Universitatea de Stat Alecu Russo din Bli

Facultatea de tiine Reale Economice i ale Mediului

Catedra tiine Economice

REFERAT
Evaluarea performanei financiare a unei firme.
Rentabilitate i risc
la specialitatea Management financiar

Verificat de:
BABII L., dr., hab.
A elaborat studenta grupei MF 11 Z
URCAN
ANIOARA

Bli, 2014

Plan
1.Masurarea financiara a performantei relative a activitatii unei firme.
Indicatorii sau ratele de profitabilitate. ...................................3
2.Evaluarea riscului i rentabilitatii................................................. 11
Concluzii

1.Masurarea financiara a performantei relative a activitatii unei

firme. Indicatorii sau ratele de profitabilitate
Performanta intreprinderii reflecta capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar,
prin utilizarea resurselor existente, precum si gradul de eficienta in utilizarea de noi resurse.
Capacitatea de a genera fluxuri de numerar viitoare presupune ca intreprinderea sa inregistreze
venituri din activitatea desfasurata, iar utilizarea resurselor existente presupune evidentierea de
cheltuieli ale perioadei. Veniturile si cheltuielile constituie, asadar elemente legate direct de
evaluarea performantelor intreprinderii.
Gradul de eficienta in utilizarea resurselor se exprima cu ajutorul profitului (atunci cand
veniturile sunt mai mari decat cheltuielile) respectiv a pierderii (atunci cand veniturile sunt
inferioare cheltuielilor).
In cele din urma, performanta proceselor activitatii unei firme este rezumata si masurata prin
performanta financiara a organizatiei. Cele mai multe organizatii raporteaza trei tipuri de masuri
financiare catre actionari sau alti terti interesati:
performanta absoluta (venituri, costuri, venituri nete, profit);
performanta relativa la utilizarea activelor (ratii sau rate de profitabilitate);
puterea de 'supravietuire' (lichiditate financiara).
Ideal, companiile doresc sa dispuna de masuri operationale cu ajutorul carora sa controleze
indicatorii performantei financiare.
In acest fel, cele trei tipuri de masuri financiare ar oglindi masurile operationale si ar furniza un
suport zilnic in managementul proceselor. De exemplu, procentul de timp in care linia telefonica
deschisa pentru reclamatiile consumatorilor este ocupata este o masura operationala care poate fi
monitorizata si controlata zilnic - reducerea acestui procent poate insemna pe viitor cresterea
veniturilor.
O masura operationala familiara este eficienta, sau masura input-output - o estimare relativa a
cantitatii de input care este necesara pentru producerea unei anumite cantitati de output (de
exemplu, ore munca/produs). Aceasta masura operationala se coreleaza cu ratiile financiare de
utilizare a activelor.

Tipuri de masuri: masuri externe si masuri interne.

Performanta proceselor activitatii unei firme trebuie evaluata in primul rand in termenii unor
masuri externe (de exemplu, satisfactia consumatorilor), care exprima pozitia obtinuta de firma
pe piata si in mediul in care concureaza.
Este nevoie insa si de masuri interne, care furnizeaza o baza pentru deciziile privind desfasurarea
proceselor (ca de exemplu, programarea productiei).
Masuri externe.
Masurile externe ale performantei exprima capacitatea firmei de a atrage si a retine clientii prin
oferirea de produse si/sau servicii care satisfac nevoile, dorintele si asteptarile lor. Performanta
externa depinde foarte mult de mediul economic al activitatii firmei, care consta in trei elemente:
piata outputurilor, care include cererea si evolutia preturilor pe piata produselor firmei in cauza;
piata inputurilor, reprezentand gama de posibilitati de aprovizionare si evolutia preturilor
acestora;
piata resurselor, reprezentand gama de posibilitati de achizitionare a resurselor si evolutia
preturilor acestora.
Aceste masuri sunt insa orientate mai mult pe rezultate decat pe actiuni - ele nu pot indica modul
in care managerul poate imbunatati procesul. Ele sunt indicatori de succes - evaluand
performanta postfactual. Pentru a fi cu adevarat utile, ele trebuie corelate cu masurile interne pe
care managerul de proces le poate controla.
Masuri interne.
Costul produsului, timpul de raspuns la exigentele clientilor, varietatea si calitatea sunt patru
atribute critice ale produsului, care determina satisfactia consumatorilor. Unele dintre aceste
atribute pot fi transformate cu usurinta in masuri concrete ale performantei procesului, pe care
managerii le pot planifica, monitoriza si controla. De exemplu, costul si timpul de procesare sunt
masuri interne cuantificabile, relationate atat cu pretul produsului, cat si cu timpul de livrareraspuns.

Pentru a fi eficace, masurile interne trebuie sa indeplineasca doua conditii:

ele trebuie sa fie relationate cu masurile externe care sunt mai importante din punctul de vedere
al consumatorilor;
ele trebuie sa fie direct controlabile de catre managerul de proces.
Masurarea si imbunatatirea unui element caruia consumatorii nu-i acorda importanta nu este
creatoare de valoare si reprezinta o risipa de timp si efort. Mai mult, daca nu se cunoaste modul
in care variabilele de proces afecteaza masurile produsului, acestea nu se pot supune controlului.
Procesul de planificare si procesul de control.
Procesul de planificare implica descrierea arhitecturii procesului. Planificarea trebuie sa descrie
in primul rand piata sau pietele carora firma vrea sa se adreseze. Urmeaza apoi definirea
outputurilor - tipurile si atributele de produs asupra carora firma urmeaza sa se concentreze.
Odata definite outputurile, managerii trebuie sa aleaga inputurile si sa descrie arhitectura
procesului necesara pentru realizarea transformarii dorite. La acest stadiu, deciziile de planificare
se refera la: resurse si investitii, amplasament si distributie, descrierea produselor si proceselor si
scara de operare. Astfel, procesul de planificare implica pozitionari strategice atat in ce priveste
produsele cat si procesele si stabileste resursele pe termen lung.
In sfarsit, odata determinate atributele produselor si descrise procesele, managerii trebuie sa
dezvolte politici operationale si valori-tinta pentru masurile de performanta.
Politicile manageriale specifica modul in care procesele trebuie sa se desfasoare si sa fie
controlate in timp.
Obiectivul este acela de a asigura premisele ca performanta procesului sa fie in conformitate cu
performanta dorita. Aceasta presupune monitorizarea continua a performantei, compararea ei cu
performanta planificata si luarea actiunii de corectare a abaterilor survenite.
In cele ce urmeaza vor fi prezentate aspectele mai importante legate de monitorizarea si
corectarea financiara a activitatii unei firme. Asa cum s-a aratat deja, in prezent cele mai multe
firme raporteaza trei tipuri de masuri financiare catre proprietarii sai:
performanta absoluta (venituri, costuri, venituri nete, profit);
performanta relativa la utilizarea activelor (indicatorii sau ratele de profitabilitate);
puterea de 'supravietuire' (lichiditatea financiara si echilibrul financiar).

Masurarea financiara a performantei relative a activitatii unei

firme. Indicatorii sau ratele de profitabilitate.
Capacitatea unei firme de a genera profit poate fi descrisa static cu ajutorul[3] :
5

indicatorilor sau ratelor de profitabilitate contabila a firmei;

indicatorilor sau ratelor de profitabilitate investitionala (determinati de aprecierea, valoarea
firmei pe pietele financiare);
evaluarilor complexe ale profitabilitatii.
Pentru a vedea daca valoarea unui indicator oarecare este buna sau rea, se poate apela la
o analiza incrucisata.
Analiza incrucisata compara valoarea indicatorilor de profitabilitate pentru firma in cauza cu
valorile obtinute de firme concurente.
Analiza se poate continua si cu comparatii fata de performanta anterioara a firmei pentru
identificarea de variatii care pot fi semne ale unor dificultati sau ale unor oportunitati.
Indicatorii de profitabilitate contabila a firmei.
Dintre indicatorii statici ai profitabilitatii interne cei mai importanti sunt:
marja profitului net;
rata profitului fata de totalul activului;
rata profitului fata de capitalul propriu.
Marja profitului net.
Marja profitului net se determina ca raport intre profitul net al firmei si cifra de afaceri:

unde:
MPn reprezinta marja profitului net;
Pn = profitul net;
CA = cifra de afaceri.
Cifra de afaceri este un indicator cantitativ al activitatii firmei. El trebuie considerat in relatie cu
obiectivul de maximizare a valorii firmei. Obtinerea de profituri raspunde la acest obiectiv. Nu
trebuie uitat insa ca valorile contabile folosite in determinarea marjei profitului net sunt valori
contabile, afectate astfel de principii contabile, intre care si istoricitatea lor.
Rata profitului fata de totalul activului.

unde:
PnA reprezinta rata profitului net fata de totalul activului firmei;
Pn = profitul net obtinut de firma;
A = totalul activelor folosite de firma.
Rata profitului fata de capitalul propriu.

unde:
PnCp reprezinta rata profitului fata de capitalul propriu;
Pn = profitul net al firmei;
Cp = capitalul propriu al firmei.
Acest indicator poate fi comparat cu raportul dintre veniturile din exploatare si capitalul propriu
('return on equity' - ROE).
Desi un indicator des utilizat, rata profitului fata de capitalul propriu nu are in vedere veniturile
palpabile ale investitorilor firmei (obtinute din dividendele platite si/sau aprecierea valorii firmei
pe pietele financiare).
Indicatorii de profitabilitate investitionala a firmei.
Acesti indicatori prezinta interes mai ales pentru investitorii firmei, iar dintre ei mentionam:
indicatorul pret/profit (P/E);
randamentul dividendului;
rata de plata a dividendelor;
rata valorii de piata fata de valoarea contabila a firmei;
indicatorul Q al lui Tobin.
Indicatorul pret/profit (P/E).
Indicatorul pret/profit (P/E = 'price/earnings') arata cat de mult sunt dispusi investitorii sa
plateasca pentru profitul firmei, determinandu-se dupa relatia:

unde:
7

P/E reprezinta indicatorul pret/profit;

PpA = pretul de piata al actiunilor firmei;
Pr/A = profit per actiune.
O valoare a indicatorului P/E egala cu 'n' arata ca investitorii sunt dispusi sa plateasca pentru o
actiune de 'n' ori profitul anual viitor promis cel putin la acelasi nivel cu cel actual.
Firmele cu o crestere rapida tind sa aiba un indice P/E ridicat, in timp ce firmele cu o crestere
mica sau fara crestere inregistreaza, de obicei, o valoare scazuta a acestui indicator.
Indicatorul P/E arata cum vad investitorii perspectivele viitoare ale firmei. Astfel, cu cat
indicatorul P/E are o valoare mai mare, cu atat inseamna ca investitorii sunt mai optimisti (au un
comportament de tip 'bullish') in privinta viitorului firmei. Invers, cu cat indicatorul P/E are o
valoare mai mica, cu atat inseamna ca investitorii sunt mai pesimisti (au un comportament de tip
'bearish') in privinta viitorului firmei.
Randamentul dividendului ('dividend yield').
Pentru investitori, un indicator important despre rezultatele investirii in capitalul firmei este
randamentul dividendului, care se obtine pe baza relatiei:

unde:
RD reprezinta randamentul dividendului;
D/A = dividendul distribuit pe o actiune;
PpA = pretul de piata al actiunilor firmei.
Deoarece veniturile din investitiile de capital (actiuni) provin atat din dividendele platite, cat si
din cresterea sau scaderea pretului de piata al acestora, dividendele trebuie considerate doar ca o
parte din totalul venitului asteptat de catre investitori. In general, firmelor cu perspective de
crestere importanta, le este caracteristic un pret de piata al actiunilor relativ ridicat (comparativ
cu dividendele platite). In schimb, firmelor cu perspective de crestere redusa le este caracteristic
un randament ridicat al dividendelor (dividende pe actiune mari).
Rata de plata a dividendelor.
Rata de plata a dividendelor furnizeaza informatii cu privire la modul in care firma imparte
profiturile nete intre dividende si reinvestire pentru autofinantare. Relatia de calcul a acestui
indicator este:

unde:
RDp reprezinta rata dividendelor platite;
D/A = dividendul obtinut pe o actiune;
P/A = profit per actiune.
Firmelor cu crestere inalta le este caracteristica, de obicei, preferinta pentru reinvestirea
profitului. Firmelor cu o slaba crestere le este caracteristica, de obicei, o proportie mai mare din
profit destinata distribuirii de dividende.
Rata dividendelor platite are un rol important in deciziile impuse de politica dividendelor pe care
o adopta o firma.
Rata valorii de piata fata de valoarea contabila a firmei (M/B = 'market to book value ratio').
Acest indicator se determina prin impartirea pretului de piata al unei actiuni la valoarea contabila
a unei actiuni.
Indicatorul M/B trebuie considerat nu doar ca o masura relativa a puterii unei firme pe pietele
financiare, cat si ca o masura relativa a riscului asociat firmei respective.
Indicatorul Q al lui Tobin.
Indicatorul Q al lui Tobin este foarte asemanator indicatorului M/B. El se obtine prin impartirea
valorii de piata a pasivelor firmei (datorii plus capital propriu) la valoarea de inlocuire a activelor
firmei.
Indicatorul Q a fost propus de economistul american James Tobin intr-o serie de articole
(publicate la finele anilor 1960).
Indicatorul Q difera de indicatorul M/B prin aceea ca pe langa valoarea de piata a actiunilor
(capital propriu), el ia in considerare si valoarea de piata a datoriilor. De asemenea, el utilizeaza
valoarea de inlocuire a tuturor activelor si nu valoarea reprezentand costul istoric. Dificultatie
constau in determinarea acestor valori de piata.
Valoarea indicatorului Q a lui Tobin oscileaza in jurul valorii de 1.
Daca o firma are un indicator Q > 1 ea este stimulata mai mult sa investeasca. Firmele cu o
valoare ridicata a indicatorului Q sunt, de obicei, firme cu oportunitati de investitii mai atractive
dar si mai riscante.
Evaluari complexe ale profitabilitatii. Sistemul du Pont.
In incercarea de a imbunatati analiza financiara au fost propuse si evaluari ale profitabilitatii care
pornesc de la ideea legarii intre ei a mai multi subindicatori cu incidente asupra profitabilitatii.
Sistemul de evaluare du Pont a profitabilitatii unei firme leaga intre ei urmatorii trei
subindicatori: marja profitului net, numarul de rotatii ale activului total si indicatorul datoriei.
9

Sistemul du Pont are la baza faptul ca indicatorul 'rata profitului net fata de totalul activului
firmei' se poate obtine prin inmultirea 'marjei profitului net' cu 'numarul de rotatii ale activului
total'. Relatia se numeste ecuatia Du Pont:

unde:
PnA reprezinta rata profitului net fata de totalul activului;
MPn = marja profitului net;
NrA = numarul de rotatii ale activului total;
Pn = profitul net;
CA = volumul vanzarilor sau cifra de afaceri a firmei;
A = total activ.

2. Evaluarea riscului
Metodele interne snt metodele aplicate nemijlocit de ctre ntreprindere, i nume:
a) Metoda ratelor sau metoda indicatorilor sunt utilizate date i informaii din diverse
rapoarte statistice, contabile, financiare etc.
b) Metode analitice sau metode parametrice - fac apel la mrimi i estimri probabilistice.
c) Metode de scoring, utilizate pe larg pe piaa autohton la evaluarea riscului unic de credit
aferent unui credit acordat.Metode de simulare - se axeaz pe o serie de simulri numerice i
estimri statistice complexe, prin care sunt obinui indicatori sintetici ce permit apreciere
gradului de risc la care este expus ntreprinderea .
Metoda ratelor sau indicatorilor este cea mai simpl metod de apreciere i evaluare a
riscurilor unei ntreprinderi. Utilizeaz date i informaii din diverse rapoarte statistice, contabile,
financiare etc. Majoritatea metodelor elaborate i publicate de ctre autoriti fac parte din
aceast categorie. Metoda folosete diferite rate pentru evaluarea i aprecierea riscurilor la care
este expus ntreprinderea.
Avantajele aplicrii acestei metode sunt:
10

transparena complet, att la nivel conceptual, ct i la cel tehnic

simplitatea estimrilor i a calculelor

comoditate

rapiditate

aprecieri statistice n dinamic

reprezentare global

Dintre dezavantaje remarcm:

-

nu sunt reflectate detaliile elementelor patrimoniale

nu sunt luate n considerare corelaiile care exist ntre diferite expuneri i surse de risc.

Metodele analitice sau parametrice fac apel la unele mrimi i estimri probabilistice (sunt
utilizate concepte i indicatori din teoria probabilitilor i statistica matematic; e.g.
probabilitatea medie de default a creditelor etc.).
Utilizeaz date i informaii din diverse rapoarte statistice, contabile, financiare, precum i
o serie de informaii probabilistice (e.g. frecvena istoric de apariie a unor evenimente critice
etc.).
Ofer rezultate mult mai interesante, cu un grad mult mai mare de credibilitate i utilitate
practic, pentru c iau n considerare gradul de realizare a unor evenimente relative riscurilor
(e.g. default-ul debitorului, fluctuaia monedei naionale, caracteristicile pieei de capital)
Avantajele aplicrii acestei metode sunt:
-

transparena complet la nivel conceptual;

simplitatea calculelor (atunci ct sunt cunoscute toate estimrile statistice i

probabilistice);
-

comoditate;

poate fi aplicat att pentru proiecte individuale, ct i global.

Dintre dezavantaje remarcm:

-

ambiguitate i complexitate (uneori, excesiv) la nivel tehnic;

dificultatea i complexitatea estimrilor statistice i probabilistice.

Metoda scoring este una dintre cele mai simple metodologii de evaluare a riscurilor
bancare individuale (unice).
Ideea general este urmtoarea: Sunt selectai i utilizai un set de indicatori relevani de
apreciere a unui riscului relativ a unui agent economic. Fiecrui indicator i se asociaz un
punctaj maxim admisibil. Finalitatea metodei este reprezentat de un indicator sintetic agregat,
denumit generic scor. Scorul va fi suma valorilor tuturor punctajelor efective, n funcie de
nivelurile corespunztoare ale fiecrui indicator.

11

Z Ki

(1.10)

i 1

unde:
Z - scorul estimat;
N - numrul de indicatori relevani;
i - numrul de ordine al indicatorului relevant;
Ki - valoarea punctajului efectiv aferent indicatorului i.
Avantajele aplicrii acestei metode sunt:
-

transparena complet, att la nivel conceptual, ct i la cel tehnic;

simplitatea estimrilor i a calculelor;

comoditate, rapiditate;

mbinarea comod a indicatorilor cantitativi i a celor calitativi.

Dintre dezavantaje remarcm:

-

caracterul static al modelului;

utilizarea de punctaje discrete;

caracterul discutabil al relevanei i neutralitii;

sintez liniar pentru toi indicatorii;

caracterul discutabil al punctajului maxim admisibil atribuit fiecrui indicator.

Metodele de simulare sunt cele mai complexe metode interne de evaluare a riscurilor. Au la
baz o serie de simulri numerice i estimri statistice complexe, prin care sunt obinui
indicatori sintetici ce permit apreciere gradului de risc la care este expus ntreprinderea. Toate
aceste metode sunt proiectate i implementate pe calculatoare.
Avantajele aplicrii acestei metode sunt:
-

utilizarea unui numr mare de variabile;

caracterul nalt al relevanei, preciziei i al credibilitii.

Dintre dezavantaje remarcm:

-

lipsa de transparena, att la nivel conceptual, ct i la cel tehnic, toate calculele i

estimrile au loc n sistemul de calcul, acesta furniznd doar datele finale;

-

necesit un personal foarte calificat i cu o mare experien n domeniu;

necesit mari resurse financiare, att la etapa de elaborare, ct i la cea de implementare

i de execuie
n clasa metodelor externe sunt incluse metodele de evaluare a riscurilor ce nu sunt aplicate
nemijlocit de ctre ntreprindere. Aceast clas cuprinde metode de apreciere i evaluare a
riscurilor, implementate de alte persoane dect ntreprinderea: agenii de rating, firme de

12

consultan, piaa asigurrilor, piaa de capital etc. ntreprinderea este, n cazul acestor metode,
un beneficiar gratuit sau contractual al rezultatelor acestor metode.
-

Metode bazate pe rating;

Metode bazate pe credit-spread;

Metode bazate pe estimrile pieei.

Metode bazate pe rating analizaz riscurile la care este expus ntreprinderea i proprietarii
acesteia sunt apreciate de ctre firme notorii de rating prin calificative adecvate, care reflect de
o manier obiectiv gradul de risc aferent. E.g. Standard&Poors, Moodys, Fitch etc. De regul,
aceste firme de rating apreciaz riscul prin calificative de la AAA la C (Standard&Poors) sau de
la Aaa la C (Moodys). Aceste aprecieri vizeaz expunerea individual (unic) a unui element sau
operaii bancare la un anumit tip de risc (de regul, riscul de credit).
Metode bazate pe credit spread sunt similare cu cele din prima categorie, pentru c
rezultatele sunt produse de ctre agenii de rating sau companii de consulting. Difer de primele
prin faptul c riscurile sunt apreciate numeric (i nu prin calificative), aa c puterea de expresie
a rezultatelor acestor metode este cu mult mai mare.
Metode bazate pe estimrile pieei au la baz estimrile numerice ale diferitor participani
la piaa asigurrilor sau cea de capital. Firmele de asigurri ofer polie de credit, pentru
acoperirea expunerii la riscul de credit aferent unui debitor al ntreprinderii.
Analiza discriminaional este o metod statistic de evaluare a riscului de creditare al
solicitanilor de credit n momentul acordrii unui mprumut de ctre o banc comercial.
Metoda este bazat pe ipoteza existenei unei caracteristici fundamentale, care permite estimarea
a priori (anticipat) a riscului de creditare pentru solicitanii de credit. Astfel, metoda acioneaz
ca un filtru statistic al solicitanilor de credit. Ea separ solicitanii de credit n dou mari
categorii: cu bonitate financiar bun i cu bonitate financiar dubioas (incert). Or, este vorba
despre o discriminare a priori a solicitanilor de credit.
Este important s menionm c metoda nu ofer o selecie veridic, ci doar propune o
preselecie a solicitanilor de credit, astfel modelul matematic este urmtorul:
Zi=C0+C1R1+ C2R2+ C3R4++ CnRn,
unde:
Zi - plafonul numeric i stabilit aferent strii clientului (i=1..m);
C0 - termenul liber;
Cj - coeficienii celor n rate relevante (j=1..n);
Rj - cele n rate relevante (j=1..n).
Analiza sensibilitii este o metod de evaluare a riscului unic al unui proiect, bazat pe
sensibilitatea (viteza de reacie) unei variabile dependente fa de modificarea unei variabile
13

independente, explicative (parametru al variabile dependente), n condiiile n care toi ceilali

parametri rmn constani. Este o metod de analiz unifactorial, ntruct ia n considerare
numai un singur factor de influen relevant, ceilali fiind considerai, temporar, nerelevani i
constani. Din cele expuse anteriot vom putea meniona cteva etape de derulare a acestei analize:
-

Alegerea variabilei endogene i determinarea factorilor de influen;

Stabilirea valorii de baz;

Determinarea factorului de influen relevant;

Determinarea domeniul de variaie a factorului de influen relevant;

Analiza propriu-zis;

Prezentarea rezultatelor.

Teoria jocurilor este un capitol al cercetrii operaionale i are drept scop determinarea
metodelor de alegere a celor mai bune hotrri n situaii conflictuale, n care acioneaz mai
muli factori raionali ce urmresc interese opuse. n teoria jocurilor se folosete conceptul de
strategie pur. Dac n cadrul unui joc, unul din adversari are la dispoziie m alternative, iar
partida (jocul) se ncheie printro alegere, atunci se spune c juctorul dispune de m strategii
pure. n cazul jocurilor contra naturii, fiecare strategie pur a naturii corespunde unei stri
concrete a acesteia, prin intermeediul urmtoarelor avantaje de aplicare:
-

Evaluarea de ansamblu;

Operarea cu distribuii continue de probabiliti;

Actualizarea distribuiilor de probabiliti;

Evaluarea riscului de a lua decizii eronate;

Stabilete pragul de semnificaie;

Ofer o soluie acceptabil dilemei rentabilitate - risc ;

Nu actualizeaz distribuiile istorice de probabiliti;

Nu permit estimarea riscului lurii deciziilor eronate;

Nu precizeaz valorile critice ale datelor iniiale.

n concluzie, vom remarca c evaluarea riscurilor are o mare importan din urmtoarle
considerente: msurile realizate n cadrul acesteia permit a obine un rezultat att cu caracter
cantitativ, ct i calitativ, care ulterior influeneaz la alegerea metodelor de optimizare asupra
riscului i, n final, asupra eficienei ntregului proces de gestiune a riscurilor ntreprinderii.
Analitii recunosc c determinarea gradului de dependen a entitii economice fa de
riscurile financiare este posibil folosind:
- metoda analizei regresive;
- modelul Monte-Karlo;
- modelul factorial;
14

- analiza discriminaional;
- modelul Altman.
Metoda analizei regresive se bazeaz pe determinarea predispoziiei venitului global i a
cheltuielilor de producie la variaia cotelor procentuale, cursului de schimb valutar i riscului de
fluctuaie a preurilor la mrfuri.
ntreprinderile folosesc metoda analizei statice a venitului global i a cheltuielilor de
producie pentru a determina dependena interioar a entitii de riscurile financiare i scot la
iveal natura relaiilor dintre diferite variabile. [6 p.27]
Primul pas n analiz l constituie studierea dinamicii informaiei ce ine de darea de seam
privind indicii venitului anual globali ai cheltuielilor. Aici este posibil analiza pe vertical, care
reflect strucura mijloacelor entitii i a surselor lor

Astfel, folosind indicii statisticic de contabilitate, managerii pot determina predispoziia

ntreprinderii la riscul financiar.. Drept alternativ pentru analiza regresiv ne servete modelul
Monte-Karlo. Aceast metod are menirea de a asigura aprecierea predispoziiei ntreprinderii la
riscul financiar i la riscul de fluctuaie a preurilor la producia finit, materia prim i la
semifabricate pentru o perioad ndelungat.
Pentru rezolvarea acestei probleme, unele ntreprinderi au nceput s foloseasc metode
simpliste de studiere a sensibilitii venitului fa de schimbrile cotelor procentuale, cursul de
schimb valutar i fluctuaia preurilor nainte de achitarea impozitelor.[6 p.30]

Modelul Monte-Karlo poate fi folosit pentru determinarea predispozitiei ntreprinderii

la riscul ce vizeaz preul. Primul pas este modelarea venitului global i a cheltuielilor
ntreprinderii. Reflectnd att cunotinele echipei n materie de management privind procesul de
producie al ntreprinderii i pieele n care activeaz aceasta, ct i indici analizei empirice, vom
crea modelul matematic al ntreprinderii, care este legat de preurile de vnzare, de costul de
producie i de cheltuieli.
Continum s procedm asfel pn cnd vom atribui acest model unui numr mare de
scenarii de dezvoltaqre a situaiei. Att timp ct mediul nconjurtor al ntreprinderii promite a fi
relativ stabil, aceste scenarii pot fi elaborate n baza relaiilor dintre preurile corespunztoare i
fluxurile venitului net stabilile istoricete. Drept rezultat v-a servi distribuirea ce denot
distribuirile analogice ale valorii venitului net.
Pentru aplicarea modelului Monte-Karlo se dorete cunoaterea domeniului de variaie i
de repartiie a rezultatului unei anumite activiti, rezultat pe carel vom nota cu R. Acesta va

15

depinde de doi parametri: veniturile (V) i cheltuielile(C). Pentru simplitate, ceilali factori de
influen se neglijeaz.
Expresia analitic a funciei obiectiv:R=VC
Metodele de analiz a riscului, prezentate anterior permit msurarea performanelor trecute
ale ntreprinderii, informnd n mic msur asupra viitorului acesteia. Rezultatele financiare se
pot degrada foarte rapid n timp. De aceea apare tot mai evident necesitatea unor informaii mai
precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reacie la aceste cerine practice,
diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o important dezvoltare datorit utilizrii unor
metode statistice de analiz a situaiei financiare pornind de la un ansamblu de rate.
Metoda scoring sau mai numit i modelul Altman are ca obiectiv evaluarea riscului de
faliment al unei ntreprinderi.
Modelul Altman este mai des folosit n rile dezvoltate. Dup opinia profesorului Altman
declinul unei ntreprinderi avanseaz n cinci etape:
1. Apariia semnelor de declin - dintre care amintim: descreterea profitabilitii,
descreterea lichiditii i creterea datoriilor;
2. Existena semnalelor clare pentru care ns nu se iau msuri, n sperana c ele vor
disprea fr nici o intervenie;
3. Aciune puternic a factorilor de declin cu agravri serioase a situaiei financiare;
4. Criza adnc imposibilitatea echipei manageriale de a asigura msuri corective;
5. Intervenia fie prin msuri de redresare, fie prin declararea falimentului.
Aceast metod se bazeaz pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Aplicarea ei
presupune observarea unui ansamblu de ntreprinderi, format din dou grupuri distincte: un grup
de ntreprinderi cu dificulti financiare i un grup de ntreprinderi sntoase. Pentru fiecare din
cele dou grupuri se stabilete o serie de rate, dup care se determin cea mai bun combinaie
liniar de rate care s permit diferenierea celor dou grupuri de ntreprinderi.
Ca urmare a aplicrii analizei discriminante, se obine pentru fiecare ntreprindere un scor
Z, funcie liniar de un ansamblu de rate. Distribuia diferitelor scoruri permite distingerea
ntreprinderilor sntoase de cele n dificultate.
Scorul Z atribuit fiecrei ntreprinderi se determin cu ajutorul funciei:
Z = 1,2X1 + 1,4X2 + 3,3X3 + 0,6X4 + X5,

(2,1)

unde
(2.2)
(2.3)
16

(2.4)
Unde:
-

Variabila X1 este msura flexibilitii firmei i se determin ca raport ntre capitalul

circulant (active circulante de exploatare pasive circulante de exploatare)(KC) sau fondul de

rulment (FR), i activele totale (AT)
-

Variabila X2 rata autofinanrii activelor totale, i are ca determinare raportul dintre

profitul reinvestit (PRI) i activele totale:

- Variabila X3 reprezint rata rentabilitii economice i se calculeaz ca raport ntre profitul
nainte de plata dobnzilor i impozitelor (RBIT) i activele totale:
- Variabila X4 reprezint capacitatea de ndatorare a firmei i este calculat ca raport ntre
valoarea de pia a aciunilor (CSVP) (pentru firmele care nu sunt cotate la burs, valoarea de
pia a aciunilor va fi egal cu capitalul social) i datoriile totale (DT) ale firmei
- Variabila X5 msoar randamentul activelor i se calculeaz ca raport ntre cifra de afaceri
net (CAN) i activele totale (AT):

Evaluarea rentabilitatii
n teoria i practica evalurii diagnosticului rentabilitii prezint o deosebit importan,
ntruct ofer informaii asupra situaiei trecute i prezente, realiznd premise utile pentru
prefigurarea viitorului afacerii care formeaz obiectul evalurii.
Aa cum s-a specificat, cumprtorul potenial al unei firme, cel care investete, dorete o
remunerare a capitalului investit corespunztoare riscurilor asumate, realiznd investiia
respectiv. n activitatea de evaluare a ntreprinderii, diagnosticul rentabilitii poate fi structurat
n forme diferite, care s valorifice ct mai bine informaia furnizat de sistemul contabil.
Principala sursa de informare n realizarea diagnosticului rentabilitii o reprezint
Contul de profit i pierdere care arat modul n care s-a atins o anumit stare, un anumit
rezultat, care au fost fluxurile de venituri i cheltuieli.
Pe baza structurii veniturilor i cheltuielilor se poate opera cu urmtorii indicatori:
Rezultatul exploatrii (RE), care se determin ca diferena ntre veniturile i cheltuielile
de exploatare. n cadrul soldurilor intermediare de gestiune, rezultatul exploatrii se formeaz pe
baza urmtoarelor elemente:
a)

VALOAREA ADUGAT;

b)

subvenii pentru exploatare;

c)

impozite i vrsminte asimilate;

d)

cheltuieli cu personalul;

e)

EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATRII (EBE = a+b-c-d);

f)amortizri i provizioane;
17

g)

alte cheltuieli de exploatare;

h)

REZULTATUL EXPLOATRII (RE = e-f-g).

Rezultatul curent al exerciiului (RC), care reprezint diferena dintre veniturile i

cheltuielile curente. Rezultatul exerciiului naintea impozitrii format din rezultatul curent la
care se adaug rezultatul excepional.
Rezultatul impozabil, care reprezint profitul exerciiului naintea impozitrii, la care se
adaug depirile fa de limitele legale la unele categorii de cheltuieli i se scad deducerile
fiscale prevzute de lege (de exemplu reducerea impozitului pentru profitul reinvestit).
Rezultatul exerciiului sau profitul net, care reprezint diferena dintre rezultatul
impozabil i impozitul pe profit.
n literatura de specialitate, dar i n practica economic se folosete noiunea marja,
respectiv:
marja costurilor de producie stabilit ca diferen ntre preul de vnzare al bunurilor
vndute i costurile de producie ale acestora;
marja comercial, specific ntreprinderilor din sfera distribuiei, calculat ca
diferen ntre preul de vnzare al mrfurilor vndute i costul de cumprare;
marja brut sau marja costurilor variabile determinat ca diferen ntre preul de
vnzare i costul variabil;
marja costurilor directe, care nseamn diferena dintre preul de vnzare i costurile
directe.

Caracteristica general a indicatorilor rentabilitii

Indicatori

Modul de calcul

Caracteristic
a

1. Rentabilitatea
produciei:
1.1.

Pr ofitulbrut * 100
Venituridi nvinzari

Reflect
profitul brut ctigat

Rentabilitatea

la un leu venituri din

veniturilor din

vnzri

vnzri.
18

1.2.
Rentabilitatea pe

Pr ofituldeprodus * 100
Pr etdevinzarealprodusu lui

sau

produs

Pr ofitulpeprodus * 100
Costulpeunitatedeprodus

Reflect
profitul obinut la un
leu de vnzri

Reflect
profitul obinut la un
leu de cost
2.
Rentabilitatea

Pr ofitulpinalaimpozitare * 100
Valoareame dieaactivelor

activelor:

profitul

2.1.

activelor cu destinaie
de producie

la

medie, la un leu de

activelor (economic)

Rentabilitatea

pn

impozitare ctigat, n

Rentabilitatea

2.2.

Reflect

active

Pr ofitulpinalaimpozitare *100
Valoareame dieamijloacelor
fixe Valoareame dieaactivelor
curente

Exprim
eficiena cu care snt
utilizate activele cu
destinaie

de

producie

pentru

obinerea

profitului

pn la impozitare
3.
Rentabilitatea
capitalului:
3.1.
Rentabilitatea

Pr ofitu ln et * 100
Valoareame dieacapitalului
propriu

capitalului propriu

Rentabilitatea
capitalului permanent

eficiena cu care este

utilizat

capitalul

propriu

pentru

obinerea

(financiar)
3.2.

Exprim

profitului

net

Pr ofitu ln et (Pr ofitulpinala

impozitare ) * 100
Valoareame dieacapitalului

Exprim eficiena cu

permanent

capitalul

care

este

utilizat

permanent
19

pentru

obinerea

profitului net sau a

profitului pn la im.

Concluzii i recomandri
Orice ntreprindere ce tinde s se nscrie n exigenele economiei de pia, indiferent de
profilul de activitate, forma juridic, dimensiunea i spaiul socio-economic n care activeaz,
este nevoit s se adapteze permanent la situaiile riscante, care pot aprea att n activitatea
curent, ct i n cea de perspectiv.
Un rol esenial, n acest sens, revine analizei i evalurii corecte a riscurilor financiar ale
ntreprinderii, care prin demersul metodologic i interpretativ, asigur posibilitatea evitrii,
diminurii sau controlrii unor dificulti poteniale asupra activitii ntreprinderii .
Lucrarea este predestinat cercetrii problemelor aferente analizei i evalurii riscurile
financiare ale ntreprinderii cu activitate de producie.
Rezultatele teoretice i practice obinute n cadrul cercetrii respective au permis autorului
de a formula unele concluzii i recomandri ce vor contribui la sporirea eficienei metodelor de
analiz i evaluare a riscurilor financiare ale ntreprinderii PC "Cmpia Peliniei", inclusiv i
asupra eficacitii ntregului proces de gestiune a riscurilor.
Cercetrile realizate conduc la formularea urmtoarelor concluzii:
1. Studiul diverselor abordri ale noiunii risc se caracterizeaz printr-o varietate destul
de mare a definiiilor cu caracter teoretic i aplicativ. Fr o nelegere justificat a esenei
riscului, este imposibil a formula careva recomandri de analiz i eviden a acestuia n
activitatea de antreprenoriat.
2. n literaura de specialitate exist diferite modaliti de evaluare a caracterului obiectiv i
subiectiv al riscului. Suntem de prerea c cea mai corect abordare este cea subiectiv-obiectiv,
deoarece principalul argument este recunoaterea faptului c n procesul activitii
persoanele fizice, colectivele de munc etc. se ncadreaz subiectiv n diferite relaii. Deci, nsei
activitile
desfurate sunt caracterizate att printr-o latur subiectiv, ct i obiectiv.

20

3. Clasificrile riscurilor poart un caracter convenional, au un ir de neajunsuri i nu

stabilesc criterii clare de delimitare a acestora, ceea ce creeaz dificulti considerabile pentru
ntreprinderi n utilizarea acestora.
4. n literatura de specialitate exist mai multe abordri cu privire la procesul de gestiune a
riscurilor. nsui sistemul de gestiune a riscului, ca proces, presupune efectuarea unui ir de
aciuni, care influeneaz esenial asupra riscului. Totalitatea acestor aciuni poate fi diferit, ns
ele sunt interconexate i ndeplinirea unei aciuni deseori este imposibil fr evidenierea alteia.
Totodat, majoritatea algoritmilor procesului de gestiune a riscurilor necesit o revizuire
general.
5. Alegerea metodelor de evaluare a riscurilor este o sarcin dificil, deoarece o metod
totalmente universal nu exist. De aceea, este optim alegerea metodelor de evaluare pentru
fiecare caz concret, pornind de la situaia real i n funcie de urmtorii factori: caracterul
situaiei riscante, scopul evalurii, cantitatea i calitatea informaiei disponibile, dimensiunile
activitii ntreprinderii, existena resurselor necesare pentru un anumit tip de analiz etc.
6. Problema evalurii i gestiunii riscurilui financiar are o importan semnificativ n
domeniul teoriei i practicii de gestiune, planificrii i controlului intern al ntreprinderii.
Alegerea unei corelaii optime, din punct de vedere analitic, ntre nivelul riscului i rezultatele
activitilor desfurate devine o parte component a esenei procesului de luare i realizare a
deciziilor manageriale. Procesul de luare a deciziilor este legat de risc, i anume: de factorii de
incertitudine, situaiile neprevzute din timp care pot influena activitatea oricrui subiect
economic. ns acest fapt presupune nu doar o evaluare a mediului de luare a deciziilor, ci i a
corelaiei dintre fenomene, deoarece anume acesta este scopul cunoaterii i tiinei. Deci,
remarcm necesitatea implementrii unui sistem de analiz i evaluare care este capabil s
msoare i s consolideze toate riscurile aferente activitii economico-financiare a ntreprinderii.
Investigaiile efectuate au dat posibilitate autorului s formuleze i s argumenteze
urmtoarele recomandri:
1. Noiunea de risc poate fi completat cu urmtoarea definiie: Riscul n activitatea de
antreprenoriat, ca noiune, face trimitere la posibilitatea de a evalua cantitativ i calitativ
probabilitatea unor variaii ale rezultatelor scontate fa de valorile sau nivelurile estimate
iniial, care pot avea loc n urma anumitor aciuni sau inaciuni ale ntreprinderii i genereaz
diverse consecine cu caracter negativ.
2. n vederea asigurrii unei funcionri mai eficiente a ntregului proces de gestiune a
riscurilor recomandm includerea urmtoarelor etape: formularea scopurilor de gestiune a
riscurilor; identificarea riscurilor pe domenii de activitate; acumularea i prelucrarea
informaiei necesare pentru evaluarea riscurilor; evaluarea riscului; alegerea metodelor i
21

tehnicilor de optimizare a riscului; aplicarea lor n practic; evaluarea rezultatelor gestiunii i

nemijlocit introducerea organizrii ciclicitii acestuia.
3. n scopul soluionrii problemelor metodologice generate de modul de culegere i
utilizare a informaiei operative privind analiza i evaluarea riscurilui financiar prin prisma
variabilitii indicatorilor de rezultat, este necesar a lua n considerare anumite ipoteze care au
fost adaptate la normele i cerinele SNC din Republica Moldova. Dac aceste ipoteze nu se
respect, exist posibilitatea apariiei unor greeli semnificative i formularea unor concluzii
eronate.
4. Pentru a nltura consecutivitatea mecanic i formal a factorilor n analiza
rentabilitii financiare propunem introducerea urmtoarei ordini de analiz a influenei
factorilor, care este bazat pe raporturile de condiionare economic: a) modificarea rentabilitii
activelor (modificarea rentabilitii veniturilor din vnzri, modificarea numrului de rotaii a
activelor); b) modificarea ratei dobnzii; c) modificarea braului prghiei financiare; d)
modificarea cotei impozitului pe venit.
5. Pentru a determina nemijlocit influena eficienei ndatorrii asupra rentabilitii
financiare, adic a marjei nete a levierului financiar, i pentru a releva riscul financiar, propunem
relaia efectului de levier. Aceast relaie permite explicarea nivelului i evoluiei efectului de
levier financiar n funcie de doi factori principali: modificarea marjei nete a levierului financiar
a ntreprinderii i modificarea levierului financiar. Primul factor face s intervin pe a doua
treapt de analiz ali factori eseniali pentru stabilitatea financiar a ntreprinderii: modificarea
rentabilitii economice, modificarea ratei medii a dobnzii, modificarea cotei impozitului pe
venit. Astfel, modelul levierului financiar poate fi apreciat ca fiind un instrument performant
utilizat n fundamentarea deciziilor de politic financiar, care este menit s contribuie la
alegerea unei structuri echilibrate a capitalului ntreprinderii i la meninerea unei situaii
economice satisfctoare.
6. Pentru perfecionarea modalitii de analiz i evaluare complex a riscurilui financiar al
ntreprinderii cu activitate de producie, recomandm aplicarea unui model aplicativ n acest
domeniu, care este elaborat de autor. Acest model, pe lng faptul c este uor aplicabil,
contribuie la:
- sporirea eficacitii ntregului proces de analiz i evaluare a riscurilor ntreprinderii;
- obinerea ntr-un timp relativ scurt a informaiei cu privire la nivelul i evaluarea
integral a riscurilor economic i financiar;
- reducerea cheltuielilor privind acumularea, prelucrarea i cercetarea informaiei utilizate
n procesul analizei i evalurii riscurilor economic i financiar ale ntreprinderii;

22

- selectarea adecvat a metodelor i tehnicilor de optimizare a riscurilor economic i

financiar;
- examinarea i alegerea variantei planului de afaceri din mai multe scenarii posibile.

Bibliografie:
Manuale, monografii:
1. Monica Dudian Evaluarea riscului de ar. Editura Bucureti, 1999, p.1
2. Teodor Pduraru, Ciprian Ionel Alecu, Ioana Dornescu Progrese n teoria
deciziilor economice n condiii de risc i incertitudine, vol VI, Editura Performantica,
2008, p.97-98
3. Danu Marcelia Cornelia Riscul n afaceri, Bacu: Editura Plumb, 2001, p.35
4. Enicov I. Managementul riscurilor, Chiinu: Editura MARP, 2006, p.441
5. Gogonea Basarab Economia riscului i incertitudini, Bucureti: Editura
Economic, 2004, p.63
6. Babii Leonid Riscul financiar i stabilitatea firmei n economia de pia,
Editura Chiinu, 2002, p.5
7. Brezeanu C., Botinaru A. Diagnostic financiar, Bucureti: Editura Economic,
2003p. 234
8. Ioan Marius Pantea Analiza situaiei financiare a firmei, Bucureti: Editura
Economic, 2001, p.265-271
9. Prunea Petru Riscul n activitatea economic. Ipostaze. Factori. Modaliti de
reducere, Bucureti: Editura Economic, 2003, p.110-111
10.Ion Talab, Marilena Doncean Progrese n teoria deciziilor economice n
condiii de risc i incertitudine, vol V, Iai: Performantica 2008, p.180-185
11.Constantin Gogonea, Basarab Gogonea Microeconomie, vol I Bucureti:
Editura Economic, 1999
12.Horobe A Managementul riscurilor n investiii internaionale Bucureti:
Editura Economic, 2008
13.Avare Ph., Ravary L. Gestiunea i analiza financiar, Bucureti: Editura
Romnia de mine, 1999, p.199
Reviste:
23

14.Economica, vol 4, 2006 Scripliuc, Evelina Riscul financiar - element

indispensabil gestiunii firmei, p.20
15.Niculescu

N.,

Metode

de

analiz

riscului,

Revista

finane,

Credit,

Contabilitate, nr. 5, 6, 1992

Site-ografia
16.www.scribd.com/doc/17772455/Capitolul-IV-Riscul-Firmei

24