Ministerul Educaiei al Republicii Modova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Fizic si Inginerie
Catedra Fizic TeoreticIu.Perlin
Cursul: Metode numerice

Lucrare de laborator
Nr. 4
Tema: Rezolvarea numeric a integralelor

Efectuat de studenta
grupei 2.2 anul II:

Voinu Emilia
Controlat
Curlicovschi A.

Chisinau 2014

O problema de integrare numerica urmareste determinarea

aproximativa, pe cale numerica, a valorii unei integrale definite. In
analiza matematica problema este definita cat se poate de concis,
folosind notiunea de primitiva :daca pentru functia f(x) continua in
intervalul [a,b] se cunoaste primitiva F(x) , integrala definita a acestei
functii intre limitele a si b se calculeaza cu formula Newton-Leibnitz:

In practica exista insa numeroase situatii in care primitiva F(x) fie are o
expresie complicata, fie pur si simplu - nu poate fi determinata pe cai
elementare, analitice. Totodata, este posibil ca functia f(x) sa fie data sub
forma tabelara, situatie in care insasi notiunea de primitiva isi pierde
sensul. In asemenea cazuri, calculul integralei definite cu relatia
anterioara nu mai este posibil, fiind necesara aplicarea unor procedee de
integrare numerica, numite si metode de cuadratura.
In principiu toate metodele de cuadratura numerica calculeaza o
valoare aproximativa a integralei definite pornind de la un numar finit de
valori cunoscute ale functiei integrand f(x). Majoritatea metodelor de
cuadratura aproximeaza functia integrand printr-un polinom si determina
valoarea integralei definite aplicand formula Newton-Leibnitz polinomului
de aproximare fie pe intregul interval [a,b], fie pe subdiviziuni ale
acestuia.

Tema A - Metoda trapezelor

. In acest caz, pe intervalul [a,b] se definesc numai doua puncte de
diviziune, care coincid cu extremitatile intervalului: x1=a si x2=b, iar
integrala

se calculeaza aproximativ cu relatia:

care reprezinta formula trapezului. Acestei formule i se poate asocia o

interpretare geometrica simpla (vezi figura). Deoarece polinomul de
interpolare este de grad n=1curba functiei integrand y(x) este
aproximata cu dreapta ce trece prin punctele M(x1,f1) si N(x2,f2), iar
integrala definita este aproximata prin aria trapezului MMN'N, conform
relatiei de definitie

.
Eroarea de aproximare ce se produce la folosirea formulei trapezului
corespunde ariei hasurate din figura, iar cantitativ calculeaza astfel:

unde [a,b] care reprezinta o medie a punctelor k[xk , xk+1], astfel

incat:

Algoritmul 1 Metoda trapezelor

1. Definirea functiei integrand f(x) fie sub forma analitica, fie sub
forma tabelara; in primul caz se indica limitele de integrare a si b,
respective numarul subintervalelor elementare, n ; in cel de-al
doilea caz se precizeaza perechile [x(i), f(x(i))], i=1..n+1,
cu x(1)=a si x(n+1)=b;
2. Calculul lungimii subintervalului elementar: h=(b-a)/n;
3. Calculul aproximativ al integralei:

4. Afisarea valorii aproximative a integralei I

Tema B - Metoda Simpson

Spre deosebire de metoda trapezelor, care foloseste un polinom de

interpolare liniar, metoda Simpson foloseste polinoame de interpolare
parabolice, de gradul doi. Din acest motiv, este de asteptat ca in cazul
unor functii integrand suficient de netede precizia acestei metode sa fie
superioara. Intervalul [a,b] contine trei puncte de diviziune: doua dintre
acestea coincid cu extremitatile x1=a, x3=b, iar al treilea realizeaza
injumatatirea intervalului x2=(a+b)/2.
Valoarea aproximativa a integralei
cu formula Simpson:

se calculeaza in acest caz

Datorita simetriei formulei, eroare de aproximare calculata

prin particularizarea relatiei (7.63) pentru n=2 va rezulta nula. Nu trebuie
sa intelegem de aici ca formula Simpson ar fi precisa intotdeauna.
Rezultatul pe care il furnizeaza este exact numai cand functia integrand
este un polinom de grad maxim trei, inclusiv.
Formula erorii este:

Algoritmul 2 Metoda Simpson

1. Definirea functiei integrand f(x) fie sub forma analitica, fie sub
forma tabelara; in primul caz se indica limitele de integrare a si b,
respective numarul subintervalelor elementare, n=2p ; in cel de-al
doilea caz se precizeaza perechile [x(i), f(x(i))], i=1..n+1,
cu x(1)=a si x(n+1)=b;
2. Calculul lungimii subintervalului elementar: h=(b-a)/(2p+1);
3. Calculul aproximativ al integralei:

4. Afisarea valorii aproximative a integralei I

Tema C - Metoda Romberg cu extrapolare Richardson

Metoda Romberg urmareste imbunatatirea preciziei formulelor de

cuadratura numerica prin aplicarea repetata a uneia din formule
(formula trapezelor, formula Simpson, etc.) insotita de injumatatirea
pasului h, deci dublarea numarului de subintervale de lucru. Din acest
motiv, atunci cand functia obiectiv este definita sub forma tabelara,
metoda Romberg poate fi aplicata numai daca numarul punctelor prin
care este definite functia conduce la un numar de subintervale egal cu o
putere a lui 2. Dublarea numarului de intervale de lucru este de asteptat
sa duca la cresterea preciziei.
Se va ilustra aplicarea metodei Romberg in cazul formulei
trapezelor. Se va calcula integrala

folosind formula

Formula metodei Romberg se va stabili prin inductie,

utilizand n=2k subintervale. Initial, se considera numai doua
puncte: a=x1 si b=x2. in acest caz, h=b-a, n=1, k=0. Rezulta:

Se injumatateste pasul h, lucrand cu trei puncte: a=x1,

x2=x1+h,b=x3; atunci h=(b-a)/2, n=2, k=1. Se obtine:

In general, dupa k-1 injumatatiri ale pasului h se poate scrie

Sirul astfel construit tinde catre valoarea exacta a integralei ce se

calculeaza. Se calculeaza repetat integrale de forma I1,k, pana cand
abaterea intre doua aproximatii successive |I1,k, I1,k+1 | scade sub o
anumita valoare prag considerata ca limita de precizie.
Cresterea vitezei de convergenta a metodei Romberg este posibila
daca acesteia i se asociaza procedura de extrapolare Richardson.

Aceasta procedura foloseste doua valori successive din sirul

aproximatiilor Romberg, I1,k si I1,k+1 pentru a calcula o alta aproximatie I2,k,
mai precisa, cu relatia:
,
sau, in general:

Sirurile generate pe baza acestei recurente formeaza un

tablou cu K linii si tot atatea coloane. Prima linie I1,1.,I1,K reprezinta sirul
Romberg construit pe baza formulei generalizate a trapezului. Pentru
restul liniilor, numarul elementelor din sirurile Romberg se micsoreaza
treptat, astfel incat pentru o linie j sunt definite K-j+1elemente:

Fiecare coloana k a acestui tabel reprezinta un sir Richardson. La

limita, pentru k , cea ce este totuna cu un pas h 0, sirurile
Romberg / Richardson tind spre valoarea exacta a integralei care se
calculeaza. Se poate demonstra ca , datorita ordinului crescator al
formulei de cuadratura folosite, convergenta sirului Richardson este mult
mai rapida. Datorita acestei proprietati, in practica nu se calculeaza
toate elementele tabloului, ci se aplica un algoritm iterativ conform celui
descris in continuare.

Algoritmul 3 Metoda Romberg cu extrapolare Richardson

1. Definirea functiei integrand f(x) si a limitelor de integrare [a,b].

Functia f(x) se defineste sub forma analitica sau tabelara. In ultimul
caz tabelul de definitie va contineM=2K-1+1 puncte (xk, fk), k=1,...,M.
2. Definirea parametrilor de iterare: precizia Eps si numarul maxim de
iteratii Nmax.
3. Initializarea procesului iterativ pentru sirul Romberg de ordin doi:

3.1.

Primul element din sir: I1,1;

3.2.

Contor: K 2;

4. Procesul iterativ:
4.1.

Calculul elementului din sirul Romberg: I1,K;

4.2.

Initializarea extrapolarii Richardson: j 2;

4.3.

Extrapolari Richardson iterative:

4.3.1.

Indice Richardson: k K-j+1;

4.3.2.

Elementul extrapolat:

4.3.3.

Abaterea
1,k+1 si dI2 Eps Ij,k

4.3.4.

la

extrapolare: dI1 Ij,k -

Ij-

Avans extrapolare: jj+1;

4.3.5.
Criteriul de oprire in bucla de extrapolare:
daca j K si dI1 dI2, se revine la pasul 4.3.1. In caz contrar,
se paraseste bucla de extrapolare si se trece la pasul 4.4.
4.4.

Incrementare contor: KK+1;

4.5.
Criteriul de oprire in bucla iterativa exterioara:
daca K Nmax si dI1 dI2, se revine la pasul 4.1. In caz contrar, se
intrerupe bucla iterativa si se trece la pasul 5.
5. Valoarea aproximativa a integralei se gaseste in Ij-1,k.