Epidemiologia

patologiei

transfuzionale

Transfuzia
Transfuzia sanguin constituie cea mai frecvent
(i cea mai veche) form de transplant. Un esut
sngele este prelevat de la un donator compatibil
i introdus prin metode specifice unui primitor.
Dac vom privi transfuzia sanguin astfel, vom avea
n permanen o perspectiv corect i vom putea
intui necesitatea etapelor sale.
Transfuzia poate sa fie:
- Autologa (sangele persoanei careia i se realizeaza
transfuzia)
- Alogena (sange de la alte persoane)

Produse transfuzionate
-

Sange integral
Masa eritrocitara
Masa trombocitara
Plasma proaspat congelata
Crioprecipitat
si alti derivatii ai sangelui

Patologia transfuzionala
-

Cuprinde numeroase complicatii,

reactii adverse care pot fi datorate:
Donatorului
Actului tranfuzional
Preparatelor tranfuzate
Primitorului

Reactiile adverse
n ciuda testarilor, verificarilor si a inspectiilor
multiple se produc totusi reactii adverse la
componentele sanguine transfuzate. Din fericire,
cele mai obisnuite reactii nu pun n pericol viata
pacientului, cu toate ca si reactiile adverse grave
se pot prezenta cu simptoame si semne usoare.
Unele reactii pot fi reduse sau prevenite prin
folosirea unor componente sanguine modificate
(filtrate, spalate sau iradiate). Cnd se banuieste
o reactie adversa, transfuzia trebuie oprita si se
va lua legatura cu centrul de transfuzie pentru
investigarea cazului.

Riscuri, complicatii ale

tranfuziei
-

In functie de debutul aparitiei:

Fulminante sau acute
Tardive
In functie de implicarea sau nu a infectilor:
Infectioase
Neinfectioase
In functie de prezenta sau absenta
raspunusului imun al organismul primitor:
Imunologice/imune
Neimunologice/non-imune

REACTIILE MEDIATE IMUN

Reactiile transfuzionale hemolitice acute
Hemoliza mediata imun survine n cazul n care
primitorul are anticorpi preformati care se
fixeaza pe globulele rosii de la donator,
hemolizndu-le. Izoaglutininele ABO sunt
raspunzatoare pentru majoritatea acestor
reactii, desi alloanticorpii ndreptati mpotriva
altor antigene eritrocitare (Rh, Kell, si Duffy)
pot, de asemenea, sa produca hemoliza
intravasculara.

Reactiile hemolitice acute se nsotesc

de hipotensiune, tahicardie, tahipnee,
febra, frisoane, hemoglobinemie si
hemoglobinurie, dureri toracice si/sau
lombare, si senzatie de iritare la locul
perfuziei. Pentru identificarea prompta a
acestor reactii, este nevoie ca semnele
vitale ale pacientului sa fie monitorizate
nainte si n timpul transfuziei. Daca se
suspecteaza hemoliza acuta, transfuzia
trebuie oprita imediat, dar se pastreaza
calea de acces intravenoasa. Reactia este
imediat raportata la centrul de transfuzie.

Reactii transfuzionale hemolitice si

serologice
ntrziate
Reactiile transfuzionale hemolitice ntrziate nu
pot fi complet prevenite. Riscul poate fi
diminuat daca clinicianul face o anamneza
corecta a antecedentelor transfuzionale ale
pacientului. Daca pacientul a avut n trecut
probleme de compatibilitate sau de transfuzie,
centrul de transfuzie poate sa verifice cazul.
Astfel de reactii survin la pacienti sensibilizati
anterior la alloantigene din sistemul ABO si
care au un rezultat negativ la testul de triere,
din cauza unui titru redus de anticorpi.

Reactii transfuzionale non-hemolitice

febrile
Reactia care se asociaza cel mai frecvent cu
transfuzia de componente sanguine celulare
este o reactie febrila, non-hemolitica
caracterizata de frisoane si o crestere a
temperaturii cu 10C sau mai mult. Deoarece
este vorba n primul rnd de un diagnostic de
excludere, este important sa se elimine alte
cauze de febra la un pacient transfuzat.
Incidenta si severitatea acestor reactii poate fi
diminuata prin administrarea de acetaminofen
sau alte preparate antipiretice nainte de
transfuzie, dar aceasta se va face doar n cazul
pacientilor cu reactii repetate.

Reactii alergice
Reactiile urticariene, caracterizate de eruptii
pruriginoase, edem, cefalee si ameteala, sunt
determinate de proteinele plasmatice din
componentele transfuzate. Reactiile usoare pot
fi tratate simptomatic, prin ntreruperea
temporara a transfuziei si administrarea de
preparate antihistaminice pe cale orala sau
intramusculara. Transfuzia poate fi terminata
dupa rezolvarea semnelor si/sau simptomelor.
Pacientii cu un istoric de reactii alergice la
transfuzii vor primi un preparat antihistaminic
nainte de transfuzie. n cazul pacientilor foarte
sensibilizati, componentele celulare pot fi
spalate pentru a se ndeparta plasma reziduala.

Reactii anafilactice
Aceste reactii severe se declanseaza la
administrarea a numai ctiva mililitri din
componentul sanguin respectiv. Simptomele si
semnele includ dificultate n respiratie, tuse, greata
si varsaturi, hipotensiune, bronhospasm, stop
respirator, soc si pierderea constientei. Tratamentul
include oprirea transfuziei, pastrarea accesului
vascular si administrarea de epinefrina (0,5-1,0 ml
din dilutia 1:1000). n cazurile grave, poate fi
necesara administrarea de glucocorticoizi.
Pacientii cu deficit de IgA pot fi sensibilizati la
aceasta clasa de imunoglobuline si au riscul de a
dezvolta reactii anafilactice asociate cu transfuziile
de plasma. Din acest motiv, persoanelor cu deficit
sever de IgA trebuie sa li se administreze numai
plasma saraca n IgA si componente celulare
spalate. De asemenea, pacientii care au reactii

Boala grefa-contra-gazda
Boala GCG este o complicatie frecventa a transplantului
de maduva osoasa allogena, n cursul careia limfocitele
viabile din maduva donatorului nu pot fi eliminate de catre
o gazda imunodeficienta. Boala GCG legata de
transfuzie este mediata de limfocitele T ale
donatorului, care recunosc antigenele HLA ale
primitorului ca antigene straine la care reactioneaza
imun. Aceasta reactie se manifesta clinic prin febra, eruptie
cutanata caracteristica, diaree si anomalii ale functiei
hepatice.
Spre deosebire de boala GCG care se manifesta n
contextul transplantului medular allogenic, boala GCG
legata de transfuzie este cunoscuta pentru rezistenta ei la
tratament cu preparate imunosupresoare, ca
glucocorticoizii, ciclosporina, globulina anti-timocite, si la
tratamentul ablativ urmat de transplant de maduva osoasa
allogena.
Manifestarile apar la 8-10 zile dupa transfuzie si
moartea survine n 3-4 saptamni.

Leziunile pulmonare acute legate de transfuzie

Aceasta reactie, putin obisnuita, este provocata de
transfuzarea de plasma de la donator care contine titruri
mari de anticorpi HLA ce se fixeaza de antigenele
corespunzatoare de pe leucocitele primitorului. Se
presupune ca leucocitele se agrega n vasele pulmonare,
unde elibereaza mediatori care fac sa creasca
permeabilitatea capilara. Primitorul dezvolta simptome de
insuficienta respiratorie si semne de edem pulmonar care
nu este de origine cardiaca, inclusiv infiltrate interstitiale
bilaterale, vizibile la examenul radiologic toracic.
Tratamentul este suportiv, pacientii recupernd fara
sechele.
Donatorii implicati sunt adesea femei multipare,
recomandndu-se ca transfuzarea componentelor
plasmatice de la astfel de donatoare sa fie evitata.
Este cea mai frecventa cauza de deces la pacientii
transfuzatii.

Purpura posttransfuzionala
Aceasta reactie se prezinta ca
trombocitopenie ce apare la 7-10 zile dupa
transfuzia de plachete. Purpura
posttransfuzionala apare predominant la
femei.
Trombocitopenia tardiva se datoreaza
producerii de anticorpi care reactioneaza
att cu plachetele primitorului, ct si cu
cele ale donatorului. Transfuziile
suplimentare de plachete pot sa
nrautateasca trombocitopenia si trebuie
evitate.

Alloimunizarea
Elementele celulare sanguine si proteinele
plasmatice sunt purtatoare ale unui numar de
antigene la care primitorul se poate alloimuniza.
Alloanticorpii la antigenele eritrocitare se detecteaza
n cursul testarilor care se fac nainte de transfuzie,
prezenta lor putnd ntrzia gasirea unor produse
antigen-negative compatibile pentru transfuzare.
Femeile n perioada fertila, sensibilizate la anumite
antigene eritrocitare (D, c, E, Kell sau Duffy) prezinta
riscul de a avea un fetus cu boala hemolitica a nounascutului.
Singura modalitate de selectionare pretransfuzionala
care permite prevenirea alloimunizarii eritrocitare
este de a determina compatibilitatea pentru
antigenul D.

REACTII NON-IMUNOLOGICE
Suprancarcarea cu fluide
Componentele sanguine sunt excelente pentru cresterea
volumului circulant, si transfuzia poate duce rapid la
suprancarcare volemica. Monitorizarea ratei de
transfuzare si a volumului transfuziei, asociata cu
utilizarea unui diuretic, pot minimiza problema.
Hipotermia
Componentele sanguine conservate la rece (4oC) sau
congelate (-18oC, sau mai putin) pot sa provoace
hipotermie daca sunt perfuzate rapid. O atentie deosebita
este necesara atunci cnd se transfuzeaza astfel de
produse printr-un cateter central, deoarece se pot
produce tulburari de ritm cardiac ca urmare a contactului
nodului sinoatrial cu fluide reci. Folosirea unui dispozitiv
de ncalzire poate evita aceasta complicatie.

Toxicitatea solutiilor electrolitice

Pierderea de electroliti din eritrocitele conservate creste
concentratia plasmatica a potasiului din unitatea de snge.
Nou-nascutii si pacientii cu insuficienta renala sunt expusi
riscului de a face hiperpotasemie.
Citratul, folosit n mod obisnuit pentru a preveni coagularea
componentelor sanguine, cheleaza calciul si inhiba cascada
coagularii. Transfuziile rapide si repetate pot provoca
hipocalcemie, manifestata prin parestezie periorala si/sau
furnicaturi la nivelul degetelor.
Suprancarcarea cu fier
Fiecare unitate de snge contine 200-250 mg de fier. Fierul
transfuzat se adauga rezervelor normale de 1-3 g ale
organismului, deoarece mecanismele de excretie nu sunt
adecvate pentru excesul de fier. Dupa transfuzarea a circa
100 de unitati de eritrocite (ncarcare totala de 20 g de fier)
devin evidente semnele de suprancarcare cu fier, care
afecteaza functiile endocrine, cardiace si hepatice.

Complicatii infectioase

Acestea pot fi datorate infectiilor virale,

bacteriene, parazitare.
OMS recomanda screening la nivel global
pentru urmatoarele 4 infectii:
Hepatita B
Hepatita c
HIV
Sifilis
In ceea ce priveste screeningul pentru alte
infectii, acestea se recomanda de regula doar in
regiuni endemice (ex: malaria in continentul
african).

Infectii virale
Virusul hepatitei B
Cresterea si mbunatairea selectarii si
screening-ului donatorilor, mpreuna cu
vaccinarea populatiei, att cea de
donatori ct si cea de primitori, au redus
n mod marcat incidenta acestei infectii
asociate transfuziei. Vaccinarea
persoanelor care necesita tratament
transfuzional ndelungat poate preveni
aceasta complicatie.

Virusul hepatitei C
Principalul agent etiologic a ceea ce se numea
nainte hepatita non-A non-B, ramne cea mai
obisnuita cauza a hepatitei virale asociate
transfuziei. Testarea sngelui donat pentru a
detecta prezenta anticorpilor anti-HCV cu
metode de prima generatie a redus incidenta
infectiei posttransfuzionale. De la
implementarea unei metode mbunatatite de
triere pentru evidentierea anticorpilor anti-HCV,
acest risc a fost micsorat si mai mult. Infectia
cu HCV poate fi asimptomatica sau poate duce
la hepatita cronica activa, ciroza si insuficienta
hepatica.

Virusul imunodeficientei umane tip I

(HIV)
Testarea intensiva si trierea donatorilor au
redus dramatic riscul infectiei cu HIV-1 pe
calea transfuzionala. Folosirea la donatori
a testului pentru antigenul p24 al HIV-1
poate sa reduca si mai mult acest risc. Tot
pe calea sngelui se poate transmite si
virusul HIV-2. Din acest motiv, n 1992 s-a
introdus un test specific pentru detectarea
anticorpilor anti-HIV-2, care s-a adaugat
testelor practicate pe sngele donat.

Virusul citomegalic
Acest virus ubicuitar infecteaza peste 50% din populatia
generala si este transmis prin leucocitele pasagere
care se gasesc n unitatile de masa eritrocitara, sau n
componentele plachetare. Sngele donat nu este testat
n mod curent pentru a se pune n evidenta expunerea
donatorului. n mod clasic, componentele sanguine
recoltate de la donatori seronegativi pentru CMV se
folosesc pentru evitarea infectiilor legate de transfuzie,
dar recent s-a aratat ca si componentele celulare sarace
n leucocite au un risc redus de a transmite infectia
CMV, indiferent de situatia serologica a donatorului.
Grupurile cu risc la complicatiile infectiei CMV includ
pacienti n stare de imunosupresie, primitorii de
transplant care sunt CMV-seronegativi si nou-nascutii.
Acestor pacienti li se vor administra componente
seronegative sau sarace n leucocite.

Virusul uman T-limfotrop tip 1

(HTLV)
Acest virus este asociat, la un numar
mic de persoane infectate, cu
leucemia/limfomul cu celule T al
adultului si cu paraplegia spastica
tropicala. Tot prin produse sanguine
se poate transmite si virusul HTLV-II,
desi pna n prezent nu se stie clar ce
boala poate fi asociata cu acest virus.

Parvovirusul B-19
Componentele sanguine si produsele derivate din
cantitati mari de plasma pot sa transmita acest
virus, care este agentul etiologic al eritemului
infectios sau cea de-a cincia boala, la copii.
Parvovirusul B-19 prezinta tropism pentru
precursorii seriei eritroide si inhiba att productia
de eritrocite ct si maturatia.
La unele persoane cu o afectiune hematologica,
cum ar fi siclemia sau talasemia, infectia poate
determina aplazie eritroida pura care se prezinta fie
ca o criza acuta de aplazie, fie ca anemie cronica
cu reducerea duratei de viata a eritrocitelor. Fatul
unei femei seronegative poate sa faca hidrops fetal
daca este infectat cu acest virus.

Contaminarea bacteriana
Componentele sanguine pot fi contaminate cu bacterii
(1) n momentul donarii din cauza dezinfectarii tegumentare
inadecvate nainte de punctia venoasa,
(2) n cursul prelucrarii componentelor, sau
(3) de la un donator cu bacteriemie.
Deoarece majoritatea bacteriilor nu cresc la temperaturi
scazute, masa eritrocitara si plasma proaspata congelata nu
sunt surse obisnuite de contaminare bacteriana. Cu toate
acestea, unele bacterii gram-negative, n special speciile
Yersinia si Pseudomonas, pot sa creasca la temperaturi
cuprinse ntre 1 si 6oC. Concentratele de plachete care
sunt stocate la temperatura camerei pot fi mai usor
contaminate cu bacterii de pe tegumente, cum sunt
organismele gram-pozitive, inclusiv stafilococi coagulazonegativi.

Primitorii unor transfuzii contaminate cu

bacterii prezinta febra si frisoane, care pot
evolua spre soc septic si coagulare
diseminata intravasculara. Aceste reactii apar
brusc, ntr-un interval de cteva minute dupa
nceperea transfuziei, sau la cteva ore dupa
transfuzie. n mod caracteristic nsa, debutul
simptomelor si semnelor este brusc sau
fulminant, ceea ce contribuie la diferentierea
contaminarii bacteriene de reactia
transfuzionala febrila non-hemolitica.
Reactiile, n special cele care sunt provocate
de germeni gram-negativi, sunt rezultatul
introducerii endotoxinelor formate n produsul
sanguin n cursul conservarii.

Infectii parazitare
Diferiti paraziti, inclusiv cei ce
transmit malaria, babesioza si boala
Chagas, pot fi transmisi prin
transfuzie. Migrarile geografice si
calatoriile pe care le fac donatorii pot
sa modifice incidenta acestor infectii
rare. Deoarece aceste infectii pot fi
fatale, ele trebuie tratate n sectii
clinice specializate.

Harrisons
Principles of
Internal Medicine
19e; McGraw Hill

REFERINTE
http://www.who.int/bloodsafety/Screening
DonatedBloodforTransfusion.pdf
http://www.bloodjournal.org/content/113/
15/3406
http://www.shotuk.org/
Harrison Principile Medicinei Interne,
editia a 14-a, 1997, editura Teora,
Harrisons Principles of Internal Medicine,
19th Edition, 2015, McGraw-Hill
Education