resturile de piele, textile grele, lemn, cauciuc etc.; pe de altă parte se
realizează şi separarea hârtiei de materialele plastice.

45
Linia de separare şi de recuperare a materialelor refolosibile cu-
prinde:
¾ un dispozitiv de tăiere (tocătorul) cu un randament de 12 t pe
oră şi cu o putere de 100 CP, având 2 rotoare prevăzute fiecare
cu 8 şiruri de tije semirigide, care strivesc (toacă) reziduurile
menajere;
¾ o hotă de aspiraţie cu diametrul Ø 500 mm care antrenează
fracţiunile uşoare de la banda de extracţie;
¾ două cicloane de separare, pentru fracţiunile uşoare pe de o
parte, iar pe de altă parte pentru peliculele de material plastic;
¾ un filtru decantor de praf pentru reţinerea particulelor
antrenante de fracţiunile uşoare;
¾ un ventilator centrifugal de aspiraţie de 60 CP care asigură
depresiunea necesară aspirării fracţiunii uşoare; un astfel de
sistem permite reîntoarcerea în partea superioară a ciclonului a
cca. 80°/o din hârtia şi cartoanele conţinute în reziduurile
menajere, plasticul în folii şi textilele;
¾ un tambur destrămător care preia fracţia uşoară umezită şi o
destramă cu dinţii unui arbore interior, care se roteşte cu peste
100 rot/min; prin destrămare, hârtia fărâmiţată iese prin găurile
tamburului în timp ce plasticul şi textilele care nu se destramă
nici umezite îşi continuă drumul şi se separă la capătul
tamburului;
¾ benzi transportoare şi separatoare electromagnetice pentru sepa-
rarea fierului.
¾
ƒ Linia Combusoc. Această linie este derivată din linia Trisoc si
utilizează următoarele elemente: dispozitivul de tăiere de 12 t/h, hota
de aspiraţie, ciclonii de separare a fracţiunilor uşoare şi tamburul epu-
rator pentru diverse impurităţi. La ieşirea din tamburul epurator, frac-
ţiunea uşoară (hârtie + materiale plastice) este tratată într-un dispozitiv
cu cuţite, care produce combustibilul sub formă de fulgi numit
,,Combusoc".

46
Figura 21. Liniile de recuperare – TRICOC şi COMBUSOC: 1 –
pâlnie de alimentare cu reziduuri; 2 – bandă vibratoare; 3 – bandă
transportoare pentru alimentarea morii; 4 – moară; 5 – bandă
transportoare; 6 – bandă de alimentare a cilindrului; 7 – cilindru de
hârtie şi ventilator; 8 – sac pentru hârtie; 9 – împingător; 10 – ciur
(tromel) de separare; 11 – bandă sub tromelul de separare; 12 – bandă
transportatoare; 13 – tromel de măcinare; 14 – bandă sub tromel
pentru recuperarea hârtiilor; 15 – bazin de recuperare a hârtiilor; 16 –
bandă sortatoare a tromeului de măcinare; 17 – bandă pentru reciclare;
18 – ciclon plastic şi ventilator; 19 – sac pentru plastic; 20 – presă
pentru plastic şi sortaj; 21 – pâlnie de alimentare a morii;
22 – preparator de pastă de hârtie: 23 – bandă de alimentare a presei.
47
Pentru a răspunde diferitelor cerinţe de comercializare, ca
transportul pe distanţe mari şi stocarea unor cantităţi mari, produsul
combusoc ,,fulgi" poate fi filtrat, dând naştere astfel produsului
Combusoc ,,granule".
Caracteristicile generale ale combustibilului Combusoc sunt
următoarele :
¾ Combusoc ,,fulgi": densitate aparentă 0,1—0,15, putând ajunge
la 0,30 prin compactere, granulometria 0,5—3 cm;
¾ Combusoc granule: beţişoare cilindrice cu diametrul de 10 mm
si lungimea de 10—50 mm; densitatea în vrac — 0,60.
Puterea calorică a produsului Combusoc este cuprinsă între 4000
şi 5000 kcal/kg, ceea ce-1 situează în rândul combustibililor
acceptabili.
• Linia de compostare. După ce echipamentele Trisoc au
eliminat cca. 20—25% din produse în scopul recuperării lor, linia de
compostare tratează 50 t de produse practic condiţionate pentru
realizarea unui compost excelent, întrucât este lipsit de materialele
plastice şi cârpele uşoare, dăunătoare compostului. Echipamentul de la
compostare este alcătuit din:
¾ o pâlnie cu jgheab de scurgere, care primeşte reziduurile mena-
jere după ce au trecut prin linia Trisoc sau provenind direct din
rampa de evacuare a reziduurilor orăşeneşti;
¾ un cilindru biologic rotativ, cu diametrul de 3,5 m şi lungimea
de 24 m în care se produc sfâşierea şi fermentarea reziduurilor
menajere şi în care acestea staţionează timp de 2—4 zile;
¾ un tambur — grătar la extremitatea cilindrului, pentru,
separarea compostului de corpurile nedorite (respinse);
¾ un dispozitiv de separare balistică, care extrage corpurile rele
(cioburi de sticlă, capsule etc.), care mai sânt conţinute în
compost;
¾ un dispozitiv de măcinare pentru afânare, cu o putere de 60 CP
ce condiţionează mărimea granulelor din compost;
¾ diferite benzi transportoare.
48
• Linia de incinerare, cu o capacitate de 4,5 t/h, cu un dublu rol:
¾ incinerarea reziduurilor menajere netratate de linia de compos-
tare (sau ca „auxiliar" al acestora);
¾ distrugerea substanţelor evacuate de Trisoc şi de la linia de
compostare.
¾ Această linie de incinerare are două părţi esenţiale:
¾ incinerarea propriu-zisă, cuprinzând: o pâlnie cu jgheab de
scurgere, care primeşte reziduurile menajere şi substanţele
„refuzate" de Trisoc şi de compostare, un cuptor cu grătar
mobil de tipul Alberti—Fonsar, un dispozitiv de extracţie cu
baie de apă, pentru extinderea şi extragerea zgurii şi a fierului
vechi, diferite benzi transportoare;
¾ desprăfuirea gazelor, care împiedică poluarea mediului înconju-
rător şi care cuprinde: un turn de condiţionarea fumului, un
filtru electric care epurează gazele sub 0,250 g/m adaos la 7%
CO2, un coş de fum înălţimea de 29 metri.

6.4. Procedeul CECHINI

Procedeul Cechini din Italia este unul din procedeele cele mai
complete ce se utilizează la scară industrială în cadrul uzinelor de
reciclare a reziduurilor menajere din Roma. Procedeul este conceput
pentru recuperarea totală a reziduurilor menajere. Aşa după cum
rezultă din figura 22 prin acest procedeu se poate obţine:
— recuperarea metalelor fieroase;
— recuperarea hârtiei şi cartoanelor;
— prepararea de hrană pentru animale;
— obţinerea compostului pentru agricultură;
— recuperarea energiei termice prin incinerare.
Rezultă deci că instalaţia de tip Cechini permite o valorificare
completă a reziduurilor menajere (fig. 22).
Trierea automată a reziduurilor este realizată printr-o succesiune
de site (ciururi) rotative, unde sânt introduse fără o măcinare
prealabilă.

49
Figura 22. Diagrama tehnologică a procedeului Cechini.

O primă sortare grosieră reţine elemente cu o dimensiune până la


80 mm denumite „semi-groase" şi care conţin o importantă cantitate
de hârtie şi plastic.
Aceste, semigrosiere sunt deferizate cu ajutorul unor
electromagneţi şi trecute prin separatoare pneumatice rotative, care
asigură foliile, restul fiind dirijat spre incinerator.
Produsele de dimensiuni inferioare sub 80 mm , care au trecut la
traversarea celui de-al doilea ciur, sunt ciuruite din nou, iar elementele
fine (inferioare dimensiunii de 20 mm) sunt dirijate spre compostare,
aşa că fracţiile superioare constituie materialul de bază pentru
fabricarea unui aliment pentru animale.
Linia de tratare a hârtiilor este prevăzută cu un dispozitiv special
de reducere a maselor plastice, pentru ca acestea să poată fi eliminate
prin cernere. Eliminarea plasticelor restante şi altor materiale nedorite
se face în faza umedă printr-un hidropulber elastic folosit în tehnica
fabricării hârtiei.
50
Hârtia şi cartonul separate sunt balotate şi apoi transformate în
pastă cu ajutorul unor utilaje speciale. Fibra rezultată este purificată,
îngroşpată, omogenizată şi din nou îngroşată, până la un conţinut de
40% parte uscată.
Produsul final este livrat la fabricile de hârtie, unde este trans-
format în acelaşi mod ca şi alte tipuri de hârtie recuperată.
Resturile alimentare, fructele, vegetalele etc. sunt separate, spălate
şi sterilizate în autoclave, conform regulilor sanitare.
Produsul sterilizat şi omogenizat este uscat, purificat, măcinat şi
ambalat. Acest produs final are o valoare nutritiva foarte mare, fiind
utilizat pentru hrana animalelor, în principal a vitelor.
Materialele fieroase separate sânt deţinute şi curăţate într-un
cuptor rotativ pentru a fi eliminate etichetele şi alte resturi din metal.
După aceea se presează în baloturi de 150 kg şi se trimit la oţelării.

6.5. Instalaţia prototip din Bucureşti — Militari

Începând din anul 1986, în incinta staţiei de incinerare a reziduuri-


lor menajere din Bucureşti-Militari, s-a trecut la realizarea unei insta-
laţii prototip care, fie în paralel, fie în completarea staţiei de
incinerare, asigură valorificarea complexă a reziduurilor menajere
(fig.23,24).
Ca şi la staţia de incinerare, cercetarea, proiectarea si execuţia sunt
realizări proprii româneşti, care ţin cont de caracteristicile reziduurilor
menajere existente. Cunoscându-se că ponderea materiilor organice
din reziduurile menajere indigene este mare (50—60%), iniţial s-a
considerat necesar a se construi o instalaţie de compostare a acestora
care să lucreze în paralel cu staţia de incinerare. Între timp, s-au
studiat şi analizat şi alte posibilităţi, astfel că în cadrul acestui
complex se preconizează realizarea următoarelor tehnologii şi linii de
valorificare:
— selecţionarea materialelor fieroase şi neferoase;

51
Figura 23. Schema staţiei pilot de valorificare a reziduurilor
menajere Bucureşti – Militari: 1 – transportor cu raclezi;
2 – transportor cu bandă; 3 – transportor orizontal; 4 – separator
electromagnetic; 5 – ciur vibrator; 6 – transportor; 7 – aeroseparator;
8 – separator pentru metalele neferoase; 9 – transportor; 10 –
incinerator; 11 – moară; 12 – presă; 13 – omogenizator; 14 –
transportor; 15 – turn de fermentare; 16 – depozit compost; 17 – presă
de balotat fier.

— extragerea hârtiei şi a foliilor din plastic;


—- compostarea materiilor organice;
— incinerarea refuzurilor.
Obiectele componente ale staţiei pilot de cercetare sunt în principal
următoarele:
— buncăr de primire şi recepţie a reziduurilor menajere;
— extractor cu bandă cu plăci metalice;
— transportori orizontali;
— separatori electromagnetici pentru fier;
— separator electric pentru metale nefieroase;
— ciur vibrator pentru separarea fracţiilor pe dimensiuni;
— bandă elatoare de cauciuc;
— aeroseparatori verticali pentru separarea maculaturii şi foliilor de
plastic;
— transportori înclinaţi pentru refuzuri;
— transportori înclinaţi pentru materiale organice supuse
compostării;
52
— turn de fermentare compost;
— moară pentru măcinarea materialului compostabil;
— linie de sortare compost compusă din ciur vibrator, moară
separator electromagnetic.

Figura 24. Schema generală de funcţionare a unei instalaţii de


valorificare complexă a reziduurilor menajere.

Staţia pilot este un „modul” care a fost dimensionat pentru a trata


o cantitate de 5 t/oră reziduri menajere ceea ce corespunde unei
localităţi cu cca. 50000 locuitori.

7. GESTIONAREA DEŞEURILOR DE LA INDUSRIA


VINICOLĂ
Vinificaţia este un domeniu de activitate economica cu tradiţii
bogate în Republica Moldova şi ocupă un loc de frunte în industria
alimentara a republicii. Vinurile moldoveneşti sunt recunoscute drept
unele dintre cele mai bune din lume.
53
Pe teritoriul tării noastre sunt situate peste 150 de întreprinderi de
prelucrare primara şi secundară a producţiei vinicole, amplasate
preponderent în mediul rural din centrul şi sudul republicii. Unele din
acestea au fost construite în prima jumătate a secolului al XX-lea, deşi
această ramura a economiei naţionale are tradiţii de veacuri.
In categoria întreprinderilor de producere a vinului sunt incluse
fabricile de prelucrare primară a vinului (fig.25), de producere a
vinurilor spumante, a coniacului, de producere a mustului şi
întreprinderile care se ocupă de cupajare şi decuvaj .
Tehnologia vinului este un proces tehnologic foarte fin, dar şi
costisitor, deoarece numai 70% de materie primă este folosită pentru
producerea vinului. Restul 30% sunt pierdute definitiv şi volumul total
al acestor pierderi sub forma de deşeuri este de cca.
200 mii tone/an. Anume deşeurile vinificaţiei cauzează probleme
ecologice, deoarece neutralizarea şi utilizarea deşeurilor fermentative
amestecate cu compuşi de cianuri cu metale grele (fier,cupru,etc.) care
se formează la prelucrarea vinului brut cu hexacianofieratul de
potasiu, prezintă un pericol evident pentru mediu şi sănătatea
populaţiei.Realizările tehnico-ştiinţifice curente permit propunerea
unor mijloace de utilizare a deşeurilor cu un avantaj economic
considerabil, uneori acesta fiind mai mare dacit cel obţinut în urma
producerii vinului. Deşeurile principale ale procesului de vinificaţie
sunt:
- ciorchinii;
- tescovina:
- drojdiile;
- precipitatele de bentonite si cleiuri;
- precipitatele albastrului de Berlin;
- precipitatele alcoolizate;
- precipitatele producerii mustului;
- tartratul;
- borhotul de drojdie;
- borhotul de coniac.

54
Figura 25. Schema procesului tehnologic de prelucrare primară a
vinurilor: 1 – descărcarea strugurilor; 2 – zdrobirea şi desciorchinarea;
3 – descărcarea ciorchinilor; 4 – fermentarea mustului; 5 – tescovina;
6 – sită; 7 – presarea tescovinei; 8 – mărunţirea; 9 – separarea;
10 – descărcarea tescovinei; 11 – depozitarea vinului; 12 – finisarea şi
răcirea vinului; 13 – cupajarea; 14 - depozit pentru precipitat;
15 – materie primă patru distilare; 16 – filtrarea sub presiune;
17 – spălarea sticlelor de îmbuteliat; 18 – decuvajul; 19 – secţia
distilare; 20 – coloană de epurare; 21 – borhot; 22 – alcool; 23 –
tartru.

Ciorchinii sunt bogaţi în substanţe minerale (până la 2,4%),si


compuşi ai azotului (până la 2 %), de aceea ei se întrebuinţează ca
amendament in agricultura .
Tescovina de struguri se obţine după presarea boabelor, precum şi
după tescuirea boştinei fermentate. Acestea prezintă deşeuri compacte,
55
formate din coajă, seminţe, urme de lichide (must, lichid), iar uneori şi
din ciorchini.
In tescovina uscată sunt 40-65% de seminţe ce conţin 12-22 % de
uleiuri. Separarea lor de tescovină poate fi efectuată la o instalaţie
speciala de serie OBC-2,cu o productivitate de 2 tone /oră (fig. 26).

Figura 26. Separatorul de seminţe de struguri OBC – 2:


I – fărâmiţător de bulgări; II,III – cutiile sitelor; IV – ventilator.

După separarea seminţelor de tescovină proaspăta, acestea trebuie


să fie uscate imediat, în caz contrar, fiind umede, vor putrezi.
Figura 27 reprezintă Schema instalaţiei de uscat cu tambur ce
asigura procesul de uscare prin metoda de contact într-un curent de
gaze fierbinţi (600-1000 ºC). La sfârşitul procesului de uscare, gazele
utilizate au temperatura de 90-100ºC. Aceasta exclude probabilitatea
de oxidare şi conservează calităţile nutritive ale seminţelor.

56
Figura 27. Schema procesului tehnologic de uscare a tescovinei
(1-4), de separare a seminţelor de struguri (5-8) şi obţinere a făinii
furajere (9-15).

Pentru obţinerea uleiului de calitate înaltă se folosesc seminţe


proaspete, bine păstrate, din tescovină nefermentata.
Seminţele uscate şi apoi mărunţite sunt supuse presării triple la
prese hidraulice sau cu şnec.
La prelucrarea seminţelor prin presare din 1 tonă se obţin 110 kg
ulei.
Uleiul de struguri, obţinut prin presare poate fi folosit la
obţinerea uleiului fiert în industria de producere a lacurilor,
vopselelor, în industria farmaceutică şi cosmetică. Acest ulei este
utilizat şi la prepararea conservelor şi în producerea margarinului
(Italia, Franţa). Uleiul de struguri de înaltă calitate, obţinut din
seminţe proaspete prin presare, se vinde în Franţa ca ulei dietetic.

7.1 Tehnologii de valorificare a deşeurilor de la


întreprinderile vinicole

Tehnologia de obţinere a cărbunelui activ din seminţele de


struguri, care poate fi folosit cu scopuri medicinale, a fost elaborată
graţie cercetărilor doc. T. Lupaşcu de la Institutul de Chimie al A.S.M.
57
Tehnologia de obţinere a cărbunelui activ include fărâmiţarea
şrotului până la fracţiuni de 3-5 mm, apoi este adus la umiditatea de
10-20% si prăjit în pirolizor la o temperatură de 450-500 ºC într-o
atmosferă reducătoare, după aceea prelucrarea continuă în activator la
temperatura de 800-900 ºC. Din activator cărbunele activ fierbinte este
transportat în refrigerent, unde este răcit şi transportat în buncărul de
împachetare (fig.28).

Figura 28. Schema instalaţiei pentru obţinerea cărbunelui activ din


seminţe de struguri: 1 – buncăr; 2 – alimentator cu şnec; 3 – pirolizor;
4 – dozator; 5 – supraîncălzitor cu abur; 6 – activator; 7 – refrigerent;
8 – scruber; 9 – ajutaj de postcombustie; 10 – încălzitor electric.

58
Făina furajera se prepară după separarea seminţelor de struguri
din tescovina. Resturile ce rămân după separarea seminţelor sunt
uscate şi apoi măcinate până la obţinerea fainii de nutreţ.

Figura 29. Schema granulatorului de făină furajeră: 1 – buncăr;


2 – dozator cu şnec; 3 – amestecător; 4 – presă; 5 – coloană de răcire;
6 – ventilator; 7 – ciclon.

Compoziţia chimica a acestui nutreţ valoros se caracterizează prin


următorii indici (în %, recalculată în substanţă uscată):
¾ proteina brută - 10,65%;
¾ proteina coagulată - 1,58;
¾ celuloză - 18,66;
¾ lipide - 4,47;
¾ substanţe exlactive ce nu conţin azot - 59,88;
¾ calciu - 1,06;
¾ potasiu - 1,29;
¾ fosfor - 0,22;
¾ cenuşă - 5,89.

59
Drojdiile care rămân după filtrarea borhotului, pot fi de asemenea
utilizate ca nutreţ pentru vite atât în forma uscată, cât şi în formă
umedă. In prezent însă drojdiile de vin sunt cedate persoanelor
particulare sau altor întreprinderi fără oarecare câştig pentru
producătorii de vin.

7.2. Prelucrarea deşeurilor ce conţin compuşi ai acidului


tartric

Compuşii acidului tartric sunt cele mai importante substanţe,


extrase din deşeurile vinificaţiei, care se utilizează pe larg în industria
alimentară, farmaceutică, electrotehnică etc.
Acidul tartric este un acid din grupa acizilor graşi. El reprezintă
un dioxid dibazic cu formula C4H6O6.
Procesul de obţinere a acidului tartric ca produs preţios include
două etape:
1 – separarea tartraţilor sub formă de tartrat de var la etapa
iniţială, care se efectuează în condiţiile întreprinderilor de
vinificaţie ;
2 – obţinerea si epurarea acidului tartric, procese efectuate la
întreprinderi specializate.
În practica de vinificaţie există mai multe metode de separare şi
epurare a tartraţilor, în dependenţă de tipul deşeurilor ce conţin
compuşi tartrici (boştina dulce, sedimentul de drojdie, tartratul de
potasiu, borhotul de coniac).
După cum demonstrează schema din figura 30 exista trei metode
de separare a tartraţilor sub forma tartratului de var din boştina
dulce: metoda în flux, metoda neîntreruptă şi metoda de decantare.
La neutralizarea zemii de difuziune prin metoda de decantare
sunt respectate aceleaşi cerinţe ca şi la metoda cu flux neîntrerupt.
După neutralizare, tartratul de var este limpezit timp de 4-5 ore.
După ce soluţia s-a limpezit şi lichidul este decantat, asupra
sedimentului de tartrat de var se toarnă o noua porţie de zeama de
difuziune, destinată pentru neutralizare. Acest proces se repetă de 2 –
3 ori.

60
Lichidul rămas, ce conţine zahar, după decantare este îndepărtat la
fermentare cu distilarea ulterioara a alcoolului.

Figura 30. Schema clasificării principalelor tipuri de deşeuri cu


compuşi ce conţin tartraţi şi metodele de epurare a acestora.

Pentru obţinerea tartratului de var din sedimentele de drojdie cea


mai raţionala metodă este folosirea borhotului rămas în urma distilării
sedimentelor de drojdie.
Compuşii tartrici pot fi dizolvaţi şi cu ajutorul acizilor minerali
sau a sodei. Tratarea cu acizi minerali este mai ieftina şi are un
randament mai mare de obţinere a tartratului de var, pe când cea cu
sodă din punct de vedere tehnologic este mai simplă, necesită o
calificare mai joasa şi este mai puţin periculoasă (fig. 31).
Tehnologia de extracţie a acidului tartric, bazata pe schimbul de
ioni (fig.32), din materia primă cu un conţinut mic de acizi tartrici,
este una dintre cele mai bune.
La baza tehnologiei date se află soluţia de acid tartric pe anionit
sub formă de hidroxil, care se separă uşor de acizii prezenţi sub formă
liberă. Acidul tartric de pe anionit este desorbit prin prelucrarea lui cu
soluţie de acid clorhidric; în continuare, fiind prelucrat cu lapte de var,
este precipitat sub formă de tartrat de calciu.

61
Figura 31. Schema tehnologică de obţinere şi epurare a acidului
tartric: 1,8 – reactoare; 2 – filtru Nitsche; 3,5,10 – aparate de
evaporare; 4 – decantor; 5,11 – cristalizatoare; 7 – centrifugă; 12 –
pompă.

62
Figura 32. Schema staţiei schimbătoare de ioni pentru separarea
acidului tartric din borhotul de coniac: 1 – filtre de cationit; 2 – filtre
de anionit; 3 – rezervor; 4 – rezervor cu acid clorhidric; 5 – dozator;
6 – reactor 7,8 – rezervor cu alcaliu de sodiu; 9 – rezervor intermediar;
10 – hidroclon; 11 – colector de tartrat de var; 12 – uscarea tartratului
de var; 13 – pompă.

7.3 Neutralizarea sedimentelor ce conţin cianoferaţi

Excesul de metale în vin influenţează caracteristicile


organoleptice, totodată fierul este cauza unui gust metalic şi tulburării
vinului, cuprul dă gust amar, zincul dă un gust foarte neplăcut.
Cantitatea înaltă de compuşi ai fierului în vin este rezultatul
dizolvării chimice a suprafeţelor neprotejate la întreprinderile de
prelucrare primara şi păstrare a vinului, care sunt confecţionate cu
utilizarea oţelurilor slab aliate.
Conţinutul maximal de fier în vinul pentru comercializare nu
trebuie sa fie mai mare de 3-5 mg/l în vinurile albe şi 7-8 mg/l în
vinurile roşii de calitate superioară, deşi normele sanitare permit
conţinutul lui până la 15 mg/l.

63
Totodată, cantitatea reala a fierului la întreprinderile vinicole
poate atinge valori de 20-30 mg/l sau mai mari, iar a cuprului de 2,5-5
mg/l.
Înlăturarea excesului de compuşi ai metalelor grele se poate
efectua prin două metode: metoda de absorbţie şi metoda chimico-
reagentă.
Tehnologia de absorbţie este de perspectivă, deşi din cauza unui
sir de factori nu a căpătat o dezvoltare suficientă .
Institutul de Viticultură şi Vinificaţie a propus pentru utilizare în
aceste scopuri a bentonilului, activat prin prelucrare cu soluţie de acid
clorhidric.
Utilizarea demetalizarii prin metoda absorbţiei a vinurilor brute
exclude necesitatea utilizării hexacianofieratului şi înlătură problema
formarii deşeurilor greu utilizabile .
Metoda chimico-reagentă de demetalizare a vinurilor brute se
bazează pe utilizarea hexacianofieratului de potasiu si este legată de
formarea sedimentului albastru de Berlin.

K4[Fe(CN)6] + 4Fe3+ → Fe4[Fe(CN)6]3 + 4K1+

Conform acestei ecuaţii, la sedimentarea 1 mg de ioni de Fe3+ se


formează 3,8 mg de albastru de Berlin. Doza de hexacianofierat de
potasiu utilizat trebuie sa asigure sedimentarea fierului în proporţie de
90%. La sedimentarea fierului cu o concentraţie de 40 mg/l şi mai
mare prelucrarea se face în două sau mai multe etape.
Cantitatea totală a sedimentului format ajunge până la 4% din
volumul vinului prelucrat sau la fiecare 1000 decalitri de vin se obţin
≈40 decalitri de sedimente. Anual la întreprinderile de vinificaţie din
Republica Moldova se acumulează de la 500 până la 1500 tone de
sediment ce conţine albastru de Berlin în cantitate de până la 9%.
Deoarece până în prezent nu a fost găsită o metodă raţională de
neutralizare a sedimentelor ce conţin cianofieraţi, unica soluţie este de
a modifica tehnologia tradiţională din viticultură şi vinificaţie, de a
evita utilizarea oţelurilor slab aliate şi a trece la utilizarea utilajelor din
aliaje inoxidabile, de a micşora sau a evita utilizarea sulfatului de
cupru şi a compuşilor de arsen.
64
Bibliografie

1. Bularda Gh., Bularda D., Catrinescu T. Reziduuri menajere,


stradale şi industriale. Bucureşti. Editura Tehnica: 1992.
2. Bold O. V., Mărăcineanu. Managementul deşeurilor solide
urbane . Bucureşti Editura Tehnica: 2003.
3. Calitatea mediului (Culegeri de acte normative). Chişinău,
Cartier, SRL: 1999.
4. Clasificatorul Statistic al deşeurilor al Republicii Moldova.
Chişinău: 1997.
5. Ghid ecologic. Chişinău Editura „Continental Grup”: 2004.
6. Duca Gh., Covaliova O., Covaliov V., Jaloncovschi A. Auditul
ecologic. Chişinău, Şearec-Com. SRL: 2001.
7. Feher Gyula. Evacuarea şi valorificarea reziduurilor menajere.
Bucureşti. Editura Tehnică: 1982.
8. Friptuleac Gh. Alexa L., Băbălău V. Ingineria mediului.
Chişinău. Editura „Ştiinţa”: 1998.
9. Ionescu C.S. Depozite de deşeuri. Elemente de proiectare a
sistemului de etanşare-drenaj. Bucureşti. Editura H.G.A.:2000;
10. Păunescu I., Atudorei A. Gestionarea deşeurilor urbane.
Bucureşti. Editura Tehnica: 2002
11. Programul Naţional de valorificare a deşeurilor de
producţie şi menajere. Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.78-80 din 8 iulie: 2000.

65