PROCESUL DE COMUNICARE

Realizarea functiunii de comunicare a limbii a aparut in fata ganditorilor ca un

fenomen deosebit de interesant.
Inca din antichitatea greaca filozofii incadrati in diverse curente au vazut destul de
bine nu numai importanta comunicarii ci chiar si mecanismul acesteia.
Astfel, stoicii au inteles rolul creierului ca organ de comanda si al nervilor care conduc
cuvantul pana la organul vorbirii.
Epicureii afirma posibilitatea comunicarii bazata pe cunoasterea limbii de intreaga
societate (e recunoscuta deci existenta unui unic mijloc de intelegere, o limba comuna sau un
dialect pentru toti membrii unei colectivitati); de asemenea, in filozofia epicureica se discuta
conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o comunicare pentru ca intelegerea sa se poata
realiza: sunetele, cuvintele se propaga in spatiu; daca distanta de la vorbitor la adscultator e
mica, vocea (mesajul) isi pastreaza forma initiala si sensul cuvantului e lesne de inteles; dca
insa distanta este mai mare, sunetul se tulbura (zgomot de fond am zice azi), vorbele se
amesteca in drum, iar sensul devine confuz (Lucretiu, De rerum natura).
Datele stiintifice s-au acumulat insa lent. Cunostintele in domeniul neurofiziologiei se
fundamenteaza abia in secolul al XIX-lea.
Prin procersul de comunicare intelegem emiterea si primirea de mesaje intre
membrii unei colectivitati care folosesc acelasi mijloc de inetelegere (respectiv aceeasi
limba).
Aspectele procesului de comunicare pot fi orale sau scrise. Activitatea de comunicare
ocupa un loc foarte mare in viata fiecarui individ, totodata membru al societatii; 70% din timp
(in starea de veghe) este atribuit comunicarii lingvistice, repartizat in:
-

45% audiere

30% vorbire

16% citire

9% scriere
Un rol urias in explicarea procesului de comunicare l-a jucat elaborarea teoriei reflexului

conditionat. In cadrul acestei teorii a aparut definirea cuvantului ca semnal al semnalelor si

ca element al celui de-al doilea sistem de semnalizare (limba si gandirea) - caracteristic doar
omului; primul sistem de semnalizare, comun omului si animalelor, se realizeaza prin
perceptii, senzatii si reprezentari.

Ideile de baza ale neurofiziologiei si neurociberneticei sunt: neuronul cu diferitele lui

prelungiri este capabil sa primeasca informatia, sa o stocheze, sa o prelucreze si sa o
transmita. Pana la 70 de ani un om normal inregistreaza in memorie 15 miliarde de miliarde
de informatii. Neuronul este tot atat de complex ca un calculator (cortexul are 16 miliarde de
neuroni).
Procesul de comunicare presupune functionarea normala atat a scoartei cerebrale cat si a
aparatului vorbirii, a aparatului auditiv, a aparatului vizual. Numai conlucrarea tuturor acestor
elemente asigura atat emiterea cat si receptarea mesajelor.
1. Emiterea mesajului
Pentru a emite, vorbitorul dispune de un numar finit de reguli cu care poate produce
si intelege un numar infinit de enunturi; este ceea ce se cheama competenta lingvistica,
data in linii mari prin ereditate si dezvoltata, rafinata, prin educatie.
Capacitatea vorbitorilor de a produce efectiv un numar dat de enunturi se numeste
performanta lingvistica.
Din punct de vedere lingvistic operatia de emitere a mesajului inseamna o codificare a
elementelor sale care sunt o submultime din multimea alcatuita de codul lingvistic. Acesta se
prezinta ca un inventar de elemente (foneme, morfeme) imbinate conform anumitor reguli.
In urma unui stimul, vorbitorul selectioneaza din inventar elementele corespunzatoare
mesajului pe care vrea sa-l transmita. Pe acestea le organizeaza intr-un enunt care va fi
articulat in semnale succesive.
De pilda, pentru a articula enuntul Studentul vine la facultate vorbitorul selecteaza:
- studentul, care este luat din campul cuvintelor desemnand pe "cei ce invata intr-o institutie
publica (student, elev etc.)";
-

vine, selectat din campul verbelor care arata "o actiune de deplasare";

la, ales din grupul prepozitiilor care arata directia;

facultate, selectat din campul substantivelor care indica "localurile de invatamant

public".
Paralel cu selectiile de mai sus, adica alegerea elementelor cerute, se aplica regulile de

determinare si de imbinare a acestora:

-

studentul este articulat in nominativ

vine capata marca de persoana a III-a singular si are prepozitia la care, impreuna cu
facultate, alcatuiesc complementul circumstantial de loc.
Enuntul cuprinde trei parti mari, corespunzatoare celor trei unitati din mesaj:

Studentul / vine / la facultate.

Fiecare parte componenta a enuntului este alcatuita din semne elementare:
-

student-ul

vin-e

la facultat-e
Toate aceste semne sunt inzestrate cu semnificatii (ele sunt numite morfeme).
2. Transmiterea mesajului
Informatia cu ajutorul limbajului se poate, deci, transmite oral (direct, prin telefon, radio

etc.) sau in scris (posta, tipar, telegraf, e-mail).

Orice transmitere de informatii se realizeaza cu ajutorul semnalelor sonore sau grafice.
Aceste semnale sunt purtatoarele materiale ale informatiei.
Strabatand canalul de transmisie (spatiul cupriuns intre emitator si receptor, fie acesta
aerul sau firul de telefon), semnalul poate fi alterat, denaturat. In mod obisnuit mesajele scrise
sunt mai rezistente la perturbari. Mesajul sonor este cel mai suspus actiunii mai mult sau mai
putin nocive pentru informatii a zgomotelor (orice fel de alterari ale mesajului aparute pe
canalul de transmisie), fie ca distanta de la emitator la receptor e prea mare, fie ca emiterea s-a
facut prea slab, fie ca semnalul este bruiat pe parcurs de alte surse sonore.
Denaturari (mai mari sau mai mici) ale mesajului apar oricum. Dar limba isi joaca si in
acest caz rolul de mijloc de comunicare si mesajul ajunge la destinatie (alterarea sau
distrugerea vocalelor nu face imposibila comunicarea). Orice parte a semnalului care poate
fi ghicita, reconstituita usor este redundanta.
Redundanta reprezinta, asadar, capacitatea de reconstituire a unei parti alterate din mesaj
si functioneaza in toate limbile dar manifestarea difera de la o limba la alta. Redundanta nu
functioneaza decat daca mijlocul de comunicare este bine cunoscut.
In afara elementelor fonematice, in procesul de comunicare intervin asa-zisii insotitori
permanenti ai vorbirii; unii lingvistici (intonatia, accentul), altii extralingvistici (gesturile,
mimica).
3. Receptionarea mesajului
Mesajul a ajuns la destinatar. Pe calea senzatiilor auditive sau vizuale nervii transporta
influxul pana la cortex unde analizatorii corticali intra in actiune. Acum are loc
descompunerea mesajului primit, respectiv decodificarea: in urma analizei la care e supus
mesajul, se retine informatia purtata de semnal, continutul acestuia. Abia acum, pe bza

memoriei, a stocului de cunostinte vechi, informatia noua e apreciata, sistematizata,

ierarhizata, intr-un cuvant prelucrata. In urma acestui proces se poate spune ca mesajul
receptionat a fost inteles.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
* * * INTRODUCERE IN LINGVISTICA 1972, Bucuresti.
* * * TRATAT DE LINGVISTICA GENERALA - 1971, Bucuresti, p.167-183.
BIBLIOGRAFIE FACULTATIVA:
GRAUR, Alexandru 1971, Scrieri de ieri si de azi, Bucuresti.
LYONS, John 1995, Introducere in lingvistica teoretica, Bucuresti.
MARTINET, Andr 1970, Elemente de lingvistica generala, traducere si adaptare la limba
romna de Paul Miclau, Bucuresti.
SAUSSURE, Ferdinand de 2000, Curs de lingvistica generala, Craiova.
VRACIU, Ariton 1980, Lingvistica generala si comparata, Bucuresti.
WALD, Lucia 1969, Progresul in limba. Scurta istorie a limbajului, Bucuresti.
Intrebari de verificare:
- Care sunt principalele curente filosofice privitoare la desfasurarea procesului de
comunicare?
- Care sunt principalele activitati de comunicare?
- Ce este codul lingvistic si in ce consta emiterea mesajului?
-

Explicati termenii de competenta lingvistica si performanta lingvistica.